Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » familie » medicina » medicina veterinara

Digestia in intestinul gros


Digestia in intestinul gros

Principala functie a intestinului gros este deshidratarea, depozitarea temporara a deseurilor rezultate din digestie si eliminarea acestora sub forma materiilor fecale.

Intestinul gros (colonul) (fig 5.24) prezinta musculatura longitudinala foarte dezvoltata si organizata in fascicule (taenia coli). Acestea, fiind mai scurte decat mucoasa, duc la aparitia in lungul intestinului gros, a unor segmente de strangulatie (haustre). Nu prezinta valvule conivente si vilozitati. Mucoasa este acoperita de un epiteliu cilindric unistratificat, format din celule cu platou striat, celule caliciforme care secreta mucus. Epiteliul este strabatut de orificiile numeroaselor glande Lieberkühn. La limita dintre intestinul subtire si colon se gaseste valva ileo-cecala, a carei functie principala este aceea de a preveni regurgitarea continutului fecal din colon in intestinul subtire. Partea terminala a ileonului, inaintea valvei ileo-cecale, este ingrosata si formeaza sfincterul ileo-cecal, care in mod normal este inchis. Cand unda peristaltica a intestinului subtire ajunge la nivelul valvei o deschide pentru scurt timp, sfincterul fiind relaxat si permite trecerea chimului din ileon in cecum. Valva este stimulata de chimul ajuns la acest nivel si care nu mai contine produsi de digestie absorbabili; destinderea peretilor intestinului gros in zona valvulei duce la inchiderea sfincterului ileo-cecal.



 























Fig. 5.24. Intestinul gros la monogastrice (dupa Kayser din Crista, 1978).

Erbivore (E-iepure), omnivore (O-om) si carnivore (P-pisica).

C-cecum; I-ileon; A-apendice; CD-colon distal; CP-colon proximal.




Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.