Caracterul integrativ al geografiei

Caracterul integrativ al geografiei

Toate stiintele actuale sufera o adevarata bulversare epistemologica, in cautarea lor de a descifra universul prin noi instrumente conceptuale, rezultate, de altfel, din cercetari strict specializate. Rezultatele teoretice, confirmate de nenumarate experiente de laborator sau de practica, demonstreaza o schimbare radicala a stiintelor contemporane, care nu mai sunt interesate doar sa descopere legile ascunse care guverneaza natura, ci pe acelea care conduc la o noua organizare.

De ce aproape un sfert de secol teoria auto-organizarii este adoptata doar de unele stiinte care i-au descoperit la timp valentele? De ce conservatorismul in geografie si mai ales in geografia romaneasca a fost asimilat cu traditionalismul? De ce interesele geografilor pentru lectura, macar, a textelor care provin din alte campuri ale cunoasterii au fost atat de limitate? Fascinatia in fata descrierii, miopia vis-à-vis de dinamica altor stiinte a privat geografia romaneasca de o baza metodologica suficient de coerenta pentru a justifica o pozitie conforma caracteristicilor sale, date prin definitie, in ierarhia stiintelor care se ocupa cu analiza si dinamica teritoriala.

Pornind de la aceasta realitate ca de multa vreme geografii au ramas in spatele marii miscari epistemologice ale ultimelor trei decenii ale secolului XX, se impune autorevizuirea si autoanalizarea geografiei ca stiinta pentru a reconfirma caracterul sau integrativ si atuurile de care dispune in perspectiva organizarii adecvate a teritoriului, al inserarii optime a localului in regional si global.

Pentru a demonstra capacitatea unei stiinte de a integra intr-un tot unitar multimea componentelor teritoriale este suficienta construirea (inceperea construirii) unui sistem epistemologic unitar, pe baza caruia sa se poata realiza comunicarea inter- si transdisciplinara. Acesta poate functiona si ca o interfata intre geografie si celelalte stiinte sociale si ale naturii, capabila sa amplifice cunoasterea si sa orienteze actiunile in sistemele teritoriale concrete.

Pe ce se bazeaza caracterul integrativ al geografiei? In primul rand pe cvasitotalitatea informatiilor pe care le vehiculeaza in analizele globale. Includerea in ecuatia analizelor geografice a nenumarate elemente, de regula esentializate, ale substratului, ale suprafetei terenurilor, ale caracteristicilor hidrologice si ale atmosferei, ale particularitatilor si formelor procesului de populare, ale modului de organizare a spatiului si comportamentului comunitatilor, da o nota evidenta de capacitate unica de integrare. Aceasta competenta ce revine cel putin teoretic geografiei, din pacate a fost si este umbrita de dominanta abordarilor monografice, in care analizele sectoriale sunt aditive si nu integrative. Aceasta nu face altceva decat sa ofere altor stiinte implicate in organizarea teritoriala, un material brut, nefinisat, lasand decidentii sa aleaga ceea ce considera ei ca ar fi necesar unei anumite actiuni. Ori, ca stiinta integrativa, evaluarea starii anumitor structuri, rezultate din interactiunea spatiala a multiplelor componente naturale, sociale si culturale, depistarea sinergiilor orientate spre anumiti atractori in procesele de auto-organizare si oferirea de variante posibile ale reactiilor sistemelor teritoriale la diferite interventii, reprezinta adevarata "fata" a geografiei in efortul conjugat al stiintelor de cunoastere a lumii si de organizare a acesteia.

Valorificarea caracterului integrativ al geografiei este impus tot mai mult de frecventa pe care o cunosc situatiile de criza, care afecteaza direct sau indirect comunitatile locale, spatii particulare, sisteme teritoriale in globalitatea lor. La inceputul secolului, geografia, in general, era preocupata de cunoasterea locurilor si spatiilor, avand ca imperativ evidentierea ordinei existente in lume. Nu interesa decat caracterul uniform, omogen al spatiului, ceea ce se poate generaliza si mai putin elementele perturbatoare. Analiza unor fenomene de tipul fenomenelor de versant, al hazardelor naturale si antropice in general, era pur constatativa, marcand urmarile si explicand cauzele, de obicei locale. Limitarea la prezentarea ca fapt divers a acestor aspecte cu caracter particular si neincadrarea lor in logica dezvoltarii, conduce la eliminarea geografiei de pe scena stiintelor active. Geografia trebuie privita nu numai ca stiinta care se ocupa cu studiul constructiei spatiului si modului in care sunt organizate teritoriile, dar si cea care are in atentie locul celor care "fac lumea" in care noi locuim. In acest sens trebuie analizat si modul in care oamenii percep lumea si schimbarile sale, cum angrenajele, mecanismele si deciziile care le genereaza modeleaza sistemele teritoriale.

Caracterul integrativ al geografiei este evident in ultimul secol si in geografia americana, distingandu-se trei puncte de vedere distincte: relatia om-teritoriu, diferentierea suprafetei terestre si organizarea spatiala[i]. In primul caz s-au remarcat lucrarile lui Barrows si Semple care au pus accentul pe relatia dintre om si mediul fizic, iar rezultatele obtinute inclusiv ale studentilor de la Universitatea din Chicago au fost deosebit de utile in programele de amenajare a teritoriului din anii '30 (Tennessee Valley Authority si Natural Resources Planning Board). Cel de-al doilea punct de vedere a avut la baza rezultatele obtinute de Scoala de la Berkeley si in speta de Carl Sauer. Studiile regionale integrative au devenit foarte frecvente prin reprezentanti de seama, precum Richard Hartshorne, Preston James, Robert Platt.

Punctul de vedere spatial are origini mult mai vechi, chiar de la Ratzel, insa elemente de organizarea spatiului apar dupa anul 1950. Acest punct de vedere se dezvolta indeosebi dupa lucrarea fundamentala a lui David Harvey[ii], care a aratat nevoia unui set de teorii geografice riguroase, care sa aiba in vedere atat dimensiunea spatiala, cat si posibilitatea de formalizare matematica a acestora. Punctul de vedere spatial a avut un efect puternic in elaborarea de generalizari, bazate pe acumularea unor lucrari consistente de detaliu. Unul dintre cele mai importante aspecte legate de noul rol al spatiului in abordarile geografice a fost cel dat de interferentele disciplinare. Exista o multitudine de discipline care au subdomenii de granita, ce se intrepatrund cu ramurile geografice si ce se impun in noua viziune. In acest sens, locul grafic al sistemului teritorial la interferenta celor doua mari ramuri geografice, la care se adauga geografia regionala, nu exclude faptul ca acesta poate constitui si domeniul altor discipline cu care geografia in ansamblul sau se interconecteaza (Fig.1.).

Viziunea spatiala a depasit astazi granitele geografiei, noile sisteme de reprezentare a fenomenelor sociale si economice, perspectivele analizelor teritoriale ale acestora, noua seva reiesita din judecarea dinamicii economico-sociale prin interpretarea spatiala sporeste capacitatea societatii de a intelege mai bine reactiile spatiului, de a-si corela actiunile cu potentialul acestuia.