Societatea comerciala - Notiune si clasificare

Societatea comerciala - Notiune si clasificare

1.1. Notiune si natura juridica

Societatea comerciala poate fi privita din cel putin doua sensuri:

ca o institutie juridica in sine, considerata a fi un organism constituit de regula pe baze asociative, cu scopul obtinerii unui anumit profit de catre cei care s-au asociat si in vederea realizarii unei activitati comerciale;

ca un contract, cu caracteristici proprii determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de vointa.

Este de observat faptul ca legislatia romana nu defineste nicaieri, in nici unul din sensuri, notiunea de societate comerciala.

A fost meritul doctrinei, care a incercat o asemenea definitie plecand, de regula, de la dispozitiile Codului civil care, in art. 1491, defineste societatea civila, in sensul de contract de societate. De altfel, si in doctrina de specialitate straina (de exemplu, in cea franceza) societatile comerciale sunt definite pornind de la notiuni apropiate, reglementate insa de Codul civil.

Cele doua sensuri in care trebuie privita societatea comerciala explica de altfel si natura sa juridica cu totul specifica, natura ce rezulta din intelegerea conceptelor de societate-contract si societate - institutie. Astfel, conceptia contractualista, impusa de dezvoltarea teoriei contractelor in secolul trecut, explica existenta societatilor comerciale pornind de la conditiile de validitate impuse oricarui contract si de la tehnicile contractualiste ce stabilesc raporturile in cadrul societatilor formate (de exemplu, administrarea societatilor are la baza un contract de mandat in baza caruia isi desfasoara activitatea administratorul). Dezavantajele absolutizarii unei asemenea teorii rezida din aspectele specifice care contureaza o societate comerciala, aspecte ce nu pot fi explicate exclusiv prin mecanisme contractuale (de exemplu, o societate comerciala intra efectiv in circuitul comercial numai dupa inmatricularea sa in registrul comertului, respectiv in baza unei formalitati administrative incat simpla manifestare de vointa a asociatilor nu ar fi suficienta pentru a activa insasi societatea).

Totodata, o asemenea conceptualizare nu ar putea da nici o explicatie existentei societatilor de tip unipersonal (societatile cu raspundere limitata cu unic asociat, reglementate ca atare de Legea romana), deoarece acordul de vointa, fundamental pentru orice contract, lipseste. Asa se explica de ce s-a incercat definirea societatii comerciale prin prisma constitutionala, pornind de la faptul ca institutia juridica reprezinta un ansamblu de reguli care organizeaza intr-o maniera imperativa si durabila un grup de persoane avand un scop bine determinat.

1.2. Evolutie istorica

Societatea comerciala, entitate de natura contractuala, bazata pe asocierea libera a membrilor ei, are o istorie de mii de ani.

Codul lui Hamurabi reglementa activitatea comerciala in mai multe dispozitii referitoare la contractul de locatiune, de comision, precum si cel de imprumut[1]. In dreptul roman , societatile erau de mai multe feluri:

societatii in cadrul carora se puneau in comun toate bunurile prezente si viitoare (societas omnium bonorum);

societatii in cadrul carora se punea in comun un singur lucru (societas unius rei);

societatii in cadrul carora se puneau in comun veniturile (societas quaestus);

societati cu un singur fel de afaceri (societas alianius negationis), ca de pilda societatea publicanilor (societas publicanomm), care avea drept obiect arendarea impozitelor statului.

Societatea comerciala, cu principiile ei atribuite, apare in evul mediu, in republicile italiene Florenta, Genova si Venetia comertul maritim si terestru a cunoscut o puternica inflorire la inceputul secolului al XII - lea. Dezvoltarea comunitatilor urbane a condus la aparitia unor corporatii ale negustorilor, conduse de ,,consuli', cu atributii judecatoresti si aparatori ai comertului si corporatiei.

Meritul deosebit al sistemului corporatiilor a constat tocmai in faptul ca el a determinat organizarea unei reglementari unitare a regulilor referitoare la comert. Odata cu extinderea schimburilor comerciale ce au urmat cruciadelor, a aparut societatea in comandita.

Ea a fost reglementata pentru prima oara in Ordonanta lui Ludovic al XlV-lea, privind comertul terestru din 1673.

Marile cuceriri coloniale din secolele XVI si XVII au solicitat importante capitaluri, care au fost obtinute in Olanda, Franta, Anglia, prin infiintarea societatilor anonime pe actiuni.

Compania Olandeza a Indiilor Orientale (infiintata in 1602), Compania Olandeza a Indiilor Occidentale, Compania Noii Frante, Societatea Franceza a Indiilor Orientale, Compania India de Est si Compania Marilor Sudului, celebre in epoca, au jucat un rol important in procesul de colonizare.

Printr-o lege din 1892, in Germania s-a introdus o noua forma de societate care s-a extins rapid: societatea cu raspundere limitata.

A fost luata si reglementata in Franta in 1925 si apoi in alte tari.

Referindu-ne la perioada moderna, este de semnalat faptul ca prima reglementare sistematica si cuprinzatoare a societatilor comerciale o reprezinta Codul Comercialfrancez din 1807.

O forma de societate cunoscuta sub numele de "societe generale', este consacrata sub denumirea de societate in nume colectiv, in baza contractului "de command', se reglementeaza societatea in comandita.

Preluand principiile care reglementau marile companii coloniale, a fost reglementata si societatea anonima, cu cele doua forme ale sale: societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni. In ce priveste reglementarea societatilor comerciale in tara noastra, este de remarcat ca primele dispozitii referitoare la activitatea comerciala au fost cuprinse in Codul Calimachi al Moldovei si Codul Caragea al Munteniei, ambele in anul 1817. Regulamentele organice de la 1821 au creat "judecatori de comerciu', la Bucuresti, precum si un tribunal de comert la Galati. In art. 241 al Regulamentului din Muntenia se prevedea ca "in principatul Valahiei pricinile de cornerciu se vor judeca dupa condica de comerciu a Frantei, care se va traduce in limba romaneasca, luandu-se dintr-insa toate cate se vor potrivi cu starea tarii'. Tradus in romaneste, Codul Comercial francez avea sa devina, in anul 1840, cel dintai cod comercial al Munteniei, iar din 1863 a fost extins si in Moldova. Societatile comerciale capata o reglementare ampla, distincta de cea a societatilor civile prevazute de Codul civil, prin Codul Comercialde la 1887, in vigoare, cu modificarile survenite ulterior, si astazi. Legiuitorul nostru s-a inspirat, in cea mai mare parte, dupa Codul de comert italian din 1882, considerat cel mai modem act al acelor timpuri.

1.3. Delimitarea societatilor comerciale de alte persoane juridice

Delimitarea societatilor comerciale de asociatii si fundatii non- profit

Conform art. l alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicata, societatile comerciale sunt persoane juridice, iar in masura in care se constituie pe teritoriul Romaniei, sunt persoane juridice de nationalitate romana. Fie ca ne raliem teoriei fictiunii, fie celei a realitatii, persoana juridica reprezinta un subiect colectiv de drept, care, in masura in care indeplineste conditiile impuse de lege, este titular de drepturi si obligatii. Societatile comerciale sunt persoane juridice de drept privat, care, spre deosebire de alte persoane juridice constituite pe baze asociative (asociatii si fundatii), au un scop lucrativ.

Este de remarcat faptul ca prin Ordonanta Guvernului nr. 26/2000[3], desi asociatiile si fundatiile sunt definite in chiar cuprinsul art. l alin. (2) din lege ca fiind persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial, conform art.48 din Ordonanta, ele pot desfasura orice activitati economice directe, daca acestea au caracter accesoriu si sunt in stransa legatura cu scopul principal al persoanei juridice.

Astfel, aceasta categorie de persoane juridice se deosebeste fundamental de societatile comerciale, al caror scop principal si nu accesoriu este obtinerea de profit, acest scop nefiind nicicum conditionat sau derivat dintr-o alta cauza ce ar fi dus la constituirea persoanei juridice. De asemenea, reglementarea noua cu privire la asociatii si fundatii (reglementare care abroga dispozitiile in materie cuprinse in Legea nr. 21/1924[4]), stabileste si dreptul in favoarea asociatiilor si fundatiilor de a infiinta societati comerciale, dividendele astfel obtinute fiind obligatoriu de folosit, fie ca reinvestitie in cadrul acelei societati, fie pentru realizarea scopului principal al fundatiei sau asociatiei . In cadrul celorlalte persoane juridice, societatile comerciale prezinta un specific cu totul deosebit, conferit de faptul ca persoanele care se asociaza in vederea constituirii societatii consimt sa puna in comun anumite bunuri pentru efectuarea de acte de comert.

Delimitarea societatilor comerciale de societatile civile

Spre deosebire de societatile comerciale, societatile civile nu au calitatea de persoane juridice. Astfel, societatea civila ramane doar cu o natura juridica contractuala, ea reprezentand, conform art. 1491 din Codul civil, contractul prin care doua sau mai multe persoane isi manifesta acordul de vointa, punand in comun anumite bunuri sau industrie (munca), cu scopul de a imparti foloasele ce ar rezulta din exploatarea acelor bunuri.

Elementul de fond care separa cele doua categorii de societati in civile si comerciale este obiectul societatii. Astfel, in masura in care in obiectul contractului de societate sunt incluse activitati care, conform art. 3 din Codul comercial, sunt considerate a fi fapte obiective de comert, acea societate este civila chiar daca ea a fost constituita cu respectarea formalitatilor impuse de Legea nr. 31/1990[6].

Ceea ce apropie insa o societate civila de una comerciala, este tocmai elementul care declanseaza crearea lor, respectiv realizarea acordului de vointa intre mai multe persoane, care urmaresc obtinerea unor beneficii, in urma punerii in comun a unor bunuri. Se poate considera astfel ca, din prisma contractuala:

pe de o parte, ambele societati sunt rezultatul unui contract, ce, in principiu, impune aceleasi conditii generale de validitate;

pe de alta parte, si intr-un caz si in celalalt, asociatii urmaresc un scop lucrativ.

Este de observat faptul ca, in legislatia unor alte state europene, modificari legislative au impus o apropiere intre regimul juridic aplicabil societatilor civile si cel aplicabil societatilor comerciale (in special a societatilor in nume colectiv). Astfel de exemplu, se recunoaste si pentru cazul societatilor civile interventia procedurii falimentului si a lichidarii judiciare in cazul incetarii platilor, deosebirea constand in competenta instantelor care intervin in asemenea situatii (respectiv, tribunalele comerciale, pentru cazul societatilor comerciale, si tribunalele de drept comun, pentru cazul societatilor civile). La ora actuala, criteriul modern pentru delimitarea unei societatii comerciale de o societate civila este un criteriu formal opus celui traditional, de ordin obiectiv, ce are in vedere obiectivul activitatii societatii. Astfel, conform acestui criteriu formal o societate este comerciala in masura in care este constituita intr-una din formele recunoscute de lege pentru societatile comerciale (societate in nume colectiv, in comandita simpla, pe actiuni, in comandita pe actiuni, sau cu raspundere limitata).

1.4. Clasificarea societatilor comerciale

O prima clasificare a societatilor comerciale a fost realizata prin intermediul Legii nr.15/1990[7], Legea privind transformarea fostelor unitati socialiste de stat in societatii comerciale si regii autonome.

Avand in vedere momentul in care a fost adoptata aceasta lege, ea a incercat sa faca o delimitare a societatilor comerciale tinand cont de titularul de capital. Astfel, conform Legii nr. 15/1990, societatile comerciale puteau fi:

societati cu capital integral de stat;

societati cu capital mixt (de stat si privat);

societati cu capital integral privat.

In ceea ce priveste situatia societatilor comerciale cu capital integral de stat (societati care la momentul adoptarii legii reprezentau majoritatea), acestea nu aveau calitatea de persoane juridice de drept public. Patrimoniul societatii apartinea societatii (aceasta avand calitatea de proprietar), statul nefiind decat unic actionar, titular al capitalului societatii. O asemenea solutie, de altfel, este pe deplin indreptatita, avand in vedere ca insasi legea, in cuprinsul art. 20, stabileste modul in care, in urma unei evaluari a patrimoniului, acesta va trece in proprietatea societatii comerciale. Dupa adoptarea Legii nr. 31/1990 s-a revenit la clasificarea societatilor comerciale dupa natura lor, in societati de capitaluri si societati de persoane, avand in vedere enumerarea formelor de societate in cuprinsul legii. Alaturi de societatile de persoane si cele de capital, ca societate de granita - care imprumuta atat trasaturi specifice societatilor de persoane, cat si de la cele de capital - s-a constituit societatea cu raspundere limitata, societate care, in special in actuala conjunctura social - economica din Romania, reprezinta forma cel mai des uzitata.

Alte criterii de clasificare a societatilor comercial :

In functie de raspunderea asociatilor

- societati in care asociatii au raspundere limitata;

- societati in care asociatii au raspundere nelimitata.

In functie de structura capitalului social:

- societati comerciale cu capital social impartit in actiuni;

- societati comerciale cu capital social impartit in parti de interese.

In functie de titluri de valoare:

societati comerciale care emit titluri de valoare;

societati comerciale care nu pot emite astfel de titluri.

Este de observat insa ca toate aceste clasificari, in realitate sunt circumscrise impartirii societatilor comerciale in societati de persoane si societati de capital, cu luarea in considerare a elementelor specifice societatii cu raspundere limitata. Astfel, de exemplu, in ceea ce priveste raspunderea asociatilor, aceasta este nelimitata in cazul societatilor de persoane si limitata la aportul la capitalul social in cazul societatilor de capital. Societatile cu raspundere limitata, dupa cum le indica si numele, au imprumutat aceasta trasatura de la societatile de capital, asociatii in cadrul lor avand o raspundere limitata. La fel, societatile de capital presupun un capital social impartit in parti de interese, in cazul societatilor cu raspundere limitata, capitalul social este impartit in parti sociale, acestea reprezentand o forma specifica a partilor de interese.

Societatile comerciale pot fi clasificate si avand in vedere modul lor de reglementare. Din acest punct de vedere, exista:

societati comerciale reglementate de Legea generala (legea nr. 31/l990, republicata);

societati comerciale reglementate de legi speciale:

societati bancare, reglementate de Legea nr.58/1998 ;

societati agricole, reglementate de Legea nr.36/1991 ;

societati de asigurari, reglementate prin Legea nr.32/2000 .

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.30/1997 s-a modificat fundamental insasi existenta regiilor autonome, astfel cum acestea erau reglementate de Legea nr.15/1990. In aceste conditii, o parte din aceste regii s-au desfiintat, o alta parte s-a transformat si, in sfarsit, cele considerate a functiona in domenii esentiale ce privesc interesele statului au continuat sa existe in forma initiala, in ce priveste cazul regiilor autonome transformate, acestea s-au reorganizat sub forma unor societati nationale sau companii nationale, care insa s-au constituit si sunt considerate a fi societati comerciale, potrivit Legii nr.15/1990. De altfel, asemenea societati cu un anumit specific se regasesc si in reglementarile altor state.