DOVADA BUNURILOR SOTILOR

DOVADA BUNURILOR SOTILOR

SECTIUNEA 1.

DOVADA BUNURILOR COMUNE

Potrivit art. 30 alin. 3 C. fam., calitatea de bun comun nu trebuie dovedita.

De fapt, acest text instituie o prezumtie relativa, in temeiul careia se presupune ca orice bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti sau de catre acestia impreuna este bun comun atata vreme cat nu se face dovada ca este bun propriu.

Fata de lipsa de distinctie din text si de principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, prezumtia opereaza atat in raporturile dintre soti cat si in raporturile dintre acestia si terti.

Pentru soti, prezumtia prevazuta de art. 30 alin. 3 C. fam. isi gaseste fundamentarea in principiul comunitatii ce domina raporturile lor patrimoniale. De fapt, aceasta prezumtie este consecinta fireasca si necesara a celor doua prezumtii ce se desprind din continutul art. 30 alin. 1 C. fam. Astfel, unanim este acceptat ca art. 30 alin. 1 C. fam. prezuma relativ explicit ca bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt bunuri comune si implicit ca sotii au avut o contributie egala la dobandirea lor.

Pentru terti, aceasta prezumtie deriva din nevoia de a se asigura aplicarea unitara a normelor juridice. Cu toate acestea, pentru ca prezumtia sa opereze si fata de terti, este absolut necesar ca acestia sa cunoasca existenta starii de persoana casatorita la data la care intra in raporturi patrimoniale cu unul sau cu ambii soti. Avand in vedere masurile de publicitate ale casatoriei, prevazute de Codul familiei (art. 16-18) si de Legea nr. 119/1996 (art. 1-2 si art. 27-33), opiniem ca tertii pot invoca necunoasterea casatoriei numai in ipoteza in care aceste masuri nu au fost indeplinite. In cazul in care tertii nu cunosc casatoria dintre cei doi, sub acest aspect, vor fi considerati de buna-credinta, iar calitatea de bun comun, nefiindu-le opozabila, sotul ori sotii vor fi obligati sa faca dovada in acest sens, fata de terti, potrivit normelor dreptului comun.

Pe de alta parte, regula inscrisa in art. 30 alin. 3 C. fam. se constituie intr-o exceptie de la principiul general in materie de sarcina a probei, prevazut de art. 1169 C. civ. Altfel spus, aflandu-ne, de fapt, in prezenta unei prezumtii relative, cel ce contesta calitatea de bun comun are obligatia sa dovedeasca contrariul, adica tocmai faptul ca unul sau altul dintre bunuri sunt proprii.

In schimb, sotii si tertii, ce cunosc imprejurarea ca cei doi sunt casatoriti, daca pretind ca un anumit bun este comun, nu au obligatia sa faca nici o dovada in acest sens.

Art. 30 alin. 3 C. fam., interpretat per a contrario, ne conduce la concluzia conform careia calitatea de bun propriu trebuie dovedita atat in relatiile dintre soti, cat si in relatiile dintre soti si terti. Solutia se impune prin logica fireasca a lucrurilor, deoarece daca nici calitatea de bun propriu nu ar trebui sa fie dovedita, ar insemna ca, in aceasta materie, nu s-ar impune a fi dovedit nimic sau, altfel spus, ar fi anihilat in totalitate principiul prevazut de art. 1169 C. civ.

SECTIUNEA 2.

DOVADA BUNURILOR PROPRII

In temeiul art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, intre soti dovada calitatii de bun propriu se poate face cu orice mijloc de proba[1].

Fundamentul acestei exceptii trebuie cautat in imposibilitatea morala in care se afla sotii de a-si preconstitui dovezi scrise in raporturile patrimoniale dintre ei, imposibilitate evocata de art. 1198 C. civ[2]. Evident, imposibilitatea morala in care se afla sotii este in stransa legatura cu increderea si solidaritatea reciproca ce trebuie sa domine raporturile sotilor, inclusiv cele patrimoniale.

De la aceasta regula exista, o singura exceptie.

Astfel, daca dobandirea unor bunuri proprii s-a realizat prin acte solemne, cerute ad validitatem, forma ceruta de lege nu poate fi suplinita prin alte probe, deoarece nerespectarea acesteia este sanctionata cu nulitatea absoluta a actului juridic ca atare. Spre exemplu, daca bunul este dobandit prin donatie, in conditiile art. 813 si urm. C. civ., dovada se va face cu inscrisul autentic incheiat ad validitatem.

In schimb, daca forma scrisa este ceruta de lege numai ad probationem, in lipsa unei stipulatii exprese din care sa rezulte ca aceasta forma este obligatorie si in relatiile dintre soti pentru dovedirea bunurilor lor proprii, dispozitiile art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 vor avea prioritate in aplicare, conform principiului specialia generalibus derogant.

Exceptia prevazuta de art. 189 alin. 1 C. pr. civ., conform careia, in procesele civile, nu pot fi ascultate ca martori unele categorii de persoane, nu opereaza si in litigiile dintre soti in ceea ce priveste dovedirea bunurilor comune[3]. Cel putin doua motive pledeaza pentru aceasta concluzie. In primul rand, din referirea textului art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 fara distinctie la orice mijloc de proba nu se poate deduce ca, in raporturile dintre soti, sunt inlaturate numai acele restrictii care sunt prevazute de Codul civil, iar cele care sunt stipulate de alte acte normative, cum ar fi si cele prevazute de art. 189 C. proc. civ., ar fi incidente in ceea ce priveste dovedirea calitatii de bun propriu. In al doilea rand, daca, potrivit art. 190 C. proc. civ., in litigiile privind starea civila si divortul, prin exceptie de la dispozitiile art. 189, sunt admise ca martori persoanele rude sau afini cu partile litigante (in afara de descendenti), cu atat mai mult vor fi admise ca martori aceste persoane in litigiile ce au ca obiect bunurile sotilor, inclusiv cele proprii. O interpretare contrara a textului respectiv ar adauga la lege.

Calitatea de bun propriu poate fi dovedita, in relatiile dintre soti, cu orice mijloace de proba indiferent ca aceasta calitate se sprijina pe un fapt material sau rezulta dintr-un act juridic, cu exceptia actelor juridice supuse unor cerinte de solemnitate ad validitatem, asa cum, de altfel, rezulta din art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954.

Exceptia prevazuta de art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 este fundamentata juridic si pe imprejurarea ca celalalt sot are calitatea de tert fata de actele juridice incheiate de sotul sau cu alte persoane prin care a dobandit bunuri proprii. Pe cale de consecinta, acest sot, nefiind parte in actele juridice respective, nu va fi obligat sa faca dovada acestor bunuri cu inscrisuri in conditiile art. 1191 si urm. C. civ.

In privinta sotului titular al dreptului patrimonial, ce are ca obiect bunul lui propriu, solutia prevazuta de art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 constituie, in acelasi timp, un beneficiu, dar si o expresie a egalitatii in drepturi si obligatii a sotilor[4].

In raporturile patrimoniale dintre soti, dovada calitatii de bun propriu se va face, in temeiul art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, cu orice mijloc de dovada indiferent de data la care a intervenit casatoria. In schimb, pentru terti, in cazul casatoriilor incheiate pana la data de 31 ianuarie 1954, dovada bunurilor proprii se va face cu orice mijloc de proba, iar in cazul casatoriilor incheiate dupa aceasta data potrivit dreptului comun (art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 32/1954).

Tertele persoane, in raporturile dintre ele, cat si in raporturile lor cu sotii, vor putea face dovada calitatii de bun propriu prin orice mijloace de proba, deoarece acestia se afla in imposibilitate materiala de a-si preconstitui inscrisurile doveditoare cerute de art. 1191 si urm. C. civ. Deci, tertii sunt supusi dispozitiilor art. 1198 C. civ. Cu toate acestea, in cazul tertilor, vor fi incidente acele dispozitii legale care prevad, pentru anumite acte juridice, diferite cerinte impuse ad probationem, deoarece acestia, totusi, nu beneficiaza de dispozitiile art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, ci tocmai de dispozitiile art. 1198 C. civ. Evident, si tertilor le sunt incidente acele cerinte legale cerute ad validitatem.

Cat priveste bunurile comune, potrivit art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, interpretat per a contrario, sunt admisibile, de asemenea, orice mijloace de proba, inclusiv proba cu martori si prezumtii. Spre exemplu, in relatiile dintre soti, Instanta Suprema a decis ca inscrisurile autentice, cu care unul dintre ei vrea sa dovedeasca liberalitatile ce i s-au facut, pot fi combatute, prin derogare de la dispozitiile art. 1173 C. civ., cu orice mijloc de proba[5].

Solutia Instantei Supreme este, discutabila atata vreme cat, in temeiul art. 1173 C. civ., se prezuma ca actul autentic, pana la constatarea falsului, corespunde adevarului in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator.

Mai mult, in cazul in care anumite solemnitati sunt cerute de lege ad validitatem, deci pentru existenta valabila a actului juridic ca negotium, este impotriva principiului legalitatii sa acceptam ca este admisibil orice mijloc de proba, adica sa fie inlocuite, practic, acele solemnitati cu alte mijloace de proba pentru a demonstra existenta actului juridic.

BIBLIOGRAFIE

LEGISLATIE

Constitutia Romaniei;

Codul civil;

Codul familiei;

Codul de procedura civila

Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului;

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei;

Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si la persoanele juridice;

Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice;

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a ONU prin Rezolutia nr. 217/A (III) din 10 decembrie 1948;

Conventia suplimentara cu privire la abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi si a institutiilor si a practicilor analoge sclaviei, ratificata de Romania prin Decretul nr. 375/1957;

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice (1966);

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale (1976);

Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

Conventia ONU privind consimtamantul la casatorie, varsta minima pentru casatorie si inregistrarea casatoriilor, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, la New York, la 10 decembrie 1962;

DOCTRINA

P. Anca, Cu privire la dovada bunurilor proprii, in "Revista romana de drept" nr. 2/1981;

I. R. Urs si S. Angheni, Drept civil, vol. II, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997;

I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975;

M. Avram, Noul regim juridic al adoptiei in cadrul Legii nr. 273/2004, in Curierul judiciar nr. 2/2004;

G. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001;

Al Bacaci, Raporturile patrimoniale in dreptul familiei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986;

Al. Bacaci, Consideratii in legatura cu regimul matrimonial actual, in "Dreptul" nr. 4/2001;

Al. Bacaci, V. C. Dumitrache si C. Hageanu, Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

Gh. Beleiu, Drept civil roman, Editura Universul Juridic, 2002;

T. Bodoasca, Competenta instantelor judecatoresti in materie civila, Editura All Beck, Bucuresti; 2002;

T. Bodoasca, Opinii privind nulitatea actelor juridice prin care sunt nesocotite unele dispozitii legale privind regimul juridic matrimonial, in "Dreptul" nr. 9/2004;

T. Bodoasca, Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

T. Bodoasca, Opinii privind caracterul constitutiv sau translativ de drepturi reale imobiliare al inscrierilor in cartea funciara, in "Dreptul", nr. 5/2006;

T. Bodoasca, Studii de dreptul familiei, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007;

T. Bodoasca, Opinii privind regimul juridic al bunurilor proprii de uz personal, in "Dreptul" nr. 1/2007;

G. Boroi, Competenta materiala a instantelor judecatoresti in privinta solutionarii litigiilor civile, in ,,Analele Universitatii Bucuresti'', 1994;

D. Ciobanu, Regimul juridic al bunurilor proprii in caz de divort, in "Justitia Noua", nr. 3/1960;

Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucuresti, 1999;

I. Deleanu, Drepturile subiective si abuzul de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988;

I. Deleanu, Procedura civila, vol I, Editura Servo-Sat, Arad, 1998;

I. Dogaru, Elementele dreptului civil. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de Editura si Presa ,,Sansa'', Bucuresti, 1993;

I. P. Filipescu, Dreptul familiei, editia a V-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2000;

I P. Filipescu, Drept international privat, vol. I, Editura Actami, Bucuresti, 1997;

A. Fuerea, Drept international privat, Editura Actami, Bucuresti, 2002;

C. Oprisan, Probleme ale lichidarii comunitatii de bunuri a sotilor in practica judecatoreasca si literatura de specialitate, in "Legalitatea Populara" nr. 4, 1960;

L. Mihai, Contractul de donatie cu sarcina este un contract gratuit si partial cu titlu oneros, in masura sarcinii, in "Revista romana de drept" nr. 12/1982;

C. Leaua, Validitatea contractelor incheiate intre soti, in "Dreptul", nr. 9/1999, 29-50;

I. Les, Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, Bucuresti, 2001;

I. Les, Codul de procedura civila. Comentariu pe articole, editia 2, Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

D. Lupascu, Aspecte teoretice si de practica judiciara privind adoptia, cu referire speciala la Legea nr. 273/2004, in Dreptul nr. 12/2004; Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

L. Pirvu, Regimul juridic al bunurilor de valoare deosebita dobandite in timpul casatoriei (I), in "Dreptul", nr. 10/1992;

L. Pop, Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996;

D. Protopopescu si D. Rizeanu, Raporturile patrimoniale dintre soti in lumina Codului familiei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1963;

D. Radu, Examen teoretic al practicii judiciare privind unele probleme de drept civil si al familiei, in "Revista romana de drept" nr. 9/1984;

St. Rautchi, Drept civil, Editura Fundatiei ,,Chemarea'', Iasi, 1992;

S. Serban, Regimul juridic al bunurilor de valoare deosebita dobandite in timpul casatoriei (II), in "Dreptul", nr. 10/1992;

D. Stefanescu, Contributii la elaborarea unei noi definitii a dreptului subiectiv, in ,,Dreptul'', nr. 7-8, 1991;

M. Rusu, O alta abordare a institutiei adoptiei potrivit noilor reglementari juridice, in Pandectele Romane, nr. 1/2005, Editura Rosetti, 2005;

O. Ungureanu si C. Jugastru, Manual de drept international privat roman, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998