Administrarea intreprinderilor de comert, turism, servicii

Administrarea intreprinderilor de comert, turism, servicii

Guvernul si afacerile

1 Impozite si taxe

Politica concurentei

1 Scopul legislatiei concurentei

2 Interzicerea practicilor anticoncurentiale

3 Controlul concentrarilor economice

3. Dreptul de proprietate

1 Impozite si taxe

Legislatia romaneasca foloseste mai multi termeni pentru diversele obligatii ale persoanelor fizice sau juridice de a plati statului diverse sume: impozite, taxe, contributii, timbre, accize. Ne von referi la toate acestea impreuna cu termenul taxe. Reglementarea acestora a fost unificata in Codul fiscal.

In orice tara civilizata, taxele au o pondere importanta in economia unei intreprinderi, dar si a fiecarui individ. Fiecare intreprinzator/ manager/ administrator este obligat sa cunoasca sistemul fiscal si sa il foloseasca, pe cat posibil, in avantajul sau.

Cine datoreaza taxe?

Din punct de vedere fiscal, taxele sunt datorate de toti contribuabilii, persoane fizice sau juridice romane sau straine care au o activitate economica pe teritoriul Romaniei. In concluzie, taxele respecta un principiu al teritorialitatii. Dar, comunicatiile prin satelit si internetul, precum si corporatiile transnationale au bulversat complet notiunea de teritorialitate fiscala. Libera circulatie a fortei de munca si a capitalurilor vor spori dificultatile privind teritorialitatea.

De ce se platesc taxe?

In general, taxele se colecteaza pentru a sustine armata, invatamantul, sanatatea, politia si aparatul administrativ de stat. Sistemul fiscal modern are o componenta de descurajare a comportamentelor considerate daunatoare (ex: fumatul, consumul de alcool etc.) si de incurajare a altor comportamente, considerate benefice (ex: nasterea unui copil, achizitionarea de masini nepoluante).

Tipuri de taxe

Dupa modul de colectare de catre stat, taxele sunt directe si indirecte.

Taxe directe

Acestea se impart in taxe pe venit si taxe pe capital.

Impozitul pe profit sau impozitul pe venit sunt taxe directe pe venit si pornesc de la premiza ca statul trebuie sa-si preleveze o cota parte din activitatea persoanelor juridice si fizice. Cu cat persoana are activitate mai mare, cu atat suma prelevata de stat prin impozit este mai mare. Un astfel de impozit se numeste progresiv. Aceasta conceptie este oarecum justificata de faptul ca, in general, o activitate intensa si profitabila a unei firme este si meritul statului care i-a asigurat anumite conditii: angajati instruiti, sosele, ordine publica etc. Din alt punct de vedere ar putea parea ca se descurajeaza activitatea firmelor.

In Romania, impozitul pe profit al firmelor este de 16% (dupa ce a trecut prin mai multe etape: 38% pana in 1996, 25% intre 1997 si 2004) si este datorat de societati comerciale, cu exceptia microintreprinderilor, care sunt impozitate pe venit, ca si persoanele fizice (cu o cota de 3%).

Impozitul pe salarii (16%) si impozitul pe dividende (10%) sunt alte taxe directe care afecteaza salariatii, respectiv, actionarii sau asociatii. Acestea sunt impozite finale si nu se aditioneaza cu impozitul pe venit.

Mai exista si impozitele pe terenuri, cladiri si vehicule, acestea fiind mai scumpe pentru persoanele juridice decat pentru cele fizice. Impozitul pe terenurile agricole este un caz interesant: nici un guvern nu a avut curajul sa il puna in aplicare.

O alta categorie de taxe sunt taxele pe castigurile de capital (capital gain tax - CGT), rezultate din activitatea la bursa de valori.

Codul fiscal in vigoare in Romania poate fi accesat pe site-ul Ministerului Finantelor: https://www.mfinante.ro/legislatie/index.jsp.

Taxe indirecte

Acestea sunt taxe pe consum. In Romania, impozitul pe consum este principalul capitol de venituri ale statului, sub forma Taxei pe Valoarea Adaugata (TVA) si a accizelor pe cafea, tutun, alcool, benzina etc. In mod normal, firmele nu platesc TVA, doar il colecteaza de la clientii lor si il vireaza la bugetul statului (actioneaza ca un fel de colectori de taxe).

In Romania, TVA este de 19% din valoarea pretului de vanzare la majoritatea bunurilor si serviciilor. Exista produse si servicii cu alte cote de TVA decat 19%. De exemplu, cartile au o cota de 9% TVA, iar medicamentele au % TVA. La produsele si serviciile cu TVA 0%, detailistul nu colecteaza TVA, dar isi poate deduce TVA deductibil pe care l- platit in amonte furnizorilor sai. Daca TVA de plata rezulta negativ, aceasta se numeste TVA de rambursat si este datorat de fisc intreprinderii. Exista si o categorie de bunuri si servicii scutite de TVA.

Evitarea fiscala

Pentru un administrator de intreprindere, acesta este un subiect interesant, referindu-se la utilizarea mijloacelor legale pentru optimizarea fiscala, adica pentru a plati cat mai putine taxe, impozite etc., fara a incalca legea. Nu trebuie confundata cu evaziunea fiscala, care are acelasi scop, dar mijloace ilegale: nedeclararea unor venituri, fals si uz de fals, contrabanda, utilizarea unor facturi cumparate pe piata neagra, utilizarea muncii la negru, firme fantoma (care dispar la nevoie) etc.

Metodele optimizarii fiscale sunt: contabilitata creativa, relatiile de proprietate intre persoane din grupul de persoane/firme, relatiile comerciale intre firmele unui grup, politica de dividende, exploatarea inflatiei, managementul financiar al firmelor.

Politica concurentei

Concurenta are efecte benefice pentru consumatori si pentru economia nationala in general. Concurenta:

asigura pentru consumatori produse mai bune la un cost mai scazut;

inlatura ineficienta producatorilor;

asigura repartizarea mai eficienta a resurselor economiei;

Pe de alta parte, pietele sunt rezultatul unor dezvoltari istorice si anumite structuri existente la un moment dat nu sunt concurentiale si nici nu pot fi schimbate cu usurinta. Este cazul structurii de monopolsau a structurii de oligopol care pot favoriza comportamente incorecte ale firmelor aflate in pozitii dominante. In aceste situatii statul trebuie sa faca un efort pe linia promovarii concurentei.

2 1 Scopul legislatiei concurentei

In cadrul Uniunii Europene, principiile politicii concurentei au fost stipulate de la bun inceput in Tratatul de la Roma in Art. 85 care interzice intelegerile dintre firmele concurente si in Art. 86 care interzice abuzul de pozitie dominanta.

In Romania, legislatia specifica este formata din Legea concurentei nr. 21/1996 si Legea ajutorului de stat nr. 143/1999 (ambele cu modificari ulterioare). Acestea reglementeaza principiile politicii de concurenta, instrumentele de actiune impotriva practicilor anti-concurentiale si autoritatea (Consiliul Concurentei) imputernicita sa le administreze. Cadrul legislativ este completat de asa-numita legislatie secundara (ordine, regulamente sau norme emise de Consiliul Concurentei).

Scopul legislatiei concurentei este apararea intereselor consumatorilor prin eliminarea comportamentelor firmelor care pot sa le prejudicieze. Interesele consumatorilor pot fi prejudiciate in mod direct sau indirect.

a)     Anumite comportamente ale firmelor aduc prejudicii in mod direct consumatorilor. Acestea sunt:

firmele dominante pe piata (care detin putere de monopol) practica preturi sau alte conditii de vanzare incorecte;

firmele de pe o piata oligopolistica se inteleg sa practice in comun anumite politici de vanzare din care rezulta preturi si conditii incorecte pentru consumatori.

b)     Interesele consumatorilor sunt afectate indirect si prin intermediul restrangerii sau impiedicarii concurentei de pe o anumita piata. Lipsa de concurenta afecteaza in final tot consumatorii (ca si societatea in general prin ineficiente). De aceea trebuie impiedicat raul de la cauzele sale, adica trebuie ca Statul, prin Autoritatea de concurenta, sa elimine factorii care conduc sau pot conduce la limitarea sau impiedicarea concurentei.

Perspectiva din care se face interventia trebuie sa fie foarte clara. Legea concurentei nu protejaza agentii economici concurenti, ci concurenta de pe piata.

Sa spunem ca o firma furnizoare nu mai reinnoieste contractul cu un distribuitor. Distribuitorul a facut anumite investitii si a contat pe relatia cu acel furnizor; el poate considera ca este prejudiciat de comportamentul abuziv al partenerului de afaceri. Poate in acest caz sa intervina autoritatea competenta in domeniul concurentei? Raspunsul la intrebare este simplu: deoarece legea concurentei protejeaza concurenta de pe piata, nu concurentii, interventia este necesara doar in masura in care asemenea comportamente calificate drept abuzive au efecte asupra concurentei de pe piata. Aceasta reclama o analiza destul de complexa a pietei, pentru a se determina, de pilda, daca eliminarea distribuitorului de pe piata schimba in mod negativ structura acesteia.

Se intelege ca politica concurentei de catre autoritatea competenta trebuie aplicata cu multa grija, facandu-se o distinctie de uneori de mare finete, prin utilizarea unor instrumente si tehnici particulare, intre ceea ce este normal si ceea ce este anti-concurential in comportamentul firmelor. Cunostintele de microeconomie referitoare la structurile de piata sunt un instrument extrem de util pentru un specialist care analizeaza asemenea aspecte.

2 Interzicerea practicilor anticoncurentiale

Legea concurentei 21/1996 vizeaza doua mari domenii:

Eliminarea practicile anticoncurentiale rezultate din intelegerile concertate (art.5) si din abuzul de pozitie dominanta (art.6).

Controlul concentrarilor economice.

Articolul 5 interzice orice intelegeri exprese sau tacite, precum si orice practici concertate intre agentii economici, care au efecte negative reale sau potentiale asupra mediului concurential. Intelegerile ilegale pot fi orizontale, adica intre concurenti, si verticale, intre firme situate in amonte sau in aval.

Cele mai frecvente intelegeri si practici interzise sunt:

• fixarea concertata (in mod direct sau indirect) a preturilor de vanzare ori de cumparare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum si a altor conditii comerciale;
• limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice ori investitiilor;
• impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare;
• aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;
• conditionarea incheierii unor contracte de acceptare de catre parteneri a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;
• participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de oferte;
• eliminarea de pe piata a altor concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici, precum si intelegerile de a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare rezonabila.

Pornind de la premisa ca impactul asupra concurentei pe o piata specifica depinde de marimea firmelor in cauza, interzicerile de la art. 5 (exceptand insa pe cele care privesc preturi, tarife, acorduri de partajare a pietei sau licitatii) se aplica numai agentilor sau gruparilor de agenti economici semnificativi (in functie de un plafon prestabilit al cifrei de afaceri si a cotei de piata).

Trebuie facuta o distinctie intre acordurile si intelegerile dintre firme pe orizontala si pe verticala.

Intelegerile dintre concurentii de pe aceeasi piata sunt de natura sa restrictioneze, distorsioneze sau elimine concurenta, fiind astfel considerate prin sine anticoncurentiale. De aceea cand astfel de practici sunt identificate, nu mai este necesar sa se analizeze efectele negative asupra concurentei. (De altfel pedepsele in aceste cazuri sunt mari, incluzand inchisoare pentru initiatorii intelegerilor ilegale)

In schimb, intelegerile pe verticala pot avea efecte benefice, care sa depaseasca pe cele negative asupra concurentei. Astfel se creaza posibilitatea ca o serie de intelegeri sa fie exceptate de la interzicere.

Articolul 6 din Legea 21/1966 interzice folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre agentii economici pe piata romaneasca ori pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice ori prejudicierea consumatorilor.

O lista exemplificativa a practicilor abuzive este prevazuta de lege:

• impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;
• limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor;
• aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;
• conditionarea incheierii unor contracte de acceptare, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;
• practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare (adica, preturi foarte mici pana in momentul eliminarii concurentului de pe piata), in scopul inlaturarii concurentilor;
• exploatarea starii de dependenta in care se gaseste un alt agent economic fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate.

3 Controlul concentrarilor economice

Concentrarea economica se realizeaza prin acte juridice prin care se relizeaza:

• fie transferul proprietatii sau al folosintei asupra bunurilor, drepturilor si obligatiilor unui agent economic (total sau partial)
• fie preluarea controlului asupra unui alt agent economic.

Formele operatiunilor de concentrare economica pot fi:

• fuzionarea a doi sau mai multi agenti economici, anterior independenti;
• preluarea de catre o firma a controlului unui alt agent economic prin participare la capital, cumparare de elemente de activ, contract sau prin alte mijloace.
• Cele mai multe cazuri de creare a unei entitati economice comune (joint venture) care functioneaza ca o persoana juridica autonoma de catre agenti economici diferiti. 

Controlul concentrarilor economice are ca scop eliminarea posibilitatii de creare a unei pozitii dominante, de natura sa reduca sau sa elimine concurenta de pe o piata specifica.

In scopul indeplinirii obiectivului mentionat, operatiunea de concentrare economica trebuie notificata autoritatii de concurenta pentru a fi examinat efectul pe care il poate produce asupra pietei.

3. Dreptul de proprietate

Ca toate disciplinele dreptului, dreptul proprietatii urmareste sa articuleze principiile, politicile si regulile prin care se rezolva disputele, sau prin care tranzactiile pot fi structurate astfel incat sa se evite disputele. Deosebirea fata de celelalte ramuri ale dreptului consta in faptul ca dreptul proprietatii se ocupa cu relatia dintre membrii unei societati in raport cu "lucrurile". Lucrurile pot fi tangibile, cum ar fi pamantul, o fabrica sau o bijuterie sau pot fi intangibile, cum ar fi actiunile, obligatiunile sau conturile bancare. O data cu abolirea sclaviei, dreptul de proprietate asupra oamenilor nu mai poate fi exercitat legal.

Dreptul de proprietate se ocupa cu alocarea, utilizarea si transferul avutiei si obiectelor care au valoare. Prin urmare, el reflecta economia societatii respective. Deoarece se ocupa cu controlul si transferul averii intre soti si de la o generatie la alta, dreptul proprietatii reflecta structura familiei in societatea respectiva. Totodata, dreptul proprietatii reflecta si politica societatii respective din moment ce se ocupa cu aspecte atat de importante ale societatii cum sunt economia si structura familiei.

Adesea proprietatea este definita ca drepturile unei persoane in raport cu un lucru. O definitie mai completa ar putea fi complexul de relatii de drept intre persoane in raport cu lucrurile. Este vorba de totalitatea drepturilor, indatoririlor, privilegiilor si interdictiilor, puterilor si raspunderilor, incapacitatilor si imunitatilor care exista in raport cu lucrurile.

Nu se cunoaste nici un sistem de drept care sa nu aiba un drept al proprietatii. Etimologia cuvantului "proprietate" este latinescul "proprietas", care a dat in franceza "propriété"si in engleza "property". Latinescul "proprietas" este derivat din "proprius" care inseamna specific sau propriu, spre deosebire de "communis" (comun) si "alienus" (al altuia).

Atributele dreptului de proprietate

Una din tendintele importante care par sa caracterizeze conceptul de proprietate in sens descriptiv este tendinta de a asocia unei singure persoane, preferabil persoana care poseda lucrul,  dreptul exclusiv de posesie, privilegiul de utilizare si puterea de dispozitie asupra lucrului re4spectiv.

Cele doua sisteme majore de drept occidental (sistemul anglo-american si sistemul bazat pe Dreptul Roman) tind sa atribuie proprietarului unui lucru:

POSESIA: Dreptul de a poseda lucrul cu obligatia tuturor celorlalti de a nu atenta la posesia lucrului

FOLOSINTA: Privilegiul utilizarii lucrului, interdictia tuturor celorlalti de a impiedica aceasta utilizare, si dreptul posesorului de a-i impiedica pe altii ca-i foloseasca lucrul sau.

DISPOZITIA: Puterea de a transfera partial sau total atributele proprietatii (puteri, privilegii, drepturi si imunitati) catre oricine altcineva.

O imunitate fata de schimbarea acestor drepturi, privilegii si puteri de catre oricine altcineva.

Tendinta de a acumula toate atributele dreptului de proprietate este comuna pe continentul european si decurge din Dreptul Roman. Dreptul anglo-american recunoaste mai multe tipuri de interes intr-un lucru decat Codul Civil, deci tendinta de acumulare este mai putin evidenta.

In societatile neindustrializate, complexul de relatii de drept in raport cu lucrurile tangibile este comun pentru economie si familie. Tendinta in societatile industrializate, in schimb, este de a separa economia de familie. Prin urmare, sistemele de drept din lumea industrializata, proprietatea in relatiile de productie si proprietatea de familie sunt functional separate si sunt tratate de ramuri distincte ale dreptului.

Geografia dreptului de proprietate

Fostele colonii britanice si membrele Commonwealth-ului britanic utilizeaza o versiune a sistemului anglo-american, de obicei cu reguli aditionale adaptate la religiile indigene, structurile familiale si sistemele de proprietate asupra pamantului (de exemplu sistemul folosit in subcontinentul indian).

Tarile care au fost colonizate de Europa continentala folosesc de regula un sistem bazat pe Codul Civil, in care influentele dominante sunt ale sistemului francez si ale sistemului spaniol, ambele foarte apropiate.

Tarile care nu au fost colonii, tind sa foloseasca un sistem de drept vestic. De exemplu, Japonia foloseste un sistem bazat pe Codul Civil german. Pe de alta parte, China foloseste un sistem al dreptului de proprietate traditional, cu influente din codurile altor tari socialiste, care de fapt sunt bazate pe Codul Civil si trateaza separat proprietatea industriala si agricola.

Obiectele proprietatii

In sistemul bazat pe Codul Civil, termenul de proprietate se aplica astazi acelor lucruri tangibile care pot fi transferate intre vii, ti intr-o foarte mica masura obiectelor intangibile. In sistemul anglo-american aproape toate lucrurile tangibile pot face obiectul dreptului de proprietate. Unele intangibile sunt tratate ca si tangibile, altele nu. In Statele Unite, definirea a "ceva" ca obiect al proprietatii ii confera automat protectie constitutionala.

In sistemele moderne de drept au fost abolite elementele dreptului divin de proprietate. Lucrurile religioase de obicei sunt considerate proprietatea unor grupuri religioase recunoscute de stat sau componente ale statului (cu exceptia unor sisteme de drept orientale care mentin anumite elemente ale dreptului divin de proprietate: sistemul hindus si sistemul islamic). In majoritatea sistemelor de drept vestice, un mare grup de obiecte tangibile sunt considerate in afara comertului, deci nu pot face obiectul dreptului de proprietate, datorita unor dificultati inerente de exercitare a acestuia.. De exemplu, aerul ambiant in mod normal nu poate face obiectului dreptului de proprietate. Efectul acestei doctrine a fost poluarea fara restrictii a aerului de catre oricine. Preocuparile recente privind poluarea aerului tind sa reconsidere introducerea aerului ca obiect al proprietatii.

O alta categorie de obiecte cu tratament special in dreptul proprietatii o reprezinta animalele salbatice. In general, animalele salbatice nu apartin nimanui pana cand nu sunt capturate. Odata capturat, un animal apartine celui care l-a capturat pana cand animalul scapa si se intoarce in mediul sau natural. Pescuitul face obiectul unor reglementari speciale si unele sisteme de drept considera animalele ca apartinand statului atata vreme cat nu sunt capturate conform unor reglementari legale.

Apa, fundul apei si tarmul sunt tratate intr-un mod aparte ca obiecte ale proprietatii. In dreptul roman, apa navigabila si plajele apartineau tuturor. Ca si in cazul animalelor salbatice, sistemele de drept moderne tind sa confere statului drepturi substantiale asupra apelor si tarmurilor. De exemplu, in Anglia caile de apa navigabile apartin monarhului si pot fi utilizate de oricine are acces la ele, dar acest drept de utilizare nu este garantat. In Statele Unite plajele sunt considerate locuri de acces public catre apa, si este reglementata complet preluarea apei din curentele de apa (fluvii, rauri, etc.). In statele din Estul S.U.A., dreptul de a lua apa depinde de proprietatea asupra terenului adiacent apei, iar in statele din Vest se aplica dreptul primului venit de a lua apa. Faptul ca apa curgatoare nu poate face obiectul proprietatii private face mai simpla reglementarea asupra acestei resurse.

Alte resurse naturale sunt in general scoase de sub incidenta dreptului de proprietate privata. Tendinta in Europa continentala este de a pune toate mineralele in proprietatea statului sau sub controlul extensiv al statului. In Anglia, aurul, argintul si plumbul sunt considerate in mod traditional rezerve ale Coroanei. In Statele Unite, mineralele sunt proprietate privata sub rezerva unor reglementari care urmaresc conservarea. Ca si in cazul apelor, exista doua principii de drept asupra resurselor naturale: dreptul proprietarului terenului si respectiv dreptul descoperitorului.

In toata lumea vestica, corpul uman, viu sau mort, nu poate face obiectul dreptului de proprietate. Acest fapt naste multe dificultati in sistemul de drept. De exemplu, se naste problema donarii sau vanzarii de organe sau de sange, sau a dispozitiei testamentare asupra utilizarii corpului pentru scopuri medicale. Majoritatea tarilor au o legislatie specifica in aceasta materie, dar dificultatile de principiu se mentin.

Posesia

Posesia este formata in dreptul roman dintr-o intentie de a poseda si un obiect care poate fi posedat (animus et corpus). Dreptul englez porneste de la un proces social destul de complex, "seisin", adica procesul prin care un stapan pune pe supusul sau in posesia unui lucru.

Orice sistem legal in care dreptul de proprietate pleaca de la conceptul de posesie, va avea o puternica orientare catre lucrurile tangibile. Este usor sa concepi posesia asupra oricarui lucru care poate fi atins, este mult mai dificil sa concepi posesia asupra unui lucru abstract cum ar fi un drept, un privilegiu sau o putere,

Codul Civil inspirat din Dreptul Roman tinde sa respinga posibilitatea posesiei legale a oricarui lucru care nu poate fi atins. Sistemele anglo-americane in general sunt mai deschise catre notiunea unui drept, putere sau privilegiu. De exemplu, in sistemele de Drept Civil pamantul este in posesia naturala a proprietarului si nu sunt recunoscute drepturi de proprietate ale altora. Dreptul anglo-american in schimb recunoaste dreptul de posesie multipla asupra terenului, fiind vorba de proprietatea asupra unui interes in terenul respectiv mai degraba decat proprietatea asupra terenului tangibil.

Desi interesul asupra terenurilor a fost in mod traditional acceptat ca obiect intangibil al proprietatii de dreptul englezesc, abia recent s-a extins posibilitatea divizarii intereselor de posesie asupra proprietatii mobile. Abstractiunea drepturilor si indatoririlor contractuale s-au dezvoltat incet ca obiecte ale dreptului de proprietate, abia in secolul XIX drepturile contractuale au putut fi reatribuite si s-au dezvoltat metode de protectie a acestora impotriva amestecului tertilor. Deoarece drepturile contractuale nu puteau fi reatribuite si deoarece ele avea efecte doar asupra autorului contractului, ele erau greu de considerat obiecte ale proprietatii. Conturile bancare, actiunile si obligatiunile, fiind de fapt drepturi contractuale in forma standardizata, au dobandit cu greu statutul de obiecte ale proprietatii.

Bariera conceptuala a fost depasita o data cu introducerea instrumentelor negociabile. De exemplu, un bilet la ordin (o conventie de a plati o datorie la un anumit termen) poate di reatribuit de creditor unui tert la alegerea lui, tert care astfel este in drept sa incaseze datoria. Astazi, majoritatea drepturilor contractuale, inclusiv valorile mobiliare si conturile bancare sunt tratate in sistemele anglo-americane ca obiecte ale proprietatii.

In Europa continentala, in perioada feudala s-a dezvoltat conceptul de cvasi-posesia drepturilor, ca un substitut al proprietatii asupra lucrurilor intangibile. Abolirea formelor de proprietate feudala a eliminat si aceasta forma de proprietate abstracta. Instrumentele negociabile desi recunoscute, erau tratate diferit de diverse instante. La aparitia Codului Civil, aceste obiecte intangibile nu au fost incorporate, ci au fost lasate in seama codurilor comerciale, care se aplicau in mod limitativ doar de comercianti. Aceasta linie de dezvoltare nu putea sa reziste mult intr-o lume in care drepturile contractuale sunt principalul mijloc de pastrare a avutiei. De exemplu, dreptul francez tinde sa se alinieze in aceasta materie la dreptul anglo-saxon. In schimb, Codul Civil german exclude explicit dreptul de proprietate asupra intangibilelor.

Drepturile garantate de guvern ca proprietate

O dezvoltare deosebita in ultimele doua secole au avut-o exclusivitatile date de guverne pentru incurajarea si protejarea autorilor, inventatorilor, producatorilor si comerciantilor.

"Copyright"ul, adica dreptul exclusiv de a interzice copierea unei opere de arta, scrieri sau piese muzicale, este privit ca un drept de proprietate. Acelasi regim il au patentele, drepturi exclusive garantate de guvern de a utiliza o inventie, si marcile, drepturi exclusive garantate de guvern producatorilor sau comerciantilor de a marca un produs sau un serviciu cu un semn distinctiv, indicand sursa produsului sau a serviciului. In ultima vreme, se dezbate pe plan international daca nu ar trebui si alte drepturi garantate de guvern sa fie tratate ca proprietate: de exemplu, autorizatiile si licentele profesionale, de fabricatie, de comert si de servicii.

Subiecte ale proprietatii

In mod traditional, tendintele de acumulare a atributelor proprietatii s-au manifestat asupra individului, ca subiect al dreptului de proprietate. In epoca moderna, aparitia persoanelor juridice fictive a amplificat mult importanta grupurilor ca subiecte ale proprietatii.

Dreptul Roman considera ca numai barbatii adulti liberi care nu se afla sub tutela parinteasca pot exercita dreptul de proprietate, iar emanciparea nu era automata, adica tutela parinteasca dura pana la moartea parintelui. Sclavii nu puteau detine proprietati.

In Anglia medievala sistemul era similar, cu doua diferente: emanciparea era automata la varsta de 18 sau 21 de ani si femeile adulte nemaritate puteau avea drept de proprietate. Anumite categorii sociale nu puteau detine proprietati: serbii, strainii.

Sistemul juridic s-a democratizat o data cu societatea, in sensul ca proprietatea este mai putin legata de statutul social, sexul sau varsta persoanei. Totusi, in multe tari este inca limitat dreptul de proprietate al celor care nu au cetatenia statului respectiv. Adesea se face distinctia intre persoanele care pot detine proprietati in mod legal si persoanele care pot transfera proprietati in mod legal.

Diversele forme de proprietate de grup au fost introduse de+a lungul timpului. Toate sistemele de drept vestice recunosc proprietatea in indiviziune a mai multor indivizi asupra dreptului intr-un anumit bun.

Proprietatea persoanelor juridice este in general asimilata proprietatii individuale, numai ca persoana juridica este o persoana fictiva, in spatele careia se afla o persoana fizica sau un grup de persoane fizice.

Actionarii nu au drept de posesie, folosinta sau dispozitie asupra companiei decat dupa lichidarea firmei si plata creditorilor acesteia, cand pot intra in proprietatea deplina asupra bunurilor respective.

Directorii au posesia, folosinta si dispozitia asupra bunurilor firmei, dar le pot exercita numai in interesul actionarilor. Aceasta limitare face ca directorii sa nu se poata considera proprietarii bunurilor firmei, desi exercita atribute ale dreptului de proprietate. Managerii sunt considerati niste salariati platiti ai firmei si, prin urmare, calitatea lor in raport cu bunurile firmei este si mai redusa decat a directorilor. In practica insa, managerii exercita functii ale directorilor, cu consensul de cele mai multe ori tacit al acestora.