Gandirea - o perspectiva diferita

Gandirea

- o perspectiva diferita -

Am vazut in lectia precedenta cat de importanta este gandirea pentru rezolvarea de probleme in viata noastra. Dar de ce trebuie noi sa rezolvam probleme? Cu siguranta, rezolvam probleme ca sa ne adaptam mai bine in lumea in care traim. Gandeste-te ca modul in care opereaza gandirea umana este acelasi din cele mai vechi timpuri. Si oamenii de acum 2000, 3000, 10.000 de ani, foloseau exact aceleasi operatii ale gandirii, ajungeau la acelasi tip de notiuni pe baza lor, rezolvau acelasi tip de probleme de viata ca si noi, cei din prezent (adica sa-si procure hrana, un trai cat mai bun in conditiile date, sa iubeasca si sa fie iubiti, sa-si intemeieze familii, sa se confrunte si sa depaseasca situatii dureroase precum boli, decese, etc). Modul nostru de gandire este in principal acelasi de foarte mult timp incoace. Insa societatea in care traim s-a schimbat foarte mult in ultimele secole, ea devenind din ce in ce mai complexa, mai alerta, mai competitiva. Traim intr-un secol al vitezei, trebuie sa ne miscam rapid, sa atingem cat mai multe termene limita si mai ales, sa fim cat mai performanti. Si totusi, noi, oamenii secolului XXI, avem aceeasi gandire (ca structura), cu oamenii care traiau acum cateva mii bune de ani in pesteri si se preocupau cu vanatoarea pentru a supravietui.

Va voi descrie acum, in modul cel mai obiectiv cu putinta, o situatie cu care se confrunta un astfel de "om al pesterilor". Pentru a putea supravietui, trebuia sa vaneze. Vanatoarea era extrem de periculoasa. Riscul de a fi ranit intr-o astfel de vanatoare era extrem de crescut si deci, sansele de a muri (fie pe loc, fie in chinuri indelungate datorita infectarii si inexistentei de tratamente medicale pentru cei raniti), erau foarte mari. Cu alte cuvinte, omul care pleca la vanatoare, avea sanse destul de mari sa nu se mai intoarca viu. Asa stau obiectiv lucrurile. Ce om crezi tu ca ar iesi din casa daca ar avea convingerea ca exista 45% sanse sa moara? Nici unul, asa-i?

Totusi, in situatia aceasta, ce-l facea pe omul pesterilor sa iasa la vanatoare? Raspunsul: modul in care functioneaza gandirea umana. Asa cum spuneam, gandirea rezolva probleme. Omul pesterii are o problema foarte spinoasa de rezolvat. Daca nu iese la vanatoare, va muri de foame. Daca iese, e foarte posibil sa moara in urmatoarele ore. Cum rezolva gandirea aceasta problema? Foarte simplu: ii creeaza omului o iluzie, o credinta mai putin "obiectiva". Va aduceti aminte poate ca ati invatat la istorie despre pesterile lupestre in care s-au descoperit tot felul de desene: spre exemplu, bivoli in care erau infipte cateva sulite. Acesta era de fapt un soi de ritual mistico-religios. Oamenii aceia, inainte de a iesi la vanatoare, savarseau un astfel de ritual, se inchinau Divinitatii, desenau modul in care va fi insulitat bivolul si ulterior aveau convingerea ca un astfel de ritual ii protejeaza de pericolele vanatorii. Ieseau apoi la vanatoare, subevaluand pericolele reale ale acestei actiuni. Din punct de vedere obiectiv, pericolele erau la fel de mari ca si inainte de ritualul desenarii pe peretii pesterii, insa ei percepeau pericolul ca fiind mult mai mic. A rezolvat gandirea problema de viata a omului care traia in pestera? Da. S-a adaptat el mai bine? Da, pentru ca astfel a putut supravietui. Care a fost costul? Aparitia unui gand ne-obiectiv, irational: "Sansele sa mi se intample ceva rau la vanatoare sunt foarte mici. Mie nu mi se poate intampla.".

Poate crezi ca acest tip de gandire irationala este specifica in mai mare masura omului nostru din pestera decat noua, celor de astazi. Adevarul este ca avem exact aceleasi mecanisme de gandire ca si el. Gandeste-te ca pui un bilet la loto si alegi numerele tale favorite. Ce sanse crezi ca ai sa castigi? Sa zicem 0,1%? Gandeste-te acum ca un om oarecare pune un bilet la loto. Ce sanse crezi ca are el sa castige? 0.000000001%? Probabil ca am gandit mult mai obiectiv cu privire la sansele de castig ale unui om oarecare decat cu privire la sansele noastre de castig. Acum gadeste-te ca trebuie sa dai raspunsul la urmatoarea intrebare: "cat de mare crezi ca este coeficientul tau de inteligenta? Sub medie, mediu sau peste medie?" Marea majoritate a oamenilor aleg raspunsul "peste medie", desi in mod obiectiv marea majoritate a oamenilor sunt la medie, nu au cum sa fie in cea mai mare parte "peste medie". Avem deci o multime de ganduri irationale, sau ne-conforme cu realitatea obiectiva. De ce? Pentru ca gandirea noastra, fiind axata pe rezolvarea de probleme, este mult mai interesata sa ne adaptam bine la mediu decat sa dispunem de "purul adevar". Daca am gandi pur rational/obiectiv, in multe situatii, adaptarea noastra ar avea mult de suferit. Noi nu ne-am mai percepe nici prea destepti, nici prea frumosi, nici prea speciali, iar lumea in care am trai ar fi plina cu pericole, boala si suferinta. Totusi, gandirea noastra ne creeaza "iluzia" unei lumi sigure, in care exista pericole si tragedii, insa acestea sunt mereu departe de noi. Si daca este sa ne gandim bine la toate momentele in care am suferit profund, probabil ca acestea sunt destul de rare (pana la cateva zeci). Insa in majoritatea timpului (masurat in zile si ani), am avut parte de o viata suficient de linistita. Nu am perceput zi de zi, clipa de clipa pericolul real al simplului fapt de a iesi pe strada, de a circula cu autovehicolele, de a traversa strada pe o trecere de pietoni, etc. Si astfel, suntem cu totii destul de bine adaptati in lumea in care traim. Gandirea/mintea noastra este cea responsabila de aceste beneficii. Observam deci ca omul, prin structura sa, nu are o gandire prea rationala, in schimb are o gandire foarte functionala si utila in procesul lui de adaptare si rezolvare de probleme.

Pana acum am scos in evidenta aspectele pozitive ale irationalitatii gandirii, insa sunt si multe neajunsuri ale gandirii irationale. Pentru ca toti avem aceste ganduri irationale, este bine sa le constientizam si sa le combatem atunci cand ele devin o piedica pentru bunastarea noastra psihologica.

Multe ganduri irationale care in trecut erau benefice, adaptative, s-au conservat din cele mai vechi timpuri si pana in prezent. Sa luam exemplul fricii de soareci care este extrem de frecventa la foarte multi oameni, atat in prezent cat si in trecutul indepartat. Este oare adaptaviva aceasta frica de soareci? (cu alte cuvinte, ne ajuta ea sa ne adaptam mai bine in lumea in care traim?). Daca aceasta frica este foarte mare, nu prea este utila, asa-i? Un om cu o frica teribila de soareci va evita sa iasa seara de exemplu, sa treaca prin parcuri si in general se va feri de orice loc in care ar putea intalni un soarece. Daca cumva a vazut un soarece undeva, cu siguranta nu va mai dori sa mearga din nou in acel loc. Iar daca acel loc este propria camera, s-ar putea sa aiba o problema reala in a dormi si a trai in propria casa. Nu este foarte adaptativ, asa-i? Totusi, daca ne gandim din nou la trecutul indepartat, frica de soareci si sobolani era una extrem de adaptativa. In principiu, aceste animale sunt purtatoare de extrem de multe boli si microbi. Intr-o societate in care tratamentele medicale erau practic inexistente, a contacta orice fel de boala, putea pune viata unei intregi comunitati in pericol. Asa ca, frica de soareci era extrem de adaptativa. Facandu-i pe oameni sa evite cu orice pret soarecii, sansele de supravietuire erau mult mai mari. Gandirea omului din nou a ajutat la rezolvarea unei probleme esentiale de viata, creand de data aceasta o iluzie in care pericolul era mult supraevaluat. Acest mecanism de gandire, fiind foarte folositor, s-a pastrat chiar si in prezent, chiar daca acum, in societatea noastra, pericolul real reprezentat de soareci si sobolani nu este nici pe departe la fel de mare ca in trecut. De fapt, daca este sa ne gandim la marea majoritate a fobiilor (fricilor) noastre, foarte putine sunt legate de pericole ce tin de lumea moderna si care nu se intalneau in trecut. Nu exista de exemplu o fobie de curent electric desi pericolul de a te curenta este mai mare decat pericolul pe care il reprezinta astazi cainii, soarecii, inaltimile, etc. Singura fobie aparent "moderna" este cea legata de zborul cu avionul, insa aceasta frica are la baza de fapt, frica de inaltime. Iar a pica de la inaltime a constituit mereu un pericol real pentru viata unui om, in orice secol.

Asa cum este cazul fricii exagerate de soareci care are la baza un rationament astazi ne-obiectiv (irational) si care provoaca uneori un disconfort semnificativ, exista multe ganduri irationale pe care le avem si care pot sa ne produca neplaceri. De aceea este bine sa le constientizam si sa le corectam atunci cand ele apar.

Sa luam un exemplu care este mai apropiat de experienta noastra de viata: momentul in care suntem indragostiti. Daca este sa ne gandim la mici iluzii pe care ni le creeaza gandirea noastra in aceste cazuri, putem aminti ganduri precum: "este cel mai frumos/cea mai frumoasa, sau daca nu, oricum, mult mai atragator/atragatoare decat restul";"este o persoana chiar deosebita, mult diferita fata de toti ceilalti";"este de neinlocuit; exista poate multi baieti/multe fete deosebiti/deosebite in lume, insa nu cred sa mai gasesc unul/una ca el/ea"; "daca ne despartim, nu cred ca as mai iubi vreodata la fel de mult pe cineva".   Avem cu totii aceste ganduri cand suntem indragostiti, sau oricum, unele destul de asemanatoare. Sunt ele rationale? Adevarul este ca nu prea sunt rationale. Cu totii ne indragostim si exista putine persoane de care, de-a lungul vietii, sa nu se fi indragostit nimeni vreodata. Se poate ca toate aceste persoane sa fie mult mai deosebite decat celelalte? In cazul acesta toti am fi mult mai deosebiti decat toti ceilalti, ceea ce este o utopie. Este acelasi gen de iluzie care se petrece si in cazul autoevaluarii propriei inteligente. Adevarul este ca cineva ne pare cu atat mai deosebit cu cat il cunoastem mai bine si cu cat ne petrecem mai mult timp alaturi de el (reciteste "Micul Print"* si fii atent/a in special la capitolul in care vulpea vorbeste cu micul print, pentru a intelege mai bine de ce iubim mai mult pe cei pe care ajungem sa-i cunoastem mai bine). Persoana pe care tu o antipatizezi cel mai mult poate fi iubita in modul cel mai profund de altcineva pentru care, cel/cea pe care tu o dispretuiesti, sa fie cea mai minunata persoana din lume.

Dar sa revenim la problematica de a fi indragostit. Adevarul este ca pana in momentul in care ne vom casatori este foarte probabil sa suferim de cel putin cateva ori "din dragoste". Asta pentru ca, statistic vorbind, extrem de putini oameni se casatoresc si "traiesc fericiti pana la adanci batraneti" alaturi de prima iubire. De cele mai multe ori, ni se intampla sa ne indragostim de persoane care nu ne pot raspunde la sentimente sau daca o fac, mai devreme sau mai tarziu relatia se poate rupe si adesea pierdem de multe ori pe cei pe care-i iubim sincer, inainte de a gasi persoana care va ramane cu noi pana la sfarsit si alaturi de care sa ramanem o viata intreaga.

Totusi, momentul in care pierdem o persoana pe care o iubim, este unul dificil si dureros pentru ca noi credem cu tarie ca am pierdut o persoana cu adevarat speciala. Adevarul este ca da, persoana pe care am pierdut-o este una deosebita, insa gandurile irationale sunt acelea care ne fac sa credem ca acea persoana este de neinlocuit, ca nu vom mai putea iubi vreodata la fel si ca ceea ce ni s-a intamplat este groaznic. Daca aceste ganduri ar fi adevarate, nimeni nu ar reusi sa se indragosteasca a doua, a treia, a cincea oara, mai nimeni nu ar ajunge sa aiba o relatie fericita de iubire in viata si sa-si gaseasca implinirea din punct de vedere sentimental. Dar daca ne uitam la vietile celor din jur, vedem ca lucrurile nu stau asa cum le gandim noi in momentele cele mai cumplite de suferinta personala. Timpul demonstreaza acest lucru in vietile tuturor. Lumea nu se sfarseste odata cu sfarsitul unei iubiri. Aceste ganduri sunt irationale, adica, neconforme cu realitatea obiectiva.

Sa luam in continuare exemplul a doua persoane diferite care sufera din dragoste. Ambele s-au despartit de curand de persoana pe care o iubesc sincer. Ambele sufera foarte tare. In primele saptamani, suferinta este mai mare, insa prima persoana, dupa o vreme devine din ce in ce mai vesela, preocupata de activitatile obisnuite, care-i faceau placere si inainte, revenindu-si incet-incet. A doua persoana insa, nu reuseste sa depaseasca momentul, si dupa cateva luni de suferinta acuta, in culmea disperarii si depresiei, incearca sa-si ia viata.

Putem observa din acest exemplu ipotetic, faptul ca prima persoana a suferit in urma despartirii, insa cea de-a doua persoana a fost mult mai afectata, intrand intr-o depresie destul de severa dupa despartire. Este motivul suferintei lor diferit? NU. Atunci de ce a doua persoana a suferit mult mai mult decat prima? Raspunsul este simplu: fiecare dintre cele doua persoane a interpretat aceeasi situatie in mod diferit. A doua persoana a gandit ca fara persoana iubita viata ei nu are sens si este groaznic sa traiasca fara persoana iubita. Ea chiar a crezut sincer aceste lucruri. Ca atare, a incercat sa-si ia viata. Prima persoana in schimb, este foarte posibil sa fi gandit diferit cu privire la aceeasi situatie: "am pierdut o persoana deosebita, imi este foarte greu sa traiesc singur/a, insa asta nu este cel mai rau lucru care mi se putea intampla, si desi imi este greu, voi lua fiecare zi pe rand si voi supravietui singur/a, chiar daca va fi mai greu la inceput". Care dintre aceste doua ganduri este mai rational? Cu siguranta ca al doilea.

Acesta este un bun exemplu prin care putem intelege faptul ca NU SITUATIILE NEPLACUTE IN SINE NE FAC SA SUFERIM, CI MODUL IN CARE GANDIM NOI CU PRIVIRE LA ELE!

Este normal sa fim tristi cand ni se intampla ceva neplacut si fericiti cand ni se intampla ceva foarte placut, dar intensitatea trairii noastre e data nu de situatia in sine ci de modul in care gandim cu privire la situatia respectiva. Cu cat gandurile noastre intr-o anumita situatie sunt mai rationale, cu atat sentimentele noastre vor fi mai adecvate situatiei, adica functionale. Cu cat gandurile pe care le avem intr-o anumita situatie sunt mai irationale, cu atat sentimentele/trairile noastre sunt mai disfunctionale. Orice tip de sentiment (pozitiv sau negativ) poate fi atat functional, cat si disfunctional, in functie de situatia obiectiva care l-a declansat si de gandurile noastre cu privire la el.

De pilda, daca cineva ia o nota mica la scoala, un sentiment functional in aceasta situatie este tristetea. Aceasta persoana a interpretat situatia ca fiind neplacuta, dar nu catastrofala. A avut cu alte cuvinte, un gand rational cu privire la situatie, gand care a declansat o emotie functionala de tristete. Daca cineva ia o nota mica la scoala, poate insa sa aiba si o emotie disfunctionala, cum ar fi depresia (o suferinta acuta si de durata mult mai mare decat este de asteptat). Aceasta emotie disfunctionala, poate fi declansata de o serie de ganduri irationale precum: "este groaznic faptul ca am luat o nota mica si nu pot suporta asta"; "trebuie sa iau intotdeauna note mari, iar daca nu am performantele pe care mi le doresc eu, inseamna ca sunt o persoana fara valoare".

Retinem deci urmatorul model (cunoscut sub numele de modelul ABC):

Emotie

A (activating event) B (belief) C(consequences)

(eveniment declansator) (credinta/gand) (consecinte) Comportament

Sa dam cateva exemple prin prisma modelului ABC.

Exista patru tipuri principale de ganduri irationale care duc la emotii si comportamente disfunctionale. Pe toate acestea le-am regasit intr-o forma sau alta in tabelul anterior:

1. TREBUIE CU NECESITATE

- adevarul este ca nimic in lumea aceasta nu trebuie cu necesitate sa se intample doar pentru ca ne dorim noi asta. Daca ceva ar trebui (ar fi obligatoriu) sa se intample cu orice pret, s-ar intampla. Insa simplul fapt ca lucrurile nu se intampla cand si cum le dorim noi, demonstreaza faptul ca nimic nu trebuie sa fie asa cum am vrea, chiar daca astfel ne-ar fi noua mai bine. Unde scrie ca trebuie sa fie cum vrem noi? Noi nu suntem in postura de "zei" care sa-si doreasca sa se intample ceva si acel lucru sa se faca intocmai, "dupa voia noastra" doar pentru ca noi vrem asa.

2. ESTE GROAZNIC SI CATASTROFAL

- nimic nu este asa de groaznic si catastrofal precum ar putea parea. Situatia noastra dificila, oricat de grea ar fi, este cu siguranta mult mai putin groaznica decat ar putea fi in mod potential. Intotdeauna se pot intampla lucruri mult mai "catastrofale" decat ni se intampla noua la momentul respectiv.

3. NU POT SUPORTA/E DE NESUPORTAT

- chiar si cele mai grele situatii sunt mult mai usor suportabile decat am putea crede. Nimic nu este de nesuportat. Probabil ca exista lucruri foarte greu de suportat (ex. sa fii ars, sau sa fii taiat pe viu, bucata cu bucata), insa stuatia grea despre care tu crezi ca nu o poti suporta este cel mai probabil, mult mai usoara decat cea amintita de mine.

4. SUNT UN OM RAU, FARA VALOARE, DE NIMIC

- omul este o fiinta mult prea complexa pentru a putea fi evaluat ca fiind rau sau fara valoare ca fiinta, ca persoana. Chiar si cel mai "rau" om face lucruri bune si chiar si cel mai "bun", face greseli. Omul este bun si valoros in sine, prin natura umanitatii sale, insa el poate avea comportamente rele, gresite, neperformante, care pot fi insa corectate (vezi gandul rational de la exemplul 4 din tabel). Daca omul ar fi rau in sine, nu ar putea niciodata sa-si asume responsabilitatea pentru faptele sale.

(*poti primi un punct bonus daca citesti/recitesti "Micul Print" si faci o fisa de lectura a acestei povesti in care sa surprinzi continutul povestii si cateva impresii personale).