Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
CLASICISM vs. ROMANTISM

CLASICISM vs. ROMANTISM


CLASICISM  vs. ROMANTISM

Clasicismul, doctrina literara cristalizata in secolul al XVII-lea in Franta, constituie prima revalorificare fidela a unei experiente artistice epuizate (clasicismul antic). Arta poetica a lui Boileau este dedusa din Poetica lui Aristotel si din textele antichitatii. Au fost conservate urmatoarele idei: arta este imitatie (mimesis) rationala, un mestesug (ars) care se poate deprinde (de unde inflorirea retoricii - ars bene dicendi / scribendi) prin invatarea unui cod inchis: regula unitatilor (de actiune, de timp, de loc, ultima aparand dupa l630, prin analogie cu primele doua), subordonata principiului verosimilitatii, subiecte nobile (tragedia, epopeea), expresie echilibrata, simpla, eleganta, armo­­nioasa (stilul aticist); finalitatea artei este delectarea si indreptarea morala



Prezentarea calinesciana a perechii clasicism-romantism, ca antinomie perfecta, este antologica. Cu stilul sau metaforic, emfatic si percutant, G. Calinescu deceleaza cu finete si uimitoare mobilitate fasciculele de seme individualizatoare la nivel psihologic, social, ideologic, stilistic si retoric. Se porneste de la celebrul dicton al lui Goethe: "clasic e ceva sanatos, romantic e ceva bolnav" (si Nietzsche va dezaproba "boala romantica", romantismul decadent).

Prezentam selectiv si antisimetric semele celor doua arhetipuri stilistice in formulare calinesciana (ultimele seme, referitoare la formele de gen si la specificul codului retoric, ne apartin):

CLASIC

ROMANTIC

-viril, calm, cugetat;

-feminin, impulsiv, sentimental;

-somnolenta, sub regim solar;

-visarea, cosmarul, sub regim

selenar;

-priveste universalul;

-priveste accidentalul;

-experienta livresca, materie putina si fundamentala

-experienta infinita

-interes pentru tipurile eterne; con­ceptie caracterologica; mo-ralisti

-experienta istorica

-din interes pentru omul abstract, exemplar, cultiva portretul moral; etica si politica

-din interes pentru omul concret cultiva biografia; metafizica

-elenism;

-exotism;

-prezent etern; e un eleat;

-trecut indefinit; e un heraclitean;

-ii lipseste sentimentul naturii; arhitectonicul, decorul unic;

-cosmicul; natura copleseste pe om;

-traieste in lumea ideala, statica, mitologica

-traieste in universul propriu fantastic; e inger sau demon;

-trateaza o unica / unice teme, doar usor variate;

-cauta ineditul, libertatea inventiei;

-imita "modele", aplica reguli, e "perceptistic";

-inventeaza, e revolutionar;

-e didactic;

-e patetic, plin de idei;

-e formalist, tinde la consevarea formelor - genuri, teme literare;

-fuge de constrangeri;

-prin fondul sau didactic e alegoric;

-prin fondul sau metafizic e "simbolist";

-cultiva starile clare, logice, coerentul (cartezian);

-cultiva starile de noapte, ilogice; incoerentul, himericul, terifiantul, oniricul;

-jocuri de inteligenta, are sprit;

-jocuri de imagini, metafore, witz-uri;

-didactic, epic, tragic, anacreontic

- liric, dramatic, speculativ;

-forme: epistola, fabula, tragedia, satira, parabola, comedia, oda, alegoria, pastorala;

-forme: elegia, romanta, legenda, me­ditatia, nuvela fantastica si istorica, poemul istoric si sociogonic, romanul, drama;

-critica clasica aplica "regulile", examineaza in ce masura a fost respectat "modelul" (Boileau);

-critica romantica e in cautarea inefabilului personal, a biogra-ficului (Saint-Beuve, V. Hugo);

-codul retoric: comparatia "home­rica" si epitetul ornant / stereotip ("siretul Ulise", "viteazul Ahile"), lexic rezervat, "poetic", alegoria, rime sincategoriale;

-codul retoric: antiteze "exagerate", metafore, epitet rar, lexic ete­rogen, cu elemente populare, sim­bolul arhetipal / mitic, ironia ro­mantica, rime heterocategoriale;

-generalitatea canonica si artificiala a expresiei.

-individualizarea poetica a expresiei

In CLASICISM, cliseul si mimesis-ul anuleaza inventia si spontaneitatea. Codul retoric este exterior, imperativ, iar opera este valorizata in functie de conformarea sau non-conformarea la canoane. Abaterea este perceputa ca un concept negativ, echivalat cu uratul, cu iregularul estetic.

Citandu-i pe Goethe si pe Schiller, Hugo Friedrich arata ca in clasicism aprecierea poeziei se face exclusiv dupa criterii de continut: seninatate launtrica, generalitate tipologica, "privire fericita inlauntrul realului", tihna, bucurie, iubire, fericire, idealizare, lumina, suflet senin. Poezia va deveni act de limbaj, cu exigente formale, abia in modernism. Clasicismul se rezuma, in domeniul expresiei, la "limba bine strunita" si la celelalte atribute ale echilibratului si inexpresivului stil aticist: corectitudine, claritate, puritate, precizie, ordine si completitudine.

ROMANTISMUL presupune inventie si originalitate. Rebarbativ la diviziunea in genuri - la orice tip de constrangere exterioara - el isi asuma liber retorica, pe care o manipuleaza in chip creator. Prin puterea ei unificatoare, imaginatia este facultatea prin excelenta a romanticului, iar mitologia - un depozit de simboluri, "substanta insasi a poeziei" . De unde importanta visului si a sursei sale, inconstientul, desigur cu alte valente decat in suprarealism. In vis, romanticii cauta un "dincolo" transcendent, comunicarea cu natura cosmica, ipostaza a divinitatii; la suprarealisti, visul isi pierde functia metafizica, dezvaluind un "dincoace", adica functionarea reala a gandirii si a subconstientului.

Ideea analogiei universale, ca filozofie poetica in romantism si in modernism, explica esenta metaforica a artificiilor de limbaj. Dupa suflet si inconstient, al treilea mit romantic este, dupa A. Beguin, poezia . Romanticii se vor increde in imagine, in magia materialului lingvistic, captand prin ritmuri si imagini sonore acea realitate ce scapa inteligentei (cf. faza de "scuturare a podoabelor" in stilul eminescian devenit incantatie, magie a semnificantului prozodic, eufonie).

Poetul este un vizionar (cf. mitul geniului demoniac), iar Poezia - realul absolut, smuls ordinii intamplatoare. Ironia romantica va fi raspunsul tragic al eului la incompatibilitatea real vs. ideal ; ea presupune detasarea si atitudinea ludica in a construi si a nimici lumile imaginare (cf. dialectica demon-titan-geniu in Luceafarul eminescian). Va fi si un alt raspuns, provocator de efecte tensionate: antiteza, figura prin care T. Maiorescu definea critic inceputurile poetice ale lui Eminescu.

In esenta, lirica romantica ramane un limbaj al sentimentului.



H. Friedrich, Structura liricii moderne, E.P.L.U., Bucuresti, l969, p. l6

V. Calin, Romantismul, Ed. Univers, Bucuresti, l970

A. Beguin, Sufletul romantic si visul, Ed. Univers, Bucuresti, l970

R. Huch, Romantismul german, Ed. Univers, Bucuresti, l974, p. 227- 240; E. Todoran, Alegoria "Luceafarului", in Eminescu. Creanga, Universitatea din Timisoara, l965, p. 25; N. Balota, Lupta cu absurdul, Ed. Univers, Bucuresti, l971, p. 66





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.