Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Modernismul

Modernismul


Modernismul

Modernismul include, in sens larg, toate acele miscari artistice, fundamentate sau nu ideologic, care exprima o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca sau curentul care le-a precedat. Atitudinea modernista este, deci, anticlasica si antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei. Toate curentele postromantice de avangarda literara (simbolismul, futurismul, dadaismul, expresionismul, suprarealismul) sunt implicit si explicit moderniste, contestand vechile valori si repere culturale si, nu de putine ori, chiar ideea de arta si de literatura. Modernismul subsumeaza totalitatea manifestarilor de "independenta absoluta" a modernitatii, de abandonare ostentativa a conventiilor si de incalcare programatica a regulilor.

In critica literara romaneasca, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, gandind si creand in spiritul lui, a fost Eugen Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin cenaclul si revista "Sburatorul", la intrarea literaturii noastre intr-o noua faza de evolutie: "o buna parte a literaturii, mai ales moderniste, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a "Sburatorului"", va scrie el, in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel, modernismul lovinescian este unui "teoretic", iar nu revolutionar, si consta intr-o "bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiere litarara", in timp ce modernismul avangardist si experimental se sincronizeaza perfect cu formele extreme ale modernismului apuseam". E. Lovinescu a construit o teorie a sincronismului, conform careia cultura si civilizatia se dezvolta prin imprumut si imitatie, dupa un model mai evoluat. Exista un spirit comun al veacului (saeculum) care determina, in ansamblu, aceeasi configuratie a culturilor. Teoria maioresciana a formelor fara fond, prin care era condamnat importul de forme culturale straine, este contrazisa de Lovinescu prin ideea formelor care isi creeaza, treptat, fondul; de la simulare la stimulare, imprumutarea unor forme din alte culturi poate fi, in timp, benefica. El se indeparteaza, asadar, de linia organicismului pe care mersesera Kogalniceanu, Maiorescu si Emnescu, intalnindu-se, insa, doctrinar cu mentorul "Junimii" in punctul esential al autonomiei esteticului. Esteticul, acea "valoare autonoma realizata prin limba si fond sufletesc intr-un material etnic", trebuie disociat de alte valori (eticul si etnicul), intr-o epoca in care acestea se confunda din nou. "Biruinta conceptului estetic, fara alterari de elemente straine" (de care sunt responsabile atitudinea si conceptia samanatoriste, critica "nationalista sau sociala" de la inceputul secolului) ii datoreaza foarte mult lui E. Lovinescu, si ea este legata, in mod evident, si de modernismul teoretic, cuprinzator si neextremist pe care marele critic si l-a asumat.



Doctrina estetica reprezinta un sistem filosofic, religios, politic, care reuneste totalitatea principiilor, a tezelor fundamentale care statueaza un intreg domeniu de activitate spirituala. Spre deosebire de manifestul literar, care particularizeaza un fenomen artistic intr-un context istoric bine precizat, doctrina estetica ("aistethikos"-"referitor la perceptia senzoriala") are un caracter de generalitate, definindu-se drept stiinta care analizeaza legile si categoriile artei ca forma de cunoastere sensibila a realitatii si de producere a frumosului artistic (categorie fundamentala a esteticii). Constituita ca stiinta in secolul al XVIII-lea (creatorul termenului fiind filosoful german A. Baumgarten), doctrina estetica cerceteaza: originea si esenta artei, raportul dintre realitate si formele cunoasterii artistice, dezvoltarea istorica a artei (de la sincretism la diferentierea lor), raportul dintre continut si forma in arta, genurile si speciile artistice, problema judecatii estetice, a formarii gusturilor si a idealurilor estetice, rolul artei in formarea constiintei individuale si a societatilor, mijloacele de realizare si telurile educatiei artistice. Marii critici romani s-au dovedit, in general, si valorosi esteticieni, de la T. Maiorescu, M. Dragomirescu, E. Lovinescu, G. Calinescu ("Principii de estetica), M. Ralea pana la T. Vianu (cu opera sa fundamentala "Estetica" in doua volume), Liviu Rusu si altii.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.