Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » literatura romana
“O scrisoare pierduta”, I.L. Caragiale - comentariu

“O scrisoare pierduta”, I.L. Caragiale - comentariu



“O scrisoare pierduta”, I.L. Caragiale   - comentariu

Coordonate ale vietii si operei

I.L. Caragiale s-a dovedit, in aceeasi masura, un exceptional creator atat in registrul comic, cat si il cel tragic, prima insusire artistica demonstran-o in comediile sale, in “Momente si schite”, iar pe cea de-a doua – in drama “Napasta” si in nuvelistica de factura psihologica cu certe influente naturaliste. Insa complexitatea si viabilitatea in timp a operei caragialesti decurg si din imbinarea celor doua trasaturi artistice chiar in comediile sale, deoarece in spatele intamplarilor, aparent de factura comica, se ascund veritabile trasaturi omenesti.

Cel care a intuit primul in epoca faptul ca in opera dramatica a lui I.L. Caragiale aparentele comice ascund esenta tragica a conditiei umane a fost Titu Maiorescu, mentorul “Junimii”.

Inca din studiul estetic intitulat “Comediile d-lui Caragiale”, publicat la numai un an de la reprezentarea “Scrisorii pierdute” (13 noiembrie 1884), Maiorescu il aseza valoric pe dramaturg in galeria scriitorilor clasici. Dramaturgul a pornit de la o baza istorica reala, si anume analiza Constitutiei din 1883, si a Legii electorale, precum si dispuntele intre factiunile liberale – una radicala (reprezentata de pereche simbolica C.A. Rosetti – Nae Catavencu) si alta moderata (ilustrata de I.C. Bratianu – Farfuridi) – conflictul desfasurandu-se intre spiritele conservatoare, aflate la putere, si reformatorii care cereau introducerea ideilor apusene la noi.



Se cuvine subliniat faptul ca I.L. Caragiale este, deopotriva, un scriitor national, pentru ca opera sa este reprezentativa pentru spiritul romanesc in toate manifestarile lui caracteristice, dar este si unul de valoare universala, in masura in care a creat situatii general valabile si tipuri umane generice, ilustrate prin variante asemanatoare in orice societate. Caragiale este un realist, descriind “balzacian” o lume burgheza, pe care a cunoscut-o bine si careia i-a demascat cu temei deficientele, dar si un vizionar, anticipand situatii, mentalitati si tipologii care se perpetueaza, indiferent de evolutia ambiantei socio-politice. Asa se explica impresia de permanenta actualitate si succesul constant al pieselor sale si astazi, cand contemplam uluiti o lume “curat” caragialesca, atat in spatiul autohton, cat si pe alte meridiane.

Caragiale, fara sa elimine trasaturile caracterologice tipic romanesti, a dezvaluit esenta spiritului uman, surprins in manifestarile si in ambiantele decisive pentru el – familia, scoala, profesiunea – actionand in sfera politica sau in cea culturala, ori reactionand sub presiunea unor momente istorice de anvergura. Dramaturgul n-a fost un cinic, asa cum s-a spus, ci un spirit lucid, care priveste spectacolul lumii cu un ochi sceptic si necrutator. El converteste deceptia in satira, “simtind enorm” si “vazand monstruos” deficientele lumii din toate timpurile.

Analiza comediei

Ca orice autor satiric de geniu, Caragiale n-a vrut numai sa exacerbeze, prin sarja umoristica si prin caricaturizare, erorile politicianismului, ci sa le si corecteze, insa nu din afara, ci prin “catharsis-ul” (terapia interioara) trezirii emotiei artistice. Indignat de cele trei vicii ale regimului parlamentar de pretutindeni – vointa individuala de autoritate publica, caracterul coruptibil al omului politic si absenta altruismului civic (actiunea pentru binele public fara recompense) – I.L. Caragiale a oferit, prin “Scrisoarea pierduta”, un manual satiric despre mecanismele puterii dintotdeauna.

In politica totul se repeta. Impresia de noutate este data nu se mentalitatile politice (aceleasi pretutindeni si in orice epoca), dominate de avere, privilegii, ascensiune sociala, ci de evolutia formelor, a aparentelor in decorul public. Jocul electoral este o conventie intre alegatorii adesea “turmentati” de false promisiuni, ce le inseala buna-credinta, si alesii condusi de tenacea vointa de putere, conform principiului “lupta si da-i, si da-i, si lupta!”. Dramaturgul a sesizat lipsa unei gandiri teoretice coerente, a unot convingeri doctrinare, care, aplicate corect in practica sociala, sa asigure progresul unei societati civile evoluate. La fel de periculoase sunt absenta rectitudinii morale si a atasamentului ideatic pentru o doctrina, pe care politicianul de meserie sa o slujeasca, transformand-o intr-un crez social, caci vocatia politica se naste si se construieste cu truda si sacrificii. Cu douazeci si unu de ani inaintea publicarii piesei lui I.L. Caragiale, prozatorul, la fel de lucid, Nicolae Filimon – realizand, in 1863, portretul ciocoiului – remarca aceeasi lipsa de civism, de responsabilitate si de constanta politica: “Ajuns om de stat, ciocoiul sau puiul de ciocoi nu se pronunta definitiv pentru nici o doctrina politica, nu se face adept credincios al nici unui partis, nu doara ca are spiritul drept si nepartinitor, ci ca sa poata exploata deodata toate doctrinele si partidele in folosul sau” (“Prolog” la “Ciocoii vechi si noi”). Absenta unei traditii politice reale face loc imposturii, veleitarismului si spiritului oportunist, diminuand increderea electoratului in clasa diriguitoare. Acestor tare social li se adauga sloganul cinic: “La vremuri noi – tot noi!”, in care omonimia adjectival-pronominala reflecta falsa impresie de alternativa si de primenire politica, deoarece programele si atitudinile, aparent diferite, ascund aceeasi saracie de idei si de solutii viabile care sa permita schimbarile majore, benefice pentru o natiune.

In exercitarea puterii, santajul de orice fel (financiar, politic, moral, afectiv, sexual, etc.) ramane metoda infailibila a carieristului de profesie. Scopul principal este transformarea investiturii politice din una eligibila intr-una pastrata definitic. Reusita machiavelica depinde de mistificari, concesii reciproc avantajoase, compromisuri, mituiri la inalt nivel, negocieri oneroase, oportunitati bine folosite; asa-zisa “diplomatie”, mult-laudata de Trahanache, nu inseamna altceva decat atacul brutal si fulgerator sub centura (precum gasirea politei falsificate de catre avocatul Nae Catavencu) pentru anihilarea adversarului. O data consacrat drept om politic, insul obscur ca valoare, insa magaloman in pretentii, nu mai vrea sa renunte la pozitia lui privilegiata si – fiind un spirit nedemocratic in fond – el nici nu mai concepe ca n-ar putea fi mereu reales.



Daca Nae Catavencu isi propune sa santajeze familia Trahanache si pe Tipatescu o singura data, promitand ca va restitui scrisoarea compromitatoare in momentul alegerii sale ca deputat, Dandanache, canalia perfecta, perpetueaza santajul intr-o situatie similara; indemnat de Zoe sa restituie documentul, de vreme ce isi atinsese telul, Dandanache este uluit de naivitatea femeii: “Cum se poate, conita mea, s-o dau inapoi? S-ar putea sa fac asa o prostie? Mai trebuie s-al-data La un caz iar pac! La « Rasboiul » ! ”. Din relatarea facuta fara rusine Zoei, ca si cand santajul ar fi lucrul cel mai firesc de pe lume, deducem ca Agamita simuleaza prostia, asa cum Trahanache mimeaza senilitatea, ca sa para inofensivi si sa controleze discret miscarile aliatilor si pe cele ale adversarilor ; astfel, putem banui ca Dandanache invita intentionat la masa oameni politici de vaza, ale caror haine le buzunarea ca un hot calificat, cautand documente compromitatoare, care sa-i asigure, pe vecie, un post politic bine remunerat. Arivistul Catavencu aplica principiul « do ut des » (“iti dau, ca sa-mi dai”), transformat de canalia Agamemnon Dandanache intr-unul mai eficient : « iti iau, ca sa-mi dai mereu ».

Replica disperata a Zoei (« D-le Catavencu, [], d-tale iti este indiferent de la cine ti-ar veni aceea ce-ti trebuie asa de neaparat… ») dezvaluie adevarul ca puterea este cinica si indiferenta din ce parte a spectrului politic ii vine garantia stabilitatii. Pentru a-si salva onoarea si pozitia de cea dintai doamna a judetului, ambele periclitate de acuzatia de adulter (comis cu prietenul barbatului ei, prefectul Stefan Tipatescu), ce ar fi urmat publicarii scrisorii lor amoroase, Zoe este dispusa sa-l promoveze pe Catavencu, desi el conduce o factiune rivala in partid. In mentinerea exercitarii puterii, orice culoare politica se poate nuanta sau modifica intr-una contrastanta : « Si asa zi, ai ? d-ai nostri, stimabile ? bravos ! ma bucur ! ». Trecerea de la un partid la altul, chiar daca postuleaza idei opuse, este uzuala, caci nu conteaza doctrinele (de altfel nediscutate in piesa de nici un personaj), ci « interesul », adica privilegiile pe care le incumba suprematia in plan social.

Omul politic nu mai are identitate reala, doar masti schimbate cu iuteala cameleonica, duplicitatea devenindu-i o a doua natura. In politica totul se transforma, intr-un proteism etern profitabil, replica lui Trahanache adresata lui Catavencu, nefiind nici macar ironica, ci bonom aprobatoare : cine trece de partea puterii devine, ipso facto, un om « stimabil » si de valoare.

Interesele partidului au prioritate, indiferent de calitatea intelectuala si morala a candidatilor propusi, chiar daca nu se justifica prezenta lor intr-un sector profesional, nici intr-o zona geogreafica cu care n-au afinitati. Obsesia intaietatii decizionale a Centrului de comanda, de unde vin marile hotarari, admise chiar si atunci cand sunt aberante, este insasi ratiunea de a fi a Provinciei. Factorii de raspundere din « judetul de munte », Trahanache in persoana, asteapta « sa bata telegraful » numele candidatului deja ales, caruia ii mai este necesara doar confirmarea la fata locului prin falsa publica a alegerilor trucate. Dandanache, desi complet strain de meleagurile unde candideaza, va ajunge deputat si va reprezenta oficial interesele unui judet despre care nu are habar. Este incapabil sa rosteasca o fraza coerenta, face numai « dandanale », n-are memoria numelor, se comporta ca un intarziat mental, intr-un cuvant, este inapot pentru orice functie publica, dar va fi acceptat si ales deputat.

Reprezentativitatea sa in raport cu problemele oamenilor este nula, fapt ce nu incomodeaza nici pe conducatorii provinciei in cauza, nici Centrul, unde un « Agamita » nu va fi luat in seama si nu va fi preocupat sa rezolve nimic in favoarea celor care l-au votat. Pentru binele partidului, insasi tradarea devine scuzabila si chiar un gest de sacrificiu onorabil in numele « intereselor » de grup politic.


Prima doamna a judetului, exasperata si umilita de refuzurile repetate ale prefectului de a accepta compromisul politic cu Nae Catavencu, renunta la falsa modestie afisata pana atunci si dezvaluie faptul ca ea conduce, de fapt, intreaga viata a provinciei : partidul de guvernamant (prin barbatul sau), aparatul de stat si prefectura (prin amantul ei), organele de ordine (politia locala), opinia publica (prin « cetateanul turmentat » care o admira neclintit). Repetitia orgolioasa a pronumelui personal (« Eu te alegg, eu si cu barbatul meu!”) denota siguranta cu care-si cantarise de mult pozita de ax central, in jurul caruia gravitau toti. Pe punctul sa-si piarda buna reputatie si popularitatea, Zoe il avertizeaza pe Tipatescu ca postul de prefect este eligibil si ca poate pierde toate privilegiile de care s-a bucurat timp de opt ani: dragostea si ocrotirea ei, prietenia lui Trahanache, autoritatea datorata ascendentului politic. Il face constient pe incapatanatul sau amant ca puterea locala are drept centru de iradiere familia ei, caci numai candidatii agreati de sotii Trahanache, integrandu-se sistemului lor clientelar si respectandu-i legile nescrise, au sanse politice reale in acea zona a tarii. In mecanismul garantarii puterii, totul este tranzactional, chiar si sentimentele cer recompense pe masura. De aceea, Zoe este mai “barbata” decat toti, nepierzandu-si cumpatul si stiind sa iasa din orice situatie dificila. Caracterizata ambiguu drept “o dama buna”, “coana Joitica” va afla mijlocul potrivit sa-l integreze si pe Dandanache pe orbita ei de influenta, seducandu-l ori compromitandu-l public, dupa imprejurari.

Coruptia aparatului de stat si aservirea organelor de ordine intereselor potentatilor vremii sunt alte doua racile, criticate cu umor de catre dramaturg. Daca se dovedeste la nevoie “om de credinta”, supus orbeste ordinelor reprezentantilor puterii si discret in privinta abuzurilor acestora, functionarul public poate sa fure linistit. Zoe, Trahanache si Tipatescu, intr-o plimbare de agrement, ii numara in gluma lui Pristanda steagurile instalate in cinstea alegerilor, ca sa-l tachineze, nicidecum sa-l controleze ori sa-l traga la raspundere. Politaiul este convins ca “unde nu curge, pica” si ca el, ins modest, se multumeste cu orica castig ilicit, numai sa aiba parte de el cat mai des. Organele de ordine nu apara drepturile, nici interesele cetateanului, dimpotriva, le pericliteaza prin amenintari si desfasurari de forte. Pristanda il aresteaza si il perchezitioneaza fara mandat pe directorul ziarului “Racnetul Carpatilor”, cerandu-i abil scuze (pentru eventualitatea ca acesta se va redresa politic), invocand obligatiile “misiei”; apoi il elibereaza la cererea imperativa a Zoei care, pastrandu-si luciditatea, anticipeaza consecintele faptei necugetate ordonate de amantul ei. Ca sa-l serveasca pe stapanul lui, Ghita este orice altceva in afara conditiei de pazitor al legii: spion (cand asculta, catarat pe garduri, dezbaterile Opozitiei si le raporteaza prefectului), delator, instigator de razmerite in timpul unor intruniri electorale, menite a crea panica si a justifica anumite decizii ale lui Tipatescu in favoarea partidului aflat la guvernare. Insa “om de credinta” trebuie sa devina Catavencu insusi, renuntand la disidenta in partis, daca nu vrea sa-si incheie ascensiunea atat de ravnita. Zoe ii contracareaza intentiile adverse cu promisiunea ca “asta nu-i cea din urma Camera” si ii cere cu malitie sa fie “zelos”, conducand festivitatea in cinstea lui Dandancahe, caci jocul politic se va relua si tot de ea va depinde daca va fi, in sfarsit, ales.

Electoratul constituie pentru politicienii de duzina o masa de manevra in vederea obtinerii sufragiului. Vorbele mari, alcatuind recuzita patriotarda, sunt destinate naivilor si entuziastilor. Alegatorii, adulati din interes, ignorati si dispretuiti in fond, nu conteaza decat temporar, in momentul-cheie al exprimarii votului. Tipatescu ii reaminteste lui Catavencu ca amandoi sunt de-o teapa, folosesc aceleasi mijloace de propaganda electorala, devenind inutil sa mai incerce sa se insele reciproc. Tranzactiile serioase nu privesc nevoile celor multi, ci interesele de grup ale celor putini, satisfacuti prin negocieri cu rezultate profitabile pentru ambele parti: “Ei! Sa lasam frazele, nene Catavencule! Astea sunt bune pentru gura-casa Eu sunt omul pe care d-ta sa-l imbeti cu apa rece?”. Impreuna vor realiza ceea ce Farfuridi numeste, printr-o sintagma memorabila, “opozitia la toarta”!



Dintre categoriile socio-profesionale ale electoratului, politicienii ii dispretuiesc cel mai mult pe intelectuali, pentru ca le creeaza complexe de inferioritate. Frustrarile lor sunt compensate de ideea asa-zisei superioritati in planul actiunii pragmatice asupra oamenilor de spirit care raman, adesea, teoreticieni cu gustul speculatiei utopice. Caragiale insusi declara indignat, intr-un discurs politic rostit in 1908: “Noi, oamenii de litere si de cultura, am fost totdeauna considerati in Tara Romaneasca niste elemente tolerate”. Oamenii de carte si de condei sunt prea sensibili, imaginativi, au principii si un cod moral, manifesta reactii emotive si reticente fata de lipsa fair-play-ului in relatiile de pe scena politica, iubesc libertatea spiritului si detesta supunerea fara discernamant, primejduind eficienta jocului politic. Catavencu le-o reproseaza de la obraz: “Voi, dascalii, sunteti baieti buni, dar aveti un cusur mare: cum va vorbeste cineva de istorie, s-a ispravit, are dreptate”.

In antiteza cu fragilitatea omului de idei, care are “naturelul simtitor”, politicianul versat este un spirit teutonic, magistral in exercitarea puterii, fara remuscari. Cand Dandanache isi exprima temerea nu ca ar putea pierde (era un fapt de neconceput), ci ca ar putea ajunge la egalitate de voturi cu un eventual contracandidat, Trahanache se simte lezat in privinta capacitatii lui binecunoscute de a trage sforile publice. El organizeaza impecabil farsa electorala si-l asigura pe candidatul Centrului, privindu-l cu demnitate jignitam ca va avea sufragiu unanim: “zic: nu majoritate, unanimitate o sa ai, stimabile!”. Dandanache nici nu exista ca individualitate, alegerile locale s-ar fi desfasurat identic, indiferent de candidat, iat personajul grotesc – imaginat de Caragiale – se potriveste perfect cu rolul sau de figurant politic atat in Provincie, cat si la Centru.

Ciocniri brutale de interese, adversitati ce pareau ireconciliabile se aplaneaza ca prin farmec, o data ce interesele imediate au fost satisfacute, iar ambitiile viitoare au castigat promisiuni solide de a fi indeplinite. O acalmie temporara coboara asupra combatantilor indarjiti care nu stiu si nici nu pot concepe ca onestitatea este una si nu poate fi gradualizata: “Sa ma ierti si sa ma iubesti”, ii spune ipocrit si spasit Catavencu lui Tipatescu, “pentru ca toti iubim tara, toti suntem romani! mai mult, sau mai putin onesti!”. Alaturi de sloganul “de la partidul intreg atarna binele tarii”, urmat de replica simetrica, rostita cu cinism, “si de la binele tarii atarna binele nostru” (al celor precum Trahanache, Tipatescu, Catavencu, Zoe, Dandanache, Farfuridi si Branzovenescu), demagogia constituie viciul de capatai al vietii politice in epoci de tranzitie. Cea mai teribila si mai periculoasa tiranie este aceea a vorbelor goale, delirul locvace care adoarme constiintele si poate justifica in mod convingator orice, chiar si nelegiuirea.

Exclamatia emfatica “ieri obscuritate, azi lumina!” reprezinta finalul discursului demagogic al lui Catavencu, reflectand o falsa antinomie, devenita, insa, un cliseu rezistent in timp si rostit de politicienii de pretutindeni: dezastruoasa mostenire a trecutului, invocata de orice partid aflat la putere, dator sa critice guvernarea anterioara. Evocarea periodica a proastei gestionari a tarii arunca responsabilitatea propriilor greseli ale unei formatiuni politice sau ale unei coalitii aflate in exercitiul puterii pe umerii predecesorilor, sugerand abil si cauzele esecurilor ce vor fi constatate la incheierea mandatului asumat.





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




FIGURA
CLASICISM vs. ROMANTISM
Gen și la specie a operei literare ”Baltagul”, de Mihail Sadoveanu
Romania intre Occident si Orient - Balcanismul literar. Forme hibride in literatura
“Dacia literara”
Mihai Eminescu - Universul poetic
BAROCUL
Farsa tragica sau incomunicabilitatea ca forma a disoluției umane




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu