PROIECT DE AN - La disciplina Retele inteligente de comunicatii

CERINTE PENTRU EXECUTAREA PROIECTULUI

Proiectul consta in proiectarea unei retele de comunicatii mobile pentru orasul Chisinau. Proiectarea retelei se reduce la calculul razei celulei si a inaltimii de amplasare a antenelor statiilor de baza pentru reteaua de comunicatii mobile.

Continutul proiectului este urmatorul:

Introducere (1-2 pagini);

Capitolul 1 (15-20 pagini, material teoretic);

Capitolul 2 (calculele privind proiectarea retelei);

Incheiere (1-2 pagini);

Bibliografie.

Anexe (anexele contin amplasarea statiilor de baza pe suprafata de acoperire)

Proiectul trebuie sa fie executat in chenar, marimea caracterelor 14 cu intervalul 1,5. Punctele din componenta proiectului (Introducere, incheiere, bibliografie si denumirile capitolelor) se scriu cu majuscule asa cum este indicat in exemplu din anexa 2. Datele initiale utilizate la proiectare obligator trebuie sa fie indicate in proiectul de an (in cadrul anexelor).

DATE INITIALE PENTRU PROIECT

Datele initiale se extrag din tabele conform ultimilor doua cifre a numarului din carnetul de student.

2.1 Date initiale pentru proiectarea retelei NMT

Tabelul 2.1.1.

Tabelul 2.

Date initiale pentru proiectarea retelei GSM

Tabelul 2.2.1

Tabelul 2.

Date initiale pentru proiectarea retelei CDMA

Tabelul 2.3.1

Tabelul 2.

3. Calculul razei celulei pentru o retea de comunicatii mobile

3.1 Notiuni teoretice privind calculul razei celulei NMT si GSM

La proiectarea unei retele celulare este important de a determina raza celulei, pentru aceasta este necesar de a determina marimea cluster-ului K; numarul zonelor de deservire intr-o celula M (M=1, cand =360^o; M=3, cand =120^o si M=6, cand =60^o, unde - latimea diagramei de directivitate (a antenei statiei de baza); numarul statiilor de baza BTS, care trebuie sa fie instalate in oras.

Cluster-ul se numeste totalitatea celulelor apropiate, in care se utilizeaza diferite frecvente sau grupe de frecvente in limita gamei de frecventa alocata comunicatiilor mobile. Numarul celulelor, ce se includ in cluster, se numeste marimea cluster-ului.

Astfel, fiecarei celule a cluster-ului i se fixeaza un canal sau un grup de canale.

Marimea cluster-ului se determina dupa formula:

(3.1)

unde i si j sunt numere intregi,

Cluster-ele pot avea diferite marimi cum ar fi: K=4, daca i=2 si j=0; K=7 (i=2, j=1), K=12 (i=2, j=2), K=19 (i=3, j=2). Cea mai mica marime a cluster-ului este K=3, se primeste ca i=1, j=1.

In figura 3.1 este reprezentat un cluster de marimea K=7 (i=2, j=1). Celulele cluster-ului sunt numerotate si fiecarui numar ii corespunde un canal de frecventa sau un grup de canale. Cluster-ul uniform acopera tot teritoriu formand o structura periodica. Cu cat este mai mare marimea claster-ului, cu atat mai putine sunt influientele reciproce la frecvente identice.

Analizand celula hexagonala ca o totalitate a triunghiurilor echilaterale cu latura egala razei circumferintei circumscrise R, se poate determina valoarea unei diviziuni de-a lungul fiecarei axe, exprimata prin raza celulei . Coordonatele punctelor centrale a celulelor cu frecvente identice cluster-ilor vecine sunt egale cu

P₁(0,0) si P₂(

Fig. 3.1 Distribuirea canalelor de frecfenta in reteaua GSM

De aici conform formulei:

(3.2)

distanta dintre centrele celulelor cu frecvente identice este egala cu:

(3.3)

si luand in consideratie formula (3.1) rezulta:

(3.4)

Parametrul D care reprezinta distanta dintre celulele apropiate ce frecvente identice se numeste distanta relativa la utilizarea multipla a canalelor de frecventa.

Pentru calculul parametrilor anterior mentionati, adica marimii cluster-ului K; numarului zonelor de deservire intr-o celula M; numarului statiilor de baza N_BTS; este necesar de a cunoaste urmatorii parametri a retelei.

F - banda de frecventa, atribuita in corespundere cu planul de distributie a frecventelor la transmisiunea semnalelor de la BTS a retelei proiectate;

F_K - banda de frecventa, ocupata de un canal de frecventa al sistemului comunicatiei mobile;

n_a - numarul abonatilor, care concomitent pot utiliza un canal de frecventa;

N_a - numarul abonatilor, care trebuie deserviti de reteaua celulara;

- activitatea unui abonat in ora de varf;

P_B - probabilitatea admisibila de blocarea a apelului in reteaua celulara;

- raportul de protectie necesar pentru receptoarele MS;

P_t - Intervalul de timp pe parcursul caruia raportul semnal/zgomot la intrarea receptorului poate fi mai mic decat raportul de protectie

S₀ - aria localitatii in care se planifica reteaua celulara;

- fluctuatiile aliatoare a nivelului semnalului in punctul de receptie;

P₁ - puterea emitatorului statiei de baza;

G₁ - coeficientul de amplificare a antenei BTS si MS;

Calculul se incepe cu determinarea numarului general de canale de frecvente:

(3.5)

unde int(x) - partea intreaga a numarului x.

Pentru determinarea marimii necesare a cluster-ului K la valorile date si P_t se utilizeaza relatia:

(3.6)

unde p(K) - Intervalul de timp pe parcursul caruia raportul semnal/zgomot la intrarea receptorului MS va fi mai mic decat raportul de protectie

Integrala (3.6) reprezinta functia tabulara Q(anexa 1 ):

(3.7)

Limita inferioara a acestei integrale este urmatoarea:

(3.8)

unde

(3.9)

Coeficientii din (3.9) reprezinta valoarea medie a atenuarii undelor radio in directia i de propagare.

Valorile l si din 3.9 depind de tipul antenei folosit la statia de baza. Ca urmare este necesar de analizat citeva cazuri posibile:

daca =360^o si M=1, atunci l=6 si

daca =120^o si M=3, atunci l=2 si

daca =60^o si M=6, atunci l=1 si

In toate cazurile . La valorile si pentru M=1; 3; 6 si a citeva valori K se efectueaza calculele ale intervalului de timp de intrerupere a comunicatiei p(K).

Numarul canalelor de frecventa, care se utilizeaza pentru deservirea abonatilor intr-o zona a unei celule se determina dupa formula:

(3.10)

Pentru determinarea sarcinii telefonice admisibile intr-o zona a unei celule se utilizeaza urmatoarele relatii:

, cand (3.11)

si , cand (3.12)

unde

Cunoscand valoarea sarcinii telefonice admisibile A intr-o zona de frecventa a unei celule si activitatea unui abonat in orele de varf poate fi calculat numarul abonatilor deserviti de o statie de baza:

(3.13)

Numarul statiilor de baza in reteaua celulara este egal cu:

(3.14)

Raza unei celule in retea se determina dupa formula:

(3.15)

3.2 Calculul razei celulei pentru o retea NMT sau GSM

In proiect se cere de calculat valoarea razei celulei pentru o retea ceea ce este necesar pentru proiectarea retelei in cadrul unei localitati.

Pentru inceput se determina numarul canalelor al sistemului de comunicatii mobile dupa formula:

(3.16)

Apoi se alege marimea cluster-ului K=7 si antena la statia de baza cu latimea diagramei de directivitate de 120^o (M=3). Totodata distanta relativa de utilizare repetata a canalelor de frecventa (3.4) este egala:

(3.17)

Se calculeza coeficientii _i, ce determina valoarea mediana a atenuarii undelor radio pe traseul-i de propagare a perturbatiilor.

In cazul dat:

(3.18)

Se determina marimile si conform (1.9)

(3.19)

Se determina valoarea medie a raportului semnal/zgomot la intrarea receptorului:

(3.20)

Valoarea limitei inferioare a integralei din expresia (3.8) conform (3.7) este:

(3.21)

Utilizand tabelele din Anexa 1. se gaseste procentul de timp, pe parcursl caruia raportul semnal/zgomot la intrarea receptorului MS va fi mai mic decat raportul de protectie dB la o marime a cluster-ului K

(3.22)

Conform formulei (3.10) se determina numarul de canale, necesare pentru deservirea abonatilor intr-o zona din fiecare celula:

(3.23)

Cunoscand parametrii n_a si n_S determinam numarul total de canale:

(3.24)

Verificam daca se respecta conditiile

sau (3.25)

atunci, pentru determinarea sarcinii telefonice admisibile intr-o zona a celulei se utilizeaza formulele (3.11) si (3.12) in dependenta de valoarea lui P_b obtinuta:

(3.26)

sau (3.27)

Conform formulei (3.13) se determina numarul abonatilor care sunt deserviti de o statie de baza :

(1.28)

Numarul statiilor de baza in reteaua celulara conform formulei (1.14) este egal:

(3.29)

Dupa formula (3.15) se determina raza unei celule in reteaua celulara:

(3.30)

Notiuni teoretice privind calculul razei CDMA

Avantajele deosebite ale tehnicii CDMA ca tehnica de acces multiplu au fost evidentiate pe la mijlocul anilor '80 intr-un studiu comparativ al capacitatii de trafic a principalelor tehnici de acces multiplu. Desi evaluarile cu caracter limitativ asupra tehnicilor FDMA/TDMA au fost prea pesimiste, iar cele privind sporul de capacitate al tehnicii CDMA prea optimiste, studiul a determinat o crestere substantiala a atentiei acordate acestei tehnici. In urma cercetarilor teoretice si experimentale comisia americana de standardizare (FCC) a adoptat tehnica CDMA ca tehnica de acces multiplu pentru sisteme digitale de radiocomunicatii mobile.

3.3.1. Capacitatea unui sistem CDMA. Comparatiile cu sistemele celulare FDMA si TDMA

Fiecare din tehnicile de acces multiplu trebuie sa asigure comunicatia pe canalul util in conditiile in care se desfasoara comunicatii simultane pe alte canale sau pe acelasi canal in alte zone geografice. Toate celelalte semnale interfera cu semnalul util. Raportul dintre semnalul util si toate celelalte semnale perturbatoare, notat C/I, reprezinta raportul de interferenta. Exista o valoare minima a acestuia, specifica fiecarei tehnici de acces multiplu, sub care comunicatia devine inacceptabila calitativ sau chiar imposibila. In sistemele digitale:

(3.31)

unde E_b - energia pe bit, I₀ - puterea de interferenta/Hz, R - viteza de transmisie (b/s), B - banda de frecventa ocupata de un canal (Hz)

Pentru FDMA si TDMA digitale sunt definite canale si/sau ferestre de timp, astfel ca R = B, iar E_b > I₀ in banda de baza. Ca urmare C/I este mai mare ca 1 (valoare pozitiva in decibeli). In CDMA toate canalele, sa spunem M, ocupa intreaga banda alocata sistemului deci B = B_t >> R_b. Fiecare canal este perturbat de celelalte M-l canale si nivelul semnalului util este totdeauna mai mic decat nivelul semnalelor de interferenta (E_b < I₀). Rezulta ca C/I este mult subunitar in CDMA (valoare negativa in decibeli).

Fig. 3.2 Estimarea interferentei

In FDMA si TDMA fiecare comunicatie ocupa un canal in frecventa sau o fereastra de timp. Pe timpul desfasurarii comunicatiei nici un alt utilizator nu poate accede la acest canal de frecventa sau fereastra de timp. De aceea interferenta izocanal nu poate fi creata decat de o comunicatie intr-o celula aflata la distanta D qR de celula considerata, potrivit organizarii sistemelor celulare. In cel mai defavorabil caz toate cele sase celule aflate la distanta D (figura 3.2) folosesc acelasi canal sau fereastra de timp si interferenta izocanal cu celula centrala este maxima. In ipoteza ca pierderile de propagare sunt proportionale cu puterea a patra a distantei:

(3.32)

Din relatia avem ca , unde N este numarul de celule pe cluster. Deci:

(3.33)

si are valoare minima atunci cand C/I are valoarea minima admisa in sistemul respectiv. Daca B_t este banda totala alocata sistemului, iar B este banda de frecventa a unui canal, atunci numarul maxim de canale intr-o celula este:

(3.34)

unde M = B_t /B reprezinta numarul total de canale din sistem.

Relatia este valabila si pentru TDMA, daca prin B se intelege banda unui canal FDMA echivalent. De exemplu, daca se folosesc canale cu banda de 30 KHz si trei ferestre de timp, atunci un canal FDMA echivalent (din punctul de vedere al capacitatii totale) are o banda de 10 KHz. Canalele TDMA (ferestre de timp) si canalele echivalente FDMA au, deci, acelasi prag (C/I)_min.

In concluzie, capacitatea sistemelor TDMA si FDMA este dependenta de parametrii B si (C/I)_min, aceasi doi parametri ce intervin in formula lui Shannon. Dar, spre deosebire de formula lui Shannon, acesti doi parametri sunt independenti in sistemele celulare: pentru B dat se poate determina direct (C/I)_min prin masurarea calitatii comunicatiei.

Tehnica CDMA este utilizata in sistemele celulare tocmai pentru cresterea capacitatii acestora. Asa dupa cum am aratat toate comunicatiile ocupa intreaga banda B, alocata sistemului.

Capacitatea sistemului, adica numarul maxim M de comunicatii simultane, se poate determina pe baza estimarii interferentei in cel mai defavorabil caz. Interferenta maxima se produce atunci cand mobilul interferat se afla la distanta maxima de propria statie de baza, deoarece aici semnalul util (C) este minim (de exemplu, punctul P in figura 3.3. Admitand aceeasi dependenta a pierderilor de propagare de puterea a patra a distantei:

unde R este raza celulei, iar a este o constanta de proportionalitate.

In cel mai defavorabil caz, in fiecare celula sunt utilizate toate cele M canale.

Ca urmare, interferente apar atat cu comunicatiile din celulele adiacente (q=2), cat si cu cele din propria celula (q=1). Cunoscand banda B_t a sistemului si viteza de transmisie R_b, pragul raportului semnal interferenta (C/I)_min se poate calcula din relatia (3.31) pe baza valorii minime acceptate a raportului E_b/I_0.

De exemplu, pentru un sistem cu B_t = 1,25 MHz si R_b = 8 Kb/s la (E/N₀)_min = 7 dB, rezulta (C/I)_min = 0,0032, iar la (E_b/I₀)_min = 4,5 dB obtinem (C/I)_min = 0,01792.

Dar mobilele sunt in medie, la distanta R de mobilul interferat din punctul P. Deci, puterea de interferenta produsa de comunicatiile din propria celula este:

(3.35)

Pentru aceeasi distributie a mobilelor, puterea de interferenta produsa in punctul P de comunicatiile din celulele B, C este:

(3.36)

iar cea produsa de mobilele din celulele D, E si F este:

(3.37)

si, in sfarsit, puterea de interferenta produsa de mobilele din celulele G, H, I, J, K si L, este:

(3.38)

Considerand ca interferenta cu celule mai indepartate decat celulele B-L este neglijabil de mica

(3.39)

Din conditia:

(3.40)

pentru (E_b/I₀)_min = 7 dB rezulta o valoare M = 9,736, iar pentru (E_b/I₀)_min= 4,5 dB, dintr-o conditie similara, rezulta M = 17,15.

Pentru cazul considerat al reutilizarii tuturor canalelor sistemului in fiecare celula, factorul de reutilizare este q = D/R = 2 si, deci, numarul de celule pe cluster este in medie N = q²/3 = 1, 33 .

3.3.2. Controlul puterii de emisie

De avantajele metodelor de comunicatie cu spectru extins se poate beneficia numai daca sunt rezolvate corespunzator doua probleme: sincronizarea si controlul puterii de emisie. Sincronizarea se refera la utilizarea simultana de catre receptor si emitator a unei aceleiasi secvente pseudoaleatoare. Mentinerea pozitiei in timp a acestei secvente pe parcursul efectuarii comunicatiei se face de catre o bucla calata pe intarziere ce alege pozitia in timp a acestei secvente astfel incat functia de autocorelatie sa aiba valoarea maxima posibila.

Controlul puterii se refera la alegerea puterii de emisie atat a statiei de baza, cat si a mobilului in functie de distanta ce le separa. Controlul puterii pe calea directa (statie de baza mobil) este necesar pentru ca nivelul puterii de emisie sa nu fie mai mare decat cel minim necesar unei receptii de buna calitate. Se evita astfel interferenta cu ceilalti utilizatori. Controlul puterii pe calea inversa (mobil statie de baza) este necesar pentru evitarea blocarii semnalelor de putere mica sosite de la mobile aflate la distanta mare de statia de baza de catre semnalele de putere mare generate de mobilele aflate in apropiere (efectul de apropiere). Un control adecvat al puterii de emisie pe calea inversa asigura putere constanta receptionata de statia de baza indiferent de distanta mobilului fata de statie.

Rezultatele din subcapitolul anterior sunt obtinute in cazul in care nu exista un control al puterii de emisie din sistem. Aceasta situatie nu se intalneste, practic, in sistemele CDMA, deoarece efectul de apropiere compromite calitatea comunicatiei in sistem. Efectul de apropiere se manifesta si in cazul sistemelor FDMA si TDMA, dar influenta lui asupra calitatii comunicatiei este mult mai mica, deoarece canalele de comunicatie sunt separate in frecventa sau/si timp. In cazul sistemelor cu CDMA comunicatia se face simultan in aceeasi banda de frecventa si, in absenta unui control al puterii de emisie, mobilele aflate la limitele celulei sunt, practic, eliminate din sistem de cele aflate in apropierea BS.

Controlul puterii de emisie are ca scop crearea unui acelasi nivel de camp in punctul in care se afla BS de catre toate mobilele din celula indiferent de distanta lor fata de BS. Admitand ca pierderile de propagare sunt proportionale cu puterea a patra a distantei, pentru atingerea scopului propus puterea de emisie a unitatii mobile trebuie sa creasca cu puterea a patra a distantei ei fata de BS. In acest caz raportul (C/I) pentru cazul considerat in figura 3.3 devine:

(3.41)

deoarece cele M-1 semnale de interferenta provenite de la mobilele celulei A au acelasi nivel ca semnalul util, iar interferentele provenite din celelalte celule pot fi neglijate. Pentru un nivel minim acceptat de 7 dB pentru raportul E_b/I₀ rezulta din (3.31) valori de M = 30 canale si, respectiv, si m = 22,74 canale/celula, valori cu mult mai mari decat in cazul in care nu exista un control al puterii de emisie a unitatilor mobile. Aceste valori nu sunt tocmai realiste, deoarece interferenta cu celulele adiacente nu poate fi anulata, ci doar redusa la un nivel acceptabil.

Controlul puterii de emisie a statiilor de baza este metoda specifica sistemelor CDMA de reducere a interferentei cu celulele adiacente. Obiectivul acestui control consta in reducerea puterii de emisie pana la valoarea ce asigura un nivel la receptie numai cu putin peste pragul minim necesar. Aceasta inseamna ca puterea de emisie scade pe masura ce mobilul se apropie de BS, adica puterea de emisie este proportionala cu distanta r a mobilului fata de statia de baza. De regula:

(3.42)

Valoarea exponentului n al distantei se alege pentru obtinerea capacitatii maxime a sistemului si s-a demonstrat ca n = 2 este o valoare optima.

Daca P_R este puterea de emisie pentru r =R (mobilul aflat la marginea celulei de raza R), atunci:

(3.43)

Pentru a calcula puterea totala de emisie a statiei de baza consideram ca cele M mobile sunt uniform distribuite pe suprafata unei celule. Ca urmare pe circumferinte concentrice de raza r cu centrul comun in punctul in care se afla statia de baza numarul de mobile este M_r = kr, k fiind o constanta de proportionalitate. Rezulta:

(3.44)

Puterea totala emisa de statia de baza este:

(3.45)

Daca BS ar emite cu aceeasi putere pentru toate cele M mobile (in absenta unui control al emisiei) puterea totala emisa ar fi:

(3.46)

si se observa ca:

(3.47)

adica in prezenta unui control al puterii de emisie puterea totala de emisie se reduce la jumatate.

Reducerea puterii totale de emisie la toate statiile de baza evident ca va avea un efect favorabil asupra nivelului interferentei in sistem. Intr-adevar, considerand aceleasi surse de interferente ca in figura 5.7 si aceeasi dependenta de puterea a patra a distantei obtinem ca in cea mai defavorabila situatie (mobilul in punctul P):

(3.48)

Impunand C/I > (C/ I)_min obtinem:

M = 18,87 si m = 14,19 pentru (E_b/I₀) = 7 dB

M = 33,7 si m = 25, 27 pentru (E_b/I₀) = 4,5 dB

Valorile obtinute sunt mai aproape de realitate decat cele furnizate de expresia (3.31) si sunt de aproximativ doua ori mai mari decat cele obtinute fara controlul puterii de emisie.

3.4 Calculul razei celulei pentru o retea CDMA

Tehnica CDMA este utilizata in sistemele celulare tocmai pentru cresterea capacitatii acestora. Dupa cum s-a estimat toate comunicatiile ocupa intreaga banda B, alocata sistemului.

Capacitatea sistemului, adica numarul maxim M de comunicatii simultane, se poate determina pe baza estimarii interferentei in cel mai defavorabil caz. Interferenta maxima se produce atunci cand mobilul interferat se afla la distanta maxima de propria statie de baza, deoarece aici semnalul util (C) este Admitand aceeasi dependenta a pierderilor de propagare de puterea a patra a distantei:

(3.49)

unde R este raza celulei, iar a este o constanta de proportionalitate.

In cel mai defavorabil caz, in fiecare celula sunt utilizate toate cele M canale.

Ca urmare, interferente apar atat cu comunicatiile din celulele adiacente (q=2), cat si cu cele din propria celula (q=1). Cunoscand banda B_t a sistemului si viteza de transmisie R_b, pragul raportului semnal interferenta (C/I)_min se poate calcula din relatia (3.1) pe baza valorii minime acceptate a raportului E_b/I_0.

(3.50)

Ca aspect de proiectare avem nevoie de datele initiale: un sistem cu  B_t = 1 MHz (banda de frecventa a canalului), R_b = 8 Kb/s (viteza de transmitere), B (banda sistemului) si (E_b/I₀)_min (nivelul semnalului de interferenta)

De avantajele metodelor de comunicatie cu spectru extins se poate beneficia numai daca sunt rezolvate corespunzator doua probleme: sincronizarea si controlul puterii de emisie. Sincronizarea se refera la utilizarea simultana de catre receptor si emitator a unei aceleiasi secvente pseudoaleatoare. Mentinerea pozitiei in timp a acestei secvente pe parcursul efectuarii comunicatiei se face de catre o bucla calata pe intarziere ce alege pozitia in timp a acestei secvente astfel incat functia de autocorelatie sa aiba valoarea maxima posibila.

Controlul puterii de emisie are ca scop crearea unui acelasi nivel de camp in punctul in care se afla BS de catre toate mobilele din celula indiferent de distanta lor fata de BS.

(3.

deoarece cele M-1 semnale de interferenta provenite de la mobilele celulei A au acelasi nivel ca semnalul util, iar interferentele provenite din celelalte celule pot fi neglijate.

Controlul puterii de emisie a statiilor de baza este metoda specifica sistemelor CDMA de reducere a interferentei cu celulele adiacente. Obiectivul acestui control consta in reducerea puterii de emisie pana la valoarea ce asigura un nivel la receptie numai cu putin peste pragul minim necesar. Aceasta inseamna ca puterea de emisie scade pe masura ce mobilul se apropie de BS, adica puterea de emisie este proportionala cu distanta r a mobilului fata de statia de baza. De regula:

(3.52)

Valoarea exponentului n al distantei se alege pentru obtinerea capacitatii maxime a sistemului si s-a demonstrat ca n = 2 este o valoare optima.

Daca P_R este puterea de emisie pentru r =R (mobilul aflat la marginea celulei de raza R), atunci:

Reducerea puterii totale de emisie la toate statiile de baza evident ca va avea un efect favorabil asupra nivelului interferentei in sistem. Considerand aceleasi surse de interferente si aceeasi dependenta de puterea a patra a distantei obtinem ca in cea mai defavorabila situatie:

Pentru cazul considerat al reutilizarii tuturor canalelor sistemului in fiecare celula este q = D/R = 2. Numarul de canale pe claster este in medie N = q²/3=1 . Ca urmare numarul maxim m de canale pe celula va fi:

m = M/q (3.55)

Valorile obtinute sunt mai aproape de realitate decat cele furnizate de expresia (3.3) si sunt de aproximativ doua ori mai mari decat cele obtinute fara controlul puterii de emisie.

Pentru determinarea sarcinii telefonice admisibile intr-o zona a unei celule se utilizeaza una din urmatoarele relatii:

, cand (3.

, cand (3.

Cunoscand marimea sarcinii telefonice admisibile A intr-o zona a unei celule si activitatea unui abonat in ora de varf poate fi calculat numarul abonatilor deserviti de o statie de baza:

(3.

Numarul statiilor de baza in reteaua celulara oraseneasca pentru comunicatiile mobile este egal cu:

statii (3.

Raza unei celule in retea se determina dupa formula (in km) :

(3.60)