Suportul de curs

Modulul 1 - Management - definire, concept, proces, scoli si functii

Scopul si obiectivele modulului

Scopul acestui modul este de a face o introducere in universul managementului incepand cu definirea lui, continuand cu prezentarea evoluției managementului pe plan mondial precum și a descrierii principalelor școli din domeniu și incheind cu funcțiile managementului. Printre cele mai importante obiective atinse de acest modu se numara:

Cunoașterea și ințelegerea conceptului de management;

Prezentarea principalelor etape ale evoluției managementului pe plan mondial;

Prezentarea principalelor școli de management și conștientizarea importanței studierii doctrinelor manageriale;

Familiarizarea cu termenii și conceptele manageriale;

Prezentarea funcțiilor managementului și a dinamicii acestora.

Schema logica a modulului

Modulul este compus din trei capitole:

Definirea managementului in care se urmarește o clarificare a conceptului și a evoluției acestuia;

Managementul clasic și contemporan unde sunt descrise caracteristicile celor doua tipuri de management;

Doctrine și școli in domeniul managementului care cuprinde diferite aspecte doctrinare din evoluția gandirii manageriale;

Funcțiile managementului care prezinta cele cinci funcții ale managementului și dinamica acestora.

Fig.1 - Schema logica a modulului 1

Continutul informational detaliat

Cunostintele de management au devenit indispensabile in conducerea oricarei afaceri, fie ca aceasta se dezvolta intr-o firma mica sau intr-o mare societate transnationala. Cerinta de a dispune de cunostinte in domeniul managementului este cu atat mai stringenta in tarile in curs de dezvoltare sau in cele in care are loc procesul de tranzitie de la sistemul centralizat la economia de piata.

Definirea managementului

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "management" deriva din latinescul "manus" care inseamna mana, manevrare, manipulare. In italiana s-a format cuvantul "manegio", adica prelucrare cu mana, iar prin intermediul cuvantului francez "manège" a ajuns in limba romana cu semnificatia de "loc unde sunt crescuti caii". Termenul a ajuns in limba engleza sub forma verbului "to manage", care inseamna a conduce, a administra. Managementul inseamna conducerea cu succes a actiunilor sau administrarea eficienta a unei societati comerciale.

Pe masura dezvoltarii societatii omenesti, preocuparile in domeniul managementului s-au intensificat si amplificat, managementul incepand sa fie considerat ca o forma specifica de munca intelectuala, cu o functie bine precizata, bazata pe un important fond de cunostinte stiintifice.

O definitie sintetica este prezentata de David H. Hemphil, potrivit careia managementul este un compus al elementelor putere, autoritate si influenta.

Dupa H. Fayol (1841-1925), unul din parintii managementului, prin management se intelege, in general, a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla. Acestea sunt acceptate si astazi ca fiind principalele atribute sau functiuni ale managementului.

Managementului i se dau diferite acceptiuni, fiind considerat ca un proces, ca activitate, ca grup de persoane (managerii) sau ca o arta sau stiinta, cu obiect, legitati si principii proprii

Definirea managementului ca proces

Cum produsele finite ale procesului de management sunt deciziile, acestea vor fi rezultatul inlantuirii unui ansamblu operational de culegere si evaluare informationala prin "tehnologia" specifica gandirii si ratiunii membrilor echipei manageriale.

Procesul managementului stiintific se desfasoara pe etape care presupun: diagnoza situatiei, planificarea si adoptarea deciziilor, organizarea, coordonarea desfasurarii activitatilor, controlul si evaluarea rezultatelor, compararea lor cu obiectivul urmarit.

Profesorul american Ricky Griffin da urmatoarea interpretare procesului de management: "Managementul ca proces, este o inlantuire de eforturi de gandire si actiune, prin care echipa manageriala realizeaza diagnoza, planificarea si decizia, organizarea, coordonarea si controlul procesului de transformare succesiva a resurselor informationale, financiare si materiale, cu implicarea resursei umane, in scopul atingerii obiectivului strategic al organizatiei, intr-o maniera eficace (cu economie de timp) si eficienta (cu castig maxim si efort minim)"

Definirea managementului ca sistem

Conceptul general care sta la baza conducerii il constituie cel al abordarii acesteia in mod sistemic. Modelul Griffin de definire a procesului de management, printr-o expunere esentializata a fenomenelor specifice, utilizeaza un ansamblu conceptual inspirat din teoria sistemelor, precum: organizatie, variabile de intrare (resursele), conexiuni si interdependente informational-decizionale, variabile de iesire, obiective. In conceptia noastra, procesul de management modern este in permanenta sub presiunea rezolvarii dilemei "cu tot mai putine resurse materiale, financiare si umane sa fie satisfacute tot mai multe trebuinte (nevoi) social-umane".

Optimizarea raportului sistemic intrari-iesiri este dependenta de valoarea intrinseca a componentelor celor doua subsisteme ale organizatiei: managerial si operational (Fig. nr.2).

Fig. nr. 2. - Abordarea sistemica a procesului de management in organizatiile contemporane

Sursa: Mihut, I. si colab., "Management", Editura Univ. "1 Decembrie", Alba-Iulia, 1998, pag. 14).

Definitii clasice si moderne

In cartea "Shop Management", publicata in 1903, Frederick W. Taylor defineste managementul astfel: "A sti exact ce doresc sa faca oamenii si a-i supraveghea ca ei sa realizeze aceasta pe calea cea mai buna si mai ieftina".

In cartea "Administration industrielle et générale", publicata in 1916, Henri Fayol mentioneaza ca "a administra (a conduce) inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla".

Potrivit opiniei lui MacKensie exprimata in noiembrie 1969 in Harvard Business Review, managementul este procesul in care managerul opereaza cu trei elemente fundamentale - idei, lucruri si oameni - realizand prin altii obiectivele propuse"

Peter F. Drucker considera ca managementul este echivalent cu "persoanele de conducere", termenul de "management" fiind doar un eufemism pentru "sef". "Principala si poate singura sarcina a managementului este de a mobiliza energiile unitatii economice pentru indeplinirea sarcinilor cunoscute si definite", iar testul reusitei, sustine Drucker, consta in "obtinerea unei eficiente ridicate si adaptarea la modificarile din exterior"

Octave Gelinier considera ca "managementul desemneaza deopotriva, conducerea si organizarea si presupune un efort constient, metodic si stiintific pentru a studia si realiza conditiile de functionare"

Managementul clasic si contemporan

In cadrul Capitolului I se prezinta evolutia managementului pe plan mondial si in tara noastra. Dezvoltarea managementului a avut loc mai ales in secolul XX prin contributia a o seama de personalitati in domeniu din SUA si Europa. In acest sens se vor prezenta in principal reprezentantii de seama a scolilor: clasica-universala, relatiilor umane si sistemelor sociale.

Managementul - arta sau stiinta

Managementul, nefiind o colectie de retete, de sabloane obligatoriu de aplicat, presupune capacitate de discernamant, pricepere si talent din partea managerilor pentru a folosi cele mai adecvate metode si procedee, in functie de imprejurarile concrete. Datorita acestui fapt, managementul este considerat deopotriva, o arta si o stiinta (Tabelul nr.1).

MANAGEMENTUL: ARTA SI STIINTA

Tabelul nr.1

Sursa: Panaite C. Nica, "Managementul firmei", Ed. Condor Chisinau, 1994, pag. 5.

In acceptiunea moderna, managementul este concomitent arta si stiinta. Arta de a conduce se bazeaza pe experienta profesionala si de viata a managerilor, pe imaginatie, talent, fantezie, bun simt si intuitie.

Managementul ca stiinta preia tot ce este pozitiv la managementul ca arta. Din aceasta armonie rezulta inevitabil managementul stiintific modern, care opereaza cu noile categorii de resurse, practic inepuizabile: informatie - cunoastere - creativitate.

In literatura economica din Romania, majoritatea opiniilor converg spre luarea in considerare a urmatoarelor trei etape:

conducerea empirica (managementul timpuriu);

inceputurile conducerii stiintifice;

conducerea stiintifica (conceptia moderna a managementului).

Etapele evolutiei managementului pe plan mondial

O prima clasificare care va fi prezentata este cea efectuata de Philip W. Shay care imparte procesul de evolutie a managementului in patru etape: Managementul stiintific (pana in 1920), managementul organizatoric (in anii 30), managementul bazat pe obiective (in anii 40) si managementul teoriei generale (dupa 1960).

Managementul stiintific se datoreaza in principal activitatii si contributiilor lui Frederick W. Taylor (SUA) si Henri Fayol (Franta).

Cea de a treia etapa " Managementul bazat pe obiective " considera managementul ca un proces complex "orientat in general spre alegerea si realizarea obiectivelor unei intreprinderi in ansamblu sau ale unor sectoare ale acesteia"

A patra etapa "managementul teoriei generale" incepe cu anii '60 si se bazeaza pe abordarea sistemica a tuturor aspectelor implicate in procesul de management: economice, morale, sociale si tehnice.

Managementul empiric este caracteristic perioadei in care activitatile se bazau aproape in totalitate pe calitatile personale (intuitie, imaginatie, experienta) ale persoanelor angajate in acest proces.

Inceputurile managementului stiintific reprezinta etapa corespunzatoare perioadei primei jumatati a secolului XX (1900-1950). Aceasta etapa a fost marcata de activitatile practice si lucrarile lui F.W. Taylor, Henri Fayol, Frank si Lillian Gilbreth, H. Emerson, Max Weber, Elton Mayo si altii.

Managementul stiintific contemporan incepe cu abordarile moderne si interdisciplinare specifice perioadei cresterii economice ce a urmat dupa incheierea celui de al II-lea razboi mondial.

Printre cei mai de seama reprezentanti ai acestei perioade pot fi mentionati: Douglas Mc. Gregor, W. G. Ouchi, A. Abram Maslow, Ch. Barnard, Peter Druker, Ricky Griffin si altii.

Doctrine si scoli in domeniul Managementului

Cu toata diversitatea curentelor si parerilor exprimate cele mai multe optiuni converg spre segmentarea scolilor si doctrinelor de management in urmatoarele: scoala clasica (universala); scoala relatiilor umane (behaviorista); scoala sistemelor sociale (sistemica) si doctrina cantitativa.

Scoala clasica

Ph. W. Shay considera ca exista urmatoarele scoli de management: "procesuala", "empirica", a "comportamentului uman", a "sistemului social", a "teoriei deciziilor", a "matematicii", a "dinamicilor".

Cei mai de seama reprezentanti ai scolii clasice au fost americanul Frederick W. Taylor, francezul Henri Fayol si germanul Max Weber. Ei aveau sa creeze si cele trei curente de baza ale conceptiei clasice: managementul stiintific (Frederick W. Taylor), administrativ (Henri Fayol) si birocratic (Max Weber).

Managementul stiintific

Este reprezentat in principal de Frederick W. Taylor, sotii Frank si Lillian Gilbreth si Harrington Emerson.

F.W. Taylor (1856-1915) si-a concentrat atentia indeosebi asupra conducerii atelierelor, preconizand reorganizarea activitatii de supraveghere si indrumare pe baza principiului separarii activitatii de planificare si coordonare de cea de executie si al coordonarii activitatii pe domenii.

Conceptia lui Taylor, expusa in lucrarea sa fundamentala, Principles of scientific management (1911), poate fi sintetizata in unsprezece principii si o formulare cu caracter de lege:

a) Principiile managementului stiintific (F.W. Taylor)

inlocuirea metodelor traditionale, bazate pe experienta cu metode stiintifice fundamentate pe analiza tuturor elementelor productiei, structurilor, proceselor si mecanismelor;

selectarea salariatilor pe baza unor metode moderne, antrenarea si instruirea lor;

colaborarea intre salariati si administratie in scopul aplicarii unor principii de organizare stiintifica a intregii activitati;

diviziunea muncii intelectuale si fizice;

amplificarea continutului economic al muncii cadrelor tehnice;

analiza procesului de munca prin descompunerea lui in elemente componente;

evidenta stricta a timpului de munca si normarea muncii;

unificarea si standardizarea S.D.V.-urilor, proceselor tehnologice etc.;

controlul tehnic al operatiilor tehnologice;

aplicarea salarizarii in acord pe baza unor indicatori specifici;

o stricta delimitare intre functiile de conducere si cele de executie.

b) Lege: Gradul de atasament si de participare al muncitorului in procesul de productie este direct proportional cu increderea sa in faptul ca va fi apreciat si recompensat in concordanta cu aportul sau la realizarea obiectivelor.

Frank Gilbreth (1869-1924) si Lillian Gilbreth (1868-1927) sunt considerati ca fiind intre intemeietorii managementului stiintific. Ei s-au ocupat de simplificarea procesului de munca, de imbunatatirea eficientei si performantelor muncitorilor. Au avut contributii importante la studiul timpului de munca si a motivatiei salariatilor in procesul de productie.

Managementul administrativ

Creatorul acestui curent de management, Henri Fayol (1841-1925), a abordat problemele managementului din punctul de vedere al organizatiei in ansamblul ei.

Detaliind continutul functiei administrative, Fayol identifica cinci atribute ale acesteia, care au fost pastrate pana astazi in teoria moderna a managementului. Acestea sunt: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul.

Principala sa lucrare, Administration Industrielle et Generale, aparuta in anul 1916, a ramas pana astazi una din cartile de referinta in teoria managementului. In aceasta lucrare el enunta principiile managementului:

Diviziunea muncii; 2. Autoritatea; 3. Disciplina; 4. Unitatea de comanda (fiecare salariat trebuie sa primeasca instructiuni, cu privire la o anumita operatie, numai de la o singura persoana); 5. Unitatea de directie (acelasi obiectiv va fi directionat de un singur manager, utilizand un singur plan); 6.Subordonarea intereselor individuale fata de cele ale organizatiei; 7.Remunerarea (cinstita, corecta); 8.Centralizarea (solutie optima pentru fiecare caz in parte); 9. Ierarhia; 10. Comenzile (materiale si oamenii se vor gasi in locurile si la timpul potrivit); 11. Echitatea (managerii trebuie sa fie corecti si amabili cu subordonatii); 12. Stabilitatea personalului; 13. Initiativa libera (chiar daca pot aparea greseli); 14. Spiritul de echipa (comunicatii verbale in locul celor scrise).

Managementul birocratic

Creatorul acestui curent a fost Max Weber (1864-1920). Principalele elemente ale organizarii birocratice, rezultate din lucrarea sa The Theory of Social and Economic Organizations, sunt urmatoarele:

munca va fi divizata si vor fi clar definite autoritatea si responsabilitatea celui care trebuie sa intervina pentru a da ordine;

posturile sunt organizate intr-o ierarhie a autoritatii, astfel incat fiecare pozitie se afla sub autoritatea alteia mai inalta;

toate persoanele sunt selectate si promovate pe baza calificarii tehnice, prin examinare, in concordanta cu pregatirea si experienta;

toate actele administrative si deciziile vor fi emise numai in scris;

tinerea unei arhive stricte pentru pastrarea memoriei o perioada mai mare de timp;

managementul este separat de proprietarii organizatiei;

managerii vor stabili reguli si proceduri ferme;

regulile sunt impersonale si vor fi aplicate in mod identic tuturor salariatilor.