Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » referate » literatura romana
Panorama stiintelor limbajului

Panorama stiintelor limbajului



Panorama stiintelor limbajului

Eugeniu Coseriu considera ca limbajul e un fenomen complex, ce implica mai multe aspecte, simultane, dar care se prezinta in planuri diferite si care, in consecinta, pot fi abordate din perspective diferite.

Se disting, inainte de toate, faptele constitutive ale limbajului, adica actele lingvistice si sistemele pe care ele le integreaza (limbile).

Limbile, la randul lor, prezinta diferentieri interne din punct de vedere:

geografico social (dialectele);



social (sistemele de izoglose corespunzatoare stratificarii socio – culturale si grupurilor profesionale, adica jarganul sau argoul);

stilistic (adica din punctul de vedere al “conventiei” pur enuntiative sau emotive in care semnele se produc).

In plus, fiecare fapt de limbaj (sau act lingvistic) este simultan un:

fenomen fizic si fiziologic (prin aspectul sau fonic, de sunete articulate);

2. fenomen psihic ( prin procesul psihic pe care il presupune producerea, perceperea si utilizarea semnelor); si un

fenomen intelectual sau rational (prin faptul ca semnele sunt simboluri care au o semnificatie a carei intelegere implica o operatie logica, rationala, referitoare la cunoastere).

Semnele insele pot fi :

simptome (daca se refera la vorbitor si daca au doar o functie de manifestare sau de expresie)

semnale (cand se refera la auditor si au functie de apelare)

simboluri (cand se refera la semnificatii sau conceptii si au o functie de reprezentare).

Stiintele limbajului:

A.    LINGVISTICA

Referindu-se la obictivele acestei discipline, Thomas Sebeok remarca faptul ca obiectul de studiu al lingvisticii se limiteaza la mesajele verbale, care implica existenta unei “competente fundamentale”, a unei capacitati de “propensiune lingvistica” ce este specifica doar speciei umane.

Putem identifica o prima presupozitie: principiile formale pe care le consideram suficiente pentru caracterizarea limbajelor naturale (vorbite sau nu) difera in mod radical de cele care caracterizeaza orice sistem animal de comunicare precum si de cele care caracterizeaza sistemul uman de comunicare non-verbala. Aceasta presupozitie comporta doua consecinte:

1) nu se implica, totusi, ideea ca substantele neurale si/sau procesele psihologice existente la nivel uman si animal trebuie sa fie in mod obligatoriu substantial diferite;

2) ideea specificitatii umane nu exclude posibilitatea existentei unui proces sofisticat (desi fatalmente partial) de comunicare, de “impartasire” a unui anumit cod intre om si animal (de exemplu: om – cimpanzeu; om – caine sau om – delfin).

Este, de asemenea, posibila identificarea unei a doua presupozitii care este, de aceasta data, falsa : aceea care considera ca lingvistica este o disciplina “regenta”. Saussure afirma chiar ca ea ar fi “le patron général du toute semiologie”(5). In acest sens, J. Locke spunea ca sunetele articulate sunt semnele “which Men have found the most convenient, and therefore generally make use of…”(6), (1960). Bloomfield credea si el ca “linguistics is the chief contributor to semiotic”(7). La fel se exprima si Weinreich, considerand ca mesajele verbale constituie “the semiotic phenomenon par excellence”(8). La radul sau, Sapir era convins inca in 1931 ca “language is the !communicative process par excellence in every known society”(9), iar J.A. Greimas credea in 1976 ca “la liguistique … est la plus élabore des semiotiques”(10).

5. Lingvistica este stapana (intregului domeniu al ) semiologiei”.

6.Sunetele sunt semnele “pe care oamenii le considera cele mai convenabile si, in consecinta, a caror folosire s-a generalizat”.

7. “Lingvistica este principalul contributor al semioticii”.

8. Mesajele verbale constituie “fenomenul semiotic prin excelenta”.

9. “Limbajul reprezinta, in fiecare societate cunoscuta, procesul comunicational prin excenta”.

“Lingvistica este cea mai elaborata dintre semiotici”.

Aceasta presupozitie nemotivat de orgolioasa este contrazisa de rezultatele pe care le da aplicarea principiului “transmutabilitatii intersemiotice”, principiu care a fost enuntat de lingvistul Luis Hjelmslev si care considera ca “in practica, limbajul este o semiotica in care pot fi traduse toate celelalte semiotici – atat toate celelalte limbaje, cat si toate celelalte semiotici conceptualizabile” (11). Sunt posibile, de aceea, infirmari ale acestui principiu :

sunetele animale nu pot fi parafrazate (decat foarte aproximativ si relativ) printr-un set de semne lingvistice care sa inlocuiasca unitatile fonice semnificative folosite de animale;

chiar si transmutarea unor anumite categorii de mesaje umane non-verbale intr-o expresie lingvistica produce deseori falsificari subsantiale. Unele tipuri de modalitati non-verbale, precum muzica, sfideaza de altfel orice definire verbala comprehensibila;

exista un tip de simbolism comunicativ (12) (ca de exemplu folosirea luminilor de semnalizare rutiera, aviatica si de cale ferata; semnalele prin fum ale indienilor nord-americani; semnalele din fluier in armata) care nu poate fi tradus “cuvant cu cuvant” in limba, si in care poate fi doar parafrazata intentia initiala, mesajul initial.

Putem considera, in concluzie, ca lingvistica generala (sau pur si simplu lingvistica) este disciplina care studiaza faptele lingvistice concrete, particulare, in scopul de a identifica caracteristicile lor generale. In mod evident, ea cuprinde o serie de stiinte lingvistice particulare, in functie de diversele aspecte ale limbajului.

11. Hjelmstev, Louis – Prolegomena to a Theory of Language, Waverly Press, Balimore, 1953.

Cf. Edward Sapir, 1931: Communication, in Encyclopedia of Social Sciences; pag: 78-81; Macmillian, New York



FONETICA.

Din punct de vedere fizico-fiziologi sau fonic, (in limba greaca “phoné inseamna “voce”) generala este disciplina care studiaza sunetele limbajului.

In prezent, majoritatea lingvistilor disting de fapt, (bazandu-se pe deosebirea facuta de Ferdinand de Saussure intre “langue” si “parole”) doua stiinte ale aspectului fonic:

a)     Fonetica (propriu – zisa), prin care se refera la stiinta sunetelor din “parole” (vorbire). Aceasta studiaza sunetele reale si concrete din cadrul actelor lingvistice, adica aspectul acustic si fiziologic al sunetelor. O subramura a ei este fonetica experimentala (sau instrumentala);

b)     Fonologia, care este stiinta sunetelor in “langue” (limba). Ea studiaza sunetele ca unitati functionale sau ca elemente ce indeplinesc o anumita functie lingvistica (de constituire si de diferentiere a semnelor) si nu ca fenomene pur si simplu materiale.

Unitatea de baza a fonologiei este fonemul (nu sunetul, ca in cazul foneticii). Fonemul este elementul care, in doua sau mai multe sunete echivalente din doua sau mai multe acte lingvistice echivalente, poate fi considerat din punct de vedere functional ca fiind identic.

2. Aspectul psihic al activitatii lingvistice e studiat de PSIHOLOGIA LIMBJULUI.

3.Aspectul intelectual al activitatii lingvistice, adica relatia dintre semnul lingvistic material (“semnificantul”) si ceea ce este semnificat, este studiat de SEMANTICA, in calitatea ei stiinta a semnificatiei cuvintelor. Aceasta relatie se desfasoara pe baza asumptiei ca semnele materiale sunt instrumentele pentru a exprima si a comunica “ceva”, cu care ele nu se identifica si caruia ii servesc doar ca manifestare exterioara, deci ca expresie fizica.

4. Din punct de vedere istoric, limbajul se realizeaza in sisteme (de izoglose) numite limbi. Fiecare limba poate fi studiata de catre o lingvistica particulara (de exemplu : lingvistica spaniola, romana, engleza etc.) dar, de obicei, studiul traditiilor lingvistice considerate ca sisteme se numeste GRAMATICA.

Exiata mai multe tipuri de gramatica:

a)     Gramatica (pur si simplu, fara adjective), este stiinta tuturor aspectelor unei limbi, adica atat a formelor pe care semnele lingvistice (cuvintele) le dobandesc in propozitie sau in fraza (morfologia), cat si a functiilor si al relatilor reciproce in propozitie si in fraza (sintaxa).

b)     Gramatica generala, ca ramura a lingvisticii teoretice sau a teoriei limbajului, este o stiinta care studiaza fundamentele conceptelor gramaticale si incearca sa gasesca in diferite sisteme lingvistice anumite aspecte comune tuturor acestora sau anumite manifestari analoage care ar demonstra faptul ca in fiecare limba istoric existenta se reflecta o gramatica a “limbii in general”, comuna intregii umanitati.

In aceasta acceptie, gramatica este o speculatie filosofica (sau pseudo filosofica) pe care majoritatea lingvistilor o considera lipsita de temei (spre deosebire !de gramatica in prima ei acceptie, care e acceptata ca o disciplina lingvistica pe deplin legitima).

c)     Gramatica comparata extinde studiul limbilor asupra mai multor sisteme lingvistice reunite in grupuri sau “familii” de limbi, conform relatiilor de “inrudire”(adica a provenientei lor dintr-o unica limba originara sau, mai bine zis, conform faptului ca limbile respective reprezinta forme distincte, in spatiu si timp, ale uneia si aceleasi limbi originare). Gramatica comparata a limbilor romanice, sau lingvistica indo-europeana, sunt doua exemple in acest sens.

d)     Gramatica sincronica: vizeaza, asa cum afirmam anterior, studiul unui sistem lingvistic intr-un moment dat sau perceput ca fiind inafara timpului.

e)     Gramatica diacronica (sau istorica) are ca obictiv studiul dezvoltarii unui sistem lingvistic de-a lungul timpului; adica studiul istoric nu doar al morfologiei si al sintaxei (ca si in cazul gramaticii sincronice) ci si al vocabularului si al foneticii.

f)      Gramatica descriptiva (stiintifica) se limiteaza la inregistrarea si descrierea unui sistem in toata varietatea aspectelor sale, fara a avea pretentia de a oferi un “model”de limba (sau o “limba exemplara”).

g)     Gramatica normativa este elaborata avandu-se in vedere finalitati didactice si, de aceea, ea semnaleaza un “model” de limba, clasificand formele si constructiile “corecte”si “incorecte” ale acestui model. Putem afirma ca gramatica descriptiva constata doar “cum se spune ceva”, pe cand gramatica normativa indica, semnaleaza “cum ar trebui sa se spuna”, in conformitate cu diferitele criterii de corectitudine (adica in conformitate cu diversele tipuri de exemplaritate idiomatica).

Gramatica comparata poate fi inteleasa si ca si disciplina sincronica (deci ca o simpla comparare intre sisteme lingvistice la un moment dat, in afara timpului) dar, in general, ea este mai degraba o stiinta cu caracter istoric, care aplica in mod alternativ doua puncte de vedere:

a)     cel retrospectiv (adica pornindu-se de la limbile actuale, sau istorice, si ajungandu-se pana la “limba comuna”, mai veche sau preistorica); si

b)     cel prospectiv (adica cel care porneste de la limba comuna si ajunge la sistemele diferentiate care au fost generate, care au rezultat din ea).

5. DIALECTOLOGIA este disciplina care studiaza modalitatile de diferentiere regionala a unei limbi si, in acelasi timp, diversele sisteme minore care se pot distinge in interiorul ei din punct de vedere geografic. Cu alte cuvinte, obiectul ei il constituie studiul varietatii spatiale a unei limbi.

6. STILISTICA studiaza aspectul emotiv al comunicarii, adica semnele in functiile lor de expresie si de apelare.

Exista, in cadrul diverselor limbi, fenomene ce apartin preponderent aspectului “afectiv”, de exemplu augmentativele, diminutivele, diferitele creatii hiperbolice, expresiile cu valoare ironica, formele speciale ale imperativului. Dar, la fel ca gramatica, stilistica vizeaza si ea intreg materialul constitutiv al unei limbi, intrucat orice fenomen lingvistic poate avea o utilizare stilistica, adica o utilizare ce implica si releva o atitudine a vorbitorului. Stilistica poate implica, de aceea:


a)     atat studiul conventiei emotive deja generalizate intr-o limba, fiind vorba, in acest caz, de “ stilistica limbii” romane, franceze sau engelze (si in acest sens a fost ea gandita si elaborata de Charles Bally, in 1905, in volumul sau Précis de Stylistique);

b)cat si studiul creatiei lingvistice caracteristice unui scriitor sau a unei opere, din punct de vedere estetic (vezi, in acest sens, scrierile lui Karl Vossler sau Leo Spitzer).

Stilistica poate fi, si ea, sincronica sau diacronica.

7. Intrucat o limba poate fi studiata nu doar ca fenomen autonom (din punct de vedere al configuratiei si al structurii sale interne) ci si in relatie cu celelalte aspecte ale vietii si culturii comunitatilor umane, stiinta care studiaza dezvoltarea unei limbi, considerata ca un tot unic si in relatie cu celelalte aspecte ale istoriei vorbitorilor, se numeste ISTORIA LIMBII. Ea studiaza dezvoltarea siatemului limbii in relatiile sale “externe”, in conexiune cu istoria politica, culturala si sociala a comunitatii respective.

8. In cadrul lexicologiei se distinge:

ONOMASIOLOGIA, care studiaza desemnarile plecand de la conceptele sau de la “lucrurile”desemnate; si

ONOMASTICA, adica studiul istoric al numelor proprii. Aceasta, la randul ei, se divizeaza in :

a) ANTROPONOMASTICA (antroponimie), adica studiul istoric al numelor de persoane; si in

b)     TOPONOMASTICA (toponimie), adica studiul istoric (etimologic) al numelor de locuri.

9. GEOGRAFIA LINGVISTICA a fost, la inceputurile ei, o metoda speciala care se aplica la dialectologie dar, treptat, s-a dezvoltat in cadrul ansamblului de stiinte lingvistice. Printre temele de studiu predilecte ale geografiei lingvistice se numara: limitele dialectale, difuzarea faptelor lingvistice, sau cauzelor modificarilor lingvistice. O alta denumire data disciplinei e aceea de “lingvistica spatiala”.

10. In fine, PALEONTOLOGIA LINGVISTICA vizeaza aplicarea lingvisticii la preistorie si este o disciplina care studiaza existenta unor termeni (aproximativ) comuni, identici, in limbile unor popoare diverse (ca de exemplu in cadrul familiei popoarelor indoeuropene). Ea releva faptul ca intre aceste popoare a existat o “linie izoida”, adica un aspect de civilizatie comuna in ceea ce priveste organizarea sociala.

B.     SEMANTICA are ca obiect relatia dintre semne si obiectele lumii despre care se vorbeste cu ajutorul unui anumit limbaj. Ea reprezinta, de fapt, acea parte a teoriei lingvistice care se ocupa de raportul dintre semnele unui limbaj si obiectele realitatii la care acest limbaj se refera (13).

C.     HERMENEUTICA, afirma Erwin Hufnagel, denumea candva acele discipline auxiliare ale teologiei, filologiei si jurisprudentei care cautau sa puna la indemana regulile pentru interpretarea de texte. Cu toate ca termenul a fost format abia in secolul al XVII-lea, ceea ce desemneaza el – si anume arta interpretarii – apare ca activitate distincta inca de la inceputurile istoriei spirituale occidentale. “Ceea ce cauta de fapt, hermeneutica este instrumentul metodologic pentru punerea in lumina a semnului <<originar>>”(14).

D.    POETICA

“Scopul poeticii (altfel spus – al teoriei literare) il constituie studiul diverselor modalitati de constructie a operei literare. Obiectul acestui studiu consta in descrierea, clasificarea fenomenelor si in interpretarea lor.

Devine astfel evident ca literatura intra in componenta activitatii lingvistice a omului. Aceasta face ca in cadrul disciplinelor stiintifice teoria literaturii sa se apropie sensibil de acea stiinta care studiaza in mod specific limba, adica de lingvistica.

13.cf. Emanuel Vasiliu – Introducere in teoria textului, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1990.

14. cf. Erwin Hufnagel – Inroducere in hermeneutica, Editura Univers, Bucuresti, 1981.

“Exista o serie de probleme stiintifice de granita care pot fi raportate in egala masura la lingvistica si la poetica. Exista si probleme speciale, care tin numai de poetica”(15). Savantul rus considera, de fapt, ca disciplina care studiaza constructia operelor non-artistice se numeste retorica, iar disciplina care se ocupa cu constructia operelor artistice este poetica. “Ambele fac parte din teoria generala a literaturii”(16).

E. Retorica

Cu aceasta ajungem insa la stiinta retoricii, a cariei constituire ca disciplina specifica marcheaza, in cadrul traditiei culturale occidentale, manifestarea primului moment de reflexie asupra problemelor limbajului si ale comunicarii.

Prima ei atestare dateaza din secolul V i.e.n., in Sicilia, unde tiranul Hieron interzice supusilor sai dreptul de a vorbi, cu intentia de a le demonstra importanta vorbirii. In consecinta, invatatii sicilieni Corax si Tisias creeaza retorica, care isi propune sa studieze limbajul nu in calitate de “limba” (asa cum ai invata de exemplu o limba straina) ci in calitate de discurs.

Elocventa devine o arma necesara in codul vietii social-politice al epocii. Din aceasta situatie decurge constientizarea nevoii de “a invata sa vorbesti”, adica nevoia retoricii. Acesta este motivul pentru care, la inceput, retorica avea o finalitate strict pragmatica: aceea de a-l convinge pe interlocutor de justetea cauzei pe care o sustii, adica de a-ti face discursul, argumentarea cat mai eficace.

15. cf. Boris Tomasevski – Teoria literaturii – poetica, Editura Univers, Bucuresti, 1973, pag.21.

16.idem. pag. 24.

Etapele evolutiei retoricii:



1 Perioada antica. In perioada lui Aristotel (si dupa acesta) retorica a devenit deja un corp de cunoasteri, de reguli si de categorii, ordonat in urmatoarele parti:

a)     “INVENTIO”, care trateaza problema subiectelor, argumentelor si a tehnicilor de persuasiune si de amplificare;

b)     “DISPOSITIO”, care trateaza problema dispunerii, a ordonarii partilor principale ale discursului (exordiul, naratiunea, discutia, peroratia);

c)     “ELOCUTIO”, care trateaza problema alegerii si dispunerii cuvintelor in fraza (adica detaliile discursului);

d)     “PRONUNTATIO”, care trateaza problema enuntarii, a rostirii discursului; si

“MEMORIA”: adica memorizarea discursului.

Trebuie remarcat faptul ca retorica antica nu-si propune sa studieze decat trei tipuri de discurs (definite prin circumstantele in care sunt enuntate):

a)discurs deliberativ (care corspunde discursului politic contemporan, fiind adresat unei audiente);

b) discursul judiciar (discurs prin care se acuza sau se apara o cauza); si

c) discursul epidictic (al carui obiectiv il constituie elogiu sau blamul).

Printre principalii retori antici se numara: Cicero, Quintilian si Denis din Halicarna.

2. Perioada cuprinsa intre epoca antica si secolul XVIII:

In aceasta epoca retorica suporta o serie de transformari esentiale. Asfel ea:

a)     isi pierde finalitatea pragmatica expresa, imediata, si nu-i mai invata pe oameni cum sa convinga, ci cum sa realizeze un discurs “frumos”;

b)     se dezintereseaza progresiv de genul de discurs deliberativ, judiciar si epidictic pentru a face parte din literatura obiectul ei de studiu predilect; si

c)     isi reduce aria procedurala, abandonand pronuntiatio, memoria, inventio si dispositio. Prin aceasta ea se reduce la elocutio, adica la arta stilului (deseori limitandu-se, mai ales in cazul retoricilor secolelor XVIII-XIX, la simple enumerari de figuri de stil).

3. Perioada secolului XIX

Aceasta epoca marcheaza disparitia marilor retorici, odata cu retorica lui Fontanier. Motivele, cauzele extinctiei retoricii sunt diverse. Este vorba insa, mai ales:

a)      de aparitia spiritului romantic, care aduce conceptia conform careia poezia este o activitate irationala a geniului solitar, precum si ideea care decurge din aceasta din urma, a inutilitatii oricarei reguli sau legi a discursului;

b)      de predominarea spiritului istorist (diacronic) in studiile lingvistice ale epocii, in vreme ce retorica este in mod evident, prin chiar natura ei, sincrona;

c)      si de predominarea, la ultimii retori, a tendintei taxonomice (de clasificare) in detrimentul celei de analiza, de descoperire a categoriilor lingvistice.

Consecinta acestei stari de fapt este aceea ca retorica dispare din programa obligatorie de studii, iar categoriile si subcategoriile sale sunt uitate.

4. Secolul XX

Perioada contemporana marcheaza un nou interes pentru retorica, mai ales pentru problema definirii figurilor de stil. Adevarul este insa ca azi discipline precum stilistica, analiza discursului si chiar lingvistica insasi preiau si reiau, dintr-o perspectiva diferita, problemele care la origine constituiau obiectul retoricii.

E.     SEMIOTICA

Obiectul de studiu al semioticii il constituie mesajul (orice fel de mesaj). Dar, pentru ca orice mesaj e compus dintr-o serie de semne (ordonate conform unei selectii intentionale), semiotica a fost definita ca: doctrina (cf. Locke, Peirce), sau stiinta (cf. Saussure), sau teoria (cf. Charles Morris, Carnap, Umberto Eco) semnelor.

Obiectivele semioticii sunt, in aceasta perspectiva, urmatoarele (17):

Studiul principiilor generale care ordoneaza structura tuturor semnelor si le determina sa constituie un cod, un set de reguli ne-ambigue prin intermediul caruia mesajele sunt convertite de la o reprezentare la alta (adica sunt counicate de la un Emitator la un Receptor);

Studiul modalitatilor prin care aceste principii generale se manifesta sau se pot manifesta in diversele mesaje;

Identificarea sistemelor de semne particulare in vedere studierii lor din punct de vedere comparativ, taxonomic, tipologic, sincronic (atat structural cat si functional) si diacronic (atat filogenetic cat si ontogenetic);

Studiul procesului de generare si de codificare a mesajelor, de propagare a lor precum si de decodificare si de interpretare a lor.

Procedurile de lucru implicate sunt atat empirice, cat si analitice (ele fiind, de fapt, complementare).

17. Thomas A. Sebeok: art. Zoosemiotic Components of Human Comunicatios, in vol. Semiotics: An Introductory Anthology, pp 292-325; Indiana University Press, Bloomington; 1985; USA





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE CLASA: a X a EDUCATIE MUZICALA - OPERA IN GERMANIA SI RUSIA
 PROIECT DIDACTIC 3-5 ani Limba si comunicare - Strugurele, de Maria Gaitan
 Proiect instalatii electrice - Sa se proiecteze instalatia electrica si de forta a unei microintreprinderi la alegerea studentului
 PROIECT - Ingineria reglarii automate - sistemul de reglare automata a unei actionari cu motor electric

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 LUCRARE DE DIPLOMA - Rolul asistentului medical in ingrijirea pacientului cu A.V.C.
 Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 Lucrare de licenta educatie fizica si sport - studiu asupra imbunataȚirii motricitaȚii in lectia de educatie fizica la clasele a v-a de la &
 Lucrare de licenta ecologie si protectia mediului - aspecte ecologice privind fauna de orthoptere si mantide din parcul national muntii macinului
 LUCRARE DE LICENTA - Asigurarea calitatii la firma Trans

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT INFORMATICA - GESTIONAREA STOCULUI UNEI FARMACII
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 Evidenta a clientilor dar si a serviciilor in Visual Fox pro 9 - Lucrare de atestat
 Lucrare atestat Tehnician in turism - CALITATEA SERVICIILOR TURISTICE




PARTICULARITATI LINGVISTICE ALE DIALECTULUI MAROCAN
ROMAN MODERN SUBIECTIV - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Hanu Ancutei
Nicolae AVRAM - biografie, opera si referinte critice
“Ion”, Liviu Rebreanu - comentariu
Lucrare de licenta - Lectia de la Eugen Ionescu
Tudor Arghezi - Universul poetic
Domnisoara Christina - Critica




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu