Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice


Acasa » referate » Istorie
Organizarea militara a dacilor

Organizarea militara a dacilor




Academia navala ,,Mircea cel Batran’’

Organizarea militara a dacilor

Nivelul inalt al vietii si civilizatiei dacilor, marile bogatii ale Daciei antice, au atras, de timpuriu, atat atentia prietenilor cat, mai ales, a dusmanilor.

Ca pretutindeni, si in spatiul carpato-danubiano-pontic, factorii generatori de conflicte intre comunitatile umane, faurirea primelor arme si lucrari de fortificatie, dezlantuirea celor mai vechi razboaie, configurarea unor alcatuiri militare care au premers ostile si armatele de mai tarziu, s-au conturat inca de timpuriu, arma care a dominat inceputurile si a revolutionat insasi viata omului, a fost arcul propulsor de sageti, asa cum o dovedesc numeroase descoperiri arheologice.

Vechile tipuri de arme – suliti, lanci, arcuri, maciuci, topoare de lupta, pumnale – inventate inca din epoca pietrei, au constituit puncte de plecare si, totodata, modele pentru fauritorii armelor de metal; generalizarea tehnologiei bronzului si apoi a fierului a avut urmari capitale pentru viata militara a comunitatilor umane.

Organizarea si modul de lupta al armatei geto-dace au fot determinate de cadrul geografic, demografic si spiritual al poporului dac. Conditionarea evolutiei organismului militar, bazat pe acesti factori, constituie o legitate universala si valabila in toate timpurile.

Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic se caracterizeaza printr-o armonie si simetrie rara cit si printr-o unitate unica ,toate astea regasindu-se in spiritul armatei daco-gete.

Caracateristicile fizico-geografice au avut o insemnatate aparte pentru organizarea militara si modul de ducere a razboaielor, toate actiunile de lupta, din antichitatea si pina azi. Dacii fiind mai aproape de natura, au recurs la natura pentru a le da mijloacele de a-si mari puterile si de a micsora pe cele ale inamicului.

Formele de organizare, care sint de regula greu de surprins arheologic fidel, se desprind lesne, daca se recurge la informatii si date referitoare la modul cum a fost conceputa si realizata apararea perimetrului locuit de comunitatile umane inca de la inceput.

Organizarea militara a comunitatilor mici

Factorul militar in zona carpato-danubiana a aparut ca o componenta a modului in care omul isi alegea vatra de locuire in asa fel incit aceasta sa ii asigure conditii de existenta cit si de aparare a comunitatii respective. In acest scop au fost locuite cu preponderenta acele zone in care insasi natura lor oferea oamenilor avantaje eventual aceasta amplificind potentialul defensiv, cel mai adesea prin santuri. In aceasta perioada de inceput a civilizatiei locale nu existau institutii ostasesti propriu-zise, oamenii munceau si traiau in comun, bucurindu-se de aceleasi drepturi si indatoriri, fara o categorie speciala care sa indeplineasca si o slujba militara, uneltele servindu-le adesea si de arme. Ca oameni ai pamintului, autohtonii au trecut de timpuriu la constructia de asezari de diferite tipuri, de la simple sate si mici asezari rurale situate linga ape, in vai, pina la unele centre mai dense situate pe inaltimi greu accesibile.

Organizarea militara de tip tribal

Locuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de tarani care aveau ca preocupare principala agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere cultural dar politic erau impartiti in numeroase clanuri autonome, fapt care si-a pus amprenta si pe organizarea militara. Primele organizari militare au fost infaptuite in perioada in care triburile daco-gete se constituiau pe baza inrudirii. Fiecare trib alcatuia un organism ostasesc,formind un gen de unitate independenta cu un efectiv variabil in functie de numarul populatiei din care se compunea, cu deosebire din numarul celor in stare sa poarte arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate (trib) era compusa din cetele familiilor si satelor apartinatoare, fiind comandate de capii acestora si veghea de regula la apararea perimetrului teritorial care ii apartinea. Conducerea militara era asigurata de un sef, care era in acelasi timp si unul din cei mai buni luptatori, el bucurindu-se de o autoritate aparte. Atunci cind fortele mai multor triburi se uneau ocazional sef devenea cel mai apreciat de masa populatiei, intotdeauna cel care intrunea calitati organizatorice de exceptie si insusiri militare deosebite. Organizarea militara de tip tribal si indeosebi amenajarile genistice facute au avut o insemnatate deosebita pentru intreaga existenta si lupta a poporului geto-dac. Tipologic si tehnic, fortificatiile care serveau in actiunile de aparare pe caile de acces spre incinta asezarilor, s-au constituit intr-unsistem defensiv specific pe care geto-dacii l-au perpetuat si perfectionat astfel incit pe timpul lui Burebista intregul areal dac era impinzit de multe secole, de asezari intarite.
Organizarea militara pe baza uniunilor de triburi

Organizarea militara si-a largit considerabil cadrele odata cu trecerea la o noua etapa de dezvoltare politico-economica si administrativa odata cu unificarea triburilor. Stringerea legaturilor economice si militare intre triburi a dus la formarea unei constiinte etnice si lingvistice largi creind premisele formarii statului dac. Interesele comune si necesitatea apararii organizate la nivel mai mare apropie comunitatile intre ele, creaza conditiile colaborarii, pregatind astfel uniunile mai mari conduse de un sef ales care avea atributiuni politice, sociale, juridice, economice si mai ales militare.
Tipologic, uniunile de triburi au fost constituite pe baza inrudirii de singe. Ele erau conduse unitar de un sef ales si cuprindeau teritoriile locuite de triburile care o compuneau. Ulterior se va ajunge la stabilirea mai exacta a perimetrului de convietuire, luindu-se in considerare si posibilitatile de aparare, hotarele fiind alese de regula pe cele mai imortante obstacole naturale.
Functiile tot mai importante ale uniunilor de triburi au impus fortificarea unor asezari si crearea unui comandament central din care face parte seful militar (basileus,rex) al comunitatii care dispune de structuri militare proprii si de garnizoane de cetati. Acesti basilei erau din rindul nobililor si cu cit aduceau si puteau sustine mai multi ostasi cu atit erau mai respectati. Devine clara intentia de a transmite urmasilor directi aceste prerogative punindu-se astfel bazele unor dinastii locale. Ca urmare directa a acestui fapt se formeaza o aristocratie militara din rindul careia se constituie un corp de comanda. Fiecare trib isi avea seful sau militar care dispunea de efective proprii care actionau ca o unitate ce in timpul luptelor de regula nu se fractiona. El dispunea de un corp de comanda din rindul carora se stabileau sefii de cete, ai cetatilor si lucrarilor de fortificatii. In caz de necesitate, fortele triburilor erau intrunite sub conducerea unui sef suprem iar sefii triburilor alcatuiau un stat-major ad-hoc. Acesti sefi de rangul doi veneau la puterea militara centrala cu cetele triburilor din care proveneau, ale caror efective erau variabile in raport cu forta economica si demografica a fiecarei zone. Instructia si pregatirea pentru lupta se desfasurau la triburile respective dar unele exercitii aveau loc pe scara mai mare si adesea direct in locurile in care comunitatea avea de aparat ceva. In timpul acestor exercitii se punea accent pe invatarea modului de folosire a lucrarilor de aparare, pe utilizarea mijloacelor de lupta de la catapulte si baliste pina la arc si lance. La aceste exercitii luau parte toata populatia capabila a purta arme, tinindu-se seama ca lupta se desfasura de regula din spatele fortificatiilor prin aruncarea de sageti, lanci, pietre si sulite iar in cazul ca inamicul reusea sa patrunda in incinta era imperios necesar ca toti sa fie in masura sa dea lupta corp la corp.
Datorita deplasarii centrului de greutate al nevoilor de aparare de la numeroasele triburi la o scara mult mai generala, are loc cresterea amplorii si caracterului manevrier al actiunilor militare, astfel conditia armatei capata noi dimensiuni atit organizatorice cit si ca mod de lupta. Vor aparea in aceasta faza ostiri cu efective de zeci de mii de oameni chemati sa actioneze impreuna intr-un dispozitiv articulat si pe baza unei conceptii unitare proprie unui sef suprem. In acesata faza misiunea luptatorului si responsabilitatile lui se generalizeaza,el participind adesea la campanii militare care se desfasoara la mari distante de perimetrul obstii satesti din care face parte

In ultimul secol al erei vechi, cursul istoriei poporului roman a inregistrat un eveniment cu totul deosebit – faurirea statului dac centrlizat si independent , sub conducerea marelui rege Burebista ( 82-44 i.e.n.). Acest eveniment a fost rezultatul dezvoltarii vietii materiale si spirituale pe teritoriile locuite de geto-daci , care faceau parte din numeroasa populatie a tracilor , cu radacini in intreg spatial carpato-danubiano-pontic.

Organizarea militara a primu;lui stat dac:

Stadiul actual al cercetarilor istorice considera ca prim stat al dacilor cel condus de Dromihete plasat la confluenta secolelor IV-III-ien. Cu o temelie economico-sociala si politica deosebit de puternica, statul daco-getic al lui Dromihete includea teritoriul limitat la sud de muntii Haemus (Balcani), la est Pontul Euxin, la nord-est riul Tyras la nord si nord-vest si vest Carpatii Meridionali si Orientali adica aria etnica geto-daca extracarpatica si avea capitala in cetatea HELIS (indentificata ipotetic cu asezarea de la Piscul Crasanilor) Acest stat avea toate institutiile specifice unui stat de la institutii centrale si pina la aparatul administrativ local. Avea o circulatie monetara iar forta statului era data de deosebita civilizatie materiala si spirituala.Una din institutiile de baza ale statului geto-dac din acel timp era armata,ca factor al puterii centrale. Organizatiile obstilor erau suportul social-economic al factorului militar. Realizind o aparare locala eficienta, obstile erau obligate sa puna la dispozitia dinastului, contingente de luptatori in raport cu nevoile de moment. O parte insemnata a armatei o reprezentau cetele personale ale regelui. Puterii centrale ii revenea si autoritatea asupra cetatilor de interes deosebit strategic si politic, pentru a caror aparare s-au destinat trupe de infanterie, constituindu-se garnizoane cu misiuni permanente si care pe timp de razboi erau intarite cu elemente locale. La rindul lor nobilii dispuneau de forte militare proprii cu care erau obligati sa participe la campaniile poruncite de rege. Influenta unui nobil era data de numarul de luptatori aflati in subordinea sa. Organizarea si compozitia armatei erau o reflectare a structurii social -politice a statului, ea fiind de fapt suma cetelor si formatiuilor militare de care dispuneau conducatorii de obsti, orase si cetati, precum si cele detinute de seful statului. Se estimeaza ca armata primului stat geto-dac putea ridica la oaste pina la 40000 de luptatori.

Organizarea si inzestrarea oastei geto-dace

Consecintele pe plan militar ale fauriri statului dac centrlizat sub conducerea lui Burebista au fost considerabile . Prin unirea poporului dac sub o singura stapanire  s-a pus capat luptelor interne care , dupa expresia lui Strabon , il istovisera vreme indelungata inainte de Burebista . Exercitiile la care Burebista i-a supus pe ai sai si care au contribuit la cresterea prestigiului dacilor nu pot fi altceva decat disciplina militara , pregatirea morala si de lupta a ostirii , a intregului popor pentru apararea Daciei . In acelasi scop a sporit considerabil capacitatea militara a statului dac , care , la nevoie , putea sa controleze efective impresionante de luptatori .

Statul dac dispunea si de o puternica armata permanenta , numai asa se explica marile si rapidele sale succese in luptele cu celtii , in expeditiile sud-dunarene si in supunerea cetatilor grecesti de pe litoralul pontic.

Izvoarele antice transmit stiri despre organizarea militara a statului dac in timpul lui burebista si al urmasilor sai , printre care o informatie tarzie a medicului Criton despre asezarea de catre Decebal a unor prefecti in fruntea cetatilor . Exista temeiuri pentru a se aprecia ca asemenea comandanti de garnizoane intarite existau si sub predecesorii ultimului rege dac. Pentru aceasta pledeaza , de exemplu , construirea unor turnuri locuinta in cetatile descoperite la Blidaru ( jud. Hunedoara ) , Capalna ( jud. Alba ) , Tilisca ( jud. Sibiu unde nu exista nici un motiv pentru a se presupune prezenta efectiva si de durata a regelui . De altminteri , cetatile aveau , fara indoiala , garnizoane si deci un comandant al lor , daca in fortaretele din regiunile periferice se poate presupune ca acest rol era indeplinit de capetenia daca locala care recunoscuse autoritatea regelui , in cetatile din zona Orastiei si din inmediata apropiere situatia trebuie sa fi fost diferita aici comandant nu putea fi decat un om al regelui , numit de acesta.




Organizarea armatei dace a depins , evident , de caracteristicile generale ale suprastructurii politice si , indeosebi , de gradul de centralizare a statului in vremea lui Burebista , de insasi dezvoltarea social-economica a regiunilor care intrau in componenta acestuia . Se stie ca statul condus de acest rege cuprindea cetatile grecesti de la Olbia pana la Apollonia , Zone de intensa locuire daco-getica ( Valea Argesului , valea Siretului , sudul zonei intracarpatice ) , dar si zone cu populatie mai putin densa ( teritoriile de la nord ), autoritatii lui Burebista i se supusesera atat triburile daco-getice ,cat si ceilalti din nord-vest si de la dunarea mijlocie sau moesii si tracii dintre Istru si Haemus. In aceste conditii , apartenenta la statul lui Burebista a unor triburi periferice sau a cetatilor de pe litoralul pontic trebuie sa fi constat din plata unui tribut , din renuntarea la o politica diferita de cea a regelui dac si , in sfarsit , din obligatia de a-i furniza acestuia osteni in vreme de razboi.

Din datele cunoscute astazi se poate aprecia ca in acea vreme a sporit considerabil capacitatea militara a Daciei , armata lui Burebista fiind formata din 2 categorii principale de forte : o oaste a regelui , cu caracter mai mult sau mai putin permanent si o oaste de larga participare a efectivelor aduse si conduse de diferitele capetenii locale din cuprinsul marelui stat dac. Ridicarea la arme a ambelor osti , sub comanda suprema a regelui , putea ajunge pana la cifra impresionanta de 200 000 de luptatori , potrivit aprecierii lui Strabon.

Se cuvine subliniat faptul ca , pentru a pune la nevoie , pe picior de razboi o asemenea forta uriasa , Burebista si-a organizat un sistem de insttiintare-semnalizare si de mobilizare destul de bine pus la punct . Avand in vedere diversitatea destul de mare a armelor , a intrbuintarii calului si carelor de lupta inca din perioada anterioara , se distingea o structurare a armatei in pedestrime si calarime , cea de a doua cu o pondere destul de insemnata daca tinem seama de distantele impresionante pe care actiona viteazul rege.

Faptul ca a distrus asezari fortificate si cetati si ca, la randul sau , Burebista a inaltat asemenea centre pe directiile de invazie catre tinuturile sale , denota , de asemenea , existenta unor trupe si tehnici de asediu si distrugere cat si a unor specialisti in constructii de tip militar , defensiv. Si nu in ultimul rand , o asemenea armata mare , ca sa intre in actiune presupunea o anume organizare pe structurii militare comparabila cu a altor popoare din jur , in fruntea carora se aflau capetenii de diferite ranguri. Desigur pentru expeditiile sale obsnuite Burebista va fi folosit numai o parte din cele 2 categorii de oaste pe care le avea la dispozitie , anumite efective ramaneau ca garnizoane sa apere cetatile din zona centrala a statului dac , fortificatiile din tinuturile marginase si , deci , mai putin sigure.

Dovedind remarcabile calitati de comandant de osti , Burebista s-a preocupat intens de buna pregatire militara a armatei sale , de dotarea ei cu armamentul necesar , de fundamentarea unei tactici de lupta adecvata. Referitor la armele dacilor sursele de cunoastere sunt descoperirile arheologice , cat si scenele de pe columna lui Traian , la care se pot adauga si anumite informatii din izvoarele narative ale vremii.

Cavaleria dacilor era de 2 feluri: usoara si grea.
Cavaleria usoara era - pe cat se poate - libera de greutati, inarmata numai cu arcuri si sageti, sabii si topoare fara scuturi si fara sulite. Calarasii daci nu aveau pe caii lor nici sa, nici plocat. Pentru razboi, ei nu aveau trebuinta de pregatiri multe; ei erau in tot momentul gata de plecare si gata de lupta. Arma principala a dacilor, in cavalerie si in pedestrime, a fost arcul. Cu arcurile lor, ce bateau departe, ei acopereau pe inamici cu o ploaie de sageti.
Arcurile dacilor erau solide si usoare, formate din coarne de animale, impreunate la mijloc cu o bucata dreapta, iar coarda arcului era din vana de cal. Ovidiu, vorbind despre getii si sarmatii de langa Dunare scrie: „Cea mai mare parte din popoarele acestea nu se tem de armele ostasilor romani. Ei au o deplina incredere in arcurile si in tolbele lor pline cu sageti si in caii lor invatati sa faca curse foarte lungi si sa suporte timp indelungat setea si foamea'.
Cavaleria dacilor si a sarmatilor avea o deosebita deprindere in lupta cu arcul. Cand fugeau, ori simulau ca fug, se intorceau cu jumatate corpul inapoi si indreptau sagetile asupra celor ce-i urmareau.

Sagetile dacilor erau lungi si muiate in venin de vipera. „Nu este nimeni din sarmati si geti', scrie Ovidiu, „care sa nu poarte o teaca cu arc si sageti muiate in sange de vipera'. Getii purtau totdeauna cu dansii o tolba plina de sageti, din care cauza, Ovidiu ii numeste tolbasi (pharetrati), un termen ce se vede a fi fost in uzul militar, deoarece il aflam intrebuintat si in organizarea militara a romanilor, pana in secolul al XVIII-lea.
O alta parte din cavaleria daca era inarmata cu lanci. Lancile si sulitele cavaleriei, unele aveau forma hastelor [hastae] romane si serveau ca arma de impuns si de aruncat. La cavaleria sarmata, ne spune Tacit, era in uz lancea numita contus; ea semana cu sarissa macedonenilor, insa nu era asa lunga.
Unele trupe de cavalerie, care luptau cu lancile si cu sulitele, mai purtau si scuturi. Scuturile dace aveau forma ovala care era mult mai practica; ele se puteau manui mai usor decat forma patrata si acopereau numai pieptul si pantecele luptatorului. Cand fugeau, scuturile se aruncau pe spate. Pe scuturile dace vedem figurate diferite embleme. Unele au la mijloc o rozeta, ca simbol al soarelui si sunt decorate pe margini cu semiluna si stele. Pe altele vedem coroane de lauri si ornamente de flori. Afara de scutul oval sau pelta mai era in uz la cavaleria din nordul Istrului, ne spune Lydus, si un scut mai mic, pe care italienii il numeau parma.
Cavaleria grea era compusa din trupe ce purtau catafracte sau lorice. La unele din trupele acestea, calaretii si caii erau acoperiti cu lorice sau cu armuri peste intreg corpul. Aceasta era armatura particulara a cavaleriei sarmate, pe care, dupa cum scrie Tacit, o purtau numai principii si cei mai nobili dintre sarmatii roxolani. Loricele cavaleriei sarmate erau formate din o singura bucata, ce acoperea partea de sus si de jos a corpului. Caii sarmatilor erau acoperiti cu lorice pe cap, pe piept, pe laturi si pe picioare pana la copite, iar peste ochi aveau aparatori perforate. Loricele dacilor insa se deosebeau de ale sarmatilor, ele aveau forma unui pieptar sau camasi si acopereau numai pieptul, spatele, coatele si pantecele pana la genunchi. Columna lui Traian ne infatiseaza diferite genuri de lorice intrebuintate in armata daca. Unele erau din lamine de bronz, ori de fier in forma unui pieptar (thorax), care se incheia la piept cu copci mari. Altele erau fabricate din solzi de metal, de os, sau de piele tare (lorica squamata). Altele erau din zale, sau din inele de metal (lorica hamis conserta), unele erau de in (lorica lintea).
Principii si cei mai nobili dintre sarmati, scrie Tacit, purtau lorice formate din lamine de fier, ori din bucati de piele foarte tare; iar Pausania scrie ca armurile sarmatilor (intelege ale calarimei de rand) erau facute din solzi taiati din copite de cai, fiindca la dansii nu erau mine de fier si nici nu se importa la ei fier din alte parti.
Trupele din cavaleria grea a dacilor si sarmatilor purtau pe cap coifuri de metal, sau de piele tare. Coifurile dace aveau diferite forme. Unele mai aveau in partea dinapoi si o aparatoare pentru spate, iar altele acopereau si fata luptatorului. Pe Columna lui Traian vedem figurata, ca trofee, o lunga serie de coifuri de diferite forme, din care unele cu ornamente artistice foarte frumoase, ceea ce ne serveste ca un indiciu, ca, in mare, parte cavaleria era compusa din nobilime si din oameni cu avere.

Conceptia si modul de lupta

Situat in locuri de ispititor belsug, poporul dac si-a elaborat de timpuriu o gandire si o arta militara propice apararii. In acest scop s-a recurs la organizarea si ducerea apararii strategice pentru a provoca pierderi fortelor inamice, uneori la distrugeri pe mari adancimi pe directiile de inaintare ale inamicului, aplicand ceea ce posteritatea a numit 'tehnica pamantului parjolit'. La daco-geti modul obisnuit de lupta era hartuiala dar la trebuinta ,angajau lupta cel mai adesea in dispozitiv in forma de pana. Cand se luptau in retragere contra cavaleriei inamice, aici alergau raspanditi, inainte aici se comasau in plutoane si se aparau, reusind prin aceasta tehnica sa isi reduca pierderile. Adesea recurgeau la atacuri nocturne, cunosteau bine serviciul de santinela inamic si tineau intotdeauna langa ei caii inseuati si gata de lupta sau fuga. In timpul apararii, felul de lupta consta in hartuiri permanente cu scopul de a-l slabi pe inamic si de a-l aduce in pozitii dezavantajoase de lupta. Intrebuintau frecvent cursele si inselaciunile recurgand la tot felul de stratageme. In timpul actiunilor de riposta geto-dacii, folosind terenul impadurit, preparau lovituri si manevre bine intocmite pe care le alternau cu atacuri neasteptate, fie in zona vadurilor fie in zone stramte. Cavaleria avea atat rolul de cercetare cat si pe acela de legatura intre diferite corpuri militare. Dar principala actiune a calaretilor era lupta de hartuire, lupta in care dupa aruncarea sulitei si descarcarea arcului, calaretul se repezea inapoi pentru a scapa de lovitura dusmanului si pentru a reveni din nou dintr-o alta directie. In conceptie si executie armata geto-daca nu a recurs la formatii de lupta rigide, masate si putin articulate. Modul de organizare, pe obsti satesti, depindea de resursele demografice ale asezarilor si deci efectivele erau variabile si suple. In ofensiva aveau predilectie pentru dispozitivul in forma de unghi cu varful inainte, cu scopul de a strapunge falangele, cohortele sau manipulele si a le disocia fortele pentru ale nimici din partile laterale. In aparare recurgeau la dispozitivul In forma de potcoava cu flancurile avansate cu scopul participarii a cat mai multe forte la lovirea simultana si pe o adancime cat mai mare a inamicului. In toate aceste dispozitive insa luptatorul avea in juru-i suficient spatiu pentru libera miscare si actiune. Dispunerea fortificatiilor in teren, structura si varietatea dispozitivelor de lupta arata o temeinica si justa cunoastere a terenului si avantajelor amenajarilor genistice. Constructia acestor lucrari si asezarea lor reflecta o pricepere deosebita a rolului strategic si tactic al fortificatiilor. Realizarea unui sistem de cetati s-a facut pe baza unor conceptii si principii ce raspundeau nevoilor strategice. Astfel aceste cetati si fortificatii au fost edificate la confruntariile Daciei si indeosebi pe axele de comunicatii pe care puteau sa patrunda mai usor invadatorii. In timpul bataliilor de aparare a cetatilor, aparatorii aruncau asupra asediatorilor bolovani de mare greutate, plumb topit, oale si butoaie pline cu smoala fierbinte, seu si alte substante inflamabile, sulite si sageti incendiare. Se foloseau de asemenea pe scara mare si catapulte si baliste, atat in luptele duse in jurul fortificatiilor cat si in luptele in camp deschis cand erau transportate pe care cu 2 roti. In ceea ce priveste cucerirea cetatilor strategii daci au recurs la procedeul asediului, prin care se urmarea incercuirea si izolarea garnizoanelor adversarului. In timpul asediului, alaturi de armele individuale, foloseau catapulte de mare putere, berbeci din stejar cu cap de bronz sau fier. Geto-dacii au mai folosit si falces murales cu care scoteau pietre din ziduri si perforatoare de ziduri numite terebrac de fapt un berbec cu varf ascutit. La unison, izvoarele lumii antice ii prezinta pe daco-geti in razboaie de aparare si toate le subliniaza curajul si vitejia, disciplina si organizarea. Modalitatea proprie de purtare a unui razboi, prin ridicarea la lupta a intregii populatii apte de efort militar, le-a dat permanent un avantaj in luptele necurmate cu aceia care le doreau avutul, facandu-i de neclintit de pe pamantul Daciei, pe care il considerau sacru si numai al lor.

Fortificatii

Urmare a perfectionarii si generalizarii uneltelor de metal, avantul economic si explozia demografica au impulsionat, in secolele XII - IV i.e.n. trecerea la realizarea unor lucrari de fortificare de mari proportii, suprafete de pana la 30 hectare fiind amenajate ca fortificatii de refugiu ( Santana, Cornesti, Ciceu-Corabia - jud. Bistrita-Nasaud). Ridicate pe inaltimi greu de atins, constructiile se adaptau perfect terenului, indeosebi in zona muntoasa si deluroasa, pe directiile slab protejate natural fiind amenajate santuri de aparare de mari dimensiuni (adancime de 4 m si latime de cca. 13 m la Santana) si valuri de pamant puternice (25 m latime la 7 m inaltime tot la Santana), intarite, in functie de materialul existent in zona cu miez de piatra nefasonata, cu ziduri de sprijin de piatra (Seica Mica, jud. Sibiu, Sona, jud. Alba, Ciceu-Corabia jud. Bistrita-Nasaud), sau placate cu lespezi de piatra acoperita cu lut ars (Babadag jud. Tulcea). In zonele de campie, unde, adesea, era necesara ridicarea circulara a fortificatiilor, se utilizau lutul si lemnul, tehnica constand in realizarea unui nucleu de arsura prin ardere deschisa sau aplicarea 'turtelor' de pamant pe un schelet de pari si barne transversale ( Popesti, jud. Giurgiu; Bucovat jud.Dolj).
In secolele VIII - IV i.e.n. conceptia si executia fortificatiilor se perfectioneaza generalizandu-se asezarile tip pinten barat, aparate de santuri, valuri de pamant cu palisarde de mari dimensiuni, cu ziduri de piatra sau caramida, 'bastioane' si poarta cu intrare 'in cleste' reprezentative fiind cele de la Seica Mica (jud. Sibiu), Cotofenii de Jos (jud. Dolj). Apar ca o dovada a evolutiei sociale si politice, a accelerarii procesului de constituire a statului, cetatile puternice de mare importanta strategica, cu ziduri, valuri de pamant cu miez de piatra, santuri succesive etc. ca cele de le Cotnari si Stancesti in Moldova, Voievodeni (jud. Mures), Bodoc (jud. Covasna) etc. In epoca urmatoare, a afirmarii statale la geto-daci (sec. III i.e.n. - I e.n.) asezarile fortificate si cetatile de resedinta ale capeteniilor sau cele cu rol de acropola inchizand incinte restranse vor incepe sa se constituie in sisteme de fortificatii, ridicate prin munca colectiva a obstiilor uniunilor politice regionale. Centre politice pot fi identificate in zonele complexului fortificat Jigodin (jud. Harghita), la Poiana (Piroboridava) - Barbosi (jud.Galasi), Cozla-Batca Doamnei (Petrova?)(jud. Neamt), Piatra Craivii-Cugir-Sona (jud. Alba), Polovragi (jud. Gorj), Ocnita (Buridava - jud. Valcea), Cetateni (jud. Arges), Pietroasele(jud. Buzau), Campuri-Surduc (jud.Hunedoara), Tilisca - Arpasu de Sus (jud. Sibiu), etc.

Inegalabil ramane insa sistemul de fortificatii incluzand cca 200 Km.2 din Muntii Orastiei avand ca punct de plecare centrul politic de la Costesti si cel religios (Kogaionon) din zona Gradistei Muncelului, unde se va ridica Sarmizegetusa Regia capitala statului unificat al geto-dacilor, aparata de fortificatiile de la Faeragu, Varful lui Hulpe, Prisaca, Cetatuia si cetatile Blidaru, Piatra Rosie, Banita, Capalna.
Piatra se impune ca principal material de constructie si acolo unde aceasta lipsea (la ses), caramizile (lupe) de lut . Majoritatea cetatilor dacice insa au fost ridicate in tinuturi muntoase printr-o perfecta integrare a constructiilor in peisajul specific montan, imaginea contemporanilor fiind aceea sugerata de Florus, a dacilor 'aninati de munti'.
Constructorii daci au adaptat particularitatilor terenului nu numai planul cetatilor ci si tehnica de inspiratie elenistica, rezultatul fiind aparitia genului original de zid-murus Dacicus: gros de la 1 la 3 metri (prin dublare la cetatile refacute de Decebal) cu doua fete (exterioara si interioara) din blocuri variabile(0,6-0,8 m lungime, 0,4-0,6 m inaltime, 0,3-0,4 m grosime) de piatra taiata regulat (opus quadratum), intre care se tasa un emplecton de pamant si pietris; pentru realizarea coeziunii partilor componente (piatra legata cu mortar a fost identificata doar la Dava de la Cetateni-Arges, ca marturia legaturilor culturale cu lumea romana) in partea superioara ale blocurilor se taiau jgheaburi ('babi') in care se introduceau capetele barnelor care, strabatand emplectonul, faceau legatura intre cele doua fete ale zidului. Dublate uneori de valuri de pamant si santuri, zidurile de incinta inchideau la colturi bastioane patrulatere de aparare, in timp ce, in interior se aflau sub supravegherea turnurilor locuinta. Astfel construite, cetatile dacilor s-au dovedit in masura sa reziste masinilor de razboi romane soldatii lui Traian fiind nevoiti sa infrunte 'multe primejdii' in 'muntii cei intariti cu ziduri', sa faca mari sacrificii ca sa poata lua 'cu pericole, munte dupa munte'.

Descrierea principalelor unelte





SECUREA
A fost gandita nu numai ca unealta cat si mai ales ca arma, cu manerul prelung imbratisat de muche si cunoscuta sub numele de CATEIA, este prezenta pe columna sub trei forme de asta data fara prelungirea muchiei pe maner, dar cu taisul lat in forma de cornul lunii si legatura lamei cu teaca gatuita. Se cunosc 4 tipuri principale de securi
1.
SECUREA DE LUPTA SCYTICA, despre care anticii spun ca ar fi avut proprietatea boomerangului de a se intoarce la cel care a aruncat-o. Aceasta secure isi are originea in securea de lupta getica din bronzul IV.
2. SECUREA-TOPOR, cu taisul lat si rotunjit, cu gura de inmanusare patrata dar fara urechea caracteristica 'celturilor'
3. SECUREA DE LUPTA TURTITA, cu taisul lat si rotunjit, cu muchea prelungita in forma de ciocan subtire. Aceasta secure delicata a fost folosita aproape exclusiv pentru lupta.
4. SECUREA DE TIP CIOCAN-TOPOR, cu noduri in locul de prindere pe maner

CUTITUL
Ca si securea, cutitul era in acelasi timp si unealta dar si arma, motiv pentru care fost foarte folosit. Se purta in teaca, la chimir si avea multe forme
1. cutite cu lama lata, dreapta si tais convex
2. cutite cu lama ingusta, muchie convexa si tais drept. Din aceste cutite deriva tipurile de cutite dacice, cu tais aproape ca al cosorului de vie, reprezentat des pe monumente si foarte folosit de daci
3. cutitul cu lama in forma de s, derivate din cutitele din perioada bronzului
4. cutite cu manerul de fier imbracat in lemn sau os si terminat in forma de bulb sau buton. O categorie aparte o reprezinta cutitele-cosor specifice dacilor, foarte eficace in lupta corp la corp. Sunt arme foarte late si cu varful brusc incovoiat avand lama de 20-30 de cm. Manerul de lemn prinde coada cosorului prin infigere dar si cu ajutorul unui inel de fier.

SPADELE
Spadele scurte aveau o lungime de cca.
0 cm din care manerul cam 12-15 cm cu tais dublu. Aceste spade serveau la taiat prin lovire de sus in jos. In timp sub influenta celtica lamele spadelor au ajuns la lungimi considerabile de pana la un metru si o latime de 5-6 cm.

SICA
Arma caracteristica dacica cu varful treptat ingustat si curbata in forma de secera si cu un singur tais pe partea concava. Tipurile mai mici se manuiau cu o mana dar cele mari cu doua. Aceste arme de calitate au fost produse in numar foarte mare astfel incat aproape toti barbatii valizi erau inarmati unitar ba au fost si exportate la celti, sarmati si bastarni.

LANCILE se fabricau intr-o puzderie de forme si modele de la mici varfuri de tepusa la fiare enorme de lanci de 50 cm, de la forme simple fara aripi pana la forme care copiaza frunza de salcie sau dafin de la forme de simple lanci de impuns la darde de aruncat si pana la forme complexe cu fierul in forma de flacara. La capatul de jos majoritatea erau prevazute cu un pinten ascutit de fier pentru a putea fi infipte in pamant impotriva cavaleriei

SULITA este de fapt o lance mai mica si mai scurta folosita la impuns dar mai ales la aruncat fie cu mana fie mai des cu balista

ARCUL arcul ca arma ofensiva a fost folosit atat de pedestrime cat mai ales de cavalerie. Simbioza fericita dintre calarimea geto-daca si arc le-a adus luptatorilor un bun renume in lumea antica europeana. Varful de bronz sau fier, triunghiular, turtit si cu doi pinteni tot triunghiulari, mult prelungiti in jos, ca niste spini lati aveau la baza o teaca de prins lemnul in ea si mai rar un cui de infipt in varga de lemn. Orientativ se gasesc 3 tipuri de varfuri de sageti
1. varf cu pinteni
2. varf cu aripi ca al lancilor
3. varf cu coaste, de profil helicoidal in trei muchii; este neindoielnic ca sagetile se inveninau, nu rareori, cu venin de vipera sau alta otrava. Trebuie amintit ca dacii mai foloseau ca arma lansatoare si PRASTIA cu care aruncau pietre sau plumbi ascutiti la ambele capete.

SCUTUL ERA ALCATUIT DINTR-O MICA PARTE DE METAL, RESPECTIV MANUSA INTERNA SI UMBO-UL EXTERIOR, IAR CORPUL DE LEMN CAPTUSIT CU PIELE. FORMA ERA OVALA DE MARE DIMENSIUNE SI MAI RAR ROTUND SI MIC, DAR AMBELE BOGAT ORNAMENTATE.

COIFUL
Coifurile la daci nu erau in cinste mare nici chiar printre tarabostes desi pe columna apar ca trofee capturate de romani.
Totusi coiful de parada de aur de la Cotofenesti este emblematic pentru maiestria si arta daco-getica.

LORICA in oastea dacica se purta mai ales de tarabostes ca armament defensiv, camasa de zale. Compusa din inele de fier legate impreuna sau din placi sau solzi dupa model roman si respectiv sarmatic

MASINI DE RAZBOI este neindoielnic ca desi nu cunosteau tehnica de fabricatie si nici de manipulare a masinilor de razboi, dacii le-au folosit, indeobste chiar impotriva romanilor de la care le preluasera mai ales in cele doua razboaie dacice din 101-102 si 105-106 en.

CATAPULTA era cea mai mare masina de razboi care arunca pietre, proiectile de plumb (care uneori aveau peste 100kg) sau materiale incendiare, la distanta si in linie dreapta. Catapulta era formata dintr-un stalp de lemn, la extremitatea caruia se gasea un fel de cupa de talpa in care se aseza incarcatura. Extremitatea stalpului unde se gasea proiectilul era trasa in jos cu ajutorul funiilor si scripetilor pana cand coarda unui arc robust fixat in varful masinii, se intindea la maximum. Dand drumul la funiilor stalpul se inalta brusc. O bara asezata special oprea stalpul si proiectilul din cupa era aruncat cu putere inainte. Un alt tip de catapulta dar de dimensiuni mai mici era ONAGRA. Aceasta era mai redusa pentru a putea fi mai usor transportata de a lungul zidului sau pe campul de bataie. Onagra avea posibilitatea de a arunca proiectile la o distanta de 30 de metri si o inaltime de 40 de metri.

BALISTA era o masina care arunca sageti si lanci pe o traiectorie in forma de arc de cerc.



Bibliografie:

DR. Padureanu Dominut-Curs I.A.M.R(pag12-13)

*** -“ Istoria militara a poporului roman”(pag9997-119)

www studenti actrus.ro

WWW.GEOCITES.COM

www Zamolxis.ro








Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Vlad Tepes - voievodul Tarii Romanesti - prima si a doua domnie
Dacism. Formarea limbii si a poporului roman
CATRE DEFINIREA IDENTITATII STATALE A ROMANILOR
Sosia lui Stalin rupe tacerea
ORGANIZAREA ADMINISTRATIV -TERITORIALA IN PERIOADA MEDIEVALA IN TARILE ROMANE
Italia Fascista
ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
Istoria romilor - originea romilor





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu