Plenitudinea de competenta a judecatoriei

Plenitudinea de competenta a judecatoriei

1. Actiunea posesorie. Procedural, cererile privitoare la posesie sunt reglementate de art. 674 si urm. C. proc. civ. Aceste texte necuprinzand dispozitii referitoare la competenta materiala, urmeaza a se aplica regulile de drept comun si, astfel, actiunile posesorii, conform art. 1 si 13 C. proc. civ., se judeca de catre judecatoria in a carei circumscriptie se afla imobilul vizat prin actul de tulburare a posesiei. Art. 1 C. proc. civ. reglementeaza competenta teritoriala generala a instantelor judecatoresti, iar art. 13 dispune, in mod imperativ, ca cererile privitoare la bunurile nemiscatoare se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla nemiscatoarele (Trib. Jud. Timis, sectia civila, decizia nr. 594/1988, in R.R.D. nr. 8/1988, p. 74);

2. Obligatie de a face. Intrucat obiectul actiunii reclamantilor priveste indeplinirea unei obligatii de a face - respectiv obligarea primariei la a primi chiria datorata de reclamanti - competenta solutionarii cauzei in prima instanta revine judecatoriei, iar nu tribunalului, ca instanta de contencios administrativ (C.A. Timisoara, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 20/2001);

3. Actiune in revendicare. Imobil. Actiunea in revendicarea unui imobil, cu consecinta evacuarii detinatorilor lui, in raport cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este de competenta judecatoriei ca instanta de drept comun, iar nu de competenta tribunalului ca instanta de contencios administrativ (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 223/1992, in B.J., Baza de date);

4. Actiune in revendicare. Demolare. Actiunea in despagubiri si actiunea in revendicarea unor imobile "considerate trecute in proprietatea statului" in baza art. 1 din H.G. nr. 556/1990 (act normativ ce se refera la plata despagubirilor pentru demolarea unor imobile) sunt de competenta materiala a judecatoriei, iar nu a tribunalului, deoarece asemenea cereri nu sunt in materie de expropriere, asa cum cere art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. [art. 2 alin. (1) lit. f) in actuala reglementare - n.a.]. (C.A. Bucuresti, sectia a IV­a civila, decizia nr. 14/1997, in C.P.J.C. 1993­1998, p. 213);

5. Bunuri confiscate. 1) Actiunea prin care se solicita restituirea bunurilor confiscate si intrate in bugetul statului prin valorificare, masura care a fost inlaturata prin hotarare judecatoreasca ulterioara, nu se inscrie in prevederile art. 504 C. proc. pen., care reglementeaza o alta situatie, si anume raspunderea patrimoniala a statului pentru erori judiciare. O astfel de actiune nu poate fi caracterizata decat ca o intoarcere a executarii si este de competenta judecatoriei, iar nu a tribunalului (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2781/1995, in B.J., Baza de date);

2) Litigiul avand ca obiect anularea procesului­verbal de contraventie prin care s­a dispus si masura confiscarii unor bunuri este civil. Ca atare, litigiul subsecvent anularii procesului­verbal, avand ca obiect cererea de despagubiri pentru bunurile confiscate si valorificate, este tot civil, conform principiului accesorium sequitur principale, chiar daca una din parti este comerciant sau bunurile in discutie fac obiectul comertului (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 411/1998, in B.J., Baza de date). In acelasi sens, a se vedea C.S.J., sectia civila, decizia nr. 3452/1999, in B.J., Baza de date;

6. Actiune in pretentii. Cererea prin care se solicita plata unei chirii sau pretul concesiunii pentru un teren ocupat de o societate comerciala este o actiune in pretentii de competenta judecatoriei, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar nu o actiune intemeiata pe Legea nr. 10/2001, de competenta tribunalului, chiar daca reclamantul a invocat in mod eronat aceasta lege ca temei al actiunii (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 975/2003, in B.J., Baza de date);

7. Nulitate absoluta. Actiunea in nulitatea absoluta a unui contract de vanzare­cumparare incheiat prin intermediul unei agentii de vanzari imobiliare cu o persoana fizica nu este un litigiu comercial, ci un litigiu de natura civila, care atrage competenta materiala de prima instanta a judecatoriei, ca instanta civila cu plenitudine de competenta (Trib. Bucuresti, sectia a IV­a civila, decizia nr. 1408/1998, in C.P.J.C. 1998, p. 145);

8. Contestatia la executare. In cazul titlurilor care nu provin de la un organ jurisdictional, cu privire la care debitorii au dreptul sa invoce pe calea contestatiei la executare toate apararile de fond referitoare la existenta, intinderea si valabilitatea creantei, nu exista nicio dispozitie speciala a legii in sensul stabilirii competentei materiale de prima instanta a tribunalului. Ca atare, avand in vedere plenitudinea de competenta a judecatoriei, contestatia la executare se judeca de catre aceasta si, fiind vorba de o executare silita indirecta imobiliara, competenta apartine judecatoriei in raza careia este situat imobilul (Trib. Bucuresti, sectia a III­a civila, sentinta nr. 75/1996, in C.P.J. 1993­1997, p. 362, nr. 86).

Nota: La data rezolvarii spetei, solutia instantei aparea ca fiind discutabila, deoarece, in lipsa unui text expres de lege si avand in vedere ca, in cadrul executarii silite imobiliare, se urmareste realizarea unei creante ce formeaza continutul unui raport juridic si ca, in ipoteza data, contestatia la executare echivaleaza cu o veritabila judecata de fond, ar fi trebuit sa se admita ca, pentru stabilirea competentei de prima instanta, intra in joc criteriul valoric. Insa, in raport de noua reglementare, solutia instantei apare ca fiind corecta, desprinzandu­se din art. 400 coroborat cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ.;

9. Legea nr. 18/1991. 1) Procedura instituita de Legea nr. 18/1991 se refera nu numai la activitatea de emitere a titlului de proprietate, ci si la modificarea, inlocuirea sau desfiintarea titlului de proprietate, ori de cate ori titlul nu este in deplina concordanta cu hotararile date de comisia constituita potrivit legii sau de instanta de judecata, atat in privinta titularilor drepturilor recunoscute, cat si in privinta tertilor ce se considera vatamati prin titlul de proprietate emis. Principiul simetriei reclama competenta judecatoriei nu numai cu privire la dreptul de a obtine titlul de proprietate ori stabilirea suprafetei de teren ce se cuvine reclamantului, dar si la controlul titlurilor de proprietate emise de comisiile judetene, de vreme ce prin cererile de anulare sau modificare ale acestora din urma se solicita a se constata tot dreptul de a obtine titlul sau intinderea de teren cuvenita (C.A. Ploiesti, sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 118/1998, in C.P.J. sem. I 1998, p. 301);

2) Competenta materiala de solutionare in prima instanta a cererii avand ca obiect anularea titlului de proprietate eliberat de Comisia judeteana pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor in baza Legii nr. 18/1991 apartine judecatoriei, instanta cu plenitudine de competenta in materie civila. In acest sens s­a pronuntat Curtea Suprema de Justitie, Sectiile Unite, prin decizia nr. 1 din 30 iunie 1997, prin care s­a decis ca titlul de proprietate emis in aplicarea Legii nr. 18/1991 este act administrativ, in baza caruia se creeaza raporturi juridice civile vizand dreptul de proprietate si ca instanta careia ii revine competenta materiala de a solutiona aceste cereri este judecatoria (C.A. Bucuresti, sectia a IV­a civila, decizia nr. 2383/2004);

3) Atat titlul de proprietate, ca act final de reconstituire a dreptului de proprietate, cat si procesul­verbal de punere in posesie sunt acte juridice civile ce pot face obiectul cenzurii instantei de fond care este judecatoria. In mod gresit a apreciat recurenta ca determinant in stabilirea competentei materiale este criteriul valoric al obiectului litigiului (C.A. Craiova, sectia civila, decizia nr. 444/2005, in B.J. 2005, p. 168).

Nota: Actualmente, toate litigiile in materia fondului funciar sunt de competenta in prima instanta a judecatoriei, asa cum rezulta din dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, coroborat cu art. 1 pct. 1 din acelasi cod.

10. Sistare indiviziune. Imobile proprietatea unor comercianti. Obiectul cererii de chemare in judecata consta in sistarea starii de indiviziune asupra unor imobile coproprietatea reclamantei si paratei. Chiar daca ambele parti au calitate de comerciant, in speta nu sunt incidente dispozitiile art. 4 si art. 56 C. com., care sa determine competenta instantei comerciale, intrucat sistarea starii de indiviziune are un caracter civil, iar actiunea nu deriva din alte fapte de comert ori contracte si obligatiuni ale unui comerciant, asa cum prevad dispozitiile legale anterior invocate.

Pe de alta parte, calitatea de comerciant nu confera prin ea insasi si in mod automat un caracter comercial litigiului, astfel ca litigiul nu se inscrie in sfera actelor si faptelor de comert, motiv pentru care in speta sunt incidente dispozitiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar competenta solutionarii cauzei in prima instanta revine judecatoriei (C.A. Cluj, sectia comerciala si de contencios administrativ, sentinta nr. 1001/2004, in B.J. 2004, p. 206);

11. Despagubiri pentru degradari. Imobil restituit in baza Legii nr. 10/2001. Curtea de apel nu a interpretat gresit obiectul si natura cauzei, fiind retinuta corect solicitarea reclamantului pe cale principala pentru despagubiri civile cu o valoare sub 1 miliard lei aferente degradarilor aduse unui imobil ce a fost restituit in natura in baza Legii nr. 10/2001. Or, potrivit art. 1 pct. 1, in coroborare cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare sub un miliard lei - cu exceptia doar a cererilor de imparteala judiciara - se judeca in prima instanta la judecatorie.

Dispozitiile cuprinse de Legea nr. 10/2001, care stabilesc competenta tribunalului de a solutiona anumite actiuni, sunt de stricta interpretare si vizeaza exclusiv situatiile prevazute in art. 24 si art. 31 din legea respectiva (I.C.C.J., sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1070/2005, in Jurisprudenta pe anul 2005, p. 482);

12. Obligatie. Contract de scolarizare. Intr­adevar, contractul de ucenicie este reglementat in capitolul III din Codul muncii ca fiind un contract individual de munca de tip particular, prin care:

a) angajatorul persoana juridica sau persoana fizica se obliga ca, in afara platii unui salariu, sa asigure formarea profesionala a ucenicului intr­o meserie potrivit domeniului sau de activitate;

b) ucenicul se obliga sa se formeze profesional si sa munceasca in subordinea angajatorului respectiv.

In speta, insa, ceea ce s­a incheiat intre parti nu este un contract de ucenicie, desi in cuprinsul clauzelor acestuia se utilizeaza termenul de "eleva­ucenic".

Aceasta deoarece in contract nu s­a prevazut prestarea de catre parata a unei munci in schimbul unui salariu, ci doar conditiile in care se asigura scolarizarea paratei de catre reclamanta.

Parata s­a obligat, printre altele, ca in viitor, dupa absolvirea scolii profesionale si obtinerea calificarii, sa se incadreze in munca la unitatea reclamanta, dar cata vreme un astfel de raport de munca nu a luat nastere, conflictul ivit intre parti nu poate fi calificat ca fiind un conflict de munca.

Litigiul are asadar o natura civila si, cum valoarea acestuia nu depaseste 5 miliarde lei, competenta solutionarii in prima instanta apartine, din punct de vedere material, judecatoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial instantei de la domiciliul paratelor, conform art. 5 C. proc. civ. (I.C.C.J., sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 5962/2006);

13. Legea nr. 677/2001. Art. 26 din Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date prevede ca impotriva oricaror decizii emise de autoritatea de supraveghere in baza dispozitiilor acestei legi se poate formula o contestatie la instanta de contencios administrativ.

Fata de dispozitiile aratate, se constata ca persoanele vizate au posibilitatea, pentru a­si apara drepturile garantate de Legea nr. 677/2001, sa se adreseze fie justitiei, fie autoritatii de supraveghere.

Art. 25 alin. (2) din aceeasi lege prevede ca plangerea catre autoritatea de supraveghere nu poate fi inaintata daca o cerere in justitie, avand acelasi obiect si aceleasi parti, a fost introdusa anterior.

Se constata ca procedura si competenta special prevazute de Legea nr. 677/2001 au in vedere situatia in care persoana vizata se adreseaza cu plangere autoritatii de supraveghere.

In cazul in care se alege calea adresarii direct justitiei, se aplica dispozitiile art. 18 care nu stabilesc o competenta expresa in favoarea tribunalului, asa cum se procedeaza in art. 25, ci se foloseste termenul de "instanta competenta" in a carei raza teritoriala domiciliaza reclamantul.

Avand in vedere ca dispozitiile care prevad competenta in favoarea tribunalelor sunt de stricta interpretare, fiind incidente numai in cazurile exprese la care se refera, nu pot fi extinse prin analogie si la situatia reglementata de art. 18 din Legea nr. 677/2001.

In conditiile in care textul legal foloseste notiunea de "instanta competenta", sunt avute in vedere dispozitiile de drept comun, singura exceptie fiind facuta numai din punct de vedere teritorial.

Prin urmare, avand in vedere ca in dreptul comun se acorda plenitudine de competenta in favoarea judecatoriei si ca cererea nu atrage competenta unei alte instante in functie de valoarea pretentiilor, se constata ca s­a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente de catre Curtea de apel (I.C.C.J., sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 2625/2006);

14. Instituirea tutelei. Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, admitand recursul in interesul legii privind aplicarea art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, a stabilit:

"Competenta de solutionare, in prima instanta, a cererilor privind masura de protectie alternativa a tutelei copilului revine judecatoriei." (I.C.C.J., Sectiile Unite, Decizia nr. III/2007, pronuntata in sedinta publica din 15 ianuarie 2007);

15. Contestatie la executare in materie fiscala. Titlu care nu emana de la o instanta judecatoreasca sau de la alt organ jurisdictional. Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, admitand recursul in interesul legii privind aplicarea art. 169 alin. (4) din Codul de procedura fiscala, republicat, a stabilit:

"Judecatoria in circumscriptia careia se face executarea este competenta sa judece contestatia atat impotriva executarii silite insesi, a unui act sau masuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscala de a indeplini un act de executare in conditiile legii, cat si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de un alt organ jurisdictional, daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege." (I.C.C.J., Sectiile Unite, Decizia nr. XIV/2006, pronuntata in sedinta publica din 5 februarie 2007).