Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » tehnologie » criminalistica
REFERAT CRIMINALISTICA PARTICULARITATILE ASCULTARII VICTIMELOR SI MARTORILOR INFRACTIUNILOR DE JAF SI TALHARIE

REFERAT CRIMINALISTICA PARTICULARITATILE ASCULTARII VICTIMELOR SI MARTORILOR INFRACTIUNILOR DE JAF SI TALHARIE



REFERAT

CRIMINALISTICA

PARTICULARITATILE ASCULTARII VICTIMELOR SI MARTORILOR INFRACTIUNILOR DE JAF SI TALHARIE

CUPRINS:

Cadrul procesual. Importanta si sarcinile ascultarii victimelor si a martorilor infractiunilor de jaf si talharie.

2. Procesul psihologic de formare a declaratiilor victimei si martorilor infractiunii.

3. Valorificarea rezultatelor prezentarii spre recunoastere in procesul cercetarii jafurilor si talhariilor.

Incheiere

Bibliografie



Introducere

Creatie a experientei generalizate a organelor de urmarire penala, justificata de ratiuni de ordin practic, prezentarea pentru recunoastere reprezinta acea activitate prin mijlocirea careia persoane, animale, cadavre, obiecte, fotografii ale acestora, aflate intr-un anumit raport cu infractiunea comisa, sunt infatisate unor persoane – victima, martor, invinuit, sau inculpat - in scopul de a stabili daca acestea sunt cele percepute in conditiile savarsirii infractiunii, sau in orice alte imprejurari.

Depozitiile martorilor se formeaza treptat, presupunand trei faze succesive: receptia – faza in care martorul, prin mijlocirea organelor de simt, percepe fapte legate de infractiunea savarsita -, memorarea, adica evaluarea si stocarea faptelor percepute, si reproducerea acestora prin comunicarea lor orala sau in forma scrisa organului judiciar.

Organul judiciar are ca sarcina sa fixeze informatii probante obtinute prin contactul direct cu fiinta sau obiectul material in cadrul actiunilor procesuale, sau in urma prezentarii de catre persoanele cointeresate in proces (invinuitul, victima) a anumitor obiecte.

In criminalistica metoda descrierii are specificul sau determinat de mai multi factori, dintre care:

- reglementarea procesuala a activitatilor de cercetare criminalistica, a modului de fixare a rezultatelor obtinute. Legislatia in vigoare prevede anumite cerinte asupra formei si continutului tuturor actelor procesuale la redactarea carora se utilizeaza metoda de in discutie;

- sfera practic nelimitata a obiectelor de studiu criminalistic. Datorita caracterului sau retrospectiv, investigarea criminalistica presupune examinarea tuturor obiectelor care intr-un mod sau altul au reflectat fapta penala. In majoritatea cazurilor acestea sunt multiple si diverse.

I. Cadrul procesual. Importanta si sarcinile ascultarii victimelor si a martorilor infractiunilor de jaf si talharie.

Posibilitatea stabilirii unei fapte penale, a imprejurarilor in care acesta a avut loc, se datoreaza faptului ca savarsirea unei infractiuni, ca si orice alta forma de activitate a omului, in majoritatea cazurilor, este insotita de producerea in mediul existent a anumitor modificari a caror examinare, in conditii normale, asigura reconstituirea tabloului dinamic al faptei, identificarea persoanelor participante si a comportarii acestora.

Modificarile produse in mediu in legatura cu savarsirea unei fapte penale, cunoscute in teoria si practica criminalistica sub denumirea generica de urme ale infractiunii, se divizeaza in materiale si spirituale.

Urmele materiale ale infractiunii reprezinta schimbari fizice suportate de obiectele din mediul in care s-a activat cu prilejul savarsirii actului penal. Ele constituie informatii probante prin particularitatile de forma si structura, pozitie, inter pozitie si amplasament, toate acestea putand fi considerate prin cercetari directe efectuate de organul judiciar nemijlocit, cu sau fara concursul specialistilor de profil.[1]

Urmele spirituale sunt imaginatii rezultate dintr-un complicat proces psihic de reflectare si conservare in memorie a faptelor percepute in legatura cu activitatea infractionala. Data fiind natura lor materiala, imaginatiile celor ce au perceput fapte cu semnificatie probanta nu pot fi cunoscute altfel decat prin transpunerea acestora in cadrul unui proces de comunicare. In justitia penala acest proces se realizeaza prin actul procedural de ascultare, adica prin mobilizarea persoanelor ce detin date probante privind imprejurarile faptei penale pentru a marturisi in fata organului judiciar.

Relatarile persoanelor care au perceput sau cunosc fapte de natura sa contribuie la stabilirea adevarului intr-un proces penal, facute si fixate in conformitate cu cerintele legislatiei procesual-penale in vigoare, constituie mijloace de proba, numite declaratii sau depozitii ale martorilor.

In conformitate cu prevederile Codului de Procedura Penala al Republicii Moldova, calitatea de martor este atribuita persoanelor care poseda informatii probante de natura sa contribuie la justa solutionare a unei cauze penale. Prin urmare, in calitate de martor poate fi chemata orice persoana fizica, care, eventual, cunoaste fapte sau imprejurari de fapt, apte sa serveasca la aflarea adevarului. Nu pot participa ca martori doar persoanele cu deficiente psihofiziologice, care sunt incapabile a percepe si reproduce in mod adecvat realitatea si avocatii, care au luat cunostinta de anumite date in exercitiul functiunilor de aparatori ai invinuitului sau banuitului. Sunt exceptate de obligatia de a da marturii in defavoarea invinuitului sau inculpatului sotii si rudele apropiate ale acestora.

Persoanele chemate in calitate de martori sunt obligate sa se prezinte si sa comunice organului judiciar tot ce stiu referitor la imprejurarile faptei aflate in cercetare. In privinta martorilor care nu-si indeplinesc aceste obligatiuni legea prevede diverse sanctiuni pana la raspunderea penala pentru depunerea de marturii mincinoase. Totodata, martorii sunt protejati de violenta, de orice alt fel de constrangere, demnitatea lor fiind garantata prin lege.

Persoana vatamata prin infractiune poate comparea in procesul penal, in diverse pozitii procesuale.

Astfel, in functie de natura prejudiciului suferit si de manifestarea de vointa, persoana vatamata poate avea fie calitatea de parte vatamata, fie calitatea de parte civila, sau poate avea ambele calitati, fie, in sfarsit, calitatea de martor.

Cand cel ce a suferit un prejudiciu de natura fizica, morala sau materiala isi manifesta dorinta de a participa la procesul penal in legatura cu tragerea la raspundere penala a inculpatului, acesta dobandeste calitatea de parte vatamata, iar atunci cand actioneaza in legatura cu tragerea la raspundere civila, cel vatamat dobandeste calitatea de parte civila; cand persoana vatamata nu participa la proces nici in calitate de parte vatamata, nici in calitate de parte civila poate fi ascultata ca martor.

In pofida discutiilor multiple desfasurate asupra problemei referitoare la posibilitatea stabilirii adevarului cu ajutorul probei testimoniale, neincrederea exprimata fata de acest mijloc de proba, depozitiile martorilor, cunoscute din vremuri stravechi, continua sa ocupe un loc deosebit in sistemul probelor judiciare, ele fiind folosite, practic, in orice cauza penala.

Frecventa inalta a marturiilor in procesul penal se explica, in primul rand, prin faptul ca nu in orice cauza exista mijloace materiale de proba. Sunt frecvente situatiile cand infractorii intreprind masuri bine gandite pentru a nu lasa urme materiale sau de deteriorare a acestora. In aceste cazuri, ca si in situatia infractiunilor ce presupun anumita publicitate (actele de huliganism), declaratiile martorilor sunt decisive in aflarea adevarului. In randul al doilea, prezenta mijloacelor materiale de proba nu diminueaza importanta marturiilor atat timp cat acestea contribuie, dupa cum, pe buna dreptate, se sustine in literatura de specialitate, determinarea esentei mijloacelor materiale de proba si inregistrarea acestora „in ansamblul imprejurarilor cauzei”[2].

Sa adaugam la cele enuntate si sfera larga a problemelor la care se pot referi declaratiile martorilor. Spre deosebire de alte mijloace de proba, depozitiile martorilor pot pune in evidenta date privind toate imprejurarile ce constituie obiectul probatiunii, inclusiv imprejurarile savarsirii infractiunii, metodele si mijloacele folosite in acest scop, locul timpul si modul in care s-a activat. Martorii pot prezenta referiri directe asupra personalitatii faptuitorului sau indica anumite elemente specifice de natura sa contribuie la identificarea acestuia. Un martor poate fi intrebat despre calitatile invinuitului sau victimei, comportamentul acestora, in general si in legatura cu fapta penala, in special. Nu de putine ori martorii specifica conditiile care au inlesnit sau favorizat savarsirea infractiunii si masurile ce se impun in vederea prevenirii unor noi infractiuni s.a.

Ascultarea martorilor, ca mijloc legal de administrare a probelor testimoniale, reprezinta o activitate complexa, a carei desfasurare necesita anumite cunostinte referitoare la psihologia lor, la procesul de formare a declaratiilor acestora. De aici necesitatea expunerii in continuare, fie in mod succint, a mecanismelor psihologice pe care se bazeaza acest proces.

II. Procesul psihologic de formare a declaratiilor victimei si martorilor infractiunii.

Cercetarile stiintifice privind psihologia martorilor au demonstrat cu prisosinta ca depozitiile acestora, bazate pe mecanismele psihice ale procesului de cunoastere a realitatii obiective, au anumite elemente specifice, conditionate de necesitatea comunicarii cunostintelor obtinute in urma contactului cu spatiul infractional organului judiciar, pentru a fi transformate in informatii probante. Ele reprezinta rezultatul unui proces de receptie si stocare a faptelor cu semnificatie juridica, urmat de reproducerea lor in conditiile si sub forma prevazuta de lege. Asadar, depozitiile martorilor se formeaza treptat, presupunand trei faze succesive: receptia – faza in care martorul, prin mijlocirea organelor de simt, percepe fapte legate de infractiunea savarsita , - memorarea, adica evaluarea si stocarea faptelor percepute, si reproducerea acestora prin comunicarea lor orala sau forma scrisa organului judiciar.[3]

Procesul de formare a declaratiilor martorilor implica un moment de achizitie a informatiilor circumscrise infractiunii sau faptuitorului acesteia, un moment de conservare in memorie a informatiilor percepute si, in fine, momentul de comunicare a acestor informatii organelor judiciare, pe calea reproducerii sau recunoasterii.

La formarea acestui proces concura, intr-o masura sau alta, toate categoriile de senzatii. Unele dintre acestea au un rol precumpanitor (senzatiile vizuale si auditive), altele au un rol subsecvent (senzatiile tactile, olfactive si gustative)[4].

Referitor la receptia informatiilor ma voi referi la senzatiile cu rol determinant in formarea marturiei, indicand, totodata, procedeele tactice ce se desprind din specificul perceptiei vizuale si auditive;

Receptia auditiva – organul auditiv al omului este capabil sa perceapa, intr-o infinitate de nuante, o multitudine de fenomene sonore ce insotesc, fie in mod necesar, fie in mod intamplator, savarsirea unor infractiuni.

Inaltimea, intensitatea si timbrul constituie cele trei insusiri caracteristice ale oricarui sunet, a caror perceptie da nastere senzatiilor.

La dovedirea diverselor aspecte legate de comiterea infractiunilor, cel mai mare interes il prezinta perceptia si redarea cuvintelor, a vorbirii.

Receptia reprezinta reflectarea in constiinta a datelor referitoare la infractiune si faptuitorul ei. Ea se realizeaza in baza senzatiilor si perceptiei, acestea constituind faza initiala a procesului psihic de cunoastere. Senzatia – impresie receptionata de un organ de simt influentat direct de realitatea inconjuratoare – semnalizeaza despre unele insusiri izolate ale factorilor de contact. Perceptia este actul psihic de sintetizare a senzatiilor, asigurand cunoasterea obiectului sau a fiintei in complexitatea insusirilor acestora, identificarea lor.[5]

Perceptia senzoriala se realizeaza in functie de mai multi factori, care in literatura de specialitate se subdivid in obiectivi si subiectivi.

Factorii obiectivi sunt conditionati de imprejurarile in care are loc perceptia, cei subiectivi – de calitatile psihofiziologice ale martorului si de trasaturile de personalitate ale acestuia.

Dintre factorii obiectivi de natura sa influenteze perceptia de catre martor a faptelor legate de savarsirea unei infractiuni pot fi:

a) intensitatea stimulilor care influenteaza asupra organelor senzoriale. Impulsurile trebuie sa aiba putere necesara pentru a provoca senzatii. Exista anumite limite ale senzatiilor cunoscute sub denumirile de pragul minim si cel maxim de sensibilitate a omului. Pot produce senzatii stimulii a caror valoare se incadreaza in limitele senzoriale ale martorului. Organul judiciar trebuie sa tina, de asemenea, cont de posibilitatile martorului de a reactiona la anumiti stimuli, fiindca sensibilitatea organelor de simt difera de la o persoana la alta in functie de sfera de activitate, de interesele acestora;

Receptia vizuala marturia a carei sursa o constituie senzatiile vizuale reprezinta marturia tip, marturia cel mai frecvent intalnita, deoarece, in aproape fiecare cauza penala, se resimte necesitatea reconstituirii cat mai fidele a configuratiei locului infractiunii, a localizarii spatiale a unor obiecte, a precizarii unor raporturi spatiale dintre obiecte, dintre obiectele si persoanele de a caror prezenta la locul infractiunii este, intr-un fel sau altul, legata de savarsirea acesteia.

Perceptia insusirilor spatiale ale obiectelor necesitatea precizarii raporturilor spatiale se iveste deseori in procesul penal: distanta ce separa martorul de locul infractiunii in momentul perceptiei, distanta dintre diferite obiecte, dintre persoane, dintre persoane si obiecte etc.

Unghiul de observatie. Perceptia vizuala mai depinde de unghiul de observatie, dat fiind faptul ca un anumit unghi de observatie, in mod obiectiv, este favorabil pentru perceperea anumitor obiecte, persoane sau actiuni si defavorabil pentru perceperea altor persoane, obiecte si actiuni din acelasi spatiu;

Dependenta preciziei raporturilor spatiale de distanta la care sunt situate obiectele, persoanele permit a formula urmatoarea legitate: siguranta perceptiei scade odata cu distanta sau, altfel spus, exactitatea aprecierii acestei insusiri spatiale se afla intr-un raport invers proportional cu distanta.

Distanta la care martorul poate percepe. De la distante mari el va percepe doar conturul obiectelor, sunetelor si al altor fenomene din campul infractional. Semnalmentele persoanelor, elementele caracteristice ale obiectelor, alte amanunte si secvente ale infractiunii pot fi percepute, in cele mai favorabile conditii, de la o distanta de 50-60 m.



Factorii de bruiaj, (vantul, ploaia), respectiv diferite obstacole fizice, perturbari climaterice pot reduce mult din calitatea perceptiilor. Nu sunt excluse si disimularile infatisarii, cand persoanele cointeresate apeleaza la diferite forme de deghizare a aspectului lor exterior si a obiectelor cu care se activeaza, pentru ca sa nu fie observati sau sa fie observati in mod eronat.

La aplicarea procedeelor tactice de ascultare a persoanei vatamate nu se poate face abstractie de psihologia sa particulara, dupa cum aceste procedee nu pot fi deprinse de situatia de parte a carei participare la procese e legata de ideea apararii unor interese proprii, izvorate din infractiune.[7]

Atata vreme cat consecintele daunatoare ale faptei s-au rasfrant in mod direct asupra ei, ar fi de asteptat ca declaratiile persoanei vatamate sa constituie sursa celor mai bogate si fidele informatii cu privire la modul de savarsire a infractiunii.

Emotia de frica, de manie si efectele, carora le corespund groaza, furia si disperarea, reduc considerabil controlul constiintei asupra conduitei omului.

A doua faza importanta a formarii depozitiilor martorului constituie, memorizarea faptelor, obiectelor si fenomenelor percepute in legatura cu savarsirea actului penal.

Memorarea implica succesiunea a trei momente, intre care exista o stransa unitate: faza de achizitie (memorare), faza de pastrare (retinere) si faza de reactivare (recunoastere si reproducere).

In cazul memorarii involuntare, datele percepute se intiparesc neintentionat. Aceasta nicidecum nu inseamna ca martorii care involuntar au retinut fapte privind infractiunea si autorul acesteia trebuie tratati cu credibilitate redusa. Eficienta marturiilor intemeiate pe memorarea involuntara este de netagaduit, daca organul judiciar, in calitatea sa de ascultare a martorilor, va tine cont de factorii care influenteaza procesul de memorizare:

Tipuri individuale de memorie a martorului. Se pot intalni martori cu memorie vizuala sau auditiva care retin cu mai mare precizie faptele si evenimentele, motrice, cand martorul este predispus sa fixeze, in primul rand, ceea ce se afla in miscare, logica sau mecanica, dupa nivelul de analiza a faptelor receptionate si emotionala, care presupune retinerea faptelor si fenomenelor legate de sentimentele de inalt grad de densitate, traite recent sau mai putin recent de catre martor;[8]

Afectiunile psihofiziologice cauzate de diverse maladii si de varsta, care intensifica procesul uitarii. Faptele inregistrate in memorie nu raman fixe.

Dimpotriva, ceea ce caracterizeaza memoria voluntara, este existenta scopului mnemic, caruia i se adauga folosirea unor procedee speciale, in vederea realizarii acestui scop.

Cu trecerea timpului, in informatiile pastrate se inregistreaza pierderi, datorate procesului uitarii.

In cazul persoanei vatamate faptele, deseori confuz si fragmentar percepute, sunt supuse, nu o data, unor alterari in urmatoarea etapa a procesului de formare a declaratiilor persoanei vatamate – stocarea memoriala a informatiilor.

In cazul persoanei vatamate, memorarea faptelor are un mai pronuntat caracter activ , dinamic, proces in cursul caruia faptele percepute sunt supuse unei necontenite reorganizari, regrupari si restructurari.

Uitarea constituie reversul pastrarii imaginii si se manifesta prin imposibilitatea reamintirii unor fapte memorate ori a recunoasterii unor evenimente traite, la o noua confruntare cu acestea, sau prin reproducerea lor eronata.

Starea emotionala cauzata de fenomenele percepute. Faptele cu repercusiuni emotionale pozitive sau negative se memorizeaza mai bine decat cele indiferente, emotional neutre;

Gradul de intelegere a fenomenelor percepute. Omul poate memoriza fenomene si imprejurari al caror sens si continut ii sunt accesibile. Lucrurile necunoscute sunt imperceptibile si, prin urmare, nu pot constitui materie memorizabila.

Intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. Procesul uitarii „sterge” din memorie anumite fapte, inlocuindu-le cu altele, care reprezinta interes la moment.

Printre factorii subiectivi ce pot influenta procesul perceptiv al martorului mai importanti sunt:

a)                Starea organelor receptive, devierile de la norma, deficientele ereditare, accidentale sau cauzate de anumite maladii, toate acestea reducand partial sau in intregime posibilitatile perceptive ale martorilor;

b)               Varsta martorului, fiind cunoscut sub faptul ca in copilarie perceptiile nu sunt pe deplin conforme realitatii, datorita elementului de fantezie inerent acestei varste, iar la etapa varstnica – lacunare, deoarece in cea de a doua parte a vietii vederea, auzul, alte sisteme perceptive sunt in scadere;[9]

c)                Gradul de instruire si profesia martorilor, care, in anumite situatii, pot influenta decisiv procesul de perceptie. Oamenii cu diferite niveluri de cunostinte “vad” lucrurile in mod divers. Cu cat nivelul de cunostinte este mai ridicat, cu atat perceptie va fi mai clara, mai completa. Profesia, activitatea profesionala sensibilizeaza procesul perceptiv astfel ca medicul va fixa cu mare precizie pozitia cadavrului, croitorul – caracteristicile si starea obiectelor vestimentare avute asupra sa, soferul – parametrii strazii unde a fost descoperit.

d)               Starea fizica sau psihica afectata a martorului. In momentul perceptiei, martorul in atare stare nu va observa obiecte si elemente de fapt cu semnificatie procesual-penala. Ziua grea de munca, oboseala, insomnia, starea de ebrietate sau de intoxicatie narcotica influenteaza negativ totalitatea proceselor psihice, inclusiv perceptive. Procesul savarsirii unei infractiuni, consecintele grave ale acestora, provoaca emotii de teama si groaza, sentimente de ura si revolta fata de faptuitori, alte stari sufletesti de natura sa influenteze negativ procesul perceptiv;[11]

e)                Atentia subiectului receptiv in momentul in care vine in contact cu spatiul infractional. Ca fenomen psihic, atentia este determinata de tipul de temperament si de caracter al individului. Atentia poate fi involuntara cand se mentine asupra unor fapte si fenomene fara eforturi volitive care se caracterizeaza prin concentrarea intentionata a sistemului perceptiv si a altor mecanisme ale psihicului asupra anumitor obiecte si fenomene. In majoritatea cazurilor declaratiile martorilor au la baza actele de perceptie involuntara, desi nu se exclude observarea intentionata de catre martor a anumitor imprejurari ale infractiunii.

Ultima faza a procesului de formare a depozitiilor martorilor constituie reproducerea in fata organului judiciar a faptelor memorizate. Calitatea si plenitudinea reproducerii este influentata de capacitatile si calitatile de personalitate ale martorului, de conditiile si imprejurarile in care se desfasoara audierea acestuia si, in cale din urma, de comportarea tactica a celor care indeplinesc atributiile organelor judiciare.[12]

In procesul formarii declaratiilor persoanei vatamate deseori datorita recrudescentei sentimentului de furie, manie, indignare, pot surveni cele mai neasteptate cauze de distorsionare a faptelor.[13]

Dupa cum prezentarea denaturata a faptelor e sau nu dependenta de vointa persoanei vatamate, alterarea faptelor poate avea un caracter constient sau inconstient.

Denaturarile involuntare se datoreaza starii emotionale sub stapanirea careia persoana vatamata a perceput faptele si constau in „ingrosarea”, in supradimensionarea consecintelor faptei, in exagerarea gravitatii faptei, a prejudiciului fizic, moral sau material suferit.

In cazul jafului apare tendinta quasi generala de exagerare a faptelor si se manifesta in cazul aprecierilor asupra duratei de desfasurare in timp a unor fapte, actiuni, activitati, precum si asupra distantelor. Astfel, aprecierea duratei in timp a activitatii materiale prin care s-a comis infractiunea, sau a unor imprejurari legate de infractiune ori de faptuitorul acesteia (durata imobilizarii victimei, durata privarii de libertate a victimei, durata aplicarii violentei etc.), se caracterizeaza prin mari fluctuatii manifestandu-se, aproape fara exceptie, tendinta de supraevaluare.

In ce priveste aprecierea datelor scurte si lungi de timp, in cazul persoanei vatamate aceasta tendinta se manifesta intr-un singur sens, cel al supraevaluarii timpului.

Tendinta de supraevaluare se manifesta si in cazul aprecierii distantelor parcurse, cand, privata de libertate, persoana vatamata este silita sa insoteasca faptuitorul sau faptuitorii.

Reproducerea faptelor poate fi insotita de prezentarea denaturata, adica de falsificarea faptelor, ca urmare a unei atitudini deliberate, de rea-credinta a celui vatamat.

Denaturarile de rea-credinta constituie „ajustari”, in sensul „ingrosarii” faptelor, iar cauzele acestora nu pot fi deprinse de situatia de parte in proces, de interesele acesteia de solutionare intr-un anumit fel a pricinii. Cel vatamat urmareste, indeobste, inrautatirea situatiei faptuitorului si, implicit, crearea pentru sine a unei conditii procesuale mai bune. Dorinta de razbunare pentru raul pricinuit, precum si dorinta de a obtine avantaje materiale superioare prejudiciului real suferit sunt cele mai frecvente cauze ce explica denaturarile constiente din declaratiile persoanei vatamate.

III. Valorificarea rezultatelor prezentarii spre recunoastere in procesul cercetarii jafurilor si talhariilor.

Creatie a experientei generalizate a organelor de urmarire penala, justificata de ratiuni de ordin practic, prezentarea pentru recunoastere reprezinta acea activitate prin mijlocirea careia persoane, animale, cadavre, obiecte, fotografii ale acestora, aflate intr-un anumit raport cu infractiunea comisa, sunt infatisate unor persoane – victima, martor, invinuit sau inculpat – in scopul de a stabili daca acestea sunt cele percepute in conditiile savarsirii infractiunii, sau in orice alte imprejurari.

Prezentarea pentru recunoastere a persoanelor prezinta cea mai mare importanta nu numai datorita frecventei, ci, mai ales, consecintelor pe care le-ar putea antrena falsele identificari.

Prezentarea spre recunoastere se desfasoara in patru etape: preliminara sau introductiva, de recunoastere propriu-zisa, de detaliere si de fixare.

La etapa introductiva se realizeaza un sir de operatii de natura sa contribuie la crearea unui cadru procesual-tactic favorabil desfasurarii cu succes a acestei activitati. Asupra drepturilor si a obligatiilor lor procesuale sunt avertizati interpretul si specialistii care vor activa in ordinea si prin intermediul celui ce conduce prezentarea. Interpretului i se va pune in vedere ca este obligat sa interpreteze faptele corect, iar in caz de refuz sau de denaturare a acestora legea in vigoare prevede raspundere penala.


Grupul de persoane sau obiectele ce urmeaza a fi prezentate se aduc la locul prezentarii in prezenta martorilor procedurali, a interpretului si a specialistilor, a altor persoane participante (avocatul, procurorul, colaboratorul organului de politie). In cazul persoanelor, celui care trebuie recunoscut i se va propune sa ocupe locul ce prefera intre persoanele cu care va fi prezentat. Respectarea acestei reguli exclude orice suspiciuni privind posibilitatea informarii persoanei ce urmeaza sa recunoasca referitor la locul in care se va situa persoana care trebuie identificata. Daca se prezinta obiectele, acestea se vor marca cu numere, astfel ca cei prezenti sa cunoasca locul amplasarii obiectului de identificat. Etapa introductiva finalizeaza cu invitarea persoanei ce urmeaza sa recunoasca si cu precizarea datelor sale nominale. Daca ea are calitatea procesuala de martor sau victima, i se va aminti ca are datoria sa fie sincera si responsabila si ca, pentru declaratii mincinoase, poarta raspundere penala.

A doua etapa – de recunoastere propriu-zisa - incepe cu invitarea persoanei chemate sa recunoasca la un studiu al persoanelor sau obiectelor infatisate, pentru a stabili daca acestea se afla persoana sau obiectul despre care a facut declaratii. Invitatia spre recunoastere trebuie formulata clar, concis si sa nu sugereze raspunsul. Totodata, persoanei chemate sa recunoasca i se vor crea conditiile cerute pentru examinarea grupului de persoane sau obiecte prezentate. Astfel, daca ea cere ca persoanele prezentate in grup sa-si schimbe pozitia, aceasta cerinta va fi satisfacuta, organul de cercetare solicitandu-le celor prezenti sa faca aceasta. In cazul prezentarii pentru recunoastere a obiectelor materiale, a lucrurilor, ele vor fi ridicate si studiate sub toate aspectele lor caracteristice.

Obiectul prezentarii este, in toate situatiile, infractorul, a carui identitate nu este cunoscuta sau e indoielnica, iar, in mod exceptional, victima infractiunii.

Activitatea de prezentare spre recunoastere presupune alegerea atenta a persoanelor impreuna cu care trebuie prezentata, cea care urmeaza a fi recunoscuta si, totodata, asigurarea unor conditii cat mai apropiate celor existente in momentul perceptiei initiale.

Persoanele impreuna cu care urmeaza a fi infatisata, cea care constituie obiectul recunoasterii, trebuie sa aiba o seama de insusiri asemanatoare; se cere evitarea contrastelor izbitoare, persoanele sa aiba aceeasi talie si constitutie asemanatoare.

Asemanarea presupune identitatea de sex, o anumita apropiere a trasaturilor fizice si a tinutei vestimentare, varsta apropiata. Se va tine seama de talie, constitutie, conformatie, culoarea parului.

Daca perceptia initiala a avut loc in interiorul unei incaperi sau pe un loc deschis, prezentarea pentru recunoastere va trebui sa se desfasoare in conditii similare. Pentru a verifica exactitatea perceptiei prin mijlocirea analizatorului vizual, se impune ca recunoasterea sa aiba loc in aceleasi conditii de vizibilitate.[16]

Pentru a verifica aptitudinea de a vedea, auzi, mirosi trebuie respectata aceiasi distanta, aceleasi pozitii ale infractorului si martorului, aceleasi atitudini si miscari.

Efectuarea prezentarii pentru recunoastere debuteaza cu ascultarea prealabila a celui ce urmeaza sa faca recunoasterea.[17]

Obiectul declaratiilor persoanelor difera in raport cu analizatorii prin mijlocirea carora au perceput insusirile caracteristice ale persoanei ce urmeaza a fi recunoscuta.

Audierea trebuie sa se desfasoare in absenta celui ce constituie obiectul recunoasterii, precum si a persoanelor impreuna cu care va fi prezentat. Atunci cand recunoasterea va fi efectuata de mai multe persoane, acestea vor fi ascultate separat si se va evita posibilitatea de a comunica intre ele.

Dupa alcatuirea grupului, organul judiciar invita persoana ce trebuie recunoscuta sa ocupe un anumit loc in randul celor ce formeaza grupul, explicand celor prezenti ca in aceasta incapere va fi introdusa persoana ce urmeaza a face recunoasterea. Aceasta va fi invitata sa examineze cu atentie persoanele ce compun grupul si sa indice daca, in randul acestora, recunoaste presupusul faptuitor.

Atunci cand presupusul faptuitor urmeaza a fi prezentat pentru recunoastere mai multor persoane, pentru a se evita riscul influentarii, reprezentarea se va face in mod succesiv, in prezenta numai a unei persoane.

In urma examinarilor, persoana chemata sa recunoasca decide daca in grupul prezentat se afla sau nu persoana sau obiectul cu care a contactat in campul infractional sau in alte imprejurari, facand in acest sens declaratia respectiva. Acestea, fiind recunoscute, vor fi indicate cu mana.

Dupa fixarea momentului de recunoastere, se trece la etapa detalierii, cand cel ce recunoaste este chemat sa se refere la elementele caracteristice de care s-a folosit. Datele identificatoare mentionate se vor specifica prin detalierea si concretizarea declaratiilor celui ce recunoaste, care se vor fixa amanuntit in procesul-verbal. In ipoteza in care martorul sau victima semnalizeaza caracteristici la care nu s-a referit in cadrul ascultarii prealabile, situatie frecvent intalnita in practica judiciara, acestea se vor fixa fara a se proceda imediat la o discutie asupra lor. Faptul ca persoana care recunoaste prezinta in acest moment elemente noi nu trebuie sa surprinda. Recunoasterea, dupa cum s-a remarcat deja, se bazeaza pe procesul psihic de actualizare a impresiilor anterioare, care se produce in urma contractului direct al persoanei chemate sa recunoasca cu persoanele si obiectele prezentate. Examinarea persoanelor sau obiectelor infatisate poate, nu de putine ori, conduce la evocarea anumitor elemente care s-au consolidat slab ori sau sters din memoria celui ce recunoaste pana la ascultarea sa preliminara.

In continuare celui ce recunoaste i se va cere sa specifice cu ce ocazie si in ce imprejurari a contactat anterior cu persoana sau obiectul recunoscut. Din perspectiva tactica acest moment prezinta importanta pe doua planuri: asigura un grad inalt de credibilitate a recunoasterii si exercita o anumita influenta psihologica asupra celui recunoscut daca obiectul recunoasterii il constituie invinuitul sau banuitul.

Daca martorul recunoaste presupusul faptuitor, trebuie sa declare acest lucru in prezenta tuturor celor de fata, moment urmat de executarea unei fotografii a intregului grup, precum si de fotografierea separata a celui recunoscut.

Dupa efectuarea prezentarii pentru recunoastere, cel ce a facut recunoasterea este ascultat din nou, iar declaratiile sale sunt consemnate intr-un proces-verbal, care impreuna cu declaratiile date initial, reprezinta dovada recunoasterii sau nerecunoasterii.

La finele acestei etape se va determina certitudinea cu care se declara recunoasterea celui ce recunoaste solicitandu-i-se sa dovedeasca aceasta. Astfel se va proceda si in cazul in care cel chemat sa recunoasca infirma identitatea din motivul ca persoanele sau obiectele prezentate sunt altele, din punctul sau de vedere, decat cele percepute anterior.

In urma efectuarii acestei activitati, cel ascultat fie il recunoaste, fie nu-l recunoaste pe presupusul faptuitor.

In situatia in care persoana chemata sa recunoasca declara ca recunoasterea nu e posibila din cauza lipsei elementelor de identificare caracteristice, ei i se va cere sa stabileasca daca in componenta grupului prezentat se afla vreo persoana sau obiect asemanator dupa anumite caracteristici cu cel despre care a declarat in cadrul ascultarii preliminare. Determinarea apartenentei de grupa, in anumite situatii, poate prezenta importanta pentru orientarea de mai departe a activitatii de urmarire penala, inaintarea si verificarea versiunilor respective. Nu trebuie scapat din vedere, de asemenea, faptul ca, la momentul prezentarii spre recunoastere, persoana sau obiectul in cauza pot suferi modificari de natura sa ingreuneze recunoasterea, dupa cum nu se excepta ca cel chemat sa recunoasca sa fi uitat elementele de detaliu ale persoanei sau obiectului ce urmeaza a fi recunoscute.

Din punctul de vedere al gradului de certitudine subiectiva pe care il ofera, declaratia de recunoastere poate fi certa, sigura sau nesigura.

Recunoasterea e sigura atunci cand martorul, constatand o coincidenta deplina a trasaturilor definitorii caracteristice ale persoanei percepute anterior, cu cele ale persoanei ce i se prezinta spre recunoastere, o identifica fara ezitare.

Recunoasterea e imprecisa sau incerta atunci cand, pe fondul coincidentei unora dintre trasaturile definitorii ale persoanei, se constata si existenta unor discordante.

Infatisarea persoanei poate suferi transformari din cauze dependente sau independente de vointa sa.

Prezinta caracter deliberat acele ajustari intentionate aduse infatisarii persoanei, in scopul de a impiedica identificarea (modificarea intentionata a coafurii, a frizurii, faptul de a purta barba, mustati sau de a le indeparta). Astfel de modificari nu constituie un obstacol, ci doar o dificultate in calea identificarii.

Nu sunt deliberate acele modificari intervenite in infatisarea persoanei datorate, de cele mai multe ori, trecerii timpului (lipsa danturii sau a unor dinti care confera fetei o infatisare asimetrica, fata integral brazdata de riduri, caderea pometilor obrajilor, caderea parului, tinuta adusa de spate etc.). asemenea modificari constituie, de multe ori, o piedica in calea identificarii persoanei.

Martorul nu recunoaste persoana atunci cand cel ce i se infatiseaza si imaginea adevaratului faptuitor pastrata in memorie sunt total diferite.

Obisnuit, se prezinta pentru recunoastere obiectele ce se presupun ca apartin faptuitorului si au constituit mijloace de savarsire a infractiunii, gasite la locul faptei, ori abandonate sau ascunse in diverse locuri (arma de foc, corp contondent, obiecte ce constituie produsul infractiunii etc.).

La etapa de fixare se intocmeste procesul-verbal de prezentare spre recunoastere, care, conform legii, constituie sursa de proba si ca toate procesele-verbale incheiate cu prilejul efectuarii actelor de urmarire penala, in cele trei parti constitutive (introductiva, descriptiva si concludenta), trebuie sa cuprinda date privind: data, locul si imprejurarile in care s-a efectuat prezentarea spre recunoastere; numele, calitatea si insusirile din care fac parte organul de cercetare si alte persoane participante; motivele care au impus prezentarea spre recunoastere; caracteristicile persoanei sau obiectului prezentat spre recunoastere, ale obiectelor si persoanelor ce constituie grupul de prezentat: datele personale si calitatea procesuala (martor, victima) a celui chemat sa recunoasca.[19]

In procesul-verbal se vor face, de asemenea, mentiuni privind prevenirea martorului despre obligatia de a declara adevarul si despre raspunderea prevazuta in lege pentru declaratii mincinoase, precum si referitor la faptul ca persoana prezentata spre recunoastere a fost invitata si ea s-a ales locul care la dorit (in cazul obiectelor – ordinea in care acestea au fost marcate cu numere si amplasate in grupul de prezentat).

Finalitatea urmarita prin recunoasterea si determinarea apartenentei bunurilor este, in general, identificarea faptuitorului sau a celui vatamat si restituirea bunurilor partii vatamate pentru dezdaunare.

In cazul obiectelor, subiectii recunoasterii sunt martorii si persoanele vatamate. Daca in cazul recunoasterii persoanelor, de regula, acestea sunt percepute pentru prima data in conditiile proprii ale savarsirii infractiunii, in cazul obiectelor, acestea, de multe ori, sunt cunoscute dintr-un moment anterior comiterii faptei.

Prezentarea pentru recunoastere a obiectelor parcurge aceleasi momente si se efectueaza cu observarea acelorasi reguli.[20]

Aceasta activitate debuteaza cu ascultarea prealabila a celui ce face recunoasterea cu privire la caracteristicile proprii obiectelor. Aceasta reprezinta, de cele mai multe ori, o incercare anevoioasa, deoarece obiectele prezinta o serie de insusiri comune tuturor obiectelor ce apartin genului sau grupei respective – dimensiune, forma, culoare, duritate – altele le atribuie caracter individual, care le deosebesc de orice obiect asemanator. Daca, in conditiile chiar ale unei perceptii de scurta durata, descrierea semnalmentelor generale ale persoanei nu comporta dificultati, descrierea insusirilor particulare ale obiectelor este, de multe ori, o incercare anevoioasa.

In ceea ce priveste regula prezentarii in grup, obiectul ce urmeaza a fi recunoscut trebuie infatisat simultan intre alte obiecte asemanatoare sub raportul caracteristicilor generale, ceea ce inseamna ca obiectele trebuie sa fie de aceeasi natura, de dimensiuni, forma si culoare apropiate.

In continuare se vor consemna modul in care a decurs recunoasterea, de la persoana intai singular, declaratiile persoanei chemate sa recunoasca, obiectiile eventuale ale persoanei recunoscute si ale altor persoane participante. Astfel intocmit, procesul-verbal ofera posibilitatea unei judecati coerente asupra conditiilor si a modului de desfasurare a prezentarii spre recunoastere si, in consecinta, asupra valorii fortei probatorii a rezultatelor obtinute.

Printre mijloacele tehnice de fixare a prezentarii spre recunoastere, pe primul plan se situeaza fotografia judiciara. Pentru a se asigura fixarea celor mai semnificative momente si a rezultatelor recunoasterii, in cadrul acestei activitati este indicat sa se realizeze trei fotografii: a persoanelor sau obiectelor prezentate in grup care sa demonstreze masura in care s-au respectat cerintele legii privind calitatile persoanelor ori ale obiectelor din grupul de prezentat; a momentului cand cel ce recunoaste indica persoana sau obiectul identificat, din care sa rezulte ca din grupul prezentat a fost recunoscuta o anumita persoana sau obiect, a persoanei sau obiectului recunoscut, executata in modul in care sa redea elementele caracteristice ale acestora[21]. Daca identificarea se bazeaza pe caracteristice cromatice, este indicat sa se recurga la fotografia color.

O metoda moderna de fixare, folosita cu mult succes in cadrul prezentarii spre recunoastere, este inregistrarea videomagnetica. Principalul ei avantaj rezida in capacitatea videofonogramei judiciare de a reda sincronic si simultan imaginea si declaratiile celor ce participa in mod activ la realizarea recunoasterii. Din perspectiva tactica, fixarea pe banda videomagnetica presupune, ca si in cazul fotografiei judiciare, fixarea grupului prezentat, a momentului de recunoastere, a persoanei sau obiectului recunoscut si, in mod deosebit, a declaratiilor celui ce a facut recunoasterea.

Incheiere

Un rol deosebit de important la modelarea faptuitorului infractiunilor de jaf si talharie le au declaratiile victimei si a martorilor. In baza descrierilor dupa cum am mentionat in teza se efectueaza portretul vorbit, in baza criteriilor unice de apreciere a elementelor si detaliilor ce constituie aspectul exterior al unei persoane.



Acestea sunt urmatoarele:

Portretul vorbit al unei persoane poate fi intocmit numai in urma unei descrieri complete a intregii conformatii a corpului (capul, trunchiul, membrele superioare si inferioare, caracteristicile fetei). Atunci cand descrierea dupa metoda portretului vorbit se efectueaza in scopul realizarii unei activitati de recunoastere, o deosebita atentie se acorda semnalmentelor particulare;

Descrierea semnalmentelor se face intr-o succesiune logica – de la caracteristicile generale (sex, rasa, varsta, statura, constitutie fizica) – la cele individuale (detaliile corpului, capului si ale fetei). Aparte se prezinta imbracamintea si obiectele portabile ale persoanei, semnalmentele careia sunt descrise;

Descrierea semnalmentelor exterioare ale unei persoane se efectueaza in functie de marime, forma, pozitie, iar a unor si dupa culoare.

Descrierea semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit se foloseste o terminologie unica, acceptata in criminalistica, aceasta asigurand evitarea eventualelor greseli si confuzii.

B I B L I O G R A F I E

Doras S., Criminalistica, Chisinau, 1996.

Doras S., Criminalistica, Chisinau, 1999.

Basarab M., Criminalistica, Cluj, 1996.

Ciopraga A., Criminalistica, Iasi, 1996.

Ciopraga A., Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Iasi, 1979.

Mircea I., Criminalistica, Iasi, 1994.

Mircea I., Tactica audierii victimei, Cluj, 1974.

Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T., Psihologia judiciara, Bucuresti, 1972.

Stancu E., Criminalistica, Bucuresti, 1995.



S.Doras, Criminalistica, Chisinau, 1999.

A.Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Iasi, 1979, p.8.

A.Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactica, Editura „Gama”, Iasi, 1996, p.165;

A.Ciopraga, I.Iacobuta, Criminalistica, Ed. Junimea, Iasi, 2001.

E.Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed.”Actami”, Bucuresti, 1995.

A. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Iasi, 1979.

N.Mitrofan, V.Zdrenghea, T.Butoi, Psihologia judiciara, Bucuresti, 1972.

E.Stancu, Criminalistica, vol.2, Bucuresti, 1995, p.60.

I.Mircea, Criminalistica, Iasi, 1994.

A.Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Iasi, 1979.

I. Mircea, Tactica audierii victimei, Cluj, 1974.

S.Doras, Criminalistica, Chisinau, 1999.

M.Basarab, Criminalistica, Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj, 1996.

A.Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactica, Ed. „Gama”, Iasi, 1996.

I.Mircea, Criminalistica; Ed. „Chemarea”, Iasi, 1992

E.Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed.”Actami”; Bucuresti, 1995, p.169.

A.Ciopraga, I.Iacobuta, Criminalistica, Editura Junimea, Iasi, 2001.

E.Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed.”Actami”, Bucuresti, 1995.

S.Doras, Criminalistica, Chisinau, 1996.





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




DIAGNOZA TRAFICULUI CU FIINTE UMANE
Utilizarea aplicatiei CDN
CONSTATAREA INFRACTIUNILOR DE CATRE JANDARMI
CRIMINOLOGIE
Urmele in criminalistica
REFERAT CRIMINALISTICA PARTICULARITATILE ASCULTARII VICTIMELOR SI MARTORILOR INFRACTIUNILOR DE JAF SI TALHARIE
CRIMINALITATEA FINANCIARA
TRASATURILE PSIHOLOGICE ALE DELICVENTULUI SI VICTIMEI




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu