Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice


Acasa » referate » Istorie
Comunele medievale in principatele romane

Comunele medievale in principatele romane




COMUNELE MEDIEVALE IN PRINCIPATELE ROMANE

Introducere. Cercetarea istoriei romanilor, asa cum se face de obicei la noi, ca un fenomen izolat, local, a adus lumina asupra unor probleme de amanunt, dar ne-a lipsit de integrarea cunostintelor despre trecutul nostru in cadrul istoriei universale. in special necunoasterea institutiilor din istoria universala, care sunt forme de viata sociala ce trec peste granitele tarilor, neamurilor si religiilor, a fost o grava lacuna in istoriografia noastra. Credem ca dezvoltarea statului si neamului romanesc apare intr-alta lumina, daca stim s-o integram in istoria institutiilor Europei si a dezvoltarii sale economice si sociale.




Am aratat cu alt prilej ca feudalismul a avut o perioada cu manifestarile sale complete in Tarile Romane, iar Renasterea a fost si ea parte integranta din cultura noastra veche.

Un aspect caracteristic al istoriei Europei centrale si apusene la sfarsitul Evului Mediu este viata si civilizatia comunelor urbane. Aceste orase libere, cu o organizatie economica si politica tipica, s-au intins peste toata Europa centrala si apuseana si chiar in Ardeal, prin orasele sasesti. Orasele medievale, care apar si infloresc incepand cu epoca cruciatelor, au avut un rol hotarator in istoria economica (nasterea comertului international si a capitalismului comercial), cea politica (sprijinul dat regilor impotriva feudalilor si nasterea monarhiilor unitare) si culturala (cultura burgheza in limba nationala, cu spirit burghez si chiar arta gotica).

Fenomenul oraselor in istoria noastra, si anume in cele doua principate ale Moldovei si Tarii Romanesti, in afara de merituoase monografii locale, nu a fost studiat in chip unitar1. Cele cateva pagini inchinate oraselor de N. Iorga si capitolul lui C. C. Giurescu2 privesc, ca sa zicem asa, aspectul exterior al problemei. Cunoastem azi epoca in care apar orasele, nationalitatea vechilor locuitori, titlurile dregatorilor care le conduceau in trecut si cam atat. Viata economica si sociala a oraselor in trecut e putin cunoscuta, problema imunitatilor, deloc. Mai ales ramane de cercetat comparativ aceasta istorie a institutiei oraselor romanesti cu aceea a comunelor medievale din Europa apuseana si centrala. Se va vedea atunci ca au fost Ia noi comune medievale organizate intocmai si cu viata economica asemanatoare ca in comunele din Flandra sau din alte parti ale Europei. Avem a face, iar, cu un aspect al istoriei Europei care atinge si cuprinde istoria romanilor. Nu ne referim in acest studiu la orasele ardelene, fundate de sasi, care au o organizare occidentala recunoscuta si studiata de istorici competenti3, ci la principatele Moldovei si Tarii Romanesti, care au dus o viata politica independenta si n-au incaput sub conducerea occidentala a Coroanei Sf. Stefan. Totusi, in cele doua state dunarene, socotite de obicei ca facand parte din Orient, constatam comune medievale cu statutul lor juridic si politic intocmai ca in Apus.

inainte de a purcede la prezentarea materialului si argumentelor care duc la aceasta concluzie, trebuie sa precizam termenii cercetarii noastre.

Ce este o comuna oraseneasca? Ea nu trebuie confundata cu orice asezare urbana. Un oras antic sau modern nu este o comuna in sensul medieval al cuvantului, care ne preocupa in acest studiu. O comuna medievala este un oras ai carui locuitori formeaza o comunitate autonoma, privilegiata si inchisa, avand nu numai drepturile de azi ale municipalitatilor, ci si drepturile politice, care acum fac parte din atributiile statului; adica vama si fiscul propriu, justitie proprie, oaste si moneta proprie. Dreptul administrativ penal si civil al comunei nu este identic cu al tarii in care se afla, ci deosebit si rezervat numai pentru ea. Comuna este o enclava juridica intr-o re­giune cu drepturi feudale sau regale distincte de ale lor. in acest sens, ea se bucura de imunitate, ceea ce inseamna in Evul Mediu conducerea politica proprie, dar comunita­te specialal'J, care trage in oras anume functionari ai stapanirii ce-si exercita acolo oficiul. Aceste drepturi, ca orice drepturi in Evul Mediu, comunele le au in baza unor privilegii, numai ca nu e vorba de un privilegiu personal sau de familie, ca pentru mosiile seniorilor, ci pentru o comunitate, pe care n-o leaga inrudiri de sange ca ale mosnenilor, nici spirituale ca ale calugarilor din manastiri, ci interese economice. Aceste privilegii si organizatia politica si economica a oraselor, cu toata existenta de tipuri deosebite in Europa, este foarte asemanatoare pentru tot continentul. E chiar un mare fonomen al istoriei, aceasta organizatie oraseneasca cu forme identice la departari colosale, avand in vedere greutatile de comunicatie in Evul Mediu, de la Londra la Novgorod si de la Florenta la Iasi. Pana si numarul membrilor consiliului comunal, 12, este acelasi in toate aceste orase, iar formulele privilegiilor sunt, in mare parte, la fel. Totusi, nu e o dovada in plus a spiritului de imitatie al omului, ci de o necesitate economica, ducand la forme de viata sociala comune.

Desigur ca in Principatele Romane erau unele conditii economice deosebite de cele din Apus: economia pastoreasca si agricola care predomina la noi. Totusi, imprejurari care cereau crearea oraselor exista si la Dunarea de Jos, si anume dru­muri de negot de interes european in tarile noastre, in veacurile al XlV-lea si al XV-Iea. Drumul Poloniei spre Marea Neagra, de la Lemberg spre Cetatea Alba, lega spre nord de orasele hanseatice, spre sud, pe mare, de navigatia orientala a flotelo Venetiei si Genovei, este cel mai important. in Tara Romaneasca este drumul de ma mica importanta al sasilor din Ardeal, pe de o parte spre Braila, de alta spre Vidin legat cu comertul Marii Negre si al Marii Adriatice. Pe un drum comercial, c< depozite de marfuri, ca centre de schimb, adica iarmaroace, se nasc orasele, centre d< negustori si meseriasi, deci drumul de comert da nastere in chip necesar unor asezari de tip urban.

Pe de alta parte, comertul local, din pricina bogatiei de vite a tarilo) noastre si a bogatiei in peste si ceara, a atras pe negustorii straini, care si-au cautaj asezari si, in acelasi timp, si libertati, fara de care viata comerciala nu e posibila.

Asadar, conditiile pentru existenta unei vieti orasenesti erau aceleasi ii tara noastra ca si in Apus, unde orasele s-au fundat pe drumurile de negot, II incrucisarea lor, si la locurile de desfacere. Mai mult chiar, negustorii care intreprin in prima perioada negotul in tarile noastre sunt aceiasi ca si cei din Apus si Europ; centrala: italienii din Venetia si Genova, germanii si flamanzii colonizati in Ardeal armenii din Polonia. Nu este, deci, de mirare ca formele vietii orasenesti sunt si li noi aceleasi ca in Europa catolica si mai ales in acest domeniu al institutiilo trecutului nostru trebuia sa ne asteptam sa aflam asemanari izbitoare cu cele dii restul continentului.

Orase si ocoale. Vechile asezari urbane din Tara Romaneasca si Moldova targuri sau orase, erau centre in care locuiau negustori si unii meseriasi, cu < organizatie deosebita de a satelor mosnenesti si boieresti, Totusi, nu trebuie sa n inchipuim ca intre oras si sat era o completa deosebire in privinta muncii sau i ocupatiilor locuitorilor, caci orasenii de la noi erau in mare parte si ei agricultori. ii adevar, orasele vechi romanesti din principate aveau, ca si satele, pe langa vatra ci locuinte, adica orasul propriu-zis, si tarinile orasului, cultivate de oraseni. Ca s satenii, orasenii, sau macar o parte a lor, mergeau la camp peste marginile spatiulu de locuinte: arau, semanau, secerau ca niste adevarati tarani4. Marginih administrative ale comunelor, hotarul targului, nu se opreau la perimetrul regiuni locuite de targoveti, ci cuprindeau mosii adesea intinse de jur imprejur, ingloband sat( numeroase. Orasul vechi romanesc era, deci, o unitate care se compunea din targu propriu-zis si mosiile sale din jur. Astfel, Bucurestii la 1636 aveau „mosii si vii' si s< pomenea hotarul pus de Mircea Ciobanul in secolul precedent5. Hotarul Barladulu cuprindea un diametru de circa 18 km, iar al Vasluiului era si mai mare6. La 1532 domnul Tarii Romanesti, intr-un hrisov, vorbeste de orasul Craiova „cu satele, selistele, tiganii, morile, baltile si viile'7. Numarul satelor care intrau in hotarul orasului este destul de mare: in Moldova, Barladul, Vasluiul si Piatra aveau numeroase sate' in Tara Romaneasca, in secolul al XVII-iea, Ramnicul Sarat, Buzaul si Rosiorii aveau fiecare cate 12 sate.

Orasul vechi romanesc apare, asadar, ca o mica organizatie, cuprinzand un centru urban inconjurat de mosii si sate, cu o conducere unica, deosebita de a judetului si a tinutului. Regiunea dependenta de oras, care se afla in jurul sau, se numea in Moldova ocol, termen care arata ca e vorba de o mosie care ocoleste de jur imprejur targul. in Tara Romaneasca, el este inlocuit cu numele hotarul sau mosia orasului. Satele din ocolul orasului nu depindeau de administratia fiscala, militara sau judecatoreasca a tinutului in care se aflau, ci se carmuiau deosebit prin autoritatile orasenesti, despre care va fi vorba in paragraful urmator. Actele vremii arata in chip precis aceasta deosebire cu prilejul unor procese: „satul cutare umbla cu ocolul, nu umbla cu tinutul, parcalabul tinutului sa nu aiba nici un amestec'8.

Domnii Moldovei sau Munteniei, cand dau hotarari privitoare la satele ocolului, intrebuinteaza termenul „atarnator': satul cutare atarnator de ocolul targului. Era, deci, un hotar unic al orasului, cuprinzand sate si tarine, despartit de mosiile si satele boieresti sau manastiresti de jur imprejurul sau. Mosia orasului era atarnata, deci supusa, administratiei orasenesti. Expresia de mai sus era, insa, inlocuita in alte porunci domnesti (numai in Moldova) cu formula: „sat atarnator de curtea noastra din targul cutare', ceea ce inseamna acelasi lucru cu sat de ocol orasenesc9. Ne multumim deocamdata sa constatam ca ocolul orasului era intr-o dependenta oarecare, pe care ramane s-o precizam mai jos, de curtea domneasca din fiecare targ, adica de autoritatea domneasca prin reprezentantii ei asezati in targ.

Taranii din satele cuprinse in ocoalele targurilor erau in genere serbii orasenilor. Astfel, taranii din Ganesti, supusi ocolului de la Targul Frumos, se plang la 1672. „am platit multa nevoie de targoveti, de ne lua vitele si ne batea'10. Dar unii erau si razesi, „razesii din Rusi, de la ocolul Botosani'11, adica uzufructuarii mosiilor.

Despre ocoalele targurilor face mentiune si un adaus tarziu la cronica lui Grigore Ureche vornicul, la capitolul inchinat lui Iuga voda, predecesorul lui Alexandru cel Bun: „au descalecat orase prin tara, tot pre la locuri bune, si le-au ales sate si le-au facut ocoale pren pregiur'12. Dupa cronicarul moldovean, infiintarea ocoalelor se datoreste unei initiative domnesti; Iuga voda, care n-a domnit decat cateva luni (1399—1400), ar fi cumparat sau obtinut numeroase mosii si sate in jurul tuturor targurilor si le-ar fi alipit la acestea. Este sigur ca unii domni moldoveni au facut asemenea operatii. Stefan cel Mare a cumparat pe seama sa un numar de sate, apoi le-a alipit la hotarele targurilor Vaslui si Barlad13. Dar e vorba aci de o adaugire si nicidecum de infiintarea insasi a ocoalelor. Stefan cel Mare confirma hotarul Barladului la 1495, „care de veacuri s-a tinut de acel targ al Barladului'; nu e vorba, deci, de o fundatie domneasca. Existenta mosiilor targurilor si in Tara Romaneasca14 arata ca era o situatie generala, impusa de conditiile vietii orasenesti la noi, nu rezultatul vreunei reforme facute la un moment dat de Iuga voda sau de alt domn. in realitate, avem a face cu institutii iesite din stravechea dezvoltare a societatii si a vietii economice in tarile locuite de romani.

Vechile orase din Principatele Romane erau, deci, niste mosii mari, cu centru urban, dar si cu exploatare agricola in jur. Spre deosebire de orasele flamande, prototipul organizarii orasenesti in Europa apuseana, limitate de zidurile lor, ce inchideau un spatiu relativ stramt, cele romanesti aveau mosiile lor. Tipul flamand nu era, insa, general pentru Europa, cele italiene, de pilda, aveau si ele mosii in jurul lor15. De asemenea, si orasele sasesti din Ardeal, Brasovul, Bistrita, Sibiul si altele, aveau tinutul lor dependent. Totusi, era o deosebire: orasele din Apus, ca si cele ardelene, erau inconjurate de ziduri, intre oras si ocol era zidul de despartire, care delimita in chip clar terenul urban de cel rural, ultimul fiind o simpla anexa pentru hrana orasului, nu o parte integranta a lui. in schimb, la noi, orasul era neintarit si de la casele locuitorilor se trecea in chip firesc, ca intr-un sat mare, la tarinile cultivate tot de orasenii plugari, alaturi de satenii din satele ocolului. Desigur, in Moldova si in Tara Romaneasca avem cetati: Suceava, Romanul, Giurgiu etc, dar e vorba de cetati, castele, in oras sau la marginea lui, in nici un caz de intarituri ca la Carcassone, Niirnberg sau Sibiu, care sa inconjure toata vatra locuita a targurilor cu casele ei. Totusi, sunt exceptii; daca orasenii nu puteau ridica intarituri de zid in jurul targului lor, pentru ca nu aveau, nici ei, nici domnia, mijloacele banesti ale marilor orase apusene, totusi intarituri de lemn, palisade de pari, tot au existat si la orasele noastre in anume epoci. Cronicarul sas Ostermayer spune ca, pe la 1550, Mircea Ciobanul, domnul Munteniei, a intarit Bucurestii cu un sir de pari de lemn de jur imprejur16. Pe de alta parte, o relatie despre vestita lupta de la Baia dintre Stefan cel Mare si Matei Corvin (1467), spune ca acest targ moldovenesc, in care domnul Moldovei a surprins intr-o noapte de iarna oastea ungureasca, era pe atunci intarit cu palisade de lemn17. Totusi, nu e mai putin adevarat ca stransa legatura intre ocol si orasul care cuprindea si agricultori, este o caracteristica de care trebuie sa tinem seama, mai ales ca se intregeste, cum vom vedea, si cu alte aspecte de viata sateasca si de regim agricol ale oraselor romanesti.

Chiar organizarea mosiilor orasenesti, unde erau mosneni, aminteste pe aceea a satelor mosnenesti. Campulung (Muscel) era impartit, in privinta exploatarii mosiei de catre oraseni, pe 54 de batrani^. Se stie ca proprietatile mosnenesti sunt impartite pe batrani, ce reprezinta partea fiecaruia dintre strabunii fundatori, care este apoi cultivata in devalmasie de catre toti urmasii lui.

Orasul romanesc vechi trebuie considerat, deci, in primul rand, ca o mosie. Se pune, de aci, intrebarea, in chip logic, a cui era aceasta mosie, intelegand, fireste, proprietatea in sensul relativ, pe care-1 are in Evul Mediu.

Orasele proprietate domneasca. Domnul, cand vorbeste de orase in actele oficiale, le numeste de obicei, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, „targul sau orasul domniei mele'', spre deosebire de sate si mosii, care erau ale boierilor, mosnenilor sau manastirilor: „satele domniei mele, ce sunt sub ascultarea scaunului cetatii Sucevei'19. Am spus ca in actele moldovenesti ocoalele targurilor se numeau atarnatoare de curtea domniei din targ; era, deci, o curte cu functionari, care exercitau stapanirea domnului asupra mosiei targului. in tratatul de la Luck, al lui Petre cel Mare cu Dimitrie Cantemir, se specifica la art. VIII: „Domnul, dupa vechile obiceiuri, va stapani toate orasele Moldovei ca proprietatea sa'20. Cercetand relatiile intre orase si domnie in Muntenia si Moldova, in actele din diferite epoci, constatam ca raportul de dependenta a targurilor fata de puterea suprema a variat cu vremea, dar intotdeauna domnul tarii a considerat orasele si mosiile lor ca pamant domnesc, cate nu erpj daruite boierilor si manastirilor. Stefan cel Mare reprezinta prima faza a acestor realitati, avem acte ale acestui voievod prin care cumpara de la particulari mai r.iulte sate si le alipeste de hotarul „targului domniei mele Barlad' (si Vaslui). Nu e vorba de o donatie facuta orasenilor: Stefan spune ca-si „constituie siesi si urmasilor uric cu tot venitul'21. Orasele erau, deci, ale domnului si el marise mosia sa proprie prin cumparaturi. in Tara Romaneasca, Mihai Viteazul achizitioneaza la 1600, cu bani domnesti, un sat in judetul Prahova si-1 face targ domnesc; acest oras nou este Ploiestiul22.

in veacul al XV-lea si in prima parte a celui urmator, domnul era bogat si puternic si veniturile lui cresteau prin vami. Cand voia sa tie in dependenta pe boieri, le acorda imunitatea mosiilor lor. Dar, de la o vreme, drumurile comerciale s-au inchis, taiate de turci si veniturile vamilor au scazut, dependenta financiara fata de Imperiul Otoman s-a facut tot mai grea, iar numarul imunitatilor, care erau ereditare, s-a facut asa de mare, incat domnul si-a vazut venitul scazut si din aceasta parte si nu mai avea cu ce darui pe credinciosi, nici a imbuna mania lui Dumnezeu, inzestrand sfintele locasuri. Astfel, el este nevoit sa recurga la rezerva sa, proprietatea oraseneasca. inca din veacul al XV-lea se facusera de catre domni, din hotarele targurilor, unele donatii; ele se indesesc in veacurile urmatoare. Astfel, la 1683. Serban Cantacuzino daruieste lui Mihai spatarul Cantacuzino 21 de stanjeni din mosia Bucurestilor, „prin tufele orasului [] pentru ca nu aduce nici un venit domniei''23. Daniile din hotarele targurilor se fac tot mai numeroase, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca si totusi niciodata domnul nu aminteste vreo consultare macar a orasenilor sau a autoritatilor orasenesti, care se vede ca n-aveau nici un cuvant de spus la aceste hotarari ale proprietarului, nici nu pot pretinde vreo despagubire. Mosiile si satele daruite sau schimbate de domn din ocoalele oraselor incetau, bineinteles, sa mai fie atarnatoare de targ si ieseau din administratia ocolului, din clipa daniei. Se constata, de altfel, nu numai danii din mosiile targurilor in favoarea boierilor sau manastirilor, dar si numeroase schimburi si chiar vanzari24.

in veacul al XVIII-lea, in timpul domniilor fanariote, cand situatia financiara a stapanirii celor doua principate devine catastrofala, avem a treia faza a relatiilor intre domnie si orase, dupa epoca adaugirii si aceea a desfacerii din veacurile precedente; acum, domnul daruieste sau vinde chiar vatra orasului, targul propriu-zis. Romanul, Suceava, Vasluiul fura daruite in deplina proprietate unor particulari25. Era o perioada de desfacere totala a averii statului, dar principiul de drept pentru aceasta desfacere ramane acelasi: targurile, spre deosebire de restul tarii, sunt proprietatea domnului, care uzeaza si abuzeaza de ea. Nicolae Mavrocordat „facuse o socoteala pentru hotarele targurilor domnesti', zice cronicarul, si voia sa anuleze daniile mai recente, pentru ca domnii mai vechi, chiar daca daruiau bucati din mosia targului, o faceau numai din ocol si mai lasau si pentru hrana targului. Venisera „jalbe de la targoveti de la cateva targuri, ca nu mai au unde sa hrani'. Anularea daniilor nu se poate, insa, face din cauza interventiei celor interesati26. in aceasta epoca, orasenii incep sa protesteze, pentru ca trecerea de la proprietatea domneasca la cea particulara devine o mare apasare, apoi pentru ca originile vechilor asezaminte din tara se dau uitarii si aceste institutii insesi incep sa fie contestate, cum este si dreptul de proprietate domneasca asupra oraselor. La 1798, se naste un mare proces intre orasenii din Roman si episcopia de acolo, careia domnul ii daruise orasul. Afirmatiile celor doua parti, cu acest prilej, sunt foarte interesante: orasenii afirma ca targurile cu mosiile lor sunt proprietatea colectiva a locuitorilor, iar domnul n-are drept decat la bezmen si camana, o dare speciala ce se cuvine de fiecare casa; nu are, deci, putere sa dea sau sa vanza orasul, nici parti dintr-insul27. Totusi, acest drept fusese exercitat timp de mai multe veacuri, fara ca pana atunci sa se fi ridicat vreo impotrivire din partea targovetilor din Moldova sau Tara Romaneasca.

in schimb, targovetii nu puteau vinde mosia targului sau parti din ea, caci erau numai uzufructuari; Ioan voda Mavrocordat, ingaduind vanzarea unui loc din hotarul Pietrii, spune precis: „macar ca targovetii nu sunt volnici a vinde ei locul domnesc'28.

Ca orice proprietar din Evul Mediu, seniorul orasului, adica domnul, nu culti­va in regie mosia sa, ci o dadea locuitorilor in dijma. Asadar, primul efect al acestui drept de proprietate era dijma cuvenita domnului din produsele mosiilor targului. Dar aceasta o avea domnul si de la mosiile particulare, afara de cele imune. De aceea domnia avea in orase venituri mult mai mari ca cele ce se ridicau din domeniile rurale; caci, in acestea, taranii aveau doua feluri de indatoriri, unele catre proprietar, altele citre stat, adica pentru domn, pe cand in oras domnul era si proprietar si stat. Astfel, ! i privilegiul lui Mihai voda, fiul lui Mircea, privitor la o donatie in Targoviste (1418), pe langa darile si prestatiile obisnuite, si la proprietatile rurale se amintesc si altele noi. Pentru prima oara, in acest document este amintit birul, darea in bani, intr-o vreme cand in tarile noastre predomina inca economia in natura29. Pentru folosinta caselor din targ si a curtilor lor, orasenii plateau domnilor un impozit special, care in Moldova se numea bezmen, de fapt o chirie. Bezmenul era o dare in natura si anume in ceara, produs orasenesc, inca din veacul al XV-lea30. Amintesc in aceasta privinta obiceiul pastrat pana tarziu la Targul Falciului, sa se daruiasca domnului o turta de ceara, ca semn al rascumpararii lor31. Ceara era un produs orasenesc foarte pretios, in special in Moldova, si adesea se mentioneaza in act< pietrele de ceara.

Impozitul orasului catre domn era dupa sistemul cislei, adica o sumi globala asupra intregii comunitati, care era repartizata apoi de autoritatii* orasenesti dupa puterile fiecaruia32.

Pe langa aceste impozite, care se deosebeau de cele datorate de tara, domnu avea in orase si alte venituri, care derivau tot din dreptul sau de proprietate. Se stie ci in orase se tineau iarmaroacele cele mai insemnate din tara si, pe langa aceasta, targul saptamanal si targul permanent, adica viata negustoreasca a orasului ci pravaliile lui. Pentru comertul periodic si permanent din targuri se lua de catre domr un venit special, vama targului.

in sfarsit, se pare ca cele mai vechi mori de apa, proprietate domneasca) erau asezate mai ales la orase. in Tara Romaneasca, in veacul al XV-lea, avem moriU domnesti de la Pitesti, Ramnic, Targoviste, Didrich; in Moldova, la Baia33. Moara era in Evul Mediu apusean, un privilegiu feudal, numai seniorul avea dreptul sa aibz moara si taranii erau obligati, in schimbul unei dari in natura, sa macine la moar; lui. Desi nu putem determina in chip precis situatia din Tarile Romane, sunt indicati ca moara constituia in vechile timpuri si la noi un privilegiu; erau mori domnesti 1; targuri si mori boieresti si manastiresti pe mosiile privilegiate. Produsele mosiiloi neprivilegiate se macinau la morile din targ sau de pe mosiile ohabnice. Dar prezente morilor domnesti tocmai la orase, ca intr-o mosie cu privilegiu, este iar o afirmare z dreptului de proprietate domneasca in targuri.

Din toate aceste fapte rezulta ca orasele, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, au fost, impreuna cu ocoalele sau hotarele lor, mosii domnesti.

Este de remarcat ca in Moldova, pe langa orasele domnesti propriu-zise erau si targuri, al caror venit era concesionat de domnie. Astfel, la o data pe care n-< putem preciza, veniturile Botosanilor au fost cedate doamnei; sotia domnitorului in functiune lua veniturile domnesti de la Botosani34. Cand, in veacul al XVII-lea, dregatoriile boierilor la curte n-au mai fost considerate ca o slujba feudala datorata de vasal, au inceput sa fie platite din veniturile targurilor; astfel, logofatul, vornicul, postelnicul au incasat veniturile sau parti din veniturile unor targuri moldovenesti35. Cum aceste venituri nu erau daruite unor persoane, ci erau cedate unor demnitari ai curtii domnesti, pe timpul cat isi indeplineau functia si ca o rasplata din partea

domnului, concesionarea acestor venituri este inca o dovada si o urmare a proprietatii domnesti in targuri. Un moment dat, la sfarsitul veacului al XVI-lea sau la inceputul celui urmator, s-a facut o transformare in raporturile dintre domn si boieri, slujba feudala a acestora a incetat, ei au devenit salariati ai statului si domnul, care nu avea un buget de venituri, a platit din veniturile oraselor sale.

Bineinteles, nu toate orasele in tot trecutul romanesc erau mosii domnesti; am amintit daniile de orase intregi facute de domni in veacul al XVIII-lea. Dar si mai inainte, in Tara Romaneasca, marele oras Craiova a fost proprietatea cunoscutei familii boieresti a Craiovestilor, care-si avea acolo si sediul banului. Cand, la 1532, Craiovestii cad in dizgratie, li se confisca mosiile si Craiova este daruita lui Hamza banul, „cu satele, selistele, tiganii, morile, baltile, viile, cate au tinut Barbu si Preda (Craiovescu)'36. Targul Bengai (azi Targul Gilortului) era numit asa pentru ca era proprietatea boierului Benga (secolul XVII)37.

Dar acestea nu sunt cele mai vechi orase ale tarii, ele nu sunt pomenite in vremea lui Mircea cel Batran si abia in a doua jumatate a veacului al XV-lea Craiova devine oras, ca urmare a favoarei domnesti catre boierii Craiovesti. Situatia ei constituia o exceptie. De obicei, un sat devenea oras numai cand trecea in stapanirea domneasca. Astfel, Caracalul era la 1583 proprietatea jupanesei Caplea si este numit satul Caracal; numai dupa ce incape in stapanirea domniei, devine oras. La fel, Ploiesti, fosta proprietate particulara cumparata de Mihai Viteazul, era un sat si cu prilejul acestei cumparari devine oras si se stabileste acolo o curte domneasca. Faptele pe care le avem la indemana sunt destul de numeroase ca sa putem afirma ca orasele vechi romanesti, in ambele principate, erau, toate, la origina, proprietate domneasca si numai prin trecere la domnie un sat putea deveni targ. Proprietatea particulara a oraselor este o exceptie, care apare numai mai tarziu, in orice caz, dupa intemeierea principatelor cel putin cu un veac si ceva, si prin privilegiu dat de domn. Orginizatia administrativa a oraselor vechi arata si ea in chip lamurit acest lucru.

Administratia oraselor. Carmuirea oraselor in Tara Romaneasca si Moldova era foarte asemanatoare, numai unele titluri ale functionarilor erau diferite. Ea era intemeiata pe o dubla autoritate, o ingemanare a doua drepturi; de o parte, autonomia oraseneasca, de alta, apararea drepturilor proprietarului, adica ale domnului. Aceste doua drepturi care par opuse in interesele lor, erau astfel organizate ca sa poata colabora in chip armonios. Comunitatea oraseneasca era autonoma, adica se administra singura, avea drept de judecata proprie, venituri proprii si-si alegea singura carmuitorii. Domnul in schimb, ca proprietar, isi avea functionarii lui care ii ridicau veniturile, curtea si scaunul de judecata proprie in oras. Raporturile cu domnia si drepturile comunitatii erau fixate intr-un privilegiu, despre care va fi vorba in paragraful urmator.

Un targ romanesc vechi se poate, deci, defini ca o comunitate autonoma si privilegiata, asezata pe o mosie domneasca.

Autoritatea comunei isi avea organele sale alese in persoana primarului, care se numeste in Tara Romaneasca judet (termen ce nu trebuie confundat cu jude; este traducerea germanului Richter) si in consiliul comunal, format intotdeauna din numarul invariabil de 12 membri, care se intitulau, atat in Moldova, cat si in Muntenia, pargari (de la germanul Biirger, cetateni liberi ai oraselor). Singura deosebire este faptul ca in Moldova primarul nu se numea judet, ci soltuz (de la germanul Schultheis) si aceasta deosebire isi are sensul ei, precum vom vedea mai jos. in unele cazuri mai rare, in cateva orase moldovenesti, in locul titlului de soltuz aflam pe cel de voit (tot un termen de origine germana, de la Vog?)39-

Soltuzul sau judetul cucei 12 pargari administrau orasul, incasau veniturile si hotarau cheltuielile, aveau drept de judecata asupra orasenilor, hotarau distribuirea dreptului de munca in tarina orasului, faceau anchete si hotarnicii poruncite de domn. Tot ei se ingrijeau de politia orasului si a balciului, cand venea tot felul de lume straina in oras, purtau corespondenta cu orasele comerciale din Polonia si Ungaria si cu domnia si aveau, deci, si o cancelarie cu pecetia targului, cu scriitori in diferite limbi, o arhiva si catastiful targului40. in adevar, actele comunale din Moldova si Tara Romaneasca incepeau cu titulatura: „Eu, judetul (sau soltuzul), si cei 12 pargari din targul cutare scriem sau poruncim'. Acte de acest fel din orasele noastre se cunosc in limba slavona, latina, germana si romana41.

Alegerea consiliului si a primarului se facea de catre comunitate. Nu se stie exact pe cat timp era ales, dar comparand actele succesive din veacul al XVII-lea emise de municipalitatea Barladului, constatam ca in fiecare an avem alt nume de soltuz, in schimb Andrea, judetul Campulungului (Muscel), functioneaza neintrerupt de la 1659 la 1673, adica 14 ani42. Domnul nu se amesteca in numirea consiliului si abia in veacul al XVIII-lea, pe la 1750, dupa reforma lui Const. Mavrocordat, se pierde autonomia oraselor si aflam ca divanul Craiovei „oranduieste' ca judet al orasului pe Neatul Lacusteanu, indicandu-i atributiile fiscale si administrative43.

Trebuie sa subliniem, daca vrem sa intelegem organizatia complicata si in aceste organe autonome nu reprezentau orasul ca teritoriu, ci comunitatea omeneasca. Aceasta se vede lamurit din faptul ca in unele orase erau doua comunitati distincte care conlocuiau amestecate intre ele, dar cu drepturi si organe deosebite. Astfel, la Suceava era comunitatea armeneasca, care aveau organizatia ei deosebita, in frunte cu voitul sau soltuzul armenesc si cei 12 pargari cu drepturi si venituri deosebite de ceilalti oraseni44.   *

Pe langa organizatia consiliului comunal ales de obstea autonoma a targovetilor, in epocile cele mai vechi ale vietii de stat in Moldova, in veacul al XV-lea, aflam in orase un dublu consiliu: sfatul cel mare si cel mic, ambele reprezentand comunitatea targovetilor si membrii acestor consilii se numesc in actele slavone roiti, termen polono-rutean care inseamna sfetnici^. Desi avem prea putine date asupra acestor doua consilii, caci in vremurile de mai tarziu nu sunt pomenite, totusi putem banui ca sfatul cel mic este consiliul restrans al soltuzului si pargarilor, pe cand cel mare ar reprezenta adunarea generala in piata targului a tuturor orasenilor cu drepturi, adunare care, in veacul al XV-lea, nu se marginea probabil, ca mai tarziu, numai Ia alegerea pargarului si a soltuzului, ci se aduna si cu alt prilej, cand era sa ia hotarari mai importante.



Desigur ca si satele aveau in trecut un fel de autonomie cu sfatul lor, dar pe langa deosebirea constituita de privilegiile speciale orasenesti, trebuie sa tinem seama ca, juridiceste, comunitatea oraseneasca avea alte rosturi decat cea sateasca. Comunitatea oraseneasca nu era nici de mosneni, nici de serbi, ci o comunitate sui generis de oameni liberi pe pamant domnesc, cu dreptul de a se stramuta chiar in tari straine. in trebile orasenesti se puneau si probleme de drept international, intrucat era vorba de legaturi cu straini care veneau cu negotul lor in oras sau de negustori ai targului care mergeau in tari straine. Dupa aceea erau problemele de drept comercial: depozite, preturile, vamile, tranzactiile, adesea in natura. De aceea, autonomia oraselor nu insemna numai o organizatie cu functionari proprii, ci si o situatie juridica deosebita de a restului tarii.

Ar spus, insa, ca aceasta comunitate libera se afla asezata pe pamant domnesc si de aceea domnul avea si el organele sale in oras, care reprezentau Jrepturile mosierului. Ca in orice mosie, se afla in targ o curte a stapanului, curtea domneasca. Acolo statea vornicul orasului, titlu de origina slavona care deriva din avor (curte) si inseamna comandantul curtifa. Vornicii, fie ca erau ai tarii sau ai oraselor, erau intotdeauna functiuni militare, sefii unei garnizoane. Putem defini vornicii de oras ca niste castelani ai domnului, ce rezidau cu o putere armata, un rost militar, in castelul domnesc ce forma nucleul targului. in Tara Romaneasca, pe langa vornicul de targ, care era reprezentantul domnului, statea si parcalabul, spre deosebire de Moldova, un functionar orasenesc pentru balciuri. Parcalabul de tinut din Moldova era inlocuit in Muntenia cu capitanul de judet. Parcalabul muntean lua vama, venitul ocolului, randuia targul si oborul de vite47. Vornicii inceteaza sa functioneze la o data pe care n-o putem fixa in cursul veacului al XVII-lea si sunt inlocuiti sau dublati in Moldova cu un alt functionar numit ureadnic sau namestnic. termeni slavi ce se traduc, primul prin dregator, al doilea prin loctiitor. Cel mai vechi ureadnic cunoscut in Moldova la un targ este din anul 1521, la Vaslui48.

inlocuirea vornicului prin ureadnic inseamna trecerea autoritatii domnesti din orase de la regimul militar la cel civil si banuim ca aceasta trecere s-a facut intr-o epoca in care situatia militara a domniei a trecut pe planul al doilea si nevoile fiscale erau mai grabnice si mai apasatoare.

Ureadnicul figureaza adesea alaturi de soltuzi si pargari in actele municipale care prevad chestiuni de judecata si delimitari de proprietati, dar reprezentantii domniei nu se amesteca niciodata in chestiunile ce privesc judecarea orasenilor intre ei, corespondenta comerciala cu alte targuri etc. Atributiile ureadnicului erau, in primul rand, fiscale: ei strangeau venitul cuvenit domnului si vegheau la incasarea lui. Desigur ca pe vremea vornicilor acestia aveau si atributii militare in legatura cu paza targului si a curtii. Alaturi de ureadnic stateau si alti functionari domnesti; in privilegiul lui Mihai voda (coregent), fiul lui Mircea cel Batran, aveam amintiti, pe langa vornic, folnogul (termen unguresc, folnogy, administrator) si pristavul49.

Dar dreptul domnului in orase nu se marginea la reprezentantii sai in calitate de proprietar al solului, ci el tinea in targuri si scaun de judecata. Vechea organizatie judecatoreasca a tarilor noastre era complexa, ca de altfel in toata Europa medievala. Pe de o parte, erau domeniile imune (ohabe, urice), in care supusii erau judecati de proprietar; apoi privilegiatii, boieri si mosneni, care in chestiuni de proprietate de pamant erau judecati numai de egalii lor, dupa dreptul feudal, adica de 6, 12, 24 juratori. Alaturi de judecata aceasta, cat si de judecata judetului si pargarilor din targuri, exista si judecata domneasca, nu, cum s-a spus adesea gresit, ca o instanta superioara, ci ca o jurisdictie care coexista alaturi de celelalte. Caracteristica juridica a Evului Mediu este coexistenta in aceeasi tara a mai multor drepturi independente unul de celalalt, cu jurisdictii deosebite. Domnul judeca in divan sau sfatul domnesc, avea si judecata ambulanta a judecarilor care mergeau din sat in sat si apoi judecatorii stabili de la orase. Stefan cel Mare aminteste, de pilda, de un caz care se judeca la judecatorii nostri din orasul Dorohoi50. Asadar, erau judecatori permanenti si stabili, cu scaun de judecata in orase. E de precizat ca acesti judecatori isi aveau sediul in oras, dar nu erau ai prasului, judecau pe oamenii din satele din tinut, nu pe oraseni, care depindeau de jurisdictia lor autonoma. Aceste scaune de judecata domneasca in orase dispar, insa, in epoca decaderii oraselor, in veacul al XVII-lea.

Dar nu numai judecatorii domnului isi aveau sediul in oras, ci si alti reprezentanti ai autoritatii centrale in resedintele de tinut sau judet, ca sefi ai administratiei judetene, am zice azi prefecti, care in Moldova se numeau parcalabi (cuvantul parcalab deriva, prin mijlocirea unui cuvant unguresc, din germanul Burggraf), si in Tara Romaneasca se numea capitan de judet. De observat ca in toate tarile apusene si catolice, ca si in Polonia si Ungaria, sefii tinuturilor se numeau capitaneus; avem a face, ca si in cazul parcalabului, cu un titlu de influenta apuseana. Dupa cum se vede din sensul acestor titluri, atat pircalabul (de la o vreme au fost cate doi, unul pentru cetate, altul pentru tinut), cat si capitanul au atributii militare. Daca in targ sau alaturi de targ este o cetate domneasca (ca la Neamt, de pilda), ea este sub paza parcalabului. Cu toate ca el sta in oras si are in paza sa cetatea, ce nu trebuie confundata cu curtea din targ, o asezare neintarita, parcalabul nu avea autoritate asupra targului si a mosiei lui. Autoritatea lui, ca si a capitanului muntean, incepea numai acolo unde inceta teritoriul orasului si incepea tinutul. Nu o data, in actele vechi se arata ca in cazurile privitoare la targ si la satele ocolului, par. alabul n-are a se amesteca, „pentru ca acel sat merge cu ocolul, nu cu tinutul'51. Parcalabul era, deci, un prefect al tinutului rural, nu al capitalei urbane a acestui tinut, in care se afla totusi resedinta lui. Credem ca explicatia acestui fapt, care pare paradoxal, sta in aceea ca parcalabul detinea in oras cetatea de paza a tinutului, loc de refugiu in caz de primejdie pentru taranii care fugeau din campiile deschise navalitorilor.

Rezulta din aceasta expunere ca orasele vechi romanesti erau comunitati autonome. Domnul era proprietarul solului, dar comunitatea nu era formata din serbii lui, ca acelea asezate pe pamantul boierilor si manastirilor. Comunitatea oraseneasca era libera si autonoma in virtutea unui privilegiu scris sau recunoscut tacit, care fixa libertatile orasenesti si gradul lor de autonomie politica.

Privilegiile oraselor. in Evul Mediu, libertatile erau privilegiate, adica s dadeau in marginile unui privilegiu, fie ca se numea diploma, uric sau hrisov. ! libertatile orasenesti nu se pot concepe fara privilegiu si se stie ca in Apus, can era vorba de orase, actul lor de libertate se numea charta (in frantuzeste, charte Orasul liber se bazeaza pe privilegiu; ca si nobilul, oraseanul e un privilegiat si pri aceasta se deosebeste mai lamurit orasul Evului Mediu de cel antic.

Privilegii pentru orase care sa fixeze drepturile si indatoririle comunitai fata de domnie exista si in Moldova si Tara Romaneasca. Pana acum n-au fo analizate intr-un studiu comparativ, nici publicate impreuna. Cel mai vechi privileg de oras pentru Tara Romaneasca e al lui Mihai voievod, fiul lui Mircea cel Batra pentru Campulung, care nu s-a pastrat decat in confirmarea domnilor urmatori, i repeta textul actului primitiv. Privilegiul Campulungului, adaus si modificat in secol al XVII-lea, a fost apoi sapat in piatra si asezat in piata publica. El numeste i oraseni „mosteni din oras' si cuprinde scutirile de impozite (si de galeti de gra deci orasenii erau si agricultori) si de slujba domneasca, orice ar vinde sau cumpara. Proprietatile targovetilor, case sau loc in mosia targului, sa nu li se ia moarte, ci sa ramaie urmasilor. Domnul se obliga sa nu daruiasca boierilor d mosia targului, dar targovetii nu pot vinde aceste locuri unor oameni straini comunitate. „Legea si judecata lor sa fie statatoare', adica definitiva, fara a putea, casata de alte scaune de judecata. Ocolul orasului cuprindea munti si plaiuri bastina din mosi stramosi de la intemeierea orasului'52.

Al doilea privilegiu cunoscut este cel dat de Dan II, la 1425, prin care acorj locuitorilor din Targoviste dreptul de a face negot in toata tara, pana la Severi platind vama numai in orasul lor, cu un tarif redus pentru marfurile orientale (pipi sofran), sasesti (fier) si interne (ceara)53.

Stefan cel Mare concede oraselor Barlad si Vaslui cate un privilegiu in ai 1491 si 1495. in privilegiul Vasluiului, domnul constituie prin cumparaturi din aveij sa ocolul orasului: „Am lipit toate aceste de mai sus numitele sate si siliste cai targul nostru Vasluiul, sa fie domniei mele uric cu tot venitul si fiilor domniei melej nepotilor, stranepotilor, prestranepotilor'. Apoi „am miluit soltuzii si pargarii oamenii din Vaslui', sa nu plateasca vama in oras pentru negotul lor, afara de cei aduc peste in targ (un peste la maja). Se pun apoi hotarele targului. La Barlad, Stei declara ca soltuzii, pargarii, targovetii si saracii din satele ce se tin de targ l-au ruj sa delimiteze hotarul ce din veacuri se tine de oras, ceea ce si face. Domnul intare „obiceiul lor cel vechi', ca cei ce traiesc in Barlad sa nu plateasca vama cea mi afara de cei ce aduc peste, un peste de maja54.

Desi, cum am vazut, privilegiile municipale au existat la noi intocmai ca apusul si centrul Europei, nu putem spune ca cele scrise erau regule generale, adica toate orasele noastre erau privilegiate cu acte scrise. Bineinteles ca unele s-au pierdut, dar raman, desigur, multe orase fara privilegiu. Aceasta inseamna ca acele orase nu se bucura de anume scutiri, de anume venituri, ca vamile ce erau concedate celor privilegiate. Dar si acestea aveau sfatul lor de judet si pargari, alesi cu drept de administratie si judecata, veniturile lor, dreptul la o zi de targ si la iarmarocul anual, folosinta ocolului. Totul se petrecea ca si cum ar fi existat, pe langa privilegiile scrise si un drept, un obicei orasenesc nescris, ab antiquo, care, de fapt, era si el un privilegiu. Erau, intocmai ca in proprietatea boiereasca si mosneneasca, orase cu hrisov si altele fara, dar cu drept nescris.

Libertatile si drepturile orasenesti, scrise sau consuetudinare, se pot rezuma in felul urmator: ca si in Apus, targovetii din principate formau o comunitate privilegiata si in acelasi timp inchisa. Nici un strain nu se putea aseza in oras ca targovet, fara voia municipalitatii, uneori si a domnului. Astfel, Matei Basarab hotaraste, la 1633, ca toti cei statorniciti la Campulung, de Ia 1612 incoace, „sa fie dusi la urma lor de unde sunt', dar concede ca cei care au apucat birul in orasul Campulung mai inainte, sa fie primiti de acum ca oraseni55.

O comunitate oraseneasca este aceea care are drept sa tie targ, adica loc de adunare pentru negot, de aceea si identitatea termenului targ, care in limba noastra arata atat orasul, cat si locul de adunare al negotului (d.e. targul de vite). Negotul era de doua feluri: permanent, din targul orasului cu pravalii, si periodic, la balciuri sau iarmaroace. Targuri anuale erau si la unele sate mari, dar orasul mai avea si targul saptamanal, ziua targului, fixata prin ordin domnesc. Astfel, Urlatii, in secolul al XVII-lea, Ploiestii, la 1600; targurile boieresti Filipestii si Magurenii devin targuri cand domnia le fixeaza ziua de targ56. Erau si privilegii domnesti de schimbare a zilei de targ. La 1673 martie 30, Stefan Petriceicu imputerniceste pe Teodosie, episcop de Roman, sa schimbe ziua de targ ce se face in Roman, in loc de duminica, marti sau miercuri57. Comertul era ingaduit numai la pravalii si la targ: „cei ce fac targ pe ascuns pe a casele lor' urmau sa fie amendati58.

P langa privilegiul de targ, orasul avea, ca urmare a acestuia si dreptul de vama. Vamile, in trecutul nostru, se percepeau in primul rand la orase, cele de la granite sau vaduri erau de mica importanta. Vama era a domnului, dar era de doua teluri, cea mare si cea mica. Ultima se platea la trecerea pe teritoriul orasului, cea mare era vama de targ la desfacerea marfurilor, ce se platea de catre cumparator, bineinteles in natura. Trebuie sa observam ca sistemul vamal medieval era tocmai inversul celui contemporan, intemeiat pe mercantilism si protectionism. in Evul Mediu se platea vama pentru export, iar pentru import foarte putin sau deloc; de asemenea, platea vama mare marfa de tranzit. Dupa conceptia economica a vremii, negustorii straini ce aduc marfa folositoare trebuie incurajati; daca au, insa, nevoie de marfurile noastre, sa plateasca spre a le avea. Marfurile de tranzit aduse din tari departate erau obiecte pretioase, pentru care se putea plati mai mult59. Am aratat cu alt prilej ca cele mai vechi vami se plateau in natura sub forma tricessimei (a treizecea parte), dar inca din vremea lui Mircea cel Batran se trece la vama in bani, care a fost venitul principal al domnilor in veacul al XV-lea60. Venitul vamilor era impartit intre domn si comunitatea targovetilor, cel putin la targurile privilegiate; anume, domnul lua vama cea mare (a targului permanent si a balciului), targovetii luau pe cea mica, de tranzit, desi sunt cazuri cand aceasta este concedata unei manastiri61.

Ca o urmare a sistemului vamilor la orase era si faptul, neinscris in privilegiile orasenesti, dar care se vede din tratatele comerciale: obligatia negustorilor straini de a trece pe un anume drum, neputand evita orasele in care se platea vama; obligatia drumului este una din temeliile comertului medieval. Cealalta temelie, dreptul de depozit (Stappelrecht), dreptul unor orase de a monopoliza comertul unor anume produse, facea pe orice negustor ce venea cu acele produse in tara sa se opreasca intr-un anume oras si sa vanda acolo marfa; mai departe nu putea trece si daca-i ramanea marfa, era nevoit s-o depuie in magazinul orasului, de unde o vindeau mai departe localnicii sau veneau s-o caute negustorii din alte parti. Sibiul si Brasovul in Ardeal, Lembergul in Polonia aveau drept de depozit concedat de regii respectivi, pentru marfurile aduse din Tarile Romanesti. La noi nu exista, insa, acest privilegiu orasenesc, asa de raspandit in toata Europa; tara noastra practica comertul liber si cauta, ca o tara saraca in produse fabricate, sa atraga negustori straini. Singur Neagoe Basarab stabileste, la 1519, drept de depozit pentru Campulung si Targoviste, ca represalii pentru ca negustorii lui nu erau lasati in Ardeal sa treaca peste Brasov si Sibiu pana la Cluj si Oradea62.

Bineinteles ca intre privilegiile orasenesti trebuie socotit si cel de administratie si judecata proprie, de care am vorbit; ele constituiau principiul autonomiei orasenesti, iar hotamica mosiei targului ingaduie folosinta acestei mosii domnesti de catre targoveti63. Dreptul unor negustori ai unui anume oras de a negocia in alte targuri, fara a plati vama, l-am intalnit in privilegiul lui Dan II pentru targovisteni. in sfarsit, privilegiul domnesc fixeaza indatoririle fiscale ale targovetilor, peste care functionarii domnesti nu puteau trece, acordandu-se scutiri ce difereau dupa orase. Catastiful de dajde al orasului Galati, din 1683, arata cum se distribuia cisla orasului pe atunci; orasul era impartit in cercuri fiscale ce corespund cu straturi sociale: armata, calarasii cu un vataf, targul cu negustorii, functionarii, adica diacii si slugile parcalabilor, deosebit apoi, popii si taranii din ocolul targului64.

Chiria ce se platea domnului pentru case si pravalii in targ constituia camana si bezmenul. in privilegiul lui Antonie Ruset din 1676 se scutesc de camana mare si mica si bezmen o pivnita si o dugheana a Mitropoliei in Iasi, in Ulita Noua; ordinul e dat camanarilor si bezmanarilor65.

Acestea ar fi, pe temeiul starii de fapt, privilegiile oraselor noastre in trecut, dar trebuie sa mai vorbim de doua alte aspecte, care arata suzeranitatea politica a oraselor de tip apusean, si care in aparenta lipsesc la noi. E vorba de dreptul de a bate moneta si de a ridica oaste proprie, care arata in cazul comunelor apusene ca, in realitate, sunt state separate.

Atat orasele antice cat si cele medievale au batut adesea moneta, dar nu este un caz general; Lembergul, Bistrita, Sibiul, vecine cu Principatele Romane, s-au multumit cu moneta regelui respectiv, asa ca nu e de mirare ca nici targurile noastre mai sarace nu au avut nici ele acest drept. Totusi, avem un caz exceptional al unui oras moldovenesc din Evul Mediu, care a batut moneta; este vorba de Cetatea Alba, emporiul unui comert international, unde veneau negustori italieni, armeni si poloni, in sapaturile executate acolo s-a aflat o moneta de argint cu inscriptie slavona a orasului, datand din mijlocul veacului al XV-lea66.

in ce priveste oastea, fireste ca ea era a tarii, a domnului, dar in sens feudal aceasta nu inseamna prea mult. Domnul era comandantul suprem al ostirii, dar ea era constituita din cete separate ale curtii, boierilor si targurilor67. Acestea din urma erau, ca numar si ca oaste de soc, cele mai importante din toate, caci centrele urbane reprezentau aglomeratii mai mari de oameni, mai la indemana domnului in caz.de primejdie, erau pe mosia domnului, deci sub mana lui. S-a dovedit ca atat in vremea lui Stefan cel Mare, pana si in veacul al XVII-lea, cetele targurilor erau chemate intai si astfel se explica de ce armenii, targoveti prin excelenta, au jucat un rol de prim plan in ostile marelui domn. Angiolello, secretarul sultanului Mahomed II, afirma ca o mare parte din oastea lui Stefan cel Mare care a luptat cu turcii era formata din armeni68. Cand se apropie dusmanul, Vasile Lupu „striga targul in dobanda', adica fara solda, numai pe temeiul prazii6^. Satele, afara de cele de curteni, erau strigate numai la oastea cea mare, ridicare in masa, numai in al treilea rand, dupa curteni si targoveti. Cum erau organizate aceste cete ale targurilor, nu stim; este probabil ca au existat cai si care pentru transportul trupelor. Caii oraselor sunt pomeniti in diferite acte muntene din veacul al XV-lea. „Hergheliile' targului pasteau pe mos ocol70. „Carele de oaste' facute de targovetii din Piatra Neamtului, cu expeditiei lui Dabija voda (1664) in ajutorul turcilor impotriva imperialii* mentionate in mai multe acte71. Oastea nu era permanenta, deci nu putea fi orase, afara de anume straji ale targului, pentru siguranta, in special la balcii faptui ca existau cete ale targurilor, cele dintai chemate, inseamna ca in orase permanent anume depozite, cai si o organizare pentru cazuri de nevoie. in fn era, desigur, in vremea mai veche, vornicul orasului, functionar militar, d inlaturarea lui.'e posibil ca autoritatile municipale sa fi asumat macar ridicarii ostasilor, daca nu si comanda. intr-un hrisov al lui Uie voda (1432), de un sat care e „atarnator de steagul de la Tutova'72; erau, deci, centre permanente, steaguri in oras.

Asadar, desi nu putem Vorbi de oastea oraselor, avem o oaste s oraseneasca in Moldova si in Tara Romaneasca.

Organizatia privilegiata a oraselor romanesti vechi este, cum vom paragraful urmator, asemanatoare cu cea din Europa. Desigur ca dreptul dupa care judecau magistratii orasenesti, era de origine locala; domnii tarii amanunte asupra acestui cod de legi in privilegiile lor, e deci vorba de un c pamantului special pentru orase, dupa datina caruia se calauzeau soltuzii si din targurile romanesti, poate cu amintiri ale obiceiurilor sasesti si armenest in tara de targovetii de aceste neamuri stabiliti in orasele noastre. N. Iorga a in mai multe randuri ca dreptul oraselor moldovenesti era dreptul de 'Mag adica un drept codificat al acestui oras german, imitat ca un model de all germane si polone (d.e. Lembergul). Temeiul acestei pareri ar fi afirmatia a autor ca orasele moldovenesti ar fi fost intemeiate si chiar organizate de j veniti din Polonia73. Se stie ca in Polonia municipalitatile au adus in arhr codicele de Magdeburg, iar in unele cazuri grele de judecata se cerea| municipalitatii acestui' oras german, ca o autoritate juridica74. Totusi, la constatam ceva asemanator, nici codicele de Magdeburg citit de cinstitii negij la Barlad sau de la Iasi, nici apel pana la indepartatele maluri ale Elbei si nj privilegii orasenesti copiate dupa formule diplomatice ale celor germane75. E afirmam ca dreptul de Magdeburg nu facea parte din privilegiile oraselor noa e pomenit, de altfel, in nici unul din privilegiile pe care le cunoastem. Existe consiliu 'de 12 pargari si un soltuz cu titlu german nu este suficient pentru a modelul Magdeburgului; ei fiinteaza si in multe alte orase germane, polone si sasesti, care nu au nici o legatura cu orasul Magdeburg. Conchidem, deci, ca intre privilegiile orasenesti de la noi, asa cum le-am analizat in prezentul paragraf, nu figureaza si concederea acestui drept.

Organizarea oraselor romanesti fata de cele apusene. Din cele spuse mai sus ne putem face o idee destul de completa asupra organizarii si statutului juridic al vechilor orase romanesti, ca sa putem pune acum problema integrarii institutiei romanesti in cadrul general al institutiei medievale a oraselor in Europa.

Orasele erau, in tot continentul central si apusean, comunitati libere, fundate pe mosii regale; libertatea lor este asigurata printr-un privilegiu dat de proprietar care specifica veniturile ce i se cuvin, pastreaza un castelan al sau in oras, iar comunitatea este o republica, guvernata prin reprezentanti alesi pe un timp limitat. Libertatile comunei se intemeiaza pe dreptul de a tine targ permanent sau saptamanal, de a proteja comertul sau industria locala prin masuri speciale, exercitand o politica de dirijare a economiei prin fixarea preturilor si a dreptului de a exercita comertul si meseriile. Aceste caracteristici europene se aplica, daca luam in seama cele de mai sus, si comunelor romanesti.

Desigur ca, in marginile acestei institutii cu caracterele ei generale, existau diferite tipuri, datorate conditiilor locale. intocmai precum feudalitatea s-a intins peste toata Europa ca o consecinta a autarhiei vietii agricole, tot astfel, crearea comunelor libere se datoreste reluarii comertului si ridicarii unei clase de negustori, ce aveau nevoie de libertatea pe care n-o gaseau in regimul dominial precum si de asigurarea marfurilor, ce'nu se putea pretinde in campiile deschise. Cum, insa, comerciantii circulau si aveau legaturi departate, formele de viata comunala sunt apropiate si chiar identice in diferite tari, dar originea institutiei sta tot in identitatea nevoii econcnice76.

Tipul de comune cel mai bine cunoscut din pricina unirii armonioase a activitatii comerciale cu cea industriala este cel flamand77. Orasele flamande Bruges, Gand, Ypres, St. Omer, Tournai, Louvain etc. erau comunitati libere ridicate si imbogatite din pricina comertului postavurilor fabricate in aceasta regiune. Comunele erau asezate in special pe mosiile ducelui de Flandra (Liege, pe a episcopului local) si proprietarul solului exercita autoritatea sa prin castelanii lui, care stateau in castelul din oras. De la o vreme, in secolul al XlII-lea, castelanii au fost inlocuiti cu functionari civili, bailli, care se multumeau cu ridicarea drepturilor fiscale ale seniorului. Puterea acestuia se exercita, insa, si prin judecatorii care tineau scaun de judecata in oras si colaborau cu reprezentantii comunitatii. Aceasta era autonoma si reprezentata prin consiliul celor 12 scabini (eschevins), inlocuiti din veacul al XVII-lea cu jurati, alesi si ei, ca si cei dintai, pe timp de un an. Puterea lor se exercita pe taram administrativ, fiscal, juridic, in marginile unui drept orasenesc.

Tot ei puteau ridica cetele armate ale breslelor si luau masuri pentru functionare; targului, a meseriilor si comertului. Aceste drepturi erau asigurate printr-un privilegii scris (charta), concedat de senior.

Asadar, chiar numele reprezentantilor este identic cu cel de la noi (jurati), ci si numarul lor (12). Identitatea aceasta inceteaza, insa, cand cercetam conditiil generale de viata economica. Un targ moldovean sau muntean medieval er; inconjurat cu un ocol agricol, era, in parte, un sat mare de plugari; un oras flamand er; inchis intre ziduri; pe langa comert, populatia se ocupa cu industria si breslele lui d< meseriasi produceau pentru toata Europa. Comertul oraselor flamande era consecint industriei locale a postavurilor, al celor romanesti era consecinta produselo teritoriului rural (vitele) si a tranzitului, fapte asupra carora urmeaza sa tratam in cel urmatoare. Ne multumim, deocamdata, sa constatam identitatea formelor d organizare a comunelor libere la doua capete opuse ale Europei medievale.

Al doilea tip caracteristic de comuna medievala este cel italienesc78. Orasel italiene s-au format, ca si cele flamande, din sate privilegiate cu drept de targ p mosiile ducilor si seniorilor, dar aci, din cauza marelui comert oriental, si acumuleaza mari bogatii si orasenii pot rascumpara drepturile seniorilot inlaturand orice amestec al proprietarilor solului in conducerea lor. in curand, insa, s formeaza o aristocratie a negustorilor, patriciatul comunal, care guverneaza oligarhi orasul (d.e. familia Medicis la Florenta, nobilimea venetiana), orasele devi adevarate state, cu mosii intinse in jurul lor, cu independenta totala. Monetel oraselor italiene sunt cele mai pretuite in Europa (florinul Florentei si ducatu venetian), pentru ca au baza cea mai solida. Aceste orase au armate, care du razboaie intre ele si flote de razboi si de comert. Conducerea comunitatilor er incredintata tot unor reprezentanti alesi, care se numeau la origine boni hominei oameni buni; la 1081, doisprezece oameni buni conduc Florenta, alesi pe un an. Dai in curand, dezvoltarea complexa a vietii orasenesti cere o conducere mai numeroasa cu impartirea atributiilor. Sefii oraselor se numeau podesta, alaturi de care statea, 1 Florenta, un capitan al poporului, iar consiliile sunt mai multe in fiecare oras. Ca i toate tarile, si in Italia libertatile oraselor sunt intemeiate pe privilegii scrise. Astfel la 1234, charta Perugiei este gravata pe piatra in centrul orasului, intocmai ca ma tarziu la Campulung, in Tara Romaneasca.

Fireste ca dezvoltarea uimitoare a republicilor orasenesti in Italia nu s potriveste cu viata saraca de la noi, dar la origina apar baze comune ale institutiei.

Modelul de comparatie cel mai apropiat de orasele noastre trebuie cautat i tarile vecine, cu care am avut relatii directe: orasele sasesti si cele din Polonia.

La sasi79, orasele aveau in jurul lor sate dependente, ca, de pilda Sighisoara—satul Valcan, Sibiul cu asa-numitul Hermannstadter Gau, olatul cu sate a Brasovului. Aceste teritorii nu depindeau numai juridic de orase, ci erau considerai proprietatile lor, comunitatea incasa veniturile mosiilor. Dar orasele se aflau pe pamantul craiesc (fundus regius); erau, deci, comunitati autonome asezate pe domeniul regal unguresc. Regele avea in oras reprezentantul sau cu drept de judecata: iudele regal. Datoriile oraselor sasesti fata de rege erau cuprinse intr-un privilegiu oeneral, celebra bula de aur (Goldener Freibrief), in care se asigura autonomia oraselor in schimbul unui cens de 500 marci de argint anual, „Martinszins' (se incasa la Sf. Martin), apoi recrutarea a 500 de ostasi pentru oastea regala, aprovizionati si imbracati pe socoteala oraselor80. Regele ungur a dezlipit nu o data sate din ocoalele oraselor sasesti, daruindu-le nobililor unguri; astfel, Carol Robert darui unor nobili satul Biserica Alba al Sighisoarei si chiar Mediasul intreg, voievodului Ladislau al Ardealului81. Reprezentantii comunitatii autonome erau Burgermeisterul, Richter-ul (judetul) si un consiliu de 12 cetateni, Btirger. Numai la Bistrita si in nordul Ardealului primarul se numea Schultheis. Atributiile lor erau administrative, fiscale si juridice.

Este clar ca aceasta organizatie a fost imitata in orasele din Moldova si Tara Romaneasca, cu ocolul, dubla administrare, asezarea pe pamant domnesc, obligatiile fiscale si militare ale comunitatii autonome fata de stapanire, consiliul de 12 cetateni, numirile de Biirger (pargari), Richter (judet). De observat chiar, ca deosebirea de titlu intre seful comunitatii moldovenesti si a celei din Muntenia, judet si soltuz, corespunde cu deosebirea dintre organizatia sasilor din sudul Ardealului, in relatii cu Tara Romaneasca, unde aflam pe judet si a celor din nord, la Bistrita, in relatii cu Moldqva, unde functiona soltuzul. Aceasta nuanta nu mai lasa nici o indoiala ca forma organizarii oraselor din Principatele Romane este o inraurire a celei sasesti, ea insasi o imitatie dupa cea flamanda si renana.



Dar si aci avem de facut distinctia de care am vorbit cu prilejul oraselor flamande: orasele sasesti erau centre de industrie locala (unelte si arme), cu importante bresle care construisera cu cheltuiala lor ziduri de piatra cu turnuri ce inconi irau tot targul. Palisadele de lemn ale targurilor noastre, aspectul lor in parte agricol arata nu o forma de viata deosebita, ci, mai degraba, o treapta mai saraca, inferioara din punct de vedere economic, a vietii orasenesti.

Adaugam ca si in Polonia erau orase germane pe teritoriul regal, cu ocoale in jur. Vechile centre de colonisti oraseni germani din Cracovia si Liov se formasera cu prilejul patrunderii elementului german urban in estul si sud-estul Europei, adica in veacurile XII-XIII. Corespondenta oficiala si cartile oraselor erau scrise in nemteste in epoca cea mai veche. Organizarea oraselor era asemanatoare cu cea de pretutindeni: cu dubla autoritate a regelui si a comunei autonome. Si aci regele alipea sate la ocoalele oraselor. La 1370, ducele Boleslav al Mazoviei alipeste jumatate de sat la ocolul orasului Kazimierz sau, dimpotriva, sunt cazuri cand daruieste nobililor din satele dependente de orase82. Avem de adaugat numai ca primarii oraselor din Polonia se intitulau aupa un cuvani german, vogi, in puiuna »u micaua vuji, ajutau de consuli ce formau consiliul restrans, dar si de sfatul cel mare al orasului. Consilierii se numeau in polona raici, adica sfetnici. Pentru ca in unele orase erau colonii armenesti, ele obtinusera o organizatie autonoma, cu vojtul lor separat, cu un sfat si drept de judecata propriu, in special la Liov si Camenita.

Am amintit faptul ca unele orase din Moldova, in loc de soltuz aveau un voit, ca. in Polonia. Tot in Polonia trebuie sa cautam modelul acelui consiliu mare, care cuprindea pe toti cetatenii privilegiati (cu drept de targoveti) si ai carui membri se intitulau si in Moldova raici. De asemenea, dreptul de fiintare a comunitatii armene distincte, cu voitul ei si drept armean, arata o stare identica in unele targuri moldovenesti cu doua comunitati in marginile lui, ca la Liov si Camenita.

Influenta organizatiei oraselor polone in Moldova este, insa, mult mai putin generala ca cea saseasca de tip bistritean.

in concluzie, orasele din Moldova si Tara Romaneasca erau constituite in comunitati autonome dupa chipul general european al institutiei medievale, care a existat, deci, si la noi, cu aspecte mai asemanatoare cu tipul special sasesc si intrucatva si cu cel polon. Acesta este rezultatul la care am ajuns prin cercetarea vechii organizatii a oraselor noastre si prin compararea ei cu aceea a oraselor apusene sau! din tarile vecine. Dar acest rezultat cere o explicatie: care este cauza acestor influente de organizatie si de unde provine identitatea de forme politice si administrative? Pentru aceasta, trebuie sa punem problema originilor si, in legatura cu ea, aceea a populatiei vechilor orase moldovenesti si muntene, care ne da cheia originii Iar.

Populatia oraselor. in tarile agricole, care au trait multa vrejne in forme economice autarhice si numai din produsele solului, se deschid, un moment dat, drumuri de comert, iar cresterea si diferentierea populatiei impune, de la o vreme, nevoi noi. Aceste nevoi creaza chemarea agentilor schimbului, adica a negustorilor. De obicei, primii negustori dintr-o tara, ba chiar si mai multe generatii de negustori, sunt straini si e usor de inteles de ce. Produsele noi care nu exista intr-o tara suni aduse de obicei din regiunea care le produce si o data cu produsele vin si reprezentantii producatorilor care se asaza in piata de desfacere. Nu ne putem astepta ca taranii si boierii unei tari agricole sa se transforme in negustori si sa umble in lume dupa nevoile lor, ci, dimpotriva, negustorii de profesie vin sa aduca marfa acolo unde simt ca este nevoie.

Orasele romanesti, in cele mai vechi timpuri cunoscute, apar cu o populatie straina de negustori stabiliti ca oraseni, nu ca populatie flotanta. Ei formeaza „cetatenii' celor mai vechi orase, consiliul municipal al pargarilor se alege din mijlocul lor si ei par a fi stabiliti de mai multe generatii, atunci cand actele incep sa-j pomeneasca.

in primul rand sunt sasii, a caror origine ardeleana este sigura; intai, pentru ca aceasta populatie se afla in orasele moldovene si muntene asezate aproape de granita ardeleana si care aveau legaturi prin pasurile Carpatilor cu orasele sasesti din Ardeal: astfel, Campulung (Muscel), Ramnicul Valcea, Targul Trotus si Targu Neamt. La 15V2, soltuzul din Baia se numea Peter Bender si scria nemteste83; la 1527, soltuzul Sucevei era Ianos Tischler84. Sasi mai erau si la Cotnari, Iasi, Roman85. Cronicarul Ureche spune precis: „Targul Baia scrie ca l-au descalecat niste sasi'86. La 1630, targoveti din Campulung se numeau: Broz Sasul, Gaspar Gotman, lacov Sasul, Patru Sasul. La 1602, domnul scria catre „popii sasi din orasul domniei mele Campulung'87. E posibil ca o parte din aceasta populatie in nordul Moldovei sa fi venit nu din Ardeal, ci dintre nemtii din orasele polone. Vechimea si importanta populatiei sasesti din targurile moldovene si muntene reiese din faptul ca ea a dat organizarea targurilor noastre vechi, care era imitata, dupa cum am vazut, dupa tipul oraselor sasesti. La Baia, inca din vremea lui Alexandru cel Bun, era episcopia catolica pentru sasii de acolo si ruinele ei de piatra cu forme gotice se vad si azi in vechiul targusor decazut si saracit. Pietrele de mormant din cimitirul catolic din Baia, unele din veacul al XV-lea, altele din cele urmatoare, sunt frumos sapate in piatra, indicand existenta unei burghezii avute si cu simtul importantei si distantelor, chiar pentru locuinta de veci a trupului supus destramarii. Inscriptiile sunt toate in limba latina88. Acesti sasi bogati intretineau legaturi comerciale active cu Lembergul: la 1421, unul din ei isi scrie testamentul in nemteste si lasa averea sa importanta in bani municipalitatii marelui oras polon, pentru opere de binefacere89. La Targul Siret era alt centru sasesc si existenta tocmai acolo a celeilalte episcopii catolice arata aceasta90. Negustorii bogati din targurile Moldovei, in veacul al XV-lea, isi permiteau luxul sa trimita la studii superioare pe copiii lor pana la indepartata universitate catolica din Cracovia. in acest veac aflam pe matricolele studentilor acestei universitati un numar de studenti din orasele moldovenesti, din Baia, Siret, Neamt, Suceava, toti cu nume din calendarul catolic, cu totii, desigur, sasi. De altfel, Universitatea din Cracovia nu ingaduia inscrierea schismaticilor intre studentii facultatilor ei. Prezenta unui mare numar de oraseni sasi din Moldova ca studenti la Universitatea din Cracovia arata caracterul economic oarecum international al acestei burghezii si bogatia ei in veacul al XV-lea, care o ducea si la nevoi de cultura91.

in Tara Romaneasca, centrul sasesc cel mai important era Campulungul (Muscel); aci, populatia aceasta avea un comes in fruntea ei inca din anul (mormantul lui in biserica catolica din Campulung92) si se mentine multa vre biserica ei numita popular cloaster (Kloster). Actele comunitatii sases Campulung, cu privilegii domnesti, se succed in tot secolul al XVII-lea si la 1 innoire numarul familiilor catolice este tot mai mic. in veacul al XVIII-lea, privilegii de natura fiscala (reducere de impozite) sunt innoite si de domnii fa; si ultimul din ele, dat de Alexandru Ipsilanti, nu mai mentioneaza decat sase 1 sasesti la Campulung93.

La Ramnicul Valcea, in 1425, din testamentul lui Petriman, aveam n dintre orasenii nemti: David Has, Kontz, Peter Christian, Hanos purgar Targoviste, istoria vechii biserici catolice cladite sub Mircea cel Batran, pom de colonia catolica nemteasca si de viata ei trudita in aceste parti nelinistit* Arges, de asemenea, o colonie catolica provoaca ridicarea episcopiei catol fiinteaza acolo inca din vremea lui Radu voda, la 138196.

in al doilea rand ca importanta, in orasele noastre vechi sunt ungurii; r oras, varos este de origina ungureasca, dar poate transmis prin intermediu sase oras moldovenesc cu nume unguresc este Bacau, unde a fost, din veacul al X episcopia catolica mutata de la Baia. Populatia ungureasca nu are, insa, ir noastre acelasi caracter social ca cea nemteasca; nu e vorba de o patrundere cu caracter comercial ca a sasilor, ci de o infiltratie de populatie rurala din S in fostul judet Secuieni, odinioara intre judetele Buzau si Prahova, dar mai Moldova de sud-vest, unde a dat nastere ceangailor, ce se mentin si azi i parti. E vorba, deci, de o patrundere in unele targuri (Bacau, Roman, Adjud, C a unei populatii rurale asezata in satele din apropiere.

in schimb, armenii sunt elemente pur urbane foarte vechi in Moldc aveau, cum am spus, organizatia lor separata, cu voitul lor la Suceava si tot i targ domnesc se afla si scaunul episcopiei armenesti intemeiate prin hrisovul Alexandru cel Bun, in anul 1401. Armenii aveau manastirile lor la Suceava (: Hagigadar), si biserici ale comunitatilor la Iasi si Botosani, datand din ve XV-lea. Am pomenit faptul ca armenii din Baia si Cetatea Alba au jucat important in luptele marelui Stefan cu turcii97.

Italienii din Genova si Venetia erau asezati la Suceava, Siret, Baia, ales la Chilia si Cetatea Alba. Ei erau capitalisti, faceau afaceri cu sum< inchiriau vamile (un italian, Dorino Cattaneo, este, pe la 1440, vamesul do Moldovei) si exploatau salinele din Polonia. La Suceava aveau un fondacco, comert oficiala98, iar la Chilia, o organizatie municipala autonoma dupa chipul oraselor italiene. Seful ales al comunitatii se intitula „consul Francorum'99. Consulii erau consilierii municipali la Florenta si in alte orase italiene dupa inlocuirea asa-numitilor oameni buni.

Grecii intra in viata economica a tarii abia atunci cand comertul de vite cu Ardealul si Polonia si marele comert de tranzit cu aceste tari este inlocuit cu un comert local de cereale cu Imperiul Otoman, incepand mai ales cu a doua jumatate a veacului al XVI-lea.

Se pune, insa, intrebarea daca orasele noastre au avut o populatie romaneasca veche, alaturi de cea straina, care sa fi contribuit la intemeierea vechilor noastre targuri. Fireste ca intr-o regiune in care teritoriul rural si stapanirea sunt romanesti, nu se poate ca elementele rurale sa nu patrunda si in orasele inconjuratoare si in legatura stransa cu ele. Faptul ca in afara de actele nemtesti si latinesti, vechea corespondenta a targurilor noastre cu municipalitatile sasesti, Sibiul, Brasovul si Bistrita, inca din veacul al XV-lea se facea in slavoneste, limba oficiala a tarii, si nu in nemteste, e o dovada in acest sens. in veacul al XVII-lea aceasta corespondenta se face de-a dreptul in romaneste. Numele negustorilor din Arges, al soltuzilor din Barlad, Vaslui, Iasi sunt in mare parte romanesti100, ceea ce arata ca, pe langa populatia straina, targurile noastre aveau o veche si numeroasa populatie autohtona, care trebuie tinuta in seama, atunci cand se cerceteaza origina targurilor din Tara Romaneasca si Moldova.

Origina oraselor romanesti. intr-o cercetare istorica s-ar parea ca ar fi normal sa se studieze intai originile institutiei sau formei politice care constituie subiectul in realitate, problema originilor este intotdeauna cea mai complicata din cauza lipsei stirilor directe si de aceea istoricii sunt nevoiti sa procedeze invers, adica pornind de la cunoscut, care este faptul mai recent, ca sa poata ajunge la necunoscut, adica 1 origini. Vorbim, bineinteles, de cercetarile critice, care stabilesc faptele noi, nu de cele pragmatice, destinate expunerii rezultatelor dobandite anterior. Cazul institutiei comunelor in Tarile Romane este tipic, impunand o asemenea metoda: alaturi de o serie de orase noi, a caror intemeiere este cunoscuta, avem numeroase orase vechi, ce apar in acte o data cu primele stiri despre principatele Moldovei si Tarii Romanesti; nu stim nimic despre origina lor ce cade intr-o epoca din care nu avem nici o urma documentara.

Cunoastem din rezultatele cercetarii expuse in paragrafele precedente ale prezentei lucrari, vechea organizare a oraselor medievale romanesti, statutul lor juridic, locul lor intre comunele medievale ale Europei si felul populatiei lor primitive. Numai pe aceste date posterioare ne putem intemeia ca sa stabilim pe baza de conjunctura origina oras.eiui romanesti.

Cele mai vechi orase romanesti, cunoscute imediat dupa intemeierea principatelor pana la 1430, sunt grupate in apropierea granitelor Ardealului si Poloniei, cu exceptia catorva puncte de legatura cu Dunarea si marea. Astfel, cunoastem in aceasta epoca, in Oltenia: Severinul, Targul Jiului, Ramnicul, nu insa si Craiova si Caracalul care sunt noi; in Tara Romaneasca, la rasarit de Olt: Argesul, Pitestii, Campulung, Targoviste, Targsor, Gherghita si Buzau, iar la Dunare: Turnu (Magurele), Giurgiu si Braila, nu insa Bucurestii, Ploiestii, Calarasii, Ramnicul Sarat, care nu existau in epoca fixata de noi ca cea mai veche. in Moldova, avem in aceasta epoca orasele spre pasurile Carpatilor: Targul Trotus, Bacau, Roman (fundat dupa intemeiere), Baia, Suceava, Radauti, apoi spre nord: Hotin, Harlau, Iasi, Dorohoi, Botosani si in partea de sud-vest: Tecuci, Barlad, Husi, Cetatea Alba si Chilia, care este disputata Tarii Romanesti. Nu existau ca orase Focsani, Galati si Chisinau. Este clar ca viata urbana a cunoscut intr-o anume epoca o deplasare, care n-a insemnat numai fundari de orase noi, dar si o schimbare a importantei oraselor ca numar de populatie si insemnatate economica. in cadrul acestei miscari este si ? capitalelor Moldovei, de la Suceava la Iasi, a Tarii Romanesti, de la Arges si argoviste la Bucuresti.

Deocamdata ne multumim sa constatam ca cele mai vechi orase ale celor doua principate erau asezate inspre Carpati si mai mult inspre nordul tarii, orasele de campie fiind mai noi.

Vechimea acestor orase amintite in primele decenii dupa intemeiere nu se poate stabili documentar; ne putem pune intrebarea daca sunt anterioare intemeierii. in adevar, pentru cateva din ele avem dovezi precise. Se stie ca Cetatea Alba si Chilia erau foste colonii genoveze. Singurul oras muntean despre care avem o data certa dinainte de intemeiere este Campulungul; in biserica catolica din acest targ se afla piatra de mormant din anul 1300, a lui Laurentius, comes de Lungo-Campo. in Moldova, Baia, care se numea Targul Moldovei, fiind asezata pe apa cu acelasi nume, avea o pecetie a consiliului comunal cu legenda in latineste si cu data 1300, asa cum se descifreaza pe actele mai tarzii101. Tot din Baia avem un negustor in Polonia, la 1335, Alexa Moldaowicz, adica din Targul Moldovei102. La 1345, deci inainte de venirea lui Bogdan din Maramures, vicariatul Rusiei, infiintat de Ordinul Franciscanilor cuprindea si orasele Siret, Hotin, Cetatea Alba, Chilia si Baia103, iar la 1352, regele Ungariei, Ludovic cel Mare, pentru a trece in Polonia strabate Bucovina si anume este pomenit in calatoria lui Targul Siret104. Avem, asadar, dovezi putine, dar suficiente, ca existau targuri, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca inainte de intemeierea principatelor si anume pe la 1300. Numarul acestor dovezi este redus din pricina lipsei generale de stiri din aceasta epoca, dar este probabil ca si alte targuri din cele pomenite in primele decenii dupa intemeiere au o vechime tot atat de mare. Este, in adevar, putin probabil ca in cativa ani sa se fi fundat atatea orase in Tarile Romane. De altfel, exista ti o alta indicatie in acest sens: pe langa orasele privilegiate, cele mai multe orase romanesti erau fara privilegii scrise si totusi erau organizate aproape intocmai ca cele cu hrisov. Lucrurile stau ca si cum aceste orase si chiar cele privilegiate, inainte de primirea hrisovului, si-ar fi capatat dreptul de autonomie intr-o vreme indepartata, in care nu se obisnuia decat dreptul nescris si conventiile cu stapanirea nu capatau o forma scrisa, deci epoca dinainte de intemeiere. Prin urmare, in epoca intemeierii celor mai vechi si mai multe orase, nu existau inca domni ai tarilor; orasele au precedat statul.

Sa nu uitam, insa, ca inainte de intemeiere erau anume mici organizatii de triburi, asezate in vaile raurilor, cu cate o capetenie numita voievod sau cneaz. Acesti sefi locali trebuie sa fi avut unele centre unde-si aveau o curte cu garda lor si o casa de locuit. intrucat, cum am aratat cu alt prilej, proprietatea pamantului de exploatare senioriala, cea boiereasca, exista cu multe veacuri inainte de intemeierea Principatelor Romane105, este clar ca trebuie sa fi existat si anume proprietati ale sefilor de triburi, voievozi sau cnezi, care aveau curtea lor militara pe aceste mosii. Trebuie sa le intelegem ca mici centre militare si administrative, curti locale ale sefilor de vai. Sa nu uitam ca am constatat ca cele mai vechi targuri romanesti erau toate pe proprietatea domneasca. in jurul centrelor stapanite odinioara de voievozii locali s-au asezat negustorii straini si astfel s-au format pe pamant domnesc (proprietatile cnezilor si ale voievozilor au devenit, dupa intemeiere, proprietati ale domnilor), cele mai vechi orase sau targuri romanesti.

Ipoteza noastra despre intemeierea primelor targuri romanesti este, deci, urmatoarea: in jurul unor mici centre fiscale, militare si administrative, care erau curti,e voievozilor si cnezilor dinainte de intemeiere, s-au strans negustori veniti in special dintre sasii ardeleni. Ei s-au asezat tocmai in aceste centre pentru ca acolo gaseau protectie militara si posibilitate de desfacere a marfurilor, caci ostenii si dregatorii curtii aveau nevoie de produse manufacturate din partile de peste munti. Astfel, in chip natural, in aceste centre, pe proprietatile voievodale, s-au adunat negustori straini cu familiile lor, veniti din regiunea unde se lucrau instrumente si arme, adica din orasele industriale sasesti. Ei faceau schimb cu vitele romanesti, la anume zile de iarmaroc, iar stapanii locului, bucurosi de a avea pe langa ei oameni care le aduceau cele necesare, lor, curtii si oastei, le-au dat privilegii (nescrise), sa se aseze pe pamantul lor, sa tie targ, pastrandu-si autonomia si obiceiurile din orasele de unde venisera.

Argumentele in favoarea acestei ipoteze reies din faptele expuse pana acum. Numai astfel se explica de ce toate orasele vechi erau proprietate domneasca, desi erau anterioare intemeierii statului. Proprietatea la noi fiind mai veche decat domnia, e clar ca cei mai vechi negustori straini s-au asezat ca o comunitate privilegiata pe pamant voievodal, care a trecut apoi pe seama domnului unitar al tarii. Negustorii si orasenii sasi sunt pomeniti in primele vremi ale vietii de stat romanesti in nordul Dunarii, ca formand nucleul populatiei orasenesti in cele mai vechi si importante Arges, Baia, Suceava, desigur, mai inainte foste centre de voievozi locali. Rolul esential al acestor sasi in formarea primelor targuri este de netagaduit, numai asa se explica de ce comunele medievale la romani erau, cum am aratat, de tip sasesc, nu numai ca populatie, dar si ca organizatie. Comunitatile orasenesti de la noi n-ar fi avut drept de autonomie, asa cum le aflam dupa intemeiere, daca n-ar fi fost de la inceput straine. Pe strainii bogati si care aduc venit ii incurajezi, acordandu-le privilegii, adica drepturi si scutiri, localnicii, in schimb, erau serbi ai domnului proprietar; asa era conceptia medievala. Numai prin asezarea unor straini pe pamantul domnesc se explica autonomia oraselor.

Un argument serios in favoarea ipotezei noastre reiese din toponomia romaneasca, in care se observa un fenomen la prima vedere ciudat: exista un numar de localitati care isi iau numele dupa raurile ce le strabat, fenomen toponimic special romanesc, care nu apare asa de general in nici o alta tara. Aceste localitati sunt intotdeauna targuri, uneori cu nume dublu. Astfel, in Moldova: Targul Bahluiului (Harlau), Targul Siret, Targul Moldovei (Baia), Targul Neamt, Suceava, Barlad, Vaslui, Targul Trotusului, iar in Tara Romaneasca: Targul Jiului, Targul Gilortului (Carbunesti), Arges (Curtea), Ramnicul Valcea, Ramnicul Sarat, Buzau, Cetatea Dambovitei (Bucuresti), si chiar in Ardeal: Targul Mures, Brasov (Barsa), Bistrita. Acest fenomen foarte caracteristic are, fara indoiala, o explicatie istorica: lucrurile apar ca si cum, IHtr-o epoca departata, vaile raurilor formau unitati economice separate, o serie de sate in mijlocul carora se afla un centru de schimb si de paza, targul vaii respective, al Gilortului, Moldovei, Buzaului etc. Interesante sunt, in aceasta privinta, numele duble, care inseamna ca la Harlau era targul vaii Bahluiului, la Baia — al vaii Moldovei. Aceasta este o dovada ca in epoca voievodatelor separate dinainte de intemeiere erau pe vai anume puncte de adunare ale negustorilor, unde se tinea targul vaii respective, in jurul sefului vaii. Asa se face ca mosiile si curtile voievozilor au devenit centre de atractie pentru negustorii straini si cum acesti negustori s-au asezat cu privilegiu pe pamant domnesc.

Existenta unor ocoale cu sate in jurul targurilor arata ca, la origine, aceste centre nu erau niste simple posturi de paza, ci domeniul cu proprietatile sefului vaii. Am spus ca ocoalele erau aratate ca „atarnatoare'de curtea domneasca din targ; curtea era centrul primitiv al targului.

Ipoteza noastra este verificata si prin cele ce s-au intamplat mai tarziu. Cele mai multe orase romanesti intemeiate dupa fundarea statelor au fost create printr-un privilegiu domnesc pe pamant domnesc. Astfel, Ploiestii, un sat mai inainte, prin cumparare de catre Mihai Viteazul devenind pamant domnesc, i se da privilegiu de targ, in favoarea comunitatii asezate acolo. La fel cu targuri mai vechi, Targsorul (Forum Novum) intemeiat de Mircea106, Romanul care poarta numele domnului, Roman voda107.

intemeierea vechilor targuri ca aglomeratii de negustori si meseriasi in jurul unui centru, la inceput politic, si apoi capatarea privilegiului pentru comunitate, este fenomenul, aproape general in Europa, ai formarii oraselor medievale, constituind o evolutie economica fireasca, aproape o lege a evolutiei sociale. Si in Flandra, in epoca cruciatelor, in jurul castelelor, pe proprietatile ducelui sau ale episcopilor s-au format primele targuri, care urmau sa aiba un viitor asa de stralucit: Liege, Gand, Ypres, Louvain; din aceasta origine se trage dubla conducere a castelanului ducal si a comunitatii privilegiate. in Italia, o serie de orase celebre isi trag origina din aceleasi conditiuni de viata sociala. La 1104, seniorul de Anghiari libereaza pe serbii sai; la 1147, ei constituie o comuna; la 1163, imparatul Frederic ii da privilegiu imperial108. La fel si sasii din Ardeal au infiintat orasele lor pe fundus regius, unde s-au stabilit colonistii pe baza unui privilegiu. Este clar ca si in Principatele Romane lucrurile s-au petrecut la fel, nu prin pura imitatie, ci din necesitate economica: negustorul are nevoie de protectia marfurilor sale si numai un centru aparat i-o poate da, are nevoie Je posibilitate de desfacere si schimb si aceasta, intr-o regiune agricola, este la inceput tot curtea sefului local cu ostenii si curtenii lui, care au alte pretentii decat taranul si mosierul ce duc o viata economica inchisa.

Aceste consideratii sunt, credem, suficiente spre a intemeia ipoteza noastra asupra originii targurilor si oraselor romanesti109.

in privinta epocii intemeierii acestor targuri, bineinteles ca nu avem date precise, dar o putem circumscrie destul de strans. Am vazut ca Baia, in Moldova, si Campulung, in Muntenia, existau la 1300, deci sunt fundate inainte de aceasta data. Cum am spus, cele mai vechi targuri romanesti sunt rezultatul expansiunii sasilor dincoace de munti, care se poate urmari istoriceste. Trecerea sasilor, adica a flamanzilor si renanilor inspre estul si sud-estul Europei se produce in veacurile al XH-lea si al XHI-lea, adica in perioada cruciatelor. Tarile din aceasta parte a continer'ului erau regiuni agricole fara viata oraseneasca si datorita unor cauze asupra carora nu putem insista cu acest prilej: formarea unei legaturi de-a curmezisul continentului, intre comertul hanseatic si flamand, de o parte, si cel oriental al Genovei si Venetiei, de alta; nasterea balciurilor si a centrelor de schimb de Ia Viena pe Dunare in jos; pornirea populatiei urbane urmand drumurile de comert din Flandra si de la Rin (sasii in unele documente vechi se numeau flandri) spre estul si sud-estul Europei a dat nastere vietii orasenesti in Polonia, Boemia, Ungaria, Croatia. Asadar, intemeierea oraselor romanesti este o parte a acestui mare fenomen istoric, care cuprinde fundarea vietii orasenesti in tot estul si sud-estul Europei.

Sasii s-au asezat in Ardeal in veacul al Xll-lea; la 1224, capata ei privilegiul general de la regele Ungariei, Andrei II. Tot in aceasta epoca, Cavalerii Teutoni deschid drumul peste munti, asezand si castre dincoace de Carpati. Bistrita ardeleana e fundata catre 1240, Rodna cam tot atunci, pe cand asezarile din sudul Ardealului sunt mai vechi110. Navalirea tatarilor a fost o furtuna trecatoare, care n-a putut opri aceasta expansiune economica si trecere a negustorilor spre regiunea bogata in vite si in posibilitati de tranzit spre Orient de la Dunarea de Jos. Este probabil ca veacul al XlII-lea a vazut fundandu-se primele asezari modeste de targuri dincoace de Carpati, in jurul curtilor voievozilor locali. Atunci (1247) avem, de altfel, si primele stiri despre voievodatele romanesti din Oltenia si de dincoace de Olt, ale lui Litovoi, Seneslav, Ioan si Farcas, cu o viata politica si economica mai dezvoltata (mori, pescarii, venituri in bani, oaste), ceea ce aduce dupa sine si nevoia unor targuri pentru schimb de marfuri111.

Orasele romanesti s-au format ca un rezultat al patrunderii vietii economice negustoresti apusene spre regiunile agricole ale rasaritului si sud-estului continentului, in epoca cruciatelor, mai precis la sfarsitul lor. O urmare indirecta a acestei noi forme de viata economica in aceste parti a fost si intemeierea Principatelor Romane.

Evolutia istorica a oraselor romanesti. Am aratat ca cele mai vechi orase romanesti erau grupate spre granita Ardealului, cu capete de drumuri la Dunare. Asezarea corespunde cu expansiunea sasilor spre Orient, care au deschis cale de comert de tranzit prin Tarile Romane. in acelasi timp, prin aceste targuri incepe si un export din tarile dintre Dunare si Carpati, export de vite (nu de grane, care erau deficitare) spre centrul Europei. Aceasta viata economica noua a creat statele romanesti. intemeierea Tarii Romanesti si a Moldovei se dator este trecerii-de la economia rurala, pastoreasca si agricola, la viata oraseneasca. Faza rurala, fara orase, fara schimb, afara de cel local, a produs organizarea politica pe triburi mici (voievodate, cnezate), intemeierea oraselor a dus la necesitatea organizatiei de stat, caci legaturile economice locale au fost transformate in legaturi peste granite ale provinciei intregi. N. Iorga a aratat ca intemeierea principatelor se datoreste deschiderii drumurilor de comert si domnii lor au devenit paznicii acestor drumuri112. Desi teoria aceasta are o parte de adevar, ocoleste miezul problemei: nu drumurile, ci orasele au transformat viata sociala si apoi cea politica a regiunii.

Aceasta situatie corespunde cu prima faza a istoriei oraselor noastre, indreptate spre Ardeal, cu comertul vitelor, cu comercianti si oraseni sasi. Sasii din orase faceau comert de tranzit la Dunare si mare cu italienii si de aci populatia italiana din orasele Moldovei, de care am vorbit. Genovezii si venetienii aduceau pe apa produsele asiatice transportate pana la tarm cu caravanele, iar din Polonia, spre mare, drumul era folosit si de armeni, ceea ce explica si prezenta lor in targurile moldovenesti in cea mai veche faza a istoriei oraselor noastre.

Faza prima dureaza pana la mijlocul veacului al XVI-lea; atunci, comertul maritim, deci comertul mare de tranzit prin tarile noastre, e oprit prin ocuparea porturilor de la Dunare si de la mare de catre turci si prin exploatarea tot mai accentuata a Tarilor Romane de catre Imperiul Otoman. De unde orasele noastre erau indreptate in prima faza spre Ardeal, in a doua sunt indreptate spre Constantinopol si Balcani; nu mai e vorba acum de un mare comert de tranzit, ci numai de al produselor locale. Balcanii si Pindul, plini de turme, n-aveau nevoie, insa, de vitele romanesti; in locul exportului acestora avem acum pe al granelor, pe care in prima faza nu le cautau Ungaria si Europa centrala agricola. Pe langa schimbarea directiei comertului si a obiectului lui, trebuie sa mai notam si schimbarea factorilor economici. Italienii pleaca din tara, sasii si armenii, taiati de legaturile lor peste granite, se topesc in masa romaneasca, dar in locul lor apar grecii, agentii comertului cu Imperiul Otoman. De aci populatia greceasca ce apare in veacul al XVII-lea in targurile romanesti si chiar se ridica in randurile boierimii. in aceasta de-a doua faza infloresc orasele pe drumurile dinspre Dunare si capitalele se muta pe linia noii directii economice: la Iasi, pe drumul Prutului, la Bucuresti, pe drumul Giurgiului. Atunci se ridica orase noi: Craiova, Ploiestii, Caracalul, Galatii, Focsanii si, in schimb, decad pana aproape de disparitie orase infloritoare in prima faza: Baia, Siret, Targul Trotus, Targul Gilort, Targsorul.



A treia perioada din istoria oraselor romanesti se deschide in veacul al XVIII-lea, cand incepe intoarcerea comertului iar spre Occident. Anume, Austria devine vecina tarilor noastre, prin anexarea succesiva a Transilvaniei (1699), a Banatului (1718), Galitiei (1771), Bucovinei (1775). Comertul cu Austria este iarasi un comert de vite, ca in prima faza, iar acum orasele romanesti incep sa intre in raza de actiune a capitalismului, orasele incep sa se occidentalizeze (secolul XIX). Grecii, ca odinioara italienii si sasii, decad, apoi dispar, rolul lor este incheiat si politiceste la 1821. in schimb, evreii sunt, mai ales pentru Moldova, factorii noului comert austriac si ei dau inca o data un aspect nou oraselor.

Cele trei faze din istoria oraselor in Principatele Romane corespund cu trei epoci de influente externe politice: in prima, cea ungaro-polona, de unde veneau sasii; in a doua, cea turceasca, cu grecii; in a treia, cea austriaca ce deschide portile influentelor occidentale in general.

Ramane sa vedem, insa, daca alaturi de influentele externe n-a contribuit la evolutia oraselor si politica interna a domnilor romani.

Domnia, orasele si boierii. Marea drama sociala a sfarsitului Evului Mediu in apusul si sudul Europei a fost, fara indoiala, lupta intre burghezia comunelor si nobilimea de proprietari agricoli, cu interese economice opuse. Burghezii aveau nevoie de reducerea preturilor produselor agricole, cereau asigurarea circulatiei marfurilor, fara vami interne si privilegii locale. Nobilii, dimpotriva, producatori de grane, cereau marfuri manufacturate ieftine, ei erau cei ce se bucurau de vamile interne, de jaful pe drumuri nesigure, de razboi si nesiguranta. De aceea, burghezia a sprijinit monarhia peste tot, dar in special in Franta. Regele avea venit de la vami, balciuri si de la produsele manufacturate, nu avea venit de la mosiile scutite ale nobililor privilegiati si de aceea a sprijinit in general orasele in lupta lor impotriva nobililor. O politica burgheza a regilor poate fi clar urmarita, ea a facut puterea si stralucirea fara seaman a monarhiei in Franta. Oraselor li se acorda privilegii, scutiri si usurari economice, se creaza balciuri si se incheie tratate de comert favorabile orasenilor. Din randurile burghezilor isi aleg regii sfetnici in veacul al XV-lea si in al XVII-lea. Din aceasta alianta a elementelor de stabilitate ale societatii vechi impotriva nobilimii a iesit sfarsitul feudalitatii si stabilirea monarhiei unitare si absolute in apusul Europei. Dar, pe langa aceasta lupta, se da pe planul al doilea alta lupta de clasa, tot atat de inversunata, in sanul insusi al oraselor. Orasenii medievali se diferentiaza social in patriciat si proletariat urban, adica marii negustori internationali din Flandra, Italia si Germania, precursorii capitalismului, pe de o parte, si salariatii lor din industriile orasenesti ce formeaza proletariatul urban, de alta. Aceasta lupta ce izbucneste in forme dramatice si sangeroase in special in Flandra, cat si in Franta si Italia, in veacul al XlV-lea, duce la infrangerea proletariatului cu ajutorul regelui in Franta si in Flandra, prin dictatura patriciatului urban in Venetia, Florenta si alte orase italiene.

Acesta fiind principalul aspect al vietii orasenesti in Europa, se pune intrebarea, intru cat lupta sociala in orase a fost traita si in istoria romanilor.

Domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei au fost calauziti in politica lor de datina, adica in general n-au fost inovatori, ci au urmat cele lasate din parinti, conformandu-se mersului societatii, fara a incerca sa intervie. Totusi, in privinta oraselor se poate urmari o politica bine caracterizata de ocrotire si ridicare a lor, adica intocmai ca in Apus. Si aci interesele domnului erau alaturi de ale comunelor, el tragea venituri mari de la orase, care erau mosiile lui; orasele, centre comerciale, prin vama targului aduceau aproape singurul venit in bani al visteriei si tot orasele furnizau cetele mai importante ale ostirii domnesti.

De aceea, politica de ocrotire a targurilor a fost urmata in chip constient de domnii ambelor tari, in prima perioada a istoriei oraselor, care se intinde, cum am spus, pana la mijlocul veacului al XVI-lea. Afara de privilegiile acordate oraselor, cu scutiri de impozite si concedarea vamii celei mici orasenilor, se constata ca domnii maresc ocoalele targurilor prin cumparari de mosii, asa cum am vazut, ba chiar creaza targuri noi (Targsorul de catre Mircea, Romanul de Roman Musatin etc).

Stefan cel Mare, in special, a urmat o politica economica de ridicare a targurilor Moldovei si de distrugere a concurentei targurilor din principatul vecin al Tarii Romanesti. El incearca in doua randuri, si a doua oara izbuteste, sa cucereasca Chilia, targul comercial muntean de la Dunare, prin care se scurgea si o parte a comertului moldovenesc. Apoi, la 1470, arde Braila, distrugand marfurile si casele negustorilor, iar in alta expeditie speciala da foc Targului de Floci, centrul comertului lanii la Dunare, luand cu el, in Moldova, pe tiganii si mestesugarii de

acolo113- Nu e vorba de simple expeditii de prada, ci de o adevarata incercare de a ruina comertul oraselor Tarii Romanesti la Dunare, in favoarea targurilor moldovenesti. E destul sa amintim de lupta neobosita a lui Stefan pentru pastrarea Chiliei si Cetatii Albe contra turcilor, ca sa intelegem importanta ce dadea marele domn problemelor comerciale. El facu apel nu numai la vecini, dar la toata Europa ca sa apere aceste orase si in solia trimisa dogelui Venetiei si papei, spune ca ele sunt toata Moldova', pentru ca reprezentau iesirea ei la mare114. Politica economica a domnilor, de protejare a oraselor, reiese si din tratatele comerciale incheiate cu orasele sasesti ardelene si cu Lembergul. in tratatul lui Mircea cel Batran cu Brasovul si in acel al lui Alexandru cel Bun cu Liovul se fixeaza drumul pe care trebuiau sa-1 strabata negustorii straini, cand veneau sa targuiasca in tara, drumuri ce treceau intotdeauna prin anume orase115. Mircea facu chiar anume sacrificii, platind un surplus de vama din vistierie concesionarilor vamilor, ca sa poata acorda o scutire negustorilor lioveni, ce trebuiau neaparat atrasi in tara116. Pe de alta parte, domnii romani se ingrijeau intotdeauna de afacerile negustorilor din targurile tarii, care treceau cu comert peste granitele tarii. Corespondenta domnilor nostri cu Sibiul, Brasovul si Bistrita este plina de interventii in favoarea negustorilor romani, rugaminti, reclamatii si chiar amenintari pentru oprirea marfurilor sau neplata datoriilor. Zeci de asemenea scrisori emana de la fiecare domn, chiar de la acei ce traiau grele tulburari politice. Nu o data se aplica dreptul de represalii, adica se confisca marfa unor negustori straini din tara pentru implinirea datoriilor neplatite ale negustorilor locali in tara respectiva, ceea ce inseamna admiterea unei raspunderi colective a negustorilor dintr-un anume oras. Ea se intalneste intai in relatiile comerciale dintre orasele italiene din Evul Mediu117, de unde trece in obiceiul comercial sarbesc (uprava), apoi la noi. Dar, de la o vreme, se opreste aplicarea represa'iilor'prin intelegeri intre domnii nostri si municipalitatile oraselor straine.

A existat, deci, o politica economica a domnilor romani, care tinea la ridicarea negotului in targuri, politica ce se poate pune alaturi cu aceea a monarhilor apuseni fata de burghezia din tarile lor.

Totusi, conflictul dintre burghezie si nobilime, asa de caracteristic pentru istoria sociala a Apusului, lipseste la noi. Interesele boierimii noastre nu erau direct opuse acelora ale targovetilor, din pricina situatiei speciale a targurilor intr-o tara agricola. Vechile targuri romanesti nu aveau nevoie sa urmeze o politica alimentara de ieftinire a granelor ca in Apus, politica ce ar fi lovit in proprietarii de ogoare, caci erau ei insisi agricultori. Targovetii din Moldova si Tara Romaneasca nu erau meseriasi, ci negustori si agricultori; aveau mosiile targurilor, pe care le cultivau ei, deci aceste sate mari nu aveau conflicte cu cele mici. Pe cand in Flandra, orasele medievale, in mijlocul autarhiei agricole, erau nevoite sa-si cumpere hrana, ale noastre erau producatoare de paine. Aci sta deosebirea esentiala intre orasele romanesti si cele apusene.

Pe de alta parte, viata economica a oraselor romanesti nu a putut duce la ridicarea unei clase de bogatasi, patroni ai salariatilor meseriasi. Aceasta diferentiere sociala, care se vede foarte clar in Apus, pana si la granitele noastre, la Lemberg de pilda, lipseste in istoria noastra sociala, unde gasim numai forma primitiva, omogena, a comunitatii targurilor. Motivul este, cum vom vedea mai jos, caracterul pur comercial si necreator de bunuri al acestor comunitati din tara noastra.

Regalitatea s-a sprijinit in Apus numai pe patriciat, prin el a dus lupta impotriva nobilimii si a creat unitatea tarii, ceea ce nu s-a putut face in micile principate dintre Dunare si Carpati, caci aci un patriciat orasenesc, deci o clasa de capitalisti care sa finanteze puterea centrala, n-a existat. Aceasta este, de altfel, si una din cauzele pentru care in Moldova si Tara Romaneasca domnia nu s-a putut consolida si nu a reusit sa inlature puterea politica a boierimii.

Dimpotriva, dupa perioada voievodala a istoriei noastre, urmeaza, invers ca in Apus, o perioada aristocratica, despre ale carei cauze si caractere am vorbit mai sus.

Fireste ca in aceasta perioada a istoriei noastre, care corespunde cu a doua perioada din istoria oraselor, asa cum am caracterizat-o in paragraful precedent (orase orientate spre sud, coi cu marfuri locale intreprins de greci, intemeiat pe exportul de grane) nu mai poate fi vorba de o politica de ocrotire a oraselor din partea domniei. Nu numai pentru ca domnii, fiind alesi dintre boieri, dau intreaga lor atentie numai clasei boieresti, dar interesele ce legau domnia de orase in perioada precedenta dispar. in adevar, drumurile comertului mare prin tarile noastre fiind taiate, vamile targurilor, cu venit in bani pentru domnie, nu mai sunt. Domnul, nemaiavand alte venituri, e nevoit sa traiasca, ca sa zicem asa, din consumarea capitalului sau, adica din mosiile sale, care erau orasele. in veacurile XV si XVI, domnii adaugau, cum am vazut, la ocoalele targurilor mosii noi prin cumparaturi, pe cand, dimpotriva, in veacurile urmatoare ei vand sau doneaza din aceste mosii, sate sau tarine din ocoale, pana ajung la desfacerea unor targuri intregi. Este, deci, un contrast izbitor intre politica de adaugire a oraselor din prima perioada si sacrificarea lor in a doua. Sacrificarea oraselor de catre domnie corespunde cu perioada aristocratica a istoriei noastre, cu vremea cand proprietarii de pamant sunt totul si orasele nu mai prezinta pentru domn avantajele de odinioara.

Si in aceasta perioada domnul duce o politica economica deplin constienta, in legatura cu interesele sale, dar e vorba acum de o politica in favoarea boierilor. Astfel, la sfarsitul veacului al XVI-lea, Danciul vornicul, un boier scapatat si plin de datorii, e nevoit sa-si vanda mosia unui negustor, Mavrichi cupetul, caruia ii era debitor. Domnul tarii, insusi Mihai Viteazul, rascumpara, insa, mosia din banii vistieriei si o restituie boierului risipitor, spunand in hrisovul sau: ,fl-am vrut sa las sa intre altii in sate boieresti'118. Pe de alta parte, Mircea Ciobanul confiscase, pe la 1550, un sat boieresc, dar Mihnea Turcitul (1577—1583) il restituie, „pentru ca nu este lege ca domnii sa vanda sate boieresti, caci asa ceva nu se cade'119. Domnul se credea, deci, dator sa apere proprietatea boiereasca, sa impiedice pe oraseni sa desfaca in favoarea lor aceasta proprietate.

in privinta politicii domnesti ne lamureste un pasaj din cronica lui Miron Costin. Marele cronicar, vorbind de domnia lui Radu Mihnea in Moldova (1623 — 1626), reproduce cuvintele „intelepte' ale acestui voievod: „De mare folos si cinste este domnului si tarii boierinul intalept, ca daca are domnul cinci sase boiari avuti, nice de o nevoie a tarii nu sa teme'120. Cu alte cuvinte, domnul, pentru cheltuielile curente si extraordinare {nevoi ale tarii), facea imprumuturi de la cativa boieri avuti facand fata nevoilor, pana incasa veniturile. in apusul Europei, o asemenea politica ar fi fost imposibila, cei care aveau bani lichizi pentru monarh erau tocmai burghezii. La noi, dimpotriva, in aceasta perioada a istoriei, orasenii nu dispuneau de bani si politica economica a domnului se sprijinea pe boieri.

in aceeasi perioada, in Polonia, tara cu aspecte de viata economica asemanatoare cu ale noastre, nobilimea impune prin dieta scaderea pretului produselor manufacturate din orase si interzicerea exportului lor, lasand liber comertul granelor si vitelor, ruinand in acest chip orasele. Se stie ca politica de expediente a domniei la noi a dus la ruina economica din vremea fanariotilor, iar in Polonia, la impartirea acestui stat feudal in mijlocul Europei moderne.

Pentru ca puterea centrala sa duca la noi din nou o politica burgheza, va trebui sa asteptam tocmai pana in zilele lui Carol I, regele burgheziei. Dar atunci nu mai e vorba de comune medievale, ci de o burghezie capitalista a tarii, aspect social ce iese din subiectul acestui studiu.

Viata economica. Asadar, desi am constatat origini asemanatoare ale oraselor noastre cu cele din Apus, totusi evolutia lor a urmat cai deosebite. Cauza sta intr-o viata economica diferita in orasele romanesti, fata de cele din Flandra, Italia si chL: din Ardeal.

Un oras apusean este o exceptie economica in mijlocul domeniilor agricole, ce se hranesc si se imbraca din produse proprii. Schimbul in orase este in bani, nu ca la tara in natura; se poate spune ca economia in bani a reaparut in Europa o data cu inflorirea comunelor.

Aceasta caracteristica lipseste, insa, vietii economice a oraselor romanesti. in aceste orase era, in veacul al XV-lea, un intens comert de schimb intre vitele noastre si produsele fabricate ale sasilor, nu insa cu produse industriale de la noi. Targurile moldovenesti si muntene n-au avut meserii speciale de export. Ele erau simple centre de schimb, de desfacere a produselor agricole si ale produselor aduse de peste granite de negustori, nu aveau bresle de meseriasi. Acesta este caracterul ce deosebeste targurile noastre de cele europene: ele aveau caracter comercial, nu si industrial. Pe cand in Flandra infloreau breslele postavarilor, la Florenta si Venetia lucrarile de sticlarie, brocart, piele si dantele, la Sibiu si Brasov fabricate de metal, in aceeasi epoca, la Campulung sau la Baia nu se cunosteau inca breslele. Breslele apar in Moldova abia in veacul al XVII-lea, in Muntenia, tocmai in al XVIII-lea121, pe cand in restul Europei ele sunt esentiale pentru viata oraseneasca (la Venetia, breslele apar inca din veacul al IX-lea)122. Existenta unor targuri mari romanesti in veacul al XV-lea, fara bresle, arata mai bine ca orice alt argument ca ele erau centre de schimb, nu si de productie. Produsele agricole, deci ale boierilor, mosnenilor si manastirilor, se aduceau si se vindeau in orase, puncte de vama, asezate pe cai de tranzit, locuri unde se tineau targurile periodice.

Targurile periodice, balciuriie, au jucat un rol insemnat in istoria economica a romanilor pana in veacul al XlX-lea, schimbul periodic predominand asupra celui permanent. Balci este un termen unguresc, ca si oras, iar iarmaroc, Jahrmarkt (targ anual) este un termen german, ca si soltuz sau pargar si ne duc la epoca influentei comertului sasesc in principate. Un cuvant interesant in aceasta ordine de idei este si piata, de origine italiana, venetiana, care se gaseste de altfel si in limba sarba. E o urma a patrunderii economice italiene in aceste parti. Targ, in schimb, este un termen slav, ramas din epoca anterioara intemeierii comunelor libere, a schimbului local intre satele aceleiasi vai la curtea voievodului slav.

Balciuri vestite erau in tara noastra in legatura cu un sfant: la Sf. Ilie—la Campulung, la Mosi (ziua mortilor) —la Bucuresti, Dragaica—la Buzau etc. Balciuriie erau fixate de domnie cu privilegiu si in urma intelegerii cu negustorii. Astfel, Petru Schiopul, la 1579, face o adunare a tuturor negustorilor, intrebandu-i si apoi muta iarmarocul din Botosani la Lentesti, „unde va fi adunarea negustorilor nostri'. Hotararea e comunicata si in Polonia, negustorilor de acolo123.

De la balci se lua vama cea mare de desfacere si traficul era supravegheat de dregatorul targului124.

in apusul si centrul Europei, balciuriie anuale erau la sate; ele reprezentau economia de schimb a produselor satelor (vite si grane), la orase erau targuri saptamanale cu produse manufacturate, pe care veneau satenii sa le cumpere in schimbul produselor125. La noi, atat targurile saptamanale, cat si iarmaroacele sau balciuriie anuale, erau in genere tot la orase, ceea ce subliniaza inca o data caracterul aproape rural al oraselor noastre. in Ardeal, pana in zilele noastre, erau, in regiunea Nasaud, balciul de tara, la sat, anual, si balciul de oras, saptamanal, ca in Apus126.

in Moldova, balciuri si targuri erau la orase si la cateva sate mari, asemenea si in Tara Romaneasca. Asa-numitele targuri in Moldova (Darabani, Stefanesti) erau sate mari cu drept de targ saptamanal.

Este usor de inteles de ce la noi balciuriie au jucat un rol mai important decat comertul permanent: produsele de export ale tarii erau vitele, mai tarziu granele, apoi pestele sarat, produs vestit al baltilor noastre inca din Antichitate, mierea si ceara; toate acestea se aduceau de la tara, nu erau produse decat in mica masura in orase si de aceea predomina comertul periodic, cand se aduceau la anume date produsele agricole la oras pentru vanzare. in orasele flamande, italiene si germane, era un centru comercial cu o hala a negustorilor in piata centrala a targului, unde se afla si turnul orasului, aspect general al targurilor, ce se vede pana si la Brasov.

Desi targurile noastre vechi au fost recladite si nu stim care era planul lor in Evul Mediu, din cel actual si din cate stim din stampe si descrieri de calatori, nu este nici urma de centru comercial cu hala, magazii si ateliere. Orasele noastre vechi erau cu planul de strazi incrucisate, nu concentrate spre o piata, deci ca satele, nu ca orasele apusene. Nu e vorba de o simpla deosebire de aspect estetic, ci lipsa ringului comercial arata lamurit slabiciunea comertului permanent in targurile romanesti.

Totusi, sunt indicii ca negotul permanent n-a lipsit cu totul in orasele romanesti in veacul al XV-lea si al XVI-lea. Primul semn il constituie existenta negustorilor legati de anume orase. Astfel, la 1500, Gheorghe, negustor din Ramnic, nevoit din cauza ciumei sa se mute la Arges, cere ca judetul si pargarii din acest din urma oras sa anunte printr-o scrisoare municipalitatii din Sibiu mutarea, ca sa nu aiba vreo piedica in comertul lui in marele oras ardelean si sa fie primit la targ'127. in actele Brasovului, negustorii din Tara Romaneasca sunt numiti Petre de la Arges, Neculae de Targoviste, iar la Lio si Cracovia, la fel pentru orasele moldovenesti. Comertul la noi, ca si in Apus, era organizat in legatura cu orasele; negustorii erau legati de oras si nu-si puteau muta centrul afacerilor in alt targ, deoarece faceau parte dintr-o comunitate inchisa. Orasul garanta pentru ei, ei aveau acolo o pravalie; era, deci, i.ot un comert permanent, alaturi de cel periodic al balciurilor.

Pe de alta parte, in tratatul de comert al lui Alexandru cel Bun cu liovenii, la 140T confirmat apoi de ceilalti domni moldoveni, se prevede ca negustorii din Liov vor avea voie sa tie la Suceava o casa de comert permanenta (un fundacco se numea o asemenea casa a strainilor la Venetia): „Le-am dat voie, scria Alexandru cel Bun, sa-si tie o casa la Suceava, dar in aceasta casa sa nu tie carciuma, sa nu faca bere, nici mied, nici macelarie, nici sa nu vanda paine' (pentru a nu concura pe oraseni, care singuri aveau privilegiul acestor produse128). Asadar, comertul permanent avea si el o parte din viata vechilor targuri romanesti, dar importanta sa era secundara fata de comertul vitelor si granelor aduse de tarani la oras. Satele care aduceau produse la oras plateau o taxa la targ, adica vama, asemenea si pentru cumparaturile ce faceau la targ129.

De asemenea, in privinta meseriilor exista exceptii de la aspectul comercial al targurilor noastre asa cum l-am schitat in general. La 1440, aflam la Ramnic un Laslau protomester, probabil ungur130, iar in Moldova, la Baia, „piua de batut sumane' (1443) si torcatoria de lana (1448)131.

Am spus ca si morile erau concentrate la targuri, morile domnesti si ale unor manastiri, ale boierilor. in acest chip, o parte a produselor agricole erau prelucrate la oras, nu insa pentru export, caci am spus ca in veacurile XV si XVI granele nu se exportau; ele nu figureaza in nici un tratat de comert al domnilor nostri. Ceara era prelucrata in pietre de ceara la orase si pietrele de ceara de la Piatra Neamt.si de la alte targuri constituiau un produs important, din care domnul avea zeciuiala. intr-o vreme cand ceara era singurul produs pentru luminat, iar mierea pentru indulcit hrana, orasele aveau prisaci care dadeau aceste pretioase marfuri. Ceara in Evul Mediu, la Baia de pilda, se vindea la carciumi132. Sararea pestelui pentru export era o industrie a targurilor dunarene: se sara cu maja, cu carul si cu corabia133. Unele targuri erau asezate in jurul unei industrii miniere, ca Ocnele Mari in Valcea (Anghel de la Ocna e pomenit intr-un hrisov al lui Mircea, el doneaza o mosie manastirii Cozia134), Baia de Arama in Mehedinti, unde exploatarea aramei era concesionata de Mircea unui sas, Czop Hanos135.

Toate aceste activitati nu erau adevarate meserii si nu puteau duce la crearea breslelor. Cea mai veche, breasla cunoscuta in veacul al XVI-lea este aceea a zugravilor de la Suceava, la 1570136. Orasul capitala, cu multe biserici si manastiri, avea nevoie de zugravi si de aceea a inflorit inaintea altor mestesuguri aceasta meserie cu evlavioase scopuri. La Arges, in vechea capitala munteana, era o alta specialitate mestesugareasca, ce s-a pastrat pana astazi, aceea a olarilor, si frumoasele resturi de ceramica cu scenele de lupta in relief, gasite in ruinele palatului domnesc de acolo, sunt in legatura cu aceasta activitate.

in schimb, din corespondenta comerciala a tarilor noastre cu Brasovul si Sibiul in veacul al XV-lea, aflam ca se importau din Ardeal produse neasteptate, pe care le-am fi crezut intre produsele tarii: sapun, arcuri, carute, cuie, hamuri de cai, caldari, furci, funii137. Toate acestea nu se produceau in tara, se importau. Este, deci, clara lipsa meseriilor in orasele noastre, daca si produse de prima necesitate se importau, cu atat mai mult nu puteau exista meserii de specialitate pentru export.

Am aratat ca dupa caderea porturilor de la Dunare si mare, si taierea drumurilor de comert, negotul tarilor noastre este redus, in veacul al XVII-lea, la un trafic cu marfurile locale si la exportul granelor in Imperiul Otoman prin intermediul grecilor. intreruperea comertului cu Ardealul si Polonia sau slabirea lui in aceasta faza, opreste aducerea in tara a obiectelor manufacturate. Tocmai atunci apar, insa, la noi breslele de meseriasi, care nu existau in Evul Mediu, epoca de inflorire a lor in Apus. Reducerea importului si a traficului comercial in general este explicatia acestui fenomen economic; la noi, breslele apar atunci cand se simte nevoia unor meserii locale, ce se ridica de pe urma inchiderii comertului cu Ardealul si Polonia. Orasele noastre in epoca lor de decadere, in veacul al XVII-lea si al XVIII-lea, au abia atunci aspectul unor centre de productie, dar numai pentru nevoile locale. Chiar celelalte ocupatii, care desi mai vechi, nu erau organizate in bresle, se constituie abia acum. Breasla talpalarilor, a fierarilor-potcovari la Iasi, a blanarilor la Suceava si Botosani, a lumanararilor, clopotarilor, apar abia acum, ca si vestita breasla a calicilor (invalizi)138. Acum apar fabricile de postav (la Afumati) in veacul al XVII-lea, de hartie (moara de hartie a lui Matei Basarab), portelan (sec. XVIII), dar nu la orase, ci pe mosiile domnesti sau boieresti; Mihai banul Cantacuzino, care scrie Genealogia Cantacuzinilor la 1769, mentioneaza in Tara Romaneasca urmatoarele fabrici: fabrica de postav, de sticla, de hartie. Fabrica de sticla exista si sub Brancoveanu, la

1700139.

Breslele aveau, ca si in Apus, o organizare religioasa si profesionala in acelasi timp140, aveau biserica lor, cu sfantul patron, ce se zugravea si pe steagul breslei, de ziua caruia se facea praznicul. Asociatiile erau pe specialitati si membrii intre ei se numeau frati, de unde si numele de breasla, de la brat, slavoneste.yrafe. in fruntea breslei se afla un staroste {batran, tot termen slav), care carmuia pe temeiul unui statut, ce prevedea, intre altele, cum se poate ajunge calfa sau patron, obligatiile membrilor intre ei pentru inlaturarea concurentei, cat si privilegiile domnesti (statutul era aprobat de domn), rupta, adica conventia cu vistieria pentru suma ce urma sa fie platita anual de breasla ca o unitate fiscala privilegiata141. Numele slav al breslei (bratstvo) Wne, se pare, din Galitia, unde erau anume bresle sau fratii ortodoxe cu scopuri economice si religioase, dar nu erau constituite pe specialitati de meserii si tot acolo se folosea titlul de staroste. Pentru unele bresle din veacul al XVIII-lea se folosesti, insa, termenul turcesc esnaf si tot turcesc este titlul de calfa, influente firesti in vremea comertului sud-dunarean. Ucenic este, insa, un termen slav, de la uciti, a invata, si inseamna invatacel.

Perioada infloritoare a vechilor bresle romanesti este veacul al XVIII-lea, epoca de decadere a oraselor, care trebuie sa se intretie singure. Industria cu caracter local pentru nevoile regiunii a dus, deci, la crearea breslelor la noi, cu un aspect deosebit al breslelor cu produse de export din Italia, Flandra si Ardeal.

Desfiintarea comunelor libere la romani. Am aratat ca in Moldova si Tara Romaneasca orasele din Evul Mediu erau, ca in Apus, comune autonome cu imunitate, un fel de stat in stat. Autonomia comunelor, cu oaste si organizatie libera, incepe sa decada in Europa inca din veacul al XVI-lea si cauza acestei decaderi a libertatii comunale este capitalismul comercial, care rupe barierele protectioniste medievale ale oraselor; de pilda, oprirea concurentei, privilegii, drept de depozit.

„Progresele capitalismului, ale navigatiei si ale circulatiei generale cer desfiintarea piedicilor pe care le-o impune politica oraselor. Comertul mare se gaseste acum in fata economiei urbane, intocmai precum era odinioara, la origine pozitia oraselor in fata economiei agricole, dominiale. El pretinde desfiintarea pietelor privilegiate, a dreptului de depozit, a monopolurilor industriale. Comertul mare tinde si el spre dreptul comun si desfiintarea privilegiilor municipale, care nu mai sunt decat o piedica a libertatii'142.

in Tarile Romane, in perioada a doua a istoriei oraselor, cand avem un comert pe scara mai mica si indreptat spre sudul Dunarii, orasele au avut mult de patimit de pe urma politicii domnesti si a decaderii economice, dar abia la inceputul perioadei a treia, adica in vremea cand si tarile noastre vin in atingere cu capitalismul comercial european, se desfiinteaza autonomia oraselor. Am spus ca inceputul acestor relatii la noi este de pus in legatura cu patrunderea Austriei in sud-estul Europei, in special prin comertul de vite. La inceputul acestei patrunderi si, desigur, in legatura cu ea se produc reformele lui Constantin voda Mavrocordat in Tara Romaneasca si Moldova, desi ele n-au fost studiate din acest punct de vedere. Nu este cazul sa aratam pe larg aici spiritul general al acestor reforme, e destul sa spunem ca ele au un caracter modern si apusean, de desfiintare a privilegiilor locale si de unificare a conditiilor juridice. intre privilegiile si autonomiile desfiintate de Constantin Mavrocordat sunt si acele ale oraselor: ele devin o parte a administratiei domnesti, fara privilegii deosebite si, ceea ce este mai caracteristic, se desfiinteaza chiar dreptul comunitatii orasenesti de a-si alege reprezentantii. Judetul sau soltuzul (inlocuit cu un ispravnic) este numit de domn; la Craiova, de catre divanul Craiovei. Astfel, la mijlocul veacului al XVIII-lea, inceteaza existenta comunelor libere in Moldova si Muntenia.






Politica de confidentialitate







.com Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 Proiect didactic Clasa: a-IX-a, Luarea deciziilor
 PROIECT DIDACTIC 3-5 ani dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale - „Cine face, ce face”
 PROIECT MOTOR ASINCRON - Determinarea parametrilor schemei echivalente si a caracteristicilor de functionare in regim stabilizat de la gol la sarcina
 TEMA DE PROIECTARE - arbore de masina rotativa

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta - cercetare si analiza financiara asupra deseurilor de ambalaje la sc.ambalaje sa
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Atestat la informatica cu tema “gestionarea unui magazin de confectii”
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM

CELTII - Migratia celtilor si prima epoca a fierului
Urbanismul
Revolutia americana
Constantin Brancoveanu, iscusit om politic, ctitor si martir
Evolutia statului medieval (secolele X-XV)
ARADUL SI MAREA UNIRE
Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920); recunoasterea internationala a unirii Transilvaniei si a Banatului cu Romania
Istoria contemporana universala (1918-1939)





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu