Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Comunicarea nonverbala

Comunicarea nonverbala


Comunicarea nonverbala

Conform unei convingeri larg impartasite, ea predomina in raport cu toate celelalte forme de comunicare. In acest sens, dupa Albert Mehrabian, din totalul mesajelor antrenate in fluxul comunicarii (umane), doar sapte procente sunt verbale, restul de nouazeci si trei fiind nonverbale. Dintre acestea comunicarea prin imagine, in special in zilele noastre, are o importanta deosebita. Contopita, indeobste, cu interpretarea comportamentelor expresive, comunicarea nonverbala este determinata prin cateva caracteristici remarcabile.

Comunicarea nonverbala este legata cu precadere de dimensiunea afectiv- emotionala, desi poate sluji si la impartasirea cunostintelor. Fireste, fac exceptie aici, ideile care se situeaza la un nivel inalt de abstractizare.

In contrast cu actele de limbaj verbale, comunicarea nonverbala de care apartine si comunicarea prin imagini vizuale, scapa in foarte mare parte controlului mintii. Explicatia este foarte simpla. Cuvintele, oricum mult mai reduse numeric decat semnele nonverbale, pot fi transmise numai in serie (unul cate unul), in timp ce indicii, iconii si simbolurile tolereaza o transmitere simultana. Or, este greu sa stapanesti in fiecare moment al comunicarii un set eterogen de semne nonverbale. Mai mult, in timp ce cuvintele sunt semne conventionale, legate arbitrar de un anumit referent, indicii - daca ar fi sa ne oprim doar la aceste semne nonverbale - chiar fac parte din referenti. Ca atare, ei sunt obiectivi, iesind cel putin partial de sub guvernarea vointei noastre.

In sfarsit, se cuvine retinuta precizarea ca actele de comunicare nonverbala sunt marcate de ambiguitate. Nici un semn nonverbal nu poate fi interpretat corect decat in contextul celorlalte semne (verbale, ori nonverbale), al istoriei relatiilor cu partenerii de comunicare (prietenie, indiferenta, ostilitate etc.) si al starii noastre psihice (daca suferim de mania persecutiei vom vedea toate gesturile celorlalti ni se vor parea amenintatoare).

Semnele nonverbale trebuie judecate, de asemenea, numai in raport cu comunitatea culturala care le statorniceste. Daca semnele nonverbale intra in contradictie cu cele verbale, se convine, indeobste, sa se dea crezare celor dintai.

Elementele de comunicare nonverbala parcurse pana acum insotesc comunicarea orala sau, oricum, presupun un minim contact fizic intre interlocutori. Nu trebuie sa ignoram insa faptul ca exista semne nonverbale - ce e drept, mai reduse numeric si relativ greu de sistematizat - care intra in alcatuirea mesajelor scrise.



Forma mesajelor scrise de mana contine numerosi indici ai particularitatilor psihice ale autorilor lor, iar cercetarea acestora a condus la constituirea unei stiinte riguroase, grafologia. Putem corela caracterul dezordonat al scrisului cu o articulare precara a cunostintelor din minte, cu o stare psihica apasatoare resimtita pe parcursul scrierii (teama, furie, melancolie etc.) sau cu o nesocotire (premeditata, ori involuntara) a cadrului de comunicare. De asemeni, in lucrarile de arta observam particularitatile personalitatii si caracterului artistului creator traduse in gama de culoare predominanta, in tusele mai mult sau mai putin vizibile, in expresivitatea liniilor si formelor. Referindu-se la semn, Henri Wald afirma: "Descoperind ca semnul nu este numai un mijloc de comunicare a informatiei, ci si un mijloc de elaborare a ei, unii teoreticieni sacralizeaza semnificantul si sacrifica semnificatia. Suntem invitati sa renuntam la stravechea prejudecata care a impartit lumea, de frica si din ignoranta, in doua taramuri opuse: materie si spirit, obiect si subiect, lege si libertate etc.

Ni se garanteaza ca vom scapa, astfel, si de parazitismul constiintei. Oamenii ar trebui sa-si dea seama, in sfarsit, ca idealurile lor nu reprezinta decat ochiurile goale ale retelei de semne prin care isi regleaza raporturile cu societatea si natura, insa istoria umanitatii nu este numai procesul prin care oamenii cad, din cand in cand, sub stapanirea semnelor, ci, mai presus de toate, procesul prin care oamenii fauresc semnele pentru a ingradi risipa de energie din natura si societate".[1]



Henri Wald, Arta si comunicare, Editura Meridiane, Bucuresti, 1971, pag.13





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.