Proprietatile salivei mixte

Proprietatile salivei mixte

Saliva este un lichid incolor, inodor, transparent, filant, spumos sau opalescent. Prin pastrarea intr-un recipient, inferior se distinge in timp un sediment alburiu - format din celulele epiteliale descuamate din canalele excretorii si cavitatea bucala; leucocite - reprezentate mai ales prin polimorfonucleare si bacterii. Leucocitele patrund in saliva prin peretele capilarelor gingivale, la nivelul santului gingivodentar, in cadrul procesului de diapedeza. Ele lipsesc din saliva copiilor inainte de aparitia dentitiei si de asemenea din saliva persoanelor edentate. Dintre bacteriile prezente in saliva, 70% sunt streptococi. La indivizii care prezinta carii active, creste numarul lactobacililor, fara a depasi 1% din  totalul populatiei de bacterii.

Saliva este un lichid hipoton, avand presiunea osmotica inferioara plasmei. La un debit secretor reprezentand 5% din debitul maxim, osmolaritatea salivei este de aproximativ 50-100 mOsm. Ea creste paralel cu debitul salivar si are tendinta sa devina izotona intr-o secretie maximala.

Punctul crioscopic al salivei variaza intre -0,2° si -0,4°C, tinzand sa se apropie de cei al plasmei (-0,56°) in conditiile secretiei maximale.

Densitatea salivei variaza cu glanda secretoare, conditiile in care are loc secretia, concentratia substantelor anorganice si organice, prezentand valori cuprinse intre 1002-1012. Vascozitatea salivei este de 1,1-1,32 in timp ce plasma prezinta valori intre 1,9 si 2,3.

Reactia salivei mixte la debite secretorii mici este cuprinsa intre 5,7 si 6,2. Saliva parotidiana are un pH de 5,45-6,06, saliva submaxilara are un pH de 8,39. In secretia stimulata, pH-ul creste spre 8, prin cresterea concentratiei de bicarbonat. La copil secretia salivara este ceva mai alcalina comparativ cu cea a adultului.

Reactia salivara este paralela cu reactia sangelui; pH-ul salivar creste in hiperpnee, in general in alcaloze, si scade in acidoze.

Saliva se opune modificarilor brutale de pH la introducerea de substante acide sau alcaline in cavitatea bucala, prin sistemele tampon continute: bicarbonati, fosfati, proteine, mucina, sistemul bicarbonatilor avand o pondere de 85% din puterea de tamponare a salivei. Clatirea gurii cu solutii acide, respectiv alcaline, face ca pH-ul salivei sa se modifice in sens opus, intr-un interval de timp de aproximativ 10 minute.

Mentinerea in limitele normale ale pH-ului salivar este importanta pentru crearea conditiilor de lucru a enzimelor din componenta salivei, mentinerea integritatii structurale locale, mentinerea ionilor in solutie.

Scaderea valorilor pH-ului salivar sub 6,5 favorizeaza aparitia cariilor prin eliberarea calciului din apatita si dizolvarea materialului organic al dintilor.

Cresterea valorilor pH-ului peste limita superioara favorizeaza formarea tartrului dentar si al sialolitilor prin precipitarea sarurilor de calciu si depunerea acestora la nivelul ductelor glandelor salivare.

Compozitia salivei

Se admite ca saliva este alcatuita din 99,4% apa si 0,6% reziduu uscat din care 0,2% sunt substante anorganice si 0,4% sunt substante organice.

Compozitia salivei variaza in limite largi de la un individ la altul in functie de stimuli, debit salivar si contributia fiecarei glande.

Dintre substantele anorganice o pondere mai mare au ionii de sodiu, potasiu, calciu, magneziu, clor, fosfat si combinatiile acestora. Alte substante anorganice sunt prezente in concentratii reduse, ca de exemplu sulful, bromul, cuprul, iodul, fluorul, cobaltul.

Sodiul, in saliva 'de repaus' reprezinta 8,7-23,9 mEq/l. El provine din plasma, fiind secretat activ la nivelul acinului si resorbit partial la nivelul ductului striat. Concentratia sa prezinta variatii in functie de tipul de glanda implicata in secretie. Saliva parotidiana are cea mai inalta concentratie de sodiu, aceasta variind in functie de debit secretor (creste la debite mari), varsta, sex (concentratia sa fiind mai mare la barbati), tip de stimulare (stimularea parasimpatica ii creste concentratia).

Potasiul, in saliva 'de repaus' reprezinta 12,8-16 mEq/l fata de 4,6 mEq/l in plasma. Potasiul este secretat activ la nivel acinar si tubular, si concentratia sa prezinta variatii in functie de: tipul de glanda implicata in secretie (este mai concentrat in saliva parotidiana), debitul secretor (la debite salivare mari concentratia potasiului scade prin fenomenul de dilutie, in conditiile unei secretii tubulare constante) si tipul de stimulare (stimularea simpatica ii creste concentratia in timp ce stimularea parasimpatica o reduce).

Calciul salivar se afla intr-o concentratie de 2,3-5,5mEq/l fata de 4,3-5,2mEq/l cat este concentratia sa in plasma. El este secretat activ la nivelul acinului. Concentratia lui in saliva depinde de tipul de glanda salivara (saliva parotidiana este mai saraca in calciu), de debitul salivar (concentratia calciului scade paralel cu marirea debitului, prin cresterea contributiei parotidei), si de tipul de stimulare (stimularea simpatica creste concentratia calciului in saliva).

In saliva, calciul se gaseste sub doua forme: nedializabil si dializabil.

Cel nedializabil este legat de proteine - amilaza avand o importanta contributie si glicoproteine (dupa Rolla si Jonsen o glicoproteina cu GM 100.000, cu 100 resturi de acid sialic pe molecula, leaga 130 de atomi de calciu, la pH=7), iar o parte exista sub forma de agregate coloidale.

Saliva este o solutie saturata in fosfat de calciu, ceea ce impiedica pierderea acestuia din smaltul dentar. Exista deci, un echilibru intre calciul si fosforul din saliva pe de o parte, si calciul si fosforul din structura cristalina a smaltului dentar, echilibru care depinde si de pH-ul fluidului bucal. Valori scazute ale pH-ului favorizeaza dizolvarea hidroxi-apatitei, favorizand aparitia cariilor dentare.

Fosfatii prezinta in saliva concentratii de doua ori mai mari decat in plasma existand in forma dializabila si nedializabila. Cresterea debitului salivar se insoteste de scaderea concentratiei fosfatilor in saliva.

Bicarbonatii din saliva provin din activitatea metabolica a celulelor acinare si tubulare, fiind sintetizati local in prezenta anhidrazei carbonice. In secretia salivara bazala au o concentratie de 5-10mEq/l fata de 24.0-27.0mEq/l in plasma. In secretia maximala, concentratia bicarbonatilor atinge 50-60mEq/l de saliva. Cea mai mare concentratie de bicarbonati exista in saliva glandelor sublinguale si cea mai mica in saliva parotidiana. Stimularea parasimpatica si mai accentuat stimularea simpatica cresc concentratia bicarbonatilor.

Fluorul salivar se afla intr-o concentratie de 0,006-0,015mEq/l la copii si 0,005mEq/l la adulti, de acelasi ordin de marime cu cel plasmatic. Concentratia sa nu este influentata de fluxul salivar. El a fost investigat in legatura cu rolul sau protector impotriva cariei dentare si pare ca, in anumite concentratii este necesar mentinerii integritatii dintilor deja formati.

Iodul provine din plasma, prin transfer activ in portiunea tubulara proximala, si are o concentratie mai mare in saliva decat in plasma. La nivelul glandelor salivare, sub influenta tireotropinei hipofizare, se mai secreta monoiodtirozina si diiodtirozina.

Thiocianatul se gaseste in saliva intr-o concentratie mai mare decat cea plasmatica, la fumatori in concentratii mai mari decat la nefumatori. Combinat cu o proteina salivara el are rol antimicrobian, bacteriostatic.

Substantele organice din compozitia salivei sunt substante azotate - proteice si neproteice cat si substante neazotate - glucide, lipide si vitamine.

Cel mai bine reprezentate, proteinele salivare, se afla intr-o concentratie de 2,2 g/l saliva mixta 'de repaus' (saliva parotidiana contine 2,3 +/- 1.7 g/l; saliva submaxilara 1,2 +/- 0,8 g/l iar saliva sublinguala si a glandelor salivare accesorii 2,96 g/l), concentratia proteinelor crescand paralel cu fluxul salivar.

Proteinele din saliva provin din celulele acinare glandulare, din plasma si o mica parte au ca origine microorganismele cavitatii bucale. Din totalul proteinelor salivare s-au izolat 7-8 fractiuni cu proprietati imunologice si electroforetice similare proteinelor serice. Mai bine reprezentate sunt albuminele (intre 1% si 10%) si globulinele (aproximativ 2% din proteinele totale). Imunoglobulinele sunt majoritatea IgA si mai putin IgG si IgM. Majoritatea IgA si IgM provin din glandele salivare; IgG si o mica parte de IgM provin din ser.

Lactoferina este o proteina fixatoare de fier, care contribuie la protejarea mucoasei bucale prin extragerea fierului necesar cresterii bacteriilor din mediul bucal. In saliva exista si factorii VII, !X, VIII, III plachetari, similari cu cei plasmatici, originea lor nefiind pe deplin elucidata.

Amilaza salivara sau ptialina este o alfa 1-4 glicozidaza ce hidrolizeaza legaturile 1-4 glicozidice din mijlocul si din extremitatile lanturilor amidonului fiert sau copt. Din actiunea enzimei rezulta oligozaharide (maltoza si maltotrioza), polimeri si dextrine cu un numar mai mare de molecule de glucoza. 80% din amidon este degradat la maltoza, 20% ramanand in stadiul de dextrine (amilodextrirte, eritrodextrine si acrodextrine). In saliva au fost izolate cinci izoamilaze cu putere hidrolitica diferita.

Ptialina are pH-ui optim de actiune 6,9, temperatura optima de 37° C; este activata de ionii de Ca si Cl si inactivata de metale grele Hg, Pb, Bi cat si prin fierbere.

Amilaza salivara este o glicoproteina cu greutate moleculara de 50.000. Reprezinta 30% din totalul proteinelor salivare in secretia parotidiana. In saliva submaxilara si sublinguala proportia este mai mica. Lipseste in secretia glandelor salivare accesorii. Concentratia amilazei creste proportional cu fluxul salivar si este stimulata cu precadere pe cale simpatica.

Unii autori admit prezenta in saliva a unei maltaze si a unei lipaze salivare (parere infirmata de unele cercetari).

Lizozimul este o enzima cu structura polipeptidica. El constituie 10% din proteinele salivare. Actioneaza asupra structurilor polizaharidice din capsulele si membranele unor bacterii, avand efect bacteriolitic. Concentratia sa variaza in limite largi de la un individ la altul si de la o determinare la alta. Activitatea lizozimica este mai mare in saliva submaxilara fata de cea parotidiana.

Bactericidina cu efect bactericid asupra lactobacilului a fost identificata in saliva glandelor submaxilare si a glandelor parotide.

Glandele salivare produc si activatori ai kalicreinogenului care transforma kalicreinogenul in kalicreina iar acesta, actionand pe kininogen, elibereaza kininele active: kalidina si bradikinina cu efecte locale vasodilatatoare importante pentru secretia salivara. Majoritatea cercetarilor efectuate pe animale au evidentiat prezenta kalicreinei sub forma de granule secretorii mici localizate apical in celulele ductale.

Mucinele sunt glicoproteine ce reprezinta aproximativ 35% din totalul proteinelor salivei parotidiene si un procent mai mare in saliva submaxilara si sublinguala. Mucinele confera salivei vascozitate si au rol protector in apararea si lubrifierea mucoasei si dintilor. Functioneaza si ca sistem tampon contribuind la mentinerea pH-ului salivar.

Din glandele submandibulare de soarece a fost extras factorul de crestere ai nervilor, pus in evidenta si in alte tesuturi (lantul ganglionar simpatic, plasma, rinichi, saliva si unele tumori). Acest factor intervine in dezvoltarea sistemului nervos, stimuleaza sistemul nervos vegetativ, creste concentratia noradrenalinei in terminatiile nervoase simpatice din miocard, glande submaxilare, stimuleaza dezvoltarea ganglionilor limfatici. Prin administrarea extractului purificat de glanda submaxilara la soarecii nou-nascuti s-a constatat cresterea numarului de neuroni simpatici cu marirea dimensiunilor celulare.

Factorul de crestere epidermica a fost izolat in extractul de glande submaxilare la soarece. Materialul activ este o proteina cu proprietati antigenice a carei activitate dispare sub actiunea enzimelor proteolitice si prin incalzire prelungita in mediul acid sau bazic. Factorul are un efect de stimulare asupra epidermei si asupra eruptiei dintilor. Extractul injectat la soarecii nou-nascuti produce stimularea eruptiei dintilor, stimularea keratinizarii epidermei si ingrosarea sa, cresterea diametrului cozii, precum si modificari la nivelul epiteliilor mucoaselor cavitatii bucale, esofagului si stomacului.

Parotina este o substanta cu rol de hormon si a fost izolata din glandele parotide, glandele submandibulare, saliva si urina. Se presupune ca este secretata de celulele acinare, reabsorbita la nivelul duetelor striate, tinuta in spatiile intercelulare de unde prin intermediul limfei ajunge in circulatia generala. Actioneaza asupra tesuturilor mezenchimatoase, in special asupra tesuturilor dure si tesutului conjunctiv, favorizandu-le dezvoltarea. Este implicata in fixarea calciului in oase si dinti, are actiune hipocalcemianta - scade fractiunea nedializabila fara sa modifice calciul ionic. Stimuleaza dezvoltarea cartilagiului osos si a fibrelor elastice din piele si aorta, avand efecte anabolizante in metabolismul proteic. Exista studii in care existenta acestui hormon este pusa sub semnul intrebarii.

Alte componente organice salivare cu rol de hormon sunt sialogastrona - produsa de glandele mandibulare evidentiate la sobolan, cu rol inhibitor asupra secretiei gastrice, asemanatoare gastronei si sialotonina - izolata in glandele salivare la pisica, cu efect vasopresor.

Antigenele sistemului AB0 sunt glicoproteine prezente in saliva la 80% dintre indivizi. Aceste substante sunt secretate in saliva submaxilara si sublinguala intr-o concentratie de 15 mg/l dar nu se gasesc in saliva parotidiana, in timp ce saliva glandelor accesorii labiale contine o cantitate de 6-30 de ori mai mare. Saliva poate contine si antigene ale sistemului Lewis.

In saliva exista si mici cantitati de uree (in concentratie mai mare in saliva parotidiana, nivelul sau crescand in uremie), acid uric (in cantitati crescute in guta) si cantitati foarte mici de aminoacizi, creatinina, amoniac.

Substantele de natura glucidica din saliva sunt reprezentate pe de o parte de componentele glucidice ale glicoproteinelor si pe de alta parte de glucide libere: glucoza, galactoza, maltoza in cantitati reduse si produsi ai metabolismului glucidic, acid lactic si citric.

Concentratia glucozei in saliva evolueaza in paralel concentratiei sale in sange. La o valoare normala a glicemiei, glucoza in saliva este in concentratie de 0,5 mg/100ml saliva.

Lipidele din saliva mixta sunt reprezentate prin digliceride, trigliceride, colesterol liber si esterificat, fosfolipide si mici cantitati de acizi grasi.

Compozitia salivei prezinta o serie de variatii legate de modificarea fluxului salivar, contributia fiecarui tip de glanda la alcatuirea salivei mixte, natura stimularii. S-au pus in evidenta variatii in functie de ritmul circadian al concentratiilor de proteine, amilaza, sodiu, potasiu, clor, calciu, tiocianat.

Nivelul de proteine, mai ridicat post prandial este corelat cu perioadele alimentare, concentratiile de Na si Cl sunt mai ridicate in primele ore ale diminetii, cele de K in cursul dupa-amiezilor, iar Ca si P cresc in cursul noptii.

Rolurile salivei

Saliva are un rol in digestie, in mentinerea troficitatii normale a tesuturilor din cavitatea bucala, in mentinerea structurii si stabilitatii dintilor in alveole, dar si roluri de ordin mai general in cadrul mentinerii echilibrului termic si hidroelectrolitic al organismului.

In digestie, saliva se implica prin imbibarea progresiva a alimentelor in timpul masticatiei, urmata de formarea bolului alimentar. Prin actiunea de lubrifiere a mucoasei bucale, sunt favorizate masticatia, alunecarea bolului alimentar si fonatia.

Prezenta amilazei salivare face ca hidroliza amidonului fiert sau copt sa inceapa din cavitatea bucala, continuand si in stomac, pana cand bolul alimentar se imbiba cu suc gastric acid, aproximativ in jumatate de ora. La pH=4,5 actiunea amilazei salivare este blocata. Amilaza salivara degradeaza prin hidroliza, alimentele de natura glucidica ramase pe dinti.

Actiunea de protejare a tesuturilor cavitatii bucale se realizeaza prin: - umectarea mucoasei si tapetarea ei cu un strat fin de mucina necesara pe langa mentinerea troficitatii si la realizarea functiilor sale in digestie si fonatie.

Actiunea sa antimicrobiana se realizeaza pe de o parte prin indepartarea mediului favorabil cresterii bacteriilor - resturile alimentare si pe de alta parte prin substantele cu actiune antimicrobiana ce fac parte din compozitia salivei; lizozim, bactericidina, lactoferina, complexul globulina-tiocianat, imunoglobulinele, in special imunoglobulina A secretoare.

Prin sistemele tampon continute saliva se opune variatiilor mari de pH, mentinand saturatia sa in fosfat de calciu si impiedicand solubilizarea apatitei din smalt.

Datorita hipotoniei sale, intre saliva si plasma sanguina rezulta o deplasare de apa cu mentinerea unei hidratari normale a tramei proteice interprismatice. Aceasta si incarcarea sa electrica negativa favorizata de pH-ul existent, contribuie la mentinerea structurii smaltului si dentinei.

Secretia salivara detine un rol deosebit de important in economia generala, intervenind in mentinerea echilibrului hidroelectrolitic. In starile de deshidratare, reducerea continutului de apa din organism duce la diminuarea secretiei salivare sub actiunea hormonului antidiuretic, proces urmat de uscarea mucoasei bucale si aparitia senzatiei de sete.

Saliva este implicata in declansarea senzatiei gustative prin solubilizarea substantelor sapide ajunse in cavitatea bucala, pe care le pune astfel in contact cu receptorii gustativi din mugurii gustativi localizati in mucoasa linguala.

In saliva pot fi detectate produse toxice rezultate din reactiile metabolice: (uree, acid uric, sulfocianat); substante ajunse accidental in organism (mercur, plumb, bismut); medicamente (antibiotice, morfina); alcool etilic dar si virusuri: virusul turbarii, al poliomielitei epidemice, devenind astfel implicata in transmiterea acestor boli.