Marin Sorescu - Universul poetic

Marin Sorescu - Universul poetic

Marin Sorescu (1936-1996), nascut in satul Bulzesti, debuteaza publicistic in 1959 cu versuri in viata studenteasca, si editorial- cu volumul de parodii "Singur printre poeti" (1964). Acesta este primul dintr-o serie impresionanta de titluri in mai multe genuri, traduse, in mare parte, in numeroase limbi.

Creatia soresciana (in special poezia si teatrul) se bucura de un succes foarte mare si constant, indiferent de generatia care il citeste si aproape indiferent de limba in care este citita; succesul se intemeiaza pe valoarea poemelor si a pieselor sale, dar si pe deschiderea operei catre cititor, prin firescul cu care ea propune (si instituie) o relatie de cooperare cu lectorul.

In plin neomodernism postbelic, Sorescu se mentine pe linia mai "traditionala » a invelirii fondului (problematizant, grav, saturat de intrebari existentiale) intr-o forma (cu sange si carnatie epica) limpede si agreabila. El, intr-adevar, "scutura versul de toate podoabele", il simplifica si-i "descreteste fruntea" (E. Simion), aducand poezia din sferele inalte pana la nivelul ochilor cititorului si oferindu-i acestuia o cale de acces (sau chiar mai multe) catre samburele ei simbolic, ideatic. Cuvintele, propozitiile si versurile, cat se poate de limpezi si transparente, devin niste usi deschise, succesiv, catre semnificatiile adanci, la care lectorul va ajunge abia in final, dupa ce a parcurs intregul traseu. Limbajul este accesibil, comun, chiar familiar; poezia se alcatuieste sub forma unei "povesti", cu un "talc" descoperit abia la urma; adesea apare, la final, binecunoscuta "poanta" soresciana, care schimba dintr-o data intreaga perspectiva asupra poemului. Ideea este mai importanta decat cuvantul in sine.

Cu ciclul "La lilieci", poetul se va scufunda, postmodern, intr-un univers de o "specificitate" frapanta, in culori tari, explorandu-l cu o ironie tandra, cu umor si duiosie. Pana la aceasta etapa de creatie, lirica lui Sorescu isi va crea un public omogen, in care nu mai conteaza atat de mult spatiul cultural careia i se adreseaza, caci se deschide, practic, catre toate, insistand pe esentialul si pe universalul care unesc, iar nu pe intamplatorul si localismul care pot sa desparta.

Concepte operationale aplicate

Inversiunea (figura de constructie) este figura de stil care consta in schimbarea ordinii obisnuite a cuvintelor intr-un vers sau intr-o propozitie, cu scopul ca accentul stilistic sa cada asupra unora dintre ele. Cea mai frecventa forma de inversiune consta in antepunerea epitetului, pentru a evidentia insusirea pe care acesta o exprima.

Comparatia (figura de semnificatie) consta in punerea in paralel a doi termeni, pe baza unor asemanari concrete sau abstracte, pentru a evidentia caracteristicile unuia dintre ei. Se combina, adesea, cu personificarea si metafora. Elementele asemanatoare trebuie sa fie neobisnuite si surprinzatoare, ca sa asigure noutatea si puterea sugestiva a comparatiei.

Monoversul este strofa redusa la un singur vers; poate aparea frecvent in finalul unor texte lirice mai ample, de obicei formuland -intr-o sentinta poetica- concluzia intregii opere literare.