Asemanari si deosebiri intre contraventie si alte forme de ilicit

Asemanari si deosebiri intre contraventie si alte forme de ilicit

Contraventia se individualizeaza fata de alte fapte ilicite prin trasaturile sale generale care se desprind din definitia legala si prin particularitatile de reglementare in dreptul obiectiv, deoarece aceasta este o forma distincta de ilicit si constiutie unicul temei al raspunderii contraventionale. Criteriile de diferentiere cele mai importante sunt sistemul sanctionator si procedura aplicabila constatarii si sanctionarii contraventiilor, care difera de procedura aplicabila in cazul sanctionarii altor fapte ilicite[1].

In continuare o sa prezentam cele mai importante diferente intre contraventie si alte fapte ilicite cu care aceasta se aseamana, cum ar fi: infractiunea, fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta in concret gradul de pericol social al unei infractiuni si abaterea disciplinara.

Asemanari si deosebiri intre contraventie si infractiune

In acest demers trebuie sa pornim de la faptul ca, pana la dezincriminarea contraventiilor ce a avut loc prin Decretul nr. 184/1954, acestea reprezentau in dreptul romanesc a treia categorie de ilicit penal, considerat ca fiind cel mai putin grav.

Prin reglementarea actuala a contraventiei, aceasta remarca nu mai poate fi sustinuta, deoarece multe contraventii sunt sanctionate mai sever decat unele infractiuni.

Nu se poate face abstractie de natura penala a contraventiei si, implicit, de multiplele asemanari care exista intre cele doua forme de ilicit.

Contraventia, chiar daca este reglementata in dreptul intern ca o forma distincta de ilicit, prezinta o latura penala care nu poate fi ignorata[2]. Pentru ca o fapta sa apartina domeniului penal, trebuie sa se aiba in vedere trei criterii: calificarea faptei potrivit dreptului national, natura faptei incriminate, natura si gravitatea sanctiunii. Aceste criterii nu trebuie neaparat aplicate cumulativ, fiind suficient ca fapta sa fi expus faptuitorul la o sanctiune care prin natura si gravitatea sa apartine sferei penale astfel incat, chiar daca fapta este reglementata drept contraventie, ea poate fi calificata ca apartinand materiei penale datorita naturii sale juridice si a sanctiunii aplicate.

In esenta, intre contraventie si infractiune exista si alte asemanari decurgand din originea comuna si natura juridica apropiata, asemanari care justifica latura penala pe care o prezinta contraventia[3].

Astfel, ambele fapte presupun lezarea unor valori sociale generice, fiind singurele fapte ilicite care aduc atingere unor asemenea valori si implica vinovatia autorului lor. Infractiunea presupune de regula intentia ca forma a vinovatiei, in cazul contraventiei fiind irelevant gradul de vinovatie.

Si in ceea ce priveste contraventia isi are aplicabilitatea principiul legalitatii stabilirii si sanctionarii contraventiei, identic, ca esenta, cu principiul legalitatii incriminarii consacrat de dreptul penal. Spre deosebire insa de dreptul penal, unde se poate incrimina doar prin lege organica, in materie contraventionala se pot stabili si sanctiona contraventii si prin anumite acte administrative normative prevazute expres in legea cadru.

Atat contraventiile cat si infractiunile sunt fapte expres reglementate prin anumite norme juridice. Nu se poate considera ca o fapta care este prevazuta intr-o norma penala ca infractiune ar putea deveni contraventie datorita conditiilor concrete in care ea a fost savarsita, sau ca o contraventie, prin modul in care a fost comisa, sa devina infractiune. In ipoteza in care fapta prevazuta de legea penala prezinta in concret un grad de pericol social redus, se va putea angaja raspunderea specifica prevazuta in articolul 18 al Codului Penal, iar in ipoteza in care contraventia prezinta o gravitate ridicata se va putea aplica o sanctiune contraventionala orientata spre maximul special. Daca fapta se incadreaza in textul de incriminare, vom fi in prezenta unei infractiuni, iar daca aceasta fapta realizeaza latura obiectiva a unei contraventii se va angaja raspunderea contraventionala a persoanei care a savarsit-o. Agentul constatator, organul de urmarire penala sau instanta de judecata trebuie doar sa verifice daca fapta savarsita reprezinta o infractiune sau o contraventie, pericolul social neputand constitui un criteriu in aprecierea unei fapte ilicite.

Nu exista deosebiri de natura intrinseca intre contraventie si infractiune deoarece nu poate fi justificata o diferenta calitativa intre aceste fapte ilicite. Toate deosebirile intre aceste doua forme de ilicit au un caracter extrinsec si constau in particularitatile de reglementare din dreptul obiectiv.

Legislatia contraventionala a preluat din dreptul penal cauzele care fac ca fapta sa nu fie contraventie: legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica, constrangerea morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia involuntara completa, eroarea de fapt, iar la acestea se adauga infirmitatea, cauza exoneratoare specifica dreptului contraventional.

Principalele diferente intre contraventie si infractiune constau in sistemul sanctionator[4] si procedura aplicabila. Trebuie luate in considerare si alte particularitati pe care le prezinta reglementarea actuala a contraventiilor, cum ar fi: in materie contraventionala nu este sanctionata nici o alta forma de participatie in afara de autorat, tentativa nu se sanctioneaza niciodata, concursul de contraventii presupune regula cumulului aritmetic cu anumite limitari, iar recidiva contraventionala nu este prevazuta de legea cadru.

In materie contraventionala prescriptia presupune alte forme si alte termene decat raspunderea penala, reprezentand o institutie specifica dreptului contraventional.

Exista deosebiri si in ceea ce priveste sistemul de sanctiuni. Astfel, in materie penala sanctiunile se numesc pedepse si sunt urmatoarele: detentia pe viata, inchisoarea si amenda penala. Savarsirea unei contraventii poate fi sanctionata cu avertisment, amenda sau prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Cea mai importanta diferenta intre infractiune si contraventie decurge din procedura de constatare si sanctionare a acestor fapte. Daca in materie penala se aplica normele procesual penale, care asigura anumite garantii procesuale persoanei acuzate iar o pedeapsa se aplica intotdeauna de o instanta independenta si impartiala. In domeniul contaventional exista o procedura sumara, efectuata de persoane din sfera administratiei publice, iar sanctiunile se aplica, in marea majoritate a cazurilor, de catre organe administrative, aceasta procedura completandu-se cu dispozitiile Codului de Procedura Civila. Prin procedura reglementata de dreptul contraventional nu se asigura garantiile elementare de care ar trebui sa beneficieze persoana acuzata de savarsirea unei contraventii[5].

Un ultim aspect care decurge din diferentierea celor doua forme de ilicit este ca doctrina considera ca o fapta concreta nu poate constitui, in acelasi timp, infractiune si contraventie, chiar daca ambele aduc atingere unor valori sociale.

Asemanari si deosebiri intre contraventie si fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta in concret pericolul social al unei infractiuni.

In situatia in care se savarsesc asemenea fapte, se angajeaza doua tipuri de raspundere diferite: raspunderea contraventionala in cazul contraventiei si o raspundere specifica, sui generis, in cazul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala care nu prezinta in concret pericolul social al unei infractiuni.

Aceasta raspundere sui generis a fost calificata in doctrina inclusiv ca o forma a raspunderii administrative , diferita de raspunderea contraventionala. Suntem aici in prezenta unei raspunderi de sine statatoare, care nu poate fi calificata nici ca forma a raspunderii penale, nici ca forma a raspunderii administrative. Pe de alta parte, nu putem considera ca, prin savarsirea unei asemenea fapte, s-ar aduce atingere unui raport administrativ de subordonare, atata timp cat se realizeaza latura obiectiva a unei fapte penale, aducandu-se atingere unor valori sociale generice .

Faptele care atrag aceasta raspundere sui generis sunt practic faptele prevazute de legea penala, care apreciaza ca, in concret, nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni. De aceea, multe din asemanarile si deosebirile dintre contraventie si infractiune sunt si asemanari si deosebiri intre contraventie si fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta, in concret, pericolul social al unei infractiuni. Astfel, cu privire la faptele prevazute de legea penala care nu prezinta, in concret, pericolul social al unei infractiuni se aplica prescriptia specifica dreptului penal, pe cand raspunderea contraventionala se va prescrie potrivit normelor dreptului contraventional.

Sanctiunile prevazute de lege cu privire la aceste doua tipuri de ilicit sunt asemanatoare. Savarsitrea unei fapte care nu prezinta in concret pericolul social al unei infractiuni este sanctionata cu una din sanctiunile prevazute la articolul 91 al Codului Penal, care nu au caracterul unei pedepse: mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda de la 10 lei la 1000 lei. Spre deosebire de legislatia contraventionala, unde se precizeaza ca doar amenda are caracter administrativ, articolul 18¹ al Codului Penal prevede ca pentru toate sanctiunile prevazute in articolul 91 au caracter administrativ[8]. Trebuie sa remarcam cuantumul redus al limitei maxime a amenzii prevazute de articolul 91 al Codului Penal intrucat, datorita acestui cuantum redus, in practica se poate ajunge la situatii injuste. Astfel, presupunand ca o persoana savarseste in concret o fapta care intruneste cerintele laturii obiective a unei fapte prevazute de legea penala, dar care se apreciaza ca, in concret, nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, i se va aplica faptuitorului o amenda potrivit prevederilor articolului 91 din Codul Penal, al carei cuantum nu va depasi 1000 lei. Daca, prin aprecierea unui criteriu cantitativ sau de valoare, fapta este prevazuta in actele normative drept contraventie, va fi aplicata o sanctiune contraventionala, care va putea fi mai mai mare de 1000 lei.

Din punct de vedere procedural, sanctiunile specifice raspunderii pentru fapta care, in concret, nu prezinta pericolul social al unei infractiuni sunt aplicate fie de instanta penala, fie, ca o caracteristica specifica acestei forme de ilicit, de catre procuror, in conditiile Codului de Procedura Penala, in timp ce sanctiunile contraventionale sunt aplicate fie de agentul constatator, fie de un alt organ administrativ, fie de instanta de judecata conform dispozitiilor O.G. nr. 2/2001 si a legilor speciale, aceste acte normative completandu-se cu dispozitiile Codului de Procedura Civila.

Distinctia esentiala intre cele doua forme de ilicit consta in modul in care ele sunt prevazute in actele normative. Intotdeauna, in masura in care lipseste pericolul social al unei fapte prevazute de legea penala, vom fi in prezenta acestei institutii specifice dreptului penal, fapta neputand constitui in nici un caz contraventie. O fapta este contraventie doar atunci cand actiunea sau inactiunea unei persoane se circumscrie conditiilor stabilite printr-un act normativ de stabilire a contraventiei. In masura in care acea actiune sau inactiune este prevazuta de legea penala, fapta va putea constitui dupa caz, fie infractiune, fie o fapta prevazuta de articlolul 18¹ al Codului Penal.

O actiune sau inactiune ilicita va putea atrage fie aplicarea unei sanctiuni contraventionale, fie aplicarea unei sanctiuni prevazute in articolul 91 din Codul Penal.

Asemanari si deosebiri intre contraventie si abaterea disciplinara

Spre deosebire de infractiune si de fapta prevazuta de legea penala care, in concret nu prezinta gradul de pericol al unei infractiuni, intre contraventie si abaterea disciplinara nu exista asemanari esentiale.

Analiza comparativa a acestor forme de ilicit este prilejuita doar de faptul ca in societatea socialista, datorita tendintei de dezincriminare a unor infractiuni care se considera ca prezinta un pericol social mai redus, unele dintre acestea au fost calificate contraventii iar altele abateri disciplinare[9].

A existat si tendinta "contraventionalizarii" abaterii disciplinare, in sensul in care foarte multe fapte care, prin natura lor, constituiau veritabile abateri disciplinare, au fost prevazute si sanctionate drept contraventii[10].

Intre contraventie si abaterea disciplinara exista diferente decurgand din valorile ocrotite, sistemul sanctionator si procedura aplicabila.

In primul rand, contraventia aduce atingere unor valori sociale generice, in timp ce abaterea disciplinara lezeaza doar anumite relatii sociale referitoare la disciplina muncii. Datorita acestei trasaturi a contraventiei, in doctrina se admite cumulul raspunderii contraventionale cu raspunderea disciplinara. Sanctionarea contraventionala a unei persoane pentru o fapta determinata nu inlatura sanctionarea aceleiasi persoane pentru aceeasi fapta, cu o sanctiune disciplinara[11].

O alta deosebire esentiala decurge din modul in care aceste fapte sunt prevazute in dreptul obiectiv. Daca in ceea ce priveste contraventia opereaza principiul legalitatii stabilirii si sanctionarii contraventiilor, abaterile disciplinare nu sunt prevazute expres intr-o norma juridica, ele constituind practic, incalcari ale legislatiei muncii. Astfel, se considera ca raspunderea disciplinara intervine ori de cate ori persoana incadrata in munca incalca prin fapta sa, savarsita cu vinovatie, obligatia de a respecta disciplina muncii instituita in unitatea in care isi desfasoara activitatea[12].

Principalele sanctiuni contraventionale sunt: avertismentul, amenda si prestarea unei activitati in folosul comunitatii, fiind prevazute in legea cadru, in timp ce sanctiunile disciplinare sunt mai variate, putand fi prevazute inclusiv in anumite acte specifice cum sunt statutele de personal sau regulamentele interne[13].

In ceea ce priveste procedura aplicabila, daca in materie disciplinara, in general angajatorul este competent sa constate incalcarile legislatiei muncii care constituie abatere disciplinara, contraventiile sunt constatate intotdeauna de agentii constatatori competenti, prevazuti in actul normativ special de stabilire a contraventiilor: primarii, ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, special abilitati, persoanele imputernicite in acest scop de ministri si de alti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, de prefecti, presedinti ai consiliilor judetene, primari, de primarul general al municipiului Bucuresti, precum si de alte persoane prevazute in legi speciale (art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor).