Tehnologia de crestere si exploatare a reproducatorilor

TEHNOLOGIA DE CRESTERE SI EXPLOATARE A REPRODUCATORILOR

Analizate prin prisma importantei lor economice si productive, performantele de reproductie ale suinelor, cum ar fi fecunditatea, prolificitatea si capacitatea de alaptare, fac parte din categoria' insusirilor fiziologice de cea mai mare importanta. Cantitatea dei carne livrabila anual, raportata la efectivul de reproducatori, de-j pinde de modul cura se reuseste punerea in valoare a acestor insusi­ri si de intensitatea cu care este utilizat materialul biologic destinat reproductiei, toate acestea depinzand in mod direct de tehnologia de crestere si exploatare care este aplicata.

in privinta performantelor de reproductie, potentialul biolo-j gic al speciei, stabilite experimental de catre Carman in anul 1969 si prezentate in tabelul nr.7, justifica activitatea sustinuta din domeniul ameliorarii suinelor, pentru punerea in valoare a acestor performante, preocupare secondata de permanenta imbunatatire si perfectionare a tehnologiilor de exploatare.

in cadrul speciei,  sunt diferente semnificative in ceea ce/ priveste fecunditatea, prolificitatea, numarul de purcei intarcati, diferente datorate unor factori de influenta de natura interna sau externa si care actioneaza in mod diferit, in functie de gradul de "libertate' in care se afla.

1. Factorii care influenteaza performantele de reproductie a suinelor

Principalele insusiri de reproducie ale suinelor pot i i in­fluentate de o serie de factori care actioneaza asupra organismului animal, atat din interior cat si din exterior, factori ce pot fi clasificati in: factori interni ( factori ereditari si imunologici, rasa, linia, hibridul. individualitatea etc. ) si factori externi alimentatia, intretinerea, tehnica de reproductie practicata, factorii de microclimat, factorii de exploatare, stresul, rtarea de sanatate a efectivului de reproducatori si masurile de mentinere a acesteia, etc.).

Factorii ereditari. Literatura de specialitate citeaza o gama larga de factori ereditari ce pot influenta performantele de repro­ductie ale suinelor. Astfel, hipoplazia gonadelor(testicule,ovare), chisturile ovatiene, criptorhidia sau monorhidia, anomaliile struc­turale ale spermatozoizilor sau ale ovulelor, hermafroditismul sau intersexualitatea de diferite forme, precum si comportamentul se­xual, sunt factori de natura genetica ce se mostenesc de la ascen­denti si se transmit in generatiile succesive, motiv pentru care, prin metode de profilaxie genetica ele trebuiesc indepartate din populatie.

Practicarea de imperechieri inrudite, mai ales in cazul apli­carii unui coeficient ridicat de consangvinizare, poate avea conse­cinte negative aupra fecunditatii si implicit asupra tuturor per­formantelor de reproductie ale suinelor. in astfel de situatii pot aparea masculi sterili, fecunditate si prolificitate scazuta, cres­terea incidentei cazurilor de mortalitate embrionara, a numarului de purcei morti sau neviabili, etc.

Pentru prevenirea aparitiei acestor fenomene, in fermele de productie este obligatorie aplicarea unui sistem de dirijare a re­productiei care sa excluda imperechierile inrudite, iar in fermele de selectie, unde imperechierile inrudite sunt impuse in anumite situatii ( formarea de linii consangvine in cadrul raselor), va fi necesara o sporire a exigentei in selectie pentru evitarea efecte­lor depresiunii de consangvinizare.

Factorii imunoloqici pot de asemenea influenta parametrii de reproductie prin existenta unor aglutinine in secretiile vaginului si cervixului si deci posibilitatea aglutinarii spermatozoizilor in vagin sau cervix, ori pot cauza mortalitate embrionara sau avorturi) provocate de factori imunologici (similari RH-ului uman).

Rasa, linia sau hibridul pot influenta performantele de repro­ductie in mod semnificativ. Astfel, reproducatorii apartinand unor rase ameliorate, vor avea performante superioare indivizilor apar­tinand unor rase sau populatii neameliorate. Performantele de re­productie ale indivizilor apartinan unor rase din grupa I (rase materne), vor fi superioare celor din grupa a Il-a, selectia celor din urma fiind orientata in primul rand spre performantele vizand viteza de crestere si calitatea carcasei. in cadrul aceleiasi rase pot exista linii cu performante de reproductie superioare mediei rasei (in cadrul rasei Marele alb se disting linii -superprolifice' a caror prolificitate depaseste cu mult prolificitatea medie a rasei) .

Individualitatea constituie de asemenea un factor de variabi-litate, in cadrul aceleiasi rase sau linii existand indivizi ce au performante de reproductie peste media populatiei din care provin.

Dintre factorii externi care influenteaza performantele de re­productie a suinelor, alimentatia constituie factorul preponderent. Nivelul cantitativ si calitativ al ratiilor administrate reproduca­torilor au o actiune generala asupra tuturor functiilor organismu­lui, deci si asupra functiei de reproductie si a organelor din sfe­ra genitala. Carentele alimentare determina dismetabolii urmate de reducerea secretiei de hormoni gonadotrofi, materializandu-se in final in tulburari ale reflexelor sexuale, diminuarea sau abolirea apetitului sexual, perturbarea gametogenezei, scaderea ratei ovu-latiei, a fecunditatii, nidatiei si a ratei de conceptie, diminua­rea numarului de produsi obtinuti si a viabilitatii acestora.

intarzierea aparitiei caldurilor la scroafe dupa intarcare are ca principala cauza aplicarea unei alimentatii deficitare in peri­oada de alaptare si imediat dupa intarcare. in timpul gestatiei, carentele alimentare influenteaza in sens negativ dezvoltarea in­trauterina a produsilor de conceptie si derularea gestatiei.

Depasirea nivelelor optime de furajare, deci supraalintentarea reproducatorilor se repercuteaza negativ asupra functiei de repro­ductie putand, in functie de momentul la care a intervenit, sa compromita temporar sau ireversibil functia de reproductie prin in­tarzierea instalarii maturitatii sexuale, scaderea libidoului etc.

Igiena alimentatiei va trebui sa fie in permanenta in atentia crescatorului. Administrarea de furaje alterate, cu precadere in hrana femelelor gestante, pot determina grave tulburari de repro­ductie. Toxina F₂ identificata in hifele mucegaiului Fusacium gra-mtnearum are efect estrogen ce determina o dezvoltare sexuala prea de timpurie a tineretului femei, necorelata cu dezvoltarea corpora­la, edematierea intregului tractus genital, metaplazieri ale epite-liului uterin si atrofia ovarelor. Alimentele infestate cu mucega­iuri ori cele inghetate provoaca avorturi in diferite faze ale gestatiei, lucru altfel rar intalnit la aceasta specie.

.Tehnica de exploatare a reproducatorilor, definita prin modul de pregatire al acestora pentru reproductie, sistemul de monta practicat, respectarea momentului optim pentru monta sau insamanta-re, fiind tot atatia factori exogeni care influenteaza performante­le de reproductie ale suinelor.

Factorii de microclimat si dintre acestea in primul rand tem­peratura, pot influenta in sens pozitiv sau negativ performantele de reproductie ale suinelor. Temperatura ce depaseste zona de con­fort termic pentru categoria de reproducatori, inhiba apetitul se­xual si manifestarile comportamentale legate de acesta, diminueaza rata spermatogenezei si ovogenezei, determina o scadere drastica a fecunditatii. in cazul femelelor, temperaturile ce depasesc 25°C, influenteaza in sens negativ aparitia maturitatii sexuale, durata ciclului sexual si al estrului, frecventa ovulatiei si dezvoltarea embrionilor.

Starea de sanatate a reproducatorilor are de asemenea o influ­enta directa asupra performantelor de reproductie. Animalelor a caror stare de sanatate nu este corespunzatoare le sunt diminuate performantele de reproductie prin pierderea apetitului sexual, a capacitatii de participare la actul montei, iar in cazul unor tul­burari de natura ginecologica, functia de reproductie poate fi abo­lita. Unii agenti patogeni (bacterii, virusuri, paraziti), influen­teaza fertilitatea, fiind adeseori principala cauza a diminuarii performantelor de reproductie, prin actiunea lor directa la nive­lul tractusului genital, fie indirect, prin afectarea starii gene­rale de sanatate. Orice boala care afecteaza organismul in ansamblu afecteaza si functia de reproductie. Chiar si afectiunile podale, aparent fara legatura cu functia de reproductie, prin diminuarea capacitatii de efectuare a actului montei, pot determina scaderea performantelor de reproductie.

Exista o serie de boli specifice suinelor, determinate de agenti patogeni ce afecteaza direct functia de reproductie. Dintre acestea amintim in primul rand bruceloza, cauzata de agentul pato­gen Brucella suis, care determina o incidenta mare a avorturilor in orice perioada a gestatiei, mai frecvent in lunile a II-a si a III-a de gestatie. La vieri boala se manifesta prin orbite bruce-lice asociate cu o capacitate fecundanta scazuta sau chiar cu ste­rilitate. Combaterea se realizeaza prin asanarea unitatii si repo­pularea cu un efectiv indemn de boala. Leptospiroza este de aseme­nea o. boala frecvent intalnita la suine si se manifesta prin cres­terea incidentei avorturilor, cu precadere in a doua parte a ges­tatiei, sau purcei neviabili ce mor in primele zile dupa fatare.

2. Tehnologia de crestere si exploatare a vierilor intretinerea, alimentatia si exploatarea vierilor reprezinta factori determinanti in obtinerea unor performante reproductive competitive din punct de vedere tehnico-economic. Vierului i se pot atribui 50% din performantele mostenite de descendenti, al caror numar poate depasi anual 2500 capete. Atentia fata de aceasta cate­gorie trebuie sa aiba un caracter permanent, din momentul alegerii viitorilor reproducatori si pana la incheierea activitatii repro­ductive.

2.1. Alegerea materialului biologic

Alegerea vierusilor are loc inca din momentul fatarii si se continua pe parcursul cresterii, avandu-se in vedere o serie de criterii ca: originea, starea de sanatate, absenta anomaliilor con­genitale, constitutia proprie. Vierusii destinati reproductiei trebuie sa provina din unitati de selectie si testare a suinelor, din parinti reusiti la testarea dupa descendenti si admisi in con­trolul oficial al productiei. Se va avea de asemenea in vedere ti-picitatea de rasa si aspectele de exterior, stiut fiind ca aceste insusiri se transmit in descendenta si ca se afla intr-o stransa legatura cu performantele productive si reproductive ale animalu­lui. Regiunile corporale trebuie sa fie armonioase, aplomburile co­recte. Defectele de exterior cum ar fi: capul grosolan, gatul sub­tire, spinarea inseuata, crupa tesita, pieptul ingust, abdomenul lasat sau aplomburile incorecte, constituie defecte ce duc la ex­cluderea tineretului suin de la reproductie. Testiculele trebuie sa fie evidente, coborate in scrot inca de la fatare, egale ca marime si bine atasate la baza anatomica. La stabilirea definitiva a des­tinatiei pentru reproductie, trebuie sa se acorde atentie si carac­terelor sexuale secundare, bine evidentiate la varsta de 6-8 luni, precum si comportamentului sexual ce poatu fi observat cu ocazia introducerii animalului la monta.

2.2. Alimentatia vierilor

Aceasta trebuie sa fie in concordanta cu varsta, starea de intretinere si regimul de exploatare a vierilor, astfel incat sa le asigure mentinerea permanenta a formei de reproducator. inca de 1 varsta de 3-4 luni, tineretul mascul destinat reproductiei va bene ficia de o furajare propice animalelor de reproductie, care sa fa vorizeze o dezvoltare ritmica si armonioasa, corelata cu varsta si cu dezvoltarea aparatului genital. Atat cantitatea cat si calitatea furajelor administrate trebuie sa fie astfel stabilita incat sa stimuleze functia de reproductie, reflexele sexuale, sa sustina spermatogeneza si sa mareasca longevitatea reproductiva.

in functie de sistemul de crestere si exploatare aplicat, dis tingera sisteme diferite de furajare.

in fermele de tip gospodaresc, cel mai frecvent se utilizeaza amestecuri locale de nutreturi concentrate care, intr-un volum re­dus, sa asigure un continut ridicat de principii nutritivi. Se fo­losesc in mod obisnuit uruieii de orz si ovaz 40 % uruiala de porumb 30 %, fainuri proteice de origine vegetala 10-15 % si suculen-te 10-20 %. Utilizarea unor ratii voluminoase, care incarca tractu-sul digestiv, ingreuneaza miscarile animalelor, scazand apetitul sexual, motiv pentru care nu sunt indicate in furajarea masculilor de reproductie.

in cazul practicarii montei sezoniere, care implica utilizarea neuniforma a vierilor pe parcursul unui an, se va avea in vedere necesitatea ca, in perioadele de utilizare intensa a vierilor la monta sa se asigure o furajare stimulativa, capabila sa sustina ac­tivitatea sexuala intensa, in timp ce in perioadele de repaus se va face furajarea restrictionata pentru a se evita ingrasarea si ast­fel, compromiterea ca reproducatori a vierilor.

Pregatirea vierilor pentru sezonul de monta se incepe cu 3-4 saptamani inaintea intrarii la reproductie, acestora administrandu-li-se furaje cu valoare energetica ridicata, usor digestibile, cu un nivel proteic ridicat, menit sa stimuleze spermatogeneza. Se va avea in vedere echilibrul vitamino-mineral al nutreturilor, cunos­cut fiind rolul fiziologic al acestora in mentinerea functiei de reproductie. Ratia se poate suplimenta cu nutreturi de origine animala (fainuri de carne, lapte ecremat, oua) si cu o serie de nutre­turi vegetale bogate in vitamine si saruri minerale (lucerna masa-verde, faina de fan de lucerna, morcovi etc).

Fata de perioada de folosire intensa la reproductie, in peri­oada de repaus se va asigura doar necesarul pentru functii vitale precum si necesarul asigurarii unui spor in greutate in cazul vie-rusilor, pana ce acestia ating masa corporala de adult. Astfel, fa­ta de perioada de monta, in repaus ratia se reduce cu 10-15 %, fiind in medie de 3,2 kg amestec de nutreturi concentrate pentru un vier tanar si de 3,5 kg pentru un vier adult. Ratia zilnica se ad­ministreaza in doua tainuri, sub forma uscata sau umectata in ra­port 1:1 cu apa sau lapte ecremat. Apa de baut se asigura la dis­cretie, de preferinta cu adapatori automate, in cazul in care este administrata in jgheaburi fiind improspatata de cel putin trei ori pe zi. La intocmirea ratiilor se va tine seama de varsta, masa cor­porala si regimul de utilizare la reproductie a vierului. Orientativ, pentru 100 kg masa corporala a animalului, necesarul pentru func-tiile vitale este de 1,42 U.N. cu 120 g P.D., pentru functia de re-productie ratia supliraentandu-se cu 1,5*2,0 U.N. si 150-180 g P.D. pe cap si pe zi, in functie de intensitatea de uti­lizare la reproductie. in tabelul nr.16 este redat necesarul de principii nutritivi pentru vieri apartinand raselor ameliorate, cu activitate de reproductie moderata, la diferite varste.

Pentru valorificarea resurselor locale, in tabelul nr.17 pre­zentam trei variante de amestecuri de suculente cu concentrate, utilizabile in gospodariile populatiei sau in fermele cu efective mici in care se practica sistemul de reproductie sezonier, ameste­curile fiind utilizabile in perioada de repaus.

Tabelul nr. 16

Norme de furajare pentru vieri din rase precoce in perioada de activitate moderata

Administrarea suculentelor se poate face in amestec sau sepa rat,  in limita, cantitatilor stabilite. Introducerea nutreturilo' suculentein alimentatia vierilor se va face treptat, incantitati crescande, astfel incat cantitatea maxima de suculente ce particip? in ratie sa se atinga abia dupa o saptamana.

Tabelul nr. 17

Variante de ratii furajere cu adaus de suculente utilizate in hrana vierilor (necesar/an in kg)

Varianta

I
Nutretul Masa verde Concentrate

Necesar 300 1150

II

Cartofi Concentrate

III

Radacinoase Concentrate

In sistemul de crestere intensiv, alimentatia vierilor prezin­ta o serie de particularitati. Acestea constau in primul rand in utilizarea in exclusivitate a amestecurilor unice pe baza de con­centrate, pe baza unor retete elaborate pentru aceasta categorie.

Tabelul nr. 18

Structura si caracteriticile nutritive ale nutretului combinat destinat vierilor de reproductie

Varianta

SPECIFICARE

a  b c

Structura

Caracteristici nutritive

Umiditate 12 - 13 12 - 13 12 - 14

Avand in vedere ca in acest caz nu se mai recurge la resurse locale menite sa completeze necesarul de principii nutritivi, echilibrarea amestecurilor se va face prin intermediul premixurilor proteino-vitamino-minerale.