TEHNICA ECG STANDARD

TEHNICA ECG STANDARD

Este una dintre cele mai frecvent utilizate tehnici de explorare functionala cardiaca neinvaziva, care utilizeaza principiile clasice de electrocardiografie, stabilite de Einthoven si completate ulterior de Wilson si Goldberger. Acestea au permis definirea sistemului standard de 12 derivatii ECG culese cu ajutorul a 10 electrozi de suprafata (4 electrozi plasati la nivelul membrelor si 6 electrozi plasati precordial). Dintre aceste 12 derivatii ECG, 6 sunt localizate in planul frontal (derivatiile standard Einthoven sau bipolare - DI, DII, DIII; derivatiile unipolare ale membrelor - aVL, aVR, aVF), iar 6 in plan orizontal (V1- V6) (Fig. 2.9). La nevoie, derivatiile precordiale pot fi completate prin amplasarea a doi electrozi toracici suplimentari, plasati posterior lui V6, care definesc derivatiile V7 si V8.

Derivatiile standard bipolare sunt obtinute prin conectarea alternativa a cate 2 dintre electrozii plasati pe membre, astfel incit vor inregistra variatia in timp a diferentei de potential culese intre doi electrozi considerati 'activi', dupa cum urmeaza :

D I = L (left)-R (right) ; DII = F (foot)-R (right); DIII = F(foot)-L(left)

Fig.2.9 - Plasarea electrozilor in derivatiile precordiale

Derivatiile unipolare utilizeaza un electrod considerat 'activ', plasat fie pe membre (pentru derivatiile unipolare ale membrelor aVR, aVL si aVF), fie in pozitii standard la nivel precordial (pentru derivatiile precordiale V1- V6). Al doilea electrod din derivatiile unipolare este electrodul 'indiferent', descris de Wilson, obtinut prin scurt- circuitarea celor trei electrozi 'activi' din sistemul Einthoven. Acest electrod 'indiferent', denumit si 'borna centrata a lui Wilson, are un potential constant in timp si practic nul, astfel incat derivatiile ECG unipolare inregistreaza variatia in timp a potentialului bioelectric cules de electrodul 'activ'. Traseul ECG standard pe 12 canale este format din doua parti distincte: in jumatatea din stanga a traseului se mregistreaza, de sus in jos, derivatiile standard bipolare (DI, DII, DIII) si cele unipolare ale membrelor (aVR, aVL, aVF) ; in jumatatea din dreapta, in aceeasi ordine, sunt inregistrate derivatiile unipolare toracice (fig. 2.10). La inregistrarea si in cursul analizei traseului ECG vor fi notate si luate in considerare o serie de informatii referitoare la pacientul investigat, cum ar fi: datele personate (nume, sex, varsta), antecedentete patologice, medicatia curenta, valorile tensiunii arteriale, simptomatologia subiectului sau alte informatii de interes (rezultatele inregistrarilor ECG anterioare, ale altor teste sau determinari, etc.).Dupa efectuarea inregistrarii, se recomanda respectarea unor etape stride de analiza a verificarea corectitudinii inregistrarii. Se vor avea in vedere:

prezenta si marcarea semnalului de etalonare (1 mV = 10 mm, cu posibilitatea de modificare la 1 mV = 5 mm sau 1 mV = 20 mm, in functie de amplitudinea semnalului util);

notarea vitezei de inregistrare a traseului (25 sau 50 mm/ sec); utilizarea filtrului (filtru 'taie- sus' la 30 Hz sau 40 Hz). Se vor verifica regulile de conectare a cablului ECG la electrozii de culegere, in conformitate cu codul culorilor;

determinarea tipului de ritm cardiac, pe baza criteriilor de ritm

sinusal;

determinarea frecventei ritmului cardiac;

determinarea axei electrice a cordului;

evaluarea (analiza) morfologica a traseului, care consta din

evaluarea undelor ECG (forma, durata, amplitudine), a segmentelor (durata, devieri de la linia izoelectrica) si a intervalelor (durata).

Fig. 2.10 - Traseu ECG standard pe 12 derivatii

Se va compara aspectul actual al traseului ECG cu inregistrarile anterioare, pentru a verifica aparitia unor noi modificari (ex.: accentuarea subdenivelarii segmentului ST) sau eficienta terapiei administrate bolnavului (ex.: efectul unei medicatii antiaritmice). Facilitatile moderne, de prelucrare si analiza computerizata a semnalului ECG, au ameliorat calitatea si utilitatea clinica a acestor inregistrari. In afara de stocarea tuturor datelor referitoare la pacient, aceste programe computerizate, oferite sub forma de pachete de software dedicat, ofera acces la un numar variabil de parametri ai semnalului ECG. Optiunile merg de la identificarea si masurarea parametrilor fundamentali ai traseului ECG (interval RR, frecventa cardiaca) pina la analiza complexa, multiparametrica, pe fiecare dintre cele 12 derivatii ECG. In final se obtine un raport ECG computerizat, de o complexitate variabila, asociat cu facilitati de interpretare si diagnostic bazat pe algoritmi specifici. Facilitatile descrise au crescut disponibilitatea clinica a semnalului ECG, atat pentru medicul curant, cit si pentru specialistul care efectueaza un consult clinic si ECG utilizand sisteme de telemetrie - telemonitorizare ECG (Fig. 2.11). In ciuda acestor facilitati oferite de protocoalele de ECG computerizate (scaderea timpului de inregistrare si interpretare a traseului, ameliorarea calitatii inregistrarilor, facilitati de stocare si analiza 'off- line', etc.) trebuie tinut cont ca decizia finala in stabilirea diagnosticului revine medicului, care elibereaza si raportul final al

inregistrarii ECG.

Fig. 2.11 - Sistem ECG portabil cu facilitati de telemetrie (Schiller AG)

In ciuda utilizarii pe scara larga, tehnica ECG standard trebuie recomandata si efectuata pe baza unor indicatii precise, a caror amplitudine nu trebuie supraestimata:

aritmiile cardiace;

tulburarile (blocuri) de conducere atrio- ventriculare si

intraventriculare;

hipertrofiile camerale cardiace (atriale si ventriculare);

- ischemia si necroza miocardica;

pericardite;

tulburarile electrolitice (diselectrolitemii, unele cu risc vital, cum

ar fi ca hipokaliemia sau hiperkaliemia);

afectiuni cardiace sau sistemice capabile sa modifice activitatea

ECG (malformatii cardiace congenitale, afectiuni pulmonare, afectiuni tiroidiene, reumatismul articular acut),

evaluarea efectelor medicatiei cardiotonice (digitalice) sau a

efectelor adverse ale medicatiei cardiace sau sistemice (digitalice, antiaritmice, diuretice, citostatice, etc.).

Trebuie mentionata si existenta unor limite ale inregistrarilor ECG, care tin cont de caracteristicile deja mentionate ale semnalului ECG:

semnalul ECG nu ofera date directe referitoare la status- ul

mecanic (hemodinamic) al cordului;

aspectul ECG poate fi normal in afectiuni cardiace sau sistemice

care NU modifica activitatea electrica a cordului;

axa electrica a inimii, determinata pe ECG, nu trebuie

identificata cu axa anatomica a acestui organ;

interpretarea ECG trebuie efectuata cu prudenta, in corelatie cu

istoricul bolii, simptomatologia clinica a pacientului si rezultatele oferite de alte explorari complementare (imagistice - Rx toracica, biomecanice-echocardiografia, etc.).