Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Sacru si profan

Sacru si profan


Sacru si profan


Delimitari semantice

Cuvantul sacru si-a pastrat in buna masura sensul etimologic. Este interesant sa remarcam in radacina greaca sak ideea unui sac de panza groasa, din par de capra folosit ca filtru (sakkeo = a filtra). Lichidul astfel filtrat se separa de impuritati. Kadosh, in ebraica inseamna deopotriva sacru si despartit. In araba, din harram, pe care noi il traducem prin sacru si care inseamna dat la o parte, interzis a derivat cuvantul harem, cladirea separata destinata femeilor.


Cuvantul latinul sacer (consacrat zeilor) se refera la persoane (sacerdos), regi (imperator), magistrati in exercitiul prestigioasei lor functiuni. Sancire inseamna a desparti, a face inviolabil si a sanctiona incalcarea unei astfel de interdictii.




Interesant este de urmarit termenul hagos (gr.) semantica lui fiind destul de ciudata. Hagos numea necuratenia, murdaria dar si sacrificiul care sterge necuratenia. Din aceeasi familie de cuvinte provine si hagios tradus deseori prin sfant si murdar. Ambiguitatea termenului este argumentata de Roger Caillois prin invocarea a doua cuvinte simetrice: hages (pur) si enhages (blestemat). Din cei doi termeni simetrici dar cu intelesuri profund diferite s-a ajuns la un al treilea (hagios) care pastreaza sensurile ambilor. Grecescul hagios evoca indeosebi maretia divina si teama in fata supranaturalului, de la el derivand cuvantul hagiografie (biografia unui sfant). Din acelasi spatiu cultural hieros e un semn de forta insufletitoare, de aici derivand cuvintele hieratic si hierofanie.


Profan provine din latinescul profanus, care este in legatura cu fanum (sanctuar, templu) si are intelesul de in afara templului, dar si dedicat templului. La romani distinctia este mai mult de ierarhie sociala decat religioasa; aristocratia isi avea locul in templu, in fanum, iar cei fara rang social in spatiul din fata templului, in exterior, profanum. Acceptiunea cu care profanul intra in limbile moderne ca termen teoretic este de in afara domeniului sacrului, dar in legatura cu sacrul. Semnificatiile in limbajul cotidian sunt: comun, obisnuit, neinitiat dar si nelegiuit, ticalos, spurcat.



Aceste ultime acceptiuni ale profanului sunt deseori prezente in viata sociala a unei comunitati. Omul este in continuare convins de faptul ca profanul atingand sacrul sfarseste prin a-l macula si chiar al altera. Relatia dintre sacru si profan nu este cu toate acestea univoca. Si sacrul, la randul sau se revarsa si contamineaza profanul. In concluzie sacrul si profanul sunt doua forte indisolubil legate una de alta. Aceasta idee ne indreptateste sa renuntam in a mai practica asupra profanului o viziune simplista, vulgara chiar. Profanul nu trebuie vazut ca un chip intunecat al acestei lumi si daca ii dam dreptate lui Roger Caillois, "vedem in profan: constanta cautare a unui echilibru, a unei juste cai de mijloc care ne permite sa traim cu teama si intelepciune, fara a depasi vreodata limitele".



Sacrul non-religios

O problema cu adevarat spinoasa pe care Mircea Eliade o invoca in repetate randuri este: "in ce masura o existenta radical secularizata fara Dumnezeu sau zei este susceptibila sa constituie punctul de plecare al unui nou tip de religie?". Trecerea unui simplu obiect din lumea profana in domeniul sacralitatii are loc prin detasarea lui de mediul ambiant iar dobandirea noii insusiri va semnifica o ruptura de nivel ontologic. Deci sacralizarea nu este in exclusivitate un fenomen specific religiozitatii, mai mult sacrul de natura mistica a putut sa apara pentru ca a existat mecanismul psihologic general al semnificarii, al sacralizarii si indeosebi al revelarii hierofaniilor. Daca acceptam aceasta ipoteza atunci pot fi evidentiate doua varietati ale sacrului "laic": sacrul pre-religios si sacrul post-religios.


a). Sacrul pre-religios - sacralizarea se identifica cu actul semnificarii. Rezulta de aici ca orice poate sa incorporeze sacralitatea, adica orice poate deveni o hierofanie. La un anumit moment istoric fiecare grup uman a transsimbolizat in felul sau anumite obiecte, gesturi, plante, animale in hierofanii. Tipologia sacrului pre-religios cuprinde toata gama de intrupari ale arhetipului, simbolului si mitului.


Arhetipul constituie prima forma de manifestare a sacrului. Orice hierofanie, prin implicatiile pe care le are la nivelul constiintei individuale sau comunitare, imbraca vesmantul unui act arhetipal. In calitatea lor de reprezentari ale inconstientului colectiv, arhetipurile sunt niste atitudini ale constiintei sociale de a produce aceleasi imagini mitice in imprejurari sau conditii asemanatoare.


La randul sau simbolul exprima sau reprezinta participarea efectiva a omului la o realitate cosmica naturala, sociala, culturala. La baza oricarui simbol gasim intotdeauna un arhetip care constituie posibila lui prefigurare. Simbolul nu este decat vesmantul sub care arhetipul, structura inconstientului, devine perceptibil constiintei prin intermediul miturilor.


Mitul exprima in profunzimea lui primordiala un fapt total de existenta. El povesteste un eveniment care a avut loc la inceputul timpului. Avand in vedere rolul pe care il joaca mitul intr-o comunitate umana, Mircea Eliade vorbeste chiar de o microsfera care insoteste fenomenele sociale. Fiind o istorie sacra a ceea ce s-a petrecut inca din stadiul antropogenezei sau sociogenezei mitul devine un adevar ce are capacitatea de a intemeia sau a releva adevarul absolut.


Se poate spune ca in perioada pre-religioasa sacrul are un caracter imanent, el fiind mai curand un sublimat launtric al constiintei umane.


b). Sacrul post-religios - cu privire la sacrul post-religios trebuie spus ca orice hierofanie sau experienta religioasa poate dobandi si valente laice, fiindca sacrul se manifesta intotdeauna intr-o anumita situatie istorica. Sacrul post-religios este caracteristic prin excelenta lumii secularizate si secularizante din tarile noastre. Desacralizarea actuala nu este doar o simpla trecere de la sacrul religios la profan, adica profanizare (care in anumite conditii poate deveni si profanare), ci un fenomen complex de convertire a lui in diferite forme ale sacrului post-religios. Mecanismul acestor substitutii consta in trecerea de la transcendenta divinitatilor celeste la imanenta unor intruchipari terestre. Dupa Mircea Eliade putem spune ca asistam "la o cadere progresiva in concret a sacrului".



Politica de confidentialitate


logo mic.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.