INFECTIA NOZOCOMIALA

INFECTIA NOZOCOMIALA

Definitie: Infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii (contaminarea bacteriana anterioara internarii cu manifestare clinica intraspitaliceasca nu reprezinta o infectie nosocomiala), cel mai adesea manifestata clinic pe parcursul internarii, dar posibil si dupa externare.

Rata acestor infectii in patologia infectioasa generala este de 5-20% .In serviciile de chirurgie generala, rata infectiilor nosocomiale este de 6 - 10 %, fiind responsabile de 75% din decesele inregistrate.

Determina consecinte importante -complicatii postoperatoarii tardive (eventratii, ocluzii postoperatorii tardive, granuloame de corp strain)

-prelungire a duratei de spitalizare

-inducere de incapacitate temporara prelungita sau definitiva de munca

Etiopatogenie:

a) cauza determinanta: bacterii, virusuri, fungi;

b) rezervor:

- endogen - autoinfectie cu flora digestiva proprie, etc.;

- exogen - infrastructura spitalului, echipamentul medical, ceilalti bolnavi internati, personalul medical, vizitatorii;

c) cale de transmitere -contact direct sau indirect (instrumentar, etc.)

-cale aeriana,

-tratament contaminat (solutie perfuzabila)

-intraoperatorie

d) particularitati ce tin de gazda:

afectiuni concomitente debilitante (diabet, neoplazii, traumatisme, arsuri, alcoolism, insuficiente organice, etc.)

deficite nutritionale

-varsta avansata

-tratamente ce altereaza imunitatea si flora normala (imunosupresoare, citostatice, antiacide, antibiotice administrate in ultimele 2 luni in cure prelungite, anticoagulante, radio-terapie)

-manevre terapeutice invazive (operatii, endoscopii, traheostomie, sonde, catetere, etc.);

e) cauze ce tin de tipul interventiei chirurgicale:

  interventii in urgenta,

reinterventii

interventii lungi (mai ales peste 2 ore),

contaminare intraoperatorie, drenaj sau colonostomie prin plaga,

defecte in pregatirea preoperatorie a bolnavului: aseptizare insuficienta

anestezie cu imperfectiuni (relaxare musculara ineficienta, oxigenare si ventilatie insuficiente, hipotensiune arteriala prelungita, etc.)

act chirurgical cu imperfectiuni: hemostaza defectuoasa, traumatism operator important, izolare deficitara a campului operator, prezenta a corpilor straini in peritoneu sau plaga operatorie, drenaj ineficient, suturi neglijente viscerale si parietale, etc.,

imperfectiuni in conduita postoperatorie: hipoventilatie pulmonara, hTA, imobilizare prelungita, ventilatie artificiala, deshidratare, post prelungit, ileus dinamic postoperator prelungit, mentinere prelungita a aspiratiei pulmonare, etc.

Clinic:

a) infectii urinare;

b) infectii tegumentare si ale partilor moi;

c) infectii peritoneale postoperatorii: peritonite postoperatorii

d) pneumopatii nosocomiale;

e) infectii secundare unor dispozitive protetice (intravasculare, parietale, etc.).

Profilaxie: -antibioterapie rationala

-respectare riguroasa a principiilor de asepsie si antisepsie

-utilizare de compartimente separate pentru pacientii septici si aseptici

-respectarea principiilor de igiena individuala si colectiva

ANTIBIOTERAPIA IN CHIRURGIE

INFECTIE: totalitatea reactiilor locale, generale, anatomoclinice si umorale ca rezultat al patrunderii si actiunii germenilor patogeni, toxinelor acestora sau virusurilor in organismul uman.

Instituirea unui tratament adecvat cu antibiotice presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

stabilirea diagnosticului de infectie

aprecierea oportunitatii antibioterapiei

alegerea antibioticului, singur sau in asociere, a dozei si a caii de administrare

urmarirea tratamentului

Stabilirea diagnosticului de infectie.

se face precoce si cit mai precis-epidemiologic, clinic si bacteriologic inainte de inceperea oricarui tratament cu antibiotice.

diagnosticul clinic- se axeaza in  primul rind pe identificarea focarului septic (tegumentar, infectii uterine, postpartum si postavortum, infectii ale cailor biliare, infectii postoperatorii ale cailor respiratorii si urinare).

diagnosticul bacteriologic - da certitudinea etiologiei microbiene , evidentiaza germenul patogen prin culturi.

Aprecierea oportunitatii antibioterapiei

Antibioticele sunt indicate numai in infectii cu germeni sensibili.

In tratamentul unei infectii chirurgicale primeaza tratamentul chirurgical. Tratamentul antibmicrobian nu poate inlocui drenajul chirurgical.

Cercetarea unor stari anterioare ale bolnavului: sensibilizare, alergie sau contraindicatii - sarcina, boli hepatice sau renale.

Administrarea antibioticului se face numai in faza de congestie, in faza de supuratie antibioticele nu mai sunt active decit daca evolutia este spre diseminare limfatica sau sangvina.

Se va tine seama de riscurile determinate de actiunea antibioticelor: torpidizarea infectiilor, mascarea tabloului clinic, selectarea unor mutante rezistente ca urmare a dismicrobismului postantibiotic.

Alegea antibioticului si a caii de administrare.

Antibioticul trebuie sa cuprinda in spectrul sau de actiune germenul responsabil de infectie in cauza.

Antibioticul trebuie sa fie difuzabil si sa realizeze o concentratie antimicrobiana activa, efectiva in focarele in care este localizat agentul respectiv

Sa fie cit mai putin toxic, cit mai bine tolerat si sa nu aiba contraindicatii la pacientul respectiv.

In cazurile speciale este necesara asocierea a doua sau mai multe antibiotice atunci cind gravitatea infectiei impune acoperirea unei sfere antimicrobiene largi sau cind germenul patogen este necunoscut.

Calea de administrare si esalonarea in timp a dozelor este esentiala pentru tratament, de ea depinde concentrarea efectiva a antibioticului la nivelul focarului infectios. Administrarea se poate face: local, intramuscular, per orala, pe cale generala (in perfuzii).

Urmarirea tratamentului cu antibiotice

Administrarea a unui antibiotic se face in functie de evolutia clinica locala si generala si de constatarile bacteriologice. In general nu se aplica scheme fixe dar se tine cont de toxicitatea hepato-renala de existenta unei diureze satisfacatoare, de evolutia clinica si de stadiul dinamic al plagii. Daca dupa 3 zile de tratament cu doza maxima admisa nu apar semne de remisiune si nu scade concentratia germenilor pe cimpul microscopic se va reconsidera tratamentul. Daca prin tratament se obtine retrocedarea semnelor locale si generale ale infectiei se continua cu antibioticul ales. Pe toata perioada tratamentului antibiotic se va urmari si mentinerea echilibrului hidroelectrolitic, metabolic si acidobazic al bolnavului.