Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » referate » literatura romana
BAROCUL

BAROCUL




BAROCUL

Barocul denumeste stilul care a dominat literatura europeana in secolul al XVII-lea, aproximativ intre 1580-l680. La sfarsitul secolului al XVI-lea increderea in sine a Renasterii a fost inlocuita de constiinta baroca a iluziei si a nestatorniciei universale. Dupa Eugenio D'Ors, barocul este o constanta istorica, un mod de a privi viata si lumea inainte de a fi un simplu stil istoric. G. Calinescu, influentat de B. Croce (dupa care in baroc uratul devine categorie estetica), il considera un stil corupt, hibrid, promovand arta pura, gratuitatea, spiritul artist, de atelier - vizibil la Bolintineanu, Macedonski, Arghezi, Blaga, Ionel Teodoreanu.

Ca arhetip stilistic, barocul este detectabil in arta greaca posterioara lui Fidias, in goticul flamboyant si in exagerarile teatrale ale secolului al XVII-lea. Pentru H. Hatzfeld, Don Quijote constituie un bun exemplu al barocului iezuit. Rabelais si chiar Corneille, Moličre, Racine au fost si ei calificati drept scriitori baroci.



In literatura, termenul a fost folosit prima oara de H. Wölfflin, Renastere si baroc, l888, care propune urmatoarele cinci note ale barocului (in opozitie cu clasicismul): pictural sau vizual; construit in adancime; forma deschisa; unitate globala; claritate relativa. Autorul emfatizeaza opozitia stilistica dintre Orlando furioso de Ariosto, ca epopee renascentista si Gerusalemme liberata de Tasso, ca epopee baroca

Oscilatia si ezitarea intre doi poli opusi este o idee comuna lui Walzel si Spengler, derivata din Nietzsche.

Transferul critic de la plastica la literatura pune in centrul conceptului baroc mobilitatea, forma deschisa, tensiunea, miscarea, metamorfoza, decorul cu derivatele sale: iluzia, masca, ostentatia.

1. Dictionar de termeni literari mentioneaza urmatoarele carac­te­ristici baroce, mai mult tematice decat stilistice: dezlantuirea fanteziei si a imaginatiei, gustul pentru fantastic, fascinatia senzorialitatii, exaltarea afrodisiaca a naturii, eliberarea de orice fel de reguli (reactia impotriva regulilor aristotelice in literatura, a celor vitruviene in artele plastice si impotriva frumusetii ideale reprezentate in poezie de Petrarca si in artele plastice de Rafael), exprimarea intr-o limba innoita de noua imagine despre timp si spatiu, consecutiva descoperirilor geografice si astronomice.

2. Instabilitatea, considerata de A. MARINO conceptul baroc esen­tial, se explica pe doua planuri: trecerea de la viziunea statica, universala, echi­librata - "clasica", la pulverizarea, contradictia si spontaneitatea individuala - "romantica". De aici oscilatia, ambiguitatea si o serie de dualitati si tensiuni in­tre esenta si aparenta, cu o mare vocatie a deghizarii, a disimularii, a iluzionarii.

3. Pentru AL. CIORANESCU inclinatia spre dubla utilizare pare sa fie trasatura dominanta a spiritului baroc. Teatrul lui Corneille foloseste paralelisme si contraste care interpreteaza ideile prin intermediul diviziunilor. Alaturi de embleme ca: balanta in dezechilibru, oglinda, vasele comunicante, turnurile gemene din arhitectura, imaginatia conceptista (agudeza) intregeste repertoriul procedeelor dihotomice. Conceptul este definit astfel: o observatie surprinzatoare cuprinsa intr-o expresie scurta. De exemplu, cand un poet francez numeste pasarile "voleurs des bois", el inchide in cuvantul voleur doua sensuri diferite ale verbului voler ("a zbura" si "a fura"). E vorba de un echivoc: pasarile sunt in acelasi timp fiinte care zboara si cantareti care-i rapesc pe cei care-i asculta.

Antinomiile, (anti)simetria, paralelismele sintactice, chiasmul si de­dublarea personajelor, cu efecte de geometrizare, au fost jocuri preferate ale stilisticii baroce. Ironia, alta posibilitate a dualismului, face sa coexiste intr-o singura expresie doua idei contradictorii care avanseaza paralel.

Cum tendintei dihotomice ii corespunde prezenta unei unitati fundamentale, oximoronul, ca figura tipica pentru retorica baroca, devine arta de a concilia extremele. Din dragoste pentru paradox, oximoronul imparte in doua realitatea, dar o si uneste, pe de alta parte (discordia concors).

Preferinta pentru formele contrastante se manifesta in unica inovatie baroca pe terenul limbajului poetic - stilul burlesc, cu procedeele dominate de tendinta de a mari distantele intre notiunile care si corespund (caracteristica barocului, in general). Burlescul, dominat de ideea de cadere, de diminuare a idealului, isi propune ecuatii intre abstract si concret, un concret reunind nobilul cu grotescul, frumosul cu uratul.

Impresia de adancime, perspectivismul, se obtine prin succesiunea planurilor, prin prezenta personajelor-martori; pe de alta parte, multiplicitatea planurilor suprapuse intretine echivocul (cf. torentul de echivocuri din opera, prin excelenta "deschisa", a lui Shakespeare).

4. In continuarea studiilor despre barocul european (L. Spitzer, H. Hatzfeld, Al. Cioranescu, M. Raymond), J. ROUSSET deschide o perspectiva stilistica dominata de metonimiile Circe si paunul, simbolizand metamorfoza si deghizarea, masca si, respectiv, ostentatia.

Barocul exprima eruptia romantica inca nefixata, de aici predilectia pentru formele mobile, fluide, contorsionate (cf. coloanele torsionate, in spirala, din arhitectura baroca). Arta a fluctuatiei, a neregularitatii, a surprizei si a iluziei, barocul este jucat la limita dintre aparenta si existenta, dintre spectacol si decor, dintre mobilitatea si precaritatea imaginii: "Iata deci o echivalenta a barocului in afara artelor frumoase: ostentatia si parada, valori decorative ce transpun dominatia decorului asupra structurii. In disputa dintre esenta si aparenta, cei care sunt de partea barocului se recunosc dupa accentul pe care-l pun asupra aparentei. Lumea li se prezinta ca o imensa fatada miscatoare, iar omul ca un paun frumos acoperit de oglinzi; lumea "parazii" si omul "ostentatiei"

Din acest punct de vedere, retorica barocului se imbogateste cu figuri ale surplusului = hiperbola si ale adaosului = hiperbatul.

O opera baroca exemplara este, in literatura noastra, epopeea hibrida a lui I. Budai-Deleanu, Tiganiada. Istoria ieroglifica face si ea parada artificiilor baroce; oscilatia, dramatismul, ezitarea intre doua instante textuale fac din Psalmii lui T. Arghezi un capitol de referinta al barocului modern



Perenitatea barocului este asigurata de urmatoarele achizitii

1. cerebralismul literar;

2. exigentele stilistice. Barocul este obsedat de grija tropilor, de ver­sificatie, de puritatea vocabularului sau. Scrupulele baroce privitoare la noutatea expresiei, mergand spre formalism, au condus la nasterea unei stilistici total noi ideea demnitatii poetice a cuvantului, cautarea simbolurilor rare si evocatoare, largirea campului metaforei (convietuirea suprarealista a termenului concret cu cel abstract), un nou univers de imagini, condus de ceea ce Baudelaire a numit "corespondente";

3. descoperirea dramei - cel mai trainic rezultat al barocului. Indoiala, lupta interioara, descompunerea unitatii fundamentale a sufletului este tema preferata si universala a literaturii, tendintele analiste accentuandu-se progresiv. Prin depasirea precarului echilibru clasic, barocul se orienteaza inevitabil spre romantism, cu care convietuieste si impreuna cu care impune analiza subiectivitatii. Momentul istoric care semnaleaza trecerea interesului din exterior (iubirea clasica a formelor) spre interior corespunde exact barocului; el deschide calea spre simptomele de criza si neliniste caracteristice stilului modern.



* * * Dictionar de termeni literari, Ed. Academiei, Bucuresti, l976, p. 46

A. Marino, Dictionar de idei literare, vol. I, Ed. Eminescu, Bucuresti, l 973

Al. Cioranescu, Barocul sau descoperirea dramei, Ed. Dacia, Cluj Napoca, l980, p. 210

J. Rousset, Literatura barocului in Franta. Circe si paunul, Ed. Univers, Bucuresti, l976

Ibidem, p. 232

E. Parpala, Poetica lui T. Arghezi. Modele semiotice si tipuri de text, Ed. Minerva, Bucuresti, l984, p. 93-108; Elemente de poetica baroca in "Tiganiada", in AUC, l977; Expresia baroca a anularii sensului in "Salomeea" lui A. Maniu, in  AUC, l978

Al. Cioranescu, op. cit., p. 440







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Comentarii literare

ALEXANDRU LAPUSNEANUL COMENTARIUL NUVELEI
Amintiri din copilarie de Ion Creanga comentariu
Baltagul - Mihail Sadoveanu - comentariu
BASMUL POPULAR PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR - comentariu

Personaje din literatura

Baltagul – caracterizarea personajelor
Caracterizare Alexandru Lapusneanul
Caracterizarea personajelor negative din basmul
Dialogul- mijloc de caracterizare a personajelor - d-l goe, de i. l. caragiale

Tehnica si mecanica

Determinarea indicilor Micuum (rezistentei), a reactivitatii, umiditatii, si analizei granulometrice a cocsului
Principii de calcul al instalatiei de ungere
Rectificarea - Pietrele abrazive - Masini de rectificat

Economie

Studiul comportamentului de cumparare de apa minerala in randul populatiei din bucuresti
Piata si politica financiara - Definirea si continutul pietei financiare
Bursele de valori

Geografie

Turismul pe terra
Vulcanii Și mediul
Padurile pe terra si industrializarea lemnului



Materia la Arghezi si Petrascu
METATAXE
Comentariu Enigma Otiliei de George Calinescu
STILISTICA si / sau RETORICA
Cultura și literatura romana in secolul XVI
Legislatie romaneasca de biblioteca
Text argumentative de 15-20 randuri
Povestea lui Harap-Alb( 1 august 1877)



Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu