Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Nicolae AVRAM - biografie, opera si referinte critice

Nicolae AVRAM - biografie, opera si referinte critice


Nicolae AVRAM (n. 21.12.1966, Nasaud, BN)

Este licentiat in Drept. A luctat si lucreaza in domeniul presei scride. In prezent este directorul publicatiei Jurnalul de Somes.



Debut cu poezie in Steaua, 1982. A mai publicat versuri in Tribuna, Dacia Literara, Semne, Izvoare, Minerva, Adevarul Literar si Artistic, Miscarea literara. A obtinut cateva prestigioase premii nationale, printre care si Marele Premiu "Nicolae Labis", Suceava -1997.

Debut editorial cu volumul de poezie Cantece de sinucigas(cartea I), 2000, Editura Mesagerul, Bistrita. A mai publicat : Litanii pentru diavol, 2006, Editura Ideea Europeana, Bucuresti; Cantece de sinucigas ( cartea a doua) Editura Vinea, Bucuresti 2008.  Este ingrijitor de editie si prefatator la volumul: Iata cina, Iata taina - poeme de Aurel Onisor, Editura Eikon 2007.

Referinte critice:

"Avem de a face cu un poet adevarat, Nicolae Avram din Beclean ( Bistrita - Nasaud ), un poet al carui "cinism" liric, de mare forta, frizeaza tragismul existential, altminteri decat in "joaca de-a tragicul" intalnita la multi poeti postmodernisti de profesie."

Constantin Stanescu,

Adevarul literar si artistic

" Cu dezgust, umilinta, patima dar mai ales cinism, Nicolae Avram deconspira nostalgii si orori, autoflagelandu-se cu aceeasi furie si meticulozitate cu care construieste imagini de mare forta. Pe cat de multa existenta, pe atat de multa experienta poetica implicata in poezia sa, incat nu sti ce sa pretuiesti mai intai. Oricum, a pretui suna putin cam nepotrivit si oarecum vinovat in acest context, caci ar trebui fie sa te infiori si sa te cutremuri, fie sa negi tu existenta, intr-un gest de aceeasi intensitate. Forta acestei poezii sta in adevarul trairii si in concentrarea imaginilor." Mircea A. Diaconu,

Convorbiri literare, februarie 2001

"Nimic luminos, nimic pur, nimic uman sau dimpotriva, totul este uman in poezia lui Nicolae Avram. In cele doua parti ale volumului sau: Iesirea din templu si Ultimele zile ale lui Nicolae, poetul incearca sa descrie etapele unei treceri spre o stare mult dorita, spre moarte, care este "mai mult decat viata"( surprinzatoare sintagma daca ne gandim ca viata nu este decat o trecere din nefiinta increatului spre nefiinta individului care sucomba!"). Inclinatie spre scepticism si negativism, spre imbratisarea cuvintelor Ecleziastului, dorul de moarte, toate acestea par a fi legate de conditia eului poetic care transpare din versurile lui N. Avram. "

Anda Laura Ungurean,

Vatra,

"Nicolae Avram nu e, cu certitudine, un ludic postmodernist si se afla la polul opus modelului "optzecist" ; el scrie o poezie intens tragica ( si in descendenta marilor poeti tragici ), pe care as numi-o post-agonala. Vechile teme moderniste ale raului universal si ale sinuciderii, uzitate pana la demonetizare, capata a proaspat - intunecata splendoare in poezia lui Nicolae Avram. "

Raluca Duna,

Luceafarul, nr.40, 12 noiembrie 2003

"Cred sincer ca unul dintre acesti supravietuitori ai timpului va fi si Nicolae Avram, autor al volumului de poeme Cantece de sinucigas ( cartea I ) aparuta la Bistrita, ed. Mesagerul, in 2000. Deschizandu-i cartea nu ai cum sa nu recunosti, de la primele versuri, o poezie de o valoare indiscutabila, o poezie care prin forta ei devine agresiva, te ataca, te ia in stapanire, te lasa fara suflu."

Dorin Muresan

Tribuna, 16-29 februarie 2004

Psalm ( 2 )

I

O mama

Alcoolica agonizeaza

Din par i se scuturau licurici.

Agonizeaza, mama, agonizeaza,

Cu parul ei de iguana purpurie

Trasa peste pamant.

Departe pe camp,

Baiatul se prabusi.

II

Orhideele

Isi raspandesc parfumul.

Uite, mama, ce frumoasa esti

Intinsa pe catafalc.

Stau singur in odaia cu pasari.

Iata baloane de sapun multicolore

Plutind deasupra

Mortii.

III

Nimic nu ne poate

Desparti de dragostea noastra.

Stim ca toate lucrurile lucreaza spre rau -

Cel putin pietrele acestea calde ca niste paini

Se vor coace in rugaciuni.

Pana in ziua vom mosteni crisparea genunchiului

Apasat pe piept,-

O sinceritate amara ce ne va purta prin pieritoare

Colocvii de iarna.

IV.

Si daca

Suntem copii soarelui

O papusa din carpe

Implantata cu ace in inima,

Vor obosi pana la urma capriciile lumii

Poate niste caluti din lemn

Vor smulge trupul

Insectei.

V

Privesc

Fereastra straina

Caut zori albi aducatori de noroc.

Ca niste viori,

Buzele-mi se inalta peste

Imperiul raiei si al

Haosului

VI

Noi nu suntem

Datori cu nimic incredintarii

Launtrice.

Stim ca toate lucrurile lucreaza spre rau.

Am fost risipiti ca nu cumva sa luptam

Impotriva spaimei.

Noi am slujit pe la mesele

Pasarii de nisip.

VII

Uite, mama, cum spal

Ciorapii murdari ai vantului

Si lustruiesc parchetele cu ceara

Pe care picura din cand in cand

Cateva lacrimi hoate.

E un peisaj din care lipseste o catea

Care latra in fiecare dimineata la usi

Sau isi devora puii sub tufele

De trandafiri.

VIII

Iarta-ne pentru

Fiecare banut sterpelit,

Pentru bucata de sapun rontaita

Sub asternuturi.

Pentru cuiburile distruse

Si pentru puii de randunica arsi de vii.

Pentru loviturile date cu capul de pereti

Si pentru pumnii grei trasi cu sete in stomac.

Iarta-ne pentru senzatia

De voma.

IX

In vacante

Alergam devreme pe plaja

Sa contemplam rasaritul

Sau un cadavru aruncat de valuri

Pe tarm.

Seara, in jurul unui foc de tabara

Priveam fete dragute in ochi -

Ele radeau dispretuitor:

Eram mici si murdari.

Ori intorsi in camere de beton

Scuipam ceva rosu in batista

Si adormeam plini de nisip

Si de soare.

X

Noi suntem

Indepartata noapte

Plangand pe umarul unui susur

Ce vine de dincolo de amar.

(Stalactite vom fi, desigur, stalactite

Pana ne va juca desfraul pe fata.

O molecula in acest imperiu

Al maimutelor mintii

Ce sar dintr-un destin in altul

Dintr-o moarte in alta

Cu pielea inimii atarnand

In singuratate).

XI

Nu-i nici o fuga

Acum pe strazile intunecate

Sfarsindu-se intotdeauna intr-o spaima

De o clipa,-

Pentru ca nu-i nimeni acum

Cu securea insangerata inaltata

Deasupra cerurilor.

Doar o adiere blanda de vant

Scaldandu-ne auzul

Si inima.

XII

Daca am sti

Unde se sfarseste disperarea

Si unde incepe fiorul unei lungi agonii

Deasupra lumii parasite.

Doar acest cantec chilug

Ciopartindu-si carnea cu lama

De barbierit

In fata iazului limpede -

Lacrima scursa pe obrazul

Lui Dumnezeu.

XIII

( Ma iubesti?

Trag dupa mine mreaja cu pesti.

Ti se coace isteria-n par, iubito.

Cat inca mai este ziua

Aici sub izvoare straluminand insingurarea

Trupului tau.

Te laud nimicnicie odata.

Pumnii stransi langa tample.

Nu cartim intre noi.

Nu suntem din staulul acesta.

Cei platiti fug.

Nu pieile noastre trimise in lume).





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.