Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice




Acasa » tehnologie » criminalistica
Coordonate psihologice ale personalitatii infractorului

Coordonate psihologice ale personalitatii infractorului




COORDONATE PSIHOLOGICE ALE PERSONALITATII INFRACTORULUI

Pornind de la faptul ca infractionalitatea este un fenomen in esenta social si ca el se compune din totalitatea infractiunilor infaptuite intr-un timp si intr-un spatiu determinat, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca in spatele acestei totalitati stau oameni reali cu dorinte, trebuinte, trairi emotionale, temperamente, aptitudini si trasaturi caracteriale, intr-un cuvant indivizi cu personalitati bine conturate.

Astfel, nu este de mirare ca atentia specialistilor din domeniul criminalitatii s-a concentrat asupra personalitatii infractorului, acesta fiind de fapt obiectul principal al studiilor de criminologie, de psihiatrie, psihologie sau de sociologie a infractionalitatii.




Pe de alta parte, in ultimele decenii se remarca eforturile care se fac pentru a-l putea privi pe infractor in dinamica devenirii sale, renuntandu-se la viziunile statice si simpliste care il considerau ca pe un individ cu dereglari biologice, psihologice, sau cu defecte si insuficiente ale componentei sociale a personalitatii.

Astazi se contureaza tot mai mult tendinta de a tine seama de un complex de factori care il fac pe individ sa ajunga infractor, de modalitatile specifice prin care se ajunge la actul infractional si de rolul victimei in cadrul acestui porces.

1. Curente si orientari in abordarea personalitatii infractorului.

Odata cu finele secolului au aparut o serie de curente si orientari care au cautat sa confere o explicatie stiintifica personalitatii infractorului. Acestea au incercat sa reliefeze elementele definitorii care deosebesc personalitatea infractorului de cea a cetateanului onorabil. Chiar daca aceste curente si orientari prezinta puternice note de simplism si unilateralitate ele merita a fi enumerate datorita unor aspecte valoroase de care se poate tine seama in activitatea de prevenire si combatere a infractionalitatii.

Biologismul ,este curentul care a generat cele mai aprige controverse si care a dat nastere in continuare la o multitudine de orientari. In linii generale biologismul considera ca infractorul este rezultatul unor dereglari biologice care sunt fie de natura ereditara, fie sunt dobandite pe parcursul vietii.

Printre cele mai interesante orientari biologice se pot retine: orientarea anatomica, cea fiziologica si cea genetica.

Orientarea anatomica arata ca infractorii comparativ cu oamenii simpli, obisnuiti, prezinta o serie de particularitati care pot fi identificate cu usurinta. De exemplu, Lombroso24 considera ca:

individul inclinat spre viol ar avea urechile mari, capul turtit, ochii oblici si apropiati;

hotul ar putea fi identificat dupa accentuata mobilitate a fetei si a mainilor, ochii mici si nelinistiti, fruntea ingusta si inclinata;

ucigasul s-ar caracteriza prin ingustimea craniului, lungimea maxilarelor si prin proeminentele pometilor obrajilor;

Orientarea fiziologica releva indeosebi rolul direct sau indirect al glandelor si hormonilor in declansarea si functionarea instinctelor si afectivitatii care, la randul lor, ar avea influenta directa asupra infractionalitatii.

Orientarea genetica considera ca elementul determinant in structura personalitatii infractorului l-ar constitui dereglarile genetice, aberatiile cromozomiale. Astfel, semnul ca o persoana va deveni sau nu infractor s-ar gasi inscris in codul ei genetic.

Biologismului si orientarilor sale li se reproseaza, pe drept cuvant, faptul ca reduc deosebirea dintre infractori si oameni simpli, normali, neinfractori, la factori biologici, ca sustin in ultima instanta existenta unor personalitati care ar avea inscrise fie pe fizionomie fie in secretia sistemului endocrin ori in programul genetic semnele infractionalitatii. Pe de alta parte, cu toate perspectivele pe care le deschid orientarea fiziologica si mai ales cea genetica raman inca la stadiul de ipoteze in explicarea personalitatii infractorului.

Curentul psihiatric arata ca infractorii s-ar deosebi de neinfractori prin faptul ca primii ar fi bolnavi psihici. Si acest curent priveste in maniera unilaterala personalitatea infractorului, explicand esenta acestuia printr-un factor de natura patologica. Argumentele care se aduc in combaterea acestui curent sunt urmatoarele:

chiar psihiatrii insasi au greutati in stabilirea cu exactitate a limitei care desparte normalitatea de patologic;

ponderea bolnavilor mentali in totalul populatiei infractoare este redusa;

nu toti cei care au tutlburari de natura psihiatrica devin infractori;

Curentul psihologizant considera ca infractorii s-ar deosebi de neinfractori prin faptul ca procesele, activitatile si insusirile lor psihice ar fi suficient dezvoltate sau ca ele ar functiona defectuos. O greseala importanta a celor care sustin acesta conceptie consta in aceea ca limiteaza esenta personalitatii infractorului doar la coordonata sa psihologica, trecand in omisiune ca atributul oricarei personalitati umane – asadar si a infractorului – este o rezultanta specifica influentelor mediului social asupra individului.

Curentul sociologizant, pune un accent exagerat pe rolul factorilor obiectivi, considerand ca rolul factorilor socio-economici sunt singurii cu relevanta pentru ca un individ sa devina sau nu infractor. Din cadrul acestui curent, si acesta unilateral, se detaseaza orientarea interactionalismului social26 care il considera pe infractor ca rezultat al etichetarii si stigmatizarii realizate de anumite grupuri sociale, acestea selectionandu-i pe infractori din ansamblul populatiei. Astfel, se ajunge la concluzia ca personalitatea individului nu ar fi decat un simplu instrument al actiunii factorilor

sociali, care, in mod nemijlocit, i-ar impinge pe unii indivizi spre infractionalitate. Daca lucrurile ar sta asa, atunci nu s-ar putea explica situatiile in care intr-un grup de indivizi supusi acelorasi conditionari si influentari sociale unii devin infractori iar altii nu.



Fata de curentele si orientarile enumerate putem cu usurinta sa concluzionam ca:

ele pun un accent exagerat pe una din componentele personalitatii umane, si anume orientarea biologica, psihologica sau sociala.

se considera ca infractorul s-ar deosebi de omul simplu, care nu este predispus infractionalitatii prin functionarea defectuoasa, carentiala a uneia din coordonatele esentiale ale personalitatii sale.

La aceste puncte de vedere unilaterale trebuie sa comentam ca factorii biologici devin dimensiuni, rezultante, cu semnificatie criminogena numai prin integrarea lor dinamica in contextul vietii, ordinii si activitatii sociale. La randul ei, componenta sociala a personalitatii este impregnata de notele individualitatii biologice si psihologice, personalitatea infractorului nefiind decat un proces de interactiune dintre planul biologic, psihologic si social.

Personalitatea infractorului este in cele din urma rezultatul factorilor subiectivi si obiectivi ce isi au originea in esecul proceselor de socializare si de integrare sociala.

2. Trasaturi esentiale ale personalitatii criminale.

Particularitatile psihice ale faptuitorului iau parte nemijlocita la constituirea  personalitatii criminale, cunoasterea temeinica a acestora prezentand un mare interes in criminologie, atat in plan etiologic cat si profilactic.

Pentru carcterizarea personalitatii criminale, criminologia foloseste mai ales trasaturile psihice esentiale si anume acelea care vizeaza temperamentul, aptitudinile si caracterul – considerate ca formand structura personalitatii.

Temperamentul – asa numita fire a individului – indica capacitatea individului si felul de a raspunde la stimuli interni si externi, exprimandu-se in capacitatea de incordare, concentrare nervoasa, autocontrol si evolueaza pe o scara de valori care pleaca de la susceptibilitate si impulsivitate pana la stapanirea de sine si calm. El este considerat ca reprezentand latura dinamica a activitatii nervoase si a comportamentului, fiind fundamentul psihologic al aptitudinilor si caracterului, propriu si distinctiv pentru fiecare individ.

In criminologie, temperamentul este luat in acceptiunea unei particularitati de forma si nu de continut a personalitatii, acelasi comportament putand dezvolta tipuri diferite de caracter. In mod exceptional, izbucnirile de temperament pot interesa insa chiar continutul personalitatii criminale, atunci cand starea de impulsivitate sau agresivitatea insasi genereaza chiar tipul de comportament criminal ( de pilda, in cazul violentei psihopatologice).

Aptitudinile – denumite si complexe functionale sistematizate – privesc insusiri ale individului care pot facilita reusita sau chiar conditioneaza posibilitatea realizarii unor actiuni fizice sau proiecte intelectuale. Pentru criminologie, prezenta aptitudinilor este legata atat de problematica generala a adaptarii sociale, cat si de studierea tendintei actuale spre profesionalizare a unei parti a criminalitatii ori de modul ei de a opera ( modus operandi ).

In raport cu natura operatiilor implicate aptitudinile pot fi : aptitudini simple, elementare si aptitudini complexe.28

Aptitudinile simple se sprijina pe un tip omogen de operare sau functionare.Acestea inglobeaza toate proprietatile sensibilitatii, de tipul acuitatii vizuale, tactile, olfactive, de vedere in spatiu si orientare in timp, simtul ritmului, capacitatea de concentrare si distributie a atentiei etc.

Acestea mijlocesc actiunile si conditioneaza eficienta pe anumite laturi ale activitatii.

Aptitudinile complexe apar, la o prima interpretare, ca o reuniune de aptitudini simple, elementare. Spre exemplu, aptitudinea muzicala presupune acuitatea auditiva, auz absolut, simt al ritmului, reprezentarea melodiilor, memorie muzicala etc. La o interpretare mai profunda se intelege ca nu poate fi vorba de o simpla insumare, reuniune de aptitudini ci este, mai degraba, o structura sau o matrita dupa care se profileaza un stil individual de receptare si reactie propriu muzicianului.

Aptitudinile complexe pot fi, in functie de aplicabilitatea lor : aptitudini speciale si aptitudini generale.

Aptitudinile speciale mijlocesc eficienta activitatii intr-un domeniu deosebit de restrans. Aptitudinile generale sunt solicitate de mai multe domenii de activitate specific umane : spiritul de observatie, capacitatea creativa, inteligenta.

Caracterul reuneste ansamblul insusirilor psihice si morale ale individului – manifestate in regim de oarecare stabilitate, fiind considerat nucleu al personalitatii, expresia concentrata a individualitatii psihice si morale a persoanei.

Sunt cunoscute doua tipuri de caracter, dupa cum trasaturile fundamentale ale acestuia au tendinta de a se exprima in exterior ori de a se interioriza: tipul extravertit-deschis, comunicativ, jovial, sociabil si intravertit-inchis, orientat spre propriul eu, aparent mai putin sociabil si mai putin comunicat Criminologia nu a reusit sa implice diferit tipurile de caracter in etiologia infractiunii. Interesant este totusi de semnalat ca in formele lor extreme de manifestare, extrovertirea tinde spre manifestari caracteristice bolnavilor maniacali, pe cand introvertirea tinde spre automatismul schizofrenic. Caracterul – in general – este influentat de temperament si atitudini, dar procesul formarii sale este foarte complex, asimilarea aptitudinilor si valorilor socio-culturale si transpunerea lor intr-un cadru strict personal, stabil si echilibrat ( - in bine sau in rau - ) realizandu-se pe parcursul intregii perioade de formare a personalitatii – din copilarie si pana in pragul vietii adulte – printr-o

implicare directa de natura existentiala, in mod necesar individuala.

Intre temperament aptitudini si caracter se formeaza stranse corelatii la nivelul oricarui tip de personalitate si, cu atat mai mult, la personalitatile criminale.



Criminologia releva – sub acest aspect – efectul cu totul nefast pe care il joaca – de pilda – in cazul deviatiei de violenta, corelarea unei impulsivitati nestapanite cu aptitudinea fizica dezvoltata (forta, abilitatea, viteza de reactie ) si caracterul “rau” al faptuitorului. Dominanta intregii corelatii si care da pana la urma coloratura personalitatii o constituie insa caracterul.

In aceasta privinta, modelul “personalitatii criminale” avansat de J.Pinatel – axat pe egocentrism, agresivitate, lipsa de afectivitate si labilitate – cu recunoasterea faptului ca in acest context agresivitatea are un rol dinamizator, este de natura a sugera nu numai ideea creditarii temperamentului cu un rol foarte important in ansamblul exprimarilor comportamentale, dar si de a angaja pe o baza mai complexa si diferentiala modul de corelare si de manifestare a diferitelor comportamente ale personalitatii in procesul adaptarii sau inadaptarii sociale.

Egocentrismul reprezinta tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi.

Agresivitatea desemneaza o paleta foarte larga de tendinte, mergand de la simpla afirmare a eului, pana la ostilitate, ea se manifesta printr-un dinamism combativ, care are ca functie invingerea si eliminarea obstacolelor si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane.

Lipsa de afectivitate sau asa numita „indiferenta afectiva” reprezinta acea trasatura negativa prin care individul este impiedicat de a incerca emotii si inclinatii altruiste si simpatice, fiind dominat de egoism si raceala fata de aproapele lui.

Labilitatea reoprezinta o lipsa de prevedere, o deficienta de organizare, in timp, o instabilitate.

Nucleul personalitatii criminale este o structura dinamica, cele patru componente nu trebuie analizate in mod individual, nucleul personalitatii criminale este o rezultanta si nu un dat.

Intrucat toate societatile, in toate fazele lor de dezvoltare au inregistrat comportamente deviante, problema personalitatii infractorilor constituie un obiect de cercetare des intalnit in psihologia juridica.

In descifrarea personalitatii delincventilor se porneste de la un adevar recunoscut si anume ca nici un act in orice forma s-ar obiectiva, nu se poate rupe de autorul sau chiar si gesturile simple poarta pecetea personalitatii celui care le-a efectuat.

Diferenta pregnanta intre delincventi si nedelincventi consta mai ales in comportament, in modul in care actioneaza si reactioneaza in campul psihic in care rezolva situatiile conflictuale.

„Femeia criminal”, conform lui Cesare Lombroso este diferita de barbatul criminal, acesta afimand ca :„ Am vazut de asemenea ca femeile au multe lucruri in comun cu copiii, ca simtul lor moral e diferit; sunt razbunatoare, geloase, cu inclinatie spre o razbunare de o cruzime aparte Cand o activitate morbida a centrelor psihice intensifica calitatile rele dintr-o femeie este clar ca trasaturile semicriminale ale unei femei normale o pot transforma intr-o femeie criminala mai teribila decat orice barbat. Femeia criminala este consecvent un monstru. Cealalta parte a ei este tinuta in limitele virtutilor, din cauze diferite, precum maternitatea, credinta, slabiciunile, si cand aceste influente contrare dau gres si o femeie comite o crima, putem concluziona ca rautatile dintr-o femeie trebuie sa fi fost enorme pana cand sa triumfe asupra atat de multor obstacole'.

La infractorul 'nascut criminal' Lombroso a adaugat doua categorii, criminalii nebuni si criminoloizii. Criminalii nebuni nu sunt de la nastere, ei devin criminali ca rezultat al unor schimbari din mintea lor, care se intrepatrund cu abilitatea lor de a distinge intre bine si rau. Criminoloizii alcatuiesc un grup ambiguu care include criminali obisnuiti, pasionali si alte diverse tipuri.

Majoritatea oamenilor de stiinta nu i-au impartasit entuziasmul si nici punctul de vedere al lui Lombroso. Munca lui a fost intretinuta mai mult de critici decat de sustineri. Teoria potrivit careia, criminalii locuiesc pe treapta cea mai de jos a scalei evolutiei nu a prezentat interes pentru cercetarea stiintifica. Dar faptul ca Lombroso a studiat viata si moartea a mii de prizonieri si a comparat aceste studii cu acelea obtinute de la grupurile de control, in cautarea sa pentru determinarea crimei a schimbat natura intrebarilor puse de generatiile de invatati care i-au urmat.

Influenta lombrosiana continua in cercetarea stiintifica europeana contemporana; oamenii de stiinta americani precum criminologul Marvin Wolfgang spunea: 'ma folosesc precum un om de pai pentru atacul analizelor biologice ale comportamentului criminal'. La moartea sa datorita scopurilor sale din viata, Lombroso si-a donat corpul laboratorului de medicina legala iar creierul

Institutului de Anatomie al Universitatii din Torino, unde pentru multi ani parintele criminologiei empirice a imbratisat determinismul biologic.

3. Tulburari ale personalitatii infractorului.

„Paradoxul consta in faptul ca factorii ce stau la baza dezvoltarii personalitatii nu pot fi usor identificati. Personalitatea, precum si individul, este un produs integral al proceselor ce stau la baza raporturilor sociale ale subiectului. Dar exista o trasatura distincta a personalitatii. Ea este determinata de natura relatiilor ce au format-o: a relatiilor sociale in care se implica doar omul in scopul unei realizari obiective'.

Psihologia juridica si criminologia, ca si psihologia generala si cea sociala, opereaza cu conceptul de personalitate, un construct pluridisciplinar.

Notiunea de personalitate inglobeaza esenta omului ca subiect si obiect al procesului social- istoric, un sistem de atribute biopsihosociale, structuri comportamentale, temperamentale, caracteriale, valori personale raportate la cele sociale, de care dispune o persoana. Deoarece in Codul Penal este utilizata notiunea de „persoana', tinem sa precizam ca in stiinta psihologica si in tratarea oferita in capitolul de fata conceptul de „personalitate' implica si caracteristicile persoanei. Ne referim la faptul ca orice persoana, posedind anumite particularitati intelectuale, afective, volitive, caracteriale si temperamentale, deosebindu-se de semeni si fiind totodata asemanator cu ei, se prezinta si ca o personalitate unica, organizata in conformitate cu capitalul ereditar si influentele mediului.

Personalitatea infractorului este caracterizata de o anumita motivatie, aptitudini, pregatire si orientare comportamentala - criminala, dirijandu-se de modele comportamentale cu caracter antisocial.



Deficientele de natura psihica intereseaza atat devianta psihopatologica, cat si pe cea psihomorala, justitia penala fiind deseori confruntata cu necesitatea distingerii celor doua situatii, fie in domeniul rezolvarii problemelor vizand raspunderea penala si a determinarii gradului de vinovatie, fie al luarii unor infractiuni, dar prezinta pericol social din cauza unor maladii psihice.

Criminologia este interesata atat in studiul nevrozelor cat si a psihopatiilor care graviteaza la limita dintre licitul si ilicitul penal, psihozele ramanand in domeniul specific de interes al psihiatriei.

Nevrozele. Problema relatiilor dintre nevropati – suferinzi constienti a unor conflicte intrapsihice ( nevroza astenica, psihastenia, isteria si altele mixte, avand la baza tulburari functionale psihogene relativ usoare si reversibile) si delicventa este discutabila. In general, se admite ca nevrozele avand un caracter inhibitor marcat, impiedica, iar nu stimuleaza trecerea la actul criminal. Ceea ce nu impiedica insa ca delicventa sa nu fie perfect compatibila cu simplele tendinte nevrotice sau psihonevrotice, care au fost relevate in cadrul unor anchete, in Franta, pe mai mult de jumatate din 500 de tineri delicventi examinati.31 Astfel hiperemotivii au aparut destul de numerosi, temperamentul lor corespunzand unei forme atenuate de nevroza a fricii ( “nevrose d’angoisse” ) si care invadand tot individul pana la obnubilarea intelegerii il poate conduce la acte din cele mai stupide ( ca, de pilda, fuga automobilistului de la locul accidentului, legitima aparare imaginara etc).

Printre psihastenici – indolenti si inactivi – se gasesc multi vagabonti, prostituate, homosexuali utilitari etc. Acestia furnizeaza un important contingent de delicventi, fara o personalitate solida, pe care unele doctrine criminologice ii declara atinsi de labilitate. Trebuie mentionata aici si importanta mitomanilor – mici isterici a caror manifestari exterioare pot fi foarte apropiate celor ale schizoizilor. Foarte inventivi si abili acestia livreaza adevarati specialisti in simularea unor agresiuni ori atentate la pudoare. Trebuie deci sa retinem ca nu atat nevrozele propriu-zise cat tendintele nevrotice par sa aiba importanta in criminologie.

Psihopatiile sunt extrem de raspandite printre delicventi si reprezinta in acceptiunea restransa deficiente psihice care nu inlatura discernamantul critic ( ca si nevrozele ), dar prezinta o serie de atitudini structurate anormal, motiv pentru care conduita acestora se exprima intens si foarte variat in plan infractional. Fiind lipsiti de simt moral ( psihopatiile mai fiind denumite “confruntare cu cei din jur” ) – adeseori conflictul devenind pentru ei o sursa de satisfactie - sunt incapabili de o adaptare perfecta si de durata la mediul familial, sau de microgrup social. In genere, spre deosebire de nevropati, psihopatii nu-si cunosc si nici recunosc boala si, in genere, nu sunt considerati bolnavi mental decat in sens larg.

Specialistii considera psihopatia ca o entitate limfotropa normalului, in care trasatura dominanta o formeaza tulburarile de adaptare familiala si socioprofesionala. Faptele penale comise de psihopati sunt realizate cu luciditate si atrag raspunderea penala ( ca si in cazul nevropatilor ), cu rare exceptii stabilite pe cale de expertiza psihiatrica, - cand se constata totusi absenta responsabilitatii.

Specialistii sunt de acord ca este greu de stabilit legatura dintre psihopatie si o anume tipologie de delicventa.32 Statistica releva totusi indivizi cu trasaturi schizoide orientandu-se spre delictele care presupun abilitate, ca: abuzul de incredere, escrocheria si indivizi marcati de trasaturi paranoide orientandu-se spre acte de razbunare si pseudoprostitutie ( tipul agresiv-revendicator ), furt, crima pasionala sau delictul politic.

In literatura noastra, se mentioneaza implicarea psihopatilor care manifesta prin instabilitate, impulsivitate, reactivitate normala fata de exigentele vietii, incapatanare, inclinatie spre perversiune, toxicomanie in savarsirea unor infractiuni de furt, vagabondaj, parazitism, escrocherii – inclusiv sentimentale – infractiuni contra demnitatii, a integritatii corporale etc.33

Paleta exprimarii psihopatului este, prin urmare, foarte larga, psihopatia putand fi: astenica, cicloida, epileptoida, excitabila, impulsiva, isterica, paranoida, perversa, psihastenica, schizoida, timopata – cu slaba capacitate de adaptare a reprezentantilor sai, facandu-i improprii pentru a invata prea mult din propria experienta sau din sfaturile altora. Aceasta explica si dificultatile de reeducare a acestora, marea rata a recidivei in randurile psihopatilor.

Psihozele reprezinta afectiunile psihice cele mai grave, ireversibile si in prezenta carora discernamantul si raspunderea penala sunt excluse.

Mentionam cu titlu informativ cele mai raspandite si grave forme de psihoza: psihozele discordante (schizofreniile), epilepsia, psihozele maniaco-depresive, psihozele acute (datorate intoxicarilor, in cazul alcoolicilor), delirurile sistematizate, psihozele post-traumatice, psihozele infectioase, psihozele de involutie. Printre acestea de o periculozitate deosebita este, se pare, paranoia – care poate trece uneori neobservata pana la un punct chiar si de cei din jur – generand adevarati monstri psihici, ca marii mistici sau tirani.

Perversii reprezinta o alta categorie de persoane marcate – utilizand categoriile clasice ale lui Dupre – de anomalii ale unor instincte de baza ale omului, ca cel de conservare, reproducere, asociere.

Astfel, anomaliile instinctului de conservare, pe care criminologia clasica le cerceteaza in apropierea psihopatilor, se manifesta sub forma alcoolismului, a toxicomaniei, prodiguitatii sau avaritiei, putand conduce la o serie de infractiuni contra persoanelor sau bunurilor; anomaliile instinctului de reproducere pot provoca aparitia delictelor sexuale si pe fondul exagerarii sau slabirii sentimentelor familiale pe care le implica, un fel de indiferenta afectiva cu consecinte periculoase. In sfarsit, absenta ori anomaliile vizand instinctul de asociere dezvolta indiferenta afectiva fata de ceilalti, care este un semn caracteristic al numerosilor delicventi.

In etapa actuala, este insa greu de a atinge cu precizie suficienta problema legaturilor reale ale fiecarui tip de anomalie, in raport cu fiecare tip de delicventa.

Statistici citate de J. Pinatel indica, totusi, prezenta masiva a psihopatilor in randul delicventilor, indicand pe diferite grupe procente care merg de la 7,4% pana la 40,5%.34 Alte statistici au dat cifra de 50% de psihopati (caracteriali).








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Expertiza dactiloscopica
Cuplul penal victima–agresor
FOLOSIREA CÂINILOR DE ÎNSOTIRE - PATRULARE ÎN CAZUL PARTICIPARII LA ACTIUNI DE MENTINERE A ORDINII PUBLICE
Fotografia judiciara-Noi procedee si tehnici
Expertiza criminalistica fizico-chimica
Prelevarea (esantionarea) probelor în vederea examinarilor criminalistice de laborator
Acreditarea expertilor criminalisti, exigente europene în lumina standardizarii
Model STANDARD al unui raport criminalistic




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu