Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Trecerea de la cultura umanista la „tehnocultura”

Trecerea de la cultura umanista la „tehnocultura”



Trecerea de la cultura umanista la „tehnocultura

Secolul nostru, secolul intrarii in zodia „multicomunicarii”, a „tehnoculturii”, a „transculturatiei generalizate” (termenii ii apartin lui René Berger) si enuntarea emblemelor semantice distinctive ar putea fi continuata si marcheaza, dupa cum indica noii termeni folositi, cresterea constiintei teoretice privind mutatiile, rupturile, restructurarile produse in ordinea civilizatiei si a culturii. De cateva decenii, din diverse perspective teoretice se incearca surprinderea schimbarilor produse, exprimarea lor in noi termeni conceptuali, explicarea lor coerenta prin noi paradigme.

In lucrarea sa[1], Abraham A. Moles contureaza din perspectiva cibernetica informationala un model explicativ al culturii contemporane in opozitie cu modelul culturii umaniste traditionale. In conturarea acestui model el pleaca de la dimensiunea epistemica, respectiv cea a actelor de cunoastere si de insusire a cunostintelor in cadrul celor doua culturi.




In esenta, considera Moles, „cultura umanista” dispunea de o doctrina bine definita a cunoasterii, afirmand existenta unor subiecte principale, a unor teme majore ale gandirii alaturi de subiecte mai putin importante si de elemente nesemnificative ale vietii cotidiene. Cultura umanista este marcata, in consecinta, de ideea de ierarhie, de ordonare a conceptelor, afirmand existenta unor concepte generale cu functii integratoare in procesul cunoasterii. Folosirea limbii, insusirea scrierii, elemente de geometrie si de gandire rationala, silogismul, cunoasterea limbilor antice, anumite principii de comportament social, anumite procedee pentru intelegerea unui concept pe cai relativ simple, mari idei filosofice etc. erau considerate elemente indispensabile pentru educarea unui om cultivat. Perceptiile individuale se raportau la un ecran al cunoasterii care ar putea fi reprezentat intuitiv printr-o retea de linii si de ochiuri asemanatoare panzei de paianjen, retea care comporta linii principale, secundare, tertiare etc, aceasta localizare, aceasta topologie a cunoasterii permitand gandirii sesizarea oricarei structuri. O asemenea conceptie a culturii, arata Moles, este de acum perimata, cel putin din doua motive:

a) functia cantitativa a cunoasterii pe care se bazeaza punctul de vedere „enciclopedist” al culturii umaniste este relativ limitat de posibilitatile creierului uman. Or, in conditiile amplificarii permanente a cunostintelor, spiritul uman este condamnat sa ramana superficial;

b) cultura „filologica” nu mai corespunde structurii profund schimbate a gandirii noastre. Invatamantul umanist este insuficient pentru orientarea in viata reala, cel putin pentru majoritatea omenirii; elementele de mobilare ale creierului uman ii parvin acestuia pe cai cu totul diferite decat cele traditionale.

Lumea inconjuratoare, precizeaza Moles, a suferit modificari fundamentale pe care le reflecta structura spiritului nostru. Invatamantul traditional, de factura umanistica oferea un nucleu de cunostinte de baza pe temeiul caruia spiritul integra noile concepte care ii parveneau la cunostinta printr-un fel de conexiune logica, trecand de la cunoasterea de baza la cunoasterea contingenta.

Astazi, in cadrul schimbat al culturii din era tehnologica, lumea inconjuratoare, sustine Moles, este descoperita „la intamplare” „printr-un proces de incercari si de erori”, cunostintele noastre de baza fiind de ordin statistic si provenind din cele mai diferite surse oferite de viata in functie de nevoile imediate ale omului. In cadrul acestor surse, mijloacele comunicarii de masa detin un loc si un rol privilegiat. Spre deosebire de imaginea „panzei de paianjen” a ecranului de cunostinte, caracteristic actului cognitiv al umanismului clasic, accentuat cartezian, astazi sustine Moles, acest ecran se prezinta ca un sistem fibros, de pasla, alcatuit din fragmente sau franturi dezordonate de cunoastere, legate la intamplare prin relatii de proximitate, de asociatie de idei etc. Teoreticianul francez denumeste o asemenea cultura, „cultura mozaicata”, rezultat al valului de cunostinte care ne asalteaza in fiecare zi, al unei informatii permanente si intamplatoare. O asemenea cultura se prezinta ca esentialmente aleatoare, ca un ansamblu de fragmente, prin juxtapunere fara constructie, fara punct de reper, in care nici o idee nu este neaparat generala, dar in care mai multe idei sunt importante (idei-forta, cuvinte-cheie etc.). Aceasta „cultura mozaicata” ne parvine prin mijloace de comunicare de masa (presa, cinematograf, radio, televiziune), prin conversatie, printr-o multitudine de mijloace care ne asalteaza si din care ne raman doar influente tranzitorii, fragmente de idei si de cunostinte. In acest context ideea de baza a lui Moles este ca in prezent cunoasterea nu se mai constituie in principal prin educatie, ci prin mass-media. Se considera ca procesul activitatii mentale comporta mai intai dobandirea de cuvinte goale, lipsite de continut prin intermediul acestor mijloace de comunicare, pentru ca ulterior, treptat, acestora sa li se incorporeze o anumita cantitate de sens astfel incat indivizii sa se poata servi de ele in elaborarea enunturilor. Vocabularul, considerat material brut al gandirii discursive, dobandeste, in consecinta, o deosebita importanta.

Moles conchide ca atat multitudinea conceptelor cat si incalceala crescanda a structurilor culturale confera culturii moderne o trasatura caracteristica, complexitatea (subl. ns.). Pornind de la aceasta complexa logosfera a mesajelor se realizeaza treptat mobilarea creierului, se formeaza acel ecran de semanteme, elemente care sunt retinute de fiecare individ intr-un mod foarte diferit si care se intaresc prin asociatie de idei. Pe temeiul evenimentelor pe care le valoreaza diferentiat prin cultura lor personala, indivizii elaboreaza alte mesaje al caror ansamblu constituie fluxul mijloacelor de comunicare de masa. Acest proces marcheaza o ruptura fundamentala in raport cu civilizatiile anterioare.

Ipoteza lui Abraham Moles privind particularitatile si structura culturii contemporane in raport cu cele ale culturii umaniste traditionale pleaca de la un fapt real, incontestabil, a carui recunoastere a devenit un loc comun: acela al ofensivei, saturarii si excesului dc informatie in societatile industrializate de astazi. Un al doilea fapt incontestabil strans legat de cel enuntat este prezenta, alaturi de canalele traditionale de diseminare a informatiei, a mijloacelor de comunicare de masa audiovizuale care tind sa-si consolideze mono-polul asupra informatiei cotidiene. Fara indoiala, aceste fapte nu pot sa nu influenteze modalitatile de percepere si de cunoastere a lumii si sa modifice sensibilitatea noastra. In acest cadru vom observa doar, ca dincolo de faptele incontestabile la care ne-am referit, unele generalizari par excesive in conceptia lui Moles, chiar in conditiile precizarii ca ele se refera indeosebi la cultura occidentala.

Se stie ca pentru a fi viabila, orice cultura comporta un minimum de integrare realizata in jurul unui nucleu de valori impartasite in comun de membrii respectivei comunitati. Informatiile receptionate prin diverse canale, in principal prin mass-media, chiar daca fragmentare si disparate sunt raportate de individul receptor la valorile grupului sau de referinta, la cunostintele deja dobandite, or acestea sunt datorate, partial si unei culturi de structura carteziana, bazata pe concepte centrale si organizata in retele ierarhizate de cunostinte, invatate sistematic prin intermediul institutiilor specializate (invatamant, cursuri profesionale, reciclare etc). Amendand teza lui Moles potrivit careia abundenta informatiei datorata mass-mediei ar constitui o cauza suficienta pentru explicarea „culturii mozaicate”, Paul Caravia, sesizeaza pertinent: „Structura mozaicata apare atunci cand bombardamentul informativ intalneste un receptor insuficient echipat si pregatit pentru prelucrarea si manipularea rationala a mesajelor, prin lipsa unor modele de comportament adecvate.”[2] Aceasta observatie ni se pare judicioasa deoarece ne previne asupra faptului ca structura de mozaic nu revine unei culturi in structurile sale obiective, ci apartine fenomenului receptarii, atragand atentia asupra strategiilor in plan cultural si educational asupra necesitatii unor corectii in programarea actiunii si ofertei culturale, demersuri esentialmente dependente de structurile economice si de deciziile politice dintr-o societate sau alta.

Amendamentele aduse tezei amintite a lui Moles sunt valabile in aceeasi masura si pentru unele idei similare avansate de alti teoreticieni occidentali ai culturii contemporane. „Universul amalgamului” teoretizat de Rene Berger ar putea fi considerat o alta ipostaza a „culturii mozaicate” a lui Moles si Berger contrapune imaginii unei „culturi traditionale, dominate de concepte ordonatoare si polarizatoare, imaginea unui amalgam datorat proliferarii acelorasi mijloace de comunicare de masa. Ideea lui Berger vizeaza faptul ca vechiului model al culturii, respectiv celui al „culturii-capital” ale carui interese cumulative faceau din spiritul cultivat un spirit cultivator, tinde sa i se substituie in prezent modelul imprumutat si impus de tehnica sub forma tehnoculturii. Aceasta ar fi caracterizata in esenta de reproductibilul generalizat si de multiplicitatea mijloacelor de transmitere a culturii, fenomene care marcheaza cea mai profunda mutatie intalnita pana in prezent si anume, intrarea omenirii in era „multirealului”. Transgresand intermediarul verbal, comunicarea se incarca in prezent cu mesaje care concureaza transmisia verbala si care, sub forma reproducerilor, elaboreaza un ansamblu de noi raporturi intre receptor si lume. Transformand comunicarea, sustine Berger, reproducerea instituie un nou camp al cunoasterii, transformand simultan constiinta umana si sentimentul existentei, care inceteaza sa mai fie legal exclusiv sau prioritar de perceptia originalului sau de releul verbal.[3]

Referindu-se la rolul imaginatiei in depasirea obstacolelor ce sta in calea adaptarii omului la realitatea contemporana, R. Berger este de parere ca operand in afara structurilor stabilite, imaginatia propune o referinta exterioara sistemului care, cand se raspandeste, pune in lucru un servo-mecanism nou. Fenomenul este cu atat mai greu de observat cu cat opereaza intotdeauna in afara structurii, sau intre structuri, si cu cat punctele pe care de obicei ne sprijinim sunt intotdeauna in interiorul structurii. Orice structura evolueaza, nu in mod liniar, ci printr-o dubla miscare, care tinde, pe de o parte, spre conservare prin jocul reglat al institutiilor si comportarilor; pe de alta parte, spre inovatie care este in acelasi timp punerea sub semnul intrebarii a trecutului si pronosticul asupra viitorului. In situatia noastra actuala, aceasta dubla miscare se manifesta in toate domeniile, atinge pe toti cei ce lucreaza si, ajutandu-se de tehnologia mass-mediei, se propaga intr-un mod atat de accelerat si de masiv totodata, incat nici obiceiurile, nici limita — instrumente de integrare prin excelenta — nu mai ajung. Autorul ne semnaleaza un nou fenomen, si anume ca schimbarea structurii, care tine de cateva secole de schema evolutiei, se prezinta intotdeauna mai mult sub semnul mutatiei, notiunea de ruptura fiind mai importanta decat cea de tranzitie;

Orice structura stabilita sau care tinde sa se stabileasca este din ce in ce mai mult socotita ca o structura provizorie despre care se stie inca de la inceput ca este sortita schimbarii;

Orice structura in curs capata deci totodata un caracter experimental si explorator, atat pentru cei care o construiesc cat si pentru cei ce o folosesc;

„Experimentalul” nu mai este luat drept drumul spre „fapt”; devine el insusi fapt: determinismul cauzal se infasoara in determinismul nascut din probabilitati;



Infirmand mijloacele de integrare traditionale, „experimentalul” recurge din ce in ce mai mult la mijloace de comunicatie de masa care devin materia si locul unei noi culturi.

Epoca noastra este cea a constiintei zdruncinate. Fie ca dorim sau nu, viitorul devine din ce in ce mai mult referinta fata de care trebuie sa ne ajustam mecanismele culturale. Cunoasterea stabilita nu mai ajunge. Informatia insasi se incarca cu un nou sens, de care putini oameni isi dau seama, tocmai din cauza banalitatii termenului . In acest context, INFORMATIA este un cuvant pentru a desemna continutul a ceea ce este schimbat odata cu lumea exterioara pe masura ce ne adaptam la ea si ii aplicam rezultatele adaptarii noastre.

„Berger sustine ca lucrurile nu exista prin sine nici prin apartenenta lor la vreo realitate superioara, nici prin valori care sa le fie intrinseci si nici prin identitatea lor, ele exista doar in masura in care fac parte din procesul comunicarii. Integrat unui sistem de productie industriala, fenomenul reproducerii, al multiplicarii tehnice, al operelor, tinde sa constituie propria lor lume, independent de operele de la care au emanat, un sistem care-si impune imperios existenta si care isi dicteaza propriile sale legi.[4]

Marea schimbare, de care inca nu am luat cunostinta, cea mai mare parte dintre noi - observa Berger - consta in deplasarea de la cultura agrara spre „un nou complex”, o noua realitate care se numeste „tehnocultura” si care are consecinte imense nu numai asupra difuzarii, ci mai cu seama asupra elaborarii comunicarii. Cultura – capital, caracterizata de polaritatea spirit cultivat - spirit cultivator este astfel depasita de modelul impus de tehnica sub forma tehnoculturii, caracterizata prin asimilarea comportamentului de masa, prin amalgamarea informatiei, prin constiinta amalgam care unifica in plan mental unicul si multiplul, identicul si diferitul, directul si indirectul, informativul si formativul etc.

„In locul unei lumi care, pana nu demult, se baza, pe de o parte, pe perceptia lucrurilor, pe prezenta lor directa, pe contactul unic cu ele, iar pe de alta, pe primatul conceptului care asigura o impartire in obiecte regulate, districte, in idei si categorii, isi face din in ce mai mult loc un camp de schimburi permanente care ne scapa, cu atat mai mult cu cat nici nu avem termeni ca sa-i desemnam.[5] Am reprodus acest citat, intrucat ni se pare revelator pentru claritatea surprinderii denotatiilor specifice unei noi paradigme culturale, marcate de rolul primordial si decisiv al comunicarii mediate. Transpare si aici demersul investirii reproducerii cu functie ontologica autonoma, sau cvasi-autonoma, ceea ce se rasfrange, pe de o parte in tendinta devalorizarii functiei referentiale originare a acesteia, pe de alta parte in tendinta estomparii esentei ontologice a realitatii primare semnificante. Se observa totodata o acuta constiinta a schimbarii culturale precipitate, secundata de sentimentul neputintei de adaptare, de acomodare la ea, ceea ce se exprima in limbajul propriu al lui Berger in notiunea de „defazaj”. De altfel, in lucrare se acorda un interes aparte specificului schimbarii in epoca noastra. Schimbarea structurii - observa autorul - se prezinta mai mult sub semnul mutatiei, notiunea de ruptura fiind mai importanta decat cea de tranzitie; orice structura este socotita tot mai mult ca o structura provizorie sortita schimbarii; orice structura capata un caracter experimental si explorator; „experimentalul” nu mai este considerat drumul spre fapt, ci devine el insusi fapt: epoca noastra devine epoca constiintei zdruncinate, tocmai ca o consecinta a neputintei de adaptare la schimbare, intr-un ritm adecvat.

Afirmatia lui Berger, potrivit careia „mijloacele de comunicatie in masa devin materia si locul unei noi culturi” - o afirmatie cu valoarea unei declaratii de principiu - este fara indoiala excesiva, inscriindu-se pe linia privilegierii comunicarii in general, a reproducerii in particular. Este excesiva prin conferirea unor potente instaurative proprii, mass-mediei, implicit prin investirea lor cu atributul de purtatoare autonome de sens. Or, releele de transmisie, in calitate de mijloace, sunt apte de a fi utilizate in maniere si din perspective diferite, in conditii social-politice diferite.

Punand in evidenta marile mutatii inaugurate de revolutia stiintifica si tehnica si de industrializare, Berger impinge intr-un plan secundar sublinierea necesara a modului specific de interactiune al noilor fenomene cu particularitatile social-economice si politice ale cadrului existential in care ele se manifesta, in favoarea unui universalism nu intotdeauna justificat.

Fara indoiala, conceptia din care am adus in discutie cateva idei de principiu, poate fi amendata ca privilegiind excesiv realitatea comunicata in defavoarea realitatii semnificante, „tehnocultura” in dauna culturii traditionale, discontinuitatea spectaculoasa in raport cu evolutia continua, universalismul in detrimentul particularitatii unor configuratii axiologice distincte. „Transformarea radicala a procesului productiv, asa-zisa revolutie industriala, a pus in mod indubitabil deoparte arta. Istoria acestor ultime secole e istoria unei continue reduceri a spatiului de manifestare a artei. Artistul devine — in cadrul societatii de consum — un intelectual neintegrat in societate, devine, cum este astazi, expre­sia unui protest impotriva directiei pe care a luat-o dezvoltarea vietii sociale. Dar, acest protest, care, pe vremea Bauhausului parea sa apartina exclusiv artei, intrucat adevarata, singura problema parea aceea de a reinnoda o activitate artistica (sau mai bine zis o activitate estetica) cu procesul productiei industriale, astazi, odata cu asa-zisa a doua revolutie industriala, care a facut dintr-o societate de producatori o societate de consumatori — a devenit o problema care nu mai priveste exclusiv arta. Voi fi foarte succint. Ce inseamna o societate de consum? Antiteza unei societati de valori. Pentru ca ideea de valoare e contrara, si se situeaza de-a dreptul pe pozitii defensive fata de cea de consum. Pentru a se putea consuma fara nici un fel de discriminare, cum cere ritmul de astazi al productiei industriale capitaliste, este indispensabil ca in consumator sa se anuleze constiinta valorii. Adica, e necesar ca — inainte de a consuma — individul sa nu reflecteze asupra valorii, deci sa nu judece. O societate de consumatori este o societate a informatiei dar nu o societate a judecatii de valoare. Dar judecata este substanta istoriei. Deci, o societate de consum poate fi o societate de „progres' — dar nu de istorie.[6]

Pe de alta parte, insa, nu se poate ignora faptul ca fenomenele sesizate de catre Berger sunt reale iar consecintele in planul cunoasterii si al sensibilitatii umane a noilor relee de propagare a culturii sunt studiate astazi legitim din multiple perspective teoretice: sociologica, psihologica, estetica, informationala etc. Ceea ce ni se pare amendabil in conceptia lui Berger, ca si in cazul conceptiei lui Moles, este tendinta de generalizare, de universalizare si absolutizare a impactului mass-mediei in orizontul culturii, implicit minimalizarea determinantelor de ordin social, politic si axiologic in aplicarea mecanismului de transformare, de reconfigurare a culturii contemporane. Or, astazi nu mai poate fi ignorat faptul ca orizonturi culturale diferite, traduse in strategii culturale diferite, isi subordoneaza procesele de elaborare, de transmisie, de prelucrare si de asimilarea informatiei, ceea ce conduce la consecinte directe in sistemul organizarii si al functionalitatii comunicarii de masa.

Daca receptorul de cultura s-ar afla astazi in mod neconditionat in fata unei alternative a „culturii amalgam” sau a „culturii mozaicate”, eforturile in plan instructiv si educativ, de formare a unor specialisti competenti, dotati in acelasi timp cu larg orizont cultural, ar fi lipsite de orice sens. Dupa cum insasi notiunea de „educatie” si-ar pierde sensul de vreme ce cultura ar fi lipsita de axiocentricitate, fiind expusa hazardului, aleatorului, anarhiei axiologice. Receptorul culturii contemporane ar fi in asemenea imprejurari un „afazic cultural” potrivit expresiei lui George Calinescu, o victima inocenta a informatiei agresive si acaparatoare. Or, remarcabilele performante realizate astazi de catre stiinte si arte, cat si procesul permanent al elaborarii culturale in sens larg probeaza prezenta inca decisiva in cadrul culturii contemporane a spiritului ordonator de tip cartezian atat de necesar deopotriva fenomenelor de reproducere culturala si sociala cat si celor de transformare, de creatie, de inovare. Consideram ca prezenta spiritului ordonator, ierarhizant nu trebuie interpretata doar ca fenomen rezidual, semnificand o ramanere in urma temporara a unor forme culturale in raport cu mutatiile radicale infaptuite deja in unele sectoare cheie ale culturii. Cele doua tipuri de cunoastere specifice celor doua tipuri de cultura despre care vorbesc Moles si Berger nu sunt detectabile in stare pura, ci doar temporal asimetrice in sensul ca una poate precumpani asupra alteia in anumite intervale temporale. Pentru ca asociativitatea gandirii atribuita culturii contemporane mozaicate sa se poata afirma, trebuie sa existe mai intai discusivitatea gandirii bazata pe rationament, pe demersul deductiv. De fapt cele doua ipostaze ale gandirii si cunoasterii umane sunt corelative, dupa cum corelative sunt astazi si tipurile de culturi subiacente.

Din aceeasi perspectiva, a monopolului cultural al mass-mediei, a privilegierii comunicarii, priveste schimbarile profunde in planul culturii contemporane si canadianul Paul Chamberland.[7]

Cadrul institutional si armatura ideologica a culturii sunt socotite a fi radical modificate gratie comunicarii, „neocultura” definind in plan conceptual noul taram atins in odiseea milenara a culturii, marcat de „triumful comunicarii” si in consecinta - considera el intocmai ca si Rene Berger - de sfarsitul indelungatei sciziuni intre „cultura elitara” si „cultura de masa”. Superinstrumentul „neoculturii” este considerat ansamblul mass-media, noua „catedrala” fiind socotita televiziunea.



Neocultura este definita de Chamberland drept comunicare generalizata, care nu se epuizeaza in functia de emisie-receptie a mesajelor, ci inseamna totodata traducere, transformare a diferitelor semnificatii, asigurand schimbul intre un numar crescand al diverselor campuri ale realitatii. Comunicarea - afirma el - produce armatura antroposferei realizand simultaneitatea, ubiquitatea, reversibilitatea. Comunicarea reuseste sa transforme masa de „spectatori” in comunitatea „producatorilor”, schimbandu-le functia. Chamberland nu da explicatii lamuritoare asupra acestei substituiri reciproce, ceea ce face ca afirmatia sa sa ramana suspendata. Comunicarea se realizeaza pe de o parte intre om si lume, pe de alta parte in interiorul omului si in interiorul lumii. in acest fel - sustine teoreticianul - subiectivitatea si spatiul-timp tind sa devina „izomorfe”.[8] Neocultura nu este identificabila cu cultura de masa, ea tinde doar s-o unifice pe aceasta cu cultura elitara. Spre deosebire dc paleocultura, neocultura semnifica moartea artei, „calea catre ateismul generalizat”, moartea nefiind decat realizarea artei prin opera-obiect socializata.

Conceptia lui Chamberland, tributara unui optimism excesiv, se intemeiaza pe o supraevaluare a capacitatii comunicarii de masa de a rezolva probleme care necesita de fapt solutii economice si decizii politice.

Din panorama teoretizarilor contemporane privind evolutia culturii si civilizatiei nu poate fi omis nici Alvin Toffler. Lucrarea sa Al treilea val reprezinta o analiza a tendintelor civilizatiei viitoare, conceptul de val vizand o zona complexa a existentei, valori si structuri specifice, mod de viata, comunicare, institutii.[9]

Mai exact, pentru Toffler, conceptul de civilizatie este definit prin tehnosfera, infosfera si sociosfera - elemente structurale care se supun unor principii de operare specifice in cadrul fiecarui val. Exista si o ideologie pe care o creeaza fiecare civilizatie in mod propriu si care constituie baza sa de justificare si comprehensiune.

In prezent, considera Toffler, omenirea se afla in valul doi de civilizatie, a carei tehnosfera se caracterizeaza prin energie neregenerabila, prin productie de masa si prin distributie de masa. Elementele de baza ale sociosferei sunt considerate familia, educatia si corporatia sau intreprinderea, in timp ce sfera educationala este definita de sistemul educatiei de masa.

Infosfera sau sistemul informational al societatii industriale - specifice celui de al doilea val - cuprinde in afara postei si telefonului, ziare, reviste, televiziune, cu alte cuvinte, ceea ce majoritatea specialistilor definesc drept mass-media.

In conceptia lui Toffler, principiile de baza ale tehnosferei, sociosferei si infosferei, proprii celui de al doilea val sunt standardizarea, specializarea, centralizarea, concentrarea, maximizarea. Cultura celui de-al doilea val - considera el - se bazeaza pe studierea izolata a lucrurilor, platind un tribut ridicat gandirii carteziene, care analizand componentele, neglijeaza adesea contextul general si reduce interdependentele la relatia univoca de cauza si efect.[10]

Cat priveste al treilea val, semnele sale au inceput sa se anunte precizeaza Toffler, cu circa douazeci si cinci de ani in urma. in societatea valului trei se produc schimbari fundamentale in toate sferele. Astfel, in cadrul tehnosferei se va dispune de o diversitate de combustibili, de tehnologii adecvate si de o crestere a celor regenerabile. Se va asista la un proces de individualizare a produselor pe baza calculatoarelor si a tehnologiilor de varf. In cadrul sociosferei, familia nucleara va fi substituita de o diversitate de structuri familiale, in timp ce infosfera va cunoaste o limitare crescanda a puterii centralizate a mass-mediei, paralel cu proliferarea comunicarii prin cablu, prin satelit, cu folosirea tot mai mare a videocasetelor etc.

Cultura corespunzatoare celui de al „treilea val” - estimeaza Toffler - este orientata spre schimbare si spre o crestere a diversitatii, teoria sistemelor, ecologia si generalizarea gandirii holistice ca si schimbarea conceptiilor despre timp si spatiu, fiind elemente ale „atacului” cultural asupra premiselor intelectuale ale civilizatiei celui de al doilea val.

„Cred ca ne aflam acum in pragul unei noi epoci a sintezei. In toate domeniile intelectuale, de la stiintele exacte la sociologie, psihologie si stiinta economica - indeosebi in aceasta din urma - se va produce probabil o revenire la gandirea cuprinzatoare, la teoria generala, la reasamblarea pieselor. Deoarece am inceput sa ne dam seama, ca obsedati fiind de detaliul cuantificat si scos din context, de continua aprofundare a unor probleme din ce in ce mai marunte, am ajuns sa stim din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin”.13

In conceptia lui Toffler, succesiunea valorilor de civilizatie in decursul istoriei omenirii nu exclude coexistenta a doua sau chiar a trei valuri in anumite zone geografice. Sa recunoastem ca teoria sa este insolita si de aceasta data (sa nu uitam Socul viitorului), iar conceptul de „val” este sugestiv pentru demersul de evaluare a succesiunii civilizatiilor sub multe aspecte.

In tratarea civilizatiei tehnice apare, insa, acea tendinta universalista, uniformizatoare, promovata de altfel de multi teoreticieni ai mutatiilor din societatea contemporana.

In pofida unor asemenea limite si obiectii de principiu, unele din conceptele si ideile lui Toffler din lucrarea Al treilea val ar putea constitui instrumente perfectibile sau sugestii interesante pentru meditatia filosofica asupra culturii si civilizatiei contemporane.

Din reflectiile teoretice asupra mutatiilor in zona culturii si civilizatiei epocii noastre, asupra specificului si tendintelor lor in viitor se detaseaza, dupa parerea noastra, doua directii de interpretare reductionista: una care vizeaza identificarea culturii contemporane cu culturile tarilor industrializate avansate de tip occidental si consecutiv, generalizarea unor fenomene specifice la tipuri de culturi diferite; alta care vizeaza privilegierea unor instante sociale particulare cum sunt comunicarea, tehnologia, mass-media etc. si investirea lor cu atributul de factori determinanti ai schimbarii culturale.

In contextul analizei raportului dintre diferite tipuri de cultura in cadrul mai larg al culturii contemporane, prezinta un deosebit interes diagnoza operata de cercetatorii francezi Philippe Riviere si Laurent Danchin in lucrarea „Lingvistica si cultura noua”. Ei considera ca lumea occidentala traieste in prezent o veritabila revolutie „intelectuala sau culturala”, a carei manifestare, cea mai profunda poate, dar in orice caz cea mai insidioasa, se manifesta la nivelul limbajului si al formelor de gandire.[11]

In prezent, considera autorii, se infrunta doua culturi: pe de o parte o cultura traditionala bazata pe o ordine literara, pe un „spirit literar”, care subintinde intregul limbaj al acestei culturi si care isi imprumuta modelele de la filosofia traditionala, de la literatura si de la sistemul clasic al artelor (pictura, teatrul, muzica clasica etc.) si o cultura noua, extrascolara, in plina dezvoltare, a carei infrastructura este direct conectata cu revolutia tehnologica si stiintifica si care creeaza modelele intr-un nou sistem al artelor (cinema, banda desenata, design, muzica pop, arhitectura, urbanism etc). Cultura noua isi imprumuta tehnicile de gandire si cunostintele din limbajul stiintelor cum sunt: matematicile moderne, fizica, biologia si stiintele umane.[12]

Confruntarea intre cele doua culturi, intre cele doua limbaje inaugureaza o veritabila criza pe care, considera autorii, generatia modelata din copilarie de catre mass-media o traieste cel mai semnificativ la nivelul sau existential. Aceasta criza ia in mod necesar aspectul unei lupte intre doua tipuri de limbaje care se opun ireductibil, fiecare corespunzand mai degraba claselor de varsta, decat claselor sociale. Tinerii - sustin autorii trebuie sa faca fata unui defazaj care intervine intre supravietuirea oficiala a unui limbaj, a unei culturi perimate si ceea ce tinde sa devin mediu inconjurator, respectiv noul limbaj si noua cultura penetrata de spiritul stiintific.

Necesitatea inlocuirii vechii culturi cu cea noua, a vechiului limbaj cu noul limbaj apare cu deosebita stringenta in lumea scolara, in cadrul careia „spiritul literar” sau „spiritul umanist” se opune unui nou „spirit al stiintelor umane” care cere un nou decupaj si o noua forma de pedagogie. Aceste stiinte umane al caror spirit nou incearca sa se impuna, ar fi: sociologia (antropolgia, etnologia) in ceea ce priveste colectivitatea; psihologia (psihanaliza) in ceea ce priveste individul; lingvistica, stiinta care poate fi numita metaforic matematica stiintelor umane si care ar ocupa de aceea un loc central in sanul acestor stiinte, tinzand sa-si impuna celorlalte discipline modelele sale de analiza si lexicul sau conceptual.



Pledoaria autorilor pentru promovarea noului spirit stiintific si consecutiv a unui nou limbaj subordonat acestuia, in vederea depasirii actualei crize culturale, este fara indoiala un demers care se inscrie in orizontul unui tip de pedagogie scolara si sociala conectat mutatiilor produse in sensibilitatea si in gandirea omului contemporan si care merita a fi luata in considerare. Ceea ce apare insa cu evidenta in cadrul acestei pledoarii este maniera reductionista in care autorii concep noul tip de cultura si noul tip uman care se revendica de la aceasta. Daca avem in vedere permanent pluralitatea dimensiunilor umanului, necesitatea rafinarii si adecvarii capacitatilor umane la bogatia valorilor culturii, atunci repudierea spiritului literar, traditional, umanist din orizontul noii culturi ne apare cu totul arbitrara si daunatoare.

Pledand pentru inlaturarea unui exces totalitar, autorii devin de fapt culpabili de un reductionism in sens opus. Deoarece, cand deja in unele societati contemporane excesul scientist si tehnicist al practicii se rasfrange negativ asupra fiintei umane, valorile traditional umaniste, intre care cele literar-artistice detin un loc privilegiat, ar trebui promovate tot mai intens in demersul de „umanizare” a omului si a societatii de astazi si de maine.

In prezenta mijloacelor comunicarii de masa intelegerea discursiva bazata pe gandirea logica si pe experienta indelungata a lecturii tinde sa fie, nu neaparat inlocuita, ci secondata de un nou tip de intelegere care implica imaginea, sunetul, mimica, gestica. Este vorba despre faptul, de acum recunoscut si studiat, dar de care se pare, nu suntem inca suficient de constienti, ca o anume tehnica de transmisie modifica, intr-un anumit sens limbajul, provocand un mod particular de sesizare a realului, in functie de specificul medium-ului, deci de capacitatea proprie de structurare a acestuia.

Fara indoiala, insa, ca noile mijloace de comunicare isi fac simtita prezenta nu doar prin faptul statistic al multiplicarii cailor de acces la cultura, ci si prin schimbarea atitudinii noastre fata de lume, prin noile modalitati de percepere si intelegere a realitatii, prin modificarea sensibilitatii noastre fata de lucruri, fata de evenimente si fata de semeni. Ele au meritul de a contribui la deblocarea si la promovarea dimensiunii prospective a spiritului uman, „dimensiunea posibilului” sau „deschiderii” in termenii lui Berger.

Dintr-o atare perspectiva consideram ca nu modalitatea de cunoastere traditionala trebuie dislocata, ci doar monopolul acesteia si/sau spiritul depasit in care ea este transmisa, prin intermediul unor structuri institutionalizate de invatare. Aceasta inseamna ca circumscrierea cunostintelor in domenii strict delimitate, inchise, trebuie sa cedeze astazi locul unor sisteme deschise si comunicante, iar obiectul cunoasterii trebuie scos din sfera imuabilului pentru a fi plasat in zona devenirii, a miscarii, a schimbarii necontenite.



Abraham A. Moles , Sociodinainica culturii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974

Paul Caravia, Prologomene la opera lui Moles A., in A. Moles, Sociodinainica culturii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974, pag. 18.

René Berger, Artà si comunicare, Editura Meridiane, Bucuresti, 1978. pag. 29.

Paul Caravia, Prologomene la opera lui Moles A., in A. Moles, Sociodinainica culturii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974, pag. 18.

Rene Berger, Arta si comunicare, Editura Meridiane, Bucuresti, 1976, pag. 43.

Giulio Carlo Argan , “Reflectand la destinele artei”, Revista Arta, nr.4-5/1971

Paul Chamberland, « L'art au Quebec, le triomphe de la communication » in Revue d'Esthétique nr. 3, 1969.

Idem.

Alvin Toffler, Al treilea val, Editura Politica, Bucuresti, 1983.

Idem.

A. Philippe Riviere, Lauret Dachin, Linguistique et culture nouvelle, Editions Universtaires,1971, pag. 9

Idem.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Factori care determina stilul si continutul comunicarii
Masurarea proceselor in comunicarea publica
Comunicarea scrisa Avantaje: - Permite comunicarea la distanta; - Se pastreaza o inregistrare a mesajului; - Pot fi transmise informatii complexe, rec
Stilul de comunicare ascuns
Ce sunt relatiile publice?
Imaginea de sine
Ierarhizarea publicurilor
Conceptul de comunicare




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu