Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » referate » psihologie psihiatrie
MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE LIMBAJULUI

MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE LIMBAJULUI




MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE LIMBAJULUI

Una din cele mai remarcabile capacitati functionale ale creierului uman este aceea de a elabora si de a opera cu semne si simboluri , care largesc considerabil aria comunicarii interpersonale si registrul de prelucrare a informatiilor extrase din mediul extern.

Functia semiotica a creierului are la baza principiul mai general al semnalizarii pe care il aduce cu sine in sinusul nervos inca de la aparitia sa. Acest principiu exprima capacitatea SN de a transfera semnificatia de la stimulii neconditionati biologicesti necesari, la cei indiferenti, neutri, care devin semnale conditionale in raport cu primii.

Dezvoltarea ulterioara a SNC (sistemul nervos central) a facut posibila producerea de catre animale a unor semnale proprii, pentru exteriorizarea starilor interne si designarea unor fenomene din mediul extern (indeosebi a celor cu influenta negativa, nociva).



Aparitia in SN a unor mecanisme de comanda a emiterii de semnale pentru transmiterea de informatii, mesaje a impus si formarea aparatelor executive capabile sa le genereze.

Asa s-au dezvoltat schemele de producere a semnalelor chinestezice atat de complexe si perfectionate nu numai la om ci si la alte clase de animale.

Totusi numai creierul uman a atins acel nivel de organizare care sa-i permita elaborarea si operarea cu cel mai complex sistem de semnale, limbajul articulat, din care au fost derivate mai tarziu si asa numitele limbaje artificiale ca de exemplu limbajul matematic, limbajul de programare.

Cuvantul, alaturi de unealta, va deveni unul din factorii fundamentali ai dezvoltarii psihice a omului.

Verbalizarea, adica fixarea in cuvant in calitatea lui de semn sau cod a produselor reflectarii psihice (stari emotionale, notiuni) se va impune ca un principiu esential al organizarii activitatii cerebrale. Pe baza cuvantului ca purtator de semnificatii si substitut al obiectelor si fenomenelor concrete din jur se va inchega un complex sistem de legaturi temporare, care se va exterioriza in cel mai complex tip de comportament din cate a imaginat evolutia - comportamentul verbal.

Baza genetica a aparitiei si dezvoltarii limbajului este relatia de comunicare.

Aceasta presupune existenta si interactiunea a minimum doi indivizi care emit si receptioneaza reciproc mesajele unul altuia.

Disparitia indivizilor care sunt purtatorii si producatori reali ai proceselor comunicationale duce nu numai la disparitia limbajului ca fenomen psihologic, ci si a limbii ca fenomen social-viu.

Prin organizarea sa interna, creierul uman poseda doar competenta lingvistica, dar nu si performanta. Ultima devine posibila numai in receptarea si integrarea din afara a sistemului limbii.

Important de subliniat este faptul ca competenta lingvistica a creierului se cere a fi fructificata din primele zile dupa nastere altminteri ea diminua si nesolicita pana la varsta de 14 ani dispare cu totul. Faptul a fost demonstrat de analiza celor catorva cazuri de copii pierduti in jungla si gasiti la varste relativ mari. Cei care au depasit varsta de 15 ani nu au mai putut fi verbalizati. Cel mai usor si rapid, creierul asimileaza si integreaza limba in care se desfasoara comunicarea cotidiana din anturajul imediat al copilului. La varste fragede este facilitata si invatarea limbilor straine: mai tarziu competenta creierului pentru acestea diminueaza, adultul invatand mai greu decat copilul oricare limba straina.

Structura si organizarea limbajului

Limbajul este interpretat ca un sistem inalt organizat si integrat. El presupune existenta unor elemente constitutive concrete si a unui ansamblu de operatii de transformare si relationare - combinare a acestor elemente. Unitatea de baza constitutiva a limbajului este cuvantul. El are doua laturi : latura fizica externa exprimata in semnale perceptibile de tip sonor (sunetele articulate), vizual (grafemele limbajului scris) sau tactil (semnele alfabetului Braille) si latura informationala interna, care determina semnificatia.Formarea semnului limbajului reclama fixarea si pastrarea in mecanismele memorative ale creierului nu numai a imaginii structurii fizice a cuvantului (sonore, grafice sau tactile) ci si a legaturii lui designative cu obiectul (relatia extralingvistica). Pentru a inlatura echivocul si nedeterminarea semantica in comunicare, este necesar ca fiecare cuvant sa reprezinte un numar cat mai mic de obiecte sau dimensiuni ale realitatii. Idealul ar fi ca raportul de designare sa fie de 1/1 adica un cuvant perceptibil distinct pentru un singur obiect sau insusire. Aceasta ar duce insa la crearea unui volum atat de mare de cuvinte, incat ar depasi capacitatea memorativa utila a creierului, creand dificultati si mai mari in desfasurarea comunicarii. Astfel ca principiul economiei este satisfacut prin acceptarea multiplicitatii semantice a cuvantului sau a polisemiei : unui cuvant i se atasaza mai multe semnificatii. In acest caz decodificarea si identificarea continutului informational sa se realizeze in context, in functie de relatiile care se stabilesc intre cuvantul dat si alte cuvinte.

Pentru asigurarea discursivitatii si fluentei comunicarii verbale este necesara engramarea in mecanismele memorative nu numai a cuvintelor dar si a regulilor logico-gramaticale de conectare si combinare a lor. Dupa cum se stie, unitatea de baza a acestui gen de comunicare nu este cuvantul singular ci propozitia, o structura logico-gramaticala inchegata, obtinuta din combinarea seriala a doua sau mai multe cuvinte.

Discursivitatea reclama ordonarea si integrarea propozitiilor in unitati semantice mai mari de tipul frazelor, paragrafelor. Crcetarile de psihologie genetica au aratat ca in organizarea structurilor verbale se disting doua stadii :stadiul fonetic si stadiul semantic.


Primul stadiu rezida in ordonarea cuvintelor dupa similitudini fonetice si in conditionarea reactiilor de raspuns la stimuli verbali preponderent de informatie. El se intinde pana la varsta de 3 ani.

Cel de-al doilea stadiu (semantic) se caracterizeaza prin aceea ca ordonarea si ierarhizarea cuvintelor in cadrul vocabularului intern se fac dupa similitudini de continut, semantice.

Rolul reglator al cuvantului in raport cu comportamentul se comuta de la nivelul fizic al informatiei la cel intern al continutului, al semnificatiei. Latura semantica se impune ca dominanta. Cuvantul nu se leaga direct de obiect, ci indirect prin intermediul imaginii mintale a lui. De aceea, semnificatia se mentine atata timp cat se pastreaza legatura cuvantului cu modelul informational intern, mintal al obiectului; destramarea acestui model ca urmare a unei tulburari patologice a functionarii creierului duce inevitabil si la destramarea semnificatiei, cuvantul ca entitae fizica putand ramane nealterat. Semnificatia va fi alterata si in cazul cand tot in urma unor focare patologice ale creierului este dezorganizat cuvantul, ca entitate structurala distincta, asa cum se intampla in afazia senzoriala si motorie.

In primul caz, semnificatia este abolita datorita pierderii capacitatii subiectului de a integra, diferentia si identifica individualitatea fonetica si vizuala a cuvintelor auzite sau scrise.

In al doilea caz semnificatia este alterata datorita dezorganizarii modelelor si schemelor motorii, articulatorii ale vorbirii care face imposibila producerea adecvata a cuvintelor in plan oral.

Prin urmare, latura semantica a limbajului trebuie inteleasa ca unitate functionala tabilaa cuvatului ca suport fizic, s a imaginii mintale interne ca model informatonal al obiectului.

Pentru a se realiza in procesul comunicarii, aceasta latura reclama stabilirea unui anumit izomorfism intre tezaurele lingvistice ale emitentului si receptorului.

Comunicarea verbala are la baza convertibilitatea deplina dupa raportul 1:1 a relatiilor dintre emitent si receptor.

Tezaurul lingvistic se elaboreaza in cursul ontogenezei prin interiorizarea treptata a structurilor obiective ale limbii. La diferiti indivizi insa el se va situa la nivele diferite, in functie de orizontul general de cultura si de specificul profesiunii fiecaruia. In cadrul lui am putea delimita 3 zone integrative:

Zona integrativa nucleu in care intra elementele constitutive de baza ale limbii si care formeaza scheletul comunicarii cotidiene intre indivizii care vorbesc limba data. Aceasta se elaboreaza in ontogeneza si se situeaza aproximativ la acelasi nivel la toti sau la majoritatea indivizilor adulti.

Zona integrativa secundara se constituie in cadrul procesului de instruire scolara, al asimilarii structurilor de baza ale stiintei si culturii, ale lecturilor literare. In ea intra elemente cu o frecventa mai mica in comunicarea cotidiana. La nivelul acestei zone, diferentele individuale devin pregnante, practic inexistand doi indivizi la care alcatuirea si functionarea zonei respective sa fie identice.

Zona integrativa tertiara cuprinde cu precadere, elemente si structuri lingvistice specifice unei profesiuni. Aceasta zona inalt specializata a tezaurului lingvistic individual cu cea mai mare arie de intindere este accesibila in comunicare unui numar restrans de indivizi, care alcatuiesc un acelasi grup profesional.

Gradul de consolidare a celor trei zone la nivelul mecanismelor neuronale este invers proportional cu ordinea constituirii lor in ontogeneza; cel mai puternic consolidata este zona primara, iar cel mai slab zona tertiara. Cele trei zone nu trebuie concepute ca fiind izolate una de cealalta ci ca fiind reciproc intersectabile. Incarcatura semantica a elementelor fiecarei zone este variabila: ea poate creste pe masura includerii si folosirii elementelor respective in situatii comunicationale noi sau poate sa scada (degradare semantica) ca urmare a nefolosirii elementelor date si a neraportarii lor la realitatea extralingvistica pe care o desemneaza. Cu cat subiectul destinatar este mai bine pregatit (are acumulata mai multa informatie despre domeniul comunicarii) si dispune de un tezaur mai elaborat, cu atat cantitatea de informatie semantica pe care o va extrage din mesajul verbal receptionat va fi mai mare si invers.

Sistemul limbajului evolueaza in directia unei cat mai precise determinari semantice; totusi nu se ajunge niciodata ca aceasta sa fie absoluta. In cadrul tezaurului individual, cuvintele au grade de interpretare semantica (decodificare) diferite, in vreme ce unele cuvinte sunt relativ precis definite, din punct de vedere al semnificatiei; altele au o determinare semantica foarte vaga sau eronata, subiectul indicand o alta semnificatie decat este obiectiv consacrata.



In raport cu fluxul cuvintelor receptionate din afara, unul si acelasi subiect realizeaza o decodificare semantica diferita: unele mesaje sunt adecvat intelese, altele vag, iar altele sunt decodificate eronat.

In fine, chiar mesajele in sine adecvat intelese de catre destinatar, lasa o anumita nedeterminare semantica ce ar reclama noi completari si precizari. In clinica, testarea structurilor verbale trebuie facuta secvential, prin investigarea succesiva a tuturor zonelor si stadiilor.

Mecanismele limbajului

Limbajul se inumara printre acele functii psihice a caror investigatie neurofiziologica a furnizat date experimentale in favoarea teoriei localizationiste.

In urma investigatiilor efectuate deBroca (1861) si Wernicke (1874) s-a format ferm convingerea ca limbajul beneficiaza de o localizare precisa la nivelul creierului.

Pana aproape de zilele noastre la intrebarea care este baza sau mecanismul neurofiziologic al limbajului, raspunsul venea imediat fara ezitare: centrul lui Broca (circumvolutia frontala a treia din hemisfera dominanta) pentru limbajul expresiv si " centrul Wernicke" (prima circumvolutie temporala din hemisfera dominanta) pentru limbajul impresiv, adica pentru intelegerea vorbirii celor din jur.

Cercetarile ulterioare, fara a infirma constatarile faptice ale lui Broca si Wernicke, au dus la o corelare semnificativa a modelului ingust - localizationist conceput de ei.

Printre cei care au contribuit decisiv la trasarea unei perspective mai largi in abordarea si explicarea mecanismelor neurofiziologice ale limbajului a fost Jackson (1835-1911). Acest autor a emis ipoteza comform careia trebuie luate in seama ambele hemisfere cerebrale, iar nu doar cea dominanta. Hemisfera stanga este implicata direct deoarece lezarea ei priveaza pe om de vorbire, in timp ce hemisfera dreapta ajuta la recunoasterea imaginilor simbolizate.

Jackson considera ca centrul lui Broca coordoneaza miscarile limbii, buzelor, laringelui si faringelui si sublinia ca daca afazicul a pierdut limbajul propozitional, el poate dispune de un limbaj emotional si de stereotipii. El socotea ca aceste relicve ca si jargonul, se afla sub dependenta hemisferei drepte. In cazul unei asemenea leziuni apar efecte negative reprezentate de incapacitatea de a vorbi, scrie si citi si semne pozitive manifestate prin capacitatea bolnavului de a intelege ceea ce i se spune, de a misca corect organele de articulare cand mananca si bea si de a utiliza un limbaj emotional. Efectele pozitive se datoresc activitatii unui nivel inferior eliberat de sub controlul nivelului superior.

Orientarile trasate de Jackson au fost preluate de Pick si Head. Acestia au incercat sa demonstreze inconsistenta localizarii rigide a limbajului pledand pentru admiterea unei baze integrative neurofiziologice mai largi si dinamice in care este inclusa intelegerea, abstractizarea, generalizarea. Astfel, Head distingea afazia verbala, sintactica , nominala si semantica. Important este ca Head admitea ca toate cele patru tipuri de afazii mentionate pot sa apara atat in leziuni ale hemisferei stangi cat si in leziuni ale hemisferi drepte.

Wilson (1926) includea in mecanismele limbajului si ariile asociative, corticale. Dupa el, afazia apare ca rezultat al unei dezordini a mecanismelor transcorticale (nivelul cel mai inalt dupa Jackson) care se repercuta asupra proiectiilr corticale (nivelul mediu dupa Jackson).

Luria analizand critic diferitele puncte de vedere gaseste ca cele mai plauzibile sunt ipotezele lui Jackson. El a dezvoltat modelul sistemic al mecanismelor cerebrale ale limbajului.






Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Comentarii literare

ALEXANDRU LAPUSNEANUL COMENTARIUL NUVELEI
Amintiri din copilarie de Ion Creanga comentariu
Baltagul - Mihail Sadoveanu - comentariu
BASMUL POPULAR PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR - comentariu

Personaje din literatura

Baltagul caracterizarea personajelor
Caracterizare Alexandru Lapusneanul
Caracterizarea lui Gavilescu
Caracterizarea personajelor negative din basmul

Tehnica si mecanica

Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice.
Actionare macara
Reprezentarea si cotarea filetelor

Economie

Criza financiara forteaza grupurile din industria siderurgica sa-si reduca productia si sa amane investitii
Metode de evaluare bazate pe venituri (metode de evaluare financiare)
Indicatori Macroeconomici

Geografie

Turismul pe terra
Vulcanii Și mediul
Padurile pe terra si industrializarea lemnului



Simularea: tipuri de simulari, notiuni si definitii
TELENCEFALUL
Dedublare, disociere, depersonalizare -referat
Stresul si gestionarea lui
INVATAREA SCOLARA
Stilurile de invatare ale elevilor deficienti de auz
Comportamentul antisocial - tulburarea de personalitate de tip antisocial
Metode in psihologia sociala



Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu