Sculptura
la sfarsitul secolului al XIX-lea. Auguste Rodin
Auguste RODIN (1840-1917)
Rodin este un artist extrem de original, una dintre cele mai proeminente figuri
ale secolului al XIX-lea.
Avand o personalitate complexa,
sculptorul este caracterizat de insușiri
excepționale, de admirabile mijloace de expresie, posedand insa si alte
insușiri care se opuneau și le contraziceau pe primele. Romantic,
plin de pasiune clocotitoare, liric, el este totodata atras și de
arta greaca din cea mai frumoasa epoca a ei, de echilibru, de monumentalitatea
plastica a operei lui Fidias, ca și de cea a secolului al XVIII-lea
francez.
Om ieșit din popor, Rodin a pastrat contactul cu aceasta
clasa sociala caruia ii aparține, imprimand o distincție
suverana multor lucrari ale sale. Interesat de tot ceea ce este general omenesc, ca un clasic, a știut sa
patrunda fizionomiile variate ale contemporanilor, lasand in
urma o galerie sincera și bogata de busturi și portrete.
Nascut in 1840 din parinti
foarte modești, este de mic atras de desen, pe
care il va practica cu pasiune toata viata, fiind foarte indemanatic. Artistul este chinuit de posibilitatea de a prinde intr-o linie
fugitiva, insa expresiva, un moment unic, insa esențial, din atitudinile
unui corp in mișcare. Fiind contemporanul dansatoarei Isadora Duncan,
acesta o urmarește la multe dintre spectacole, incercand sa surprinda cu iuteala fulgerului diferitele atitudini
ale corpului ei, dorind sa exprime ceva interesant, plin de frumusețe
și ritm. Urmarește de asemenea concursuri de
atletism și gimnastica.
La 14 ani ia
lecții de desen la o scoala unde preda Carpeaux, numita “la petite ecole”.
Cunoscandu-l mai bine pe profesorul sau, nutrește sentimente de
afecțiune si recunoștința pentru acesta, cat si pentru Barye, pe
care il cunoaște de asemenea.
Dupa ce
termina scoala, din lipsa de bani este nevoit sa practice diverse meserii care
au legatura cu arta. Astfel devine pe rand decorator, turnator in
bronz, ciseleur de metale, ajungand unul dintre rarii sculptori in stare sa execute singuri o lucrare, indiferent de dimensiuni,
caracter si material. Viteza sa de lucru este
uimitoare, cat si inteligenta, bunul simt și profesionalismul de care da
dovada.
O prețioasa lecție pentru
Rodin vine tocmai din partea unui lucrator, care il
invața ca sculptura nu e o “intindere”, ci e o “adancime”. Un
sculptor trebuie sa reprezinte un corp, adica un volum, ca si cum
suprafața pe care o are in fata nu ar fi in realitate decat extremitatea
acelui volum, varful mai mult sau mai puțin lat pe care il indreapta
spre artist (Cf. Leonce Benedite, Rodin). Astfel, modeleu devine una din
legile esențiale ale sculpturii.
Pentru Rodin, sculptura e arta de a
prezenta un volum, asa incat sa se obțina pe
suprafața lui jocuri interesante de umbre și lumini.
Natura sentimentala, dupa moartea unei surori care era
calugarita, artistul intra la o manastire, dorind sa devina și el calugar. Superiorul ordinului
din care facea parte, afland despre talentul sau, ii ordona sa sculptez, pozandu-i ca model. Dupa
terminarea sculpturii, acesta ii spune: “Tinere, nu ești facut
pentru calugarie; ieși afara de manastire si fa sculptura”.
Rodin se alipeste pe
langa Carrier-Belleuse, reprezentantul oficial al genului.
Viziteaza gradinile zoologice, botanice si Muzeul de istorie
naturala, executand studii dupa cai vii și jupuiți, aparand
astfel interesul sau pentru motivul centaurului, ființa din antichitatea
greaca, jumatate om, jumatate cal, spre a simboliza instinctual
animalic din om.
In 1870, in Franța incepe razboiul. Rodin nu
este apt pentru serviciul militar si se retrage
la Bruxelles. In 1875, viziteaza
Roma și Florența, unde vede pe Ghiberti si Portile Baptiseriului, pe
Donatello și Michelangelo, intorcandu-se plin de inspirație, cu un impuls de a se apropia de natura, de ceea ce are ea mai
caracteristic, mai viu, mai misterios.
In 1879 realizeaza prima sa opera importanta,
“Varsta de Arama”, care simbolizeaza umanitatea deșteptandu-se la
viata spirituala. Omul iși rupe lanțurile animalice
si se inalța la viata sufleteasca. Simbolul acesta e conceput
sub forma unui tanar schițand gestul expresiv al deșteptarii,
avand un chip realist, fidel și convingator.
Sculptura e respinsa de Salon, considerate un mulaj
dupa un trup uman, dar cand cineva zice “o fi un mulaj, dar e frumos”, e
primita in expoziție.
Publicul se imparte in doua tabere, unii care sunt scandalizați de opera sa și alții care il considera un mare artist.
Se zice ca sculptura a fost lucrata seara, la lumina
lumanarii, de unde si finețea modelajului. Un
trup viu sau o statuie, privite la lumina lumanarii, asa incat razele sa
alunece pe suprafața lor, prezinta numeroase reliefari care
scapa in mod normal privirii.
Urmeaza un alt nud, cel al Sfantului Ioan
Botezatorul, cu caractere individuale si mai accentuate.
Rodin calatorește in nordul Franței, unde ia contact cu catedralele și bisericile din Evul Mediu,
devenind interesat de aceasta perioada. Artistul isi imagineaza o lucrare
capitala, sub influenta Portilor Baptiseriului, a
operelor din Evului Mediu si a lui Dante. El vrea sa
realizeze Poarta Infernului, in fata careia se opresc Dante si Virgil, citind
celebrele versuri care stau scrise deasupra. Proiectul nu a fost finalizat,
ramanand doar grupuri si statui izolate, printre care “Adam si Eva”,
“Sarutul”, “Ganditorul”. In 1884 devine preocupat de o alta
lucrare, “Burghezii din Calais”,
un episod dramatic din razboiul de 100 de ani. Englezii invinsesera
orașul și impusesera, dupa un puternic asediu, ca
locuitorii cei mai importanți sa vina numai in camașa,
desculți si cu ștreangul la gat sa aduca cheile orașului,
urmand apoi sa fie executați pentru a-i salva pe ceilalți
Grupul e executat de doua ori, in marmura si bronz, dar este aspru criticat.
Artistul este insarcinat cu cu un monument al lui
Victor Hugo, care trebuia sa fie central unui grup așezat in Pantheon.
Artistul il prezinta pe poet gol, rezemat de o
stanca, potolind cu o mana elementele naturii, pentru ca sa asculte
inspirația in liniște. Inspirația e figurata ca o femeie ce se apleaca și ii șoptește la ureche o
poezie, dat nu a fost executata.
In 1889 Rodin devine din ce in ce mai cunoscut, organizand o expoziție impreuna
cu Monet, care a avut, bineințeles, un rasunet enorm.
Asociația “Les Gens de lettres” ii comanda statuia lui Balzac, la care
artistul are foarte mult de lucru. El vrea sa exprime
natura bizara, aproape demonica a romancierului genial. Incepe cu un portret veridic, pe care il altereaza, ca sa-l
apropie de fizionomia dorita. Toți o gasesc
oribila, dar astazi e o capodopera a secolului al XIX-lea.
In 1900, in timpul Expoziției international, Rodin
organizeaza o expoziție individuala. Se
poate spune ca e punctul culminant al carierei sale. Este foarte
admirat, are mulți elevi, ajungand un fel de
curiozitate a Parisului, dupa cum afirma un prieten in gluma, un fel de
Turn Eiffel.
Din ce in ce mai preocupat de mișcarea expresiva
in ea insași, de gestul si atitudinea care sa rezume, sa evoce un
corp in plina activitate, Rodin ajunge sa se mulțumeasca doar cu un
detaliu expresiv, cu un fragment: o mana intinsa, un picior, o coapsa, ceva
dintr-o fizionomie, lucruri exagerat de expresive. Este o
sculptura impresionista cu gesturi aproape paroxiste, insa cat se poate de
elocvente. Este perioada finala a vieții sale.
.com