Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice


Acasa » familie » medicina
Inhibitoarele secretiei gastrice de hcl

Inhibitoarele secretiei gastrice de hcl




INHIBITOARELE SECRETIEI GASTRICE DE HCl

Secretia gastrica acida este inhibata medicamentos prin:

1. blocante ale receptorilor histaminici H2, de tip cimetidina si ranitidina;

2. substante parasimpatolitice sau anticolinergice, de tipul atropinei.Atropina plus substituientii de sinteza( pirenzepina) blocheaza receptorii muscarinici, diminuand controlul vagal al secretiei;

3. proglumida – este o substanta antigastrinica;

4. acetozolamida – este inhibitor al anhidrazei carbonice;

5. omeprazolul – este un blocant al pompei protonice;

1. Blocante ale receptorilor histaminici H2




Impiedica efectul excitosecretor gastric al histaminei (autacoid ce controleaza secretia celulelor parietale).

1.1.CIMETIDINA (cimetidine, histodil, tagamet)- este un compus de sinteza cu nucleu imidazolic ca si histamina.

MECANISM DE ACTIUNE

Are actiune inhibitoare marcata fata de secretia gastrica; diminua volumul secretiei, secretia de acid si secretia de pepsina; inhiba secretia acida bazala precum si cea stimulata prin histamina, pentagastrina, carbecolina, insulina si cafeina;

Doza de 1,2 g/ zi administrata fractionat, determina micsorarea secretiei bazale cu circa 80%,a  celei stimulate cu alimente cu 50% si a celei nocturne cu 80-90%.In forma activa a bolii se administreaza 400mg de doua ori pe zi, dimineata si seara.In tratamentul de durata se folosesc 400mg in doza unica seara. Efectul se mentine in jur de 3 ore pentru dozele administrate in cursul zilei si in jur de 7 ore pentru cea administrata la culcare.Doza unica de 800 mg luata la culcare scade secretia nocturna cu 56-85% si secretia din 24 de ore cu 50%. Tratamentul prelungit determina hipoclorhidrie cronica cu pH mai mare ca 4 a jeune.

La bolnavi cu sindrom Zollinger-Ellison, o doza unica de cimetidina scade DAB de la 15mEq/ ora la 10mEq/ ora (cu efect maxim la 2-4 ore de la administrarea orala).

Secretia de pepsina stimulata de alimente,este de asemenea inhibata de cimetidina ,dar mai putin decat HCl; secretia pancreatica nu este modificata.

Se fixeaza pe receptorii H2 histaminergici situati la nivelul polului circulator al membranelor celulelor parietale. Consecutiv antagonizarii competitive a histaminei, este


impiedicata cresterea cantitatii de AMPc intracelular, respectiv actiunea excitosecretoare gastrica. Deoarece mecanismul histaminic implica in parte influentele colinergice si cele exercitate de gastrina, cimetidina, in afara blocarii secretiei induse de histamina, impiedica partial si secretia acida indusa prin mecanism vagal si gastrinic.

Administrata la bolnavi cu ulcer activ, cimetidina provoaca usurarea simptomatica, inlaturand durerea in prima saptamana de tratament, micsorand necesarul de antiacide si grabind vindecarea leziunii. Dupa tratament de 4 saptamani, ulcerul duodenal se vindeca in proportie de 74-85% (20-59% la placebo). Ulcerul gastric se vindeca dupa 4-6 saptamani de tratament in proportie de 69-84% (45% la placebo); in ulcerul gastric, eficacitatea este mai slaba ca in ulcerul duodenal.

Recidivele dupa oprirea tratamentului, survin cu o frecventa similara celei din evolutia spontana. Daca tratamentul se continua cu doze de intretinere, frecventa recidivelor dupa un an este de 15% , fata de 75% in lipsa acestora.

FARMACOCINETICA

In administrarea orala, cimetidina are o biodisponibilitate de 62%. Concentratia plasmatica maxima este realizata la 1-2ore de la administrare. Se leaga in proportie mica de proteinele plasmatice- ceva mai putin de 20%; dozele uzuale  realizeaza concentratii plasmatice de pana la 1microgr/ml; concentratia de 0,78microgr/ml inhiba secretia gastrica cu 50%, iar cea de 3,9 microgr/ml o inhiba cu 90%. Volumul aparent de distributie este de 1L/kg. Epurarea se face prin excretie renala; 62% din medicament se elimina nemodificat. Clearance-ul este de 7,7ml/min/kg; timpul de injumatatire mediu este de 1,9 ore. Varsta inaintata si insuficienta renala incetinesc epurarea.



ADMINISTRARE

Oral 1000-1200mg/ zi, adica 3 doze de 200mg in timpul zilei, plus o doza de 400mg seara la culcare. Se pot administra si 2 prize a 400-600 mg/ zi sau o singura doza de 800 mg seara la culcare. Durata tratamentului este de 4-6 saptamani pentru ulcerul duodenal si 6-8 saptamani pentru ulcerul gastric.In sindromul Zollinger-Ellison este necesar un tratament continuu. Pentru prevenirea recidivelor bolii ulceroase, atunci cand acestea sunt frecvente sau exista un risc crescut de complicatii, se administreaza doze de intretinere de 300-400mg de 2 ori/ zi sau 600mg seara la culcare.Exista preparate injectabile sau perfuzabile intavenos, destinate tratamentului sau profilaxiei ulceratiilor gastro-duodenale de stres si al hemoragiilor digestive superioare-1,2-2g cimetidina/zi.


REACTII ADVERSE in aproximativ 5% din cazuri; sunt minore. Cimetidina este relativ bine suportata. Se produce in ordine descrescanda a frecventei: diaree; greata; voma; ameteli; cefalee, oboseala; constpatie; uscaciunea gurii; dureri musculare; la 9% dintre barbati da ginecomastie cu galactoree, datorita unei actiuni antiandrogene si oligospermie; la batrani, renali, hepatici pot aparea tulburari nervos-centrale, cum ar fi somnolenta, letargie, iritabilitate, stari de agitatie (confuzie mentala), halucinatii, convulsii;

Este posibila o crestere modesta a creatininemiei (sub 2g/100ml) atribuita micsorarii prin competitie a excretiei renale de creatinina;

Au fost semnalate cateva cazuri de leucopenie,hepatita,nefrita interstitiala(idiosincrazie sau oligurie);

Injectarea intravenoasa rapida poate fi cauza de bradicardie, hipotensiune, stop cardiac;

Posibilitatea favorizarii aparitiei si a dezvoltarii unui cancer gastric sub tratament cu cimetidina (sau alte blocante H2) factori de risc:

vindecarea ulceratiilor cu mascarea leziunii canceroase;

posibilitatea transformarii cimetidinei in nitrozo-cimetidina, ipotetic cancerigena;

dezvoltarea florei bacteriene in stomacul complet lipsit de de acid, cu formarea de nitrozamine cu potential cancerigen; desi dozele obisnuite de cimetidina nu provoaca aclorhidrie, este necesara prudenta, adica sunt necesare doze care sa scada, nu sa opreasca secretia.

Inhiba oxidarea microzomiala a unor medicamente, cum ar fi: warfarina, teofilina, gfenitoina, lidocaina, propranolol, benzodiazepine. Concentratia plasmatica a acestora creste, ce creste riscul aparitiei reactiilor toxice, indeosebi in cazul anticoagulantelor cumarinice, a teofilinei si a fenitoinei.



Antiacidele gastrice scad disponibilitatea pentru absorbtie cimetidinei, astfel incat trebuie administrata la o distanta de cel putin o ora.

PRUDENTA la insufucienta hepatica, insuficienta renala, varste mici.

1.2.RANITIDINA (ranitidine, sostril) este un compus cu nucleu furanic. Este un blocant H2 histaminergic cu proprietati ca cimetidina, dar de potenta de 4-10 ori mai mare. 300 mg ranitidina scadec secretia de HCl/24 ore cu 75%, fata de 800 mg de cimetidina care scade cu 50% secretia de HCl/24 ore. Scaderea DAB-ului in sdr.Solinger-


Ellison de la 15 mEq/ ora la 10 mEq/ ora se produce la 500mg ranitidina si la 1,9 gr de cimetidina.

Concentratiile plasmatice corespunzatoare dozelor care scad cu 50% secretia gastrica acida sunt de 0,1 microgr/ml pentru ranitidina si 0,78 microgr/ml pentru cimetidina.

In conditiile folosirii terapeutice efectul este ceva mai intens si mai prelung.

Eficacitatea terapeutica este asemanatoare; dupa 4 saptamani de tratament vindecarea ulcerului duodenal a fost de 66-79% pentru ranitidina si 64-74% pentru cimetidina.

FARMACOCINETICA

Biodisponibilitatea medie a ranitidinei este de 52%; epurarea se face pe cale renala; clearance-ul=10,4 ml/min si kg (scade la batrani si uremici). Timpul de injumatatire mediu este de 2,1 ore



ADMINISTRARE

Oral 150mg de 2 ori pe zi, sau 300 mg la culcare pentru ulcer evolutiv, sau 150 mg la culcare pentru profilaxia recidivelor; injectabil/ perfuzii intravenoase.

REACTII ADVERSE

Ranitidina este mai bine suportata decat cimetidina. Are reactiile adverse asemanatoare cu ale cimetidinei,dar fara ginecomastie si confuzie;are un risc mai scazut la batrani; nu inhiba metabolizarea altor medicamente (warfarinei si a altor medicamente anticoagulante cumarinice).

1.3.FAMOTIDINA (famotidine, pepdul) este un blocant H2 histaminergic foarte activ, cu potenta mare si efect durabil.

Actiune: linisteste durerea ulceroasa, grabeste vindecarea leziunii si scade frecventa recidivelor.

ADMINISTRARE

Oral o singura doza de 40 mg seara la culcare in tratamentul ulcerului evolutiv, si 20 mg zilnic timp indelungat in tratamentul ulcerului cu profilaxia recidivelor.

REACTII ADVERSE

Induce reactii adverse la mai putin de 2% din cazuri; au fost semnalate cefalee, diaree, constipatie.






Politica de confidentialitate







.com Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 Proiect didactic Clasa: a-IX-a, Luarea deciziilor
 PROIECT DIDACTIC 3-5 ani dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale - „Cine face, ce face”
 PROIECT MOTOR ASINCRON - Determinarea parametrilor schemei echivalente si a caracteristicilor de functionare in regim stabilizat de la gol la sarcina
 TEMA DE PROIECTARE - arbore de masina rotativa

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta - cercetare si analiza financiara asupra deseurilor de ambalaje la sc.ambalaje sa
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Atestat la informatica cu tema “gestionarea unui magazin de confectii”
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM

Proteza totala - partea personala
IMPORTANTA CLINICA A INDICELUI MASEI PONDERALE IN APRECIEREA STATUTULUI NUTRITIONAL AL COPIILOR CU MUCOVISCIDOZA
HORMONI
Conduita de urmat in fata unei stari de soc
GRUPELE SANGUINE, GENETICA
REFERAT MEDICINA MUNCII - Intoxicatia cu pesticide
Socul hemoragic
Emfizemul pulmonar - trateaza sanatos





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu