Obligatia civila

Obligatia civila

Daca despre natura dreptului subiectiv a aparut o intreaga literatura, in mod surprinzator, despre obligatia civila, cea de a doua latura a continutului raportului juridic civil, s-a scris mult mai putin.

Retinand insa semnificatia dreptului subiectiv ca latura pasiva a raportului juridic civil, va trebui sa definim obligatia ca fiind indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva si care poate fi impusa prin forta de constrangere a statului[1].

A privi in felul acesta obligatia civila inseamna a pastra ecuatia dintre drept subiectiv si obligatia care caracterizeaza raportul juridic civil. Obligatia apare astfel ca o contrapunere necesara si fireasca a dreptului subiectiv.

Daca acesta din urma inseamna facultate, obligatia inseamna indatorire. Desigur, aceasta indatorire este bazata pe dreptul obiectiv, dar ea exista numai acolo unde exista si dreptul subiectiv si nu devine actuala decat daca titularul dreptului subiectiv uzeaza de facultatea sa. Pana atunci, obligatia este latenta.

In aceste conditii, este evident ca ea nu poate avea alt obiect decat are dreptul subiectiv. A da, a face sau a nu face sunt cele trei tipuri de obligatie civila care corespund continutului dreptului subiectiv.

S-ar putea pune in aceste conditii intrebarea daca continutul dreptului este cel care impune continutul obligatiei sau viceversa. Nu credem ca se poate gandi totusi in acest mod, daca acceptam ecuatia corespondentei dintre drept si obligatie. Acestea isi corespund reciproc si se conditioneaza reciproc, putandu-se intelege numai una prin cealalta.

Daca dreptul subiectiv se caracterizeaza prin posibilitatea folosirii fortei coercitive a statului pentru realizarea sa, obligatia la randul ei trebuie definita prin interventia acestei forte pentru indeplinirea sa.

Atitudinea morala a celui obligat este sa-si execute de bunavoie obligatia si, adevarul este ca cel mai mare numar de obligatii se executa in acest mod. Este maniera de desfasurare curenta a circuitului juridic civil.

Apelul la interventia instantei, inceputul patologiei juridice, are loc - statistica o arata - intr-un numar relativ mic de cazuri, iar cel la executarea silita a hotararilor obtinute, intr‑unul si mai mic.

Se poate afirma astfel ca interventia fortei coercitive este doar subsidiara, obligatiile executandu-se, in marea majoritate a cazurilor, in mod spontan, ceea ce ne-ar permite sa afirmam ca obligatia gaseste, in primul rand, in sine insasi, puterea de a fi executata.