GEORGE ENESCU

Pe 19 august 1881, se nastea George Enescu, care, alaturi de Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache ori Constantin Silvestri, completeaza lista interpretilor romani de talent pe care Romania i-a produs.

Enescu, a carui cariera s-a implinit la Paris, nu 'a ramas mai putin roman in ceea ce priveste sursele sale de inspiratie si sensibilitate', scrieun jurnalist in materialul dedicat de cotidianul francez Nouvelle Observateur lui George Enescu.

Debutul ca interpret si compozitor. Primii ani

Intre anii 1888-1894 studiaza la Conservatorul din Viena, avand ca profesori printre altii pe Joseph Hellmesberger jr. (vioara) si Robert Fuchs (compozitie). Se incadreaza rapid in viata muzicala a Vienei, concertele sale in care interpreteaza compozitii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmand presa si publicul, desi avea doar 12 ani.

Dupa absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, isi continua studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub indrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioara), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Fauré (compozitie). In ziua de 6 februarie 1898 isi face debutul in calitate de compozitor in cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonica Poema Romana, op. 1.

Tot atunci, in acelasi an, incepe sa dea lectii de vioara la Bucuresti si sa dea recitaluri de vioara. Admirat de Regina Elisabeta a Romaniei (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat sa execute piese pentru vioara in Castelul Peles din Sinaia. Enescu a pus pe muzica cateva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dand nastere mai multor lieduri in limba germana ale compozitorului. Printesa Martha Bibescu si-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare ca aceasta din urma a reusit sa invinga, George Enescu fiind un invitat permanent la palat unde lua parte la seratele muzicale organizate de regina.

Din primii ani ai secolului XX dateaza compozitiile sale mai cunoscute, cum sunt cele doua Rapsodii Romane (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestra (1903), prima sa Simfonie (1905), Sapte cantece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicala alterneaza intre Bucuresti si Paris, intreprinde turnee in mai multe tari europene, avand parteneri prestigiosi ca Alfredo Casella, Louis Fournier.

George Enescu interpretand Poemul de Chausson

In timpul Primului razboi mondial ramane in Bucuresti. Dirijeaza Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima data in auditie integrala in Romania), compozitii de Claude Debussy, precum si creatiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestra Nr. 2 (1915). In acelasi an are loc prima editie a concursului de compozitie „George Enescu”, in cadrul caruia compozitorul oferea castigatorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum si sansa interpretarii acestor piese in concerte.

Dupa razboi isi continua activitatea impartita intre Romania si Franta. De neuitat au ramas interpretarile sale ale Poemului pentru vioara si quartet de corzi de Ernest Chausson si ale Sonatelor si Partitelor pentru vioara solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe calatorii in Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) si New York (1938). Activitatea sa pedagogica capata de asemenea o importanta considerabila. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin. Acesta din urma, virtuoz cu o profunda cultura umanista, a pastrat un adevarat cult si o profunda afectiune pentru Enescu, considerandu-l parintele sau spiritual. „Pentru mine, Enescu va ramane una din veritabilele minuni ale lumii. () Radacinile puternice si nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara, o tara de inegalata frumusete.” (Yehudi Menuhin)

Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice si profesionale romanesti. Chiar si in lucrarile in care se manifesta influenteale muzicii germane sau franceze, ori in acelea al caror continut nu presupune neaparat forma nationala, ca de pilda, Suita I 'in stil clasic' pentru pian sau opera 'Oedip', se vadeste legatura cu folclorul nostru, prin utilizarea, uneori discreta, alteori destul de evidenta, a formelor modale, ritmice, intonationale, ale acestuia. Enescu a pus temeliile simfonismului nostru, deschizandu-i largi perspective.

'Enescu ar fi putut reusi o cariera de violonist - era unul dintre cei mai buni ai timpului nostru- sau chiar un sef de orchestra. Dar a preferat sa se consacre cu prioritate scriiturii', continua articolul. 'De o mare puritate si atat de original incat este imposibil sa-l alaturam vreunui curent contemporan', Enescu este venerat in Romania si poate uitat in Franta, care trebuie sa-l redescopere', conchide autorul.