Informatii suplimentare despre psihopatie

INFORMATII SUPLIMENTARE DESPRE PSIHOPATIE

In Capitolul 1 am analizat natura psihopatiei si am comparat psihopatia cu diagnosticele DSM privind tulburarea de conduita (CD) si tulburarea de personalitate antisociala (ASPD). In acest capitol vom trece in revista epidemiologia psihopatiei. Vom raspunde, in special, la intrebari, cum ar fi: Care este prevalenta psihopatiei? Exista un raport diferit pe sexe? Sunt indivizii cu psihopatie superinteligenti sau au un IQ (coeficient de inteligenta) mai redus? Si care este relatia dintre psihopatie si statutul socio-economic (socioeconomic status - SES). In plus, vom examina gradul de comorbiditate a psihopatiei cu alte boli psihiatrice cum ar fi tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie (attention deficit hyperactivity disorder - ADHD) sau schizofrenia.

Cat de raspandita este psihopatia

Cand afla pentru prima data despre aspectele comportamentale si emotionale ale psihopatiei, multi isi aduc aminte de vreo cunostinta indepartata care pare sa semene in mod izbitor cu un individ psihopat. Acest lucru pare surprinzator celor care au asociat intotdeauna aceasta tulburare cu cele cateva cazuri infame de crime si de terorism relatate in mod spectaculos in presa. Dar psihopatia nu este o constructie esoterica ce se aplica doar unor indivizi extremisti. Asadar, cat de raspandita este psihopatia si care este probabilitatea ca cei care lucreaza in afara unui mediu medico-legal sa vina in contact cu aceasta tulburare?

Ratele de incidenta ale CD in special, dar si ale ASPD, sunt ridicate. Conform DSM-IV, in esantioanele comunitare ratele pentru CD la barbati se incadreaza intre 6 la suta si 16 la suta, iar la femei intre 2 la suta si 9 la suta . Ratele de incidenta ale ASPD in esantioanele comunitare la barbati sunt de 3 la suta, iar la femei de 1 la suta. In esantioanele formate din pacienti cu probleme judiciare, rata de incidenta a ASPD este extrem de ridicata (nu au fost efectuate studii similare si in cazul CD). Astfel, in urma examinarii unui numar de 62 de studii incluzand 23000 de detinuti din intreaga lume, a fost raportata o incidenta medie a ASPD de 47 la suta in cazul celor de sex masculin si de 23 la suta in cazul celor de sex feminin (Fazel si Danesh, 2002). In Statele Unite, prevalenta pare sa fie chiar mai mare in locatii medico-judiciare; estimarile sugereaza ca intre 50 si 80 la suta dintre detinutii americani indeplinesc criteriile pentru ASPD (Hart si Hare, 1996).

Prevalenta psihopatiei este mult mai scazuta decat a CD sau a ASPD. Nu au fost realizate studii epidemiologice care sa examineze incidenta psihopatiei la adultii dintr-o comunitate. Categorisirea indivizilor utilizand PCL-R necesita multa truda si vaste informatii colaterale. Cu toate acestea, in lucrarile preliminare conduse de Paul Frick si folosind APSD a fost examinata incidenta tendintelor psihopate in loturi comunitare de copii. Dupa cum am aratat in Capitolul 1, noi am folosit un scor de 27 puncte pe APSD ca delimitare pentru o clasificare a tendintelor psihopate in multe dintre studiile noastre (Blair et al., 2001a, b).Utilizand aceasta delimitare rezulta o rata a prevalentei tendintelor psihopate intre 1,23 la suta si 3,46 la suta (Frick, comunicare personala), adica aproximativ un sfert din incidenta CD in loturile comunitare. In plus, au fost realizate studii epidemiologice care au examinat prevalenta psihopatiei in esantioane de pacienti cu probleme judiciare. Acestea arata ca in timp ce pana la 80 la suta din detinutii americani intrunesc criteriile de diagnostic pentru ASPD, doar 15-25 la suta din acestia indeplinesc criteriile pentru psihopatie, conform criteriilor din PCL-R (Hare, 1996). Cu alte cuvinte, aproximativ un sfert dintre cei care primesc diagnosticul de ASPD potrivit DSM-IV indeplinesc criteriile pentru psihopatie. Bazandu-ne pe aceste date si pe incidenta de 3 la suta a ASPD in esantioanele comunitare sugerata de DSM-IV, putem deduce prevalenta psihopatiei. Daca presupunem ca aproximativ 25 la suta dintre cei cu diagnosticul de ASPD ar putea indeplini criteriile pentru psihopatie, putem estima o rata a incidentei psihopatiei la barbatii comunitari de 0,75 la suta.

Incidenta raportata la sex

Majoritatea studiilor referitoare la psihopatie a fost intreprinsa cu preponderenta sau chiar exclusiv pe barbati (Blair et al.,2002; Kiehl et al., 2001; Lorentz si Newman, 2002; Scerbo et al.,1990). Se stie relativ putin despre cauzele, evaluarea si diagnosticul psihopatiei la femei (pentru un expozeu recent vezi Cale si Lilienfeld, 2002). Totusi Cleckley, in descrierea lui initiala, a considerat ca afectiunea se intalneste atat la barbati, cat si la femei; 2 din cei 15 pacienti ai sai au fost femei (Cleckley, 1941).

Doar un singur studiu publicat a examinat prevalenta psihopatiei dupa PCL-R la un esantion de femei incarcerate. Salekin et al. (1997) a aplicat PCL-R la 103 detinute si a gasit ca 15 la suta puteau fi clasificate ca psihopate daca se folosea un scor limita de 29 puncte. Aceasta cifra este relativ mica daca se compara cu procentele raportate in loturile de barbati incarcerati, care se incadreaza intre 15 si 30 la suta (Hare, 1991, 1996, 1998). Totusi, date nepublicate sugereaza ca valoarea corecta ar fi mai mare, adica mai in concordanta cu rata prezenta la barbati (Hare, 1991).

Exista indicii ca in timp ce componenta psihopatiei ce se refera la itemii nemilos si rece (Factorul 1) este comparabila la barbati si femei, componenta privind comportamentul antisocial (Factorul 2) poate prezenta diferente in functie de sex. De exemplu, Strachan si colegii, in lucrarea citata de Hare (1991), au semnalat ca in cazul femeilor delincvente consistenta interna a itemilor Factorului 2 a fost in general scazuta. Salekin si colegii au examinat structura factorilor din PCL-R in cazul femeilor si au relatat ca, in timp ce structura Factorului 1 era in mare masura similara in cazul femeilor si barbatilor delincventi, lucrurile nu stateau la fel in cazul structurii Factorului 2 comportamental (Salekin et al., 1997). In plus, in timp ce caracteristicile Factorului 1 erau semnificativ corelate cu recidivismul (r=0,26) la femei, itemii Factorului 2 nu aveau aceeasi particularitate (Salekin et al., 1998). Cu alte cuvinte, in timp ce disfunctia emotionala asociata cu psihopatia este prezenta la femei, nu este clar daca manifestarea comportamentala a acestei disfunctii este identica la cele doua sexe. Desigur, acest lucru nu este surprinzator. Manifestarea comportamentala a acestei tulburari este probabil rezultatul unei varietati de influente secundare (adaugate la efectele primare ale disfunctiei emotionale). Aceste influente secundare pot varia de la modelarea sociala pana la fenomene cum ar fi dimensiunea fizica a persoanei.

Incidenta si rasa

Majoritatea lucrarilor care au validat PCL-R s-a referit la detinuti caucazieni. Bineinteles, s-au facut anumite speculatii, potrivit carora, data fiind evidenta faptului ca suprareprezentarea grupurilor minoritare in sistemul de inchisori din SUA reflecta inegalitati sociale si economice, psihopatia poate fi un predictor mai putin distinctiv al criminalitatii in grupurile minoritare (Kosson et al., 1990). Datorita indoielilor privind aplicabilitatea PCL-R la diferite grupuri etnice, multe dintre primele investigatii au inclus doar participanti caucazieni (Kosson si Newman, 1986; Newman si Kosson,1986, Newman et al.,1987). Mai recent, cativa cercetatori au inceput sa analizeze separat datele privind detinutii afroamericani si caucazieni.

In timp ce proprietatile psihometrice ale PCL-R par in general similare pentru delincventii de sex masculin caucazieni, afroamericani sau americani nativi (Hare, 1991, 2003), dovezile existente sugereaza ca factorii individuali pot varia in functie de mediul cultural, social sau psihiatric al individului. Kosson si colegii (1990) au intreprins trei studii in care si-au propus sa examineze validitatea si soliditatea scorurilor psihopatiei la detinuti afroamericani in comparatie cu celelalte grupuri etnice. Autorii au relatat ca 36,3 la suta dintre delincventii afroamericani si 21,6 la suta dintre cei caucazieni indeplinesc criteriile de psihopatie (mai mult de 30 de puncte pe PCL-R), in timp ce 8,9 la suta dintre afroamericani si 21,6 la suta dintre caucazieni au fost clasificati in categoria celor care nu prezinta psihopatie. Totusi, mai degraba decat sa reflecte ceva intrinsec diferit despre prevalenta psihopatiei in functie de etnie, aceasta rata ridicata a psihopatiei la grupul afroamerican se poate asocia mai mult cu probleme de evaluare a tulburarii la non-caucazieni. Autorii subliniaza ca toate evaluarile prin PCL-R au fost realizate de cercetatori caucazieni. Interactiunea dintre etnia evaluatorului si participant a fost identificata ca o sursa potentiala de conflict si astfel au fost solicitate mai multe investigatii privind aceasta problema (Hare, 2003).

Kosson et al. (1990) au raportat, de asemenea, ca structura traditionala bifactoriala identificata la detinuti caucazieni a esuat atunci cand a fost aplicata la esantionul de afroamericani. Acest rezultat trebuie interpretat cu prudenta. Astfel, intr-un studiu mai recent si folosind tehnici mai eficiente de analiza a factorilor, Cooke si colegii au raportat ca structura factoriala aplicata la grupurile etnice era foarte asemanatoare (Cooke et al.,2001). Interesant este ca Cooke si colegii (2001) au folosit o metoda numita Item response theory (IRT) pentru a evalua daca "metrica" sau scala PCL-R este aceeasi la afroamericani si la americani caucazieni. IRT masoara gradul in care o trasatura fundamentala trebuie sa fie prezenta pentru ca itemii individuali sa aiba un scor pozitiv. Autorii au constatat ca, in unele cazuri, participantii afroamericani au primit scoruri mai mari la niveluri mai scazute ale trasaturii fundamentale decat indivizii caucazieni, iar in alte cazuri, scoruri mai mici la niveluri mai ridicate ale trasaturii. Aceasta inseamna ca orice mici diferente la nivelul grupurilor etnice tindeau sa fie aduse la medie. Ceea ce sugereaza unele influente subtile ale etniei asupra manifestarilor comportamentale in psihopatie, care s-ar putea datora fie efectelor evaluatorului, fie influentelor secundare.

Incidenta si varsta

Cand evaluari oficiale ale criminalitatii sunt raportate la varsta, o adevarata explozie a comportamentului antisocial se observa in timpul adolescentei, cu un varf ascutit in jurul varstei de 17 ani si apoi descreste rapid la adultii tineri (Moffitt, 1993a) (Figura 2.1). O mica parte a acestei explozii este datorata unei cresteri cantitative a comportamentului antisocial manifestat de indivizi, dar in mare parte ea este rezultatul numarului propriu-zis al indivizilor care afiseaza un asemenea comportament (Farrington, 1983; Wolfgang et al., 1987). Numarul celor ce se angajeaza intr-un comportament antisocial creste rapid de la varsta de 7 ani la 17 ani (Loeber et al.,1989; Wolfgang et al., 1972). Intr-adevar, la mijlocul adolescentei atat de multi din grupul de aceeasi varsta sunt angajati in diferite activitati antisociale incat aceasta ar putea fi considerata avand caracter normativ. Astfel, intr-un esantion comunitar de tineri din Noua Zeelanda, doar 7 la suta dintre baieti au raportat ca nu s-au angajat in nicio activitate delincventa sau ilegala, inclusiv contraventii minore cum ar fi consumul de alcool sau uzul de identitate falsa (Krueger et al.,1994). Dar dupa varsta de 17 ani numarul indivizilor care se angajeaza in comportamente antisociale descreste abrupt. Pana la primii ani dupa varsta de 20 de ani, numarul infractorilor activi scade cu 50 la suta, iar pana la varsta de 28 de ani, mai mult de 85 la suta dintre fostii infractori inceteaza sa mai practice astfel de activitati (Blumstein si Cohen, 1987;Farrington, 1986). Este interesant de mentionat ca aceste schimbari legate de varsta in comiterea unor delicte au loc in majoritatea statelor vestice (Hirschi si Gottfredson, 1983). In concordanta cu datele de mai sus care arata ca nivelul comportamentului antisocial scade rapid dupa varsta de 20 de ani, exista constatari intemeiate ca incidenta diagnosticului de ASPD bazat pe comportament scade cu varsta (Samuels et al.,1994; Swanson et al.,1994).

Procentul arestarilor totale

Varsta

Figura 2.1 Procentul arestarilor totale in functie de varsta

(cifrele sunt preluate din Crime in the United States, Federal Bureau of Investigation

and Department of Justice online report

Analiza schimbarilor legate de varsta in comportamentul antisocial i-a determinat pe autori sa ia in considerare existenta a doua forme de tulburare de conduita: cea cu debut in copilarie si cea limitata la adolescenta (Hinshaw et al., 1993; Moffitt, 1993a). Aceasta subdiviziune a fost inclusa in DSM-IV (vezi Capitolul 1) si are putere predictiva. Mai precis, unul din cei mai buni predictori ai faptului ca acesti copii cu un comportament antisocial sever vor continua foarte probabil sa prezinte acelasi comportament si la maturitate este debutul problemelor severe de comportament inaintea adolescentei (Loeber, 1991; Robins, 1966). In plus, copiii care prezinta CD cu debut in copilarie afiseaza niveluri mult mai mari de agresivitate decat cei cu CD limitata la adolescenta (Lahey et al., 1998).

In general, se considera ca exista o baza biologica pentru CD cu debut in copilarie. Totusi, desi Moffitt (1993a) a sugerat ca exista o singura forma de CD cu debut in copilarie, probabil exista efectiv mai multe forme, psihopatia fiind doar una dintre ele (Blair, 2001; Silverthorn si Frick, 1999). Vom discuta despre alte forme de CD cu debut in copilarie in Capitolul 7. Problemele legate de CD cu debut in adolescenta vor fi analizate in Capitolul 3.

Cercetarile privind evolutia psihopatiei in functie de varsta sunt in primul rand studii transversale. Acestea au aratat ca in timp ce scorurile la Factorul 1 tind sa ramana marcante de-a lungul timpului, scorurile Factorului 2 se reduc in timp. De exemplu, intr-un studiu de inceput, Harpur si Hare au examinat relatia intre scorurile PCL si varsta la 889 de detinuti barbati cu varste cuprinse intre 16 si 69 de ani (Harpur si Hare, 1994). Ei au gasit ca scorul mediu si variatia Factorului 1 erau similare la nivelul a 5 grupe de varsta. Spre deosebire de aceasta, scorurile Factorului 2 au aratat o reducere semnificativa, iar variatia acestor scoruri a crescut odata cu cresterea varstei participantilor. In aceeasi populatie, aceasta scadere a valorilor Factorului 2 a fost reflectata de o scadere a prevalentei ASPD.

Avand in vedere ca acesta era un studiu transversal si nu unul longitudinal, s-ar putea argumenta ca rezultatele ar putea reflecta mai degraba diferente de generatie, decat vreun efect real al varstei. Dar chiar daca ar fi asa, rezultatele sugereaza totusi ca scorurile Factorului 1 sunt mai rezistente la efectele generationale decat cele ale Factorului 2. Mai mult decat atat, un studiu anterior, care cuprinde atat date transversale, cat si longitudinale, a aratat rezultate similare pentru ambele analize (Hare et al.,1988a).

Incidenta si statutul socio-economic (SES)

Exista o vasta literatura care indica o legatura intre SES scazut si riscul ridicat de a prezenta un comportament antisocial. Totusi, exista putine indicii pentru o asociere intre psihopatie si SES (Frick et al., 1994; Hare, 2003). Pe langa aceasta, orice relatie existenta pare a fi legata mai degraba de componenta de comportament antisocial a psihopatiei (Factorul 2), decat de componenta de disfunctie emotionala(Factorul 1). Astfel, indexul social, clasa ocupationala a delicventului sau a tatalui si mediul familial se coreleaza cu scorurile Factorului 2, dar nu si cu cele ale Factorului 1 (Hare, 2003), desi o scala de 7 puncte a SES, de la statutul de somer pana la cel de specialist (Hollingshead si Redlich, 1958), folosita la nivelul aceluiasi esantion, nu a relevat nicio corelatie semnificativa nici cu Factorul 1, nici cu Factorul 2, dar nici cu scorurile totale (Hare, 2003).

Incidenta si IQ

Unul dintre miturile urbane referitoare la indivizii psihopati este ca acestia au o inteligenta deasupra mediei. Intr-adevar, daca se are in vedere increderea lor de sine, comportamentul impertinent si sarmul superficial, ei pot parea astfel. Insa dovezile empirice nu sustin acest stereotip. Astfel, Hare si colegii, folosind scala de inteligenta pentru adulti Wechsler (Adult Intelligence Scale), au gasit rareori vreo corelatie intre IQ si scorurile totale ale PCL-R sau scorurile referitoare la disfunctia emotionala (Factorul 1). Dar a existat o corelatie negativa redusa cu scorurile privind comportamentul antisocial (Factorul 2) (Hare, 1991); adica, un IQ mai redus a fost asociat cu niveluri mai ridicate de comportament antisocial. Rezultate similare au fost constatate la copiii cu tendinte psihopate (Frick et al.,1994). In mod similar, Hare, folosind o baterie de teste care masoara mai mult de 20 de abilitati mentale, nu a gasit nicio corelatie intre functionarea cognitiva si scorurile Factorului 1 sau totale PCL-R, dar a gasit o corelatie negativa semnificativa (r = -0,46) intre Factorul 2 si "inteligenta cristalizata" (Hare, 2003). Inteligenta cristalizata poate fi considerata o masura a cunostintelor acumulate. Ea este mult influentata de experienta individuala (adica de educatia scolara si de implicarea in activitati culturale). In plus, intr-o analiza cuprinzatoare, Hare raporteaza o corelatie negativa constanta, desi modesta, intre educatie si scorurile Factorului 2, dar nu si ale Factorului 1 (Hare, 2003). Deci, in general, nu exista nicio dovada care sa sugereze ca indivizii cu psihopatie au un IQ superior comparativ cu indivizii fara psihopatie. In schimb, comportamentul antisocial pare sa fie legat cu o inteligenta mai redusa si un nivel mai scazut de scolarizare.

Problema comorbiditatii

Problema comorbiditatii in psihopatie (adica problema ca indivizii cu aceasta afectiune sa prezinte si alte patologii psihiatrice mai frecvent decat ar fi de asteptat din intamplare) a fost investigata in putine lucrari. Partial, aceasta se datoreaza faptului ca studiile referitoare la comorbiditati prezinta multe dificultati. Cea mai serioasa dintre acestea este selectia subiectiva. De exemplu, studiile care examineaza diagnosticele indivizilor internati intr-o anumita institutie psihiatrica medico-legala pot dezvalui mai multe despre selectia pacientilor in institutia respectiva, decat despre situatia comorbiditatilor (Jackson et al.,1991). Totusi, afectiunile care ar putea fi considerate comorbiditati ale psihopatiei sunt schizofrenia, tulburarile de anxietate si de dispozitie, tulburarile legate de abuzul de substante si ADHD. Fiecare dintre acestea vor fi abordate separat.

Schizofrenia

Desi exista dovezi care arata ca schizofrenia este asociata cu un risc ridicat de violenta (Walsh et al., 2002), se pare ca exista putine dovezi solide care sa coreleze schizofrenia cu psihopatia in particular sau, mai general, cu ASPD. Acesta nu este un lucru surprinzator; schizofrenia a fost asociata cu un declin cortical general, marcat in regiuni cum ar fi cortexul frontal, in special cortexul prefrontal dorsolateral. In schimb, s-a dovedit in repetate randuri ca psihopatia nu este asociata cu deteriorarea cortexului prefrontal dorsolateral (Blair et al., 2001a; Hare, 1984; LaPierre et al., 1995; Mitchell et al., 2002).

Tulburarile de anxietate si de dispozitie

Multe tulburari de anxietate si de dispozitie (de exemplu, tulburarea de anxietate generalizata, tulburarea post-traumatica de stres [post-traumatic stress disorder - PTSD] si tulburarea depresiva majora) sunt asociate cu un risc ridicat de agresivitate (Corruble et al.,1996; Pine et al.,2000; Robins et al., 1991; Russo and Beidel, 1993; Silva et al, 2001; Zoccolillo, 1992). De exemplu un studiu recent a raportat ca tulburarile anxioase erau prezente la majoritatea pacientilor cu ASPD (61 la suta) (Tomasson si Vaglum, 2000). In plus, intr-un esantion comunitar recent de aproape 6000 de indivizi, mai mult de jumatate (54,33 la suta ) dintre cei 3,3 la suta de adulti cu ASPD aveau o tulburare anxioasa comorbida (in timpul vietii) (Goodwin si Hamilton, 2003). In mod similar, 42,31 la suta dintre adultii cu antecedente de CD (9,4 la suta ), dar care nu au indeplinit criteriile pentru ASPD au avut o tulburare anxioasa de-a lungul vietii. Fobia sociala si PTSD au fost asociate cu sanse semnificativ crescute pentru ASPD, dupa reglarea diferentelor referitoare la caracteristicile sociodemografice si la alte comorbiditati psihiatrice. Totusi, in acest studiu, tulburarea depresiva majora nu era semnificativ asociata cu ASPD dupa ajustarea referitoare la prezenta tulburarilor anxioase (Goodwin and Hamilton, 2003).

Spre deosebire de ASPD, psihopatia a fost considerata traditional ca fiind marcata de niveluri reduse de anxietate (Cleckley, 1976; Eysenck, 1964; Gray, 1987; Hare,1970; Lykken, 1995; Patrick, 1994; Trasler, 1973); vezi, de asemenea, capitolele 4 si 8. Contrar acestui punct de vedere, au fost prezentate date care sugerau ca amandoua dimensiuni ale psihopatiei - disfunctia emotionala (Factorul 1) si manifestarile antisociale (Factorul 2) - sunt independente de nivelul anxietatii (Schmitt si Newman, 1999). Totusi, acest studiu nu a separat efectele nivelului comportamentului antisocial de efectele disfunctiei emotionale. Aceasta a fost regretabil data fiind corelatia pozitiva bine documentata intre anxietate si agresivitate la nivelul populatiilor antisociale (Pine et al., 2000; Robins et al., 1991; Russo si Beidel, 1993; Zoccolillo, 1992). Intr-adevar, acele studii care au examinat in mod independent dimensiunile Factorului 1 si ale Factorului 2 in cazul psihopatiei au raportat ca nivelul anxietatii este invers asociat cu dimensiunea Factorului 1 al psihopatiei, dar pozitiv asociat cu dimensiunea Factorului 2 (Frick et al.,1999; Patrick, 1994; Verona et al., 2001). Pe scurt, cresteri ale anxietatii sunt asociate cu amplificarea comportamentului antisocial si cu scaderea componentei emotionale a psihopatiei. Mai putine lucrari au abordat relatia dintre depresie si anxietate. Dar se pare ca si aici depresia este invers asociata cu psihopatia (Lovelace si Gannon, 1999).

Tulburarile legate de abuzul de substante

Doua studii au analizat in mod direct asocierea dintre psihopatie, evaluata dupa criteriile PCL-R, si abuzul de substante. Intr-un esantion de 360 detinuti de sex masculin, Smith si Newman au examinat coaparitia psihopatiei si a prevalentei de-a lungul vietii a tulburarilor legate de alcool si de droguri, potrivit definitiei acestor tulburari din DSM-IV (Smith si Newman, 1990). Ei au gasit ca indivizii cu psihopatie erau semnificativ mai predispusi de a se incadra in diagnosticele de alcoolism, tulburari datorate consumului de droguri sau tulburari datorate consumului mai multor substante. S-a raportat, de asemenea, ca, in timp ce tulburarile legate de consumul de substante se corelau cu scorurile Factorului 2, ele nu se relationau cu scorurile Factorului 1. Aceste rezultate au fost sustinute de un studiu si o mica meta-analiza conduse de Hemphill si colegii (1994). Autorii au gasit o corelatie intre diagnosticul de abuz de droguri din DSM-IV, numarul de droguri incercate, delictele legate de droguri si varsta primului consum de alcool. Ei au concluzionat, de asemenea, ca abuzul de substante este mai strans legat de un stil de viata antisocial (Factorul 2), decat de disfunctia emotionala a psihopatiei (Factorul 1).

Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie (ADHD)

ADHD este definita ca "un mod persistent de neatentie si/sau hiperactivitate - impulsivitate care este mai frecvent si mai sever decat se observa, de regula, la indivizii cu un nivel comparabil de dezvoltare" (Asociatia Americana de Psihiatrie, 1994). Ratele de prevalenta variaza de la 1 la suta pana la 20 la suta (DuPaul, 1991). Lucrari importante au demonstrat ca CD si ADHD au un grad inalt de comorbiditate (Biederman et al., 1991; Hinshaw, 1987; Taylor et al., 1986). Mai recent, problema comorbiditatii intre tendintele psihopate si ADHD a fost de asemenea abordata, sugerandu-se ca aceste clasificari au si ele un grad inalt de comorbiditate (Babinski et al., 1999; Barry et al., 2000; Colledge si Blair, 2001; Lynam, 1996). Intr-adevar, chiar intr-o lucrare a noastra constatam ca mai mult de 75 la suta dintre copiii cu tendinte psihopate indeplinesc si criteriile pentru ADHD (Colledge si Blair, 2001). Ne vom intoarce la problematica referitoare la ADHD si tendintele psihopate in Capitolul 9.

Concluzii

In acest capitol am analizat epidemiologia psihopatiei. Am aratat ca psihopatia nu este o tulburare comuna, fiind in mod substantial mai putin frecventa decat CD in copilarie sau ASPD la adulti. Am estimat ratele de incidenta a tendintelor psihopate intre 1,23 si 3,46 la suta (fata de 6-16 la suta pentru CD), iar ratele de incidenta a psihopatiei la barbati in comunitate de 0,75 la suta (fata de o rata a incidentei ASPD in esantioanele comunitare de barbati de 3 la suta si avand in vedere ca aproximativ 25 la suta dintre cei cu ASPD indeplinesc criteriile pentru psihopatie). Pentru sexul feminin, datele sunt putine; totusi, am estimat o rata de incidenta a psihopatiei la femeile in comunitate de 0,25 la suta (fata de o rata a incidentei ASPD in esantioanele comunitare de femei de 1 la suta si avand in vedere ca aproximativ 25 la suta dintre cele cu ASPD indeplinesc criteriile pentru psihopatie).

Am mai aratat ca varsta, SES si IQ sunt relationate invers proportional cu comportamentul antisocial. Cu cat un individ inainteaza in varsta (dupa varsta de 20 de ani), cu cat SES-ul si IQ-ul sau sunt mai ridicate, cu atat probabilitatea ca acesta sa se angajeze intr-un comportament antisocial este mai mica. Am subliniat ca toate aceste variabile sunt invers asociate cu componenta de comportament antisocial a psihopatiei (Factorul 2). Tot in acest context am notat ca nici una din aceste variabile nu este asociata cu componenta de disfunctie emotionala a psihopatiei (Factorul 1).

In partea finala a acestui capitol, am trecut in revista afectiunile care ar putea fi comorbide cu psihopatia. Am concluzionat ca, in timp ce multe afectiuni - cum ar fi schizofrenia, tulburarea de anxietate generalizata, PTSD, tulburarea depresiva majora, tulburarile datorate abuzului de substante si ADHD - sunt asociate cu un risc crescut de comportament antisocial, doar tulburarile datorate abuzului de substante si ADHD sunt asociate cu un risc crescut de psihopatie. Intr-adevar, psihopatia este asociata cu niveluri scazute de anxietate si depresie. Vom analiza problema asocierii dintre psihopatie si nivelurile scazute de anxietate si depresie in capitolele 4 si 8, iar relatia dintre psihopatie si ADHD in Capitolul 9.