Componentele costurilor calitatii

COMPONENTELE COSTURILOR CALITATII

Expertii considera ca exista trei componente ale costurilor calitatii: prevenirea, evaluarea si insuccesul.

1. Costul de prevenire. Obiectivul principal al controlului calitatii il reprezinta prevenirea defectelor ce pot sa apara in produsele agroalimentare finite. Pentru a indeplini acest obiectiv, se  inregistreaza anumite costuri, cum ar fi:

• costuri privind designul produsului si specificatiile;
• costuri privind pregatirea personalului;
• costuri privind stabilirea structurii sistemului calitatii, administrarea si planificarea calitatii;
• costuri privind implementarea programului calitatii si auditul intern.

1.1.Costuri privind designul produsului si specificatiile. Intreprinderile agroalimentare trebuie sa elaboreze un manual al specificatiilor. Acest manual este esential in desfasurarea operatiilor de procesare a produselor agricole, reprezentand referinta evaluarii si implementarii calitatii

produselor. Manualul reprezinta ghidul de zi cu zi al supervizorilor si al muncitorilor in evaluarea activitatilor desfasurate.

1.1.Costuri privind pregatirea personalului. Pregatirea personalului este o parte importanta a  procesului de planificare a calitatii. Calitatea trebuie sa faca parte din viata angajatilor. De aceea, trebuie implementat un program continuu de pregatire a personalului in scopul utilizarii instrumentelor si tehnicilor de imbunatatire a calitatii si informarii asupra noilor concepte si

tehnologii.

1.1.Costuri privind stabilirea structurii sistemului calitatii, administrarea si planificarea calitatii. Costurile privind infiintarea, implementarea, evaluarea si revizuirea structurii si procedurilor de

planificare si administrare a calitatii fac parte din categoria costurilor de prevenire.

1.1.Costuri privind implementarea programului calitatii si auditul intern. Un program de audit, condus de catre departamentul de control al calitatii este esential in procesul de asigurare a calitatii. Functia auditorilor este de a verifica atat mentinerea calitatii la toate nivelurile procesului de productie, cat si prezenta sau absenta factorilor care pot conduce la defecte

de productie. Auditorii trebuie sa se asigure ca resursele materiale sunt conform specificatiilor, ca procesul tehnologic se desfasoara conform cerintelor si procedurilor din manualul calitatii si ca produsele finite sunt conform standardelor.

Costul de prevenire este o parte importanta a costului calitatii. O intreprindere agroalimentara trebuie sa aloce suficiente fonduri pentru implementarea continua a programelor de prevenire. Ponderea costului de prevenire in totalul costului calitatii creste pe masura ce calitatea se

imbunatateste, atingand niveluri din ce in ce mai ridicate.

2. Costul evaluarii. Evaluarea poate fi considerata drept acea parte a procesului de inspectie care verifica implementarea efectiva a practicilor de control al calitatii produselor agroalimentare. Costul evaluarii reprezinta cea mai stabila parte a costului calitatii si cuprinde:

teste in timpul procesului tehnologic de productie;

intretinerea masinilor si a utilajelor;

evaluarea furnizorilor;

testarea produselor finite.

2.1. Teste in timpul procesului tehnologic de productie. In timpul procesului tehnologic de productie se pot organiza teste de rutina. Acestea implica consum de timp si sunt insotite de costuri, dar sunt esentiale pentru controlul calitatii in producerea alimentelor. Astfel de teste ce trebuie

inregistrate in timpul procesului tehnologic sunt:

• la cafeaua instant trebuie monitorizata greutatea neta in timpul operatiilor de umplere automata;
• la sucurile din fructe naturale trebuie monitorizate particulele solide solubile si aciditatea;
• la produsele zaharoase trebuie monitorizat pH-ul etc.

2.2. Intretinerea masinilor si a utilajelor. Intretinerea masinilor si a utilajelor este, de multe ori, punctul slab al intreprinderilor de procesare a produselor agricole. Inutil de amintit ca defectarea unei masini, datorita lipsei de preocupari in domeniul mentinerii si intretinerii acesteia, este

foarte costisitoare pentru intreprindere, deoarece inseamna incetarea procesului de productie. In domeniul alimentar, aceasta conduce la pierderi calitative de materii prime prin deteriorari chimice, produsele agricole fiind foarte perisabile.

Responsabilitatea de a verifica si de a intretine echipamentele, masinile si utilajele este deseori plasata in planul doi, in favoarea volumului productiei. Deoarece inspectarea echipamentelor cere timp, procesul tehnologic ar fi oprit si nu se vor obtine produse alimentare in aceasta perioada. Dar, neglijenta dovedita in acest domeniu poate induce companiei efecte negative puternice, cum ar fi: imposibilitatea onorarii la timp a comenzilor catre clienti, pierderi de profit si reducerea increderii clientilor in capacitatea intreprinderii de a-si indeplini obligatiile contractuale etc.

2. Evaluarea furnizorilor. Multe intreprinderi agroalimentare nu acorda atentia cuvenita capacitatii furnizorilor de a presta servicii si de a furniza materii prime conform cerintelor inscrise in planul calitatii. Numeroase intreprinderi agroalimentare constata ca multe dintre problemele lor de productie isi au originea in procesul de asigurare cu materii prime.

Managerii intreprinderilor trebuie sa intocmeasca specificatiile pentru materiile prime cat mai clar si sa evalueze performantele furnizorilor pe care ii contacteaza si seriozitatea in livrarea marfurilor in cantitatea, calitatea, structura dorita si la momentul potrivit.

Evaluarea furnizorilor este un proces purtator de costuri, dar foarte important pentru stabilirea unei relatii responsabile intre furnizor si intreprinderea agroalimentara.

2.4. Testarea produselor finite. Nici un produs nu trebuie sa paraseasca unitatea economica fara a fi testat ca indeplineste standardele obligatorii si voluntare in vigoare. Aceste teste sunt purtatoare de costuri, mai ales in cazul in care testarea presupune distrugerea unor produse din lotul demonstrativ si aceste produse sunt scumpe.

Costul echipamentelor necesare testarii poate sa fie, de asemenea, ridicat. Anumite intreprinderi alimentare sunt obligate sa apeleze la laboratoare acreditate pentru testarea produselor pentru a obtine acceptul acestora de a comercializa produsele alimentare procesate. Chiar daca controlul microbiologic, de exemplu, este esential pentru produsele agroalimentare, multe intreprinderi de mici dimensiuni nu isi pot permite propriul laborator in incinta companiei. Acestea trebuie sa apeleze la laboratoare publice sau private pentru testarea produselor.

Sunt considerate ca reprezentand costurile incercarilor, inspectiilor si examinarilor necesare pentru a stabili daca cerintele specificate sunt indeplinite; prin urmare, costurile de evaluare reprezinta toate costurile necesare ca un produs neconform sa nu poata ajunge la clienti.

Costurile evaluarii reprezinta cea mai stabila parte a costurilor calitatii produselor agro-alimentare si cuprinde:

a)     inspectiile si incercarile materialelor, a produselor achizitionate:

un control exigent al materiilor prime intrate in firma va contribui la reducerea conturilor totale ale calitatii

b)     inspectiile si incercarile pe fluxul de fabricatie:

sunt teste de rutina ce implica consum de timp si costuri, dar sunt esentiale pentru obtinerea unor alimente de calitate. Exemple de teste ce trebuie inregistrate: greutatea neta a produselor dozate automat, aciditatea, pH-ul, continutul in grasime, temperatura proceselor termice, parametrii de depozitare etc.

c)     achizitionarea si intretinerea masinilor si utilajelor

acestea constituie de cele mai multe ori punctul slab al intreprinderilor de obtinere a produselor alimentare fiind de multe ori plasate in planul 2 in favoarea volumului productiei

defectarea unor utilaje datorita lipsei de preocupare pentru mentinerea si intretinerea acestora, este foarte costisitoare, deoarece inseamna incetarea procesului de productie si conduce la pierderi mari datorita deteriorarii produselor alimentare, acestea fiind foarte perisabile; mai mult, vor impiedica onorarea la timp a comenzilor catre clienti si pierderi de profit.

d)     testarea produselor finite:

nici un produs final nu ar trebui sa iasa din firma fara a fi testat in legatura cu incadrarea in specificatiile din standarde; asemenea teste sunt costisitoare mai ales in cazul in care mostra e distrusa.

de asemenea costurile echipamentelor de testare poate fi inaccesibil firmelor mici, de aceea multe firme mici apeleaza la teste efectuate in laboratoare acreditate;

Alte costuri de evaluare:

• salariile personalului care efectueaza inspectiile si incercarile
• analiza datelor obtinute prin inspectii si incercari
• materialele si produsele distruse cu prilejul incercarilor.

Costul insuccesului. Insuccesul este asociat, in cele mai multe cazuri cu defectele de calitate ale produselor agroalimentare.

• Daca acestea apar atunci cand produsele nu au parasit inca sediul intreprinderii, ele se numesc defecte interne.
• Daca defectele apar dupa ce produsele au parasit sediul companiei si se afla pe piata, insuccesele se numesc defecte externe.

Defectele interne. In domeniul agroalimentar, produsele cu defecte sunt considerate a fi acele produse care nu indeplinesc caracteristicile senzoriale dorite de consumatorul final. Chipsurile de cartofi care nu sunt crocante nu indeplinesc caracteristicile referitoare la textura, bucatile de ananas de culoare maro nu indeplinesc specificatiile referitoare la culoare etc. Aceste produse deviaza de la asteptarile senzoriale ale consumatorilor si vor fi respinse.

Costurile defectarilor interne – reprezinta costurile pe care le implica corectarea tuturor neconformitatilor, descoperite inainte de livrarea produsului catre beneficiar.

Din aceasta categorie fac parte costurile determinate de: 

Rebuturi;

Reprocesari, retratari;

Produse declasate;

Sortarea componentelor, pentru a le separa de cele neconforme.

Produsele fabricate care nu indeplinesc specificatiile firmei sau cerintele de calitate sunt considerate defecte.

Odata identificate aceste defecte, trebuie cautate cauzele aparitiei lor!

Intr-o intreprindere in care functioneaza un control al calitatii eficient, revizuirea celor patru M: muncitor, masina, material, metoda, in comparatie cu specificatiile din manualul calitatii va conduce la identificarea cauzelor aparitiei defectelor de calitate. Scopul acestui demers este de a reduce si de a elimina aceste defecte interne. Pentru intreprinderile care nu detin un

program de control al calitatii, evaluarea calitatii si identificarea cauzelor defectelor se vor desfasura cu greutate.

De aceea, este important ca producatorul sa evite defectele externe, indiferent de cat de mult l-ar costa acest demers.

Defectele externe. Intreprinderile agroalimentare care detin programe efective de control al calitatii produselor livreaza alimente care indeplinesc cerintele prevazute in standarde. Costul defectelor externe este minimalizat, lasand loc de actiune productivitatii si profitabilitatii.

Totusi, daca controlul calitatii nu a fost efectiv instalat, mentinerea calitatii produselor este o problema, produsele alimentare cu defecte pot ajunge pe piata, consumatorii vor fi nemultumiti si vanzarile se vor diminua.

Costurile defectarilor externe – reprezinta costurile ce le implica corectarea neconformitatilor, descoperite dupa livrarea produselor la beneficiar.

Din aceasta categorie fac parte:

1. Reclamatiile clientilor (persoanele care se ocupa, teste repetate etc.)
2. Produse returnate;
3. Despagubiri

Produsele fabricate care nu indeplinesc specificatiile firmei sau cerintele de calitate sunt considerate defecte.

Pierderi imateriale – pierderea unei comenzi, pierderea unui client, diminuarea vanzarilor, etc.

Consumatorii sunt reticenti in ceea ce priveste produsele aflate sub standard. Odata ce produsului i s-a atasat imaginea de calitate „slaba”, va fi foarte dificil pentru intreprindere sa reabiliteze aceasta imagine si sa convinga consumatorul sa mai cumpere odata produsul. De aceea, este important ca producatorul sa evite defectele externe, indiferent de cat de mult l-ar costa acest demers.

Intreprinderile agroalimentare au un motiv in plus pentru evitarea defectelor externe care, in cazul produselor alimentare, au impact asupra sanatatii si sigurantei consumatorilor.

Pierderea de venit rezultata in urma livrarii produselor alimentare cu defecte de calitate sunt costuri ale defectelor externe.

Producatorii de alimente au motive in plus pentru prevenirea esecului extern avand in vedere faptul ca produsele necorespunzatoare calitativ pot avea un impact negativ asupra sanatatii si sigurantei consumatorului.