Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » psihologie psihiatrie
Enciclopedia unei copilarii sub unghiul de refractie matern

Enciclopedia unei copilarii sub unghiul de refractie matern



Enciclopedia unei copilarii sub unghiul de refractie matern

Una din functiile de referinta ale Eului este constanta memoriei, ca fenomen princeps in construirea continuitatii psihice. Lumea se defineste astfel particular prin si pentru micutul in cauza, dand sens spontaneitatii trairilor divergente si controland expresiv fortele instinctuale.




Cand Diana a venit la prima consultatie in camera a navalit brusc multa lumina

Asociatia libera in terapia cu copiii respecta principiul lui Huygens Parafrazand psihanalitic legea refractiei la ceea ce numim sintetic pulsiune, pot spune ca vad viata Dianei sub amprenta unei „abateri a directiei de propagare la intalnirea suprafetei de separatie a doua medii diferite”.

Pastrand analogia din spatiul opticii geometrice, intr-un plan simbolic, viata oricarui copil este predictibila si explicabila pe baza fenomenului primordial al imprastierii luminii – cand ochii mamei aduc in dimensiunea holdingului real si concret aspectul divin.

Cu trei ani in urma eram invitata la o petrecere, unde alaturi de adulti erau si multi copii, majoritatea de varsta mica. Era noapte tarziu si nu era lumina. Remarcasem de cateva ore o fetita in jur de cinci – sase ani, frumos imbracata, ce se dorea „printesa”, dar nu parea a se simti la fel. Multa vreme a fost singurul copil printre adulti, lucru care parea sa o multumeasca; dar simteam o reticenta in relationarea ei cu cei mari. In acelasi timp era preocupata de tinerele in jur de 18–20 de ani, fara a indrazni sa la ceara compania. Imi placea Diana si ma intrebam de ce continuam sa ma uit la ea. Simteam un amestec de frumusete, dorinta si sentimentul de a fi stinghera. Mi se parea ca intre ea si restul lumii este un geam de sticla, dincolo de care Diana nu reuseste sa treaca. I-am simtit dezamagirea atunci cand pe ringul de dans au aparut si alti copii. In cele din urma, parea ca a acceptat pierderea locului in fata altor fetite mai sociabile, care au reusit sa intre in compania „domnisoarelor adevarate” si totul s-a sfarsit intr-o joaca in care baietii le alergau pe fetite. Copiii erau obositi, Diana a cazut, s-a lovit la picior si si-a rupt rochita. Din multime, a aparut brusc mama, care si-a dezlantuit o furie imensa asupra copilei ce era incremenita – „Esti cea mai proasta dintre toti de aici! Eram sigura ca tocmai tie ti se va intampla asta!” Incidentul a luat asemenea proportii incat s-a intrerupt evenimentul respectiv, iar tatal Dianei si-a luat cu forta sotia care nu se mai putea stapani in a-si lovi fetita. S-a intamplat sa fiu foarte aproape; nu exista sentimentul ca cineva ar putea interveni in vreun fel si, in plus, simteam din nou, senzatia de geam de sticla intre Diana si suferinta ei intre Diana si noi, ceilalti

Mult timp mi-a ramas in minte scena si mai ales acea femeie plina de furie si goala totodata; o femeie ce pusese in gestul ei ceva extrem de concret. Mi-o imaginam flamanda. Diana era ranita la picior, iar eu ma uitam la mama ce parea suspendata intr-un act fara nici o alta semnificatie decat instinctuala, primara, bruta, de parca nu dorea sa exprime decat ca este acolo, si nu conteaza cum. Mai tarziu m-am gandit ca furia era una din putinele modalitati prin care aceasta femeie se putea simti intr-adevar vie. Multe din lucrurile marunte din viata Dianei erau incremenite. Desenele fetitei erau intotdeauna puse in chenare, tablouri, cu rame cat mai solide ceva greu de miscat. Intimitatea, traita altfel decat ca violenta, poate fi periculoasa, cu atat mai mult atunci cand furia este protectia eficienta in fata tentatiei de a patrunde in celalalt. Poate exista pasiune in furia dezlantuita? Si pasiunea intretesuta o „condamna” pe Diana la datoria tacerii? Au fost intrebari in fata carora si eu am ramas incremenita mult timp „sentimentul de responsabilitate” „promisiunea tacita de a nu spune” (Ferenczi) „A fi slab este la fel de agresiv ca si atacul celui puternic” (Winnicott) Agresiunea face parte din expresia primitiva a iubirii. Si, la urma urmei, cui era destinata aceasta furie?

Diana a inceput terapia in urma cu noua luni, in momentul in care trecea in clasa a doua. In prezent vine o data pe saptamana si imi promite mereu ca „ii va convinge pe parinti sa o lase in fiecare zi”. Mama nu a adus in discutie incidentul la care eu fusesem prezenta, decat mult mai tarziu, cu nuanta de banalitate si, ceea ce mi s-a parut interesant, povestindu-mi-l ca pe ceva ce i s-a intamplat nu Dianei, ci surorii mai mici (Liana, care in prezent are varsta pe care Diana o avea atunci). Motivele pentru care mama Dianei a solicitat o terapie erau descrise cu aer de superficialitate – „e imprastiata”, „greseste tot timpul” si „se loveste mereu la cap” (lucru adevarat si grav – cazuse cu bicicleta de la o inaltime mare intr-un loc periculos, exact la inceperea clasei intai, dupa care si-a insusit greu scrisul), „ne-a mintit ca e bolnava si a trebuit s-o operam!” (sora mai mica avusese in copilarie deficit enzimatic, motiv pentru care i se acorda o atentie deosebita; intr-o seara, Diana a vrut sa se rasfete putin acuzand dureri abdominale, iar mama a solicitat direct apendicectomie, „chiar daca nu e o urgenta acum!”) Suficiente motive pentru ca clasa I sa para greoaie, iar mama sa se intrebe daca Diana nu are „probleme cu inteligenta” Sigur, ea nu crede asta, dar fata de fetita cea mica aia intr-adevar are o sclipire autentica Si Diana stie. La prima consultatie mama insista sa ii aplic toate testele de inteligenta si se intereseaza daca eu am copii, ca sa stiu exact ce trebuie sa poata la aceasta varsta. M-am surprins aparandu-ma cu propriul rol matern si cu siguranta faptului ca stiu palierul minimal si maximal de Q.I. specific varstei. Diana avea mai mult de 8 ani si nu imi putea spune cat fac 5 si cu 9. Era intr-un fel de consternare, in care tot ce putea face erau desene robotice. Parca aduna intr-un fel de arhiva fiecare imagine, sa le punem pe toate intr-un loc bine stabilit, in care nu aveam voie sa umblu decat eu. Pe mama o deranjau desenele, „deoarece ea asta ar face toata ziua si nu mai vorbeste, ori de-aia o aduce!” Pentru Diana era important daca din aceasta arhiva se va naste ceva viu, real sau din nou ceva artificial sau, poate, va rabufni furia fata de o copilarie pierduta

Este o fetita inalta, solida, intotdeauna imbracata impecabil (ca si mama sa), cu o vadita discrepanta intre aspectul matur, de domnisoara al hainelor si modalitatea alintata in care imi vorbeste. Ii place sa comunice – despre orice – si mai ales sa imi spuna despre ea, fapt ce a surprins-o pe mama care credea ca „in prezenta mea va fi muta”. Deseneaza mult si face decupaje din carton pe care mi le aduce sa le pastrez, pentru ca „intr-o buna zi, cand ea va creste, o sa le punem cap la cap”. Sunt figurine pentru apa din carton – o ratusca, un peste (sa nu uit ca e importanta ordinea ) si va urma un sarpe, care „are toate partile, mai trebuie doar legat ca sa fie foarte, foarte, foarte mare” Ii este frica de momentul in care o sa-l punem in apa.

Mama este o femeie inalta, frumoasa, care se imbraca usor extravagant si ii impune acest stil si Dianei. Si-a dorit aceasta terapie pentru fiica ei, pe de-o parte ca pe un fel de joaca, pe de alta pentru ca simtea nevoia sa „imparta” cu cat mai multe persoane de sex feminin ceea ce ea considera „rolul matern” – cu mine Diana „sta de vorba”, cu Agata (de 20 de ani) invata pianul si isi face lectiile, la doamna invatatoare merge la meditatii Acesta a fost inceputul. O priveam pe Diana ca pe o fetita mai mare, capabila si totodata dornica, sa imi povesteasca istoria ei de viata. A inceput cu o gradinita de lux, de unde erau selectate micile vedete pentru televiziune. A suferit mult pentru ca nu a fost printre cele alese. Ma impresiona capacitatea ei de 8 ani de a face fata si de a-si elabora pierderea, moment in care mama nu i-a mai dat voie sa vorbeasca si i-a spus, o cu totul alta varianta a ceea ce se intamplase (legata de bani, persecutie, suparare „pentru dreptate”, in urma careia au schimbat peste 3 gradinite). Astfel de situatii s-au repetat pe parcursul primelor trei sau patru intalniri, in care Diana nu dorea ca mama sa plece, in timp ce aceasta ii spunea, in fata mea o alternativa la trairile si intamplarile micii copilarii, exprimandu-se chiar „Tu pe-astea sa le tii minte, asa cum ti le spun eu acum, ca asa au fost!” Ma intrebam pentru cine era acest discurs. De ce aici? Si ce legatura are cu mine? Mai ales cu cat intuiam ca ceea ce ii transmite fetitei nu erau neaparat propriile trairi sau propriul ecou al suferintei Dianei, ci ceva „nou”, imi venea sa spun „inventat”. Ceva ca un ideal frant intre o memorie „adulta” ce modifica trecutul si niste dorinte ce pot falsifica viitorul. Spatiul de intalnire cu copila din mintea acestei femei parea sa fie cand inexistent, cand hiperbolizat de asteptari, tensiuni, semnificatii. Mama Dianei tinea (pentru ea sau pentru fiica?) o „arhiva” ce ingropa fiecare gand sau emotie intr-un dagherotip prafuit ce urma sa fie „scos” la momentul cerut.

La intrebarile mele legate de viata ei mi-a prezentat un rol profesional impecabil si importanta banilor cu care a reusit sa cantareasca totul si, mai ales, cele peste 3000 de jucarii de plus pe care le au fiecare dintre fetite. A mai amintit in treacat despre faptul ca s-a ingrasat si ca este trista; corpul e plin de multe lucruri urate, asa ca ea si Diana trebuie sa faca sport, numai ca Diana nu o asculta Relatia cu sotul e mai mult un parteneriat, iar ea este o sefa iubita de angajati. Isi imagina altfel aceste sedinte, si anume ca fetita se va juca, iar noi doua vom sta de vorba, adica eu o sa-i povestesc despre mine, despre copiii mei si, daca se poate, si-ar dori atat de mult sa ii arat casa mea! Intre mine, ea si Diana miscarile in spatiu si timp, una spre cealalta nu a fost simultane. Initial m-am simtit invadata de aceasta femeie intruziva, dupa care am fost trista la refuzul ei implicit de a-mi povesti mai multe despre viata pe care a dus-o. Aceasta coincidea cu perioada in care Diana nu intelegea de ce mama ei e curioasa sa vada ce facem impreuna. Mai tarziu, s-a retras brusc, minimalizand importanta intalnirilor, luandu-le ca pe „un moft” al Dianei la care ea se supune, ca la toate celelalte Intai a acceptat sa se retraga in cealalta parte a camerei, de unde o simteam extrem de atenta si prezenta in timp ce citea ziarul, dupa care a renuntat sa mai urce. Mi-a spus chiar ca se gandeste sa o trimita pe Diana cu domnisoara cu care isi face lectiile, dar



Lala (Liana) are cinci ani si „o alta fire”. Din descrierea Dianei, care se suprapune peste cea a mamei este „mai inteligenta, mai creativa, prinde tot si stie ce vrea”. Desi mama o prezinta vadit si fara retineri ca pe copilul favorit, este nevoita sa o minta de multe ori pentru a putea fi numai cu Diana. De exemplu, Lala sufera ca nu vine si ea la mine. Este singurul lucru care „e numai pentru Diana”, deoarece cu celelalte personaje feminine cu care mama isi imparte rolul intra in contact.

Despre tata am aflat destul de putin. Si-a dorit mult fiicele si, in prezent este preocupat de ele atat cat ii permite serviciul. Si el isi delega rolul catre „baieti mai tineri” din subordine care au sarcina sa le duca pe fete si pe sotie in diferite locuri unde este nevoie. M-am simtit neputincioasa in fata acestei cereri de psihoterapie in care eram eu, Diana si refuzul implicit al acestor parinti de a-mi vorbi despre vietile lor. Uneori priveam ce se intampla, ca si ei, intr-un plan superficial – copilul zilelor noastre, care are tot ce isi doreste, mai putin parintii care muncesc pentru a-i oferi de toate rolurile lor suplinite „eficient” de persoane acceptate, chiar iubite de fetite si in rest nimic Mi se cerea sa ma ocup de Diana. Fie vedeam ceva „pe viata”, fie mi se parea ca acesti parinti ma reduc la „cineva cu care fetita se joaca”. Pe masura ce Dianei ii mergea din ce in ce mai bine in planul rezultatelor scolare, pe atat s-a diminuat speranta mea ca voi avea colaborarea adultilor in a-si „deschide” sufletul.

In viata Dianei mai exista mamaie – care „il parasise pe tataie” si anume, decisese sa se mute cu ei pentru a le ingriji pe fetite, ca de la o varsta sotul se descurca si singur Mamaie e echivalenta cu bunatatile culinare, este cea care o iubeste mai mult pe ea decat pe Lala, o apara chiar cand surioara mai mica o bate. Pe mamaie o doare tot timpul capul si nu suporta galagia.

Un loc aparte il are doamna invatatoare si tot ce se petrece la scoala. Doamna este ca si mamaie – nu suporta galagia si nici chiar pe copii! Este prietena cu mami si ii spune tot. Aici situatia este pe dos fata de gradinita – Diana nu este crezuta de mama nici cand are dreptate. Copiii sunt „rai”, iar ea este obligata sa fie cea mai cuminte din clasa, sa nu o supere pana si ea pe invatatoare, care oricum, are destule probleme cu ceilalti Este un copil cuminte, chiar foarte cuminte, cu un Supra – Eu puternic, constituit devreme si preocupata de simtul datoriei. In clasa nu se misca din banca nici in pauze; este speriata de ceilalti copii care alerga  - din afirmatiile mamei – „E cea mai mare, si ca varsta si ca inaltime si sta s-o bata toti!” Ramane mereu in urma la scris, din cauza problemelor pe care le-a avut la mana in urma accidentului. Cand ceva nu-i convine se plange ca o doare capul. Invata intr-una din cele mai bune scoli din Bucuresti, unde nu se simte bine, deoarece „ceilalti copii sunt prieteni intre ei; sunt prieteni si parintii care isi petrec concediile impreuna”.

Diana are cateva jocuri preferate, de care nu trebuie sa uit. Acum nu mai vrea sa deseneze de fata cu mine, pentru ca are foarte multe sa-mi povesteasca. Asa ca prefera sa imi spuna ce ar vrea sa deseneze. „Familia vrajita” se schimba in fiecare zi, iar eu trebuie sa stiu si pentru zilele in care nu ne-am vazut. Cele mai dese alegeri sunt – „Mamaie este furnicuta, mama – lalea, surioara –leu, iar tata – un taur frumos.” Mi-a spus ca va decide singura momentul in care personajele nu vor mai fi doar tablouri. In ultimele luni se simte pestisorul auriu din acvariul de la muzeu. Si-a pus chiar trei dorinte, pentru ca ghidul a asigurat-o ca se vor indeplini, numai ca le-a uitat. Cu mine, niciodata nu ii vin dorintele! Are una, mare de tot, dar stie ca este imposibila! Intr-o dimineata, cand tati o ducea la scoala, a luat pe deget un fulg, dar nu ca toti ceilalti, ci unul despre care tati i-a spus ca e deosebit – un firicel de gheata care nu se topea! Tare si-ar dori sa stie ca fulgul acela de acum cateva luni nu a murit! Dezamagirea a fost cu atat mai mare cu cat, la scoala, „a fost necaz in ziua aceea, doamna i-a prins pe toti ca nu erau cuminti!”

Si mai are doua jocuri preferate. Primul este sa fim portocale. Se joaca in multi copii, dar noi folosim papusile. Ce ii place Dianei este ca „intotdeauna castiga cel care nu este ales!” Celalalt este cu trei papusi, dintre care pe una o considera a Lalei. De cate ori vine la mine si le reintalneste trebuie sa le arate toate desenele pe care le-a adus. Papusa Lalei zice de fiecare data: „Urat, urat, urat nu-mi place, nu-mi place ma plictiseste” Celelalte doua, ale ei, sunt mereu cu mana pe sus, ca la scoala. Cea mai desteapta este Oceania; de fapt, numele ei adevarat este altul. Iar Moby (de la Moby – Dick) este papusa proasta, ajutata mereu de Lala (pe papusa Lalei o cheama chiar Lala! E interesant, nu?- ma intreaba Diana! Ea nu are nevoie de doua papusi!) Diana aduce cu ea prajituri. Papusa Lalei se preface mereu ca plange. Oceania, cea mai desteapta primeste doar o prajitura, pentru ca raspunde intotdeauna bine, in timp ce celelalte doua primesc mai multe. „Oceania este cea mai mare ca varsta, cea mai inalta si sigur intelege” Lala se preface. Oceania e desteapta iar lui Moby ii raman prajiturile Ma surprind remarcand ca in jumatate de an Diana s-a ingrasat foarte tare, fapt la care nu mai fusesem atenta de cand mama nu mai urca impreuna cu ea si nu ii mai reprosa asta in prezenta mea. Lucrul care o multumea pe mama Dianei era acela ca in cateva luni fetita ei reusise sa atinga nivelul performantial al unui copil cu doi ani mai mare. Nu era intalnire la care sa nu imi aduca desene – sub cele mai variate forme -  in care sa existe cercurile olimpice – numai ca ea facea intotdeauna „mai multe”. Succesele Dianei, la olimpiadele reale, le priveam ca pe o vindecare prin reabilitare narcisica. Nu vazusem insa pretul platit de Moby, papusa careia nu-i ramaneau decat prajiturile, puse direct in abisul psihosomatic.

Vidul din sufletul mamei nu putea fi umplut decat cu idealul unei fetite ce starneste senzatii oceanice. In Moby mama „aruncase” probabil toate „poftele ei nesabuite” (cum imi spusese odata, demult), in timp ce Oceania era neatinsa, perfecta, o papusa de care – la propriu imi punem problema ca se va strica si cum o sa-i spun asta Dianei! Diana cea reala se scindase si ea – intr-o fetita cuminte, care in spatele jocului stie aprehensiv cum sa isi foloseasca „lucrativ” acea parte a Eului ei inca in asteptare. Si stie sa ma testeze mult mai inteligent decat mama ei! A ramas o particica de Eu ce sufera, o particica despre care Diana nu mi-a vorbit in noua luni, dar amandoua stim ca este acolo si ne provoaca prin nenumire vinovatie. Diana percepe spatiul, chiar camera construita fizic, ca „libera”, „dar nu infinita”. I se pare ca e structurata intr-un anumit fel, in care – intr-un plan concret – cel mai interesant lucru sunt niste manuale de fizica, despre care nu stiu decat ca i-l amintesc pe tatal ei si imi va spune candva in ce fel (!) – si de care trebuie sa am mare grija sa nu se strice, deoarece sunt cam vechi si se teme sa le ia din raft. Intr-un plan metaforic, imi cere sa o asigur ca daca vorbim despre dragoste, ura si concurenta eu stiu unde este spatiul de separare , finish-ul propriei mele subiectivitati si corporalitati. Regreta ca s-a ingrasat, dar „buzele sunt de vina, pentru ca acolo se intalneste mancarea cu placerea”.

Scena in care Diana a fost violentata sub ochii mei imi revine uneori in prezenta ei in cele mai neasteptate momente, ca un fel de „scena primitiva” (daca-as putea folosi un jargon psihanalitic) la care mi-as fi dorit sa nu asist. Nu am ajuns deocamdata intr-un plan atat de profund al trairilor face-to-face cu Diana incat sa reusesc sa intuiesc daca aperceptia faptului ca acum m-a stiut atunci acolo o linisteste sau o angoaseaza. Cu o mama cu astfel de nevoi simbiotice este greu de decantat dorinta de frica in planul abuzului, cu atat mai mult cu cat regret ca nu am putut gasi inca drumul liber intre seductie si a fi intruziva eu insami spre a descifra materialul analitic engramat in matricea de „constructie” a acestei femei. Singura fisura in apararile ei s-a aratat de curand, intr-un moment in care nu ma asteptam si cu o intensitate ce scurtcircuita orice simbolizare. A urcat in una din ultimele sedinte, a ramas langa usa de la intrare si a plans aproape tot timpul spunandu-mi ca o ruda apropiata, sora mamei, este pe moarte. Isi cerea repetitiv scuze ca nu o va mai putea aduce ea pe Diana si ca fetita va veni cu Agata. Am trait senzatia unei furtuni pe mare, din care nu imi mai amintesc decat revolta de a fi fost obligata sa-i ingrijeasca repetitiv pe toti cei dragi, de la care nu a primit niciodata nimic. A refuzat sa se aseze in camera, sa nu o incurce pe Diana care, pentru prima data, isi facuse curaj sa ia din raft cartile de fizica si sa le studieze intinse pe canapea. Se intamplau multe lucruri pentru prima data – angoasa puternica si bulversanta, tulburatoare a mamei darama o aparare cristalizata si suferinta se impartea astfel, lasandu-mi acelasi sentiment al disiparii in cercuri concentrice. Intelegeam regresia Dianei la tonul si atitudinea de cinci ani (contrastanta cu preocuparea pentru numarul cercurilor olimpice), pentru a evita o anxietate in fata careia Eul ei s-ar fi simtit devastat, cu atat mai mult cu cat este neclara sursa pulsionala – inauntru / afara.



Diana pare puternica, la fel ca mama ei. Dar este o putere „calcificata” intr-un organism in care se simte viul. Este atins un echilibru artificial ce nu ii permite mamei sa traiasca nuantari sau corectii, mecanism in fata caruia fetita introiecteaza instant si abuziv suferinta acesteia transgresata intr-o relatie Eu – Sine neputincioasa si paralizanta. Aparenta inselatoare a copilului „mare si inalt” ascunde fragilitatea evidentierii unor tendinte interzise si primejdioase, pentru care, cu mare probabilitate „un pestisor auriu predestinat tacerii” este o gazda mai buna decat „un leut”, „un taur” sau „o furnica”. In aceste noua luni nu mi s-a parut ca am „progresat”, decat in sensul dorit de mama si anume, al rezultatelor performantiale, ce ne-au depasit amandurora asteptarile. Filonul traumatic nu l-am regasit decat intuitiv. Mai mult, l-am pastrat inchis in mine straduindu-ma sa i-o redau mamei pe Oceania – revalorizata si primita cu sufletul deschis, pentru nevoile careia am fost un Eu auxiliar. Ma intreb cat de important este asta, deoarece, oricat de mare ar fi dorinta unui copil, la contactul cu realitatea fulgul de gheata se topeste si din lacrima prelinsa raman doar cercuri, fie ele perfecte sau „olimpice”. Ma straduiesc acum sa stabilesc o comunicare cu Moby, fiind atenta la fiecare comentariu legat de gesturi, mirosuri sau corpul ei in intregime, sa ii redam Oceaniei partea ei neimaginata si inimaginabila, dar fara de care Oceania se poate sparge.

In spatele jocului cu portocalele presiunea lumii fantasmelor, neprocesate si neprocesabile de Eul la fel de fragil al mamei o arunca pe Diana in gelozie, trairi primitive, sentimentul lipsei loialitatii parintilor, din care ceea ce se vede in prezent este preambulul dictat de insatisfactia ideii de concurenta. Ma iubeste mult si-mi spune asta protejandu-se cu sintagma „mi se pare”. Uneori o resimt dureros, atunci cand se prezinta ca „neavand alta alternativa la ce se petrece in lumea adulta din jurul ei”. Se straduieste sa tolereze asteptarea, amanarile si „se teme de dependenta absoluta”. Ma intreb pentru cine a fost acest efort urias al restructurarii unei realitati cu note dureroase de care nu avem cum sa nu tinem cont. Rasfatul prezentat de mama incorpora intrinsec o mare ambivalenta fata de ceea ce aceasta ii cerea nevorbit – o participare reciproca la propria ei viata interioara chinuita. Ca o modalitate adaptativa la indemana Moby a investit mancarea si actul mancatului. Este o investitie ambivalenta, ai carei germeni de constientizare se intrevad. Este importanta „maturarea” pentru ca detasarea de aceasta cantitate libidinala incrustata direct corporal sa se faca firesc. De altfel, soma copilului devine spatiul de proiectie ideal pentru o mama ce isi descarca ea insasi conflictele in maniera psihosomatica. Cu cat Supraeul Dianei reuneste precoce elemente precum increderea, constiinciozitatea, normele si precursori ai afectelor de tip dezgust, cu atat sensul totalei libertati si extinderi a starii de bine si placere direct in corporalitatea organica are doua sanse: limitativa sau transgresarea intr-un act autoagresiv.

Discutia poate merge mai departe pe taramul investitiei corpului, in ceea ce priveste responsabilitatea versus iresponsabilitatea si limitele legate de autovatamare. Cand exista o alterare in directionarea agresivitatii exterioare sau interioare gestionarea complet corporala devine implicata. Copilul isi incearca corpul, tot asa cum corpul lui devine „plin” cu dorintele mai mult sau mai putin explicite ale parintelui, fapt ce „initiaza si mentine increderea in sine si in ceea ce simte ca poate astepta de la viata. In acelasi timp, trebuie tinut cont si de atacurile furioase in urma carora simte ca devine umplut cu ceea ce este rau, malign sau persecutor”. (Winnicott) Diana a suferit un accident ce i-a pus serios viata in pericol, care i-a atins „in primul rand capul” – lucru important pentru mama, care a speriat-o si a determinat-o sa solicite aceasta terapie si din care a scapat ca prin minune si fara sechele. Din punct de vedere fenomenologic – descriptiv suntem in fata unei traumatism susceptibil de amenintarea cu moartea. Din punct de vedere psihodinamic, evenimentul intra in rezonanta cu fricile fantasmatice actuale (Marcelli) coexistente si intretesute din mintea fetitei si a mamei. Aceasta grea incercare a corpului a fost, la momentul respectiv, singura modalitate de emergenta a unui conflict inimaginabil ca amploare? Autovatamarea se va structura ca un „mecanism” din care vom vedea mai tarziu reminiscentele? A fost un material pentru un joc la limita, servit fantasmelor cu scopul de a starni admiratie? Frica? De a trezi competenta parentala?

Diana se teme de galagie. La cel mai mic semn ca deasupra se poate „auzi ceva” imi spune „Ma sperie, dar ma si enerveaza. Si eu, de fiecare data, sunt cea care incerc sa gasesc locul! Numai la scoala mai gasesc liniste, liniste deplina” Anularea oricarui conflict si reductia la minimum a ostilitatii Angoasele arhaice par sa se manifeste in momentele in care se epuizeaza puterea de a fi „adolescenta care se teme de dependenta si este pur si simplu.

Dificultatile resimtite au pornit din planuri situate la diferite profunzimi. Cu cat in real cererea pentru psihoterapie era mai explicita din partea mamei, cu atat simteam o nevoie mai mare de a ii intelege motivatia ei, aceea constienta si superficiala. Aceasta mama parea sa spuna: „e treaba copilului sa creasca si e treaba dumneavoastra cum o ajutati, dar oricum implicandu-ma pe mine cat mai putin”. Ma simteam confuzata de refuzul implicit la co-participare. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu poate garanta ca parintii stiu ce au de facut. Diana parea linistita, ceea ce ma facea sa o vad uneori pe ea insasi simptom victima vedeam circumstante lupte obstructii Parintii pareau nu ca interzic, ci mai degraba ignora tendintele si nevoile acestui copil. Si deocamdata suntem in situatia in care transformam intalnirea emotionala autentica pentru amandoua intr-o versiune la implinirea dorintelor neglijate. Cu cat am fost mai frustrata de incapacitatea de a se vorbi despre cine sunt parintii, cu atat m-am surprins mai atasata de Diana. Intr-un fel, presiunea pe care am simtit-o la inceput s-a risipit, iar mama tolereaza „chiar prea bine” intimitatea pe care Diana mi-o rezerva. M-am intrebat mult cum este tatal. Stiu ca fetitele ii daruiesc mereu smaralde desenate si „zane, fluturi, albine, oricum, ceva cu aripi Mi-l imaginez plictisit si absent in fata sotiei intruzive si dominatoare. Pe de-o parte imi pare ca ei toti, au niste probleme „uriase”, iar pe de alta - social, real si concret functioneaza atat de bine.. si nimeni nu vrea sa schimbe nimic . Modelul masculin pare anihilat sau disipat in multe personaje, devenite la limita un fel de Self - obiecte care chiar isi pierd identitatea. Mamaie nu mai are nevoie de tataie, mama se interpune ca tatal sa ajunga la terapia Dianei pentru ca nu este necesar, baietii sunt animale, doamna ar fi fericita daca ar avea numai o clasa de fete, iar Diana si-ar dori ca „baietii sa nu mai existe”. Oare tata e cel care se fereste intr-adevar de galagie?



In prezenta Dianei uitam ca am copii. De altfel, nu m-am simtit ca o mama, desi am pastrat tot timpul in mine un registru dublu, in care reuneam prietenia cu iubirea, maternul cu paternul si dorinta cu nevoia. Raportarea la pozitia acestei mame mi-a creat dificultate, dublata de grija autoprotectiva, la limita perceptibilului de a ma feri de furie si dezamagire. Aceasta femeie aproape ca imi „cerea” ca progresele in terapia Dianei sa nu fie spectaculoase, ca atunci ar trebui sa o ia inapoi mult prea repede pe Oceania. As indrazni sa spun ca avea dreptate! Aprehensiunea unei mame este de cele mai multe ori exacta; cu o mentiune – riscul este de a o reprimi numai pe Oceania. In ciuda climatului intern bulversat al mamei, Diana are aparenta unui copil O.K. ce si-a creat un Eu rigid de functionare asa – zis adulta. Spatiul emotional al acestei fetite este nul sau infinit. Cand relatia este simbiotica si identificarea narcisica puternica Diana este blocata emotional, iar desenele raman robotice. Mult timp m-am simtita si eu obligata la fi robotizata intr-un rol profesional standard, in care mi s-a interzis accesul la filiatie. Inca nu am inteles daca ce se joaca este de domeniul secretului sau a unei dificultati pe axul autonomie (independenta) – razvratire. M-am trezit chiar imaginandu-mi o fractiune de secunda ca Diana imi ascunde lucruri, ca si cand as fi luat eu insami locul acelei mame ce ii interzice fiicei dreptul la propriul psihism inconstient. Noroc ca jocul mazgalelii releva intotdeauna un potential de surpriza mutuala. As adauga, si reciproca.

Mama are nevoie de deprimarea Dianei, de crizele ei emotionale violente si scurte, de „copilul fara memoria evenimentelor” in care sa-si ascunda propriile crize emotionale ca si cand nimic n-ar fi fost. O vedeam pe fetita supusa unor presiuni interne excesive si unei agresivitati exterioare cronice. Un copil al carui refugiu in pre-trasaturi nevrotice ii asigura o posibilitate optima de control a vietii instinctuale. Cu siguranta, nu mai exista loc pentru altcineva in preajma acestei femei. Dar, oare, furia poate constitui o aparare permanenta? Posibilitatea separarii si distantarii de propriile afecte mistuitoare si devastatoare trebuie acceptata intai in mama pentru a face loc, pe rand, gestionarii distantei, careia sa-i urmeze tolerarea absentei si apoi, preluarea si reluarea travaliul doliilor neprocesate. Abilitatea de a-i recrea fiicei o istorie evoca propriile absente neelaborate.

Diana „cocheteaza” precoce cu atingerea stadiului gandirii reflexive cand la un nivel preconstient stie ca insasi infatisarea ei fizica are o conotatie simbolica. Comunicarea intre viata psihica si cea corporala e inca directa, ca si duratele despartirilor de mine pe care le traieste la propriu numarand zilele si prajiturile. Cele pe care le mananca ea si nu le aduce papusilor!

Daca ar trebui sa o recompun pe Diana in mintea mea imi lipsesc multe elemente ale puzzle-ului. As pune intr-un colt, „scena primara” la care am asistat insistand, nu pe aspectul pulsional sado-masochist al femeii-copil ranita care, la randul ei raneste pentru a se simti intreaga si confortabil in ea insasi, ci pe ecoul social, impactul in ceilalti, aspectul exhibat, de teatru, ce reprezinta varianta externalizata, atacatorie a propriilor fantasme inconstiente ale mamei legate de problematica pierderii, urii si narcisismului. M-as gandi apoi la functia” acestui tata, insuficient de compensator pe terenul mortifer al vietii mamei, care s-a extins „mecanic”, s-a proiectat in optiunea de moment a grupului – peste 50 de oameni au ales sa paraseasca locul. Vidul astfel creat reproduce disiparea excitatiei acestei femei ce trece succesiv de la o forta vitala teribila la ceva mortifer, de la ura la gol. Vad accidentul Dianei si lovitura la cap uneori ca pe o expresie corporala de comunicare a propriei furii, cu tot cortegiul de riscuri ce deriva din atractia mortii si alteori ca pe o incercare de a o distruge pe Moby cea repudiata, „Moby care se vrea mica si lipita”. Mama are acum grija de corpul „prea mare” al lui Moby ca de propria culpabilitate, „salvand-o” partial pe Diana de la sufocarea in investirea narcisica a umplerii pana la refuz a mintii fetitei cu o alternativa artificiala a vietii ei traite, o enciclopedie (din care lipseste latura „instrumentala”) a tot ce poate insemna traire omeneasca. Numai unui pestisor nevorbitor i se poate cere sa re – invete re – construind scenografic propriul trecut ce ar trebui re – memorat si re – inteles impreuna. Aceasta mentalizare a vietii interioare a copilei re – creeaza un fel de „Self – holding prin gen proxim” unei mame careia la randul ei i-a lipsit o functie materna primara suficient de buna pentru a putea primi raul altfel decat sub forma afectelor neelaborate descarcate direct in corp – fie ele venite din interior sau din afara.

Pozitia emotionala pe care Diana mi-a adus-o a oscilat intre alura fuzionala versus angoasa urmata de fuga in fata aglutinarii. In momentul in care eu insami am reusit sa sparg geamul de sticla protectoare am vazut o mama si o fiica, speriate in acelasi mod, repetand sisific un schimb de experiente direct corporale (minim mentalizate) intr-o intelegere perfecta, pe baza unui asa – zis destin identic si care cautau sa se imbuneze reciproc. Constiinta acestei comunitati de destin (parafrazandu-l pe Ferenczi) este ceea ce a facut-o pe Diana sa para complet inofensiva, girandu-si mama cu o deplina incredere si paralizand „spectatorii”. Intr-un alt plan acela ce tine de datorie si supunere, vad un sarpe (ce in prezent are corp, dar „legaturile” sunt inca precare) a carui „bunatate” si supunere va evita razbunarea asupra autoritatii inlocuind-o cu propria absenta. Mai vad doua papusi - Oceania   si Moby si o a treia – Lala, care „nu suporta sa primeasca explicatii”. Diana vrea sa fie „menajera care descopera si amenajeaza locurile in care e galagie” si iubeste jocul de-a mancatul portocalelor (impregnat de fantasme canibalice si infantile totodata) in care castiga cel ce nu este ales!

Mai vad deasupra puzzle-ului un fulg de gheata si o adolescenta fosta fetita studiind un manual de fizica si intrebandu-se daca va sti cineva vreodata sa descifreze in cate cercuri „olimpice” se va disipa fulgul, pentru ca ea sa ii poate „aplica”, de un numar infinit de ori, principiul lui Huygens

Bibliografie:

Ferenczi Sandor – Jurnal clinic – Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2005

Freud Anna – Normal si patologic la copil – Editura Fundatiei Generatia, 2002

Manzano J., Palacio Espasa F., Zilkha N. – Scenariile narcisice ale parentalitatii, Editura Fundatiei Generatia, 2002

Marcelli Daniel – Tratat de psihopatologia copilului, Editura Fundatiei Generatia, 2003

Winnicott D. W. – De la pediatrie la psihanaliza, Editura Trei, 2003








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Psihologie medicala
Formele deficientei mentale
Raportul constient-inconstient in doctrina psihanalitica
PUNTEA
MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE PERCEPTIEI
Stadiie invatarii
Evaluarea psihologica si consilierea varstnicului suferind de maladia alzheimer in contextul imbatranirii populatiei
AFECTIVITATEA




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu