Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Emil Cioran - inedit - 'Copilaria ramane pentru mine culmea vietii mele'

Emil Cioran - inedit - 'Copilaria ramane pentru mine culmea vietii mele'


Emil Cioran - inedit -
'Copilaria ramane pentru mine culmea vietii mele'

Cele doua scrisori pe care le propunem spre lectura cititorilor sint adresate, in 1968, de Emil Cioran prietenului sau din copilarie Bucur Tincu. Documentele, aflate in arhiva Muzeului Literaturii Romane si redactate in limba franceza vin in completarea corpusului epistolar publicat de Dan C. Mihailescu in volumul Scrisori catre cei de-acasa (Ed. Humanitas, 1995) si anume precedindu-l cronologic.
Destinul a decis ca, dupa ce frecventasera impreuna scoala primara si liceul, sa-i desparta pe cei doi prieteni, incepand cu anii studentiei, Emil Cioran luand drumul Bucurestilor si apoi al Parisului, iar Bucur Tincu pe cel al Clujului, si apoi al Bucurestilor, fiecare cu cate un intermezzo berlinez. Legati puternic afectiv, ei au corespondat de-a lungul anilor. Din aceasta corespondenta au fost salvate si publicate aproximativ 30 de scrisori ale lui Cioran, parte din tinerete (anii 1930-1934), in volumul editat de Ion Vartic 12 scrisori de pe culmile disperarii, Ed. Apostrof, 1995, parte de la maturitate si batranete (1968-1980), in volumul anterior pomenit, aparut la Humanitas.
Bucur Tincu, in pofida diverselor lui activitati 'stiintifice' (l- am cunoscut in perioada 1972-1975, pe cand era cercetator la Institutul G.Calinescu) facea parte dintre 'ratatii' superiori pe care ii iubea si-i aprecia in cel mai inalt grad filosoful. Avea o 'verva extraordinara si o orginalitate in gandire si gesturi, care au lasat indubitabil urme in viata mea', ii scria, in finalul scrisorii din martie, Emil Cioran.
De altfel, acesta se considera in felul lui tot un ratat si lucrul e sezisabil in portretul autocreionat in scrisori si unde se defineste ca fiind 'un monstru uitat', care traia ca un melc, 'complet singur'.
Dar atasamentul fata de corespondentul lui se datoreaza in primul rand trecutului lor comun, trecut idealizat, transformat intr-o paradigma a paradisului, in care Cioran se proiecta nostalgic pe sine insusi, in cautarea sentimentului extraordinar de plenitudine, niciodata si nicaieri in alta parte regasit. Simona Cioculescu



Paris, 5 martie 1968

Dragul meu Bucur,

Am fost cu adevarat bucuros sa primesc vesti de la tine, dupa
atitia ani de tacere. Daca judec dupa scrisoarea ta, esti neschimbat,
adica vreau sa spun inca tinar. Nostalgia ta dupa Paris este aceeasi
ca acum treizeci de ani. Ce ciudat mi se pare lucrul acesta! Pentru
tine fericirea ar fi sa fii aici, iar eu imi spun: Eu care ma aflu aici, nu
sint fericit ca sint. Este adevarat ca nu ma vad in alta parte, ca nu ma
inchipui nicaieri in afara acestui oras care nu poate sa-mi mai ofere
nimic si care ma dezamageste necontenit In tot timpul acesta, m-
am gindit desigur mereu la tine, la viata ta singulara aici, la Hôtel de
France, vai darmamat!, la strada Lhomond care si-a pierdut
farmecul, pentru ca s-au construit spitale si alte orori.
Ba, si mai mult, m-am gindit la copilaria noastra la Rasinari,
singura epoca din viata mea care imi apare de o extraordinara
plenitudine. Faptul acesta iti poate parea ridicul, dar ma simt mai
profund legat de satul nostru decit de aceasta metropola in care ma
aflu. Copilaria ramane pentru mine culmea vietii mele. Este, asadar,
cu totul normal ca Rasinarii sa fie in ochii mei punctul privilegiat al
universului. Mi-ar placea mult sa-l revad intr-o zi. Cind? Nu stiu
nimic. Pentru moment lucrul acesta imi e imposibil. Oricum, daca as
face aceasta expeditie n-as merge mai departe de Sibiu si
imprejurimi.
Sa fie urmarile virstei? De citiva ani traiesc din ce in ce mai
izolat. Am incetat sa frecventez mediile literare, nu mai am propriu-
zis prieteni, duc o existenta de melc. Cartile mele nu-mi aduc nimic,
daca reusesc sa ma descurc asta se datoreste citorva articole pe care
le-am publicat in strainatate. Ca sa-ti spun adevarul, am trait din
burse (ca pe timpul lui Dupont!), burse meschine, derizorii, dar care
mi-au permis sa nu mor de foame. Acum, la 57 de ani, epoca
burselor s-a terminat: nu mai indraznesc sa ma milogesc. De altfel,
ar fi ridicul si imposibil. Ca sa spun adevarul, nu vad prin ce mijloc
sa te fac sa vii aici, cel putin nu pentru moment. Dar nu-mi pierd
speranta sa gasesc o formula intermediara intre invitatie si bursa.
Nenorocirea e, cum ti-am spus, ca ma vad cu foarte putina lume.
Or, orice formula de acest gen este fructul unor intilniri, conversatii,
ocazii neprevazute, deci a sansei. Greseala pe care o faceti toti acolo
este sa credeti ca sint cineva, ca am un nume. Realitatea este ca in
afara primei mele carti, acest mizerabil Tratat, de care sint plictisit,
nu s-a facut nici un caz de restul rarelor mele productii. Acolo se
amplifica tot si-mi atribuiti un statut pe care nu-l am. Rolul de
'mare scriitor' care imi este atribuit este o pura inventie aproape
deliranta, pe care nu stiu cum s-o denunt. Pentru acest motiv si
pentru multe altele as prefera sa nu fiu tradus. Romanii inteleg
franceza, sa ma citeasca deci in franceza, daca vor. Dar nu vreau in
nici un caz sa fie publicata o culegere in volum. Editorul se opune,
de altfel. Zilele trecute mi-a scris Baconsky ca a fost insarcinat de
nu stiu ce organism sa prezideze tocmai o astfel de culegere:
l-am rugat sa se abtina. La drept vorbind, primesc tot timpul cereri
de autorizare de acest fel si sint cu adevarat plictisit sa trebuiasca sa
raspund negativ, dar nu pot face altfel.
Se implinesc treizeci de ani de cind am parasit tara, treizeci de
ani! E enorm, aproape o viata. Tot timpul asta am fost taiat de
activitatea intelectuala de acolo, nici o carte, nici o revista, totul mi-
a devenit complet strain. Acum primesc citeva saptaminale:
pretutindeni nume necunoscute, doar citiva supravietuitori, asupra
carora doresc mult sa nu ma pronunt. Adevarul e ca sint un apatrid,
si ca de data aceasta imi asum total statutul meu legal. Asta, bine
inteles, nu exclude atasamentul fata de neam, dar este un atasament
pur sentimental, adinc si vag in acelasi timp. Sint cu adevarat fara
patrie si nu pot sterge printr-un efort de vointa toti acesti ani de
absenta.
Iti scriu aceste lucruri ca sa stii unde ma aflu raportat la
situatie in general. E de la sine inteles ca sentimentele mele
individuale nu sint afectate de aceasta 'depeizare' inevitabila,
fatala. Cum as putea uita trecutul nostru comun si discutiile noastre
fara sfirsit? Tu aveai o verva extraordinara si o originalitate in
gindire si gesturi, care au lasat indubitabil urme in viata mea.
Tie, ca si lui Petru si Stefan, cele
mai afectuoase ginduri
Lut

Paris, 10 dec. 1968

Dragul meu Bucur,

Voiam sa-ti scriu de mult ca sa-ti spun ca n-ar trebui sa apara
articolul in chestiune. Imi dau seama dupa scrisoarea ta ca te zbati
pentru motive contrare. Pentru tine, e mai bine sa nu fie acceptat, te-
as sfatui chiar sa-l retragi cit mai repede cu putinta. Caci daca ar
aparea, ar putea sa-ti fie reprosat intr-o buna zi. Nu sint pesimist,
sint doar lucid. Prea dezabuzat pentru a ma mai pasiona de literatura
sau filosofie, discipline esential naive, am ca si tine, un gust din ce
in ce mai viu pentru istorie, gen nemilos si chiar cinic, care nu
permite nici o iluzie asupra umanitatii in general si inca mai putin
asupra popoarelor in particular. Cit priveste destinul nostru nu
trebuie decit sa examinezi putin trecutul ca sa fii deplin edificat.
Ideea pe care ti-o faci despre situatia mea este nu se poate mai
exagerata. Sint complet singur, ceea ce se numeste singur, am rupt-o
demult cu mediile literare de aici si cum public foarte putin, am cel
mult statutul unui monstru uitat. Dar nu ma pling, caci am dobindit
o parere de intelepciune care ma ajuta sa ma fofilez de-a lungul
zilelor.
Asa cum ti-am promis alta data, daca gasesc o ocazie care sa-
mi permita sa intervin, o voi face. Lucrurile nu merg foarte bine aici
si pronosticurile asupra sanatatii francului sint mai degraba sumbre.
Frantei ii va fi din ce in ce mai dificil sa continue politica ei de
expansiune culturala si n-as fi mirat sa se reduca curind numarul si
suma burselor acordate strainilor. In ce-l priveste pe Dupont, nu l-
am revazut de ani de zile. In actualele imprejurari, ma indoiesc ca ar
putea face ceva.
Primavara viitoare voi publica o culegere de eseuri, al carei
titlu Demiurgul cel rau are marele defect de a fi prea clar, prea net:
nu-ti da cheful sa vezi ce e in el. Nu te indoiesti, stii dintr-odata. Nu
e un titlu, e o proclamatie.
Imi dau seama ca esti constient de norocul pe care-l ai de a
putea sa te duci din timp in timp la Rasinari. Regret acum ca a fost
vinduta casa pe care o aveam acolo. Ar fi reprezentat pentru mine o
legatura importanta, ca si o tentatie de a regasi anii aceia care au
facut din copilaria noastra o atit de mare reusita.
Ma gindesc in acest moment la riul care imi apare atit de
impresionant, neuitind totusi ca acolo m-am ales la cinci ani cu
reumatismul care nu m-a parasit de atunci
Prietenia mea lui Stefan si lui Petru
Cu afectiune
al tau Lut.




Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.