Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » psihologie psihiatrie
Relatiile cu ceilalti oameni

Relatiile cu ceilalti oameni


RELATIILE CU CEILALTI OAMENI

Nevoi fiziologice



Nevoia de siguranta


Trebuinta de afiliere

Nevoia de statut de apreciere

Nevoia de initiativa

Nevoia de dezvoltare

Fig. 1. "Piramida trebuintelor umane" (reproducere dupa I. Radu, 1994, p. 158)

AFILIEREA

Fiintele umane simt nevoia de afiliere. Nu putem face fata vreme indelungata situatiei de a fi, perioade mari de timp, in afara unui contact cu alte fiinte umane.

Ex. inchisorile politice - regimul de detentie era de izolare. Cazul Lenei Constante, cazul detinutilor care se automutileaza.

Schachter (1959) a efectuat un experiment cu participanti voluntari - 8 studenti - primul care a intrerupt experimentul dupa 20 minute, ultimul dupa 8 zile. Izolarea nu i-a afectat in mod egal pe toti dar si cel care a rezistat cel mai mult a reclamat sentimente de neplacere si anxietate. Schachter propune patru motive posibile pentru o dorinta atat de puternica de a ne afilia cu altii:

Anxietatea este redusa cand suntem impreuna cu alti oameni, ne simtim mult mai in siguranta intr-un grup. Cutrona (1986) a descoperit relatii semnificative intre interactiunea sociala si stres.

Preocuparile imediate reduc din anxietate.

Avem nevoie continua de informatii care, in asociatie cu altele, ne pot asigura ceea ce Kirkpatrick si Shaver (1988) numesc claritate cognitiva. Cand oamenii se afla in situatii stresante cauta ajutorul altora (specialist, prieteni).

Impreuna cu altii dobandim instrumentele de autoevaluare. Autoevaluarea este un mecanism pentru reducerea anxietatii.

Modele de afiliere. Legaturile sistematice pe care le facem impreuna cu alti oameni ne situeaza in anumite retele sociale. Acestea nu sunt statice, mai ales cand oamenii se deplaseaza. Hays si Oxles (1986) au identificat anumite diferente de gen. Barbatii au mai multi prieteni decat femeile. Femeile asigura prietenilor mai multa sustinere sociala atat informationala cat si emotionala. Originea acestor diferente de gen au fost studiate de Wheeler et al. (1983) care au sugerat ca femeile au fost socializate pentru a-si exprima trairile emotionale mai mult decat barbatii. Ei au descoperit ca interactiunile dintre femei sunt mai profunde decat cele intre barbati, masurate prin destainuirea fata de altii si sine, intimitate si simpatie.


Alegerea relatiei. Deux et al. (1983) au enumerat sase factori care influenteaza raspunsul la intrebarea ce ne atrage la o anumita persoana astfel incat dorim sa ne afiliem cu ea?

Proximitatea (factorul de apropiere)

Similaritatea in credinte, valori si caracteristici de personalitate

Complementaritatea trebuintelor

Factorul simpatie sau agreabilitate

Atractivitate fizica

Reciprocitate in atractie

Proximitatea (factorul de apropiere). Ne plac mai mult oamenii care locuiesc aproape de noi decat cei aflati la distanta. Festinger (1950) a aratat ca oamenii care locuiesc pe aceeasi scara se plac mai mult decat ceilalti. Hogg si Vaughan (1995) au evidentiat cateva motive care sustin aceasta alegere:

a)     familiaritatea - pe masura ce vedem mai mult o persoana, ne place.

b)     disponibilitatea - cand se impune un efort din partea noastra pentru a interactiona cu cineva, costul social este scazut.

c)     asteptarea ca interactiunea sa continue - daca ne asteptam sa interactionam cu o persoana pe o perioada extinsa, facem un efort pentru a o placea.

Similaritatea in credinte, valori si caracteristici de personalitate. Experimentul realizat de Newcombe (1961) pe studenti a dovedit ca in prima etapa a afilierii a contat factorul proximitate pentru ca pe parcursul timpului sa domine similaritatea in credinte, valori si caracteristici de personalitate precum si gradul de atractie.

Byrne (1971) a incercat sa formuleze legea atractiei.  Aceasta postuleaza existenta unei relatii lineare intre gradul de atractie si proportia de atitudini comune. Cu cat indivizii au mai multe atitudini in comun, cu atat sunt mai atrasi unul de altul.

Procesul pare sa functioneze pe doua cai: nu suntem atrasi doar de cei care au aceleasi atitudini ca si noi dar ii si respingem pe cei cu atitudini si valori contrare. Dovezile arata si ca procesul similaritate-atractie are o probabilitate mai mare sa intre in functiune decat procesul deosebire-repulsie.

Exista si situatii cand preferam indivizi cu trasaturi opuse, mai ales atunci cand acestia sunt stigmatizati sau perceputi ca avand un statut social mai scazut. Ex. pericolele adolescentilor. Prea multa asemanare cu o persoana indezirabila ameninta imaginea noastra de sine.

Complementaritatea trebuintelor. Winch et al. (1954) au sustinut ca oamenii isi aleg relatiile astfel incat nevoile de baza sa poata fi satisfacute reciproc. Aceasta este teoria complementaritatii trebuintei. Alti cercetatori au aratat ca teoria opereaza numai pe termen lung, in prima etapa actioneaza similaritatea valorilor. Alti cercetatori au corelat respectiva teorie cu dominatia sau nesupunerea - o persoana dominanta are tendinta de a fi atrasa de una supusa (in general legata de chestiunea maritala).

Simpatia. Simpatizam oamenii care sunt placuti. Trasaturile atractive - in relatiile cu noi - se pozitioneaza astfel: cand spunem despre cineva ca este amabil, am vrea sa fim receptorii, beneficiarii acelei amabilitati.

Atractivitatea fizica. Frumusetea depinde de gustul celui care o apreciaza dar si de cerintele modei. Experimentul efectuat de Cunningham (1986) reliefeaza ca americanii considera atractive fizionomiile considerate "dragalase" (faciale asemanatoare cu cele ale copilului mic) ceea ce implica tinerete - jeunismul, senzualismul etc. Atractivitatea fizica este legata de primele impresii pe care ni le facem despre cineva. La interviurile de angajare - scoruri mai mari persoanele atractive. De asemenea, juratii voteaza pedepse mai usoare pentru inculpatii atractivi. Exp. lui Landy si Sigall (1974) - eseurile punctate cu si fara fotografii. Femeia cea mai atractiva a avut eseul cel mai bine evaluat.

Reciprocitate in atractie. Ii placem pe cei care ne plac si ii respingem pe cei care ne resping. Daca o persoana are o apreciere de sine inalta este mai putin influentata de cei care o plac sau o resping. Dittes (1959) a descoperit ca acolo unde grupul parea sa agreeze un individ cu o apreciere de sine scazuta, acel individ avea o simpatie deosebita pentru grup. (cazul retelelor de organizare - legionari (cuibul), comunisti (celula).

Teoriile atractiei

Teoria echilibrului. Implicarea dintre oameni intareste legaturile dintre ei si implica sentimente pozitive. Aceasta este o stare de echilibru. Neintelegerea dintre oamenii care se agreeaza reciproc produce tensiune- aceasta este o stare de dezechilibru. Ex. succesul lui Freud, nu neaparat sexualitatea cat demonstratia ca nevrozele se datoreaza celor apropiati, familia nu mai este o sursa de fericire conform dogmelor religioase. Ambele parti isi vor schimba atitudinile sau convingerile (cognitii despre locul care produce neintelegerea) pentru a restabili echilibrul. Daca insa oamenii nu se agreeaza reciproc de la inceputuri, va exista un dezechilibru pe care niciunul nu va incerca sa-l modifice. Pentru ca nu este un echilibru de restabilit, nu exista nici un sentiment de disconfort. Heider (1958) care a formulat teoria echilibrului, a aratat ca sunt doua relatii posibile intre oameni:

a)     o relatie de unitate (ca membrii ai unui grup sau ca avand ceva in comun);

b)     o relatie de preferinta

Teoria echilibrului este, in esenta, o teorie cognitiva, bazata pe faptul ca exista o presiune pentru dobandirea si mentinerea consistentei cognitive.

Teoria intarire-afect. Bryne si Clore (1970) au folosit modelul teoriei invatarii la explicarea atractiei interpersonale. Pornind de la premisa ca stimulii sunt fie recompensatorii, fie punitivi, ii placem pe cei care ii asociem cu recompensa si ii respingem pe cei asociati cu pedepse. Nu numai ca ne place ca un individ sa fie amabil dar agreem si locul unde s-a petrecut aceasta amabilitate si pe ceilalti oameni care au fost prezenti in acel moment.

Teoria schimbului social elaborata de Clark si Mills (1982) si teoria interdependentei a lui Thibaut si Kelley reprezinta prelungiri ale teoriei intaririi. Fiecare persoana angajata intr-o relatie asociaza anumite costuri si beneficii cu acea relatie. Relatiile cu persoanele straine sau cu asociatii le tratam diferit, prin ceea ce se numeste strategia minimax (nazuim spre minimalizarea costurilor si maximalizarea beneficiilor): Trebuie insa sa existe un echilibru intre ceea ce o persoana ofera si ceea ce primeste - aceasta este ceea ce se numeste o relatie de schimb. Acestea sunt comune si mai flexibile. Cu relatiile de familie si prietenie nu suntem atat de preocupati de raportul input si rezultat. Cu toate acestea costurile si beneficiile intra in calcul. Un concept important e nivelul de comparatie - standardul comun dupa care pot fi judecate toate relatiile. Recompensele sunt comparate cu ceea ce indivizii sunt interesati sa primeasca. Fiecare dintre noi si-a stocat in memorie scheme legate de ceea ce asteapta de la o relatie. Numai in cazul in care beneficiile vor depasi nivelul de comparatie, relatia va fi considerata satisfacatoare. O evaluare similara poate fi facuta si in cazul costurilor implicate de o relatie. Doar daca recompensele depasesc costurile, relatia va continua. Evaluarea schimbului social - daca avem o relatie cu cineva dintr-o alta etnie sau dintr-o comunitate intoleranta si rasista - intoleranta comunitatii impune costuri suplimentare care poate zdruncina echilibrul.

Teoria echitatii - Walster et al. (1978) fac o succinta relatare a acesteia astfel:

a)     maximalizarea recompensei si minimalizarea costurilor (principiul minimax)

b)     sunt mai multe modalitati de impartire a recompensei dar trebuie sa existe o intelegere asupra unui sistem corect

c)     o relatie inechitabila produce suferinta; cu cat relatia e mai inechitabila, cu atat mai mare e suferinta;

d)     cineva care se afla intr-o relatie inechitabila va cauta sa o readuca in limitele echitatii. Partenerul afectat va depune eforturi atat cat e necesar pentru a stabili echitatea. Aceasta va continua atata timp cat mai e o sansa de restabilire a echitatii.

Adams (1965) identifica doua situatii speciale privind echitatea:

  1. Schimbul reciproc de resurse
  2. Distribuirea resurselor limitate

Astfel echitatea intre doi indivizi A si B exista atunci cand rezultatele lui A si inputurile lui A sunt egale cu rezultatele lui B si inputurile lui B. Atunci oamenii considera ca sunt tratati echitabil. Aceasta regula a dreptatii  a fost propusa initial de catre Homans (1961). Daca consideram ca ne aflam intr-o inechitate, suntem motivati sa facem ceva. Modalitatile posibile de interventie sunt urmatoarele:

  1. Sa modificam inputurile si/sau rezultatele
  2. Sa ne schimbam perceptiile despre input-uri si rezultate astfel incat relatia sa nu mai apara inechitabila.

Cand nici una dintre solutii nu mai functioneaza, relatia se va sfarsi. In practica, societatea opereaza pe baza normelor care includ:

--norma echitatii (descrisa deja)

--norma bunastarii sociale - resursele trebuie distribuite corespunzator nevoilor oamenilor

--norma egalitarista - fiecare obtine o parte egala

Adams considera ca indivizii prefera totdeauna norma echitatii dar cercetari mai recente demonstreaza ca imprejurarile si situatia au legatura cu norma aleasa. Lamm si Kayser (1978) sugereaza ca intr-o relatie input-urile prietenului sunt evaluate diferit de cele ale unui necunoscut. Si genul face diferenta - barbatii tind sa foloseasca norma echitatii iar femeile sunt mai dispuse sa aloce resurse pe baza normei egalitariste. Kahn et al. (1980) subliniaza ca rolul traditional al femeilor este acela de mentinere a armoniei grupului.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.