Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » tehnologie » criminalistica
Paradigmele aparitiei si dezvoltarii fenomenului suicidar si terorismului kamikaze

Paradigmele aparitiei si dezvoltarii fenomenului suicidar si terorismului kamikaze



Paradigmele aparitiei si dezvoltarii fenomenului suicidar si terorismului kamikaze

In fascinanta sa piesa de teatru „Asasinii”, care exploreaza dinamica unei grupari teroriste rusesti din perioada anilor 1800-1895, Albert Camus a personificat conflictul interior al celulei teroriste prin doua personaje principale, Stefan si Yanek.

Pentru Stefan, organizatia terorista reprezenta un instrument menit unui obiectiv politic mai larg, si anume distrugerea monarhiei tariste. Din punctul sau de vedere, organizatia in sine, precum si membrii ei, nu aveau valoare intrinseca.

Pentru Yanek, organizatia reprezenta „fratia”, personajul manifestand interes pentru fiecare membru al grupului, pe care il considera mai important decat „Cauza”.

Diferenta dintre cele doua puncte de vedere din aceasta piesa de teatru a reprezentat punctul de plecare a analizei stiintifice efectuate de Martha Crenshaw, primul sociolog care a cuantificat diferitele paradigme ale fenomenului terorist.



Marthei Crenshaw ii datoram definirea si sintetizarea principalelor doua curente analitice privind motivatia terorismului, fiecare din aceste abordari avand premise, rationamente si consecinte diferite privind modul de intelegere a terorismului si a consecintelor sale.

Prima explicatie se bazeaza pe prezumtia ca un act terorist reprezinta o alegere deliberata a unui individ aflat in postura de „actor politic”. Organizatia terorista, ca element de unitate, actioneaza in vederea atingerii unor obiective care implica schimbari radicale in statutul politic si social, aceste obiective devenind „valorile grupale” de referinta. Conform acestei abordari, terorismul este interpretat ca un raspuns la anumiti stimuli externi, in special la atitudinea si la comportamentul puterii sau la actiunea guvernamentala. In acest caz, este de presupus ca micsorarea recompenselor (a castigurilor realizate in plan moral sau material) datorate folosirii premeditate a violentei politice poate duce la diminuarea sau disparitia apetentei pentru terorism.

La fel, cresterea costurilor presupuse de apelul la violenta politica premeditata (riposta societatii, descalificarea politica a teroristilor in fata audientei sociale etc.), poate duce la acelasi rezultat.

Cea de-a doua explicatie a emergentei fenomenului terorist se refera la derularea proceselor organizationale interne din cadrul unui grup terorist. Astfel, terorismul este explicat ca rezultat al luptei unei organizatii pentru supravietuire intr-un mediu competitiv si ostil.

In aceasta situatie, liderii grupali vor cauta sa ofere membrilor organizatiei recompense si satisfactii care nu concorda in mod obligatoriu cu scopul politic declarat ca obiectiv grupal. In acest caz, actiunile teroriste nu vor reflecta in mod direct sau necesar valorile ideologice adoptate initial ca premisa a emergentei celulei teroriste.

Nu intamplator am apelat la dramaturgia lui Albert Camus in primele pagini ale acestui capitol, deoarece „Asasinii” ridica o intrebare fundamentala a demersului nostru de identificare a mecanismelor de emergenta a fenomenului terorist si anume: de ce?.

Facand un salt de aproape o suta de ani, si plasandu-ne in plina contemporaneitate, vom apela, in continuare, la nuvela lui Josef Conrad, „Agentul Secret”.

Eroul acestui roman, „Profesorul”, este arhetipul teroristului zilelor noastre. Acest personaj se transformase intr-o „bomba umblatoare pe strazile Londrei”. „Profesorul”, un fost cadru universitar deosebit de inteligent, exclus din viata academica, urmarea sa-l lichideze pe seful structurii antiteroriste britanice, inspectorul sef Heat.

Dictiunea lui Josef Conrad se potriveste extrem de bine cu realitatea, insusi titlul academic al personajului sau reflectand sentimentul de putere pe care il resimte un terorist atunci cand ucide, sentiment care ii atrage pe unii intelectuali dispusi sa apeleze la pistol si bomba, atunci cand argumentele lor academice inceteaza sa convinga.

Am citat acest roman, tocmai pentru ca „Agentul Secret” lanseaza un avertisment serios cititorului tocmai prin prezentarea sintetica a convingerilor unor persoane de fictiune, deoarece realitatea oglindita depaseste fantezia autorului.

„Profesorul” credea ca tara sa - Marea Britanie - „este periculoasa din cauza convingerilor idealiste despre legalitate”. Misiunea teroristilor este aceea de „a sfarama divinizarea legalitatii”. Profesorul afirma ca: „nimic nu mi-ar face mai multa placere decat sa vad politistii impuscand, ziua in amiaza mare, un suspect, si asta cu aprobarea cetatenilor”.

Acelasi personaj sinistru continua: „Jumatate din lupta noastra ar fi castigata daca am putea distruge moralitatea din cadrul institutiilor democratice”.

Profesorul” lansa un mesaj politic, la fel de antidemocratic si imoral ca si bomba care il insotea. Din acest motiv consideram ca terorismul reprezinta un fenomen care nu poate sa apara in afara unui context politic bine definit. Din aceasta perspectiva, actul terorist este desemnat, intr-un anume sens sa creeze sau sa contribuie la realizarea unui deziderat politic sau social. Problema principala a terorismului este aceea ca reuseste sa deformeze realitatea, parazitand, adesea, idealuri si motivatii reformiste.

Din pacate, nu este nici o relatie intre retorica si teoriile propagate de terorism si practica materializata prin maniera actionala a acestuia.

Asa dupa cum vom constata in continuare, marea dificultate a definirii terorismului nu consta in tendinta de generalizare a unei tehnici de aplicare a violentei - care in principiu ar putea fi utilizata de oricine, in toate tipurile de relatii si situatii conflictuale, ci, mai degraba, la limitarea definirii la anumiti factori, numai la anumite tipuri de conflicte etc.

O alta dificultate in procesul de definire a terorismului este caracteristica unui concept de a presupune a priori impartirea in “a face parte dintr-un grup si a te simti in afara grupului”.

Nici in momentul de fata intelegerea cauzala a emergentei terorismului nu a putut fi strict identificata, toti analistii fenomenului optand pentru modelul binar (si uneori contradictoriu) elaborat de Martha Crenshaw sau alegand derivate si compilatii paradigmale ale celor doua modele esentiale la care am facut referire inca din partea introductiva. Modelul binar de abordare conceptuala a fenomenului terorist cuprinde paradigma instrumentala si cea organizationala, in timp ce alti specialisti au optat pentru tratarea acestui subiect de investigatie prin prisma crizei, a mediului cultural, ideologic sau social.

Paradigma instrumentala

Din aceasta perspectiva, violenta este privita ca intentionata si premeditata, terorismul fiind considerat un instrument, o cale de rezolvare a unui scop politic. Tintele teroriste (guvernul, puterea sau adversarii) sunt analizate ca parte implicata intr-un conflict tipic, in care actiunile fiecarei tabere sunt astfel proiectate incat sa influenteze comportamentul adversarilor. Lucrarile clasice privind strategia conflictelor sugereaza ca terorismul reprezinta o forma de coercitie violenta, un proces de “negociere” bazat pe capacitatea de a produce daune sau de a intimida, inteles ca substitut la folosirea deschisa a puterii militare conventionale. Din aceasta perspectiva, terorismul urmareste schimbarea pozitiilor politice ale guvernului si nu distrugerea potentialului militar al acestuia.

Organizatiile non-statale sau sub-statale care apeleaza la terorism isi bazeaza actiunile si comportamentul - potrivit paradigmei instrumentale - pe un calcul al beneficiilor si recompenselor posibile, in raport cu costurile actiunii in sine si a consecintelor unui eventual esec. Paradigma instrumentala explica comportamentul terorist ca pe o rezultanta a raportului dintre consecintele inactiunii, probabilitatea succesului si costurile actiunii. Actele teroriste pot fi determinate de diferite motive cum ar fi: valoarea recompensei este importanta, costurile actiunii sunt scazute, statu-quo-ul este intolerabil sau faptul ca probabilitatea succesului este inalta, chiar daca costurile sunt mari.

Adeptii trendului instrumental considera ca teroristii pot actiona si independent de eventualitatea recompensei sau de gradul de disperare, pur si simplu datorita oportunitatii aparute, sau a nivelului de amenintare existent in climatul competitiv existent.

Analistii conflictului considera ca actiunile atacatorului sunt determinate de perceptia bonusurilor sau a oportunitatilor. Existenta oportunitatilor pentru atacul surpriza pot determina recompense pentru terorist chiar daca nu exista motivatii politice, deoarece o organizatie terorista nu-si poate translata obiectivele politice in actiuni propriu-zise daca nu exista posibilitati pentru aceasta.

In ultima instanta, succesul sau esecul unei organizatii se masoara in termeni ce cuantifica gradul in care se ating scopurile politice propuse. Putine organizatii teroriste au fost capabile sa-si atinga obiectivele politice fixate pe termen lung. Din acest punct de vedere, apelul la terorism este sortit esecului. Explicatia instrumentala a faptului ca terorismul a rezistat ca strategie actionala, timp de atatea secole consta in faptul ca organizatiile extremiste ating, de-a lungul timpului, obiective tactice, cum ar fi publicitatea si recunoasterea publica. Cu cat recompensa finala este mai indepartata, recompensele partiale sunt mai dese. In cazul nostru, teroarea suicidului.

Dupa cum am aratat, teroarea suicidului, raspandirea si frecventa cu care este utilizat terorismul sinucigas constituie o notabila, dar sinistra schimbare in practicarea terorii ca instrument de lupta. Numai in ultimii doi ani, cel putin 100 de atentate sinucigase de acest tip au ucis peste 250 de persoane in Israel - copii, femei si batrani, multe alte sute fiind raniti. Bombardamentul sinucigas (sau bombardamentul cu explozivi umani) reprezinta o crima brutala care trebuie condamnata de intreaga comunitate internationala.

Folosirea „bomber”-ilor sinucigasi este o forma strategica de inducere a terorii, definita clar de Amnesty International ca o crima impotriva umanitatii. Acest tip de terorism nu face discriminari si nu cunoaste limite, asa cum lumea a putut vedea (a fost martora) la 11 septembrie 2001.

Autoritatea Nationala Palestiniana, de cand a fost infiintata, a incitat populatia palestiniana impotriva Israelului si a evreilor. Sistemul ei educational, de la gradinita pana la universitate, promoveaza ura fata de Israel si nu numai ca legitimeaza, dar chiar incurajeaza admiratia pentru atentatorii sinucigasi.

Muftiul Autoritatii Nationale Palestiniene, Achrama Sabri, si alti lideri ai spiritualitatii musulmane au conferit o legitimitate religioasa atacurilor sinucigase comise impotriva civililor evrei, considerandu-le expresia suprema a Jihad-ului (razboiul sfant) impotriva necredinciosilor. Acesti lideri, impreuna cu capeteniile Hamas-ului, - Ahmed Yassin si Salah Shehade - au justificat crimele impotriva evreilor prin declararea intregii populatii a Israelului drept „tinta legitima a Jihadului”.

Primul atac sinucigas cu bombe in Israel s-a produs pe 16.IV.1993 (inainte de data aceasta s-au mai petrecut astfel de atentate in Liban, impotriva fortelor internationale de mentinere a pacii). Intre 1995-1996 un val de atentate sinucigase cu bombe a lovit Israelul. In perioada numita „Flux si reflux” (incepand din septembrie 2000) s-a inregistrat o crestere a numarului si a tipurilor de atentate teroriste executate impotriva Israelului.

In anul 2000, atacuri sinucigase au fost executate de Hamas si Jihad-ul Islamic, in principal, in West Bank si Gaza. In 2001 au comis atentate, in afara de Hamas si Jihad-ul Islamic si organizatiile Fatah si P.F.L.P.

In 2002 un val fara precedent de atentate a fost declansat de toate organizatiile teroriste.

Iata cateva statistici:

- intre septembrie 2000 si 23 iulie 2002 s-au inregistrat 85 de atacuri sinucigase, intreprinse de 93 de teroristi;

- au fost descoperite si dejucate alte peste 30 de planuri de atentat aflate in diferite stadii;

- in aceeasi perioada, s-au inregistrat zeci de sinucideri prin impuscare;

- in atacurile sinucigase comise in acest interval au fost ucisi 307 israelieni si alti 2.235 au fost raniti si mutilati (dintr-un total de 576 morti si 9.279 raniti).

Cele 85 de atacuri sinucigase reprezinta doar 0,5% din totalul incidentelor teroriste inregistrate in aceasta perioada (estimate la 1000). Numarul celor ucisi reprezinta 56% din totalul mortilor inregistrate de la declansarea operatiunii „Flux si reflux”, iar al ranitilor 53%.

Martie a fost luna cea mai sangeroasa, cu 79 de morti si 433 raniti.

Aceasta perspectiva pune accentul pe cultura sau subcultura in cadrul careia ar fi favorizata emergenta terorismului. Astfel, la sfarsitul anilor ’70, cand terorismul de extrema stanga parea sa-si localizeze zonele de emergenta doar in Italia, Germania de Vest si Japonia, numerosi analisti au sustinut teza unei culturi politice si intelectuale proprii acestor tari care cunoscusera fascismul, nazismul si militarismul extremist.

Aceasta paradigma nu putea explica insa lipsa de apetenta pentru terorism existenta la vremea aceea in tarile de dincolo de cortina de fier, unde stalinismul instaurase acelasi climat de violenta, mai ales in U.R.S.S. care mostenea o adevarata “cultura” nihilista, Rusia fiind una din tarile cu traditie in terorism de mai bine de o suta de ani.

Din acest motiv, paradigma culturala a fost completata cu cea ideologica care face apel la sursele de aceasta natura a emergentei terorismului. Aceasta abordare a avut meritul de a lua in considerare o caracteristica de baza a terorismului, care se inspira din reprezentari, doctrine, mituri, ideologii, din “adevaruri supreme” de tip carismatic.

2. Paradigma instrumentala.

Exportul arab de terorism suicidar

in Rusia si Cecenia (2003-2004)

Aparitia luptatorilor arabi in arealul ex sovietic isi gaseste explicatia motivationala in „Jihad” si in „cultul martirilor din Afganistan”, fenomen promovat agresiv de islamistii din intreaga lume. Pe scurt, iata despre ce este vorba:

Jihad-ul desemneaza, in lumea islamica, mai intai un principiu etic, un fel de reincarmare morala. Cei mai multi musulmani inteleg prin acest cuvant angajamentul intr-o cauza buna. Orice efort pozitiv este desemnat ca Jihad, mai ales daca acesta este insotit de lipsuri.

Etimologic, Jihad inseamna, in primul rand, «efort» si «lupta». Expresia „marele Jihad” desemneaza un act de depasire de sine, un fel de autopurificare (djihad bi-n-nafs).

Un om care practica Jihadul se numeste mujahedin. Opusul acestuia il constituie asa numitii Qa'idin («cei care raman acasa»).

Conceptul de „mic Jihad” se foloseste pentru luptele armate doar in anumite cazuri. Pentru aceasta, trebuie sa fie indeplinite anumite conditii: premisa esentiala este, intotdeauna, ca toti credinciosii (aceasta notiune include evreii si crestinii) sa fie impiedicati sa-si exercite credinta. Aceasta inseamna ca nu orice razboi, nici macar un razboi de aparare, nu poate fi numit Jihad, decat daca este purtat impotriva unor oameni care actioneaza impotriva religiei.

Ostasii sovietici si apoi cei rusi au mostenit „traditia” de „atei” care lupta impotriva Islamului ca religie. Aceasta mostenire provine din Afganistan.

In Afganistan, situatia era asemanatoare. Mujahedinii ajungeau mereu in situatii in care existau prea putine sanse de supravietuire. Desigur, ii ajuta foarte mult credinta ca moartea ii va transforma in martiri si ca vor intra astfel in Paradis. Insa punctul de plecare nu era constiinta religioasa; ea era mai mult un fel de mijloc de a-si atinge scopul, la fel cum alti oameni consuma droguri pentru a avea curaj in lupta. Cei care nu vor sa riste nimic apeleaza la ambele mijloace, la credinta in Paradis si la hasis.

Cultul martirilor a fost dezvoltat si chiar exacerbat de catre combatantii arabi din Afganistan. In scrierile lui Abdullah' Azzam, mentorul lui bin Laden, arabii cazuti in Afganistan sunt cinstiti intr-un fel care ne face sa credem ca adevaratul scop al vietii ar fi sa se lase omorati de necredinciosi, pentru a ajunge in Paradis alaturi de cele 72 de fecioare.

Azzam si tovarasii sai nu se puteau abtine sa nu descrie starea minunata in care au ajuns camarazii cazuti: „Cadavrul lui nu va putrezi niciodata, dimpotriva, el va emana un parfum placut”.

Dupa terminarea aventurii afgane jihadistii globalisti si-au cautat alte teatre de actiune cum ar fi Bosnia, Kosovo si Cecenia.

Miscarea separatista din Cecenia, la inceput eminamente laica, a derapat treptat spre fundamentalism cu ajutorul „voluntarilor arabi” si a stipendiilor provenite din surse wahabite.

Odata cu doctrina jihad-ista a venit si strategia „kamikaze” de ducere a razboiului contra „necredinciosilor”.

La 27 decembrie 2002, asupra sediului guvernului pro-rus de la Groznii a fost executat un atentat sinucigas cu doua masini-capcana care s-a soldat cu 57 de morti si 153 de raniti, cei mai multi in stare foarte grava.

Adjunctul ministrului cecen de interne, Ahmed Zakaev, a afirmat ca atacul a fost comis de trei teroristi ceceni care aveau asupra lor permise de libera trecere eliberate de Cartierul General al Fortelor Federale din Caucazul de Nord. Conform relatarilor martorilor oculari, pe parbrizul camionului Kamaz erau lipite doua permise de trecere oficiale, iar Jeep-ul tip Uaz avea un permis similar. Doi dintre teroristi se aflau in cabina camionului si unul singur in jeep. Potrivit descrierii facute ulterior, acestia nu pareau a fi originari din Caucaz si purtau uniforme de camuflaj similare celor folosite de armata rusa.

Purtatorul de cuvant al Fortelor Federale din Cecenia, col. Ilia Sabalkin, a considerat ca atentatul a fost comandat de Abu Al Walid, reprezentant al organizatiei extremiste Fratii Musulmani, sosit recent in Cecenia. Din datele avute la dispozitie de serviciile de securitate, Abu Al Walid s-a intalnit cu liderul radical cecen Samil Basaev, care a revendicat luarea de ostatici din octombrie, de la Teatrul Dubrovka din Moscova, soldata, in urma interventiei fortelor speciale ruse, cu 129 de morti,. Intr-un interviu acordat postului de televiziune MTV, colonelul Sabalkin a recunoscut ca printre liderii rebelilor se afla mercenari straini, in special arabi, pregatiti in Afganistan si in Tadjikistan. Pana acum, analistii rusi sustineau ca influenta arabilor in Cecenia este redusa si se limiteaza, in special, la ajutoare financiare.

Seful administratiei pro-ruse, Ahmad Kadarov, ucis si el intr-un atentat, l-a acuzat pe presedintele separatist Aslan Mashadov de comiterea atentatului.

La Londra, emisarul lui Mashadov, Ahmed Zakaev, a declarat, insa, ca atacul a reprezentat un succes, dar a dezmintit orice implicare a liderului separatist in comiterea atentatului, deoarece fortele armate cecene oficiale nu recurg la kamikaze. Un comandant separatist a afirmat, sub acoperirea anonimatului, intr-o declaratie publicata pe site-ul extremistilor ceceni, ca atacul a fost comis “de martiri (shahid) ceceni”.

Datele obtinute de anchetatori indica faptul ca numai la bordul camionului Kamaz se afla o cantitate de explozibil echivalenta cu o tona de TNT. Cladirea in care se aflau la acea ora aproximativ 200 de persoane a fost distrusa, in urma exploziei ramanand in picioare numai zidurile fatadei. Combatantii ceceni ii ataca deseori pe reprezentantii administratiei instalate de Moscova, pe care ii considera tradatori. Edificator in acest sens este atentatul executat asupra unui comisariat de politie din Groznii, la 12 octombrie 2002 soldat cu 22 de morti si numerosi raniti. Relevant este si faptul ca dupa criza ostaticilor de la Teatrul Dubrovka din Moscova (23-26 octombrie 2003), Samil Basaev a avertizat ca, pe viitor, razboiul va fi dus de comandouri sinucigase, care vor actiona pe teritoriul Rusiei.

Presedintele separatist, Aslam Mashadov, a anuntat intr-o declaratie difuzata pe site-ul separatistilor ca ii intelege pe autorii atentatului, dar nu ii poate sustine deoarece Kremlinul foloseste acest gen de actiuni pentru a-i acuza pe ceceni de legatura cu terorismul international. La randul sau, emisarul Ahmed Zakaev a afirmat ca exista riscul ca republica separatista Cecena sa devina o a doua Palestina, cu atentatori sinucigasi incontrolabili, acest atentat fiind cea mai buna dovada ca nici administratorul cecen pro-rus, Ahmad Kadarov si nici fortele militare ruse nu controleaza situatia in zona.

Printr-o actiune in forta in satul Starie Ataghi, situat la sud-est de Groznii, unde functiona un centru de comandament al rebelilor, s-a realizat eliminarea mercenarului arab Abu -Tarik cel care coordona actiunile teroriste din acest areal.

Conform fortelor de securitate ruse, la data atentatului, seful administratiei cecene Ahmad Kadarov si premierul pro-rus Mihail Babicim se aflau printre victime.

In declaratia Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, referitoare la acest act terorist, se spune ca din recent descoperitele celule ale Al-Qaeda fac parte si teroristi care si-au facut stagiul in Cecenia.

Atentatul a provocat reactii energice de condamnare la Washington, Londra, Beijing si in alte capitale ale lumii.

In ultima vreme, in Cecenia au inceput sa fie folosite noi procedee de lupta impotriva trupelor ruse si a autoritatilor pro-moscovite. Potrivit declaratiilor ministrului cecen de interne, liderul cecenilor separatisti, Samil Basaev, a format un grup de 36 de femei kamikaze, destinat sa comita cat mai multe atacuri teroriste. Informatia este confirmata de recentul atentat din regiunea Gudermes, care s-a soldat cu 16 morti si 145 de raniti, comis prin sacrificiul suprem si constient asumat al cecenei Sakida Baimuradova, o vaduva de 46 de ani al carei sot a fost impuscat acum cativa ani de trupele ruse. Atentatul sangeros a vizat apartamentul sefului administratiei pro-ruse, Ahmed Kadarov, care asista la o sarbatoare religioasa. Un al doilea atac urma sa fie comis de o alta femeie kamikaze, Zulai Aburzakova, de 52 de ani, dar aceasta nu a reusit sa detoneze centura burdusita cu explozibil.

Luptatorii ceceni le-au numit “vaduvele negre”, dat fiind ca ele provin din randul sotiilor si surorilor mujahedinilor cazuti in luptele impotriva rusilor sau pedepsiti de catre Armata Rosie. Aleg moartea prin actiuni kamikaze pentru a demonstra forta rezistentei cecene. Ele imbraca cu seninatate o vesta captusita cu explozibil, se aseaza la volanul unui camion incarcat cu trotil si ataca obiectivul care trebuie distrus. In actiunile lor sinucigase, vaduvele (al caror numar, in realitate, pare sa fie considerabil) au luat-o drept model pe Hawa Barayeva, care a apartinut unui clan din care s-au ridicat multi luptatori inscrisi in rezistenta anti sovietica. Hawa a fost prima femeie care si-a jertfit viata pentru acest ideal politic. Numele ei si, mai nou, numele multora dintre alte vaduve negre au intrat in folclorul cecen.

Acest lucru nu surprinde deoarece, in timpul razboiului, femeile cecene se ocupa de asistenta medicala, rezolva problemele logistice, sperand astfel ca Allah le va rasplati pentru eforturile depuse. Daca au loc lupte, ele trebuie sa procure apa si alimente pentru fratii musulmani, asa cum au facut si in Afganistan. Altele se strecoara printre liniile inamice pentru a efectua aprovizionarea cu arme si munitii. Deosebit de important este rolul lor de incurajare si sustinere a combatantilor ceceni islamisti.

Cecenii considera ca numai ele pot asigura educatia copiilor, astfel ca multor copii li se spun la culcare povesti referitoare la eroii martiri care au luptat pentru libertate si independenta. De asemenea, copiii crescuti de vaduve au parte de o disciplina de fier, ei trebuind sa pastreze o ura neimpacata si intensa fata de dusmanii lui Allah si de necredinciosi. Rebelii ceceni sunt foarte mandri de surorile lor dispuse sa-si sacrifice viata, despre curajul carora spun ca ii fac de rusine pe multi dintre barbatii din ziua de azi.

Atacurile teroriste au revenit in atentia autoritatilor de la Moscova dupa descoperirea unei scrisori, in urma unei perchezitii efectuata la biroul din Bosnia al Fundatiei Internationale pentru Binefacere. In mod surprinzator, autorul scrisorii este Ossama bin Laden, iar obiectivul sau nu este altul decat atacarea Rusiei.

Imediat, Serviciul Federal de Securitate (FSB), a facut legatura intre partizanii ceceni si sumele de bani primite de acestia de la bogatasul saudit. Autoritatile moscovite au motive intemeiate sa creada ca bin Laden are interese in zona. Exista dovezi ca acesta a finantat miscarea rebelilor ceceni prin intermediul unei banci din Orientul Apropiat. Mai mult, el a reusit sa verifice, cu ajutorul unor misionari, modul in care liderii ceceni folosesc resursele financiare. Un astfel de misionar a fost retinut de catre fortele speciale rusesti din Daghestan. Numele sau este Aiman-al-Zawahiri, nimeni altul decat medicul personal al lui bin Laden si mana lui dreapta. In acel moment, el se afla in zona tocmai pentru a vedea cum erau folositi banii primiti de catre rebelii ceceni. Retinut de catre autoritatile ruse, el a stat in inchisoare vreme de sase luni, dupa care a fost eliberat pentru ca nu i s-a putut stabili identitatea. Potrivit informatiilor FSB, Fundatia Internationala pentru Binefacere ar fi transferat in Cecenia suma de 300.000 de dolari, in scopul finantarii rebelilor ceceni.

De altfel, legaturile retelei Al-Qaeda cu razboinicii ceceni sunt atestate inca din anul 2002, cand un jurnalist american al ziarului “Newsday” a reusit sa obtina o caseta care contine imagini filmate ale unor actiuni teroriste desfasurate pe teritoriul Ceceniei.



In conditiile actuale din Cecenia, factorul arab a dobandit o importanta deosebita, el ajutand la indeplinirea obiectivului enuntat de bin Laden in scrisoarea intitulata “A sosit vremea sa atacam Rusia”.

Numarul arabilor care actioneaza in Cecenia este redus. Misiunea lor este aceea de a asigura mijloacele financiare si pregatirea de lupta si ideologica a grupelor de luptatori ceceni, care sunt dispersate in teritoriu. Se poate afirma ca mercenarii arabi sunt adevaratii profesionisti din randul fortelor de opozitie cecene care, in general, sunt formate din tineri cu varste cuprinse intre 15 si 25 de ani.

Lideri ca Mashadov sau Basaev, care si-au dobandit notorietatea in timpul razboaielor ruso-cecene, nu mai au posibilitatea sa-si puna in valoare cunostintele in materie de razboi, principala lor preocupare fiind asigurarea propriei securitati.

Daca analizam evolutia operatiilor din Cecenia pe parcursul ultimilor doi ani, vom observa lesne ca in zona nu au mai avut loc ciocniri militare de tip clasic, care sa implice un numar considerabil de forte. Mai mult, trupele federale au reusit sa obtina controlul asupra teritoriului si sa impiedice crearea de formatiuni de lupta cecene de dimensiuni medii (100 - 300 luptatori). De asemenea, sunt vizibile schimbari si la nivelul tacticii de lupta cecene - renuntandu-se la actiunile de razboi impotriva ocupantului in favoarea eliminarii fizice a rusilor, care pentru ei nu sunt altceva decat necredinciosi. In aceste conditii conflictul dobandeste tot mai mult o conotatie religioasa.

Noua tactica de lupta o constituie aruncarea in aer a cladirilor sau plasarea de explozibili in zonele unde sunt cantonate fortele federale. Executantii acestor misiuni sunt antrenati de specialisti arabi in tabere aflate pe teritoriul Iranului, Pakistanului sau Arabiei Saudite, pentru pregatirea lor fiind folosite manuale speciale si inregistrari video. Munitia folosita este de provenienta ruseasca, iar rasplata pentru astfel de actiuni este de 50–500 dolari, functie de amploarea distrugerilor realizate.

La 5 iulie 2003, in timpul unui concert rock desfasurat pe aerodromul Tusino, de langa Moscova, a avut loc un dublu atentat sinucigas efectuat de doua femei-kamikaze de origina cecena. Atentatul s-a soldat cu 19 morti si 50 de raniti, dintre care unii, foarte grav. Printre victime se numara si cele doua initiatoare ale atacului. Sambata dimineata concertul rock a adunat pe aerodromul Tusino zeci de mii de oameni, marea lor majoritate fiind tineri si adolescenti.

La nici opt luni de cand un comando format din 50 de luptatori ceceni, dintre care 19 femei luau, la Teatrul Dubrovka din Moscova, peste 800 de ostateci, actiune ce a avut ca rezultat un numar de 119 victime si anihilarea teroristilor prin folosirea mult controversatului gaz paralizant de catre fortele de securitate ruse, iata ca doua femei kamikaze cecene si-au detonat braurile sinucigase omorand oameni nevinovati. Cecenele nu au reusit sa ajunga in mijlocul multimii. Ele au fost oprite la intrare, asa ca au ales sa detoneze incarcaturile langa casele de bilete, unde se afla multa lume. Prima explozie a ucis trei persoane, iar ce-a dea doua a facut cel putin 16 victime. Dupa ce au auzit prima deflagratie, oamenii au intrat in panica si au inceput sa fuga care incotro, creandu-se o dezordine de nedescris. Un martor ocular declara mass-mediei ruse: “Alergau toti, in toate directiile. Am vazut multi raniti, am vazut ca se intampla ceva ingrozitor.“ Cu toate acestea concertul nu a fost intrerupt. Organizatorii au reusit sa evite o panica generala, ce ar fi provocat mult mai multe victime pe fondul debandadei ce s-ar fi creat, majoritatea spectatorilor afland ingroziti de atentat doar la finalul spectacolului. Interesant este ca cei aflati la spectacol si care au auzit exploziile le-au crezut… focuri de artificii!! Desi atacul nu fusese revendicat, imediat dupa atentat autoritatile ruse au identificat o atacatoare in persoana cecenei Zoulikhan Likhadjeva (nume cecen), conform pasaportului gasit la locul atentatului asupra uneia din teroriste, o tanara de 20 de ani originara din provincia Kurcealoi, aflata in sud-estul capitalei cecene, Groznii. Parchetul din Moscova deruleaza o ancheta pentru “terorism” si “crime cu premeditare.”

Problema este, potrivit unor surse competente, ca serviciile speciale ruse nu dispun in prezent de “capacitatea de a preveni asemenea atentate sinucigase”, pentru simplul motiv ca “fenomenul kamikaze nu s-a bucurat de atentia cuvenita din partea organismelor de resort”.

Puterea exploziva a “centurilor de martir” a fost de aproximativ un kilogram echivalent de trotil, bombele artizanale fiind umplute cu bile de rulmenti, cuie si alte obiecte metalice pentru a face cat mai multe victime.

Panica s-a instalat la Moscova in acea zi (05.07.2003) deoarece la putin timp dupa exploziile de la Tusino, a fost inregistrata o a treia explozie, petrecuta in sud-vestul Moscovei, aceasta dovedindu-se ulterior a fi o alarma falsa, o deflagratie de aer comprimat la o pompa de beton de pe un santier de constructii.

Folosirea de catre rebelii ceceni in atentatele teroriste a femeilor kamikaze nu este noua. Incepand cu al doilea razboi ruso-cecen, ei au declansat o serie de explozii in imobile din Moscova, in septembrie 1999, care au motivat intrarea trupelor ruse in republica separatista, la 1 octombrie 1999. Primul atentat kamikaze comis de combatantii ceceni a avut loc la 7 iunie 2000, cand doua femei au atacat o baza militara rusa de la Alhan - Iurt, situata la 20 km sud-vest de Groznii. Acest atentat a facut doi morti, potrivit Kremlinului si 27 potrivit cecenilor. La 5 si 14 iunie 2004 doua atentate comise tot de femei kamikaze, primul in Cecenia, al doilea la Mozdok, in Osetia de Nord, au facut 18, respectiv 20 de morti si numerosi raniti. Atentatul din 14 iunie a fost revendicat de seful combatantilor ceceni, Samil Basaev care, conform ministerului cecen de interne, ar fi format un grup format din 35 de femei kamikaze. Cateva zile mai tarziu o femeie a participat, alaturi de doi barbati, la un atentat sinucigas vizand cladirea fortelor de ordine din localitatea Znamenskoe, din nordul Ceceniei. Bilantul - 40 de morti si peste 260 de raniti.

Ministrul rus de interne, Boris Grizlov, a anuntat ca vor fi intarite masurile de securitate si a facut apel la vigilenta, cerand cetatenilor sa semnaleze politiei orice persoana, obiect sau vehicul suspect. De asemenea, el le-a cerut oamenilor sa aiba rabdare si sa nu protesteze fata de controalele sporite efectuate la intrarea in locurile unde au loc adunari, pentru a evita noi atacuri teroriste. “Avem in vedere un ansamblu de masuri care risca sa loveasca direct interesele a numeroase persoane “ a precizat el.

Demn de relevat este faptul ca in momentul atacului pe aerodromul Tusino, la spectacolul rock se aflau peste 40.000 de persoane. Este greu de imaginat ce s-ar fi putut intampla daca cele doua teroriste kamikaze cecene ar fi reusit sa patrunda in mijlocul multimii, detonand incarcaturile explozive, vestitele “centuri de martir” ale “vaduvelor negre”. “Femeile cecene erau deosebit de agitate si au incercat sa se strecoare pe langa paznici, ceea ce le-a provocat acestora suspiciuni. In momentul in care au fost refuzate, cele doua teroriste au detonat explozibilul aflat asupra lor”, a declarat Rashid Nurgaliyev, ministrul adjunct de interne, citat de CNN. Autoritatile ruse au mai precizat ca reactia prompta a personalului de securitate, dar si faptul ca explozibilul aflat asupra primei femei kamikaze a fost detonat doar partial, au facut ca incidentul sa nu ia proportii dramatice. In legatura cu identitatea celor doua teroriste, ministrul adjunct de interne a afirmat ca “ anchetatorii au stabilit o legatura clara intre ele si formatiunile rebele din Cecenia”.

Cele doua deflagratii au avut loc la doua porti de acces diferite ale aerodromului. Oficialii rusi au precizat ca cele mai multe victime s-au produs la cea de-a doua poarta deoarece, in momentul exploziei, mai multi spectatori paraseau in masa aerodromul, chiar prin acel loc.

In cazul confirmarii implicarii cecenilor in atentatul din, 5 iulie 2003, acesta ar fi cel de-al treilea atac terorist major executat de teroristii din Caucaz chiar in capitala rusa.

Este de mentionat ca una din “vaduvele negre“ a fost arestata, recent, in imprejurimile capitalei cecene, Groznii, ea intentionand sa-si arunce in aer “centura de martir” la un miting electoral. Dar nu a mai reusit. Ranita in schimbul de focuri intervenit intre insotitorii ei si trupele ruse, tanara de 25 de ani a murit dupa cateva zile. Din putinele date smulse de anchetatori, au putut fi, totusi, confirmate o serie de informatii legate de planurile lui Samil Basaev.

“Vaduvele negre”, cum a fost botezat grupul lui Basaev, este format din sotiile sau logodnicele combatantilor ucisi in timpul confruntarilor cu fortele ruse. Tinerele sunt pregatite de instructori din tarile arabe. Serviciile speciale ruse nu au reusit, insa, sa descopere unde se afla baza lor de antrenament si pregatire, si nici “centrul de comanda”. „Iata de ce”, explica seful centrului pentru combaterea terorismului, generalul rus Boris Melnikov, “in momentul de fata suntem incapabili sa prevenim un atac terorist cu participarea teroristilor kamikaze”. „Din pacate”, recunostea el, “pana in prezent institutiile noastre de resort au acordat prea putina importanta acestui fenomen”. Intr-adevar, fenomenul kamikaze a aparut cu mult inaintea luarii de ostateci din Moscova. Cu doi ani in urma, una dintre rudele lui Basaev a intrat cu un camion plin de explozibil in sediul politiei din localitatea cecena Alhan-Iurt. A fost doar inceputul, ceea ce a urmat cunoastem.

Capitala Federatiei Ruse a fost, la 6 februarie 2004, scena unor imagini de cosmar in urma unui atentat sinucigas care a avut loc in metroul moscovit. In tunelul metroului puteau fi vazute zeci de trupuri sfartecate, printre ramasitele metalice contorsionate ale vagoanelor de metrou, raniti plini de sange, intoxicati de fum, sute de supravietuitori ce cautau in disperare o iesire, blocati in subteran si fiind nevoiti sa mearga kilometri intregi prin tunel. Iar la suprafata, sute de oameni disperati isi cautau rudele sau prietenii.

Cosmarul a fost provocat de o explozie care s-a produs la o ora de varf, cand majoritatea moscovitilor se indreptau spre locurile de munca. Sinucigasul a actionat in vagonul al doilea al trenului de metrou, la putin timp dupa plecarea din statia Paveletkaia, in drum spre urmatoarea oprire, Avtozavodskaia.

Deflagratia a fost urmata de un puternic incendiu si s-a soldat cu 41 de morti si sute de raniti, din care 122 au fost spitalizati, 16 dintre ei aflandu-se in stare foarte grava. Potrivit unor surse FSB, reluate pe site-ul agentiei de presa Interfax, camerele de televiziune din Statia Paveletkaia au inregistrat doua persoane suspecte, un barbat si o femeie, care s-au imbarcat in tren avand asupra lor doua valize.

Pe site-urile mai multor publicatii se indica faptul ca bilantul ar putea avea un numar mai mare de victime decat cifrele oficiale. Potrivit jurnalului Gazeta, numarul celor decedati ar putea fi de peste 100. Astfel, Izvestia, citeaza un medic de la Institutul de Medicina Legala din Moscova care sustine ca sunt cel putin 50 de morti, dar ca numai 24 au putut fi identificati dupa trasaturile fetei, din ceilalti existand numai fragmente de corp.

Atentatorii au mizat pe panica si pe locul stramt ce nu dadea prea mari sanse de scapare supravietuitorilor atentatului. Astfel, fumul rezultat din incendiul ce a urmat exploziei a invadat imediat atat spatiul dintre statiile Paveletkaia si Avtozavodskaia, cat si zonele invecinate. Cele doua statii de metrou au fost rapid inconjurate de politie si de trupele speciale, circulatia a fost oprita, in zona fiind admise numai ambulantele. Imediat a fost creat un grup operativ format din reprezentanti ai Serviciilor de securitate, Ministerului de Interne si Procuraturii generale, care sa cerceteze cauzele exploziei. Capitala Rusiei se afla intr-o continua stare de alerta, considerandu-se ca momentul este prielnic comiterii si altor atentate, cu precadere de origine cecena.

In ultimii ani, pe teritoriul Federatiei Ruse au avut loc mai multe atentate, majoritatea comise de catre rebelii ceceni. La 5 decembrie 2003, in Cecenia, o explozie intr-un tren de persoane a provocat moartea a 40 de persoane si ranirea altor 160. Tot in decembrie, o femeie kamikaze cecena a declansat un dispozitiv exploziv in fata hotelului “National“, din centrul Moscovei, cinci persoane fiind ucise si altele grav ranite. Un atentat asupra spitalului militar din Mozdok, Osetia de Nord, a provocat, la 1 august 2003, moartea a cel putin 50 de persoane. La 5 iulie 2003, o atentatoare sinucigasa comite un atentat in Cecenia, provocand moartea a 18 persoane. In urma a doua atentate succesive, in 12 si 13 mai 2003, au fost ucise pe teritoriul cecen peste 75 de persoane. La 27 decembrie 2002, un local guvernamental cecen din Groznii a fost grav avariat si 80 de persoane au murit, in urma unui atentat cu un autovehicul capcana. In octombrie 2002, in timpul operatiunilor de eliberare a sutelor de ostateci detinuti de teroristii ceceni in incinta teatrului Dubrovka din Moscova, cel putin 130 de persoane au fost ucise, iar alte sute au fost afectate de substantele chimice folosite de fortele speciale ruse. La inceputul anului 2002, gherilele cecene au comis cinci atentate consecutive asupra unor obiective ruse din Argun si Gudermes, fiind ucisi peste 60 de membri ai fortelor armate si de securitate ruse. In anul 1999 a fost inregistrat primul mare val de atentate, ce a provocat reluarea campaniei militare din Cecenia. La 19 martie 1999, 50 de persoane au fost ucise intr-un atentat la Vladikavkaz, in sudul Rusiei. Explozia unei masini capcana in apropierea unei cladiri locuite de militari si familiile acestora, in Buiansk (Daghestan), a provocat la 4 septembrie 1999, moartea a 64 de persoane, majoritatea femei si copii. Cinci zile mai tarziu, la 9 septembrie, un bloc s-a prabusit la Moscova, in urma unui atentat. Au murit 96 de persoane, alte 200 fiind ranite. Patru zile mai tarziu, o explozie la Moscova, a provocat decesul a 118 locuitori ai capitalei ruse. La 21 octombrie 1999, o racheta a lovit o piata din centrul capitalei cecene Groznii, provocand 110 morti si 400 de raniti. Si exemplele pot continua.

Referindu-se la atentatul de la metroul moscovit, produs in 6 februarie 2004, ministerul rus pentru situatiile de urgenta a comunicat ca este foarte posibil ca actul terorist sa fi fost provocat de separatistii ceceni prin actiunea unui sau unor teroristi kamikaze. Conform sursei citate, deflagratia s-a produs la scurt timp dupa ce metroul plecase din statia Avtozavodskaia, la ora locala 08.40 (05.40 GMT), vagoanele fiind ticsite cu oameni care se grabeau spre serviciu. Trenul a mai parcurs inca 500 de metri din momentul exploziei inainte de a se bloca in tunel. Potrivit echipelor de salvare, deflagratia a fost atat de puternica incat acoperisul vagonului s-a lipit efectiv de plafonul tunelului, ceea ce pune la indoiala estimarile conform carora explozia ar fi fost produsa de o incarcatura de aproximativ 1 kg de trotil. Martorii au relatat scene cutremuratoare ale carnagiului produs de explozia care a facut praf cel de al doilea vagon al trenului, aflat la numai 2 km de Kremlin. Resturile vagonului erau improscate cu sange si ramasite umane, in timp ce pe scaune cadavrele calatorilor se sprijineau unele de altele. Pornind de la aceasta, unii experti au estimat ca explozia a avut o forta echivalenta cu cea a unei incarcaturi de cel putin 5 kg de TNT.

Imaginile transmise de posturile de televiziune, la scurt timp de la producerea atentatului, prezentau, in statia Avtozavodskaia, o multime de oameni disperati care incercau sa-si gaseasca rudele despre care stiau ca merg pe aceasta ruta. “Fiica mea este inauntru”, striga disperata o femeie de 50 de ani, cu ochii in lacrimi. Anna Kolnikova, o femeie de 51 de ani care se afla intr-unul dintre vagoane plangea incontrolabil in timp ce spunea: “A avut loc o explozie si, brusc, s-a facut mult fum si intuneric”. Supravietuitorii au povestit ca au trecut prin momente de teroare pentru ca nu stiau ce se intampla, mai ales ca usile vagoanelor erau blocate si a durat un timp pana s-au deschis. Oamenii au luat-o pe jos prin tunel, cel mai adanc dintre cele care alcatuiesc reteaua metroului moscovit, mergand aproape 2 km pana la statia urmatoare.

Angajata unui magazin din apropierea statiei de metrou a relatat ca la scurt timp dupa explozie, “un barbat plin de sange si tremurand din toate incheieturile a intrat in magazin si a cerut o votca”. El a povestit ca se afla intr-un alt vagon al trenului si a reusit sa iasa din tunel trecand pe langa vagonul facut zob. “Ne-a spus ca a vazut brate si picioare imprastiate in jurul vagonului, a mai relatat femeia. Cei peste 700 de supravietuitori ai atentatului au fost evacuati, in totalitate, abia la 2 ore dupa deflagratie. Peste 120 dintre acestia au fost transportati de urgenta la trei spitale din apropiere. Majoritatea au suferit fracturi, arsuri sau intoxicatii cu fum.

Un purtator de cuvant al politiei din Moscova a declarat ca este vorba despre un atac terorist, iar unele surse au afirmat ca atacul a fost comis de o femeie kamikaze. Potrivit site-ului agentiei Intefax, terorista a fost identificata pe o inregistrare facuta de camerele de securitate, aceasta putand fi vazuta pe peron, impreuna cu un complice, inainte de a se urca in vagon. Viceprimarul Valeri Santev a anuntat ca bomba a fost ascunsa intr-un rucsac sau intr-un geamantan, care au fost observate asupra celor doi. Intre victime nu sunt copii, dar majoritatea sunt tineri cu varste cuprinse intre 20-30 de ani. Politia mai cauta trei persoane suspecte, ale caror portrete robot a fost facut cu ajutorul unei femei care lucra in statia de metrou unde s-a facut imbarcarea.

Dedesubturile atacului terorist inregistrat la metroul moscovit incep incet, incet sa iasa la iveala. Astfel, cu numai o zi inaintea atentatului, un barbat s-a prezentat la ambasada Federatiei Ruse din Tbilisi, avertizand ca rebelii ceceni planuiau pentru 6 februarie un atentat de proportii la Moscova. Declaratia a fost facuta de ministrul georgian al securitatii, Valerii Haburdzania, care a precizat ca barbatul respectiv, Nazir Aidabolov, un cetatean rus din republica Kabardino-Balcaria, a fost recrutat de rebeli din regiunea georgiana Abhazia. Ministrul georgian sustine ca autoritatile din Abhazia stiau de atacul care urma sa aiba loc la Moscova si, mai mult, ca au incercat sa atribuie Georgiei vina pentru acest atentat, acuzatii negate imediat de catre abhazi. Misiunea lui Aidabolov era, potrivit oficialului georgian, de a afla numele unor rebeli ceceni ascunsi in Valea Pankisi, din Georgia, in apropiere de Cecenia, mult timp un loc folosit de rebelii ceceni drept ascunzatoare, si de a comunica aceste nume agentilor FSB de la ambasada rusa din Tbilisi. Potrivit lui Haburdzania, acest lucru ar fi creat “impresia ca actul terorist a fost planificat in Valea Pankisi”.

Aidabolov a avertizat FSB-ul ca un al doilea atac urma sa aiba loc intr-o piata din sudul regiunii Stavropol, doua sau trei zile mai tarziu.

Este evident ca terorismul kamikaze nu reprezinta o miscare ci o tactica, atat in Rusia cat si in Cecenia. Asa cum arata ministrul rus al apararii, Serghei Ivanov, se poate vorbi de un razboi „in care inamicul este invizibil, in care nu exista o linie a frontului”

Cele mai multe atentate din ultimii ani au, totusi, o trasatura comuna: aproape fara exceptie, acestea au fost executate de extremisti islamici. Indiferent de motive, gruparile care executa atentate sunt caracterizate de aceeasi noua ideologie criminala, ce rezulta dintr-o interpretare „distorsionata” a islamului – motiv pentru care s-a si impus termenul de islamisti, impreuna cu notiunea de islamism pentru ideologia pe care o promoveaza…

Asa cum arata presedintele american, George W. Bush in vara anului 2004, „numele dat razboiului impotriva terorismului a fost ales eronat. Mai degraba ar trebui sa fie „lupta impotriva extremismului ideologic care foloseste terorismul drept arma”. Ca si comunismul si fascismul, islamismul nu este decat o miscare de tip totalitar.

Ultimele atentate cecene executate pe teritoriul Rusiei demonstreaza esecul inregistrat de presedintele Putin, in lupta declarata impotriva terorismului si separatismului, precum si in ceea ce priveste controlul regiunii „rebele”. In pofida acestui esec de proportii, administratia de la Washington, care a decretat un razboi global impotriva acestui flagel, precum si celelalte state care s-au raliat in acest efort, pot invata lectii extrem de valoroase… Recentele atacuri par raspunsuri intentionate ale cecenilor fata de afirmatiile lui Putin din ultimele zile, acesta sustinand ca desemnarea pe 29.08.2004, in cadrul alegerilor din Cecenia - amplu contestate de observatori - a favoritului Moscovei, Alu Alhanov, va conduce la instaurarea pacii in Caucaz.

Observatorii rusi considera ultimul val de atacuri, soldate cu moartea a mai mult de 100 de persoane in decurs de o saptamana, drept un semn de schimbare „calitativa” in cadrul conflictului. Ofensiva lui Putin nu numai ca nu a reusit sa elimine miscarea nationalista din teritoriul preponderent musulman din Caucaz, ci a dus si la o modificare a naturii acestei lupte a islamicilor, „intarind” luptatorii, diminuand diferentele intre nationalismul secular si radicalismul islamic si schimband tacticile, pentru a include lansarea de actiuni in teritoriile vecine, precum Ingusetia si Osetia si acordarea unei atentii mai mari operatiunilor teroriste la distanta, chiar pe teritoriul rus propriu-zis.

In opinia analistilor, coruptia in crestere in cadrul fortelor armate ruse, caracterizata de o slaba finantare, reprezinta unul dintre factorii care contribuie la mobilitatea luptatorilor ceceni: mici sume de bani (provenite din operatiuni criminale sau din donatii ale sustinatorilor Jihadului) s-au dovedit adesea pentru luptatorii care doreau sa se infiltreze o arma mai eficienta decat armamentul propriu-zis. Mai mult, economia cecena, aflata in ruina dupa mai multi ani de razboi, supravietuieste ca rezultat al activitatii separatistilor in contextul in care rata somajului se ridica la 80%, iar sansele tinerilor sunt fie de angajare in militiile pro-ruse, fie de executare de „comisioane” pentru insurgenti. Exista in acest sens informatii potrivit carora distrugerea unei conducte de petrol este „rasplatita” cu 400 de dolari, o suma foarte atragatoare.

Pentru multi altii, in special pentru „vaduvele negre”, pierderea rudelor in urma actiunilor trupelor federale reprezinta un motiv cel putin la fel de „stimulativ” precum banii. Raspunsul lui Putin, referitor la ultimele evenimente, a fost unul de blamare a „terorismului international”, care ar include, in esenta, acuzarea retelei Al-Qaeda, inlaturand orice potentiala recunoastere a faptului ca Rusia se confrunta, in fapt, cu rezultatele actiunilor Kremlinului din ultimii ani in regiunea Caucazului. Chiar si in forma sa cea mai apropiata de Jihad-ul islamist, terorismul cecen reprezinta totusi o problema dezvoltata la nivel intern, desi factiuni ale miscarii separatiste cecene au beneficiat de sprijin politic si financiar din partea unor elemente externe afiliate Al-Qaeda.

Ofensiva rusa in regiune, initiata in 1999, sub conducerea lui Putin, pentru preluarea controlului asupra regiunii ce isi dobandise autonomia in perioada mandatului lui Eltin, ulterior unei serii de atentate asupra unor blocuri de locuinte din Moscova, s-a dovedit una sangeroasa, oferind cecenilor numeroase motive pentru atacarea rusilor. Mii de ceceni au fost ucisi in cursul actiunilor fortelor armate ruse, fiind semnalate si numeroase disparitii, ulterior misiunilor fortelor federale.

Invocand „terorismul international”, Putin incearca sa pozitioneze Rusia in centrul eforturilor americane si vest-europene de lupta impotriva retelei teroriste Al-Qaeda, cerand insa, in acelasi timp, sprijinul politic al acestora impotriva insurgentei cecene.

Experienta lui Putin in Cecenia poate oferi lectii importante pentru razboiul global impotriva terorismului.

Prima lectie este aceea ca, atunci cand ilustreaza tactica, retorica si perceptia generalizata a „razboiului sfant” al Al-Qaeda, unele miscari teroriste raman inradacinate in conflicte nationale specifice. Insurgenta cecena este, in primul rand, o miscare nationalista de secesiune fata de Rusia, in timp ce aparitia unor elemente caracterizate de un nivel sporit al extremismului si islamismului in cadrul insurgentei reprezinta, partial, efectul brutalitatii arbitrar folosite de Moscova, precum si al refuzului Rusiei de a negocia. Intotdeauna a existat o perspectiva specifica „jihadului la nivel global” in cadrul insurgentei cecene, nu in ultimul rand ca urmare a implicarii directe a unui numar considerabil de „mujahedini” straini, care au luptat in razboiul dus de afgani impotriva rusilor in anii '80.

Un element mai radical in cadrul rezistentei cecene, personificat de comandantul Samil Basaiev, este dat de recrutarea unei noi generatii de luptatori, caracterizati de un nivel mai mare al extremismului in ceea ce priveste angajamentul lor fata de ideologia islamica – fiind plauzibil ca elemente ale acestui grup sa se afle in spatele recentelor atacuri.

In acelasi timp, chiar si in contextul presiunii exercitate de actiunile militare ruse neintrerupte, multi comandanti ceceni au rezistat eforturilor emisarilor Al-Qaeda de a-i convinge sa execute atacuri impotriva obiectivelor americane de pe teritoriul rus. Insa razboiul de durata a condus, inevitabil, la sporirea influentei islamice, tendinta manifestata de aparitia atentatorilor sinucigasi, desi cecenii respingeau in mod traditional practica Al-Qaeda de implicare a femeilor in astfel de actiuni. Atacurile simultane asupra celor doua avioane de pasageri reprezinta, evident, un alt indiciu al „semnaturii” luptatorilor retelei Al-Qaeda.

O lectie chiar mai importanta este aceea ca folosirea exclusiva a mijloacelor militare nu poate solutiona o insurgenta motivata politic. In schimb, in Cecenia, ca probabil si in teritoriile palestiniene, riposta militara, care nu a lasat deschisa nici o cale de solutionare prin intermediul elementelor nationaliste cu vederi mai moderate, a avut tendinta de a functiona in favoarea islamicilor, sporindu-le influenta. Intr-adevar, in Cecenia se poate identifica cu usurinta o raliere, aproape generalizata, impotriva Rusiei, la aceasta miscare aderand atat elemente precum Mashadov si Basaiev, atat si comandanti militari locali sau chiar sefi ai lumii interlope.

Caracterul rezistent al insurgentei cecene, precum si actiunile din ce in ce mai dure, fac ca presedintele Putin sa se confrunte cu o situatie extrema. Acesta si-a pus in joc cariera politica in baza promisiunii de neutralizare a miscarii separatiste cecene, esuand lamentabil in indeplinirea acestei promisiuni. Esecul nu poate fi perceput doar la nivel tactic, ci si strategic. Prin inchiderea caii de dialog politic cu nationalistii, Putin s-a angajat sa obtina o victorie de ordin militar. Nu numai ca o asemenea victorie s-a dovedit iluzorie, ci a dus si la evoluarea insurgentei cecene spre o forma mult mai periculoasa.

Pe de alta parte, atacarea avioanelor de pasageri si luarea de copii ca ostatici nu duc decat la o sporire a sentimentului anticecen in randul opiniei publice ruse, materializata in cele din urma in sprijinirea politica a atitudinii radicale a presedintelui. „Razboiul impotriva terorismului” decretat de Putin, precum si razboiul decretat de ceceni impotriva Rusiei, pot deveni, in acest context, o particularitate permanenta a vietii in Rusia.

Paradigma organizationala

Aceasta paradigma isi bazeaza explicatiile pe focalizarea atentiei asupra dinamicii relationale interne a organizatiei. Adeptii curentului organizational explica emergenta terorismului sugerand ca acest fenomen are tendinta de a se permanentiza sub forma unui sistem de auto-reglare, plecandu-se de la premisa ca orice organizatie politica are ca tel fundamental autoprezervarea.

Comportamentul terorist este rezultanta dinamicilor interne ale organizatiei si nu o alegere/actiune strategica, asa cum presupun instrumentalistii. Obiectivul minimal al unui grup terorist este supravietuirea sa ca entitate, chiar daca obiectivele indivizilor ce ocupa roluri in grup transcend simpla convietuire grupala. Liderii grupali doresc perpetuarea si promovarea organizatiei, deoarece ambitiile personale sunt legate determinant de viabilitatea organizatiei si de pozitia politica a acesteia. Recompensele pe care organizatia le asigura membrilor sunt determinante pentru autoprezervarea grupului.

Aceste recompense variaza de la individ la individ dar, in general, ele acopera trebuintele descrise de Maslow.

In acest sens, imaginea populara a teroristului fanatic, intransigent politic, motivat doar de obiectivele declarate ale organizatiei, este inlocuita cu aceea a unui individ cu o realitate motivationala mult mai complexa.

Astfel se explica faptul, deja atestat de experienta, ca multi tineri teroristi au intrat in aceste de organizatii datorita unor impulsuri adolescentine, din motive de rebeliune sociala, din solidaritate cu alti camarazi si nu datorita unor convingeri politice profunde. Cea de-a doua teorie generala a comportamentului organizational se concentreaza asupra fenomenului de prevenire a declinului in cadrul „firmei”. Desi comparatia dintre firmele private si gruparile teroriste pare bizara, asemanarea a fost subliniata inclusiv de specialistii de la RAND Corporation, care apreciaza ca: “Organizatiile sunt dedicate propriei supravietuiri. Ele nu ies in mod voluntar din afaceri. Astfel, multe organizatii teroriste au ca obiectiv imediat pur si simplu continuarea operatiilor, adica autoprezervarea ca entitate operationala.”

In ceea ce priveste terorismul kamikaze, cultura martiriului se pare ca a devenit calea de supravietuire a organizatiilor teroriste amenintate de tratativele de pace si in special de „Foaia de parcurs” impusa atat evreilor, cat si palestinienilor de catre SUA.


4. Paradigma organizationala.

Cultura martiriului la palestinieni

Asa cum am subliniat in capitolele precedente, suicidul prin detonare de explozibili poate fi asemuita cu „heroina crack”, in comparatie cu celelalte moduri de purtare a razboaielor. El nu provoaca doar moarte si teroare victimelor sale; el intoxica pana si pe cei ce il practica. El dezlantuie cele mai josnice si mai ignobile sentimente umane - setea de razbunare, dorinta de atingere a puritatii religioase, de glorie pamanteasca si mantuire eterna. Terorismul sinucigas nu este doar o arma tactica in cadrul unui razboi mai larg, ci depaseste cu mult obiectivele politice in scopul carora este utilizat. Este exact ceea ce se intampla in conflictul arabo-israelian. In ultimii ani, terorismul sinucigas a schimbat mult aspectul acestui razboi.

Pana in 1983 s-au inregistrat putine atentate sinucigase produse prin detonarea explozibililor. Coranul interzice musulmanilor sa-si ia viata si aceasta porunca a fost, in general, respectata. Din momentul in care Marina SUA si-a creat o baza navala in Beirut, liderii miscarii islamice de rezistenta Hezbollah s-au gandit sa revina la aceasta arma terorista. Autoritatile religioase din Iran le-au dat binecuvantarea, ceea ce a declansat un val de atentate care au inceput cu atacul ambasadei americane, 60 de morti, si al bazei Marinei SUA, 240 victime. Atacurile s-au dovedit atat de puternice incat au determinat SUA si, mai tarziu, Israelul sa paraseasca Libanul, ceea ce a facut ca si alte culte sa le aprobe gestul. Aceasta tactica a patruns in teritoriile palestiniene gradat. In 1988, Fahti Shiqaqi, fondatorul gruparii Jihad-ul Islamic Palestinian, a editat un ghid (indreptar) vizand obiectiile religioase la utilizarea masinilor-capcana din anii ’80 si la utilizarea explozibililor in atentate sinucigase individuale. El denumea actiunile care impuneau martiriul drept „exceptionale”. Dar, de la mijlocul anilor ’90, gruparea Hamas a folosit atentatele sinucigase ca un mijloc de boicotare a negocierilor de pace de la Oslo. Asasinarea principalului specialist palestinian in confectionarea bombelor, Yahya Ayyash, probabil de catre agentii israelieni, in ianuarie 1996, a declansat, ca raspuns, o serie de atacuri sinucigase. Totusi, acest tip de atacuri fusese utilizat relativ sporadic in ultimii ani, pana cand Yasser Arafat a parasit conferinta de pace de la Camp David, conferinta la care Yehud Barak, primul ministru israelian, s-a oferit sa restituie palestinienilor o parte din Ierusalim si cea mai mare parte a zonei West Bank .

In acest moment a intervenit factorul psihologic. „Nu vedem prea curand sa se ajunga la pace”, au concluzionat cea mai multi palestinieni, „iar cand ea, eventual, va veni, va trebui sa primim tot ceea ce vrem. Vom rezista, vom lupta si vom suferi pentru victoria finala”.

Din acel moment (cel putin pentru palestinieni) nu s-a mai pus problema negocierilor sau a compromisurilor, nu s-a mai discutat despre cine trebuie sa primeasca un teritoriu, o sosea sau un rau. Patima rosie (a sangelui) a blocat procesul de pace. Atentatele sinucigase au devenit o tactica favorita, chiar si in conditiile in care teroristul ar putea plasa bomba si ar putea scapa fara sa fie ranit. Martiriul a incetat sa mai reprezinte un mijloc de comitere a actelor teroriste, el a devenit un scop in sine.

In opinia lui Ariel Merari, directorul Centrului de Cercetare a Violentei Politice al Universitatii din Tel Aviv si expert al acestui fenomen, nu s-a intamplat niciodata ca un palestinian sa ia singur o bomba si sa se repeada, asa, „de nebun”, sa ucida israelieni. Sinucigasii sunt recrutati de mici grupari, indoctrinati, antrenati si transformati in bombe vii. Aceste organizatii nu cauta indivizi instabili psihic sau depresivi pentru misiunile pe care le planuiesc. Intre 1996 si 1999 jurnalista pakistaneza Nasr Hassan a intervievat peste 250 de persoane care fie fusesera recrutate si antrenate de catre grupuri teroriste, fie se pregateau, pe cont propriu, pentru executarea misiunilor sinucigase. „Nici unul dintre ei (persoane intre 18-30 de ani) nu avea profilul tipic al sinucigasului”, scria N. Hassan in The New Yorker. „Nici unul nu era neinstruit, sarac lipit, prost sau depresiv”. „Bomberii” palestinieni sunt credinciosi, dar fanatismul religios nu explica total decizia lor. Nici lipsa altor oportunitati, pentru ca sunt, in general, instruiti si educati.

Cel mai adesea, un sinucigas este convins ca israelienii i-au ucis o ruda sau un prieten apropiat si aceasta reprezinta o parte a motivatiei sale. Conform majoritatii expertilor, factorul determinant in comportamentul sinucigas il constituie loialitatea fata de grup. Teroristii sinucigasi parcurg un proces de indoctrinare similar celor folosite de Jim Jones si ceilalti lideri ai Templului Solar. Ei sunt organizati in grupuscule (celule) si petrec nenumarate ore de intensa pregatire spiritual-religioasa. Sunt initiati in detaliile Jihad-ului, pregatiti pentru „razbunare” si asigurati de rasplata care ii asteapta dupa moarte. Li se garanteaza si siguranta materiala a familiilor (mii de dolari oferiti pe vremea guvernului irakian al lui Saddam) si un loc in preajma lui Allah. In sfarsit, „bomberii” sunt convinsi ca paradisul este dincolo de clipa detonarii si ca moartea va fi simtita ca o piscatura.

Membrii acestor grupari revad si repeta ultimele operatiuni. De multe ori recrutii sunt tinuti in pesteri goale (grote) si astfel isi dau seama cat de linistitoare este moartea; li se reaminteste ca viata inseamna suferinta, batranete si tradare. „Eram intr-o permanenta stare de prostratie” i-a spus jurnalistei N. Hassan unul dintre atentatorii care a reusit sa supravietuiasca misiunii. „Ne spuneam unul altuia ca daca israelienii ar sti cat de fericiti vom fi, ar fi in stare sa ne impiedice sa murim. Acestea erau cele mai fericite zile din viata mea!”

Sinucigasii sunt indemnati sa trimita scrisori de adio sau inregistrari video cu mesaje similare (iata o mostra din 1995: „plec sa ma razbun pe fiii de maimute si de porci, sionistii necredinciosi si dusmanii umanitatii. Plec sa-l intalnesc pe sfantul meu frate Hisham Hamed si pe ceilalti martiri si sfinti din paradis”). O data ce un sinucigas si-a terminat epistola, ar fi umilitor pentru el sa mai abandoneze misiunea. El mai parcurge o etapa de purificare si rugaciuni si apoi este trimis sa-si detoneze bomba intr-o pizzerie, cafenea, discoteca etc.

Pentru multi evrei si occidentali, cel mai ciudat aspect al acestui fenomen il reprezinta interviurile televizate cu parintii atentatorilor, realizate dupa masacru. Acesti oameni de-abia au fost informati ca fiii lor (si multi altii, nevinovati) au fost ucisi si par fericiti, mandri si dispusi, daca este cazul, sa-si trimita si alt copil la moarte.

Exista doua moduri in care poate fi privit acest comportament.

1) parintii, se simt atat de frustrati si umiliti de catre israelieni, incat prefera sa-si trimita copii la moarte decat sa sufere in continuare.

2) cultul pentru „bomberii sinucigasi” a infestat aceasta vasta cultura pana la punctul in care o mare parte a societatii (incluzand parintii teroristilor) sunt drogati de dorinta de revansa si de a ucide.

Este sigur faptul ca o mare parte din cultura palestiniana a fost abandonata in favoarea cresterii si promovarii terorismului suicidar. Martiriul a inlocuit lupta pentru independenta Palestinei in majoritatea reportajelor mass-mediei arabe.

Atentatele suicidare cu bombe sunt, in cele din urma, in perfect acord cu epoca televiziunii. Videocasetele cu mesajele de adio se concureaza cu interviurile acordate de parintii atentatorilor. Atentatele, in sine, sunt spectaculoase prin resturile de cadavre si ruinele unor cladiri prezentate. La fel de interesante sunt „casatoriile” dintre martiri si fecioarele cu ochi negri din paradis. (Anunturi care seamana cu invitatiile la nunta sunt inserate in ziare, astfel incat prietenii si vecinii pot participa la eveniment), marsurile si festivitatile organizate dupa atacuri ca si cumparaturile pe care le fac rudele cu banii din recompense. Stranse laolalta, aceste imagini sunt colate in filmulete care pot fi prezentate ori de cate ori este nevoie.

Actiunile de sprijinire a atentatelor cu bomba sunt in crestere, in zone intinse ale planetei. Cu putin timp in urma, BBC-ul a prezentat un fragment filmat in asa-numita „tabara a Paradisului” – tabara de vara in care copii de 8 ani sunt antrenati in exercitii militare si li se explica ce este un atentator sinucigas. Deseori pot fi vazuti copii care poarta centuri ca ale „bomberilor”. Cei de clasa a V-a si a VI-a invata poezii in care sunt evocati teroristii sinucigasi. La Universitatea Al-Najah, in West Bank, exercitiul executat de un elev a inclus si imitarea scenelor petrecute la pizzeria Sbarro din Ierusalim, dupa atentatul sinucigas cu bombe din luna august: a fost imprastiat „sange” peste tot si „bucati” de trup omenesc erau atarnate de tavan, sugerand momentul in care localul a fost aruncat in aer.

Asadar, terorismul suicidar cu bombe a devenit un fenomen popular. Conform sondajelor, 70 pana la 80% din palsetinieni il sprijina, atentatorii sinucigasi devenind mai cunoscuti decat Hamas, Jihad-ul Islamic, Fatah sau orice alta grupare, si chiar decat oricare din planurile de pace discutate anterior. Prin emotiile pe care le trezesc, atentatele cu bombe cresc popularitatea palestinienilor, nu doar a elitelor O.E.P., si ofera multora sansa de a juca un rol important in lupta impotriva Israelului.

Pentru a se identifica, cei ce se opun acestor atentate isi rad, deseori, capetele. In ultimii ani, redactorii au moderat tonul in care erau scrise textele, in scopul de a reduce si chiar a elimina retorica „razboiului sfant”. Dupa difuzarea reportajului BBC-ului, oficialii palestinieni au inchis „tabara Paradisului”. Oricum, copii palestinieni cresc in cultul atentatorilor sinucigasi, care par vedete rock, sportivi de varf sau idoli religiosi. Reporterii care au discutat cu acesti copii au spus ca au zarit in ochii lor „focul si mandria”.

„As fi foarte mandra daca fiica mea l-ar ucide pe Sharon”, se confesa o mama unui ziarist de la San Diego Union Tribune. „Chiar si daca ar ucide 2-3 israelieni, as fi foarte fericita”. La un dineu desfasurat la Amman, la care au participat si sase personalitati iordaniene - membrii ai fostului cabinet, juristi ai Curtii Supreme si un jurnalist s-a vorbit mult despre un recent atentat cu bomba comis intr-o discoteca din Tel-Aviv.

Ei au avut cateva obiectii de natura religioasa referitoare la atentatele sinucigase, dar aspectul imoral al uciderii unor tinere – viitoare mame de israelieni - nu a fost atins. Ba chiar discutau despre atentat cu o nuanta de satisfactie.

Este greu de stiut cum ar putea raspunde Israelul (si intreaga lume) valului de atentate sinucigase si pasiunii pe care o au palestinienii pentru ele. Orice concesie ar face, ar putea starni noi atacuri, asa cum s-a intamplat in Liban, in anii ’80, dupa retragerea trupelor israeliene si americane. Pe de alta parte, raidurile armatei israeliene asupra taberelor de refugiati ofera atentatorilor o buna propaganda pentru actiunile lor „eroice”. Dupa ce Arafat a parasit negocierile de la Camp David, el a devenit un „paria” pentru cele mai multe guverne, datorita sabotarii procesului de pace. Dar acum, in toiul operatiunilor de pedepsire, comunitatea mondiala tinde sa condamne actiunile israelienilor.

Trebuie, cumva, stabilite niste reguli care sa duca la abandonarea freneziei cu care sunt comise atentatele sinucigase. Pentru inceput, ar putea fi o solutie separarea palestinienilor de evrei. Contactele dintre ei aprind pasiunile si conduc la declansarea atacurilor. Aceasta presupune, insa, inchiderea tuturor asezamintelor israeliene din West Bank si Gaza si crearea unei zone tampon intre cele doua populatii. Viata palestinienilor nu ar mai fi dominata doar de „punctele de control si de sarbatorile oficiate in cinstea martiriului. Ar fi inlocuite de activitati normale precum comertul, administratia ori salubrizarea oraselor.

Crearea unei zone tampon, care pare a fi ideea momentului in Israel, nu este lipsita de probleme. Spre exemplu, locul in care sa fie creata. Grupurile teroriste si-ar putea trimite rachetele peste aceasta zona. Este, totusi, oportun sa se recunoasca faptul ca principala sustinere a teroristilor o reprezinta ”cultul martiriului”. Acesta este prezent pretutindeni, dar se poate dovedi fragil. Daca ar putea fi intrerupt, daca pasiunile s-ar diminua, atunci palestinienii si israelienii ar putea reveni la starea initiala, de a se uri de la distanta, fara violenta. Ca si in cazul drogurilor, solutia este sa se spuna lucrurilor pe nume, adica sa se discute in mod sincer despre aceasta problema.

5. Paradigma crizei.

Rolul femeilor in terorismul sinucigas

Conform acestei paradigme, terorismul este prezentat ca efect al unei crize asupra actorilor (protagonistilor) actului terorist.

Criza poate fi sistemica sau fortuita, se poate situa la paliere diferite cum ar fi nivelul statal, sistemul politic, al culturii, al economiei, al scarii valorilor etc. Aceasta paradigma a crizei sistemice a fost completata cu explicatii indreptate exclusiv spre actorul individual, cu determinari de natura psihologizanta in termeni de frustrare vindicativa, ce este presupusa a fi raspunzatoare de emergenta violentei premeditate si a terorismului.

Aceasta paradigma a frustrarii a fost in mare voga in anii 1960-1970, partizanii sai sustinand ca pentru cei care nu au gasit alte cai de refulare, terorismul le-a aparut ca o solutie.

Din aceasta perspectiva, violenta terorista este tratata ca un mijloc rational, de catre un actor social, pentru a-si atinge scopurile. Adeptii paradigmei crizei opereaza, insa, de o maniera mult prea sociologizanta, ce presupune necesitatea reconstituirii de “Terror Kriegspiel” (joc de razboi terorist), care poate integra si alte instrumente in afara violentei pure, premeditate, indreptate nu atat impotriva tintelor primare (victimele), cat impotriva opiniei publice, a audientei sociale.

Frustrarea, sociala sau de alta natura, nu poate explica relatiile subtile si, uneori, foarte studiate ale terorismului cu mediile de publicitate, cu mass-media sau cu “cutiile de rezonanta sociala” (scoli, stadioane, institutii de cultura etc.).

De la inceputul noii Intifade (Intifada a II-a, condusa de gruparea Al-Aqsa), fortele de securitate israeliene au dezvaluit fenomenul folosirii femeilor in scopuri teroriste, ca si in executarea atentatelor sinucigase. Serviciile secrete israeliene sunt ingrijorate de faptul ca, in peste douazeci de cazuri, femeile au participat la actiunile teroriste indreptate impotriva unor tinte evreiesti. Organizatiile teroriste aflate in spatele acestor atacuri vor sa exploateze faptul ca femeile pot patrunde mai usor in diverse obiective (in special pot depasi „linia verde”), avand asupra lor incarcatura exploziva. Se mizeaza pe faptul ca femeile sunt percepute ca mai blande, mai putin suspectate decat barbatii. In cazurile in care au fost implicate femei, grija principala a fost modul in care sa le camufleze incarcatura, in asa fel incat sa treaca neobservate pe strazile din Israel. Femeile-teroriste incearca sa-si occidentalizeze aspectul, in special hainele (fuste scurte sau largi, de gravida) si pieptanatura (coafura - cu parul tuns scurt).

In cele mai multe dintre cazurile prezentate, femeile proveneau din ambii poli ai societatii, ceea ce nu poate sa ofere o imagine unanim acceptata a tipului de femeie care prezinta avantaje in actul terorist. Printre ele exista si persoane instruite si altele care nu au avut acces la educatie sau la un loc de munca. Dar, fiecare din ele a fost vazuta carand un mare volum de bagaje personale.

Integrarea femeilor in activitatea terorista se face pe mai multe niveluri, cel mai inalt fiind „femeia atentator sinucigas” sau una care intentiona sa faca acest lucru dar a fost, cumva, impiedicata sa-l execute. In plus, femeile actioneaza ca „sprijin” pentru barbati, atat in planificarea cat si in executarea atentatelor.

Trebuie mentionat ca fenomenul implicarii femeilor palestiniene in activitatea terorista se regaseste si in „Istoria Palestinei”. Un exemplu clasic este cel al lui Atef Elian, o membra a Jihad-ului Islamic, cea care a planificat atentatul sinucigas prin detonarea unui autoturism-capcana in Ierusalim, in 1987. Ea a fost incarcerata in Israel timp de 10 ani si a fost eliberata in 1997. Alt exemplu este cel al Leilei Khaled, din conducerea P.F.L.P., implicata in deturnarea unui avion israelian, in 1969.

Femeile siite au fost cuprinse de febra sinucigasa a Hezbollah-ului. Desi nu li se permite sa ia parte la multe dintre actiunile jihad-ului, majoritatea femeilor din organizatie se roaga ca, daca sotii lor pier, sa moara pe campul de lupta. Pierderea unui sot intr-un jihad ii aduce vaduvei un anume prestigiu in societate.

Rima Fakhri, licentiata in agricultura la Universitatea Americana din Beirut, a inaintat Hezbollah-ului o propunere de revizuire a decretului care impiedica femeile sa devina bombe umane. Este membra in „Asociatia de Femei” a Hezbollah-ului. A inceput sa sustina Hezbollah-ul in universitate, spre nemultumirea familiei. De-atunci, toti cei patru frati ai ei au devenit sustinatori. Crede ca fara credinta nu e posibil sa se inteleaga conceptul de martiraj. A crescut intr-o familie musulmana devotata si a invatat si citit tot ceea ce trebuie stiut despre sensurile jertfei de sine. Pentru ea e la fel de fireasca precum invatatura din copilarie ca a fura e un pacat: „Conform convingerii noastre, martirul e un om care a ajuns pe culmea umanitatii. Credem ca o asemenea persoana a pasit din aceasta lume trecatoare in lumea pe care o privim ca vesnica si eterna. Cunosc o femeie a carui sot era cadru Hezbollah si s-a oferit voluntar ca martir. Sotul ei a murit intr-un accident de masina, iar femeia a fost cu atat mai distrusa, cu cat nu ajunsese la martiriu. Intelegeti, martirajul este scopul iubirii si drumul spre victorie. E treapta cea mai inalta a celui ce iubeste”.

La inceputul anilor 80, au existat cel putin trei „bombe umane” de sex feminin. O fata sunnita de saptesprezece ani, Sanaa Muhaidily, a devenit primul simbol al participarii femeilor in batalia contra Israelului, cand a intrat cu masina ei, un Peugeot alb, intr-o tinta israeliana, gasindu-si moartea alaturi de doi soldati israelieni. Inainte de atac, disparuse timp de un an, iar familia ei presupunea ca fugise cu un barbat. De fapt, se inscrisese in Partidul Social Nationalist Sirian (P.S.N.S.), unul dintre cele mai vechi partide din Liban, care cheama la faurirea unei Sirii Mari incluzand si Libanul. La fel ca Salah Ghandour, Sanaa a inregistrat pe video un mesaj care a fost transmis in intreaga lume araba. Frumusetea si tineretea fetei au avut un impact deosebit asupra publicului libanez. Presedintele Siriei, Hafez al Assad i-a laudat fapta, iar unii dintre cei mai buni poeti din regiune, printre care egipteanul Khaled Mohammed Khaled, au dedicat versuri memoriei sale. Sanaa si-a luat ramas bun in termeni romantici, de o mare incarcatura emotionala. I-a cerut mamei sale sa-i priveasca moartea ca si cum ar fi fost in ziua nuntii si a rugat sa fie tinuta minte ca Mireasa Sudului: „Am asistat la calamitatile poporului meu sub ocupatie. Cu un calm total, imi voi duce la indeplinire atacul pe care l-am ales, sperand sa ucid cel mai mare numar posibil de dusmani israelieni. Sper ca sufletul meu sa se alature sufletelor celorlalti martiri. Nu am murit, ci merg vie printre voi. Cant dansez si imi implinesc toate visurile. Cat de fericita si bucuroasa sunt pentru acest eroic martiriu pe care il daruiesc. Va rog, va sarut mainile una cate una, nu plangeti dupa mine, nu fiti tristi pentru mine, ci fiti veseli si zambiti. Acum sunt sadita in tarana Sudului, irigand-o si ostoindu-i setea cu sangele si iubirea mea pentru ea. Daca ati cunoaste masura voiosiei mele, cu siguranta ca i-ati incuraja pe toti cei ce marsaluiesc pe calea eliberarii sa le tina piept teroristilor sionisti”.

Putini dintre cei care au vazut inregistrarea pot uita fata si vocea blanda a fetei. Desi gloria martiriului a jucat in mod incontestabil un rol important in fapta ei, talentul sau poetic izvora mai degraba dintr-un sentiment nationalist fanatic, decat din principiile religioase care inspira „bombele umane” din Hezbollah. P.S.N.S. afirma sa Sanaa s-a oferit voluntara pentru atac; nu a fost singura bomba umana a partidului, dar in ultimii sapte ani numai Hezbollah-ul si-a mentinut practica de a-si trimite luptatorii la martiriu.

Un fenomen cu caracter de noutate pentru Israel l-a reprezentat aparitia femeilor-terorist sinucigas.

Pana in prezent, se constatase ca femeile iau parte activa la atentate sinucigase numai daca apartin unor organizatii teroriste fara baza religioasa (in unele tari constituind o pondere semnificativa din totalul teroristilor sinucigasi: 25-30% in Sri Lanka, 60% in Turcia etc). O membra a Jihad-ului Islamic, retinuta in 1987, explica astfel angajamentul sau: „Noi luptam pentru egalitate intre barbati si femei. Profetul Mahomed a spus, printre altele, ca a muri in serviciul altora iti permite sa cunosti fericirea. As fi multumita sufleteste in momentul cand voi apasa pe buton, stiind ca voi merge in paradis”.

Din ianuarie 2002, in Israel s-au inregistrat 14 cazuri de femei terorist sinucigas, din care 10 au fost retinute inainte de a comite actul terorist (doua dintre ele s-au razgandit iar opt au fost impiedicate sa isi duca pana la capat misiunea). Principalele caracteristici ale acestora sunt:

- varsta cuprinsa intre 16 si 30 de ani (marea majoritate, in jur de 20 de ani);

- nivel de inteligenta si educatie peste medie (trei studente, sapte absolvente de facultate, o absolventa de scoala sanitara postliceala);

- stare civila - opt necasatorite, doua divortate (din care una avand copii);

- motive personale puternice – marginalizare sociala, esecuri in dragoste, un stres psihic peste medie;

- majoritatea apartin organizatiei „Fatah” (cu doar doua exceptii: o membra PIJ si o activista a Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei - PFLP).

Prima femeie terorist-sinucigas, comparata de palestinieni cu Ioana D'Arc, a fost Wafa Idris, in varsta de 28 de ani, divortata, lucrand ca infirmiera la „Semiluna Rosie” din Ramallah. La 27 ianuarie 2002 ea s-a aruncat in aer in centrul Ierusalimului de Vest, omorand un batran si ranind alte 100 de persoane. Mama sa a declarat ca daca ar mai fi tanara ar face si ea acelasi lucru. Sinucigasa este si Ayat Akhras, in varsta de 16 ani, o eleva de nota 10, care s-a aruncat in aer pe 29 martie 2002 intr-un supermarket din Ierusalim, ucigand doua persoane si ranind alte 150. Urma sa se casatoreasca cateva luni mai tarziu.

Ca numarul femeilor kamikaze este in continua crestere a dovedit-o si faptul ca jumatate dintre cei 50 de membri ai comandoului cecen care a luat circa 800 de ostatici in incinta teatrului Dubrovka din centrul Moscovei, pe 23 octombrie 2002, au fost femei. Imbracate in negru si purtand centuri cu explozibil, ele au declarat in fata camerelor de luat vederi: „suntem mai hotarate sa murim decat sunteti voi sa traiti”. Potrivit revistei franceze „Le Figaro”, majoritatea femeilor combatante din Cecenia sunt vaduve, ele fiind motivate de trei sentimente: vinovatia de a fi in viata, disperarea si dorinta ca razboiul sa ia sfarsit.

Rusia a devenit efectiv obsedata, pe buna dreptate, de femeile kamikaze cecene. Ele au fost implicate aproape in fiecare atentat terorist sinucigas in ultimii doi ani. In octombrie 2002, la asediul teatrului Nord-Ost din Moscova, o treime dintre teroristi erau femei. In decembrie 2003, doua femei s-au aruncat in aer la cativa metri de Kremlin, omorand cinci persoane si ranind alte 12. Cateva zile mai tarziu, doua femei au fost vazute sarind din trenul care exploda in urma lor, in sudul Rusiei, atentat soldat cu moartea a 44 de persoane. In iulie 2003, in cele doua atentate sinucigase care au avut loc la Moscova au fost implicate femei care nici nu implinisera 30 de ani. In ultima vreme femeile cecene au semanat, efectiv, teroare pe teritoriul Rusiei. Numele a doua teroriste apar pe listele de pasageri ale unuia dintre avioanele doborate in sudul Rusiei pe 26 august. In aceeasi perioada, o alta cecena s-a aruncat in aer la iesirea dintr-o statie de metrou moscovita. Si in masacrul de la scoala din Beslan, in Ossetia de Nord, printre cei 30 de teroristi ceceni se aflau cel putin doua femei.

Alte doua femei-kamikaze, banuite ca se afla la originea dublului atentat din 24 august, in Rusia, soldat cu moartea a 90 de persoane aflate la bordul a doua avioane rusesti, „au oferit mita, pentru a nu fi anchetate”, a declarat miercuri procurorul general al Federatiei Ruse, Vladimir Ustinov. Dupa trei saptamani de la tragediile de la Tula si de langa Rostov-pe-Don, oficialul rus a descris traseul celor doua femei, banuite a fi cecene.

Autoritatile ruse au avut sansa de a captura, in viata, o „vaduva neagra”. Acest „privilegiu” nu il aveau decat israelienii dar, dupa arestarea unei „vaduve negre” la Moscova, lumea a putut cunoaste adevarata fata a acestora, soarta lor, motivatiile, intr-un cuvant teribilul iad pe care il traiesc inainte de a declansa atacul terorist.

Clientii unei cafenele din centrul Moscovei nu au observat-o pe Zarema Muzikoeva decat in momentul in care aceasta incerca, disperata, sa detoneze incarcatura exploziva pe care o avea intr-o geanta de umar. In caniculara zi de 6 iulie 2003, tanara in varsta de 20 de ani a intrat in local deosebit de calma, a tras aer in piept cu putere si a atins apoi detonatorul. In acel moment era extrem de linistita, dar a devenit agitata si nervoasa din clipa in care cele 1,5 kilograme de explozibil au refuzat sa arunce cafeneaua in aer. „Am apasat butonul de vreo 20 de ori, dar pur si simplu detonatorul nu a vrut sa-si faca treaba”, a declarat ea, ulterior, politiei. Din nefericire, bomba a explodat abia in momentul in care un ofiter moscovit de politie, maiorul Ghenadi Trofimov, 30 de ani, a incercat s-o dezamorseze. Capturata de catre politia rusa la scurt timp dupa esuarea misiunii sale, lucru realmente rar pentru o femeie cecena, Muzikoeva este tinuta de atunci intr-o inchisoare din Moscova. Despre ea se stiu in acest moment mult mai multe lucruri decat despre oricare alta predecesoare a sa. Povestea ei a fost publicata de presa rusa, dar niciodata un ziarist nu a stat fata in fata cu ea, ci toate convorbirile au fost „intermediate” si „filtrate” de vigilenta politiei ruse.

Surprinzator, Muzikoeva nu pare a fi nici pe departe o extremista islamica disperata sa-si castige locul in ceruri. Povestea ei este una a saraciei si a disperarii, caracteristice unei tari care vreme de zece ani nu a cunoscut altceva decat durerea razboiului. Intre 1994-1996, republica in care tanara vazuse lumina zilei a fost „condusa” de catre trupele lui Boris Eltin. Situatia din Cecenia a ramas instabila pana la sfarsitul anilor ’90, iar in 2000, presedintele Vladimir Putin si-a trimis armata inapoi, la scurt timp dupa o serie de atentate teroriste care au avut loc la Moscova si care au fost atribuite extremistilor ceceni. Achkoi-Martan, regiunea in care Muzikoeva a fost crescuta de catre bunicii sai, a fost distrusa aproape in intregime in timpul primului razboi, dar soarta i-a fost pecetluita abia in timpul celei de-a doua invazii rusesti.

Femeia povesteste ca a fost la scoala pana la varsta de 15 ani, cand a abandonat-o pentru a se marita cu cel care o lasase insarcinata. Sotul sau a murit luptand pentru independenta Ceceniei, cu putin timp inainte ca ea sa aduca pe lume copilul lor. Conform traditiei cecene, ea si copilul au devenit „proprietatea” familiei sotului care, spune Muzikoeva, a tratat-o ca pe sclava. Stiind ca familia sotului nu o va lasa niciodata sa-si creasca copilul singura, Muzikoeva a fugit si a incercat sa supravietuiasca furand sau imprumutand bani, pe care spera sa-i poata returna in momentul in care si-ar fi gasit o slujba. La un moment dat, datoriile sale ajunsesera atat de mari, incat grupul „camatarilor” a amenintat-o ca nu mai are nici o sansa sa le achite, motiv pentru care trebuie sa plateasca cu propria-i viata: daca va duce la bun sfarsit o misiune sinucigasa, toate datoriile sale vor fi sterse si, in plus, familia sa va primi o suma importanta de bani.

Ea mai povesteste ca, vreme de o luna de zile, a trait intr-un sat de munte alaturi de luptatorii pentru independenta Ceceniei, care ii vorbeau in fiecare zi despre atrocitatile comise de rusi. In acest timp, Muzikoeva a devenit si amanta unuia dintre conducatorii luptatorilor. Femeia a tinut sa precizeze ca aceasta legatura nu s-a produs impotriva vointei sale, desi a admis ca a vazut cum alte „colege” de-ale ei erau violate in timpul campaniei de recrutare. In momentul in care le-a spus ca este gata sa-si duca treaba la bun sfarsit, Muzikoeva a fost trimisa intr-un loc „sigur” din Moscova, unde o femeie cu numele de cod „Fatima cea Neagra” „a avut grija de ea si a invatat-o tot ce trebuia sa stie despre misiunea care urma sa i se dea”.

Muzikoeva mai spune ca, oricum, nu a fortat-o nimeni sa duca bomba in cafeneaua cu pricina, ci a fost alegerea ei, pentru ca dorea sa razbune moartea sotului. Totusi, ea a recunoscut ca pe perioada cat a stat la Moscova, in sucul de portocale pe care il bea i se puneau niste pastile care ii dadeau dureri de cap severe. In ziua stabilita, Muzikoeva a fost trimisa sa detoneze bomba intr-o cafenea din centrul Moscovei. Dupa ce prima incercare a esuat, tanara s-a mutat intr-un alt restaurant si tot asa pana cand, in cele din urma, in cel de-al patrulea local a fost arestata.



In ciuda celor descrise mai sus, nu este foarte clar daca Muzikoeva a dorit sa se sacrifice de bunavoie sau este pur si simplu o victima exploatata. Totusi, povestea ei demonstreaza faptul ca pentru multe „Vaduve Negre” cecene, motivele implicarii in asemenea acte se situeaza adesea la poli opusi: propria alegere si constrangerea. Pana de curand, „vaduvele negre” sinucigase erau portretizate drept martire religioase care au hotarat, nesilite de nimeni, sa moara pentru tara lor si pentru credinta, exact precum Wafa Idris, palestinianca de 27 de ani care a devenit prima femeie kamikaze. Aceasta pentru ca autoritatile ruse doreau neaparat sa lege terorismul cecen de terorismul religios, in scopul obtinerii suportului si al altor tari in acest „razboi contra terorii”. In plus, Rusia a dorit in permanenta sa se distanteze, incetul cu incetul, de ravagiile pe care le-a produs in Cecenia cu acest razboi de zece ani. In Cecenia, situatia este, insa, complet diferita de ceea ce se intampla in tarile arabe unde terorismul este in stransa legatura cu fundamentalismul islamic. „Departe de a fi liber-cugetatoare, luptatoare egale in drepturi cu barbatii, libere sa lupte pentru credintele lor, femeile sinucigase din Cecenia sunt mai degraba fortate, santajate sau pur si simplu au creierul „spalat”, scria cotidianul „The Scotsman”, aceasta opinie fiind impartasita de majoritatea specialistilor pe probleme cecene.

Femeile kamikaze palestiniene pot deveni instrumente ucigatoare in mana barbatilor, asa cum se intampla si cu „vaduvele negre” cecene.

Autoarea unui atentat sinucigas comis in ianuarie 2004, soldat cu moartea a patru soldati israelieni, a executat actul terorist ca pedeapsa autoimpusa pentru ca a incalcat legea islamica, ea avand o relatie extraconjugala, relateaza „The New York Post”. Potrivit sursei citate, acesta a fost singurul mod in care Marim Aryechi, palestiniana de 22 de ani care a devenit prima femeie membra Hamas-ului implicata intr-un astfel de atentat, putea sa spele rusinea pe care a facut-o familiei inselandu-si sotul. Tanara femeie - mama a doi copii - stia ca, potrivit legii islamice, va fi ucisa oricum. A preferat sa se transforme intr-o „bomba umana” si sa ia cu ea dincolo de moarte cat mai multi israelieni, pentru a capata statutul de martir in ochii liderilor musulmani militanti, adauga „NY Post”.

„A avut de ales intre a fi ucisa si a deveni un atentator sinucigas, asa ca a ales ultima varianta”, a afirmat colonelul in rezerva Moshe Elad, expert in terorism palestinian. Femeia isi inselase sotul, membru Hamas, cu un alt membru al aceleiasi organizatii, dezonorandu-si astfel familia. Ea a lasat in urma o fiica in varsta de un an si jumatate si un baietel de trei ani, despre care afirma, intr-o inregistrare video realizata inaintea atentatului, ca ii iubeste mai mult decat orice pe lume.

Expertii israelieni sustin ca, studiind inregistrarea si vazand-o pe tanara mama cu zambetul pe buze si cu arma in brate, au fost socati sa o auda spunand: „Fericirea mea va fi completa atunci cand bucati din corpul meu vor zbura in toate partile”. Faptul ca a sperat ca din corpul ei sa nu mai ramana nimic este neobisnuit, adauga aceiasi experti. Liderul spiritual al miscarii Hamas, seicul Ahmed Yassin, ucis si el intr-un atentat organizat de Mossad, a anuntat ca era femeilor kamikaze a inceput. „Acesta pare s fie un nou inceput pentru femei”, a declarat Yassin, adaugand ca femeile trebuie sa preia initiativa si sa-si indeplineasca „obligatiile” razboiului sfant, „o obligatie pentru toti musulmanii”.

Declaratia sefului Hamas-ului palestinian nu reprezinta o pozitie singurala. In Irak, elemente insurgente fidele liderului radical siit Moqtada Al-Sadr intentioneaza ca infiinteze un grup de sinucigasi alcatuit din femei, in vederea executarii unor atacuri asupra fortelor coalitiei.

Grupul se numeste „Fiicele lui Al-Mahdi” iar recrutarea personalului se face din zona localitatilor Al Najaf, Karbala, Al Kufa, Al Qadisiyah si din cartierul Sadr City.

6. Paradigma culturala

Paradigma culturala a terorismului kamikaze se structureaza pe cercetarea radacinilor istorice, religioase, psihologice si culturale care potenteaza apelul la terorism suicidar. Aceasta perspectiva pune accentul pe cultura sau subcultura in cadrul careia ar fi favorizata emergenta terorismului.

Astfel, la sfarsitul anilor ’70, cand terorismul de extrema stanga parea sa-si localizeze zonele de emergenta doar in Italia, Germania de Vest si Japonia, unii analisti au sustinut teza unei culturi politice si intelectuale proprii acestor tari care cunoscusera fascismul, nazismul si militarismul extremist.

Aceasta paradigma nu putea explica, insa, lipsa de apetenta pentru terorism existenta la vremea aceea in tarile de dincolo de cortina de fier, unde stalinismul instaurase acelasi climat de violenta, mai ales in U.R.S.S. care mostenea o adevarata “cultura” nihilista, Rusia fiind una din tarile cu traditie in terorism de mai bine de o suta de ani.

Din acest motiv, paradigma culturala a fost completata cu cea ideologica care face apel la sursele de aceasta natura a emergentei terorismului. Aceasta abordare a avut meritul de a lua in considerare o caracteristica de baza a terorismului, care se inspira din reprezentari, doctrine, mituri, ideologii, din “adevaruri supreme” de tip carismatic.

In ceea ce priveste terorismul kamikaze, radacinile de emergenta si de dezvoltare a acestui fenomen sunt:

Radacini istorice

Parintele terorismului sinucigas este considerat a fi gruparea Hamas, care inca de la infiintare (1978) a adoptat Jihad-ul (razboiul sfant) ca forma de lupta impotriva Israelului, lupta care a cunoscut o radicalizare accentuata in perioada 1993-1994, cand a fost introdus conceptul „Istishhad” (sacrificiul voluntar).

Radicalizarea luptei trebuie perceputa in acest caz nu prin continuitate, amplificarea actiunilor si extinderea domeniilor considerate tinte, ci prin faptul ca se elimina orice restrictii religioase sau morale din calea actiunilor criminale.

Radacini religioase

Lumea spirituala musulmana nu are o autoritate religioasa de genul papalitatii, care sa asigure o unitate de vederi si de comportament.

Universitatea Al-Azhar din Cairo, considerata cea mai prestigioasa institutie de studii religioase islamice, nu a putut impune o conduita general acceptabila privind sinuciderea si nu a reusit sa argumenteze integrarea acesteia in conceptele pacifiste ale Coranului. Astfel, desi Coranul interzice sinuciderea ca forma de solutionare a unor probleme personale, nu precizeaza nimic in legatura cu savarsirea acestui act pentru o cauza comuna, daca aceasta se petrece cu binecuvantarea unui imam sau seic.

Pentru a legaliza aceste actiuni, o serie de lideri religiosi au adoptat pozitii comune, interpretand prevederile Coranului in asa fel incat actele teroriste sinucigase sa fie considerate acte de razboi in numele lui Allah, iar autorii acestora, martiri.

Astfel, pe 05.04.2003, liderul celei mai inalte autoritati a islamului sunit (Universitatea Al-Azhar), seicul Mohammed Sayyed Tantavi a afirmat ca „operatiunile sinucigase impotriva fortelor de invazie sunt autorizate de legea islamica”.

Radacini psihologice si culturale

Succesul pe care il inregistreaza gruparile teroriste in selectionarea si antrenarea unor atentatori precum si in finalizarea actiunilor cu victime din ce in ce mai multe, este apreciat ca fiind legat de:

• specificul constructiei mentale a individului, de cele mai multe ori marcat de probleme de ordin psiho-social si izolat de societatea din care provine;

• credinta ferma in identitatea celor doua lumi (pamanteana si cereasca) si in atractiile, satisfactiile si recompensele care ii vor oferite in lumea cereasca (teoria celor 72 de fecioare care asteapta martirul);

• puternica influenta exercitata de climatul familiar, respectiv supunerea oarba fata de decizia parintilor, in cele mai multe cazuri impinsi de saracie, sa-si sacrifice unul din (multii) copii pentru a obtine „fabuloasa” suma de 25.000 USD;

• puternicele legaturi ale individului cu grupul uman al societatii arabe si dependenta sa fata de statutul pe care i-l acorda acest grup, in functie de gradul de confirmare a atasamentului fata de valorile sale. Mandria si rusinea sunt cei mai mari dusmani ai unui individ, iar excluderea din grup este egala cu statutul de paria. Pe aceste criterii morale a fost cladita o structura artificiala, pe niveluri de respect, cele mai inalte fiind atinse doar de familiile sinucigasilor;

• implantarea, de la varsta frageda, in intimitatea individului, a unei stari, considerata normala, de raliere benevola la un grup de potentiali sinucigasi. Un exemplu concludent este cel al colectionarii, de catre copii, a cartoanelor cu imagini. Spre deosebire de societatile democrate, unde imaginile prezinta fotbalisti sau actori, imaginile din cartoanele copiilor palestinieni prezinta sinucigasi, valoarea acestora fiind data de criterii care nu apartin ratiunii. Astfel, cele mai valoroase sunt cartoanele cu femei sinucigase.

In multe cazuri, religia este utilizata pentru indoctrinare, justificare, crearea conceptiei de masa privind legitimitatea actului si a importantei sociale pe care o dobandeste familia sinucigasului.

De asemenea, tehnicile sociologice si psihologice sunt utilizate pentru controlul influentarii maselor, selectionarea si pregatirea sinucigasului.

Din punctul de vedere al paradigmei culturale, pregatirea unui atac sinucigas are o relevanta deosebita atat pentru actorii actului suicidar, cat si pentru publicul martor.

Etapele pregatirii unui atac sinucigas sunt:

◊ recrutarea:

- pe baza religioasa prin intermediul recrutorilor din moschei si seminarii;

- pe baza de voluntariat:

- dintre membrii organizatiilor radicale;

- dintre cei care urmaresc scopuri personale de razbunare;

- dintre femeile care vor sa-si modifice statutul social minor acordat in societatea araba si musulmana;

- prin intermediul unei rude;

- fortata, din randul celor suspectati de colaborare cu Israelul sau lumea occidentala.

◊ pregatirea:

- religioasa si ideologica;

- psihologica, pentru depasirea fricii de moarte;

- operationala si tehnica (plan de patrundere in obiectiv, pregatirea explozibililor si a retelei de colaboratori);

◊ ceremonia de ramas bun - este cel mai important moment. Prin cutume si mediatizare, in acest punct voluntarul devine un martir si nu mai poate da inapoi;

◊ executarea atacului;

◊ mediatizarea atacului;

◊ asumarea responsabilitatii atentatului de catre organizati.

Pentru anticiparea unei actiuni teroriste sinucigase este necesara studierea atat a ratiunii de a actiona a teroristilor, cat si a modului de operare. Pregatirea psihica a unui candidat pentru actiuni sinucigase ii asigura acestui personaj o siguranta maxima in desfasurarea actiunii. Acesta nu este nici disperat, nici nervos, nu va incerca sa dispara de la locul actiunii, va urmari doar provocarea a cat mai multe victime, inainte de a muri.

Paradigma culturala poate explica apetenta voluntarilor pentru martiriu, dar acest fapt nu exclude paradigma instrumentala deoarece, asa cum am aratat, atacurile sinucigase sunt considerate modalitati eficiente de actiune a gruparilor teroriste pentru ca:

• provoaca pierderi umane si pagube materiale mari;

• au un impact deosebit in media si prin media;

• depind, ca loc si timp, de alegerea atentatorului;

• libertatea de decizie asigura un efect sporit si rezultate deosebite;

• sunt greu de prevenit, datorita libertatii de miscare si de decizie a atentatorului;

• nu necesita masuri de revenire la locul atentatului sau de recuperare a atentatorului;

• se asigura pastrarea secretului prin disparitia atentatorului.

Principalele elemente care ofera o imagine aproape completa asupra psihologiei sinucigasului sunt varsta, starea familiala, studiile si nivelul de pregatire.

Potrivit unui studiu realizat in urma analizei a 161 de atacuri teroriste executate in Israel si in teritoriile ocupate, in perioada 1993-2000, specialistii de la Tel Aviv apreciaza ca profilul sinucigasului se prezinta astfel:


Este cunoscut faptul ca atentatele de la Casablanca (16.05.2003), soldate cu 43 de morti si peste 60 de raniti, au fost executate de cinci teroristi sinucigasi care proveneau din zona periferica a orasului, unde nivelul de trai este sub limita credibilului.

Exemplul lui Youssef Koutri, 39 de ani, este edificator. Acesta era un somer care renuntase la studiile secundare, locuia cu parintii si cei opt frati intr-o cladire mica, din ciment, aflata intr-o zona mizera de la marginea orasului. Obsedat de ideea sprijinirii familiei, care este una din trasaturile definitorii ale tuturor teroristilor sinucigasi, Youssef a cautat sa faca tot felul de munci oneste. Dupa un an de esecuri si-a schimbat comportamentul, devenind tot mai tacut, si-a lasat barba, si-a schimbat tinuta, incepand sa poarte haina traditionala musulmana, „kamis” alb, se ruga de cinci ori pe zi, mergea la moschee, nu mai saluta femeile si barbatii fara barba. A devenit agresiv si nervos. In ziua atentatului a plecat sa se roage la moschee, dupa care s-a intalnit cu ceilalti membrii ai grupului terorist.

Un alt sinucigas, Mohamed Manni, 25 de ani, din aceeasi zona a orasului, student la economie la Universitatea Mohammedia, a renuntat la studii in anul doi, pentru a castiga bani si a-si ajuta familia. A lucrat intr-o parcare, apoi zidar, dupa care a incercat sa emigreze in Europa, ascunzandu-se in cala unui vapor cu fosfati, unde a fost gasit si obligat sa debarce, chiar inainte de plecarea vaporului. La sfarsitul anului 2001 a fost recrutat de islamistii radicali din acelasi cartier ca si Youssef.





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Consideratii generale privind expertiza criminalistica si constatarea tehnico-stiintifica
COMUNITATEA TERAPEUTICA „DESCATUSAREA” - Studiu de caz
Notiuni introductive - cercetarea actelor scrise
FOLOSIREA CÂINILOR DE ÎNSOTIRE - PATRULARE ÎN CAZUL PARTICIPARII LA ACTIUNI DE MENTINERE A ORDINII PUBLICE
Stabilirea materialului suport al actelor scrise si a ubstantei cu care au fost scrise
Expertiza dactiloscopica
Propuneri de lege ferenda - prostitutie
Lupta impotriva traficului si consumului Ilicit de droguri




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu