Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » afaceri » turism
Povestea unui colt de rai - slanic moldova

Povestea unui colt de rai - slanic moldova



POVESTEA UNUI COLT DE RAI - SLANIC MOLDOVA

1.     O PRIVIRE DE ANSAMBLU

     In leaganul culmilor si padurilor carpatine, intr-un cadru natural deosebit de pitoresc, se desfasoara in toata splendoarea sa una dintre cele mai frumoase statiuni balneoclimaterice din tara si din Europa: Slanic Moldova.

De-a lungul timpului, milioane de oameni si-au indreptat pasii cu speranta tamaduirii si bucuria reantalnirii cu natura, spre acest loc mirific binecuvantat de Dumnezeu, incarcat de legenda si istorie, oaza de frumusete si tihna sufleteasca. Recunoscuta in special pentru calitatea terapeutica a izvoarelor sale minerale, statiunea Slanic Moldova si-a castigat un binemeritat renume in tara si peste hotare si prin contributia oamenilor locului, care prin eforturile lor, au facut ca Slanicul sa aiba stralucirea unei veritabile pietre pretioase, atribuindu-se pe drept cuvant, denumirea de ,,Slanic, Perla Moldovei”. In ciuda greutatilor inerente unei tranzitii parca fara de sfarsit, potrivit unui sondaj efectuat de publicatia on-line Ropedia.ro- cel mai imortant site de turism din Romania- orasul Slanic Moldova se metine in topul fruntas al celor mai apreciate statiuni balneoclimaterice din tara, ocupand in anul 2008, locul 5 din totalul celor 70 de statiuni balneo de care dispune in prezent tara noastra. El este si unul dintre orasele cu cea mai mica populatie din tara, inregistrand conform recensamantului din anul 2002, un numar de 4.996 locuitori (Sursa: Institutul National de Statistica, DJS Bacau).


Pentru a descrie un arc peste timp in evolutia istorica si culturala a Slanicului, menit a reanvia momentele memorabile, inedite, imposibil de uitat, sunt necesare mai intai cateva referiri cu privire la cadrul natural al statiunii, precum si la factorii sai curativi, pentru o mai buna informare a cititorului avid de cunoastere si aflat in cautare de repere.

Asezare-  Statiunea Slanic Moldova este situata in partea de sud-est a judetului Bacau, pe versantul estic al Carpatilor Rasariteni, in Grupa Muntilor Nemira (vf.Nemira Mare- 1.649 m), la o altitudine de 530 m, intr-o depresiune acoperita de paduri de conifere si foioase, la 85 de km de municipiul Bacau si la 18 km de orasul statiune Targu Ocna. Soseaua insoteste statornic paraul Slanic (de la ,,Slatini”- adica ,,Paraul Sarat” in slava veche), parca la intrecere cu undele-i repezi, argintul mat al soselei strabatand valea ingusta, dar plina de farmec, ceea ce ne aminteste de una dintre cele mai frumoase descrieri a Slanicului pe care ne-a lasat-o Alexandru Vlahuta, poetul drumet, cel care descoperea pentru prima oara in literatura, frumusetea asezarii de pe valea Slanicului: ,,… deodata inaintea noastra se descopera luminoase-n rama lor de codru, Baile Slanic - Sinaia Moldovei. Aici valea se-nchide din toate partile, o hora de munti o prind de mijloc, si apele clocota gramadite ca-ntr-o palnie. Pe fundul vaii, de-o parte si de alta a Slanicului, se inalta hoteluri mari, vile atragatoare rasar dintre copaci, drumuri albe, netede se-ndoaie molatic peste tapsane verzi, carari pietruite se catara peste braiele magurilor, pe sub bolti de ramuri; chioscuri neasteptate-ti ies in cale; de sus te striga varfurile muntilor Cerbul, Puful, sa-ti arate poienile lor inflorite si largile lor privelisti, peste clocotisul codrilor, inspre Poiana Sarata de la trecatoarea Oituzului si-nspre <<Poarta Vanturilor>> de la Nemira Mare. Zbucnesc din stanci izvoarele binefacatoare, descoperite acum o suta de ani de serdarul Mihalache Spiridon, care vana cerbi si ursi pe unde ne plimbam noi azi in cantecul muzicei. Inaintam pe langa bai, pe soseaua ce serpuieste spre granita. Tot mai tare s-aude–naintea noastra vuietul apei. Suntem la cascada. O punte s-asterne peste Slanic- de pe ea ne uitam, pe dupa o perdea de brazi, la valul sclipitor ce se arunca de pe pragul unei stanci si cade plescaind pe-o lespede lata de piatra. Soarele aprinde curcubeie in norul de pulbere ce se ridica, imprastiind in aer o racoare dulce,- padurea rasuna ca de-o fanfara. ”[1]

Clima-  Datorita aserzarii intr-o depresiune cu versanti impaduriti, Slanicul Moldovei are un climat de tranzitie intre cel de coline si cel subalpin, cu veri nu prea calduroase (in jur de 20 grade Celsius media in perioada verii) si ierni blande (- 4,2 grade Celsius media in timpul iernii), presiunea atmosferica fiind in general una redusa, cu o medie anuala de 720 mm. Adapostita in departare, spre NE, de culmile Suru si Secatura, statiunea nu se afla in bataia furiosului crivat, care din fercire, nu si-a facut niciodata simtita prezenta aici, astfel ca, vanturi cu viteze de peste 35-40 km/ora, se inregistreaza intamplator, numarul zilelor calme ridicandu-se la 293,6 pe an. Vantul dominant sufla dinspre sud-vest; este briza montana de seara, care aduce racoare pe timpul verii, improspatand atmosfera cu aerosoli de cetina si rasina. Acest aspect climatologic a fost confirmat inca din 1932, de catre renumitul geolog si geograf iesan, profsorul universitar Mihail M. David, care scria intr-unul dintre studiile sale: ,,Pe cand viscolul bantuie dealurile Moldovei, in Slanic ninge linistit si zapada imbraca intregul peisaj cu o haina de argint, sclipitoare in bataia razelor de soare si a lunii pline, totul parand a fi uriasul decor al unui basm feeric. Aceasta releveaza faptul ca iarna, Slanicul- ca peisaj- e tot atat de fermecator ca si vara si ca, datorita calitatilor lui climaterice si peisagistice deosebite, ar putea deveni si o minunata statiune de iarna”. [2] Previziunea sa a devenit cu timpul, realitate. Parerea gresita care s-a vehiculat referitoare la umiditatea crescuta a aerului de la Slanic, ete categoric infirmata de datele meteorologice: media anuala a precipitatiilor atmosferice este de 700-750 mm, mai scazuta decat in alte statiuni precum Sovata, Calimanesti, Olanesti, Govora sau Sangeorz-Bai, unde media anuala se situeaza intre 800-1.000 mm. Aceasta se datoreaza faptului ca Slanicul Moldovei cade in zona de curbura a Carpatilor, unde se stie ca aceste precipitatii ajung intr-o proportie mai redusa (prof.univ.dr.Mihail M.David). Atat datele mai vechi cat si cele mai recente, arata ca umiditatea aerului este una potrivita (69-72%) in cursul lunilor calde, cu tendinte de crestere in lunile mai reci, putand ajunge pana la 80% in luna decembrie. O curiozitate ce adauga o alta nota pozitiva de exceptie valorii climatului statiunii si care nu a fost pana acum reliefata asa cum s-ar fi cuvenit, este prezenta extrem de rara a cetii, care in lunile calde lipseste aproape in totalitate, iar in timpul iernii, este foarte redusa. In zilele si noptile cele mai cetoase din zona, cand razbati cu greu de la Bacau, Adjud sau Comanesti spre Slanic, inca de la intrarea in statiune, te izbeste contrastul puternic al claritatii aerului, lasand impresia ca te afli intr-o lume fermecata, din care ceata e necontenit izgonita, ca un duh rau, spre culmile muntilor. Calitatile deosebite ale climatului, asociate cu valoarea terapeutica bine cunoscuta a apelor minerale, au favorizat crearea si dezvoltarea celui de-al doilea profil terapeutic al statiunii, profilul respirator, ceea ce a facut ca o alta personalitate medicala, prof.dr.Ion Predescu-Rion, O.R.L.-ist si bronholog de mare prestigiu din anii ’30 sa faca urmatoarea afirmatie: ,,Slanicul poate fi considerat ca neavand rival printre statiunile balneare ale Europei”. Aerul pur, bogat in aerosoli rasinosi si in ioni negativi de oxigen, datorati maselor de aer ozonat si aerosoli aromati de padure, confera Slanicului si caracterul de statiune climatica, oferind vizitatorilor posibilitatea unei cure de aer de o deosebita puritate.

Muntii si reteaua hidrografica- Vioiciunea apei Slanicului se datoreaza numeroaselor paraie si paraiase care coboara o diferenta de nivel de peste 500 metri, de la izvoarele care le aduna de pe Muntele Sandru Mare, pana la confluenta sa cu raul Trotus, care strabate statiunea vecina, Targu Ocna. Pana in aval de statiune, paraul are un curs torential si o vale stramta, iar din loc in loc, blocuri uriase de piatra, desprinse din trupul muntelui stau suspendate in pozitii bizare, ceea ce ofera ochiului o priveliste superba, de un pitoresc salbatec. Culmile Dobru, Cerbu si Pufu, care se desfasoara aproape paralel, despart Valea Slanicului la nord de Valea Dofteanei si la sud, de Valea Oituzului. La nord de statiune, pe partea stanga a vaii Slanicului, se ridica Muntele Pufu (936 m), de la care, peste paraul cu acelasi nume se intinde Coama Cheschesului, un plai neted ce duce la Muntele Sandru Mare, punctul de altitudine maxima a regiunii (1.640 m). Pe partea dreapta a vaii, in dreptul confluentei cu paraul Pescarul, se ridica vargul Cernica (996m) si tot pe aceeasi parte, chiar langa statiune, se desfasoara o culme scurta, Sivie, cu varful Cerbu (886 m), Paltinis (1.015 m) si plaiul neted al Muntelui Dobru (832 m). La confluenta Slanicului cu Slanicelul si Pufu, pot fi admirate frumoasele chei ale Slanicului, care se intind pe o lungime de 400 m, paralel cu soseaua asfaltata, si cascada Slanic (559 m altitudine), in dreptul restaurantului ,,Cascada”. De la 600-700m in sus, din dreptul popasului turistic Slanic Moldova, pornind de la confluenta cu paraul Pufu si urmand drumul forestier de pe valea acestuia din urma, la o diferenta de nivel de 1.100 metri si un parcurs de aproape 10 ore, vom atinge culmile inalte ale varfului Nemira Mare, la cota cea mai de sus care se poate atinge la Slanic (1.649 m). Padurea statiunii, care se intinde pe o suprafata de 604 ha, este o adevarata rezervatie forestiera de interes botanic, formata din molidisuri pure, molid amestecat cu fag si brad, sau fagete pure, iar ,,Plaiurile si stancariile Nemirei” aflate pe culmea principala a Muntelui Nemira, constituie o rezervatie naturala complexa. Aici cresc specii rare ca floarea de colt, pinul oriental si arboretul de tisa. In zona se mai gasesc doua lacuri mici de baraj natural numite ,,Baltile Nemirei”, iar in padurea de molid, in jurul izvoarelor, se intalnesc diferite specii de plante, printre care si ,,Saxifraga Cymbalaria”, unica in lume. Potrivit muzeografilor din cadrul Complxeului Muzeal  de Stiintele Naturii ,,Ion Borcea” din Bacau, aceasta planta este una deosebita, fara denumire populara, ceva asemanator aflandu-se doar in Muntii Caucaz.

Izvoarele minerale-  In fundul vaii Slanicului, cuprinsa din toate directiile de munti, intre varful Cheschesului (1.010 m) la miazanoapte si Golul Paltinisului (1.019 m), care o strang la mijloc, tasnesc din ambele maluri ale Slanicului, foarte aproape de talveg, izvoarele minerale, principala bogatie naturala a Slanicului. Ele sunt raspandite pe o distanta de aproape doi kilometri, de la confluenta Slanicului cu Slanicelul (550 m altitudine) si pana la confluenta Slanicului cu paraiasul Scarisoara, unde se afla punctul numit ,,La 300 de scari” (480  m altitudine), grupate cate 3-4 sau izolate la cate 50-150 m unele de altele, majoritatea dintre ele fiind situate pe malul drept al apei. Statiunea fiind asezata pe depozite de gresie de Kliwa si sisturi disodilice in care se pastreaza urme de pesti fosili, apele meteorice care circula prin aceste depozite, se mineralizeaza. Izvoarele minerale provin din apele ploilor si din topirea zapezilor de pe muntii Pufu si Piciorul Dobrului, care se scurg din varful celor doi munti in valea Slanicului, printre straturile de gresie si cele de sisturi. Imbogatindu-se cu bioxidul de carbon care se emana prin crapaturile scoartei pamantului, ele dizolva in drumul lor, sarurile aflate in roci. Apele minerale de la Slanic, au compozitii si concentratii variate, fiind in general carbogazoase, cloruro-bicarbonate-sodice, usor sulfuroase, atermale, cu o mineralizare care ajunge pana la 252, 45 g/kg. Actiunea lor binefacatoare, poate fi asemuita cu actiunea izvoarelor de apa vie; sunt medicamente complexe preparate misterios in profunzimea scoartei pamantului.

Statiunea Slanic Moldova, ocupa unul dintre primele locuri printre statiunile balneoclimaterice din Europa, din punct de vedere al numarului de izvoare, debitului total zilnic al acestora, dar mai ales, varietatii compozitiei si concentratiei apelor sale. ,,Faptul ca izvoare de tipuri atat de variate izvorasc pe o zona relativ restransa, uneori chiar alaturi unul de latul si totusi diferite ca efecte curative, constituie o particularitate balneologica rar intalnita atat la noi cat si peste hotare. Daca avem in vedere varietatea apelor minerale, Slanicul Moldovei poate fi considerata mai inzestrata de natura decat celebre statiuni de interes mondial cum sunt Karlovy Vary, Vichy, Montecanini sau Baden-Baden, neavand corespondent ca profiluri similare, decat cu o alta reputata statiune din Cehia: Marianske Lazne (fosta Marienbad). Unul din avantajele practice ale diversitatii apelor minerale de la Slanic, este acela ca s-au putut stabili metode de tratament pentru majoritatea afectiunilor gastrice, intestinale, hepatice si de nutritie si, totodata, pentru stari functionale total diferite ale tubului digestiv: hipo sau hiperaciditate, hipo sau hipermotilitate etc”.[3] Izvoarele minerale de la Slanic au facut obiectul de studiu al mai multor medici si oameni de stiinta romani, printre care si dr.G.Tudoran, care a scos in evidenta valoarea terapeutica a acestora: ,,Apele de la Slanic reprezinta o asociatie fericita, pusa la indemana medicului pentru a trata mai toate bolile de stomac, intestine, ficat, boli de nutritie; este un capriciu al naturii, s-a spus, ca la Slanic sa fie izvoare pentru toate bolile aparatului digestiv, cum nu exista in nici o statiune din lume”. [4]

Proprietati curative si indicatii terapeutice- Din cele 24 de surse hidrominerale identificate si omologate in anul 1980, in prezent sunt exploatate 11 surse: Izvorul nr.1 (numit si Izvorul ,,Mihai”- de la descoperitorul sau, serdarul Mihalache Spiridon), Izvorul nr.1 bis (denumit Izvorul ,,Alexandru” in amintirea lui Alexandru Varnav, care a a vut o contributie importanta la propasirea statiunii), Izvorul nr.3 (denumit ,,Regele izvoarelor minerale”), Izvorul Izvorul nr.5, Izvorul nr.6, Izvorul nr.8, Izvorul nr.10, Izvorul nr.14 (sonda703), Izvorul nr.15 (sonda704), Sonda nr.2 (S2) si Sonda nr.3 (S3). Izvoarele minerale sunt utilizate in cura interna- boli ale aparatului digestiv (izvoarele 1, 1 bis, 3, 6, 8, 10, 14, 15, S2, S3); boli hepato-biliare (izvoarele 1, 3, 6, 10, 14, 15, S2, S3); boli ale cailor respiratorii (izvoarele 1 bis, 3, 6, 15); boli de nutritie si metabolism (izvorul 3); boli ale rinichilor si cailor urinare (S2, S3). In cura externa, apele minerale sunt folosite pentru tratarea afectiunilor neurologice periferice, ale celor postraumatice si reumatismale, bolilor asociate, ginecologice, ale cailor aeriene superioare (rinofaringite), nevrozei astenice, inflamatiilor cronice ale conjuctivitei oculare (cu precadere izvorul nr.5, care este recomandat doar pentru cura externa). Cercetarea balneologica si indicatiile medicale privind apele minerale de la Slanic Moldova au fost realizate de specialisti de la Institutul National de Recuperare,  Medicina Fizica si Balneoclimatologie, in colaborare cu medicii balneologi din statiune, iar evaluarea, clasificarea si omologarea lor, a fost efectuata de catre specialisti de la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.  

O particularitate aparte in categoria izvoarelor, o constituie Izvorul Sonda 2-izvor mineral foarte rar intalnit pe glob, care se incadreaza in grupa izvoarelor alcaline pure, cu efecte benefice in tratarea hepatitelor cronice, a litiazelor renale, avand si un efect antiimflamator asupra prostatei, fapt care potenteaza activitatea sexuala masculina. Apa sa este foarte bine tolerata de pacientii varstnici, debilitati, nevrotici, dar si de cei cu operatii recente pe stomac si ficat. De asemenea, Izvorul ,,Cascada”, utilizat inca de acum 90 de ani doar in cura externa, era pana in urma cu doar cativa ani unul dintre cele mai eficiente din Europa, in terapia afectiunilor respiratorii, dar care, din cauza viiturilor paraului Slanic si a colmatarilor ce s-au produs, nu a mai fost utilizat, fiind necesara o noua captare, prevazuta de altfel, in planul general de reamenajare si modernizare a izvoarelor (dr.Romulus Busnea- medic specialist balneolog, 1922-1994). 

Legenda Izvorului sfant-  Izvorul ,,Sfantul Spiridon” este considerat unul special, ce se deosebeste total de celelalte, fiind un izvor cu apa pura neminerala, ,,darul special al lui Dumnezeu, pentru locuitorii  Slanicului, ai Romaniei si ai intregii planete”, asa cum frumos spunea un slanicean get-beget, doctorul si publicistul Dorel Raape. Dar iata ce ne povesteste doctorul Raape, despre acest izvor cu incarcatura divina: ,,Istoria si marturiile batranilor din localitate, ne spun ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand comandamentul german care lupta impotriva Rusiei comuniste isi avea sediul la Slanic Moldova (subiectul va fi prezentat pe larg in capitolul dedicat aspectelor inedite din istoria statiunii), serviciile secrete germane cautand izvoare de apa grea, au facut analiza tuturor resurselor de apa din statiune. Spre regretul lor, dar spre binele omenirii nu au gasit ca apa izvorului Sfantul Spiridon, ar fi o apa usoara. Apa obisnuita este un amestec de oxizi de hidrogen, deuteriu, tritiu. Apa care are o concentratie de compusi de deuteriu mai mare de 1/6.800, este o apa grea. Apa acestui izvor are o proportie mult mai mica de deuteriu si tritiu, fiind o apa usoara. Din Sfanta Scriptura aflam ca, numarul anilor vietii oamenilor a scazut de la Matusalem care a trait 969 de ani, la Noe, 950 de ani, pana in zilele noastre, cand din ce in ce mai rar, un om poate trece de 100 de ani. Concentratia deuteriului in apa a crescut continuu, din timpurile biblice pana acum, prin efectul radiatiei cosmice pe care Pamantul o sufera in permanenta. Apa grea are un efect toxic asupra organismului, cresterea concentratiei ei facand ca viata oamenilor sa fie mai scurta si dimensiunile animalelor mai mici. Savantii germani facand aceasta descoperire, au acordat o mare atentie statiunii Slanic Moldova, de unde au plecat spre Germania mari cantitati de apa usoara de la izvorul Sfantul Spiridon, pentru folosinta zilnica a lui Hitler si a celor apropiati lui. Folosita in cure prelungite, apa usoara a izvorului Sfantul Spiridon, inlocuieste apa obisnuita cu continut mai mare in deuteriu in toate umorile organismului cu efecte benefice asupra starii de sanatate (umoare- lichide in care se scalda celulele organismului). Legenda spune ca atunci cand a fost descoperit izvorul Sfantul Spiridon, stanca din care izvoraste, ardea ca o flacara. De la imaginea pietrei izvoratoare de apa si foc la caramida Sf.Spiridion, n-a fost decat un pas! Un pas destul de mic pentru o minte evlavioasa. Si va mai pot spune ca izvorul a fost mult timp strajuit de icoana Sfantului Spiridon, dar a fost indepartata de comunisti, iar Dumitru Hedegus din Cerdac (localitate componenta a orasului Slanic Moldova), martor ocular la acest eveniment, spunea cu ceva timp in urma, ca va depune oricand marturie, ca cel care a dat icoana jos, a paralizat pe loc. O alta minune a Sf.Spiridon”. [5]

Alti factori naturali de cura. Indicatii de tratament- In afara izvoarelor minerale si al climatului de crutare, mai sunt folositi in terapia balneolclimatica la Slanic, inca doi factori curativi naturali- mofeta si microclimatul de grota. Mofeta, cabina de tratament cu emanatii naturale de gaze, in cea mai mare parte bioxid de carbon, a fost infiintata la Slanic in anul 1976 cu titlu experimental, ulterior constatandu-se rezultate benefice in tratarea maladiei hipertonice si afectiunilor cardiovasculare asociate: maladia hipertonica, artrite obliterante in toate fazele, boala Raynaud, acrocianoza. Aureola mofetica, este data de prezenta tufurilor vulcanice la Slanic Moldova, la 70 km departare de lantul eruptiv al Carpatilor Rasariteni- Oas, Gutai, Caliman, Gurghiu, Harghita- zona in care prin fisurile, porii si dislocatiile rocilor din centrul eruptiei vulcanice, isi fac loc emantiile de bioxid de carbon asociat cu azot si hidrogen. Microclimatul de grota (Salina de la Targu Ocna), constituie un factor natural deosebit de valoros utilizat cu eficienta de bazele de tratament din statiune, ca una dintre procedurile de baza in tratamentul balneo-fizio-climatic complex al bolnavilor cu anumite afectiuni respiratorii care fac parte potrivit specialistilor balneologi, din grupa ,,Bronhopneumopatia cronica obstructiva nespecifica”. Pacientii indicati pentru o astfel de terapie, sunt transportati in mod organizat in mina de sare ,,Trotus” de la Targu Ocna, unde efectueaza tratamentul recomandat timp de circa 4 ore sub directa supraveghere si indrumare  a cadrelor medicale, dupa care revin la Slanic, aici putand efectua, de la caz la caz, 1-2 proceduri asociate, beneficiind in continuare de efectele curative ale climatului din statiune. Baza de tratament din sanatoriul subteran de la Targu Ocna are capacitatea necesara cerintelor actuale de refacere si relaxare, inclusiv pentru turistii cazati in statiunea Slanic Moldova. Sanatoriul din Salina, este amplasat pe o suprafata de 6.400 mp, dispune de cabinet medical, 10 paturi, sala de gimnastica, numeroase facilitati de agrement (terenuri de sport, spatii de joaca pentru copii, magazine de suveniruri etc).

Acces- La Slanic Moldova, se poate ajunge venind pana la Targu Ocna cu trenul sau cu masina (DN 12A), de unde soseua urca pana in statiune, pe parcursul celor 18 km (DN 12B). Pe cale aeriana, se poate ajunge cu ajutorul curselor TAROM pe ruta Bucuresti-Bacau, de unde se pot lua curse care circula zilnic pe ruta Bacau-Slanic Moldova (85 km).



  1. SLANICUL IN PRIMII ANI AI EXISTENTEI SALE  

      Descoperirea primului izvor mineral  in 1801 de catre serdarul Mihalache Spiridon, este momentul care a marcat nasterea statiunii Slanic Moldova, binecuvantat colt de rai si loc de tamaduire. Istoria scrisa ne arata ca aceste locuri sunt pomenite pentru prima data in hrisovul dat de domnitorul Constantin Cehan Racovita la 1 ianuarie 1757, in plina epoca fanariota, cand intreaga vale a Slanicului ,,si cu tot dealul de unde se scoate sare”, facea parte din mosia singurului domn din epoca fanariota nascut dintr-o familie curat romaneasca, la Racova (Vaslui) si care, a ocupat in doua randuri scaunul Moldovei. Spre sfarsitul vietii sale, domnitorul daruieste aceasta mosie Epitropiei Spitalului ,,Sfantul Spiridon” din Iasi, ,,fiindca – asa cum spunea el in acest hrisov - pentru cheltuiala spitalei este mare trebuinta a se pune la cale vreun venit ca sa fie totdeauna statator si nestramutat ca sa aiba saracii bolnavi cheltuiala lor ce se cade dupa oranduiala”. Istoria Epitropiei ,,Sfantul Spiridon” din Iasi este una interesanta prin insasi coexistenta intre spital si biserica, interzisa din pacate, dupa aproape 200 de ani, de regimul comunist in anul 1948: ,,La inceput s-a construit biserica si apoi o prima aripa a spitalului, o bolnita care avea menirea de a-i ajuta pe oamenii saraci si pe cei neputinciosi. Inspirandu-se din organizarea spitalelor turcesti, care la randul lor erau construite dupa modelul celor din occident, domnitorul Racovita initiaza o reforma a Epitropiei ,,Sfantul Spiridon” din Iasi, luand ca exemplu si noile asezaminte spitalicesti de pe langa Manastirea Coltea din Bucuresti, organizate de spatarul Mihai Cantacuzino. Hrisovul lui Racovita conferea spitalului statutul de institutie publica. In plus, domnitorul face si el danii importante, printre care mosia domneasca de la Targu Ocna, Epitropia avand ulterior in adminsitratie, numeroase terenuri arabile, vii, paduri, iazuri, dar si casele de odihna de la Slanic Moldova si de la Vatra Dornei, iar evidentele contabile pastrate in documente, arata ca aceasta era atat de bine organizata, incat nu se putea fura nimic din vastul sau patrimoniu. Sub numele de Fundatia <<Epitropia Sfantul Spiridon>> se incearca astazi reanvierea traditiei filantropice de odinioara”.[6]  Domnitorul Constantin Racovita (fiul lui Mihai Racovita, care a domnit in acelasi spirit fanariot) si-a castigat tronul cu ajutorul grecilor, care i-au fost tovarasi de domnie, intocmai ca si tatalui sau. Potrivit studiilor si datelor istorice, multi dintre fanarioti au intrat in randurile boierimii valahe sau moldovenesti prin aliante matrimoniale, situatie care a determinat elenizari ale familiilor boieresti romanesti Callimachi, Racovita etc. Epoca fanariota a lasat urme adanci in constiinta si spiritul romanesc de mai tarziu; de anumite deprinderi si obiceiuri fanariote n-au scapat nici oameni dintre cei mai alesi, printre care domnitori precum Constantin Cehan Racovita, sau Dimitrie Cantemir. Fanariotii erau printre altele, consumatori de narcotice, isi duceau viata in hagialacuri (case ale desfraului), chefuiau de mama focului pe muzici turcesti si pe ritmuri de manele, insotiti de prostituate si lautari. Aflam aceste inedite lucruri, dintr-un amplu studiu avand ca tema folosirea narcoticelor in cultura romana, intreprins de cercetatorul istoric Andrei Oisteanu: ,,Aflat la Istanbul, Dimitrie Cantemir a descris modul in care se preparau si se administrau, acolo, diverse narcotice, mai ales opiu. << La turci – scria el – nu e poet mai ales, nu e savant desavarsit care sa nu intrebuinteze suc de mac>>. Este putin probabil ca principele moldav sa nu fi incercat si el <<suc de mac>>, mai ales ca dregatorii il invitau adesea la <<ospetele lor cele turcesti>>, cum zice Miron Costin. Boierii fanarioti au introdus acest narav si in spatiul romanesc. Despre domnitorul Constantin Racovita Cehan, cronicarul scrie: << De atata era strasnic ca manca afion si opiut dimineata si preste toata ziua se afla tot vesel>>. Nicolae Mavrocordat era si el opiofil, iar Grigore II Ghica Voda a murit in 1752, din cauza unei supradoze de opium” (Andrei Oisteanu- ,,Narcotice in cultura romana. Istorie, religie si literatura”, Edit.Polirom, Bucuresti, 2010). Nici Constantin Cehan Racovita nu are un destin mai fericit: el moare la Bucuresti, din cauza unui ospat prea imbelsugat. Analizand perioada fanariota, marele nostru istoric Nicolae Iorga, concluziona: ,,Aspectul terilor noastre innainte de epoca fanariota, care si nu pentru caracterul ei pretins grecesc, ci pentru metodele ei, si turcesti, si <<filosofic>> apusene, a introdus schimbari de suprafata asa de mari, dar si, prin ele, transformari de principii asa de adanci”.

Pe la 1801, mosia care cuprindea intreaga vale a Slanicului, era tinuta in arenda de catre boierul Mihalache Spiridon, camaras al ocnelor de sare de la Targu Ocna, numit serdar de catre caimacamul Stefan Vogoridi in 1822, dar titlul boieresc era unul onorific (serdar - cuvant de provenineta turca, atribuit boierilor de rang mijlociu). Renumele sau este legat de frumoasa legenda a descoperirii primului izvor mineral de la Slanic Moldova, in urma unei vanatori organizate pe aceste locuri: ,,Un vanator din cei cu adevarata patima a vanatului, serdarul Mihalache, camarasul ocnelor din Tg.Ocnei, gonea in anul 1801 un cerb pe valea Slanicului, nelocuita de nici un suflet omenesc si acoperita cu o padure seculara prin care abia-ti puteai face drum. De-a impuscat vanatu sau nu, putin ne pasa, dar el cazu ostenit pe-o stanca unde la picioare curgea vajaind apa Slanicului. Deodata vede tasnind un izvor din stanca, apa lasa urma galbuie in calea sa cea scurta la rau. Vanatorul gusta dintr-insa cu luare-aminte, se intoarce peste cateva minute cu o butelca la locul descoperit pe care-l insemneaza cu ramuri de copaci; acum se afla in stare de a

a-si spune descoperirea prietenilor sai din Ocna spre a fi analizata. Prietenii recunosc ca apa este minerala si ca in strainatate este intrebuintata spre tamaduirea boalelor. Serdarul nu-si cruta osteneala de a mai face o data drumul cel grozav de greu. Ia oamnei cu dansu care curata locul imprejurul izvorului si pe cand, pentru intaia data de la facerea lumii, se aude securea in aceasta salbaticie, mai descopera un al doilea izvor mineral alaturi cu cel dintai, dar deosebit de acesta la gust si la fata. Istoria nu spune daca zelul sau s-a aprins mai mult, vindecandu-si cu descoperirea sa vreo boala oarecare, dar faptul e ca Mihalache Spiridon, fara indemnul nimanui mai descoperi in anii 1804 si 1807 izvoarele nr.3, 4, si 5 si… izbuti prin taierea padurii si spargerea stancilor, sa faca un fel de drum pe care oamenii erau in stare sa mearga la izvoare cel putin calare”.[7]

Pe la 1808, serdarul Spiridon stramuta cu invoiala de la domnitorul Scarlat Callimachi, un numar de 12 familii de ,,rufetasi”- adica tarani care lucrau la ocna de sare din Targu Ocna si pe care, in schimbul scutirii de biruri pe timp de 10 ani, ii obliga sa ingrijeasca izvoarele, ca si pe cei veniti la cura. Mihalache Spiridon reuseste sa inalte si o bisericuta in apropierea izvoarelor (1810) si ridica in jurul ei cateva odai pentru gazduirea oaspetilor, dar si ,,feredee” (bai) pentru bolnavi. In anul 1812, sosesc la Slanic primii bolnavi ,,in numar de doi sau trei, care auzisera vorbind despre izvoarele de tamaduire din Germania si stiau sa pretuiasca folosul adus de apele minerale”[8], iar pe la 1816, se construiesc primele doua case din barne pe locul actualului parc, cu prilejul vizitei la Slanic a mitropolitului Moldovie, Veniamin Costache. Numarul vizitatorilor creste de la an la an, astfel ca, pe la 1820, erau la Slanic vreo 40 de camere pentru bolnavi, facute de serdarul Spiridon. Un moment cu adevarat istoric poate fi considerat cel din 1824, cand se acorda un privilegiu domnesc pentru infiintarea bailor, domnitorul Ionita Sandu Sturza ridicand in 1826 numarul colonistilor la 27. In 1836, dupa ce creste numarul colonistilor la 50, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) trece si la acte caritabile, obligandu-l pe serdar sa dea incaperi fara plata de chirie pana la un numar de 30 de bolnavi saraci, fapt pentru care, la randu-i, serdarul il obliga pe antreprenorul bailor sa construiasca sase camere pentru bolnavii lipsiti de mijloace materiale. In tot acest rastimp, vin tot mai multi tarani de pe Valea Oituzului si din imprejurimi, intemeind satele Cerdac si Satu Nou. In anul 1840, statiunea apare pentru prima oara pe harta administrativa a Moldovei, sub denumirea de Feredeele Slanicului. Timp de aproape 40 de ani, serdarul Mihalache Spiridon socotise izvoarele si baile Slanicului ca pe o proprietate personala, iar nepotul sau, boierul Mihalache Nastasache, afla si el despre existenta unui numar de sapte izvaore minerale la poalele Muntelui Magura, unde intemeiaza o a doua statiune balneara, cunoscuta sub numele de Baile Nastasache, actuala statiune Targu Ocna. In anul 1839 se descopera izvoarele nr.4 si nr.5, iar in 1844, s-a descoperit izvorul nr.6 numit si Alecu Ghica. Insa, statul contesta familiei serdarului dreptul de proprietate si in 1846, Adunarea Moldovei trece prin donatie localul bailor impreuna cu 800 de falci de padure, cu izvoarele minerale, baile si anexele, Epitropiei Spitalelor Sfantul Spiridon din Iasi, dupa dorinta fostului ei proprietar, domnitorul Racovita, care o donase Epitropiei cu mult inainte de sfarsitul vietii. Aceasta danie a fost sanctionata prin hrisovul domnesc dat de domnitorul Grigore Alexandru Ghica la 6 noeimbrie 1851, iar mosia Slanicului va fi administrata de Epitropia din Iasi, pana in anul 1948, cand trece in proprietatea statului comunist. Hrisovul domnesc din acel an, prevedea intre altele, ca se vor da cate 10 falci de padure pe an la partea cea mai apropiata de bai, pana dupa desfacerea totala a mosiei fiscului. Nepotii serdarului, Radu si Mihail Nastasache, vor deschide un lung sir de procese cu statul, pretinzand importante despagubiri pentru pierderea Bailor Slanic, insa cererea va fi in cele din urma respinsa de catre Tribunalul din Bacau in 1869. Boierul Mihail Nastasache, asemenea unchiului sau, serdarul Mihalache Spiridon, va descoperi la randu-i, in imensa gradina a casei sale, primele izvoare minerale de la Targu Ocna (1846), va amenaja parcul cu baile de peste Trotus si va construi camere pentru pacienti si turisti. Datorita acestor prefaceri, localitatea Targu Ocna, devine pe la 1850, cea de-a doua statiune balneoclimaterica a Moldovei, iar timp de jumatate de secol, pitorescul parc din centrul sau, va fi cunoscut sub denumirea de ,,Baile Nastasache”.

Sub administratia Epitropiei Sfantul Spiridon, Slanicul Moldovei, urmeaza un parcurs ascendent al dezvoltarii sale. Se lucreaza cu multa abnegatie la descoperirea si captarea de noi izvoare, iar in 1856, din insarcinarea Epitropiei, protomedicul dr.Ludvig Stege intocmeste pe baza unor analize partiale efectuate in 1856 de farmacistii Zotta si Abrahamfi- ajutati fiind si de chimistii Schnnell si si Th.Stenner, un studiu complet al izvoarelor minerale, pe care le compara cu apele unor vestite statiuni balneare ale Europei: Vichy, Marienbad, Karlsbad, Spa, Aix-La Chapelle, St.Marie, Kissingen, Krahnchen. In 1874, se descopera izvorul nr.1 bis, care a fost numit izvorul lui Alexandru Varnav, unul dintre destoinicii gospodari ai Slanicului. Rezultatele la care ajunge dr.L. Stege privind calitatea apelor minerale sunt confirmate in anul 1881, atunci cand apele izvoarelor nr.1, nr.3 si nr.4, obtin medalia de argint la Expozitia Internationala de Balneologie de la Frankfurt pe Main, iar in 1883, la Expozitia de la Viena li se atribuie medalia de aur. Faima de care incepe sa se bucure statiunea, ii aduce tot mai multi vizitatori, iar oameni de vaza ai tarii renunta sa mai plece la cura in alte statiuni din strainatate. In schimb, raportat la standardul conditiilor oferite de statiunile cu renume din Europa, dotarile Slanicului lasau inca mult de dorit. Cu toate ca hrisovul domnesc prevedea ca teritoriile aflate in proprietatea Eforiei spitalelor nu se pot instraina, in anul 1884 intra in vigoare o lege care permitea vanzarea unei parti din terenurile marginase la particulari, cu conditia ca acestia, in terman de trei ani de la data cumpararii, sa construiasca vile confortabile, dupa planurile aprobate de conducerea Eforiei. Ca urmare, proprietari din Bucuresti, Braila, Galati, Iasi, incep sa construiasca si ei vile mari, pe terenurile cumparate de la Eforia Spitalelor Iasi, fapt care a dus la marirea considerabila a capacitatii de cazare a statiunii. Primele cladiri cu spatii de cazare construite de catre noii proprietari, au fost vilele Ieronin Scurtu (1885), dr.Branza (1887) si Codrescu (1888). In anul 1887, incepe un amplu proces de sistematizare a statiunii, locuitorii ce stapaneau teritoriul din centrul Slanicului- unde se afla astazi parcul- fiind fost stramutati in partea de jos a statiunii. Aici au primit fiecare loturi in suprafata de 1.200 mp, pe care si-au construit case de locuit cu dantelarii din lemn, specifice zonelor de munte. In centrul localitatii, apar intre anii 1887-1912, constructii noi si impozante: Hotelul Racovita (dupa numele domnitorului care a donat Eforiei spitalelor aceste locuri - 1891-1894), hotelurile Zimbru, Puf, Cerbu, Nemira, Cerbu, Dobru si Central si cantinele nr.1 si nr.4; tot in aceasta perioada se finalizeaza lucrarile de constructie ale celebrului Cazinou (1894), ridicat dupa planurile arhitectilor H. Rick si George Sterian. Langa Hotelul Racovita, se mai construieste o sala de cura si Inhalatorul (1912), dotat cu cele mai moderne instalatii de aer comprimat de fabricatie germana, folosite pentru vindecarea bolilor respiratorii. Pentru noile constructii era folosita piatra din carierele de pe Valea Slanicului, iar ca mesteri sunt coptati vestiti constructori-zidari italieni. Unul dintre acestia a fost si Antonio Magro, care incepand din 1880, a lucrat la Slanic la ridicarea primelor cladiri din piatra si la captarea izvoarelor. Acesta s-a stabilit cu familia in statiune, unde mai exista si astazi doua familii cu numele de Magru. Pe locul ocupat pana atunci de casutele primilor colonisti (sau rufetasi cum li se mai spuneau) si unde se aflau primele ,,feredee”, se amenajeaza primul mare parc al statiunii, in trepte, cu alei spatioase, unde se planteaza arbori ornamentali si diferiti arbusti adaptati la conditiile de clima de aici; in apropiere, se construieste o sera de flori, care asigura ornamentul floral al statiunii. Paralel cu aceste amenajari, se intreprind si alte lucrari importante la nivelul localitatii: regularizarea albiei paraului Slanic; construirea de poduri si podete; captarea unor noi izvoare minerale si introducerea celor mai moderne instalatii de bai, inhalatii si pulverizatii, sub indrumarea specialistilor straini. Lipsa cailor de comunicatie facea anevoios accesul tot mai crescand al vizitatorilor in statiune. Linia ferata Adjud-Targu Ocna a fost dat in folosinta in 1884; in 1890 se construieste soseaua Targu Ocna-Slanic Moldova si patru poduri de fier peste apa Slanicului sub indrumarea ing. Elie Radu, personalitate proeminenta a tehnicii romanesti, intr-o perioada in care, la noi in tara, tehnica era abia in fasa.  

Prima scoala de pe Valea Slanicului este infiintata in anul 1886 in satul Cerdac, care functiona intr-o casa particulara cu un singur invatator. In 1898, a luat fiinta si scoala din Slanic, tot cu un singur invatator; localuri noi pentru aceste scoli se ridica la Cerdac in anul 1925, iar la Slanic in anul 1908. Apele izvoarelor minerale de la Slanic sunt prezente in continuare la diferite expozitii internationale obtinand medaliile de aur la Viena (1873), Paris (Expozitia Universala- 1889), Bucuresti (Expozitia Cooperativa- 1894) si medalia de argint la Frankfurt pe Main (Expozitia Internationala de Balneologie- 1881). Pentru alimentarea cu apa a statiunii se construieste in 1898 un rezervor la Pufu care  detinea o instalatie de apa pentru exterior; in anul 1900, se construieste prima uzina electrica, ce putea asigura prin cele doua generatoare electrogene, furnizarea de curent electric pentru cele mai mari hoteluri, iar parcul era iluminat de 5 mari lampi.

La inceput de secol XX, Slanic Moldova era o statiune balneoclimaterica moderna pentru acele vremuri, care se infatisa mandra alaturi de alte statiuni balneoclimaterice recunoscute pe plan international. De atunci, a fost supranumita ,,Perla Moldovei”, renume pe care incearca sa-l redobandeasca in zilele noastre, dupa ani umbriti de tot felul de incercari de privatizare si de relansare turistica. 

3.     PERIOADA ,,LA BELLE EPOQUE”- ANII  DE DINAINTEA PRIMULUI RAZBOI MONDIAL

      Viata boema a statiunii- Carturari, scriitori, poeti, artisti si oameni politici atrasi de frumusetea Slanicului, devenit sursa de inspiratie si creatie artistica

Perioada de la sfarsitul secolului XIX si pana la la declansarea Primului Razboi Mondial (1916-1919), cunoscuta si sub denumirea de ,,La Belle Epoque”, a fost pentru Slanic Moldova una infloritoare, cu o ambianta boema, romanteasca, caracteristica unei vieti culturale si artsitice desfasurata la cea mai mare intensitate si ardere launtrica, de marile nume ale culturii romanesti.

Poetul Costache Conachi, cel care alaturi de fratii Vacaresti a deschis drumul liricii romanesti, a fost unul dintre primii vizitatori ai statiunii, care aduna de la an la an, tot mai multe personalitati ale vietii cultural-artistice romanesti. Sosit aici, el a incrustat in coaja unui mesteacan, sentimentele sale alese pentru frumoasa Zulnia, numele de alint al Smarandei Negri (nascuta Donici- mama marelui om politic si patriot roman, Costache Negri), pe care o intalnise in mijlocul acestei naturi incantatoare: ,,Calatorule nu trece, sta, citeste si cunoaste/ Ca amorul cel mai strasnic din prietesug se naste”. Dupa 14 ani de la moartea Zulniei, intamplata in 1831, cand se implineau totodata si 26 de ani de cand o cunoscuse la Slanic, poetul, impovrat de varsta si neampacat cu gandul mortii iubitei care ii devenise pentru scurt timp sotie, cauta zadarnic  poemul pe care isi incrustase darurile tineretii si care acum, nu mai exista. El scrie atunci, una dintre cele mai bune poezii ale sale in care inspiratia anacreontica (in genul poeziilor de dragoste ale poetului antic Anacreon), se imbina cu lirica lautareasca a vremi: ,,Apoi dar scris a fost inca/ Sa te mai vad, dar vai mie/ Nu cu draga mea Zulnie/ Ci singur, ca vai de mine,/ Alb si rece ca si tine”. Costache Conachi, ultimul descendent al familiei de boieri moldoveni Conache, desi foarte bogat, a avut preocupari alese, citind si scriind poezii, el fiind considerat si primul poet al Moldovei.

Verile in Slanicul acelor frumosi ani, erau cautate si de multi dintre carturarii moldoveni, care duceau in mijlocul naturii o viata plina de frumusete si pace interioara, care le incanta sufletele si le daruia sanatate si vigoare trupeasca. Mitropolitul carturar al Moldovei, Veniamin Costache, a fost in anul 1816 in prima sa vizita la Slanic, iar poetul Costache Conache, ,,tiitor al locului” de mare logofat al dreptatii si candidat la domnia tarii, si-a ridicat chiar o casa in statiune, care s-a pastrat nealterata pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In vara anului 1845, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza- intemeietorul Academiei Mihailene de la Iasi, a vizitat Slanicul impreuna cu sotia sa, atras de renumele apelor minerale. Baile Slanic din acele vremuri, au fost si un loc de intalnire al boierilor unionisti din Moldova si Muntenia. Scriitorul memorialist Radu Rosetti, noteaza in amintirile sale: ,,Din pricina ca tara era in toiul luptei pentru Unire, cei mai multi boieri, mai cu seama cei unionisti, nu plecasera aproape deloc in strainatate, temandu-se de vreo surprindere din partea Turciei si Austriei, ajutate de Anglia. Era deci o adunare mare boieresaca la bai, multime de rude si de prieteni de-ai nostri, pentru care am fost multumit sa gasesc pe bunul meu prieten Cuza…”. Printre boierii unionisti se afla si Costache Negri, scriitor si om politic care a facut parte din conducerea ,,Comitetului revolutionar moldovean” si a fost vicepresedinte al Adunarii ad-hoc a Moldovei, iar in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a indeplinit diferite misiuni diplomatice in scopul recunoasterii in afara tarii a actului Uniunii Principatelor. Amintirea lui o pastreaza la Slanic Molddova ,,Stanca lui C. Negri”, locul sau de popas in timpul plimbarilor prin statiune si imprejurimi. Multi manuitori ai condeiului au asternut in scris incantarea lor fata de frumusetea acestor locuri tamaduitoare, ca sa afle si altii despre ele si sa mearga sa le cunoasca.  Marele povestitor Ion Creanga a fost si el, in cateva randuri la Slanic Moldova, ca sa faca ,,feredee” si sa bea ape minerale pentru tamaduirea betesugului sau. La 16 iulie 1885, ziarul ,,Liberalul” din Iasi publica o cronica intitulata ,,Baile de la Slanic”, in care se vorbea de Creanga zis si ,,Parintele Smantana”, iar intr-o fotografie din acelasi an, in mijloicul a 28 de invatacei si profesori de care se umpluse Slanicul, se afla si Ion Creanga, plin de voiosie si sugubete ziceri. Creanga a venit ,,pentru bai” la Slanic Moldova pentru prima data in anul 1884, iar in 1885 revine la Slanic pe cand avea 48 de ani, ceva mai bine si in plina verva, dupa cum scria presa vremii: ,,Spunea povesti, snoave, la masa sau pe drum, sau stand sub un fag. Slanicul era plin de invatatorime si profesorime, care se intelegem inconjurau pe povestitor cu respect si simpatie. Creanga avea o pofta nebuna de vorba si veselie si stimulat de aerul rece si de bai, manca cu o pofta sporita”. In aceasta a doua vizita, povestitorul a fost insotit de un fost elev al sau, ziaristul N. A. Bogdan. Cand a sosit cu trenul in gara la Targu Ocna, ,,Creanga- scrie G.Calinescu, manca toate felurile de bucate de la birtul garii, spre uimirea celor de fata, si bau jumatate de oca de vin vechi”. Potrivit unor istorioare ceva mai romantate, se pare ca intr-una din zile, i-ar fi iesit in cale pe cand se plimba agale prin Slanic, maica Evghenia Costache, ,,tanara si sprintara ca o garofita”, si tot aici, este posbil sa se fi consumat o poveste de dragoste intre cei doi, idila din care se zice ca s-ar fi nascut baiatul sau, Valeriu. Intr-un site intitulat ,,Secretele lui Lovendal”, care perzinta secrete si lucruri inedite din istorie, stiinte, arte si religii, se vorbeste de posibilitatea unei astfel de intamplari, confirmata si de criticul si istoricul literar George Calinescu, care scria despre calugaritele de atunci ca ,,erau in cea mai mare parte fete fara vocatie monahala, aruncate la manastire din socoteli familiare… Maicile traiau in case proprii stranse in jurul unei ograzi, avand cele mai bogate apartamente cu mobilier la moda, argintarie si vase de portelan”. In acele conditii- aminteste site-ul respectiv, ,,fuga de la manastire nu mai insemna nimic scandalos si oricand o maica putea iesi spre a se marita, de gasea cu cine… Si Creanga in tinerete, marturisea de ce pleca din Iasi: prinsese <<gust de calugarite>>. Ce s-a intamplat cu acest Valeriu? A trait doar 15 ani. Daca primul copil, Constantin a ales uniforma militara, Valeriu sa fi urmat cariera ilustrului povestitor?” Ion Creanga se va afla din nou la Slanic pentru a-si trata epilepsia, prin bilet obtinut de la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi. In ciuda tratamentului aplicat la Slanic, boala scriitorului nu s-a mai ameliorat si va fi ,,un chin statornic” pana la moartea sa , in 1889.

In vara lui 1885, atras de faima statiunii, care incepuse a se raspandi in intreaga Moldova, a popsit si Wilhelm Kotzebue, consulul Rusiei in Moldova in acea vreme si scriitor de limba germana care a trait multa vreme la Iasi, unde a si fost ales membru al Academiei Romane si, de la care, ne-au ramas nu numai prin pitorescul descrierilor, ci si prin valoarea lor de document, insemnarile sale de calatorie consemnate in cartea ,,Din Moldova. Descrieri si schite” (1884). Consulul a ajuns la Slanic, intr-un car cu patru boi, cu roti grozavi de mari si ,,fara cea mai mica bucatica de fier”.

Una dintre frumoasele amintiri despre Slanicul acelor vremuri, ne-a lasat-o si reputatul filosof, scriitor si om politic Ion Petrovici, care in 1888, la varsta de sase ani, a vizitat statiunea impreuna cu familia. Desi aflat la aceasta frageda varsta, autorul cartii ,,De-a lungul unei vieti. Amintiri”, a urmarit pe tot parcursul calatoriei spre Slanic de la fereastra vagonului, defilarea peisajului cam monoton la inceput, dar din ce in ce mai atragator pe masura apropierii de Targu Ocna, unde linia ferata inceta (cu patru ani in urma, la 28 septembrie 1884, se inaugurase tronsonul de cale ferata Adjud-Targu Ocna, proiectat si executat de catre celebrul inginer constructor Anghel Saligny, dupa ce la 18 octombrie 1881, fusese inaugurata in prezenta Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta, prima cale ferata construita de ingineri romani, pe linia Buzau-Marasesti). Dupa plecarea trenului, la un sfert de ceas, o coloana de trasuri, din care familia sa ocupa una, a pornit spre Slanic, aflat cam la o ora-doua distanta. Frumusetea padurilor montane, ajutata de o luna plina ,,revarsand o cascada de lumina feerica”, natura in toata maretia ei, ce fremata in puterea noptii, l-a impresionat, l-a tulburat pe el, cel care venea de la ,,sesul cel sterp”. Totul i-a produs o obosseala placuta ce l-a facut sa adoarma fericit. Micutul filosof a fost incantat si de ,,incinta statiunii”, care desi ,,gatuita de peretii apropiati ai muntilor inconjuratori, avea totusi promenade lungi- Valea Dobrului, la Cascada, la Trei Stejari- drumuri unde placerea de miscare putea fi satisfacuta pe deplin”. Foarte mult i-a placut drumul spre cascada, presarat cu renumitele-i izvoare minerale, amenajate cu trepte de ciment, precum si cu o constructie pentru hidroterapie, iar mai departe se zarea o sala mare cu ferestre colorate, ce servea ca adapost in caz de ploaie. Intr-o buna zi, incercand sa patrunda intr-un zmeuris intins si abundent, cu dorinta acerba de a-l culege, cinvea din grupul care il insotea pe scriitor si mai bun cunoscator al locului, a excalamt, paralizandu-i pe toti: ,,Atentie! Ne aflam in Austro-Ungaria! Ati depasit granita!”. Toti ceilalti au ramas inmarmuriti, sesizand ca intr-adevar, granita care era foarte aproape de punctul numita Cascada, ramasese inapoia lor. Si acesta era adevarul: granita cu Austro-Ungaria se intindea pana in acel loc, pe vremea cand Transilvania era anexata imperiului. Si ungurii si austriecii, care cunosteau bine valoarea terapeutica a statiunii datorita izvoarelor sale, pusesera chiar si o santinela inca din 1853 pentru paza Izvorului nr.1, santinela fortata apoi sa plece. Ceva mai tarziu, dupa ce s-au retras de pe teritoriul strain, drumetii au servit dejunul intr-un restaurant cu patron francez, instalat intr-o vasta baraca din lemn si unde, adesea venea si Nicolae Petrascu, diplomat de cariera si frate cu marele pictor Gheorge Petrascu (care in vara anului 1900 il cunoaste la Slanic pe Barbu Stefanescu Delavrancea (autorul celebrei trilogii ,,Apus de soare”) ,ambii veri primari cu tatal lui Ionel Petrovici, scriitorul. Familia acestuia, facea la cateva zile bai in sala de hidroterapie, care era tot din lemn, exteriorul fiind decorat in stil elvetian. Sala era prevazuta cu o rotonda de dusuri, fiecare de o forma aparte, originala. Acestea au fost doar cateva impresii din vizita pe care Ion Petrovici a facut-o in acea vara la Slanic. Printre ideile dobandite aici, cea dintai a fost o rectificare a unei convingeri eronate, o interpretare noua potrivit careia, norii pe care ii privea deseori miscandu-se pe sus nu fac parte din regiunea cerului, cum crezuse el, ci din cea a pamantului. Aceasta constatare decisiva a facut-o din prima zi  a sosirii sale in statiune, cand trezit brusc in zorii diminetii de lumina matinala a soarelui, a observat ca privelistea muntelui din fata prezenta mai jos de coama lui, o pata alba, care nu era altceva decat un nouras autentic, fapt care a constituit pentru el o mare surpriza, care avea cu totul o alta parere asupra ,,rostului norilor”. Cea de-a doua idee, pe care scriitorul a numit-o ca ,,o atingere cu gandirea filosofica” de mai tarziu, deriva din prima si, sub impulsul atator impresii inregistrate, l-a determinat sa creada ca tot ceea ce vazuse pana atunci fusese un vis extraordinar din care inca nu se desteptase de la sosirea sa in Slanic. La baza acestei fantezii, era de fapt ,,o intuitie valabila, aproape filosofica si anume, neputinta de a gasi un criteriu hotarator pentru a deosebi icoanele visului de ,,imaginea vietii de veghe, cu toate ca acestea din urma au mai multa claritate, precizie si coerenta, decat cele care ne cutreiera prin somn”. La plecare din Slanic, lui Ionel Petrovici  i-a ramas intiparita in memorie aceasta a doua idee incoltita in timpul sederii sale si care n-a fost ca prima, o rectificare, ci numai o posibilitate, o varianta de interpretare ce nu a fost inlaturata nici dupa 72 de ani, cand a aparut la fel de vie in frumoasa sa carte de amintiri. 

Si tot la Slanic Moldova, a primit consacrarea publicului geniul muzicii romanesti, George Enescu, cel care la doar opt ani, apare la 24 iulie 1889 pentru prima oara in public la Slanic, in calitate de interpret, demonstrand veleitati de virtuos violonist. In acea vara, afisele impanzite prin toata statiunea, anuntau: ,,Concert in folosul saracilor din localitate- George Enescu”. In fata vizitatorilor veniti pentru cura si odihna la Baile Slanic, viitorul mare muzician si compozitor a prezentat primul sau recital: Fanteziile lui Singelee pe arii din operele ,,Fata regimentului” si  ,,Faust”, cronicile din ziare prezentandu-l ca pe un talentat copil, care ,,manuieste vioara cu o dibacie admirabila”.

In anul 1891, Slanicul a avut onoarea de a fi vizitat de insusi Regele Carol I, care a fost placut impresionat de cele vazute. Contributia Familiei Regale la dezvoltarea si modernizarea statiunilor romanesti a fost una insemnata, fapt consemnat intr-un studiu de arhitectura istorica de Valentin Mandache, expert in cladiri istorice si analist specializat pe piata constructiilor istorice si etnografice, cu recunoscuta competenta in domeniul caselor de diferite stiluri arhitecturale construite in principal intre secolul XIX si mijlocul secolului XX: ,,Din Anglia si pana in India, oamenii epocii victoriene aveau o mare inclinatie pentru statiunille balneare. Romania, cu Carpatii- un lant muntos lung de peste 1.000 de km in sectorul romanesc, una din cele mai lungi formatiuni de acest gen din Europa- este deosebit de propice pentru dezvoltarea statiunilor balneare, in jurul nenumaratelor izvoare termale sau ape minerale terapeutice din acest areal alpin. Dezvoltarea tarii pe linie europeana, sub domnia eficienta a Regelui de origine germana, Carol I, in cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, a avut drept rezultat si aparitia a numeroase statiuni balneoclimaterice in muntii Carpati. Arhitectura acestor localitati era asemanatoare si tipica epocii, continand exemple central-europene, franceze sau belgiene. Multe cladiri si structuri din acea perioada au rezistat pana astazi, desi sunt intr-o stare de deteriorare foarte avansata sau chiar la limita demolarii, aflandu-se, totodata, in vizorul rapace al investitorilor fara scrupule din sectorul de constructii”. Domnul Mandache prezinta in studiul sau si o inedita fotografie care prezinta ,,chioscul-pavilion de muzica in stil art nouveau din Slanic Moldova, intr-o atmosfera tihnita, cu putin timp inainte de Primul Razboi Mondial, o perioada de prosperitate si bunastare a tarii, din amurgul extraordinarei epoci victoriene”. Opinia lui Valentin Mandache despre importanta patrimoniului arhitectural al Romaniei, despre necesitatea restaurarii si salvarii constructiilor de epoca (din care fac parte si cateva cladiri istorice din Slanic Moldova), este una mai mult decat avizata: ,,O casa istorica sau de epoca este o cladire construita in stiluri arhitecturale consacrate istoric sau traditionale (taranesti), care ii imprima un caracter distinct, fiind un reper important al identitatii culturale si economice a comunitatilor locale sau nationale. De astfel de case se leaga cateodata evenimente istorice, in plus ele au fost locuite de-a lungul timpului de personalitati sau alte caractere interesante (de la criminali celebri pana la inventatori, exploratori), ceea ce le sporeste valoarea istorica sau materiala. Englezii- de exemplu, au achizitionat, renovat sau restaurat cu grija aceste case, pe care le-au salvat din mainile dezvoltatorilor locali, al caror obiectiv este, aproape intotdeauna, demolarea si construirea in loc a birourilor sau a unor cladiri urate, toate acestea plantate printre vechiel edificii istorice ale orasului. Deteriorarea patrimoniului este o consecinta a slabei educatii culturale a populatiei, mai ales de la caderea comunismului, o urmare a scaderii calitatii invatamantului romanesc. Unei mari parti a populatiei, - ma refer aici si la bucuresteni – ii lipseste mandria civica. Aceasta i-ar face pe multi sa aprecieze vechile cladiri de orice fel, asa cum se intampla in toate celelalte tari europene. Din cauza lipsei de loialitate fata de urbe, se vor distruge in jur de 60-70% din casele de patrimoniu, pana cand populatia se va mai sofistica din punct de vedere cultural si va intelege semnificatia acestor imobile, in definirea propriei identitati, a cine esti tu, ca roman”.[9]

Inspirat de atmosfera plina de viata a statiunii, ziaristul, dramaturgul si omul politic bacauan Costache Radu, scrie in 1876 comedia in cinci acte, ,,Baile de la Slanic”, jucata cu succes pe scenele teatrelor de la Bacau si Slanic Moldova. In aceasta perioada de efervescenta creatoare, de innoire si de racordare a culturii romane la tendintele europene, apare la Slanic in 26 iunie 1897, primul numar al publicatiei ,,Curierul Bailor Slanic- jurnal dedicat vizitatorilor”. Publicatia, un bisaptamanal redactat in patru pagini si imprimat la Tipografia H.Goldner din Iasi, a avut o existenta estivala timp de aproae 14 ani: in 1897 apar 12 numere ale publicatiei, urmand sa se continue in acest mod in urmatorul sezon balnear, dar intentia nu poate fi materializata decat in iulie 1903, cand jurnalul reapare cu titlul ,,Curierul Slanicului”. Primele doua numere din 1897, prezinta un istoric al dezvoltarii statiunii si publica versurile poetului, patriotului si omului de vasta cultura, Costache Conache, tatal vitreg al marelui om politic si scriitor Costache Negri. Dragostea dintre C. Conachi si frumoasa Zulnia infiripata la Slanic pe la 1819, se regaseste in versurile infocate ale acestuia, publicate in premiera in paginile ziarului: ,,Muntii inalti pana la nouri,/ Paraie rasturnate/ Prapastii peste prapastii, adancimi intunecoase/ Unde zmeura si fragii si mura cea mai frumoasa/ Cresc in voie printre oameni, ca numai cate o poteca/ Slujeste la bietii bolnavi de trecut cu mare frica/ Acolo bietul Conachi, acolo biata Zulnie/ S-au intalnit Ah! Cine poate intalnirea lor s-o scrie?”

Tot Curierul Bailor Slanic ne informeaza despre concertul muzicii Regimentului 4 Rosiori, in chioscul din fata cazinoului. Jurnalul mai insera in paginile sale, dupa modelul ziarelor similare din statiunile balneare renumite ale Europei Occidentale, lista tuturor vizitatorilor, ,,nefacand nici o omisiune”, informatii despre metodele terapeutice, apele, flora si fauna statiunii, conditiile de cazare, agrement si tarifele aplicate, programul manifestarilor culturale si al excursiilor, epigrame, cronici rimate, reclame. Reclama publicata de catre Epitropia Generala a Casei Spitalelor Iasi- diriguitoarea statiunii, situeaza Slanicul Moldovei la nivelul celor mai renumite statiuni din Europa. Cititorii sunt instiintati ca ,,metodele principale de aplicatiune vor fi cele obicinuite la Aix-les Bains, Divonne-les Bains, Evion, Vittel s.a.m.d.”, ca ,,electricitatea s-a introdus ca aplicatiune medicala, statiunea fiind utilata cu bai hidro-electrice, instlatii care nu exista nicaieri in Tara Romaneasca, precum si cu o sala de aer comprimat, dupa modelul celei de la Reichenhall”. Pentru efectuarea analizelor, statiunea dispunea de ,,un modern laborator de himie biologica”. Privind conditiile de cazare, vizitatorii erau asigurati ca ,,otelurile Slanicului pot rivaliza cu acelea ale statiunilor balneare din strainatate, atat in privinta aranjarii, cat si a confortului si a intretinerii”. Un numar ulterior al publicatiei, aduce elogii Epitropiei Iasi: ,,Epitropia lucreaza mereu pentru a realiza marele vis al romanilor: Slanicul- un al doilea Karlsbad”. Mai tarziu, rubricile jurnalului, devin tot mai interesante: ,,Reportajul Slanicului”, ,,Slanicul medical”, ,,Slanicul stiintific”, ,,Note din Slanic”, ,,Simpatiile noastre”, ,,Epigrama”, ,,Anectode balneare”, ,,Din fuga creionului”, ,,Vizitatorii Bailor Slanic” etc.

Amintiri din tumultoasa viata a statiunii anilor 1890-1900, ne-a lasat si scriitorul, omul politic si academicianul Nicolae Gane in nuvela ,,Doua zile la Slanic”, cu frumusetea lui salbateca, cu ,,stancile cele fioroase, care stateau atarnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vanturisul cel turbat al apei, care de cand lumea se lupta cu stancile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cand le vezi”. Mai scria el ca, ,,acolo se aduna in fiecare vara sumedenie de lume, din toate unghiurile tarii si cine vine o data, nu se mai satura de a reveni de nenumarate ori, atat de atragator e acel colt al Carpatilor, din toate punctele de vedere”.  Realizarile literare ale scriitorului, le-a avut in vedere si istoricul si criticul literar Tudor Vianu, cand scria despre Nicu Gane: ,,Scriitorul tinea in mana un condei limpede, cu care a asternut cateva din paginile cele mai curate ale vremii lui”.

Atmosfera anilor de dinainte de 1900, este redata  intr-una dintre cartile de referinta despre istoria Slanicului intitulata ,,Slanicul Moldovei- Monografie scrisa in anii 1930-1934”, de Cleopatra Tautu, profesoara si publicista remarcabila din Bacau, a carei semnatura apare in ,,Dimineata” si ,,Universul” incepand cu 1907: ,,E atata viata, miscare si mai ales atata dor de viata si de sanatate, ca iti place sa vezi, sa simti cum te distreaza, mai ales ca totul iti apare atunci si mai mult redat intr-un cadru atat de frumos, format de privelisti minunate si racoarea diminetii, aer curat, ca parca orice grijaa cat de mica ce ai, iti dispare pe nesimtite. Restaurantele, bodegile si Cazinoul sunt intesate de lume pentru gustarea de dimineata, dupa care, in parcul statiunii inepe sa cante muzica, se deschid chioscurile cu produsele artei noastre nationale, in timp ce peste tot e intesat de lume, care plimbandu-se, care cetind jurnale, ce sosesc zilnic, unii cetesc carti de literatura, unele lucreaza, discuta, fiecare dupa placerea sa. Seara, aproape de ora 8, fiecare se indreapta spre restaurante, spre cinematograf ori Cazinou, unde pana noaptea tarziu se pun sa joace la jocurile de noroc, altii stau numai si privesc, fiecare fiind liber a-si intrebuinta timpul, cum poate si voeste”.

Idila de dragoste a unei femei celebre si corespondenta ei amoroasa

Viata Slanicului din acea vreme, respira parfumul unui romantism clocotitor, care devenise un mod de existenta psihica mulat perfect pe toate pornirile si miscarile tainice ale inimilor celor indragostiti; era o dezlantuire a imaginatiei, a patosului interior care inunda si inabusea ratiunea, puterea de a intelege riscurile la care era expusa fiinta umana aflata in cautarea iubirii absolute. Ce exemplu mai bun poate fi decat o tulburatoare poveste de dragoste petrecuta la Slanic Moldova, de care auzisem si pe care am gasit-o dupa lungi investigatii, in colectia de timbre, scrisori si carti postale a ziaristului si publicistului romascan Daniel Marcu, membru al Asociatiei Filatelice Romane. Dar iata relatarea jurnalistului, dupa ce a pus cap la cap, toate elementele culese din corespondenta amoroasa a unei femei celebre, personajul principal al acestei impresionante povesti de iubire din secolul XIX:

,,Vapaia s-a aprins in luna lui Gustar a leatului 1897. S-au intalnit la Slanic Moldova, acolo unde protipendada bucuresteana isi petrecea in tihna, sfarsitul de veac. Ea era casatorita, el era un tanar crai. Ea avea un copil, el era un copil. Nimic din purtarea lor si afisarea in public nu ar fi lasat sa se inteleaga ce furtuna avea sa le scalde inimile. Nici chiar plimbarile de seara, unde se puteau privi pe furis si se atingeau ca din <<intamplare>>. Asa incepe povestea trista a amorului ascuns al uneia dintre femeile celebre din epoca: Maria Baronzi, fiica marelui carturar George Baronzi[10]. E timpul sa rup pecetea tacerii si iubirea ei sa iasa, in sfarsit la lumina…

S-au scurs 113 ani de la prima scrisoare pe care Maria Baronzi i-o adresa <<D-sale, D-lui D.Ancutia>>, spre sfarsitul lunii august 1897, la cateva zile dupa plecarea tanarului spre Capitala, din eleganta statiune supranumita <<Perla Moldovei>>. In total, corespondenta amoroasa dintre cei doi avea sa numere peste 50 de scrisori expediate numai de catre indragostita. Cat despre el, nu se stie daca a raspuns la toate misivele primte, pentru ca in colectia descoperita nu se regasesc decat cele scrise de Maria. Oricum, iubitului ii revine marele merit de a nu fi aruncat corespondenta si de a nu fi ars-o la indemnurile ei repetate. Reantalnirea la Bucuresti a celor doi s-a petrecut in luna septembrie, dupa ce el daduse curs invitatiei Mariei de a <<lua in contul meu un bilet, pentru a veni sa va cer un consiliu>>. Asa s-a declansat totul. Ea, vesnic nefericita intr-un mariaj de complezenta, alaturi de un <<Monstru>> sau <<Animal>> - asa cum i se plangea iubitului - iar el, un tanar ambitios sa urce pe culmile succesului in cadrul Serviciului Constructiuni din cadrul Ministerului Cultelor. La acea vreme, ministru al cultelor in functie era Spiru Haret, un personaj de care Maria Baronzi aduce mult aminte in epistole, datorita caracterului intransigent: <<Trebuie sa avem grija sa nu afle Ministrul. Nu voiu a-ti cauza probleme la serviciu>>. In cele doua luni care trecusera de la prima intalnire, ritmul corespondentei se inteteste, iar noi putem afla de transformarea Mariei in Beatrice (numele iubitei lui Dante Alighieri- cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, autorul ,,Divinei Comedii”): <<Precum Dante avea ca ideal pe Beatrice, fiinta fictiva, tot stfel si eu ma intretin cu tine, idealul meu care, asemenea Beatricei, ai ajuns o fiinta fictiva pentru mine >>. Maria Baronzi reuseste, in sfarsit, sa se elibereze din chinul casatoriei abusive si sa se hraneasca cu randuriel asternute in miez de noapte iubitului ei. Stie sa se daruiasca intr-un mod pe care putine femei l-ar putea descifra. Ea allege sa fie confesoarea, amanta si <<mama copilului sau>> fictive– mult mai tanarul Dumitru Ancutia. O iluzie, la urma urmei, din care atat Maria, cat si imaginara Beatrice reusesc sa-si traga seva iubirii pure. In luna noiembrie se intampla nenorocirea. <<Beatrice>> nesocoteste sfaturile amantului sau de a nu mai trimite scrisori prin diversi curieri, care nu reprezentau incredere, si doua epistole ajung in mana unui impostor care le livreaza sotului Mariei Baronzi. Intamplarea trebuie <<vizionata>> nu cu ochii mintii de acum, ci prin luneta zabrelita de tabu-uri a societatii patriarhale de la sfarsitul secolului al XIX-lea. O femeie care este prinsa ca a comis adulter, era expusa oprobiului public, ce aveau drept prime consecinte, restrictiile materne si sociale. Fatis, fara menajamente. Iubirea nestavilita o facuse pe Maria Baronzi sa uite de conveniente. In urma cu un an si jumatate isi pierduse tatal, acum pierdea cu siguranta statutul material, poate si pe cel maternal, dar lucrul cel mai grav inca nu se petrecuse, Ceva simtise in atitudinea lui Mitica Ancutia, tacerile lui, vizitele mult mai rare, unele reprosuri pe care indragostitul i le facea de teama ramanerii fara slujba. Farmecul povestirii de iubire se risipea usor-usor, ca o ceata misterioasa in care reusisera pana mai deunazi sa-si scalde frustrarile, amorul, conversatia. De-acum incolo, Beatrice nu-si mai avea rostul, iar Maria nu avea decat cuvantul scris de partea sa.

Ultimele scrisori ajung la Dumitru Ancutia pe adrsa Clubului <<Tinerimea Romana>>, unul dintre cele mai prestigioase locuri de intalnire ale tinerilor bucuresteni. In locul indraznelii de altadata al cuvintelor Mariei Baronzi, intalnim fatalismul unei femei careia viata pare a nu-i fi rezervat decat obligatia durerii. Suferinta care ii sfasie sufletul amortit, o suferinta care nu se mai termina: <<Fatalitatea ma urmeaza pas cu pas. Oriunde ma duc, oriunde ma intorc, primesc loviturile ei crude si inetrminabile. Viata mea intreaga n-a fost decat un lant de nenorociri, un sir nesfarsit de mahniri sufletesci de tot felul>>. Finalul povestirii de iubire traita de Maria Baronzi in corespondenta sa catre <<Mitica draga>>, num a duce cu gandul decat la etrna pendulare intre destin si liberal arbitru, in care fiecare alege ceea ce crede ca i se potriveste, in functie de moment si intamplare: <<Si tu, Mitica, citesci toate acestea cu sange rece si ma lasi in voia chinurilor mele (…) si nimic, decat moartea, nu va avea puterea sa ma desparta de acest sentiment ce l-am pentru tine. Te rog, daca mai ai o umbra de mila pentru mine, scrie-mi pe adresa: D-nie <Nu-ma-uita >, Post Restant >>. Acestea au foost ultimele randuri ale Mariei catre iubitul sau, asternute pe hartie, in 25 februarie 1898. Iubirea lor a durat 6 luni si nimeni nu stie ce s-a intamplat mai departe. Poate undeva, candva, s-au reantalnit sau poate ca ea mai asteapta si acum o scrisoare de amor de la el. Nu vom sti niciodata, este si va fi pentru totdeauna, secretul lor. 

Mi s-a parut inedit sa studiez si formulele de adresare catre iubit, folosite de Maria Baronzi in tot acest rastimp epistolar. Vi le redau, impreuna cu o parte din scrisori,  pentru a fi publicate in exclusivitate in aceasta carte, considerandu-le expresia nasterii, culmii si decaderii amorului dintre cei doi. Poate si datorita micilor detalii, povestea este inca vie, emotiile pulseaza odata cu frazarea cand vioaie, apoi mohorata, ajungand chiar la simptome depresive ale unei inaltari spirituale si trupesti esuate”.

Evolutia formulelor de adresare ale Mariei Baronzi catre iubit

Scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897 / pag 1

  Scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897 / pag 2-3 

Plic cu scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897



Scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897 / pag 1

Scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897 / pag 2-3

Scrisoarea Mariei Baronzi - decembrie 1897 / pag 1Scrisoarea Mariei Baronzi - decembrie 1897 / pag 4

Cam aceasta era atmosfera sfarsitului de secol XIX la Slanic Moldova, una plina de savoare, de dulcegarii amoroase cu intrigi de culise si parfum de poezie, de beatitudine, libertate si aventura, care nu prefigura nici pe departe furtuna ce avea sa vie. Dar exact cand statiunea aproape ca atinsese apogeul stralucirii sale, a sunat ceasul cel rau, cel al razboiului, care va aduce mari distrugeri statiunii, devenita intre timp, ,,Perla Moldovei”. 

4.     PRIMUL RAZBOI MONDIAL, URMARILE SI RECONSTRUCTIA STATIUNII (1916-1930)

Lupte crancene pe Valea Oituzului si Slanicului

Razboiul declarat de Romania in vara anului 1916, pentru eliberarea provinciilor istorice romanesti- Ardealul, Banatul, Crisana, Maramuresul si Bucovina- de sub papucul cotropitor al Imperiului Austro-Ungar, a fost pe drept cuvant numit si Razboiul de Intregire Nationala (1916-1918), un razboi just, national, purtat de intregul popor roman. Mobilizarea decretata in seara zilei de 14/27 august 1916, a fost primita cu mult entuziasm de toti romanii. In Manifestul Regal dat tarii de catre Regele Ferdinand I, se arata: ,,Dupa vremi indelungate de nenorociri si grele incercari, inaintasii nostri au reusit sa intemeieze Statul roman prin Unirea Principatelor, prin Razboiul Independentei, prin munca lor neobosita pentru recunoasterea natioinala. Astazi, ne este dat sa intregim opera lor, inchegand pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a infaptuit pentru o clipa: Unirea romanilor de pe cele doua parti ale Carpatilor”. [11] Potrivit istoricului tirgocnean Corneliu Stoica in comunicatul oficial al Marelui Cartier General, din seara zilei de 30 iulie/12 august 1917 era prezentata situatia de pe frontul de lupta, unde ,,toate atacurile pe pe care inamicul le-a dat in vaile Slanicului si Oituzului, fara a tine seama de pierderi, au fost respinse”, iar trupele romane de infanterie si cavalerie ,,contraatacand in urma pe inamic, l-au pus pe fuga in dezordine si au ocupat mai multe inaltimi, luandu-se peste 600 de prizonieri si 4 mitraliere”. In cartea profesorului Corneliu Stoica intitulata ,,Istoria ilustrata a orasului Targu Ocna- Din cele mai vechi timpuri pana la 1918”, este redata povestea lui Gheorghe Iordachi, pe atunci soldat in Regimentul 27 Infanterie Bacau, in care acesta aminteste si despre bataliile de pe Valea Slanicului: ,,Ciresoaia… Acest nume va sta poate in istoria neamului nostru alaturi de Calugareni, Razboieni, Plevna etc., ca pilda de sacrificiu a poporului nostru. Seara, prin amurg, o luam in sus spre Dofteana si pana in ziua am luat in primire transeele rusilor, de pe muntele Chesches. Era o noapte senina, care te facea sa renunti la somn si la tot, numai sa-i poti gusta farmecul unei nopti de vara. Dar n-am avut acet noroc. Doar am instalat santinelele indoite inaintea transeelor, si au inceput sa bata tunurile inamice. Bateau retelele de sarma, sa faca brese, pe unde sa se poata strecura, la atacul transeelor noastre. Urla padurea de bubuituri si acest zgomot asurzitor se rostogolea in valuri pe valea Slanicului, in jos, ca un uragan. (…) Tunurile lor prind a bate din valea Slanicului, care ne improsca cu bombe grele. Vanatorii de munte luasera varful Magurei, iar pe Rupturi inaintau celelalte doua batalioane. Inamicul prins in cleste, pe costisa, arunca tot ce avea si fugeau la deal, ca puii de iepuri”.

Atacurile trupelor romane in cooperare cu cele rusesti au continuat in zona Ciresoaia, avand menirea de a infrange rezistenta inamicului de pe Muntele Cosna si a declansa ofensiva pe directia localitatii Slanic. In zorii zilei de 31 iulie/13 august, dupa indelungate tiruri si bombardamente de artilerie soldatii romani au trecut la atac, punand stapanire pe varful Magura si pe cota 772 Ciresoaia. Surprinse de atac, trupele austro-ungare, s-au retras in mare graba si dezordine spre Slanic. Contraatacurile inamicului sunt respinse pe rand, iar la 6/19 august, la lasarea intunericului, vanatorii de munte carora li s-au alaturat si alte subunitati din regimentele 27 si 15 infanterie, au dat inca o lovitura trupelor austro-ungare, care se retrag din nou, spre Valea Slanicului. Pentru a pune stapanire pe Slanic, ianmicii lansau atacuri repetate peste muntii Cerbu si Pufu, tirul artileriei distrugand, unele dupa altele, frumoasele hotelri si vile, instalatiile balneare, alte asezaminte, dar mai putin zona izvoarelor minerale, inamicul cunoscand bine valoarea terapeutica a acestora. Asa cum am aratat in povestea calatoriei lui Ion Petrovici la Slanic, inca din anul 1853, in timpul Razboiului Crimeii (1853-1856), austriecii lasasera o santinela pentru paza izvorului nr.1, care ulterior, a fost fortata sa plece; de mai multe ori, ei incercasera chiar sa mute stalpul de frontiera peste noapte, pentru a intra in posesia izvoarelor.

In retragerea lor pripita, trupele germane (Germania fiind ca si Ungaria, una dintre natiunile dominante ale Imperiului Austro-Ungar), incendiaza cladirea hotelului Racovita, focul se extinde si pe Muntele Cerbu, acoperit atunci in intregime cu paduri de brazi si, distruge si ce mai ramasese in picioare de pe urma bombardamentelor. Desi nu sunt afectate in totalitate, izvoarele nu scapa nici ele de devastari, astfel ca, la sfarsitul razboiului, Slanicul Moldovei era o ruina.

Slanicul transformat in ruine

Vizitand statiunea dupa razboi, Cleopatra Tautu, infatiseaza in Monografia Slanicului, imaginea sinistra a unei statiuni plina de ruine: ,,Hotelul Racovita ramasese prada ruinii tot mai mult, neputand folosi vizitatorilor nici ca locuinte, dar apoi sa mai aiba si splendoarea de alta data. Asa, ca si azi sta in ruina si azi ne pune inaintea ochilor, timpurile de groaza si de distrugere a marelui razboi asupra acestui loc. Mai incolo de treci, vezi alte ruine opuse acestora, acelea ale hotelului Pufu, la poalele muntelui cu acelasi nume, apoi ale hotelului Zimbru, Nemira, frumoase si pline de viata si de vizitatori alta data, iar acum mormane de piatra si caramida, din care cresc balarii. Ici acolo, printre ruine, cate un copacel firav, isi intinde ramurile sfios par’ca de locul unde s’a ivit (…). Nici una insa din ruinile Slanicului, nu ne impresioneaza mai mult ca acea podoaba din vremurile de stralucire ale Slanicului de alta data, (vorbesc de acel, ce l-au cunoscut atunci), ca ruinile de azi ale hotelului Racovita. Monumentala cladire in 3 etaje, cu fatada-i frumoasa, cu 2 aripi laterale, si peste 100 de camere de locuit, era construit pe partea dreapta a apei Slanicului, avand in fata, soseaua principala; nu puteai trece in lungul ei, fara ca aceasta cladire sa nu-ti atraga atentia, sa nu-ti opreasca in loc, mult timp privirea si gandurile asupra nestatorniciei lucrurilor omenesti. Trei parti din el au ramas in ruina, cari se destrama tot mai mult, singura o aripa s’a putut repara pentru instalatiile de bai. Restul sunt un schelet cu ziduri dantelate de obuze inamice, fara coperis, fara usi, fara ferestre, gata sa cada si chiar cade portiune cu portiune, naruindu-se cu desnadejde”. In aripa stanga a hotelului Racovita, la primul etaj, exista candva expusa o unica si inedita fotografie inramata, ce reprezenta ruinele hotelului dupa razboi si, care acum face parte dintr-o colectie particulara, care cuprinde mai multe obiecte de patrimoniu, insusite prin mijloace mai putin ,,ortodoxe”.

Reconstructia statiunii

Atat de tare fusese distrusa statiunea, incat Epitropia Sf. Spiridon din Iasi- proprietarul Bailor Slanic, cu greu poate demara programul de refacere, care mobilizeaza incepand cu anul 1922, pe langa Administratia Epitropiei din Iasi si pe toti proprietarii de vile si imobile din Slanic, interesati de viitorul acestei asezari minunate. Incepe astfel, o ampla actiune de curatire si reamenajare a Slanicului: se refac principalele cladiri si vile (,,Beiu”, ,,Scurtu”, ,,Pandrea”, ,,Iliescu”, ,,Alexe), strazile, aleile si rondurile frumosului parc, chioscurile de la izvoare, se monteaza 40 de felinare cu petrol pentru iluminarea statiunii- intrucat in timpul razboiului fusese distrusa uzina electrica (repusa in functiune in 1924). Pe parcursul a patru ani de munca asidua, Epitropia, cu sprijinul localnicilor, reuseste sa restaureze Casa Administratiei Bailor cu cele 19 camere, apoi Casa mica de bai; se cadeste elegantul Hotel Central, cu trei etaje si se amplaseaza pe aleile parcului si izvoarelor 150 de banci pentru odihna de dupa plimbare a vizitatorilor. Tot acum, se reface maiestuoasa cladire a Cazinoului cu Sala de muzica si Pavilionul restaurant; se reface analiza apelor minerale, atat a celor pentru baut, cat si a celor pentru bai. Dar nu numai Epitropia, ci si proprietarii de cladiri, se intrec in reconstructia statiunii, construind noi vile (,,Stavarache”, ,,Hotin”, ,,Stanescu”, ,,Rascanu” etc) si hoteluri pentru locuinta turistilor, care, afland ca in mare parte Slanicul a fost refacut, incep a reveni de la an la an, in numar tot mai mare. In 1898 se infiinteaza comuna Slanic, avand in raza de administratie localitatile: Slanic, Cerdac si Ciresoaia. In aceasta perioada se reconstruiesc si scolile distruse in timpul razboiului; in 1922, se ianugureaza prima scoala din satul Ciresoaia fara local propriu, acesta fiind construit abia dupa 1947, in 1924, ia fiinta la Slanic o gradinita cu o educatoare si 25 de prescolari, iar in 1929, in satul Cerdac ia fiinta primul camin cultural.

Rufetasii care fusesera improprietariti in 1887 (locuitorii de mai tarziu ai satelor Slanic-Sat, Cerdac si Ciresoaia), o data cu stramutarea lor in partea de jos a statiunii, au ajuns cu timpul sa dobandeasca mai mult pamant, fapt care i-a adus in fata unui proces cu Ocolul Silvic, proces care s-a stins in 1900, in urma interventiei lui Gheorghe Sion, originar din Targu Ocna, pe atunci procuror la Curtea de Apel din Bacau. Statul a luat in stapanire padurile pana la vechea frontiera, iar locuitorilor din comunele Targu Ocna, Targu Trotus si Slanic Moldova, le-au ramas sa foloseasca in devalmasie o portiune de padure si izlaz in suprafata de circa 200 ha, portiune care se intindea pe Valea Slanicului, de la Targu Ocna pana la Paraul Stroiu, fiind cunoscuta sub numele de ,,Obstea Slanicului”, condusa de un comitet format din reprezentanti ai locuitorilor celor trei comune. Proprietatile indivuduale ale locuitorilor de pe Valea Slanicului, cuprindeau in anul 1938, urmatoerele terenuri: fanete-107 ha, teren arabil-160 ha, pasuni naturale-500 ha, precum si cladiri, curti si locuri neproductive in suprafata de 850 ha, la care se mai adaugau 115 care cu boi si cai si 65 pluguri de lemn si fier. Cu toate exploatarile ce se faceau pe aceasta vale, locuitorii nu gaseau de lucru; o parte dintre ei- mai ales femeile si copiii, plecau primavara la muncile agricole pe mosia lui Negru Ponte de la Marasesti si Ivesti. Mai mult, localnicii mai primesc o lovitura in 1930, cand izvoarele minerale au fost inchise de catre adminsitratia statiunii (fiecare chiosc in interiorul caruia se afla un izvor, avea lacat pe usa). Locuitorii din cele trei sate din apropierea Slanicului care foloseau apa minerala trebuiau sa plateasca o anumita taxa. Aceasta situatie a adat nastere unor conflicte intre populatia locala si conducerea administratiei. La un moment dat, un grup de localnici ,,cu initiativa”, au stricat cu ciocanele usile chioscurilor ca sa poata lua apa. Pentru aceste fapte, acestia au fost arestati si dati in judecata ca ,,rau facatori”. Alte conflicte  s-au nascut intre locuitorii vaii si padurarii ocolului zonal, din cauza lipsei unui izlaz pentru pasunat, precum si din cauza faptului ca trecerea carausilor prin statiune in timpul sezonului, era interzisa. Unul dintre acestea, de mai mare amploare, s-a petrecut in anul 1900, cand societatea capitalista Gotz a instalat o fabrica de cherestea la Chesches (Poiana Caprioarelor- acolo unde este camping-ul statiunii) si a inceput exploatarea masiva a padurilor. In cei 21 de ani cat a functionat fabrica, in zona au fost defrisate hectare intregi de padure, iar o parte din localnici, au fost siliti sa lucreze ca palmasi si carausi mai pe nimic, la cei care jefuiau padurile Slanicului. In 1920, muncitorii fabricii s-au organizat intr-un sindicat cerand conditii mai bune de munc. Conducatorii sindicatului din fabrica erau Ion Butucaru, Dumitru Dumitriuc si alti cativa muncitori mai indrazneti. Pentru lucratori nu erau asigurate nici un fel de masuri de protectie a muncii, cauza care a determinat producerea de accidente de munca si chiar decese, muncitorii Gheorghe Bejan si Ioji Lucaci din comuna Harja, fiind victime ale acestora. Cheresteaua era transportata de la fabrica si pana la depozit cu vagonete pe o linie de fier ingusta. O alta fabrica a fost construita pe locul unde isi avea sediul fosta intreprindere forestiera, iar patronii au strans averi din exploatarea lemnului, cu pretul unor defrisari masive. Dupa ce au terminat de livrat materia prima, proprietarii au dat foc fabricii, recuperandu-si ulterior pierderile din fondurile cu care era asigurata fabrica. Mai tarziu, pe acelasi loc s-a ridicat o alta fabrica de cherestea, care a fost arendata pe rand de mai multi exploatatori, pana in anul 1948, cand a fost nationalizata.

La 20 iulie 1925, Epitropia Generala a Casei Sf. Spiridon din Iasi, a fixat pe o stanca golasa, colturoasa si inalta ca un perete aflata in zona izvoarelor,  o placa de marmura alba, care se mai vede si astazi, intru amintirea serdarului Mihalache Spiridon,

,,cel care pentru prima data a taiat cu securea codrii de nepatruns de pe Valea Slanicului si a descoperit primul izvor datator de sanatate, din care se spune ca a   a baut si imparatul Franz Josef al Austriei

Era o binemeritata cinstire a celui care descoperise primul izvor de apa minerala in salbaticia padurii, izvor care s-a numit mult timp ,,Izvorul lui Mihai” si, al carui nume pana la Wilhelm de Kotzebue, in 1856, nu-l insemnase nimeni nicaieri.

In anul 1927, Inhalatorul este refacut si modernizat de catre Casa Hosle din Germania, fiind dotat cu cele mai bune aparate cunoscute pana atunci, care sunt puse in functiune pentru cele doua sectii ale sale: una utilizata pentru ,,atmoterapie”, iar cealalta pentru ,,inhalatie si pulverizatie”. Hotararea infiintarii acestei unitati medicale- considerata pe atunci, una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei, a apartinut Epitropiei Iasi, care a avut in vedere- in principal, puritatea aerului si bogatia izvoarelor sale minerale. Aceste doua importante calitati curative ale Slanicului, au fost intrebuintate cu deosebit succes pe parcursul anilor in tratarea unor afectiuni cronice ale aparatului respirator, dar si a bolilor digestive, intrucat compozitia variata a apelor sale minerale permitea o aplicare terapeutica aproape de la caz la caz, cu maximum de beneficiu.carui nume, pana la Wilhelm de Kotzebue, in 1856, nu-l insemnase nicaieri.

Istorioara bisericilor din Slanic si Cerdac. Despre preotii care au slujit aici si lupta lor imotriva regimului comunist

Pe locul fostei bisericute din lemn, construita de Mihalache Spiridon in 1810 in amintirea zilei de 20 iulie 1801, distrusa in timpul bombardamentelor artileriei germane in 1916, a fost ridicata intre 1927-1929, o noua biserica, de catre sotii Axinte si Maria Pandrea, iar cu ocazia sfintirii noului lacas, din initiativa pr.Clement Filimon, Parohia Slanic editeaza in 1929, o brosura religioasa intitulata ,,Sfintirea bisericii Sf.Ilie si Cuviosul Axentie din Slanicul Moldovei”. Publicatia continea o biografie a lui Axente Pandrea- ctitorul bisercii, o scurta prezentare a statiunii, cuvantarile tinute cu ocazia sfintirii bisericii de catre P.S.Arhireu Ilarion Bacaoanu, Theodor Jellea (Epitrop general al Casei Sf. Spiridon), Gheorghe Sion (cetatean de onaore al orasului Cluj, fost magistrat si proprietar de imoobile in Slanic), Pr. Al.Georgescu (profesor in Braila), Pr. Ion S.Radulescu (Braila), Pr.Paroh Clement Filimon, N.Gh.Dorin (avocat, presedintele Comisiunei Interimare a orasului Barlad, proprietar la Slanic), Gh.Dumitrescu (invatator pensionar si proprietar la Slanic), precum si impresiile consemnate in presa vremii despre sfintirea bisericii din Slanic (,,Curentul”- aug.1929, ,,Bacaul”- aug.1929, ,,Duminica Poporului”- oct.1929 si ,,Vartejul”- Braila). In biserica se gaseste o placa pe care sunt inscrisi soldatii eroi din comuna Slanic-Cerdac, cazuti pe campul de batalie al razboiului de intregire a neamului.

Despre Biserica ,,Sf.Ilie”, amplasata in decorul mirific, parca desenat, din parcul statiunii, ne povesteste parintele paroh al bisericii, Catalin Ilie: ,,Printre pretioasele cladiri distruse in timpul razboiului, a fost si istorica bisericuta de lemn a Slanicului, ridicata de preotul Gavril Manciu din Targu Ocna la 1847, cu hramul Sf. Ilie – cuib tainic de sihastrie, uitat de mana moderna, „civilizatoare” si care singura mai evoca vizitatorilor amintirea Slanicului din alte vremuri. Altadata, in casutele albe, care inconjurau bisericuta, gazduiau si duceau viata simpla si patriarhala multi dintre marii carturari ai Moldovei, inalti prelati, precum si nemuritorii Conachi, Creanga si Constache Negri, care veniti aici in toate verile, imortalizau Slanicul prin versuri sapate in coaja brazilor. Tot in aceasta sfanta biserica au oficiat in decursul vremurilor, la ocazii solemne, sfintitii mitropoliti adormiti intru Domnul, Iosif Naniescu, Partenie si Pimen. Razboiul distrugand si bisericuta, binecredinciosii Axente si Maria Pandrea, din orasul Braila, s-au hotarat ca din economiile lor, sa rezideasca din temelie, tot pe acelasi loc, o alta biserica care sa fie o podoaba a statiunii si o cinste pentru crestini. Cu credinta in Dumnezeu si cu rabdarea de adevarati crestini, sotii Pandrea au invins toate piedicile, terminand sfantul locas in vara anului 1929. Preotul care s-a ocupat de santier a fost vestitul carturar Neculai Munteanu Muntmarg, mutat la cerere in parohia Scorteni (satul natal) la 1 octombrie 1928. Cum din octombrie pana in martie nu se mai poate construi nimic in zona muntoasa a Slanicului, in vara lui 1929 s-a pregatit doar sfintirea bisericii de catre noul preot Clement Filimon. Cladirea este din piatra de Slanic si caramida, acoperita cu tabla. Este cladita in forma de cruce, cu doua turle, una la intrare care serveste si de clopotnita. Interiorul este in intregime pictat de pictorul Grigore Constantinescu si Stelian Ionescu, din scoala lui Tatarascu, iar catapeteasma de pictorul Kraft din Iasi. Intrarea in biserica se face printr-un portic inaltat pe trepte de piatra si sprijinit pe patru stalpi ciopliti in piatra. In biserica se mai gaseste o placa pe care sunt inscrisi soldatii eroi din comuna Slanic-Cerdac, cazuti pe campul de batalie al razboiului de intregire a neamului.

Sfintirea bisericii s-a facut in ziua de 15 august 1929 cu mare solemnitate in prezenta credinciosilor. In afara de autoritati, epitropii Casei <<Sf. Spiridon>>, toti vizitatorii Slanicului, au mai participat si satenii din localitate si din imprejurimi. Sfintirea bisericii a fost oficiata de P. S. S. Arhiereul Ilarion Bacaoanul, vicarul sfintei Episcopii a Romanului, asistat de consilierii referenti ai Sfintei Episcopii: Pr. Gh. Manoliu si Pr. Gh. Butnaru, protopopul Atanasiu din circumscriptia Trotus, parohul Clement Filimon si preotii Al. Georgescu si Radulescu din Braila. Ca multumire pentru jertfa ctitorilor, se va adauga bisericii, pe langa hramul Sfantului Ilie si pe acela de Cuviosul Axinte, iar sotilor Pandrea, le va fi inmanata in 1929, decoratia

 <<Rasplata Muncii pentru Biserica, clasa I>>.

Sfintirea Bisericii ,,Sf.Ilie” din Sanic Moldova (15.08.1929)

Perioada comunista a fost o perioada grea pentru parohia Slanic. Casa parohiala, o vila cu 12 camere, donata parohiei tot de Axente Pandrea, a fost nationalizata; in apropierea bisericii, la 50 de metri, a fost ridicata o Gradina de vara a carei muzica de multe ori acoperea cantarea din biserica si mormintele din jurul bisericii au fost demolate. Tot comunistii au vrut sa construiasca un wc public, sapat in movila pe care este ridicata biserica. Preotul de atunci, si chiar directorul statiunii, in care mai ramasese o urma de credinta, au reusit sa impiedice cu mare greutate acest lucru. Din anul 1990, s-au facut eforturi permanente pentru recuperarea casei parohiale, care a fost folosita, atat in perioada comunista, cat si dupa Revolutie, ca sediu al autoritatilor locale. In toata aceasta perioada, preotul paroh a locuit in casa parohiala de la Cerdac, filie a Slanicului, casa pierduta prin infiintarea Parohiei <<Sf Gheorghe>> Cerdac in anul 2000”.

Despre preotii de la Slanic si lupta lor impotriva regimului comunist, parintele Catalin Ilie, a tinut sa mai aduge urmatoarele: ,,Parintele Neculai Munteanu Muntmarg, preot la Slanic Moldova in perioada 1923-1928 a luat atitudine fata de noua ideologie bolsevica a puternicului vecin URSS, fondat in 1922. A fost secretar de redactie la ziarul <<Bacaul>> in perioada 5 ian. – 18 mai 1925. In articolele <<Catre abonatii si cititorii nostri>> si <<Ce vrem?>>, din 22 dec. 1924, N. C. Muntmarg aduce noi precizari cu privire la preocuparile si orientarea ziarului. Iscaleste materiale din prima serie a ziarului dar si din a II-a si a III-a. A publicat si in ziarul <<Moldova>>. Este unul dintre cei mai ferventi colaboratori ai ziarului <<Curentul Bacaului>>, dar si al publicatiei <<Glasul nostru>> (Gheorghe Patrar, <<Publicatiile periodice bacauane 1867–1967, Bibliografie monografica>>, Biblioteca Judeteana <<C. Sturdza>>, Bacau). Pentru a intelege timpurile in care, un alt preot, parintele Clement Filimon si-a desfasurat misiunea, consider necesar a fi redate, cateva fragmente din cuvantarile tinute cu ocazia sfintirii bisericii din Slanic Moldova in anul 1929: <<Traim intr-un haos de idei si sentimente disperate, fie religioase fie nazuinti de imbogatire de vanitate. Traim intr-un haos de inconstienta, traim intr-un haos de parveniti inculti, traim intr-un indiferentism religios catre Biserica Ortodoxa. Nici chiar oamenii politici n-au pus un interes mai mare intru apararea religiei stramosesti>> (Cuvantarea D-lui Gheorghe Sion). Pr.prof. Al.Georgescu din Braila, continua: <<Ca in aceste timpuri de cras materialism si feroce egoism, indiferentism si scepticism sa sacrifici cateva milioane pentru biserica si opere de binefaceri inseamna sa ai o lepadare de sine, in gradul cel mai inalt, care nu poate fi fructul decat al unei convingeri si dragoste curat crestinesti>>. Dincolo de tonul festivist al acestor cuvantari, observam aceeasi ingrijorare fata de indiferenta religioasa a credinciosilor si la preotul paroh, Clement Filimon: <<Fapta caritabila a sotilor Axente si Maria Pandrea, se vede azi mai stralucita, in veacul al XX-lea, in care indeferentismul si materialismul isi arata capul>> (aceste fragmente au fost luate din brosura tiparita cu ocazia sfintirii bisericii din Slanic Moldova, la 15 august 1929). Desi comunismul era la o distanta de 15 ani, conditiile favorabile instalarii lui se vad din plin in societatea anului 1929. Cu toate acestea, parintele Filimon a invins grutatile vremurilor si ridica doua biserici pe valea Slanicului. Imboldul luptei anticomuniste il determina sa plece pe frontul antibolsevic in anul 1941. Dumitru Ioan Gadinceanu, preot la Slanic in perioada razboiului (1941-1950), a vazut cum <<ciuma rosie>>, i-a imbolnavit pe unii dintre credinciosii sai. Nu putem descrie trairile parintelui cand a vazut biserica din Slanic, adapostind caii rusilor si vesmintele sfasiate. Umbla civil, dormea in clopotnita bisericii din Cerdac, facea slujbele pe unde putea si nu odata a fost in pericol de a fi impuscat de invadatorii care cercetau mainile oamenilor ca sa-i descopere pe <<chiaburi>> dupa absenta bataturilor. Dupa razboi a sosit la Slanic parintele capitan Gheorghe Albu, fost luptator in Batalionul 10 Vanatori de Munte (una din cele mai eroice unitati militare romane in al Doilea Razboi Mondial care a ajuns sa lupte pana in Cuban si Caucaz). Bogata experienta in lupta cu bolsevismul din timpul razboiului si-a aratat roadele la Slanic intr-o perioada de intensa propaganda comunista – anii 50. De retinut ca parintele Albu, este singurul preot care a scris o istorie a parohiei Slanic (din care se mai pastreaza doar cateva file de manuscris). Prin amabilitatea familiei Albu, detinem in arhiva parohiei statiunii, cateva fotografii inedite din activitatea parintelui capitan Gheorghe Albu, surprinse pe front si in parohie. Din anul 1996 – anul resfintirii bisericii, dupa lucrari de restaurare – parohia a propus ca patronul Bisericii, Sf Ilie, sa fie declarat patronul orasului. Incepand  din 1997, in fiecare an, la Slanic Moldova se organizeaza <<Serbarile Slanicului>>, prilej de mare bucurie duhovniceasca pentru locuitori si vizitatori deopotriva”.

Zbuciumata este si istoria Bisericii ,,Sfantul Gheorghe si Cuvioasa Eufrosina” din Cerdac, despre care ne vorbeste acelasi parinte, Catalin Ilie: ,,Inainte de 1904 in Cerdac, nu exista biserica. Credinciosii, in jur la 50 – 60 de familii, dupa cum ne spun evidentele parohiale, mergeau la biserica <<Sf. Ilie>> din Slanic sau la biserica <<Sf.Treime>> din Gura Slanicului. <<Mergeau rar – spune parintele Gheorghe Albu in istoricul parohiei, pastrat in manuscris la biserica – mai ales la sarbatori mari. Duminica si-o petreceau mai mult petrecand pe la carciume si facand rele (erau 6 carciume in sat, reamintim, la 60 familii)>>. Anul 1904 este un an important pentru cerdaceni – este anul construirii bisericii de lemn din actualul cimitir. Vasile Enasoiu din Slanic doreste sa fie ales primar si promite la o adunare populara in Cerdac ridicarea unei biserici in cazul in care va fi ales. Dumnezeu asculta rugaciunea cerdacenilor in dorinta lor de a avea biserica proprie si Vasile Enasoiu ajuns primar isi tine cuvantul: in ziua de Sfanta Maria Mare (15 august) 1904 biserica era ridicata. Aparitia bisericii, a adus un spor in cumintenia oamenilor – spune acelasi istoric al parohiei. Preot in 1904 era David Antimiu, un preot vrednic, care a ridicat si casa parohiala inceputa in 1904 si terminata in 1910, distrusa in timpul primului razboi mondial. Cu hramul <<Sf. Gheorghe>>, biserica era mica, de lemn, acoperita cu sindrila, varuita interior si exterior avand pictata numai catapeteasma. O data cu biserica s-a ridicat si o clopotnita, separat, cu doua clopote. In anul 1916 din pricina razboiului locuitorii Cerdacului se vad nevoiti sa se refugieze prin localitatile apropiate, in special Barsanesti si Gura Vaii. Cand oamenii se intorc, dupa razboi, isi gasesc casele arse dar si micuta bisericuta, lovita de un obuz in ajunul Craciunului 1916. Au scapat doar doua icoane: <<Sf. Gheorghe>> si <<Sf. Ilie>>, foarte vechi – care icoane spune istoricul parohiei au fost refacute sau mai bine zis <<distruse>>, pictandu-se peste vechiul strat chipuri noi: pe una Sf. Gheorghe, pe alta Botezul Domnului. Viitorul poate va descoperii care dintre icoanele bisericii sunt cele mentionate si daca stratul nou de vopsea a insemnat distrugere sau protejare. In acelasi timp a ars si clopotnita, refacuta in 1918 de Mihai V. Forcos cu ajutorul credinciosilor. Timp de doi ani, intre 1916 – 1918, clopotele de la Cerdac au chemat la rugaciune alti credinciosi: pe cei din Manastirea Casin, unde au fost evacuate dupa incendiu. Aceasta clopotnita a fost mult timp singura forma vazuta a Bisericii nevazute din sufletele oamenilor. In prejma ei, in aer liber, se slujea din cand in cand Sfanta Liturghie cu preoti veniti de la Schitul Magura. Credinciosii au inceput iar a merge la Gura Slanicului, avand in vedere ca si bisericuta din Slanic a fost distrusa. In aceasta perioada un rol deosebit in pastrarea credintei l-a avut Schitul Magura care a fost locul unde credinciosii gaseau alinare sufletelor incercate atat de greutati materiale, dar mai ales de pierderea celor dragi in razboi. In anul 1927 se construieste noua biserica in Slanic Moldova prin ravna tanarului preot Clement Filimon care are initiativa construirii unei biserici si in Cerdac. Puterile cerdacenilor erau slabe, oameni putini si saraci. Parintele Clement arata la o predica in Slanic, situatia grea a credinciosilor din Cerdac si dorinta acestora de a avea din nou biserica. Samanta acestui cuvant a incoltit in sufletul unei femei din Bucuresti, Eufrosina Stefanescu, care se ofera sa ridice biserica. La 25 septembrie 1931, de Cuvioasa Eufrosina s-a sfintit locul si incep lucrarile pe un teren donat de Gheorghe Harapu si Constantin Ionel. Cu munca oamenilor si banii ctitorei, biserica este terminata in toamna anului 1932. Temelia este din pitra de Slanic, corpul din lemn, sipcuit si tencuit, iar acoperisul din tabla. Turla de deasupra pridvorului serveste si de clopotnita. Prea Sfintitul Ilarion Bacaoanul, Vicarul Sfintei Episcopii Roman o sfinteste pe 8 noiembrie 1932 in prezenta unui mare numar de preoti, a ctitorei si familiei acesteia: Maiorul Dr. Popescu Comet ginere si fata Constanta. <<Cronica Romanului>> a scris despre acest eveniment in mod deosebit: <<Dupa citirea Sfintei Evanghelii, a rostit o inaltatoare predica P. S. Arhiereu Ilarion, scotand in evidenta fapta crestineasca savarsita de Doamna Eufrosina Stefanescu, prin care se reinvie traditia din trecut cand domnitorii si alti evlaviosi crestini, ridicau locasuri sfinte intru slava lui Dumnezeu>>. Cu acest prilej, P. S. Ilarion hotaraste ca al doilea patron al bisericii, pe langa Sf. Gheorghe mostenit de la vechea biserica, sa fie Cuvioasa Eufrosina spre vesnica pomenire a ctitorei Eufrosina. In anul 1952, pictorul Constantin Teodoru din Tg. Ocna, angajat de preotul Gheorghe Albu, cu cheltuiala enoriasilor a pictat interiorul, asa cum arata astazi. Din anul 1932 biserica din Cerdac si cea din Slanic vor forma o singura parohie fiind pastorita de unul sau doi preoti. La 1 iunie 1999 se infiinteaza parohia “Sf. Gheorghe si Cuvioasa Eufrosina”, cu gestiune separata si preot paroh. Anul 1999 este si anul reluarii traditiei de a tine al doilea hram – Cuvioasa Eufrosina (25 septembrie) traditie pierduta in perioada comunista. Cu acest prilej se pomeneste fapta ctitorei Eufrosina care este si ramane pilda pentru alti ctitori de lacasuri sfinte, stiut fiind faptul ca Dumnezeu se foloseste de oameni ca sa lucreze in lume. Dar pentru ca nimic din ceea ce este pamantesc nu este vesnic, nici biserica ctitorita de Eufrosina Stefanescu nu este eterna, chiar daca de-a lungul anilor toti slujitorii ei s-au ingrijit sa o intretina si sa o impodobeasca frumos. Desi aflata intr-un cadru deosebit, fiind situata  pe o colina astfel incat pare ca ocroteste intreaga regiune, accesul la biserica este destul de dificil. In anul 1987 biserica a fost renovata, pictura fiind restaurata. In urma inundatiilor din 2005 incepe sa crape zidul exterior, dar si pictura interioara din cauza izvoarelor aparute sub biserica. Dat fiind aceasta situatie dificila a bisericii in anul 2006, prin demersurile pe care le-am intreprins, P. S. Episcop Eftimie a dat binecuvantarea pentru construirea unei noi biserici pe un teren donat de familia Valeru si Culina Harapu. La intrebarea P. S. Arhiereu Ioachim ce hram va avea noua biserica, nimeni nu avea nici un raspuns. Atunci, gandindu-se la faptul ca biserica veche avea deja doi sfinti ocrotitori, dar avand in vedere si faptul ca Cerdacul se afla in apropierea statiunii unde se gasesc numeroase izvoare ce aduc tamaduire trupeasca, P. S. Arhiereu Ioachim a hotarat ca noul locas sa fie izvor de tamaduire sufleteasca sub ocrotirea Maicii Domnului, purtand hramul <<Izvorul Tamaduirii>>. In ziua de 9 octombrie 2007 s-a sfintit piatra unghiulara a noului locas de catre P. S. Arhiereu Ioachim Bacauanul (astazi, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului). In prezent, biserica cu hramul cel nou, s-a ridicat pana la centura”.

Eroul anticomunsit Nicolae Grebenea, singurul preot primar al statiunii

Un martir al luptei anticomunsite, a fost si parintele Nicolae Grebenea, care, chiar daca nu a slujit la biserica din Slanic, a ramas in istoria localitatii, ca singurul preot primar al statiunii, desemnat dupa abdicarea regelui Carol al II-lea, in timpul regimului legionaro-antonescian. Preotul ortodox Nicolae Grebenea, a trecut la cele vesnice la varsta de 101 ani (n.25 oct.1905 la Rasinari-Sibiu – d .2 iul.2006), dupa 23 de ani si jumatate de inchisoare politica, sub trei dictaturi. In urma evenimentelor din ianuarie 1941 si instaurarea dictaturii lui Antonescu, in luna februarie a anului 1942, a fost arestat, judecat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, incepand astfel pentru el, calvarul inchisorilor, care a durat aproape 23 de ani, intrucat parintele, precum alti multi legionari, nu s-a bucurat de decretul de gratiere din 1945. Cea mai mare parte a martirajului sau (18 ani), a executat-o in cumplita temnita de la Aiud, indurand cele mai oribile chinuri. In mina de plumb de la Baia Sprie, unde a fost trimis la munca alaturi de alti legionari si ,,complotisti impotriva statului de drept”, il intalneste pe parintele Iustin Parvu, cu care va canta acolo, in fundul pamantului, ori de cate ori are prilejul, ,,Hristos a Inviat”. Preotul Nicolae Grebenea a urcat toate treptele de invatamant cu laude pe merit si cu folosinta pentru toti cei care i-au fost discipoli, iar dupa evenimentele din 1989, s-a stabilit la Piatra Neamt, unde si-a continuat munca de apostolat, devenind un duhovnic iubit si respectat de toti credinciosii din regiune. Iata cum il caracteriza cu ceva vreme in urma, parintele Iustin Parvu, in prefata unei carti: ,,Din felul in care a trait si a actionat sub toate regimurile de pana azi, putem spune ca la ora actuala, parintele Grebenea intruchipeaza una dintre cele mai frumoase vieti de traire si de lupta crestina. Avem foarte multe de invatat de la dansul. Intai de toate, perseverenta in adevar, curaj, dreptate, corectitudine, disciplina in gandire si o profunda convingere religioasa”. Preotul Nicolae Grebenea, a fost si autorul uneia dintre cele mai profunde si rascolitoare carti despre infernul comunist indurat de toti cei ce i s-au opus, un volum de peste 700 de pagini, intitulat ,,Amintiri din intuneric”- varianta originala-1997. Iata cum povesteste Nicolae Grebenea scurta sa  sedere la Slanic, in calitate de primar, o marturie elocventa despre Slanicul acelor vremuri:

,,Simtindu-ma obosit si slabit, mi-am luat un concediu de odihna de o luna si cateva zile, pentru a ma putea reface fizic. Mi-am zis sa fac ceva si am luat postul de primar al Slanic Moldova, care era tocmai liber. Statiunea era o frumusete. Poate era tot ce avea Romania mai frumos la acea ora, ca statiune climaterica. Deasupra oraselului-sat mai ridicat pe deal, intre brazi, se ridicau cateva vile, constructii in stil romanesc, foarte variate ca aspect si colorate deosebit. Era o statiune fermecatoare. Cu ape minerale pentru ochi, stomac, rinichi si alte organe. Erau ape vestite in puterea lor vindecatoare. Aerul era reconfortant. Soarele era bland si binefacator. Cunoscusem si alte statiuni: Ocna Sibiului, Olanesti, Govora, Herculane, Paltinis, toate cu specificul si farmecul lor, dar mai putin atarctive ca Slanicul. Unele erau prea la ses, fara aerul ozonat al Slanicului. Paltinisul era prea sus: 1.200-1.400 m altitudine si aerul sau prea tare nu-l puteau suporta toti. Slanicul era bun pentru toti: nici prea sus, nici prea jos. Noua granita dintre noi si unguri era acum aproape. M-am dus sa o vad. Priveam cu gandul dincolo, in Ardealul pe care il parasisem. Ajutorul de primar ce la-m gasit si cu care trebuia sa colaborez la conducerea primariei era un rus, fiu de general. Fugise in timpul revolutiei din tara sa. Antonescu il cunoscuse pe tatal lui ce luptase alaturi de noi in 1916-1917 si, afland de el, generos, a tinut sa-i dea o paine. A fost foarte politicos si muncitor. Fata de mine avea o atitudine prea supusa, slugarnica, lucru care nu mi-a placut. Spre sfarsitul sederii mele la Slanic am inceput sa ma indoiesc de corectitudinea lui. Simteam ca nu e curat, ca in el se ascunde un comunist camuflat- Intr-adevar, pe multi fugari din Rusia ce se gaseau in emigratie, oameni de omenie dar care traiau in greutati, serviciile secrete rusesti i-au captat si i-au angajat in serviciul lor. Acum el trebuia sa joace un joc pe care nu-l mai jucase inainte. La multe lucruri neasteptate ne imping imprejurarile!

Slujba de primar int-un orasel a usoara si placuta. Esti la dispozitia nevoilor unor oameni, dar, cu bunavointa, toate se pot face spre bucuria tuturor. Totul e sa fii cinstit. Si daca constructiile edilitare care cer pricepere, control si alergatura lipsesc, totul e usor si placut. Simteam ca aici ma refaceam din toate punctele de vedere”.

La finalul cartii, parintele Nicolae Grebenea, tragea un semnal de alarma si ne adresa, noua, poporului roman, un binecuvantat indemn:

,,Acum la incheiere repet: am depasit ura; sunt linistit asa cum sunt si nu urmaresc pe nimeni pentru orice fapta indreptata impotriva mea; nu doresc razbunare si ii iert pe toti cei ce m-au lovit in timpul guvernarii comuniste sau inainte, adica in timpul dictaturii lui Antonescu si a lui Carol II-Calinescu. De fapt, nu ii iert acum, ci ei au fost iertati de mult.

Multumesc lui Dumnezeu pentru toate.

In veci fie El slavit!

Un singur lucru cer Domnului acum: in mijlocul egoismelor nationale, minciunilor si luptelor popoarelor, apara Doamne, poporul si neamul meu, ridica-l si inalta-l spre lumina, spre adevar, spre cunoasterea Ta, sa fie pe pamant un marturisitor al Tau nedezmintit intre celelalte neamuri; intareste-l  si tine-l sub ocrotirea Ta. Amin.

Ma simt obligat sa adaug urmatoarele: poporul roman considera ca poporul american si poporul englez sunt responsabili de soarta ce i-au pregatit-o, bagandu-l in robia sovieticilor prin hotararile lor nedrepte; socoteste ca aceste mari popoare au obligatia morala sa ne ajute acum sa iesim din fundatura in care ne-au impins. Asta ca o mica compensatie a raului ce ni l-au facut prin greselile lor politice.

In acelasi timp, poporul roman asteapta de la marele lui prieten din trecut, poporul francez, care in 1940 cand Romania era amenintata de pierderea unor teritorii, avea unele obligatii contractate anterior sa ajute Romania, obligatii pe care Franta nu le-a putut onora din pricina grelei situatii in care ea insasi ajunsese atunci, sa ne ajute acum sa iesim din criza in care am intrat din vina si prin hotararea altora. La planurile intunecate care se pot tese in diferite oficine ascunse, neamul meu poate gasi singurul sprijin, statornic si nedezmintit, numai in Dumnezeu. Intoarce-te la El cu toata inima si puterea, marite Neam Romanesc! Lipeste-te de El, caci El este viata ta. Cauta-te pe tine si fii ce ai fost. Priveste drept in sus, spre lumina, fara a lua seama de zarva din jur. Si vei fi mantuit. Si vei fi lumina pentru altii. 10.03.1993- Piatra Neamt- Pr.Nicolae Grebenea”.  [12]

Continuand firul istoriei locurilor, in anul 1929, se da in folosinta singurul camin cultural care va functiona in localul scolii de la Cerdac. La Slanic, in afara de medicii care veneau in timpul sezonului pentru consultarea bolnavilor, nu mai era decat un agent sanitar si o moasa pentru toti localnicii. Medicul de plasa (de raion) care isi avea resedinta la Targu Ocna, trecea o data sau de doua ori pe saptamana prin comuna; pe atunci, un felcer sanitar revenea la 1.000 de locuitori, iar un doctor la cateva mii de locuitori.

5.     SLANICUL INTRE 1930 SI INCEPUTUL CELEI DE-A DOUA MARI CONFLAGRATII MONDIALE

 ,,Perla Moldovei”, renascuta din propria-i cenusa, asemenea pasarii Pheonix

 Viata Slanicului dupa incheierea razboiului din 1916-1919, a fost pusa sub semnul sacrificiilor generate de refacerea statiunii, care s-a derulat cu sincopele inerente, timp de cativa ani, incepand cu 1922. In vara lui 1932, conducerea Administratiei Bailor Slanic a depus eforturi intense pentru a readuce statiunea la imaginea plina de stralucire de dinainte de razboi, proiectand si ridicand din ruine acele constructii care ramasesera nerefacute si despre care am amintit in capitolul anterior. Inca din 1930, se deruleaza un amplu program de reamenajare a statiunii, astfel ca lucrarile sa poata fi terminate pana la inceperea viitorului sezon. Inainte de toate, sunt dezgropate, stranse si transportate osemintele tuturor soldatilor care au pierit in timpul Primului Razboi Mondial, dupa care sunt ingropate cu onoruri militare in Cimitirul Eroilor, construit intre 1930-1931, pe o suprafata de 480 mp. La intrare, pe doua placi de marmura, sunt inscriptionate urmatoarele cuvinte: ,,Construit de Societatea Cultul Eroilor. Comitetul Central Bucuresti 1930-1931” si ,,Aici odihnesc ostasi romani, rusi, germani si unguri, cazuti in razboiul 1916-1919”. La 12 octombrie 1932, incepe ridicarea din ruine a monumentalei cladiri a hotelului Racovita, astfel ca pana in vara anului viitor (1933), este inaugurat hotelul refacut impreuna cu instalatiile de bai si anexele aferente, redandu-i-se maretia si splendoarea de odinioara. Cele peste 100 de camere vor fi inzestrate cu noi dotari, care ii vor conferi un confort sporit, cu toate ca, din punct de vedere al tarifelor aplicate, era o structura de primire turistica accesibila oricarui turist. Dar iata si principalele activitati cuprinse in ,,Programul de infrumusetare a Slanicului pentru perioada 1932-1933” elaborat de conducerea administrativa a Bailor Slanic- prezentat si in monografia Cleopatrei Tautu, cu adaptarile impuse pentru o mai buna intelegere a obiectivelor propuse: 1.Prelungirea cheiului de la Izvorul nr.1 bis, pana la Izvorul nr.3, care va aduce prin aceasta, o mare usurare celor suferinzi; 2. Refacerea si marirea parcului de la Cascada; 3. Gudronarea soselelor; 4. Daramarea baracilor din Satul Nou al statiunii si menajarea pe locul viran a unui splendid parc; 5. Renovarea tuturor hotelurilor, vilelor, caselor de odihna, dar si a obiectivelor de patrimoniu precum Cazinoul Regal, in special renovarea salii de spectacol, a salilor de joc si a restaurantelor cazinoului, care va fi exploatat in regie, de catre Scoala de menaj din Iasi; 6. Instalarea de calorifere in vile si hoteluri, pentru ca statiunea sa poata fi folosita de cei bolnavi chiar si in timpul iernii, ceea ce va face ca aceasta sa devina astfel, o statiune balneoclimaterica cu sezon permanent; 7. Ridicarea unie noi biserici in satul Cerdac; 8. Construirea de noi hoteluri pentru gazduirea vizitatorilor care de multe ori, in plin sezon, nu mai gasesc camere libere; 9. Revizuirea izvoarelor din punct de vedere stiintific; 10. Imbunatatirea drumurilor si transarea definitiva a chestiunii apei; 11. Impiedicarea scumpetei vietii in statiune, prin reducerea preturilor la vile, hoteluri si case particulare, precum si ieftinirea trebuintelor necesare, pentru a face posibila viata tuturor suferinzilor din oricare treapta sociala ar face ei parte; 12. Valorificarea tuturor drepturilor asezamintelor Casei Sf. Spiridon, prin revendicarea tuturor donatiilor si averilor acetei institutii. Si toate aceste obiective, erau derulate in ciuda marilor probleme generate de marea criza economica mondiala din 1929-1933!

Din punct de vedere adminsitrativ, Slanicul a depins pana pe la 1898, de comuna Targu Trotus; de la aceasta data, se infiinteaza comuna Slanic, avand in componenta sa satele Cerdac si Ciresoaia. In anul 1934, comuna urbana Slanic s-a impartit ian doua: statiunea propriu-zisa, declarata comuna urbana (denumita Baile Slanic) si comuna rurala cu denumirea Slanic-Cerdac, in care erau incluse satele Cerdac si Ciresoaia, cu primaria aflata in satul Cerdac. Locuitorii din aceste asezari si-au manifestat tot timpul nemultumirea pentru faptul ca erau despartiti de statiune. In urma repetatelor solicitari ale populatiei din cele doua sate, in 1945 are loc desfiintarea primariei din Cerdac si unirea Cerdacului si Ciresoaiei cu orasul Baile Slanic.

Aspecte de sezon

Renascuta din propria-i cenusa asemenea pasarii Pheonix, statiunea traverseaza o perioada de liniste si prosperitate, iar privelistile sale incantatoare si izvoarele sale tamaduitoare atrag, pe an ce trece, un numar tot mai mare de vilegiaturisti. Dupa cum relata si presa vremii, era atata viata si miscare in Slanicul Moldovei, ,,incat aveai impresia ca aceasta ar fi singura statiune din Romania”. De altfel, incepand cu anul 1903, reapare pitorescul ziar de sezon, care de aceasta data va purta numele de ,,Curierul Slanicului”. Astfel, pe o perioada de 14 ani (1903-1905, 1907-1915, 1932 si 1933), s-au editat in fiecare sezon estival intre 5 si 11 numere, redactia publicatiei, avandu-si sediul in incinta hotelului Racovita. In primul numar din 1932, publicatia relateaza o convorbire avuta la Berlin de catre profesorul dr.Demetriade cu medicul sef al fostei Armate a IX-a germana, care a petrecut mai mult timp la Slanic si care a declarat ca romanii nici nu-si dau seama de marea valoare ce o reprezinta apele de la Slanic in terapia balneara. Renumele international al statiunii, la care a contribuit in mare masura si acest ziar, poate fi apreciat dupa marele numar de oaspeti straini veniti din Paris, Londra, Viena, Milano, Florenta, Port-Said etc. Pe buna dreptate, redcatorul sef al ziarului, M.Miereanu, sublinia cu mandrie si satisfactia misiunii indeplinite, in editorialul ,,Dupa 30 de ani”, aparut in numarul festiv din 26 iulie 1933: ,,Timp de 14 ani, aproape fara intrerupere, ziarul nostru si-a facut constiincios datoria, contribuind la inaltarea celei mai frumoase statiuni din Romania, Slanicul Moldovei”. De la povestile inegalabilului Ion Creanga care a vizitat Slanicul, de la consemnarea primului concert sustinut in fata publicului de cel mai mare compozitor roman George Enescu, a momentelor razboiului si apoi la renasterea si inflorirea statiunii, la binefacerile izvoarelor minerale si la bogata activitate cultural-artistica, ziarul a infatisat viata statiunii, preamarind acest colt de rai. O traditie care ar merita reanviata, pentru ca memoria Slanicului sa fie mereu improspatata.

Atmosfera Slanicului din acea perioada, era intregita pe perioada sezonului, de acordurile muzicale ale fanfarei militare care dadea semnul trezirii inca de la ora cinci si jumatate, cantand marsuri prin toata statiunea si anuntand astfel, inceperea unei noi zile. Slanicul devenea deodata animat, iar grupuri de vizitatori si bolnavi se revarsau spre izvoarele minerale, dotati fiind cu pahare sau cesti pe care erau reproduse imagini din statiune. Altii isi faceau plimbarea de dimineata pe aleile din parc, prin padure, spre cascada, sau spre terasele din centrul statiunii. Aproape de orele opt ale diminetii, toate restaurantele, bodegile si Cazinoul, erau intesate de lume, pentru o gustare ,,subtire”: ceai, cafea cu lapte, paine cu unt si dulceturi dintre cele mai diverse, cornuri, prajituri. Frumosul parc se umplea si el de lume, care venea aici sa citeasca jurnale, sa discute, ori sa asculte muzica fanfarei militare, al carei program incepea zilnic, fix la ora zece, se termina in jurul pranzului si se relua dupa masa, intre orele 17.00-19.00.. Seara dupa servirea cinei, lumea se indrepta agale spre locurile de distractie, in special spre salile cazinoului, unde participau la jocurile de noroc, la biliard, la ceaiuri dansante, festivaluri, concerte de muzica clasica, sau vizionau- unii pentru prima oara, filmele care rulau in fiecare seara in sala cinematografului. Unii se retrageau in camerele vilelor sau hotelurilor de pe la noua si jumatate, pentru a fi proaspeti de dimineata, cand plecau la tratament, sau in excursiile care se organizau prin imprejurimi la Poiana Sarata, Ciresoaia, Monumentul Eroilor si Manastirea de pe Magura de la Targu Ocna, la Biserica lui Stefan cel Mare de la Borzesti si in alte localitati de pe Valea Trotusului. Istoria Slanicului consemneaza in acest intreval de timp un fapt cu totul inedit, reprezentat de existenta unui Regulament de ordine al statiunii, stabilit de catre Epitropia Casei Spitalului Sf.Spiridon din Iati, proprietatea asezamantului Bailor Slanic. Administratia Epitropiei mentinea ordinea peste tot in statiune, dupa reguli bine stabilite si obligatorii atat pentru autoritati cat si pentru turisti: ,,Sunt gardieni la tot pasul, pu;i pentru paza circulatiei, a florilor, a diferitelor plantatii. Ordonante stricte la orice raspantie opresc pescuitul, vanatul, rupertea florilor si a arborilor, iscalirea pe banci si pe coaja copacilor, precum si tot ce ar aduce paguba statiunii, ori ar tulbura linistea vizitatorilor sau ordinea in tot parcursul localitatii. Asemenea, se observa strict plata taxelor de cura si muzica fixate obligatorii pentru toti ce stau mai mult de trei zile in statiune. Toate aceste instructiuni, precum si plata taxelor sunt cuprinse in prospectele pe care Eforia le trimite le cerere tuturor celor interesati sa viziteze ori sa-si faca procedurile de tratament in aceasta localitate. Traiul in statiune e mai moderat fata de celelalte statiuni din tara, iar drumul la Slanic mai obisnuit se face cu trenul, avand o reducere de cincizeci la suta pe caile ferate, sau cu masina. Zilnic, foarte multe masini si trasuri, aduc la Slanic prin Targu Ocna, pe o sosea admirabila, pe cea mai mare parte dintre vizitatori”, ne spune Cleopatra Tautu in a sa monografie a Slanicului. Dupa cum puteti observa, in anii ’30 existau chiar si sosele ,,admirabile” in Romania. Pe cand oare sosele bune si autostrazi si in Romania zilelor noastre?

Slanicul parcurge astfel, o perioada de remarcabile realizari, impresionabile pentru acea vreme, fapt remarcat cu emotie si sensibilitate poetica in finalul cartii sale, Cleopatra Tautu: ,,Cine te-a vizitat, nu te mai poate uita, caci in mijlocul darurilor tale neantrecute si a frumusetilor tale incantatoare, sufletul lui a vibrat adanc. In Slanic, ochiul se desfata, mintea se recreaza, sufletul intreg vibreaza de emotii puternice. Intreaga fiinta, sub influenta ta binefacatoare, se invioreaza, omul bolnav se vindeca sau macar iti alina suferintele, cel oboist se odihneste, cel mahnit afla in tine mangaiere, iar cel vessel, gaseste la tine, mediul cel mai prielnic lui! Fii dar in veci, binecuvantat, fermecator colt de rai pamantesc!” 

6.     AL DOILEA RAZBOI MONDIAL SI CONSECINTELE ACTULUI ISTORIC DE LA 23 AUGUST 1944

Soarta Romaniei, discutata la Slanic Moldova in preajma actului istoric de la 23 august 1944

Devenit oras de frontiera in timpul odiosului Dictat de la Viena de la 1940, Slanicul a cantonat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cartierul general al Grupului de Armate ,,Ucraina de Sud”, care isi avea sediul in Hotelul Racovita, iar comandantul acestuia, generalul-colonel Hans Friesnner era gazduit impreuna cu aghiotantii sai, la Vila Rica. Lucruri insemnate s-au petrecut in vara anului 1944 la Slanic Moldova, cand Romania devenise un teatru de operatiuni militare, care aveau sa culmineze cu actul istoric de la 23 August si intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste.

Data fiind precipitarea evenimentelor generate de criza grava creata pe flancul sudic al frontului de est in urma ofensivei Armatei Rosii din martie 1944, situatia militara de pe teatrul de opertiuni din Romania, se va consolida in perioada urmatoare, armatele germane stationate in Romania, depunand eforturi considerabile in vederea stabilizarii si mentinerii liniei frontului. ,,Pentru conducerea Reichului, mentinerea Romaniei in sfera de influenta germana devenise in primavara si vara anului 1944 o problema de importanta vitala pentru continuarea razboiului. Din punctul de vedere al intereselor economice si militare ale Reichului, Romania reprezenta la acea data nu numai principalul furnizor de petrol pentru masina de razboi germana, dar prin contigentele militare romanesti aflate pe frontul de est, era in acelasi timp principalul aliat al Wehrmachtului in razboiul impotriva URSS. Pe de alta parte Romania era extrem de importanta si din punctul de vedere al cailorde comunicatii si aprovizionare ale trupelor aflate pe frontul de est. Nu in ultimul rand necesitatea apararii teritoriului Romaniei era determinata de considerente politice, deopotriva interne si externe. Ocuparea de catre trupele sovietice a noi teritorii romanesti ar fi condus cu certitudine la o grava criza interna, fapt ce ar fi afectat nu numai atitudinea Romaniei fata de colaborarea cu Germania, ci si a celorlalte state balcanice”.[13] Dar situatia de pe frontul de razboi avea sa ia o turnura neasteptata dupa debarcarea Aliatilor in Normandia, mai cu seama, dupa declansarea la 22 iunie 1944, de catre armatele rusesti, a unor operatiuni care s-au extins in sectoarele de front a celor doua Grupuri de Armate germane, ceea ce a dus la retragerea pe parcursul lunii iulie, a unui numar de 11 divizii germane din zonele de razboi aflate pe teritoriul Romaniei. Acest fapt a afectat intr-o mare masura capacitatea operativa a Grupului de Armate ,,Ucraina de Sud”. In aceste conditii, inainte de a se prezenta la noul post de comannda aflat la Slanic Moldova, generalul Friessner, este primit la 24 iulie, de catre Hitler, care cu aceasta ocazie ii expune comandantului german, situatia politica si militara de pe frontul de razboi din Romania, refuzandu-i acestuia, propunerea de retragere a frontului in spatele raului Prut in cazul atacurilor sovietice in directia sud. O zi mai tarziu, Friessner s-a prezentat la Comandamentul Grupului de Armate de la Slanic, unde i se aduc la cunostinta ultimele noutati de pe teatrul de operatiuni militare, care erau total diferite fata de cele ce reieseau din discursul optimist al lui Hitler. In aceste conditii, generalul Friessner ia masuri urgente menite a cotracara eventualele schimbari de pozitie in politica romaneasca, ordonand trupelor din subordine sa organizeze unitati de interventie, pregatite sa raspunda prompt comenzilor de lupta date de catre superiorii lor. La randul sau, maresalul Antonescu, ingrijorat de modul cum decurg ostilitatile, a decis sa plece pe front pentru a evalua impreuna cu comandantul Grupului de Armate ,,Ucraina de Sud”, situatia creata si pentru a lua masurile ce se impuneau pentru oprirea ofensivei sovietice. La 21 august 1944, comandantul statului roman se deplaseaza la Slanic pentru o prima intervedere oficiala cu generalul-colonel Hans Friessner, in cadrul careia a fost discutata situatia creata in urma strapungerii frontului de catre armata sovietica. Maresalul a fost surprins la randu-i de retragerea in graba a unor divizii romanesti, promitand comandantului german sa rezolve problemele ivite si sa-i traga la raspundere pe cei vinovati. In finalul discutiei, Antonescu s-a declarat de acord cu masurile militare prezentate de partae germana, dar a tinut sa atraga atentia asupra mentinerii- indiferent de situatie, a Basarabiei si a orasului Iasi. Dupa discutia oficiala, a urmat una confidentiala, in cursul cariea, Friessner i-a adus la cunostinta maresalului zvonurile care circulau in tara si in armata, privin iminenta unei lovituri de stat indreptate impotriva sa. Pe 22 august, dupa o noua vizita intreprinsa pe frontul de razboi, maresalul Antonescu s-a intalnit la Slanic Moldova pentru ultima oara cu generalul Hans Friessner. Dupa evaluarea situatiei militare, care se agravase intre timp in mod considerabil, cei doi conducatori de armate au cazut de acord in privinta retragerii trupelor germano-romane pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, maresalul promitandu-i generalului german ca va trimite pe front toate rezervele disponibile la acea data.  Desi maresalul Antonescu dorea sa continue lupta pana la capat alaturi de Germania careia ii era pe deplin fidel, in urma evolutiei dezastruoase a operatiunilor din Moldova, el decisese ca este cazul sa incheie armistitiul, dar consecvant opiniilor sale, a considerat ca inainte de toate, situatia militara trebuia stabilizata pe linia fortificata Focsani-Galati, pentru a-i detremina astfel pe aliati sa imbunatateasca conditiile de armistitiu propuse guvernului roman. Arestarea lui Antonescu si lovitura de stat de la 23 august 1944, a insemant desprinderea Romaniei de Germania nazista, care a accelerat capturarea si distrugerea principalelor unitati de lupta germane de pe teritoriul Romaniei, printre care s-a aflat si Grupul de Armate ,,Ucraina de Sud”, al carui comandament s-a retras in mare graba de la Slanic Moldova.

,,Lovitura de stat din 23 august si desprinderea Romaniei din alianta cu cel de-al III-lea Reich au accelerat deznodamantul ostilitatilor pe flancul sudic al frontului de est, situatia Grupului de Armate <<Ucraina de Sud>> devenind in scurt timp catastrofala. Ca urmare a faptului ca Armata Romana a dat curs fara ezitare proclamatiei regale – ce prevedea incetarea focului pe frontul de est -, parasindu-si in consecinta pozitiile, numeroase unitati germane au fost in scurt timp incercuite, capturate sau distruse de cartre fortele Armatei Rosii. Astfel, in 24 august armatele sovietice apartinand Fronturilor 2 si 3 ucrainene au facut jonctiunea in localitatea Leova, incercuind 5 comandante generale si 16 divizii ale Armatei a 6-a Germane, care au fost capturate sau nimicite. Cauzele acestei infrangeri de proportii nu pot fi atribuite exclusiv loviturii de stat de la 23 august si iesirii Romaniei din razboi -, asa cum au incercat sa explice in buna masura fostii comandanti militari germnai, implicati la acea data mai mult sau mai putin in evenimentele de pe teatrul de operatiuni din Romania. O responsabilitate cel putin la fel de mare revine si masurilor eronate si tardive luate de forurile decizionale ale Reichului. In acest sens, credem ca este suficient sa mentionam slabirea potentialului de lupta al Grupului de Armate <<Ucraina de Sud>> in ajunul declansarii ofensivei sovietice, prin transferarea aproape in totalitate in alte sectoare de front a diviziilor sale blindate ce vizau indepartarea de la putere a maresalului Ion Antonescu, erorile comise de comandamentul Grupului de Armate <<Ucraina de Sud>> in conducerea operatiunilor militare si, nu in ultimul rand, subevaluarea consecintelor si sprijinului de care s-a bucurat din partea opiniei publice, a clasei politice si a Armatei, actul realizat de Regele Mihai. De altfel, in cursul unei convorbiri ulterioare dintre Hitler si Ante Pavelic (18 septembrie 1944), insusi Fuhrerul avea sa nominalizeze trei crize majore, carora Wehrmachtul fusese nevoit sa le faca fata in cursul anului 1944: debarcarea din Normandia, prabusirea Grupului de Armate <<Centru>> si, nu in ultimul rand, <<tradarea Romaniei>> de la 23 august 1944”.[14]

23 august, moment de cotitura in evolutia istorica a Romaniei. Rolul decisiv al Regelui Mihai in stoparea invaziei Germaniei naziste si scurtarea razboiului

Pentru ca tot am evocat doua momente istorice importante petrecute la Slanic Moldova cu doar o zi inainte de 23 august 1944, sa ramanem un pic in atmosfera acelor zile fierbinti , cand se pecetluia soarta Romaniei. Iata ce relata generalul Aurel Aldea- fost ministru de Interne (23 aug.-3 nov.1944) si sef al Comandamentului General al Apararii Teritoriului (1944-1945), unul dintre participantii activi la actul de la 23 august, asa cum reiese din declaratia aflata in dosarul din arhivele Securitatii: ,,…O incompleta pregatire trebuie urmata imediat de arestare. O oferta pentru armistitiu din partea regelui si a noului guvern avea sa fie altfel primita de Aliati. Se scontau conditii mai avantajoase, in plus, autoritatea regelui de a ordona intoarcerea armelor contra germanilor nu putea fi egalata de autoritatea maresalului Antonescu, care n-ar fi putut da acest ordin. La toate acestea, se mai adauga entuziasmul intregii tari, care scapa de un regim dictatorial. Dragostea pentru rege avea sa iasa sporita, iar regalitatea intarita, dupa ce atatia ani fusese injosita si nesocotita. Toti cei ce asteptam alaturi de rege eram de acord asupra consideratiunilor si hotararilor luate, asa cum am aratat mai sus. Prevazand arestarea lui Antonescu, pun sa se telefoneze si sa fie chemat colonelul Damaceanu. In sfarsit, dupa aproape jumatate de ora, isi face aparitia regele, lasand pe Antonesti in convorbire cu generalul Sanatescu. Vrea sa ne puna la curent si sa se sfatuiasca cu noi, ii spunem ca am auzit totul. <<Ce facem?>> intreaba regele. Cel dintai care se repede sa vorbeasca este d-l Starcea, care ii aduce aminte regelui toate suferintele si ofensele din ultimii patru ani. Ii cere insistent sa-i aresteze. Vorbeste apoi d-l Niculescu-Buzesti si insista asupra felului ridicol cum intelege Antonescu sa ceara armistitiul, pe care n-a vrut sa-l pregateasca din timp. Este de parere ca trebuie arestat imediat. Ma alatur si eu la cererea celor doi care au vorbit. Dar reuseste lovitura? La ora aceea, colonelul Damaceanu nu sosise. Era miercuri, iar ofiterii nu erau la serviciu. Comandantii de unitati nu erau nici macare preveniti. Daca trupele nu pot intra in dispozitiv, inainte de caderea serii si inainte de a se produce o actiune a trupelor germane, prevenite deja prin Clodius? Daca intervine vreo defectiune la trupele noastre sau daca devotatii maresalului, ministrul de Razboi, generalul Pantazi sau inspectorul Jandarmeriei, generalul Piki Vasiliu, opresc interventia trupelor noastre? O simpla alarma la timp data sau o greseala din partea noastra nu naruieste tot planul nostru? Care este situatia regelui? Nu va fi crutat de nemti care sunt loviti in spate. Va fi impuscat, impreuna cu noi, sau vom fi spanzurati in Piata Palatului, ca orice tradatori. Toate chestiile acestea imi strabat mintea, dar cine nu risca nu castiga. Imi iau curaj si vorbesc Majestatii Sale. Insist pentru arestare: <<Masurile militare vor fi luate la timp, am trimis deja dupa colonelul Damaceanu, care trebuie sa soseasca. Nemtii vor fi imobilizati de jandarmii generalului Anton. Iau asuprea mea toata raspunderea, relativ la masurile miliatre. Si apoi, trebuie sa avem incredere in steaua norocoasa a tarii si a Majestatii Sale>>. Regele s-a lasat convins, dar era emotionat nedorind sa asiste la arestare. Dupa cei doi Antonesti au fost arestati, regale a semnat ordinal prin care generalul Sanatescu era numit presedinte de Consiliu si deci a dat ordin Marelui Stat Major ca sa inceteue optilitatile. S-a dat forma definitiva proclamatiei catre tara a MS Regelui, care s-a inregistrat pe placa de directorul Societatii Radiodifuziunii. S-a intocmit lista guvernului cu mare greutate. Cea mai mare parte generali. Am primit ordinal regelui de a lua Ministerul de Interne. A participat efectiv la intocmirea listei. Multi dintre noii ministri nu erau in Bucuresti si au aflat de la radio numirea lor. Spre seara, a venit la Palat ministrul german Killinger. A avut o intrevedere cu regale si generalul Sanatescu. A incercat sa fie sarcastic la adresa regelui. A fost insa repede pus la punct: ,,<<Germanii nu vor fi atacti, dar daca vor incerca o actiune contra noastra, vom trage>>. La ora 22.00, proclamatia regelui a fost citita la radio. Entuziasmul populatiei din Bucuresti s-a manifestat prin nesfarsite aclamatii la Palatul Regal. Regele a trebuit sa apara in balconul luminat. Nefiind in siguranta in Capitala, s-a hotarat ca MS Regele sa plece in Gorj. Un convoi de cateva automobile a parasit Capitala, in noaptea de 23 august. Noi, cei ce am avut o zi de grele hotarari, emotii si munca, am parasit Paltul Regal, pe la ora 3 noaptea. Nu stiam ce poate aduce ziua de maine. Asa s-a infaptuit lovitura de stat de la 23 august: un rege hotarat, cativa oameni de curaj si o armata devotata. Restul oamenilor, care astazi isi aroga merite, n-au contat. Acesta este adevarul”. [15]

Generalul Aldea a fost imediat trecut in rezerva dupa instaurarea guvernului dr.Petru Groza (1945). In conditiile adoptarii unor masuri represive indreptate impotriva corpului de ofiteri care isi sustinusera atasamentul fata de rege si ca urmare a inrautatirii relatiilor dintre acesta  si guvernul lui Groza, generalul Aurel Aldea, a reactionat cu indarjire: ,,Din netarmurita si dezinteresata dragoste pentru Rege si tara, m-am hotarat sa misc in Capitala tot ceea ce este regalist si poate sari in ajutorul Regelui, in cazul in care ar fi atacat. A incoltit ideea unei organizatii de rezistenta in Bucuresti, cu scopul exclusiv aratat mai sus. Fara mijloace materiale, trebuia sa apelez la cei constienti ca fara o regalitate ne prabusim si la cei al caror avant tineresc si nationalist duc la supremul sacrificiu pentru Regele iubit”.[16] In procesul care a urmat in noiembrie 1946, generalul Aldea a fost acuzat de ,,crima de complotare intru distrugerea unitatii statului” si de ,,razvratire”, fiind condamnat la munca silnica pe viata, comutata in temnita grea pe viata. A incetat din viata la 17 octombrie 1949 la Aiud, dupa ce in ultima vreme, refuzase tratamentul medical, in semn de protest impotriva unui regim de detentie ,,salbatic si criminal”, asa cum il denumise inainte de a muri.

Argumente istorice. Concluzii finale si opinii cu privire la actul de la 23 august 1944

Potrivit studiilor istorice- si aici ma refer la cele obiective, bazate pe cercetari amanuntite, documente si marturii nefalsificate, concluzia care se desprinde din toate cele prezentate, este aceea potrivit careia, atata timp cat ofensiva sovietica a fost de neoprit, Antonescu nu a avut timpul necesar incheierii armistitiului dorit. Pe de alta parte, Germania nu s-ar fi retras nici in ruptul capului fara lupta, din cauza problemei petrolului romanesc, una care devenise o obsesie pentru Hitler. Parerile potrivit carora Regele ar fi contribuit la sovietizarea tarii, sunt neavenite si total nefondate, intrucat dupa 23 august, situatia Romaniei nu mai era nici in mainile romanilor, nici ale Maresalului, cu atat mai putin in cele ale Regelui.  ,,Ideea ca, in vara lui 1944, aliatii ar fi fost pregatiti sa accepte o pace negociata cu Antonescu, sau ca Antonescu ar fi fost capabil sa opreasca Armata Rosie la frontierele noastre, pentru totdeauna, sunt ineptii pe care numai oamenii care ignora inadins realitatea acelei perioade le pot sustine. (…) Actul pe care l-am condus (…) a fost o incercare a mea de a salva suveranitatea Romaniei, prin incercarea tuturor sanselor, oricat de subtiri, care ne mai erau la indemana”, spunea la 23 august 2004, fostul suveran al Romaniei.

Rezistenta armata a Romaniei in fata trupelor sovietice, nu ar fi dat Germaniei timpul necesar pentru a schimba cursul razboiului, asa cum cred unii. Evenimentele au demonstrat ca in preajma lui 23 august 1944, Germania pierduse deja razboiul: caderea Romei (4 iunie), debarcarea din Normandia (6 iunie), eliminare din lupta a Grupului de Armate ,,Centru” de catre sovietici la 22 iunie 1944 si ruperea frontului Iasi-Chisinau la 20 august 1944. Analizand situatia, prof.drd. Mihail Albisteanu, afirma urmataorele: ,,Acest ultim eveniment a intarit hotararea complotistilor de a-i inlatura pe Antonesti, intr-o incercare disperata de a salva ceea ce nu mai putea fi salvat. Pe de alta parte, in legatura cu onoarea terfelita sau nu a armatei si a natiunii romane, in cadrul evenimentelor de la 23 august si a <<tradarii>> fata de Germania, nimeni nu poate face raspunzator un stat suveran ca nu a dorit sa insoteasca (cu aceeasi viteza..) pe altul intr-o catastrofa. Si daca tot vorbim de tradari, sa ne amintim de nord-vestul Transilvaniei si de Dictatul de la Viena din 30 august 1940, ca si de faptul ca, in ciuda promisiunilor din 1941, Germania a lasat la Stalingrad armata romana (ca si pe italieni si pe unguri) sa opreasca cu bratele goale tancurile sovietice (abia in 1944 au inceput sa ne soseasca din armament anticar si chiar blindate, in cantitati smnificative). Pe de alta parte, nu pot fi de accord nici cu afirmatia istoricului I. Scurtu, care, raspunzand unui telespectator, afirma intr-o emisiune televizata, ca Romania nu avea nici o obligatie fata de Germania, pentru ca intrarea noastra alaturi de Germania, in razboiul din rasarit, s-a facut pe baza unei intelegeri verbale, iar nu a unui tratat. Ca si cum asta conta, iar nu cei trei ani de lupta in transee… Aveam macar o obligatie morala”. [17] Subiectul actului de la 23 august 1944, a starnit printre istorici multe controverse, multe comentarii pro sau contra fata de actiunile principalilor protagonisti ai evenimentelor din acea perioada. Cu toate limitele si imperfectiunile acestui act, cert este ca multi dintre istoricii nepartinitori, au subliniat rolul important pe care l-a jucat Regele Mihai in desprinderea de Germania nazista, ca si in scurtarea celui de-al doilea razboi mondial, ceea ce a facut ca evenimentele de la 23 august, sa figureze la loc de onoare printre momentele decisive, cu valente de istorie universala, de la sfarsitul teribilei conflagratii. ,,Cred ca toti cei care ilconsidera vinovat pe Regele Mihia de intrarea bolsevicilor in tara, ar trebui sa inteleaga doua lucruri foarte simple: 1. Chiar daca Regele n-ar fi dispus arestarea maresalului Antonescu si intoarcerea armelor, bolsevicii ar fi intrat oricum in tara, dar asta ar fi costat Romania si mai multi morti, si mai multe distrugeri, si mai multe umilinte, si mai multe teritorii rapite de vecini pentru totdeauna, in ciuda tuturor eforturilor <<Maresalului Conducator>>, care, e drept, era un mare patriot, dar un megaloman, un militar si un om politic mediocru; 2. La 23 august 1944, dintre doua rele iminente, Regele Mihai l-a ales pe cel mai mic”, a afirmat intr-un comentariu postat pe internet, Tudor Beldiman din Bucuresti. ,,Cu sau fara recunostinta fata de Regele Mihai, cu sau fara recunoastere a justitiei deciziei, data de 23 august ramane, pentru mine, cel putin la fel de importanta ca a celor mai mari evenimente ale istoriei Romaniei. Iar numele Regelui Mihai va ramane pe veci legat de acest eveniment. Pentru ca daca regele s-ar fi impotrivit, actul de la 23 august n-ar mai fi avut loc. Ocupatia sovietica iminenta ar fi atras dezarmarea si desfiintarea armatei romane. Ca atare, ostile romane n-ar mai fi recuperate Ardealul, iar Romania ar fi ramas doar cu Moldova si Muntenia, daca nu si mai rau. In 1944, Gh.Gheorghiu-Dej, odiosul predecessor al lui Ceausescu, a fost atat de impresionat de curajul Regelui Mihai, care a intors armele impotriva lui Hitler si care l-a eliberat din puscarie, incat i-a sarutat mana cand s-a prezentat pentru prima oara in fata suveranului. Cat despre cei care se trezesc vorbind sau scriind tot felul de ineptii ale propagandei comuniste, n-au nicio scuza pentru ignoranta lor, azi, cand s-au scris deja mii de pagini de catre cercetatori reputati ai evenimentelor si implicatiilor actului de la 23 august… Regele Mihai a refacut unitatea Romaniei. Ii datoram aceasta. Prezenta Regelui in mijlocul nostru reprezinta reperul de demnitate si identitate nationala, repreziinta speranta ca Romania nu si-a pierdut inca busola, ca nu a fost abandonata nici Rasaritului, nici Occidentului, ca avem inca sanse sa redevenim o tara prospera, independenta si respectata in lume”, este de parere un alt bucurestean, Horia Nitescu.

Sa mai adaugam la toate acestea, rolul umanitar si poltic decisiv pe care l-au jucat Regina-mama Elena si Regele Mihai, la amanarea si apoi la anularea planurilor de deportare in Polonia a intregii populatii evreiesti din Romania. Prin actiunile Familiei Regale, au fost salvate vietile a zeci de mii de evrei, dintre cei 185.000 de evrei deportati in Transnistria din regiunile rasaritene ale Romaniei. De altfel, un numar de peste 50 de romani au primit din partea Institutiei Memoriale a Martirilor si Eroilor Holocaustului, cu sediul in Ierusalim, inaltul titlu de ,,Drept intre popoare”, distinctie acordata in semn de recunostinta fata de cei care si-au pereclitat libertatea si viata pentru a salva evrei. Printre ei s-a aflat si Regina Elena a Romaniei, care din ratiuni politice, a primit recunoasterea oficiala de abia post-mortem, in anul 1993.

Si daca veti accesa site-ul Casei Regale a Romaniei si blogul Principelui Radu al Romaniei, veti putea constata aprecierile si sustinerea de care se bucura Familia Regala, cea care, pentru foarte multi dintre romani reprezinta o solutie cu adevarat viabila pentru Romania, pentru refacerea puntilor de legatura istorica, culturala si spirituala cu intreaga lume prin promovarea si diversificarea valorilor generate de traditie, generozitate, mandrie nationala si credinta in Dumnezeu.

Slaniceanul Daniil Lazar, un simbol al eroismului ostasilor romani

Nu putem trece peste acest capitol, fara a creiona portretul unui slanicean care a scris istorie, combatant in cel de-al Doilea Razboi Mondial, un adevarat simbol al armatei romane, care din pacate, a trecut la cele vesnice, in luna sptembrie a lui 2010, la varsta de 90 de ani. Este vorba despre generalul de divizie Daniil Lazar, nascut la 30 mai 1920 in Targu Ocna, fiul lui Gheorghe si al Ecaterinei Lazar, originari din ,,comuna urbana” Slanic Moldova- satul Cerdac. Scoala primara a absolvit-o in satul Cerdac, devenind apoi, elev al Liceului Militar din Cernauti. Din cauza unei boli pulmonare, se transfera in penultima clasa de liceu, la Liceul Teoretic din Bacau, pe care il absolva, obtinand si diploma de bacalaureat in 1940. Tote vacantele si le petrece la Cerdac, alaturi de parintii sai, unde se inscrie si canta in corul bisericii. Anii celei de-a doua mari conflagratii a lumii, il prind ca elev al Scolii de Ofiteri. La ordinal maresalului Ion Antonescu, ,,Ostasi, va ordon: Treceti Prutul!”, Daniil Lazar participa la eliberarea Basarabiei de sub ocupatia rusa. Incadrat in Compania 13 mitraliere din Regimentul 27 Dorobanti, in cursul noptii de 30 spre 31 august 1941, este grav ranit la cap de o schija de obuz greu, fiind salvat in ultimul moment de sanitarele sovietice. Devine membru al miscarii anifasciste, contribuind la formarea de unitati militare romanesti, cu care va lupta impotriva trupelor germane. La intoarcerea de pe front, Regele Mihai I al Romaniei il decoreaza cu ,,Ordinul Steaua Romaniei”- clasa Ofiter, ,,Coroana Romaniei”- clasa Ofiter si ,,Coroana Romaniei”- clasa Cavaler. Dupa razboi, ca ofiter combatant si licentiat al Academiei Militare, devine unul dintre cei mai importanti generali romani, cu titlul de General de Divizie, de Comandament si Stat Major de Arme Intrunite. A lucrat vreme de opt ani in Casablanca si Berlin, iar timp de 57 de ani a fost casatorit cu Elena, impreuna cu care are un copil si un nepot, ambii cu functii importante in servicii din SUA si Canada. ,,Ca un adevarat fiu al satului, impartasind dorinta consatenilor de a avea un locas de inchinare nou, domnul general Daniil Lazar si-a dorit din tot sufletul ca aceasta dorinta sa devina realitate, contribuind cu o suma importanta pentru constructia noii biserici din Cerdac. Ii multumim pentru tot ceea ce a facut pentru comunitate si tara sa. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, a spus pr.Valentin Ilie, parintele Parohiei ,,Sf.Gheorghe si Cuvioasa Eufrosina” din Cerdac, localitate componenta a statiunii Slanic Moldova.

7.     ANII ,,EPOCII DE AUR”. PREFACEREA STATIUNII IN PERIOADA DE AVANT A CONSTRUCTIEI SOCIALISTE

La scurt timp dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial si eliberarea Romaniei de sub ocupatia Germaniei naziste, in anul 1948, este adoptata ,,Legea nr.119 din 11 iunie 1948 pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi”, lege care a consfintit trecerea Romaniei de la economia de tip capitalist la econmia socialista, de tip centralizat. Legea prevedea ca erau nationalizate toate resursele solului si subsolului care nu se aflau in proprietatea statului la data intrarii in vigoare a constitutiei Republicii Populare Romane din 1948. Pe langa acestea, legea a inclus si intreprinderile individuale, toate tipurile de societati, asociatiile particulare industriale, bancare, de asigurari, miniere, de transporturi si telecomunicatii etc. Cu toate ca legea prevedea o serie de despagubiri, acestea erau la discretia statului, astfel ca ea a fost considerata de catre istorici, mai degraba o lege de confiscare a proprietatii private, decat o lege de nationalizare. ,,Au fost etatizate 1.060 de intreprinderi, detaliate pe parcursul a 28 de anexe, separate pe domenii de activitate. Cap de lista faceau toate marile societati din economie. In noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor si caselor de sanatate, iar pana in 1950 asupra farmaciilor, intreprinderilor chimice si a tuturor unitatilor economice si social-culturale, precum si a unei mari parti din locuinte de proprietate privata”.[18] Printre acestea s-a aflat si statiunea balneoclimaterica Slanic Moldova, intrata incepand cu 1950, intr-un amplu proces de modernizare, care va continua pana in anul 1970, cand se vor putea vedea roadele mult asteptate, dupa uriase eforturi colective. Se construiesc edificii noi, se fac reparatii capitale, se modernizeaza bazele de tratament si vilele existente pentru a le spori gradul de confort; statiunea este racordata la sistemul energetic national, se instaleaza lumina fluorescenta si becuri cu vapori de mercur, se construieste o statie de aprovizionare cu apa si un nou sistem de canalizare, iar in 1964 se monteaza releul de televiziune.

In centrul Slanicului se construieste un mare complex comercial care include si ateliere mestesugaresti, precum si alte spatii de desevire care vor acoperi cerintele populatiei stabile si a celor peste 30.000 de oameni ai muncii veniti anual la tratament si odihna; pe strada Stefan cel Mare, pe locul fostelor vile, se inalta primele blocuri cu o arhitectura specifica zonelor de munte; se ridica edificiile noilor scoli din Ciresoaia, Cerdac, Slanic-sat si Slanic, doate cu laboratoare moderne si mijloace de practica culturala cerute de exigentele desfasurarii invtamantului. Noul Sanatoriu Medical Balnear (S.M.B.) este dotat cu instalatii si apartura medicala moderna, iar in cadrul acestuia, incepe sa functioneze o noua policlinica medicala care va beneficia si de un punct de primire pentru urgente. Se intreprind lucrari de reabilitare a zonei izvaorelor minerale, se foreaza si se capteaza noi surse de ape minerale, paralel cu amenajarea primei mofete a statiunii, in anul 1976. Aceasta era o cabina de tratament cu emanatii naturale de gaze, in cea mai mare parte bioxid de carbon, asociat cu azot si hidrogen, ale carei rezultate, au dus la extinderea acestei terapii prin construirea de noi si spatioase cabine, pentru un numar cat mai mare de pacienti cu afectiuni cardiovasculare asociate. In grota salinei de la Targu Ocna, se pun bazele in 1972, unui sanatoriu destinat tratarii bolilor respiratorii, apartinand in primii ani Intreprinderii Balneoclimetrice Slanic Moldova.

In incinta Cazinoului, iau fiinta Casa de Cultura a orasului, Universitatea populara, Biblioteca Oraseneasca, Teatrul popular de Comedie, Cinematograful ,,9Mai” cu splendida sala cu balcoane cu o capacitate de 380 de locuri, un club destinat tinerilor, dar si Galeria de Arta, care va gazdui vreme de peste 20 de ani, vernisajele unor expozitii de pictura, sculptura si arta decorativa traditionala. In perioada 1970-1976 apar pe harta statiunii noi edificii, printre care hotelul ,,Flora”, Casa de odihna si tratament ,,Dobru” (constructie din beton si sticla, opera a arhitectului bacauan Dinu Beteanu- destinata cu precadere relaxarii si refacerii potentialului fizic si intelectual al activistilor de partid din intreaga tara, dar si cuplului Ceausescu), pensiunea ,,Nemira”, hotelul international de cura ,,Perla” cu o capacitate de 175 de locuri, care pe unul dintre peretii laterali avea daltuit in piatra motive sculpturale care formau o interesanta compozitie arhitecturala, celalalt perete lateral fiind un calcan de piatra alba, in plan inclinat, ca un perete de stanca. Hotelul, aflat acum in renovare, avea o microbaza de tratament dotata cu un laborator de explorari functionale, cabinete de fizioterapie si cabinete de geriatrie si gerontologie. In incinta hotelului, mai existau un shop, o sala de lectura, un restaurant cu terasa la primul nivel si un salon-restaurnat la parter, unde se organizau deseori spectacole de folclor, seri romanesti cu programe de cantece si dansuri nationale. In aceeasi perioada, se construieste si este dat in folosinta in 1971, complexul sanatorial al Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania (U.G.S.R.)- actualul hotel ,,Venus” cu o capacitate de cazare de 520 de locuri. Cladirea, care a rasarit parca din inima padurii, este cea mai inalta si mai solida constructie  a statiunii (10 etaje) si este amplasata la cea mai inalta cota (550 metri), fiind dotata cu cea mai moderna baza de tratament. In centrul orasului se mai amenajeaza terenuri de sport, o popicarie, o sala de jocuri mecanice si se infrumuseteaza parcul statiunii, unde revine fanfara militara, care va sustine programe muzicale pe intreaga durata a sezoanelor estivale. Toate aceste noi dotari, la care s-au adaugat exceptionalii factori naturali de cura, au facut ca tot mai multi romani, dar si straini din Germania, Finlanda, Danemarca, Stalele Unite ale Americii, Israel si din alte tari, sa-si ingrijeasca sanatatea sau sa-si petreaca un placut concediu in aceasta pitoreasca statiune, care din 1974, a fost declarata statiune de interes international. In luna mai a anului 1971, presedintele Republicii Socialiste Romania, Nicolae Ceausescu, viziteaza statiunea de la poalele Nemirei, ceea ce ,,a constituit pentru toti oamenii muncii din localitate, un imbold deosebit in activitatea de zi cu zi, in eforturile depuse pentru a contribui la infaptuirea sarcinilor trasate, la ridicarea Romaniei pe noi trepte de civilizatie si progres”, declara Constantin Petre Urs, secretarul Comitetului orasenesc de partid si primarul de atunci al statiunii.[19]

Nicolae Ceausescu in vizita la Slanic Moldova- mai 1971. Langa el, in stanga- dr.Mihai Budu, directorul IBC Slanic Moldova.

Eforturile localnicilor depuse pentru ingrijirea si amenajarea Slanicului, au fost rasplatite cu un binemeritat loc II in ,,intrecerea patriotica pentru infrumusetarea si buna gospodarire a oraselor”. Iata si cateva date semnificative, care au intregit renumele statiunii de ,,perla” a Moldovei”: In 1970, 3.253 de locuitori, 30.000 de ,,oameni ai muncii” veniti la tratament si 20.000 de turisti; In 1971, prin grija cetatenilor si salariatilor orasului, a fost reamenajat parcul statiunii de 74 de ha, au fost date in folosinta trei noi baze sportive, au fost modernizate bazele de tratament, au fost asfaltate strazile si refacute trotuarele, valoarea totala a lucrarilor executate prin munca patriotica, depasind conform datelor statistice, suma de 3,5 milioane lei;

La nivelul anului 1972, cabinetul balnear acorda zilnic 30 pana la 50 de consultatii celor veniti pe cont propriu, iar le cele 32 de cabinete de specialitate se acordau zilnic, aproximativ 1.000 de consultatii si se efectuau in total, tot zilnic, 5.500 de proceduri de fizioterapie. Si cand te gandesti ca acum in statiune, mai exista doar un medic specilaist balneolog, doi medici de familie si cativa asistenti medicali.

,,Factorii naturali curativi, modernizarea si extinderea bazei materiale de tratament, au dat posibilitatea nu numai extinderii procedurilor medicale pentru afectiunile digestive si respiratorii ce se executa intr-o gama sporita, dar si tratarii afectiunilor reumatismale cu noul produs ,,Boicil”, lansat in statiune de dr.Boici. Aceste realizari, impreuna cu celelalte, reusesc sa satisfaca intr-o pondere tot mai mare solicitarile oamenilor muncii sositi la Slanic Moldova pentru tratament balnear, in vederea refacerii capacitatii de munca. In anul 1975, s-u inregistrat cu 8.600 mai multi turisti in statiune fata de anul 1971, cand la Slanic Moldova au fost tratati peste 40.000 de oameni sositi din toate judetele tarii, iar in 1976 se estimeaza ca numarul acestora sa creasca cu circa 3.000 de turisti fata de anul 1975. Relevant este si faptul ca statiunea poate asigura nu numai conditii foarte bune de cazare, dar si servirea mesei in conditii calitativ superioare pentru un numar de aproximativ 3.000 de turisti zilnic, in sezonul de varf, la pensiunile Nemira si Cazinou, cu meniuri adecvate regimului alimentar prescris de medici, tinandu-se cont de afectiunile fiecarui turist-pacient. O seara placuta, cu meniuri diversificate si program artistic variat oferim turistilor nostri la modernul rsetaurant Perla, precum si la restaurantul Balada, amenajat in stil rustic, unde se pot asculta vechi balade, muzica populara romaneasca, dar si romante si muzica usoara. Ca urmare a serviciilor prestate si a diversificarii acestora, trebuie sa amintim si lansarea statiunii Slanic Moldova in circuitul extern – inca din 1974, prin asigurarea de servicii in cadrul sejurului de 21 de zile turistilor din Finlanda, Danemarca, Israel si Republica Federala Germania (turisti sositi prin cunoscuta firma de turism TUI), cu tratamente axate in principal pe profilurile digestiv, respiratoiriu, reumatismal si geriatric”, spunea Constantin Simiuc, contabilul sef al I.B.C. Slanic Moldova, intr-un interviu realizat in 1976 si publicat in ,,Curierul Slanicului”- supliment al ziarului ,,Steagul rosu”, editat cu prilejul implinirii a 175 de ani de la descoperirea primului izvor mineral in anul 1801.

In perioada anilor ’70, nu au lipsit anchetele cu privire la ,,controalele obstesti” efectuate de organele abilitate, sau cele realizate printre pacientii sau turistii sositi in statiune, de catre redactorii presei locale si centrale. Din ciclul anchetelor date publicitatii din perioada ,,maretelor realizari”, am selectat doar doua fragmente, relevante prin modul in care erau tratate diferitele probleme cu care se confrunta una dintre cele mai renumite statiuni balneoclimaterice din ,,epoca de aur”. Subiectele tratate se refera in principal la preocuparile autoritatilor locale, ale colectivului de cadre medicale si personalului de deservire, pentru asigurarea unor conditii cat mai bune de cazare, masa, tratament si agrement, precum si la modul in care se efectuau controalele pe diferite tematici, deficientele constatate si rezultatele acestora, care nu scapau ochiului vigilent al presei. Iar cand nemultumirile si neajunsurile inregistrate apareau in paginile ziarelor, trebuia sa te astepti intotdeauna la masuri disciplinare dintre cele mai severe luate de catre factorii decizionali locali si judeteni si care, in multe dintre cazuri, s-au soldat cu desfacerea contractelor de munca. ,,… Aflam intre altele, ca, daca in 1966 incalzirea se facea cu lemne, in aceasta primavara a anului 1971, se introduce incalzirea centrala la ultimele trei vile. Camerele mari au fost compartimentate si dotate cu mobilier si lenjerie noua, ceea ce a facut sa creasca gradul de confort. Recent, a fost dat in folosinta noul bloc alimentar cu sali de mese spatioase, bucatarii moderne, spatii de depozitare si conservare, dotate cu instalatii si mobilier nou. Tot aici se gaseste in stadiu de finisare modernul complex balnear cu o capacitete de 520 de locuri pe serie, construit cu fonduri alocate de Consiliul Central al U.G.S.R. si care va fi dat in folosinta in toamna acestui an. Miraculoasele izvoare minerale ale Slanicului Moldovei sunt bine cunoscute si apreciate atat in tara cat si peste hotare pentru efectul lor tamaduitor in afectiunile aparatului digestiv si glandelor anexe, precum si in cele ale cailor respiratorii. Aceasta este si explicatia ca statiunea, atat iarna, dar mai cu seama in sezonul estival, cunoaste o vie animatie. Modul in care sunt primiti oaspetii, confortul ce le este asigurat, calitatea mancarii, grija cu care li se acorda tratamentul balnear sun tot atatea criterii de apreciere a preocuparii gazdelor fata de musafirii lor. Cum sunt asigurate aceste conditii? La aceasta intrebare, raspunsul celor cu care am stat de vorba este diferit. Unii dintre oaspeti, printre care si Gheorghe Dumitrescu din Bucuresti si Ion Calota din Plopeni- Prahova, apreciaza mult calitatile curative ale apelor minerale de la Slanic, transformarile prin care trece statiunea, frumusetea decorului natural in care este amplasata aceasta. Altii, apreciind valoarea terapeutica a izvoarelor de aici, nu vor sa se impace totusi – si bine fac – cu neajunsurile ce se manifesta in statiune in sectoarele cazare, cantine, tratament medical si activitate cultural-artistica. Or, se stie ca in afara de cura de ape minerale, un rol important la refacerea sanatatii, la fortificarea fortelor fizice contribuie in egala masura toti factorii enumerati mai sus. Din pacate, mai sunt cazuri cand la sectorul cazare nu se tine seama de natura afectiunii, de starea sanatatii, de varsta pacientilor. La sectorul cantine, care ce-i drept, serveste dupa recomandarea medicilor circa 15 diete, se repeta monoton meniurile, in cadrul fiecarui fel de regim, iar calitatea mancarurilor si deservirea, in special la Cantina nr.1, lasa uneori de dorit. O doleanta pe care am gasit-o indreptatita si pe care o punem in atentia conducerii statiunii este aceea ca, pe cat posibil, medicii sa fie mai judicios repartizati pevile, astfel incat indrumarea, controlul si asistenta medicala sa fie mai opeartive si eficiente. In prezent, pacientii unor vile (19 si 22) trebuie sa mearga la vizita medicala la mare distanta, in timp ce puteau fi repartizati la cabinetele medicale care se gasesc in vilele din apropiere. In perioada fiecarei serii venita la tratament, statiunea este vizitata de echipe de control obstesc ale sindicatelor, mai cu seama aceea alcatuita din Ion Mihai si Vasile Rusu de pe langa Consiliul orasenesc al sindicatelor Targu Ocna. Rasfoim procesele verbale care, in general, cuprind aprecieri pozitive privind conditiile din statiune. Totusi, ni se pare ca investigatiile efectuate de aceste echipe au devenit stereotipe. Se viziteaza biroul de repartizare, cantinele, unele camere si se sta de vorba cu cativa pacienti, in prezenta reprezentantului statiunii. Apoi, se consemneaza in procese verbale ca totul este in ordine. Cu alte cuvinte, controalele trec, lipsurile raman. Unde este exigenta? Unde sunt observatiile critice fata de lipsuri, care, dupa cum am vazut, mai exista?



Consideram ca aceste controale ar fi fost mai eficiente daca la exercitarea lor erau antrenati si unii dintre cei veniti la tratament. Mult mai bine era – credem noi – daca cei din conducerea statiunii ar fi fost ajutati sa depisteze neajunsurile si sa ia masuri pentru inlaturarea lor. Ar fi fost interesant, credem, de facut o investigatie spre sfarsitul fiecarei serii si depistate cauzele care ii determina pe unii dintre oaspeti sa plece cu 2-3 zile mai devreme. Desigur, lipsurile asupra carora am insistat – fiind de natura subiectiva – pot sa fie inlaturate, astfel incat statiunea sa se bucure de ospitalitatea plina de grija si solicitudine pentru cei veniti la odihna si tratament. Suntem in pragul anotimpului calduros. Numarul celor care vor veni aici sa-si ingrijeasca sanatatea se va dubla fata de seriile din lunile de iarna. Este de datoria conducerii statiunii sa intreprinda masuri operative, eficiente in vederea asigurarii unor conditii optime de cazare, tratament, masa, ingrijire medicala si viata spirituala, pe timpul curei balneare”. [20] Intr-o alta ancheta publicata in Romania Libera in anul 1971, se vorbeste de lucruri bune, dar si de carente: ,, Intr-una din primele zile ale acestei toamne, din gara Salina, un autobuz ne-a purtat pe valea Slanicului pana in statiune. Gospodarii Slanicului s-au ingrijit din vreme pentru primirea oaspetilor: au fost reamenajate o serie de vile ridicandu-se gradul lor de confort, iar in Pavilionul Racovita – cu pliclinica si sectorul de tratament – pentru care s-a alocat suma de doua milioane de lei. … Am dorit sa cunoastem cum se efectueaza consultatiile si tratamentele in policlinica statiunii apartinand I.B.C.-ului, cum se aplica procedurile in sectorul de tratament de aici. De subliniat ca activitatea medicala la marea majoritate a celor veniti pentru tratament in Slanic – circa 2.500 pe serie in perioada de varf si 1.800 in mod permanent – este asigurata in aceasta unitate. Aici, lipseau o serie de materiale, iar instrumentarul era insuficient. La serviciul O.R.L. pacientii care au nevoie de o consultatie trebuie sa faca << coada>> de la orele 6 dimineata pentru a obtine un bon de ordine. Aflam ca dr. N.Orghidan, singurul medic de specialitate, este detasat de la Bacau si numai pentru sezonul de varf, dupa care… nu mai ramane nimeni. Nici cabinetul de radiologie nu are o soarta mai buna. Ramas fara medic, aparatul Roentgen a fost demontat si mutat in alta incapere cu care ocazie, din lipsa de atentie si pricepere a unor meseriasi, au fost sparte redresoarele de tensiune, asa ca, in prezent nu mai poate fi utilizat. Pacientii carora li se recomanda o radiografie sau radioscopie sunt indrumati la Targu Ocna, dar cum si aci aparatul nu functioneaza, ei sunt nevoiti sa mearga la spitalul din municipiul Gh. Gheorghiu-Dej (Onesti). Vizitam sectorul de tratamente. Constatam o serie de nereguli in aplicarea procedurilor prescrise. Intrebata cum prepara apa pentru baia cu bule, baiesita Tereza Suditu nu ne-a putut da un raspuns corect. Intr-o incapere cu un spatiu destul de restrans si neaerisit se aflau ingramaditi 10 pacienti asteptand sa le vina randul la baile de lumina. In cabina de bai cu plante, gasim un aspect total neigenic: carpe insirate, peretii sparti, trei galeti murdare langa cada la fel de murdara. Un aspect ingrijorator il constituie faptul ca nici una dintre baiesite si surorile medicale nu cunostea modul de preparare si concentratia solutiei de bromocet necesara la dezinfectia cazilor. De asemenea, cu toate ca in fiecare cabina exista termometre pentru verificarea temperaturii apei, baile de cele mai multe ori nu sunt utilizate, temperatura fiind apreciata cu… mana. De ce? Pentru ca nici sora sefa si nici medicul coordonator, dr. Mihai Budu si nici ceilalti medicii balneologi desemnati sa efectueze controalele de dimineata, nu urmaresc felul cum se executa procedurile recomandate. Pacientii sunt lasati deseori nesupravegheati, in timp ce surorile stau de vorba pe sali sau in cate un cabinet. Si sa ne mai miram atunci ca, exista nemultumiri si cateodata chiar accidente?. Un singur exemplu: pecientei I.M. cu diagnosticul hipertensiune arteriala si sechele de hepatita, i s-a recomandat ultrascurte si bai cu bule la o temperatura de 36 grade, timp de 10 minute. Lasata nesupravegheata intr-o cada cu apa a carei temperatura nu respectase prescriptia medicului, pacienta a facut lipotimie, care a necesitat o interventie imediata. Sta’iunea dispune de un inhalator dotat cu 4 cabine cu aer comprimat, instalatii pentru aerosoli, inhalatii, pulverizator cu aer supra si sub presiune, recomandate in tratarea afectiunilor respiratorii. Patrundem in sala de inhalatii care este suprasolicitata. Verificand cum sunt respectate conditiile igienice, modul de dezinfectie a canulelor si jiglerelor si aici, am constatat aceleasi deficiente. In fata noastra, in camera de sterilizare, una dintre surori a venit cu 4-5 canule pe care abia le utilizase, trecandu-le pe sub jetul de apa rece de la chiuveta… <<Avem un singur fierbator>> - incerca sa se justifice sora medicala de serviciu. Aceasta a recunoscut ca multe dintre canule fiind de sticla, se sparg si ca nu este convinsa de eficienta unei asemenea dezinfectii”. In incheierea anchetei, se mentiona ca inlaturarea deficientelor existente, multe dintre ele create de supraaglomerarea aerviciilor de consultatii si a bazelor de tratament, alaturi de intregul complex de masuri luate, vor asigura conditii dintre cele mai bune celor veniti la tratament, ,,ajutandu-i sa beneficieze de cat mai variate metode ale terapiei balneare”. Cu toate acele neajunsuri, cele peste 150 de cadre medicale si cele peste cateva alte sute de angajati din sectorul turistic si comercial care isi desfasurau activitatea in acea perioada in statiune au primit numeroase aprecieri de la pacientii tratati si de la turistii sositi in statiune: ,,Remarc modul exemplar de comportare a personalului cantinei si consistenta meselor, un mptiv in plus care face ca statiunea sa se bucure de o frumoasa reputatie” spunea C. Enache din Constanta; ,,Daca va marturisesc ca beneficiez aici de un factor psihoterapeutic, ingaduiti-mi-l sa-l si explic: caldura umana a medicilor si asistentilor medicali ai statiunii, bogat ingemanata cu pregatirea lor profesionala si daruirea lor, mi-au intarit sanatatea” (C. Enache, Constanta); ,,Coordonatele culturale ale Slanicului par sa se fi trasat deja prin universul intim al pacientilor. Serile distractive au o diversitate agreabila, dar in aceasta directie, e loc de mai bine. Depinde si de noi, deoarece mi-am dat seama ca sugestiile bune prind imediat contur in preocuparile activului cultural-artistic al statiuniui” (Gh. Stanciulescu, Curtea de Arges); ,,Din moment ce filiala Slanic Moldova a O.N.T.-ului incurajeaza si finalizeaza instructiv incursiunile de o zi in cetatile petrochimiei de pe Trotus si dincolo de tinutul Neamtului (la Bicaz, la vestitele manastiri) si chiar in nordul Moldovei, ne intrebam: Nu cumva se pot organiza dincolo de Nemira microincursiuni in pitorescul pe care il banuim de o coplesitoare frumusete?” (Achilina si Mariana Draghici, Pitesti).  Iata ce spuneau si turistii straini, asa cum am gasit dupa indelungi cautari, in cartea de impresii a Complexului hotelier ,,Perla”: ,,Mii de multumiri pentru cele doua saptamani de gazduire in ospitelierul dv. hotel (Elly Jansen, Danemarca); ,,Fata de sinceritatea si traditionala ospitalitate romanesca cu care am fost primiti nu avem decat sa le multumim celor din conducerea acestei unitati, cat si personalului sau, inclusiv componentilor orchestrei restaurantului, care ne-au oferit momente de reala placere” (Maja Lund, Copenhaga- Danemarca); ,,Sejurul nostru la Slanic Moldova a fost foarte frumos. Oamenii sunt buni si derviabili. Am fost satisfacuti de serviciile care ne-au fost puse la dsipozitie in acest hotel. Speram, daca sanatatea ne va permite, sa revedem Slanicul” (Cu placute amintiri, fam. Storck- Germania); ,,Sunt impresionata de frumusetea acestei asezari si de amabilitatea oamenilor” (Prof. Cornelia Hoppe- S.U.A.).

Slanicul in perioada ,,maretelor realizari” cultural-artistice

Am folosit sintagma de mai sus, nelipsita din discursurile propagandistice ale activistilor de partid, tocmai pentru a reliefa faptul ca intr-adevar, in acea perioada realizarile au fost - cel putin in Slanic Moldova - cu adevarat marete, iar faptele spun totul. Pe langa domeniul medical si cel turistic, timp de aproape trei decenii, la Slanic Moldova, a mai excelat un domeniu: cel cultural-artistic. O prezentare a evolutiei acestuia din urma-  chiar si rezumativa- este necesara, in conditiile in care realizarile din planul cultural si artistic au fost infatisate doar intr-o mica masura in lucrarile aparute pana in prezent. In perioada anilor ’60, in urma relativului dezghet din cultura romaneasca, la Slanic Moldova a fost infiintata o noua instituitie care a pus mai presus de orice, promovarea valorilor culturale si artsitice locale: Casa de Cultura a orasului. La Slanic, pasiunea pentru cultura si arta a demonstrat din plin acest lucru si a facut cunoscute intregii tari numele unor artisti amatori (ajutati desigur si de profesionisti in domeniu), care, adunati intr-un colectiv tanar si entuziast, cuprinzand trupele de teatru si estrada, la care s-au adaugat ansamblul folcloric si trupa de muzica usoara, si-au castigat un binemeritat renume in cadrul stagiunilor si spectacolelor sustinute de-a lungul anilor. Toate aceste texte, inspirate din folclorul si umorul romanesc, din munca si activitatea locuitorilor urbei , au fost scrise si puse in scena de catre regretatul regizor si actor amator Marin Cimponeriu, directorul de atunci al Casei de Cultura. Dar, cea mai mare astisfactie a cunoscut-o trupa Teatrului Popular de Comedie Slanic Moldova, care, incepand din anul 1960 si pana la sfasitul anilor ’80, a cuprins in programul sau, piese precum O noapte furtunoasa” ,,Ochiul babei”, ,,Soacra cu trei nurori”, ,,Doctor fara voie”, ,,Take , Ianke si Cadar”, ,,Opinia Publica”, ,,Fratele meu mut”, Jocul de dincolo de ploaie”, ,,Ginere de import” (ultimele trei purtand semnatura reputatului dramaturg bacauan Viorel Savin). Talentul si pasiunea pentru arta, au facut din aceste spectacole, realizari artistice deosebite, dovada fiind premiile obtinute la concursurile si festivalurile la care trupa a participat: Mentiune pentru piesa ,,Ochiul babei” si premiul de interpretare feminina acordat actritei Adriana Cimponeriu pentru rolul Anica din aceeasi piesa la Festivalul Regional de Teatru ,,Vasile Alecsandri”; Locul II cu piesa ,,Doctor fara voie” la Faza Republicana a celei de-a patra editii a Festivalului de Teatru ,,I. L. Caragiale” si premiul special pentru creatie artistica acordat lui Marin Cimponeriu- interpretul lui Sganarelle din piesa lui Moliere. In primii noua ani de la infiintare, echipa de teatru a prezentat peste 500 de spectacole, adica in medie 56 de reprezentatii pe an, ceea ce nu e deloc putin pentru o echipa de actori amatori, care de cele mai multe ori, dupa terminarea repetitiilor, tarziu in noapte, se pregateau sa inceapa o noua zi de munca.  

Dupa 1970, la Slanic, activitatea cultural-artistica a luat o si mai mare amploare, mai ales dupa ce la conducerea Casei de Cultura a statiunii a fost instalata o noua echipa, alcatuita din dramaturgul Viorel Savin si instructorul cultural Val Manescu, carea i s-a alaturat cativa ani mai tarziu, in 1976, actorul si regizorul Fabian Nedelcu, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti- clasa regie de teatru. Aceasta improspatare, a avut ca efect relansarea tuturor activitatilor culturale si artistice mai importante si, organizarea in 1978, a primului Festival de Creatie si Interpretare Dramatica Slanic Moldova. Despre acele momente, cu adevarat pline de efervescenta creatoare pentru toti slanicenii implicati in actul cultural-artistic, Viorel Savin, pe atunci directorul Casei de Cultura a statiunii spunea: ,,Inainte ca reflectoarele sa lumineze miezul acelui univers delicat si sever, caruia am convenit sa-i spunme scena, iti este ingaduit, stimate prieten al Thaliei, sa afli cine sunt cei care, invitandu-te sa-ti fixezi locul in ordinea morala a lumii noastre, te vor face sa plangi, sa te simti stingher, ori sa razi in hohote. Acestia sunt actorii… Oameni care, indaratul calitatii lor de muncitori, intelectuali sau functionari publici, ascund entuziasmul de a da identitate Teatrului Popular de Comedie din Slannicul Moldovei… Oameni care, indaratul calitatii lor de muncitori, intelectuali sau functionari publici, ascund entuziasmul de a da identitate acestei trupe de teatru…

Si in fiecare joi, de ani de zile, se daruiesc altruist celui mai respectat dintre critici: Maria Da Publicul. Recompensa? Aplauzele. Stimulent? Cuvintele, indeobste frumoase. Munca? Da. Neanchipuit de multa, repetand sub bagheta regizorala a unor nume ca: I. G. Russu, Sorin Postelnicu, Gheorghe Teasca, Ion Ghelu Destelnica, Paul Sireteanu, prin sali de sedinte, birouri sau in scena, de la orele 23 numai pana la 2 noaptea, deoarece, majoritatea, dimineata, incepeau munca pentru care sunt retribuiti. Oameni obisnuiti… Viorica Baisan, gratioasa si calma, excelent camarad in clipe dificile; instructorul Val Manescu, exuberant, sincer, deschis, orgolois si optimist incurabil; Natalia Tigau, <<Neti cea buna>>, gata oricand sa renunte la ceva pentru cei care o iubesc; Mihai Freamat, balcanic pana-n ultima fibra, irascibil pana la plictis numai pentru a-si ascunde generozitatea si sufletul de copil mare aplecat spre delicii la care nu rezista; Geo Catrintas, cu resurse comice inepuizabile, ghidus si traznit, simpatic fara rezerve; Andrei Parascki, stapan pe sine, aparent rece, om de cuvant, oricand gata sa ia hotarari capitale, surpate de renuntarile sale, la primul impuls; Olga Calistru, felina, prieten desavarsit, cu trsiteti secrete; Ionut Ghelu, respirand o politicoasa dragoste de oameni, bonom, distrat, acoperind cu naivitate facuta de un spirit mult prea acid; Felicia Ghinea, circumspecta, gata de a inchide in sine orice clipa, dar devenind de o voiosie molipsitoare la primul semn de incredere; Dorina Marcu, severa, capricioasa si calda; Andrei Sava, eliptic, cu o complexa viata interioara; Dante Cotescu, concis, exact, categoric in reactii; Constanta Blanaru, uitand de sine; Sorin Avadanei, Petrica Sascau, si multi altii, alaturi de apolinicul Vasile Ciubotaru. Oameni obisnuiti, personalitati distincte, preocupari diverse, dificili, intelegatori, usor irascibili, buni prieteni, dusmani de o clipa, oricand gata sa renunte la activitatea aceasta extrem de grea… Dar nu o vor face pentru simplul motiv ca nu vor decat sa fie iubiti. Oamenii acestia…”. [21] Pe langa toti acestia, nu trebuie uitati alti cativa actori care au adus faima echipei de teatru a Slanicului: Maria Fagaras, mereu exploziva; Ecaterina Matei (Caty), uneori plina de un dramatism impresionant, regretatul Gheorghe Bordeianu, comic, mereu pus pe sotii- printre altele, un reciator extraordinar, inzestrat cu o memorie fabuloasa, si, nu in ultimul rand, Ortansa Codreanu- care ulterior a devenit o apreciata actrita a Teatrului Dramatic ,,Bacovia” Bacau si a Teatrului de Nord din Satu Mare- presedinta a Asociatiei Culturale ,,Multiart” din Targu Ocna, si Ion Goranda, in prezent, un remarcabil actor al teatrului bacauan, care acum poarta titulatura de Teatrul Municipal ,,Bacovia” Bacau. La Slanic Moldova, pe scena Teatrului Popular de Comedie, s-au jucat in premiera, cateva dintre piesele de teatru scrise de dramaturgul Viorel Savin: ,,Proprietatea dumneavoastra”- 1973, ,,Fratele meu mut”- 1975, ,,Jocul de dincolo de ploaie”- 1977, ,,Ginere de import”- 1984, regia Romeo Barbosu. [22] In primul numar al revistei de spiritualitate ,,Izvorul numarul unu”- Buletin anual de informare misionar-pastorala si culturala al parohiei ,,Sfantul Ilie” din Slanic Moldova, este publicat cu bunavointa parintelui Catalin Ilie, paroh al bisericii din Slanic si redactor al publicatiei sus mentionate, un tulburator ,,Remember pentru Fabian” scris de actrita Ortansa Codreanu, in amintirea celui care i-a fost coleg de trupa si regizor al teatrului din Slanic Moldova. Cu ingaduinta ei, il voi reproduce ca un omagiu adus uturor celor care si-au pus amprenta asupra vietii cultural-artistice a statiunii, intr-o epoca ramasa pentru cei care am parcurs-o, cu adevarat glorioasa: ,,Am plutit adesea printre ganduri, m-am jucat cu diferite cuvinte, am amestecat silabe, am cantat cu sufletul minunea de a fi, de a iubi si de a crede, am colindat pe la inimile altora, am colindat pe la inimele altora, sperand sa las fiecaruia in prag o vorba pe care sa nu o ingroape nici noianul de zapada, nici vantul de toamna, nici florile din primavara si nici macxar o ploaie puternica de vara… Acum m-am intors acasa si regasesc pustiu locul din mine. Timpul a avut grija sa astearna cu indiferenta lui clipe inutile peste amintiri atat de dragi. E frig si totusi, pe la colturi mai sunt inca lacrimi calde, iar in mijloc mai arde tremurand flacara divina. Dar acum, se va schimba totul, nu va mai fi ca inainte, ci va fi mai bine, mult mai bine. Eu am revenit cu atata iubire, cu atata prietenie si lumina, pe care le-am primit de-a lungul drumului meu, incat ar insemna sa plec, daca nu as schimba, daca nu as darui din nou parfum locurilor tineretii mele si, daca as putea un strop de mir sfintit pe fruntea fiecaruia din prietenii mei dragi de atunci si de acum. Si totusi, drumul a fost lung si obositor… mai lasati-ma o secunda sa ma odihnesc, doar atat si apoi ma voi apuca de treaba… sper sa nu fie prea tarziu…

Buna seara, Fabian! <<Iarta TIMPUL… si ce face!>> Tu intelegi asta, pentru ca esti in afara lui si cu certitudine ne-ai iertat pe toti cei care am mai ramas aici <<un rastimp>> sa ne indeplinim misiunile pamantesti. La 25 de ani de cand te-ai asezat pe steaua ta ce va straluci vesnic in sufletele noastre, vin cu piosenie sa astern peste foaia asta, tulburator de alba, amintirea celor aproape  3 ani (78, 79, 80), cand existentele noastre si-au contopit curgerea la Teatrul Popular de Comedie Slanic Moldova. Nu am avut cum sa-ti spun atunci… pentru ca… stupid! credeam ca avem tot timpul din lume sa <<trancanim>> la o cafea facuta pe nisip la celebrul Casino… Iti marturisesc acum si sunt convinsa ca ma auzi, ca ma vezi, si ridici ironic si condescendent intr-un zambet ingaduitor spranceana si coltul drept al gurii. Pentru mine ai fost si ai ramas cel mai bland si bun coleg, camarad, Frate… uneori prea serios si prea exigent, perfectionist as spune… si cu toata convingerea legitima a celor peste 30 de ani de scena profesionista, un adevarat maestru! <<Buna seara, domnule Manea>> va spune <<Dorulet>>, Buna seara Domnule Redactor Sef va spun impreuna Otilia, Maricia Tunsu, Niculina Gologan… Buna seara Barbatule matur, cu dulcea ta ipocrizie! Ce mai faci <<Fratele meu mut?>> <<Sosesc deseara>> imi vei raspunde… <<Povestea de demult>> e cea a <<Inotatorului legat de maini si de picioare>>, sau cea a <<Gargaritei>> din <<Jocul de dincolo de ploaie>> si toate intr-<<O noapte furtunoasa>>. Ai avut maestri buni, pe unii i-am impartit, dar pe toti i-am iubit! Cine mai stie azi de Vali Perciun, Paul Sireteanu, Jean Georgescu, Ion Ghelu-Destelnica, I. Ghe. Rusu, mari regizori romani sub bagheta carora am adus teatrului din Slanic atatea premii! Dar cum sa-i pierzi din suflet pe cei care au jucat cu noi: Mihai Freamat, familia Cimponeriu, Maria Fagaras, Geo Catrintas, Gigi Bordeianu, Lenus Pileandru si altii, pe care, sa-mi fie iertat, daca nu mi-i amintesc. Crestinii obisnuiesc sa spuna <<Dumnezeu sa-I odihneasca in pace!>> Sunt crestina, cred in Dumnezeu si in datina strabuna, dar histrionul nastrusnic din mine imi tot sopteste ca voi, acolo sus, ati facut o trupa puternica de teatru, cea mai puternica!

Asteptati-ma! Voi fi langa voi la ceas sortit! Sa va insoteasca un luuung ropot de aplauze! Iar pentru noi, cei ramasi aici inca o vreme, rostesc asa: <<E-asa de trsit sa cugeti intr-o zi…/Poate chiar maine, pomii de pe alee /Acolo unde  ii vezi, or sa mai sada voiosi /In vreme ce ce noi… vom putrezi! /Atata soare, Doamne, atata soare…/ O sa mai fie in lume dupa noi…/Cortegii de-anotimpuri si de ploi /Cu par din care siruie racoare…/Si iarba asat o sa mai rasara /Si luna tot asa o sa se plece /Mirata peste apa care trece… /Noi singuri nu vom fi a doua oara /Si-mi pare asa ciudat ca nu se mai poate gasi… /Atata vreme pentru ura /Cand viata nu-i decat o picatura /Intre minutul acesta care bate si celalalt / Si-mi pare trist si ne-nteles…/Ca nu privim la cer mai des /Ca nu culegem flori…/Ca nu zambim… /Noi, care-atat de repede murim! >>

(<<Murim ca maine>> de Magda Isanos)”.

Trei mari nume care au activat pe scena teatrului din Slanic Moldova: Ortansa Codreanu, Ion Goranda si Ion Ghelu-Destelnica

Pe langa spectacolele de teatru, un important mijloc de cultura pus la dispozitia turistilor precum si a localnicilor, l-a constituit si cinematograful, care prezenta lunar 30-40 de filme (artistice, documentare, de animatie- selectia avand in vedere, in mare masura, prezenta filmului romanesc, a celui de continut, bogat in idei, cu mesaj artistic valoros), cu 4 spectacole de film pe zi, ceea ce a dus la o crestere semnificativa a indicatorilor de plan, asa cum reiese din datele statistice: 178% la spectatori si 127% la incasari. Organizarea unor manifsetari cultural-educative in preambulul prezentarii filmelor (simpozioane, medalioane literar-cinematografice, expuneri, concursuri gen ,,Cine stie castiga” etc.), au contribuit la realizarea unei culturi cinematografice a publicului spectator, la intelegerea deplina a mesajului filmelor. Sala de cinema numita pe atunci ,,9 Mai”, care putea gazdui in conditii optime de vizionare si auditie peste 350 de spectatori, se infatisa publicului cu o arhitectura interioara deosebita, cu balcoane si un candelabru de mari dimensiuni, de o frumusete uluitoare, o piesa care de altfel, producea deseori, un soi de panica printre cei care se uitau la el, cu gandul la ce-ar fi insemnat desprinderea lui din tavan in cazul vreunui cutremur, sau a oricarei alte defectiuni de natura tehnica. Reactiile celor din sala (pe care noi ai mai tineri le auzeam printre randuri), la vederea acestei monumentale piese, era una tematoare: ,,Georgele, daca pica mastodontul asta peste noi?”

     Slanicul era pe atunci, un orasel plin de farmec si culoare, cu o viata trepidanta, exuberanta, mai ales in timpul vacantelor de iarna, cand in statiune era organizata cea mai mare tabara studenteasca din tara, in timp ce vara, aceasta isi avea locatia la Costinesti. Sarbatorile de iarna erau aici, la Slanic, pana in 1989, pline de frenezie, de sunetul cristalin al cantecelor interpretate magistral de membrii grupul ,,Song”, pe care ii ascultam la scara blocului, invaluiti de magia colindelor de Craciun. Pe scena Casei de Cultura, puteai sa urmaresti ,,la liber”- de multe ori, pana spre miezul noptii, concertele unor celebre trupe rock autohtone precum ,,Iris, ,,Progresiv TM”, ,,Voltaj”, ,,Rosu si Negru” etc, momente umoristice in interpretarea grupurilor ,,Divertis”, ,,Voua”- pe atunci la inceputul carierei, sau ,,brigazilor artistice” ale studentilor de la Timisoara, Cluj, Iasi sau Bucuresti. In decembrie 1987, la Slanic Moldova, Voltaj canta alaturi de Divertis, Florian Pittis (care facea o istorie a rock-ului) si corul Song, condus de Ioan Luchian Mihalea. ,,Voltaj 88” fuzioneaza in septembrie cu trupa lui Amedeo Bolohoi, in formula: Cristi „Trantorul” Ilie (voce), Amedeo Bolohoi (chitara), Gabi „Porcus” Constantin (chitara), Marin Teodor (bas) si Florin Ionescu (tobe). Ulterior, Amedeo Bolohoi se retrage, fiind inlocuit de Vladimir „Grila” Negoiescu. Dupa atatea schimbari de componenta, trupa participa la diverse festivaluri si lanseaza un hit, intitulat ,,Cenusa si diamant”, care este difuzat la radio. In luna decembrie 1988, ,,Voltaj” canta pentru toti cei aflati la Slanic Moldova, unde este prezentat noul membru al trupei, basistul Valeriu „Prunus” Ionescu.

Pana a ne deprinde insa cu atmosfera spectacolelor de teatru si divertisment, noi, cei tineri, facusem deja jonctiunea cu muzica buna a anilor ’60-’70, pe care o ascultam prin intermediul benzilor magnetice aduse din zona occidentala a Romaniei (Timisoara, Cluj, Oradea, Targu Mures), sau de catre prietenii nostri, reprezentanti ai firmelor de turism international, care ii insoteau pe turistii straini la Slanic Moldova. Foarte multi dintre noi, cei trecuti de 40 de ani, ba chiar si unii mai tineri, isi aduc aminte ca, inainte de 1989, a existat o puternica arta amatoare studenteasca care a reusit sa se desprinda definitiv de sora ei mai mare din mediul muncitoresc sindical. Desi Grupul ,,Divertis” fusese avertizat in nenumarate randuri asupra umorului desantat- unul cu tinta, pe care-l foloseau, multi dintre slaniceni isi aduc aminte ca membrii sai, nu erau deloc potoliti, iar prin ceea ce faceau si infatisau, nu faceau altceva decat sa demonstreze ori de cate ori aveau posibilitatea, atitudinea lor tendentioasa, ostila, fatade un  regim hotarat sa rapeasca unul dintre drepturile fundamentale ale omului: libertatea. Pornind de la ideea potrivit careia, ,,divertisii” nu numai ca spuneau ceva, dar mai si scriau tot felul de sloganuri ,,publicitare”, pe unde apucau, parcul statiunii si principalele alei ale statiunii, erau decorate in acele ierni, cu pancarte dintre cele mai deocheate precum: ,,Brad anticonceptional, ,, Bulevardul Bradway” (in loc de Broadway), ,,Nici paine fara munca. Nici paine”, ,,Slaniceni, vizitati Bucurestiul, sa vedeti minunea: 50 de salamuri intr-unul singur: Magazinul Victoria”, ,,Cand omul se impotriveste, inteligenta contraataca”, ,,Cine nu rade cu noi, rade impotriva noastra”. In galele de umor de la Slanic, devenise celebra replica lui Toni Grecu, care aratand spre tabloul lui Ceausescu, spunea: ,,Acest tablou trebuie impuscat. Pentru ca sta sa cada”. Astfel de interventii produceau rumoare in sala, dupa care izbucneau aplauzele sacadate ale spectatorilor, fericiti de momentele unice ce li se ofereau de mai curajosii lor semeni. ,,Spectacolele grupului Divertis erau foarte putine, din pacate, deloc mediatizate, dar intens si perfect controlate. Spectacolele din perioada 1981-1990, aveau toate aceeasi trasatura: satira sociala si politica bazata pe inconstienta noastra specifica varstei. Toti se intrebau de unde avem atata tupeu sa spunem ]n public asemenea lucruri, chiar daca era vorba despre satira sau ironie, si nu de critici cu nume proprii. Pentru noi era un joc in care imaginatia incerca sa-si croiasca un drum prin cotidian”, scria ceva mai demult, Toni Grecu pe site-ul sau. Si pentru ca tot am amintit de Grupul Voua, si el prezent pe scena de la Slanic, liderul acestuia, Adrian Fetecau, revine in amintirea noastra, cu impresiile sale legate de acea perioada: ,,Eu consider <<obsedantul deceniu 9>>, unul de maxima inflorire a artei studentesti amatoare, in ciuda tuturor presiunilor sistemului si a cenzurii. Atunci au aparut cele trei mari grupuri umoristice care activeaza si azi: Divertis, noi, iar apoi Vacanta Mare. Pe langa acestea, au mai fost unele cu existenta mai scurta, dar remarcabile, precum Falanster al lui Dan Goanta, la Energetica, sau Arh al lui Ghighi Bejan, la Arhitectura. Astazi, miscarea culturala studenteasca pare sa fi murit cu desavarsire. Studentii de atunci mai citeau ceva carti, cei de azi- nici macar ziarele… Din 1984 pana in 1990, am avut stagiune permanenta (192 de spectacole!) la Teatrul <<Maria Filotti>> din Braila, invitati de directorul acestuia, marele actor Constantin Codreanu. In 1984, la <<Preoteasa>>, am deschis cele 12 seri (!) ale Politehnicii cu un spectacol al carui moto era: <<Fiecare gura va fi prevazuta cu un post de granicer>>. Ne-am trezit in culise cu secretara cu propaganda, care ne-a cerut sa nu mai <<dam>> decat muzica. Am anuntat pe scena ca spectacolul se intrerupe si am provocat un vacarm de tropaituri. A urmat o noapte de <<prelucrari>> in camera 6, verdictul final fiind: un an de interdictie in Bucuresti. In decembrie 1988, spectacolul cu numarul 500 a fost interzis de cenzura. Atunci m-am dus, nebarbierit, la secretara cu propaganda pe Bucuresti si i-am zis: <<Va rog, nu-mi faceti si necazul acesta, acum doua saptamani am ingropat-o pe mama…>>. Bineanteles ca mama traia, dar femeia s-a induiosat si mi-a zis: <<Dragule, tineti-l, dar aveti grija ce spuneti!>>. Am avut… Era in specatcol un moment cu cultul personalitatii, eu eram pudrat si pus intr-o rama de tablou, iar cineva intreba: <<Sa i se vada urechea sau nu?>>. Desfid pe oricine sustine ca a avut mai mult curaj decat noi. Dar n-am alergat sa ne <<tragem>> certificate de desidenti. Am fost dupa ’89 la cateva baluri ale unor facultati si m-am infiorat de nivelul de cultura al publicului, se practica un umor suburban, oferta este la fel de jenanta ca si cererea”.[23] Culmea e, ca nici acum, dupa 20 de ani, nu s-a schimbat mai nimic din cele relatate de membrul grupului ,,Voua”. Ba, din contra…

Intr-o perioada a creativitatii artistice iesita de cele mai multe ori de sub tiparul impus de cenzura comunista, perioada care a nascut adevarate emulatii intre artistii amatori si profesionisti, Slanicul Moldovei a mai gazduit tabere si expozitii de pictura, sculptura si arta decorativa, purtand semnatura unor importanti artisti plastici precum Letitia Oprisan (Expozitia Nationala ,,Obiceiuri de Anul Nou”- Slanic Moldova, 1972; Expozitie personala- Casa de Cultura Slanic Moldova, 1974), Ion Maric (Tabara de pictura naiva- Slanic Moldova, anii ’80), Zamfira Birzu (Tabara de Creatie internationala- Slanic Moldova, 1999) etc. Mai existau insa, si alte manifestari derulate pe tot parcursul unui an, printre acestea inscriindu-se si festivalurile de teatru, muzica usoara si populara, la care au participat printre altii, Stefan Ciubotarasu- ,,actorul celor 300 de roluri” (Stagiunea de vara la Slanic-Moldova: ,,Clopotelul de alarma”- rolul Bob, ,,Miss Hobbs”- rolul Ofiterul de marina, ,,Micul Weber”- rolul Avocatul, ,,Bal mascat”- rolul Angelino), cantareata de muzica populkara Ofelia Florica Harangus (Locul I la Concursul ,,Cine stie castiga”- Casa de Cultura Slanic Moldova, 1985).  

Purtat pe valuri de un entuziasm si o efervescenta artistica fara asemanare, Slanicul Moldovei a reunit incepand cu anul 1968 si pana aproape de anii ’90, intr-un mod extrem de inspirat, ,,Festivalul Slanicului”, un festival de simtire si gand romanesc, pe fundalul unor vetre de veche traditie si frumusete, care in 1971, se afla la cea de-a patra editie, adevarata carte de vizita a maturitatii unei initiative de exceptie, o manifestare ce a insemnat amploare si profunzime, un plus de interes, de atractivitate pentru miile de participanti. Evenimentul si-a deschis larg portile spre autenticul creatiei populare si cercetarea lui stiintifica, spre complexitatea si diversitatea unei actiuni culturale reprezentative. In acel an aniversar- 1971, festivalul a capatat o nota aparte, prin sarbatorirea implinirii a 170 de ani de la descoperirea primului izvor de apa minerala, motiv in plus ca organizatorii sa acorde o atentie speciala elaborarii programelor, crearii unui cadru organizatoric si divers de desfasurare a activitatilor cuprinse in agenda celor opt zile de autentica sarbatoare. Invitatiile trimise catre comitetele judetene pentru cultura si arta din intreaga tara, personalitatilor culturale si stiintifice asteptate sa onoreze festivalul, cei 50.000 de fluturasi in cinci culori diferite si cele 3.000 de afise speciale pentru iarmaroc (element inedit al Festivalului), au intregit atmosfera acelor momente de sarbatoare culturala si artistica. Una dintre prestigioasele actiuni desfasurate in cadrul Festivalului a constituit-o colocviul stiintific ,,Folclorul, literatura, arta si educatia”, care si-a desfasurat lucrarile in trei sectii: etnografie si folcloristica; istoria artelor si arta plastica contemporana, limba si literatura. Urmarind si evidentierea unor mari aniversari recomandate de catre UNESCO, programul a cuprins si o sesiune de comunicari deosebit de interesanta: ,,Mostenirea lui Petre Maior”, ,,Actualitatea lui Dostoievski”, ,,Vasile Alecsandri- calator”, ,,Nicolae Iorga si revista <<Ramuri>>, ,,Corespondenta lui Marcel Proust cu romanii” si altele. Festivalul a debutat cu o mare parada a portului si datinilor stramosesti, carora li s-au adaugat, cu un spor de pitoresc, carele alegorice infatisand evolutia mestesugurilor romanesti, incepand cu exploatarea si prelucrarea lemnului, a petrolului si a sarii si terminand cu industria petrochimica onesteana. Spectacolele de muzica populara, expozitia de arta populara, originalul iarmaroc romanesc cu dubla functionalitate- etnografie folclorica si comerciala- au fost punctele de mare atractie ale manifestarii, devenita una traditionala pentru Slanicul Moldovei. Trofeele acordate la Festivalul Slanicului, au facut si ele parte din inedit, acestea fiind executate de artistul ceramist Anton Ciobanu, dupa conceptia artistului plastic Constantin Doroftei. Programul Festivalului, a mai inscris la loc de cinste o expozitie tematica ,,Peisaj romanesc”, pentru care, lucrari valoroase au fost incredintate de catre Muzeul de Arta al Republicii Socialiste Romania, muzeele din Ploiesti, Campina si Iasi, iar epilogul manifestarii de la Slanic, a fost consemnat de ,,Carnavalul popular”, la care ,,caprele”, ,,ursii” si ,,mascatii” de Anul Nou, au risipit cate ceva din veselia traditionala romaneasca.

Festivalul Slanicului, ca si reprezentatiile artistice ale studentilor din taberele de iarna de la Slanic, s-au stins cu timpul, astfel de manifestari avand peste ani, doar cateva tresariri de orgoliu, printre ele numarandu-se si cea de-a treia editie a Colocviului Romanului Romanesc, care a avut loc la Slanic Moldova, in perioada 20-23 noiembrie 2001, intr-un cadru de inalta tinuta spirituala, oferit cu multa caldura de organizatori (Uniunea Scriitorilor, revista ,,Contemporanul. Ideea Europeana”- cu sprijinul SN Petrom SA). Manifestarea, o adevarata ,,scoala a romanului european”, proiectata de romancierul Nicolae Breban, i-a avut ca invitati pe cei mai importanti creatori din perioada postbelica. La editia de la Slanic Moldova, au fost prezenti nu numai prozatori, dar si jurnalisti, critici, poeti, eseisti, editori: Elena Bulai, Radu Aldulescu, Nicolae Breban, Gabriel Chifu, Nicolae Boaru, Aura Christi, Ionut Chiva, Petru Cimpoesu, Mihai Chicus. Constantin Theodor Ciobanu, Sorin Comorosan, Ion Cucu, Simona-Grazia Dima, Alexandru George, Ioan Grosan, Dan Lungu, Florin Sicoie, Nicoleta Salcudeanu, Viorel Stirbu, Eugen Uricaru, Ion Vadan, Elena Vladareanu si Henri Zalis. ,,Mai e oare nevoie de personaj in romanul contemporan? Cum poate fi definit un personaj? Care este rolul, greutatea, importanta unui personaj literar in roman? Aceste si nu putine alte intrebari s-au rostit nu o data pe parcursul Simpozioanelor, discutiile, duelurile verbale fiind extrem de vii, interesante, fara morga, intr-o atmosfera destinsa, pigmentata uneori de epic si anecdoticul <<de culise>>… Imaginile ce insotesc textele teoretice, dialogurile, speram sa transmita macar o catime din efervescenta, tensiunea si … magia, da-da! magia celor cateva zile care ne-au unit in jurul singurului Rege, - Excelenta Sa, ROMANUL. [24]  Nostalgia care m-a cuprins dupa rememorarea acelor momente, dar si o stare de neputinta, de suflet amar, generata de moartea poetului Adrian Paunescu, m-a tinut departe cateva zile de scrierea acestui volum. Am abandonat totul intr-un remember, care m-a intors in timp cu un an si ceva in urma (martie 2009), pe cand poetul Adrian Paunescu se afla la Targu Ocna, la o  manifestare de carte la care fusese invitat de Mihai Teleaga- fost membru al Cenaclului ,,Flacara”, ex-basistul trupei ,,Compania de sunet” condusa de Vali Sterian. Pe retina-mi derulatoare de tot felul de secvente, s-a ivit la un moment dat, un semn fixat pe o fotografie, pe care l-am descoperit de-abia acum si care, m-a facut sa inteleg ca moartea ii dadea tarcoale, inca de pe atunci, poetului cel suferind. In spatele mesei de la care Adrian Paunescu dadea cu generozitate autografe pe ultimele sale carti de poezie, desi nu se simtea deloc bine, era o mare usa incuiata cu un lacat atarnat intr-o grimasa perfida. Acolo, in spatele lui Adrian Paunescu, se afla ea, moartea cea hada, care incepuse deja sa inchida una cate una din usile vietilor poetului, asteptandu-l rabdatoare, sa-si reverse din launtru-i ultimele rime de bucurie, pe care, desi sfasiat de durere, ni le-a lasat si-atunci, si-acum, la-nceput de trist noiembrie. As fi vrut sa pot sa ma intorc un pic in timp ca sa-i spun, sa strig la el, sa nu mai stea cu spatele la usile definitiv inchise. Poate ca asa, vazandu-l ca-i mai atent cu viata sa, moartea l-ar mai fi ocolit o vreme. Dar el, parea indiferent, nimic nu mai conta cand oamenii il inconjurau cu dragoste, cand ii ascultau fascinati inegalabilele versuri, cand dialoga cu ei, cei pe care el, marele vulcan in permanenta eruptie, i-a iubit, cum numai el putea iubi.

Acum, s-a stins. Acum, nu vreau sa aud nimic din ce-i prin jur, mi-e mult prea frig, ma simt inert si inima ma doare. Nu pot vorbi, dar totusi scriu, pentru propria-mi eliberare.

E mult prea ostila lumea asta, e mult prea lipsita de umanitate. Ne-nfigem unii altora, cu lasitate, cutitul pe la spate. Am decazut prea mult moral si spiritual, iar echilibrul si-asa precar, ni-l pierdem deseori, umbland din colt in colt, ca omul beat de suparare.

Se stinge nefiresc si nedorit, cate un pic din starea de spirit a natiunii, atunci cand ne mor artistii si poetii, iar noi, restul de popor, suferim de multe ori in soapta, regretand profund, cand moartea nu-i mai iarta. Sunt un suflet care plange acum, si nu-i deloc o stare prefacuta. E tot ce simt fata de un om, care prin poezia lui, ne-a facut sa dialogam cu sufletul, sa ne bucuram de fiecare clipa a vietii; ne-a invatat sa nu luptam pentru cauze pierdute, ne-a demonstrat ca mai exista valori de care trebuie sa ne atasam si pe care trebuie sa le cultivam, sa le promovam, in ciuda piedicilor si constrangerilor care ni se pun si care ni se impun.

El, poetul, ne-a ingenuncheat in fata lui Dumnezeu, pentru a ne ruga Lui, sa-i faca nemuritori, ,,pe parintii care mor”. El, poetul, ne-a invatat sa nu ne lasam ,,calcati pe libertate”; el ne-a repetat mereu, ca avem ,,dreptul la intrebare”, si ca, normal e ca neamul omenesc, ,,de-a pururi sa fie interogativ”; el ne-a atras atentia ca mai sunt inca multi analfabeti, care ,,scot arma atunci cand vad cuvinte”; el ne-a facut sa intelegem ca ,,totusi exista iubire”, si ca exista ,,despartire in flori”, dar si ca poti ajunge ,,un fel  de dublu mixt, cu viata-n minus si cu plus de moarte”. Imi aduc aminte ca, atunci, la Targu Ocna, maestrul avea pe masa o carte a istoricului targocnean Corneliu Stoica, si un numar al revistei de cultura si atitudine ,,Plumb”, pe care i l-am inmanat personal si pe care, intr-una din pauzele intalnirii, l-a si parcurs la o prima vedere, cu vadit interes. A fost incantat, chiar bucuros sa constate ca se scrie si se publica poezie. Mi-a multumit si mi-a urat izbanzi depline, iar la randu-i, mi-a daruit volumul de poezii ,,Ruga pentru parinti” (a patra editie, adaugita), cu urmatoarea dedicatie, scurta, dar plina de caldura: ,,Dlui Romulus Dan Busnea, omagiu colegial, Adrian Paunescu, martie 2009”.

O carte, pe care in ziua mortii sale, am deschis-o cu sfiala, stiind ca spiritul lui se afla acolo, in cuvinte. Atunci am realizat ca de fapt, el nu a plecat dintre noi, pentru ca el este insusi Poezia, cu care vom trai vesnic in sufletele si-n gandurile noastre. De aceea, nu-i vom spune niciodata adio sau ramas bun, ci pe curand!

Nicolae Labis, poetul pastrat cu sfintenie in amintirea rudelor de la Slanic. Marturii tulburatoare despre ultimele zile din viata poetului 

Reverberatia poeziei, a poeziei profunde, a fost simtita si la Slanic, acolo unde au trait o buna bucata de timp, rudele unui alt poet de geniu, Nicolae Labis. Amintisem in paginile anterioare, de doua nume care au constituit un cuplu celebru pe scena Teatrului Popular de Comedie Slanic Moldova, vreme de peste doua decenii: Adriana si Marin Cimponeriu. Putini sunt insa, aceia care stiu ca, regretata Adriana Cimponeriu, cel mai destoinic ,,activist cultural” al statiunii, actrita de mare talent si poate cel mai bun ghid de turism care a activat in zona, a fost verisoara primara a marelui poet Nicolae Labis, poetul ,,primelor iubiri”, cel care a lasat mostenire poezia noului val, asemuit in epoca, cu cel mai mare poet al romanilor, Mihai Eminescu. Daca Labis ar fi ajuns sau nu un al doilea Eminescu, este o intrebare care inca mai persista si astzazi, dar moartea prematura a poetului de la Malini, face ca raspunsul sa pluteasca undeva, pe langa steaua lui nemuritoare. Un destin tragic, incadrat de date uluitoare prin modul cum au fost ele harazite: a trait 21 de ani si 20 de zile, s-a nascut si s-a stins din viata in aceeasi luna, decembrie (n.2-decembrie 1935, satul Poiana Marului, comuna Malini - m.22 decembrie 1956, Bucuresti- autor al volumelor de poezii ,,Primele Iubiri” si ,,Lupta cu inertia”, primul publicat in 1956, iar al doilea, postum, in 1958 ). Dupa moartea sotului sau, Adriana Cimponeriu, verisoara lui Nicolae Labis, careia acesta ii spunea si Bizu, a ramas in apartamentul de la Slanic, incercand sa-si gaseasca alinarea alaturi de mama sa, Elena Enea, matusa si nasa de botez a lui ,,Nelucu”, asa cum le placea lor sa-l alinte pe poet. Intr-un reportaj pe care l-am realizat in locuinta rudelor poetului de la Slanic in 2002 cu apreciatul gazetar si publicist bacauan Mihai Buznea, matusa lui Labis, care atunci avea varsta de 97 de ani, referindu-se la accidentul de tramvai in care poetul si-a pierdut viata, ne-a facut o marturisire care lasa in urma, un mare semn de intrebare cu privire la circumstantele mortii acestuia: ,,Unii au considerat ca a fost vorba despre un accident provocat de invidiosi sau de unii care il considerau un element devenit periculos pentru noul regim comunist, altii au considerat ca a fost un accident tragic, pur si simplu. Cine stie ce s-a intamplat cu adevarat? Fapt dovedit este ca a avrut sa ia tramvaiul spre iubita lui si cineva, probabil, l-a imbrancit, s-a prins de gratarul dintre vagoane si a cazut cu capul pe caldaram. Maduva spinarii i-a fost sectionata, la spital a mai fost constient o vreme, dar chirurgii nu l-au mai putut salva. Nelucu nu a fost numai pentru noi o mare pierdere, ci si pentru cultura romana, care a pierdut o valoare de necontestat, pentru ca el a fost un poet nascut si nu facut, un poet implinit deja la varsta la care altii abia incep sa descifreze tainele cuvantului, frumusetea poeziei. El a fost unul dintre marii poeti ai Romaniei, care a lasat posteritatii o opera bine definita, plina de trairi si ganduri profunde; el a fost fericirea noastra, rapita atat de brusc, de nemilos si de nedrept”, spunea la acea vreme, Elena Enea.

Dar iata ce afirma si regretatul poet Cezar Ivanescu, referitor la moartea suspecta a lui Labis: ,,Bazat pe numeroase marturii ale unor oameni in viata, dar in principal pe marturia Stelei Covaci, vaduva traducatorului Aurel Covaci, prietenul cel mai bun al lui Labis, demonstrez in cartea pe care am scris-o cu Stela Covaci, ca Nicolae Labis, copilul de geniu al poeziei romanesti, a fost asasinat. Ii multumesc lui Dumnezeu si-l rog sa-i miluiasca pe toti martorii adevarului”.[25] Un accident care a starnit controverse si care mentine inca actuala intrebarea: a fost un accident intamplator sau provocat?

La rugamintea mea, doamna Adriana-Bizu Cimponeriu, reusind intr-un final sa-si stapaneasca emotia care o cuprinsese, a fost de acord sa vorbeasca cu ocazia acelui reportaj despre momentele si imprejurarile dramatice ale pierderii verisorului sau iubit, Nelucu Labis. O tulburatoare marturisire, pe care o redau in premiera spre publicare, asa cum am consemnat-o la acea data,  intru vesnica amintire a poetului:

,,Octombrie tarziu, al anului 1956… Bucuresti, Piata Palatului, cu soare-apune: venind dinspre Casa Scriitorilor si indreptandu-ne spre o renumita librarie, Libraria Academiei de langa Universitate, grupul nostru mic, dar galagios, mergea chiar pe mijlocul strazii, fara a da atentie celor care treceau pe langa noi. Eram fericiti cu totii: Nelucu, tanti Neta-mama, Margareta-sora, si eu, verisoara lui. <<Primele iubiri>> iesisera de sub tipar, dar Nelucu nu mai avea nici un exemplar sa ne daruiasca, asa ca, ajunsi la librarie, a cumparat cateva volume, inca proaspete, si, pentru a face cate o dedicatie, ne-a invitat la Cofetaria Academiei, unde ne-a tratat cu amandine si savarine, apoi ne-a scris fiecaruia dedicatia dorita. Parasind cofetaria, ne-am plimbat putin pe Calea Victoriei, apoi ne-am dat intalnire la Casa Scriitorilor. Aici a fost o reuniune a prietenilor lui Nelucu, urmata de o masa cu un meniu ales de el. Aceasta a fost ultima intalnire a mamei cu poetul. A doua zi, tanti Neta a plecat spre Valeni. Seara friguroasa de noiembrie a aceluiasi an, in care am fost chemata din camin de catre varul meu. Era imbracat cu un palton cu gulerul ridicat , dar fara fular. Imi facea o invitatie care ma onora, dar careia nu-i puteam da curs (motivele erau poate subiective si acum regret): sa merg la nunta poetului Alexandru Andritoiu. L-am rugat sa nu se supere, dar sa ma astepte putin si i-am adus din camera un batic mare, de lana, verzui, pe care l-am impaturit ca un fular, i l-am pus la gat si l-am sarutat spunandu-i ca-i sta foarte bine. Si era adevarat. A plecat…

Si a revenit intr-o dimineata de sambata, de decembrie, la acelasi camin, rugandu-ma sa mergem impreuna la Teatrul de Comedie, unde ne vom intalni si cu Marga si vom asista la conferinta lui Ion Marin Sadoveanu despre teatrul antic, cu exemplificari din teatrul grec. Intalnirea fixata la orele 9.00, duminica, 9 decembrie 1956, a fost ratata. Un abces dentar m-a retinut sa merg. Ce lucru banal avea sa se petreaca a ma impiedica sa-l intalnesc pentru ultima oara, caci de aici a inceput nenorocirea!

Luni dimineata, imi imbracasem rochia de culoare neagra, pe care cu doua zile inainte o scosesem de la vopsitoria chimica. Din strada Popov, unde era caminul, trecand pe langa Ministerul Invatamantului si Culturii, api traversand strada Stirbei Voda, strabateam aleile inzapezite ale parcului Cismigiu. Ajunsa in sala de cursuri de la etajul II a Institutului, abia mi-am asezat geanta cu carti si am fost chemata de catre doamna secretraa, care cu o voce pierduta, in fata colegilor, imi spune: <<Adriana, mergi urgent la Spitalul de Urgenta, unde se afla varul tau, Nicolae Labis, in coma>>. Nu ma puteam desmetici, nu intelegeam, nu auzeam. Eram doar in rochia de culoare neagra, dintr-o stofa subtire, si am alergat spre trepte suspinand si inganand ceva de neanteles pentru cei cu care ma intalneam, unii dintre ei, respectabili profesori. Dar eu nu-i vedeam si, ajunsa in strada Schitu Magureanu, am traversat, am urmat drumul alergand pe Bulevardul 6 Martie, inganand mereu ca nu se poate, nu se poate, nu se poate! Zecile de oameni grabiti incercau sa afle ce am, dar zadarnic, fuga mea continua fara incetare, pana am ajuns la circ – vis-a vis – de Universitate, unde era statia de autobuz 320. Parca nu aveam nici un ban la mine, dar m-am urcat. Aglomeratie, lume multa, insa peste cateva minute, in autobuz am ramas doar 20-25 de persoane si toti plangeam. Mi-am dat seama in acel moment ca, aveam acelasi drum. La capatul liniei am coborat si ne-am indreptat spre poarta spitalului, care era insa prea bine pazita de o fiara cu chip uman, pe care n-am putut-o indupleca, oricate lacrimi am varsat. Am gasit totusi o solutie, revenind in bulevard si asteptand o salvare care intra in spital pe o poarta laterala. Ne-am plasat in spatele acestei ambulante si nu am mai putut fi opriti. Am patruns pe cateva trepte la parter, unde, in sala de asteptare zeci de oameni plangeau, comentau, murmurau. Nu mi-am dat seama cine m-a cunoscut, m-a strigat pe nume si mi-a spus ca pot merge sa-l vad pe Nelu, la etajul I, unde era internat. Am urcat niste scari inguste si am deschis o usa grea. In camera situata pe colt, erau trei paturi. Eu insa, am vazut doar unul singur, in care se afla ceva nedeslusit, o fetisoara de om, ochi, nas, gura, in rest bandaj acoperit de ghips ca o platosa. Ochisorii negri exprimau un zambet- repros: nu ai venit ieri, iata cum ma gasesti astazi! Au urmat apoi, printre lacrimi si sughituri, scuzele si moltivele pentru care nu ma prezentasem. Discutia s-a incheiat brusc, trebuind sa parasesc salonul. Jos in hol, rumoarea crestea, numarul celor adunati sporise, intrebarile se indreptau spre mine. Nu vedeam, nu stiam pe unde calc, nu stiu unde am gasit un scaun sa ma odihnesc. Nu am mai ajuns la cursuri. Nu stiu cine mi-a dat geanta si haina la camin. Am ramas la spital pana marti seara, cand, in urma unui telefon dat de Eugen Mandric la Suceava, trebuia sa soseasca nenea Eugen Labis, care fusese anuntat ca Nelucu si-a fracturat o mana. M-am abtinut sa comentez gestul, desi se stia ca zilele-i erau numarate. Deci, mama sa nu stia nimic si apoi a sosit nenea Eugen, inmarmurit cand si-a vazut copilul o mumie. Trebuia sa-si dea acordul pentru o operatie care ar fi trebuit sa-i reaseze vertebrele care erau distruse, iar maduva spinarii sectionata. Diagnosticul laconic era la vedere, atarnand la capatul patului, intr-un rictus al mortii iminente. Dupa operatie, a fost mutat intr-o rezerva, iar doamna Maria Banus, i-a adus un aparat de radio cu baterii (era prima oara cand vedeam asa ceva). In putinele momente in care eram doar noi, se adresa cu o voce stinsa, intebandu-ma daca nu vad ce vede el pe perete: bunica povestind amintirile din copilarie ale lui Creanga, Plaiul Batran cu parusul inalt, cu zmeura si iepurasi, sau Paraul Suha, unde mergeam deseori sa prindem peste la piatra, caci pastravul si zglavocul ne figea din momeli. Aceste imagini, pe care numai el le vedea, se perindau una dupa alta, iar el spunea: si acum stergem cu buretele si iarasi ii aparea in fata Stanisoara cu drumul serpuit, smeele pe care le faceam din dranita, hartie si pap, spectacolele prezentate la Poiana Marului. Greu de suportat, aceste momente imi aminteau de copilaria scurta pe care am petrecut-o pana la plecarea in refugiu. Plangeam pe furis, asigurandu-ma ca vad si eu aceste scene. Platosa de ghips nu-i permitea sa se miste. De mancare nici ca putea fi vorba. Cu ajutorul unui pai tragea din cand in cand lapte sau ceai dintr-un pahar pe care trebuia sa-l tin eu sau altcineva prezent in camera. Marga, sora lui, si-a cusut un palton dintr-o stofa deosebita si pentru a-I bucura sufletul, a venit imbracata cu acesta. Nu voi uita scena aceea: pentru a-l vedea putin, a rugat-o pe Marga sa se urce pe un scaun langa pat si apoi, zambind, a asigurat-o ca-i sta foarte bine, sa-l poarte sanatoasa!

Desi operatia fusese facuta, nu se vedea nicio imbunatatire a sanatatii. Eu nu stiam prea multe, dar pe holul plin de colegi, prieteni, medici, am intrebat de ce nu este transportat cu un avion la un spital din alta tara, la Viena sau Paris. Ni mi s-a raspuns. Joi, o zi grea si cu tensiune crecuta, mi-aduc bine aminte, caci l-am intrebat pe medic daca pot sa-I dau sa manance iaurt, caci dorea. Mi s-a raspuns sec: poti sa-i dai orice! Si acest raspuns venea de la medicul in care isi pusesera toti nadejdea, inclusiv eu. Era celebrul doctor Arsene. M-a intrebat ce fel de ruda sunt eu cu Nelu si mi-a spus ca ma va ruga mai tarziu sa merg cu nenea Eugen la o farmacie prin Bucuresti, de unde trebuia sa aducem un medicament necesar. Am fugit intr-o disperare, mergand cu mai multe tramvaie, si am gasit in cele din urma medicamentul cel datator de speranta. La intoarcere, insa, ni s-a spus ca nu putem intra fiindca i se aplica un tratament. Am plecat impreuna cu Marga, sora lui. Era trecut de miezul noptii, poarta caminului era incuiata, iar paznicul lipsea. Am escaladat poarta foarte inalta si am reusit sa intram in camin, ne-am odihnit putin, dar a doua zi, cand am ajuns la spital, ni s-a spus ca nu mai avem ce vedea. Cutremuratoare veste. Nelucu, MURISE. Corpul neansufletit se afla la morga. Nenorocirea se produsese. Nu mai stiam ce sa fac, dar ce puteam oare sa fac?

Mi s-a gasit urgent un rol ingrat, pe care doar eu l-as fi putut accepta: sa stau intr-o incapere cu un singur pat, impreuna cu nenea Eugen, care parca isi pierduse mintile odata cu pierderea copilului, dar si pentru momentul in care se va intalni cu tanti Neta (care fusese mintita in legatura cu accidentul suferit de Nelu). Aveam o sticla cu tuica primita pentru a-i da din cand in cand lui nenea Eugen, pentru a incerca sa-l adorm. Se apropia momentul trenului de la Falticeni. Eugen Mandric a plecat la gara, iar eu trebuia sa-l insotesc pe nenea Eugen la scriitorul Vaida. Peste cateva minute, a sosit tanti Neta, mama lui Nelucu. Tragismul acelui moment al intalnirii nu-l voi uita. Mi s-a parut ca tanti, intr-un strigat disperat, a lesinat. Spitalul nu l-am vazut de atunci, se afla la capatul liniei de tramvai. Ce a urmat, este cunoscut de toti cei care au fost la Casa Scriitorilor, unde a fost depus pe un catafalc. Suferinta era atat de mare, incat n-a disparut nici o clipa din mintea mea”.

Doamna Elena, matusa lui Labis, avea sa conchida: ,,Impotriva destinului, n-ai cum sa te impotrivesti, el nu-ti bate la usa, nu te intreaba. Vine si loveste. N-ai incotro, te impaci cu soarta. A impartit totul cu noi: bucuria si necazul, fericirea si tristetea, gloria, atata cat a fost. Datorita lui am fost invitate in sferele luminoase ale creatiei. Locuinta noastra din Slanic, a devenit un spatiu de intalnire a celor care i-au fost aproape, un loc de omagiere a poetului, de plecarea caruia ne desparte, iata, apropae o jumatate de secol”.

Aici, povestea tragicului destin al poetului Nicolae Labis se incheie, cu regretul unei disparitii total neasteptate, care i-a facut mult timp, neputinciosi pe toti cei apropiati lui.

,,Sfarsitul lui, si inca tragic, ni l-a adus in lumina doar pe el. Accept deci, formularea ca era cel mai bun, dar cel mai bun, intr-o generatie pe care multi traind si scriind, o declar foarte buna”, spunea scriitorul Mihai Gafita. Am parasit atunci locuinta rudelor lui Labis de la Slanic, cu sentimentul ca spiritul poetului este inca la fel de viu, dar si ca noi, oamenii, uitam mult prea repede si nu stim sa pretuim pe cei care se afla printre noi. Doamna Elena Enea si fiica sa, Adriana Bizu Cimponeriu, au avut permanent vie in suflete, icoana poetului de la Malini, pe care au cinstit-o asa cum se cuvine. Dar pentru ele, pierdute printre amintiri, comunitatea n-a facut mai nimic pe vremea cand au trait, iar acum, reprosurile nu mai servesc la nimic.

Mi-a ramas parca si acum intiparita in memorie, dupa emotionanta povestire, fata palida a lui Labis, imobilizat cu intreaga-i fiinta, in camasa alba de ghips, peste care avea sa cada noaptea vesnica. Poetul pasea insa, spre viata de apoi, intr-o zi insorita si avea sa ramana in stralucitoarea ei lumina. Pentru eternitate.

De la Nicolae Labis, la poezia slaniceanului Alexandru Dumitru, omul cu dubla identitate

  Printre personalitatile lumii literare care au popsit de-a lungul timpului in statiunea de la poalele Nemirei si care au lasat cuvantul scris ca amintire, s-au numarat printre altii, Costache Conachi, Veniamin Costache, Costache Negri, Nicu Gane, Ion Creanga, Wilhelm de Kotzebue, Alexandru Vlahuta, Ion Petrovici, Elena Enea si Adriana Cimponeriu- rudele poetului Nicolae Labis, cele despre care am amintit in paginile anterioare. In galeria acestor personalitati, un loc aparte il ocupa si poetul Alexandru Dumitru, slanicean prin adoptie, cel care prin poezia sa isi doreste sa schimbe un pic fata acestei lumi hidoase, sa lupte cu rautatea oamenilor, cu vitregia vremurilor, cu propriile limite, sa aduca prin sensibilitatea cuvantului scris, prinos de bunatate si frumusete sufletului. Alexandru Dumitru, autorul unui numar de sapte volume de poezie, a fost inclus in 2010, in cartea ,,1500 scriitori romani clasici si contemporani- Un dictionar

biobibliografic esential” de Boris Craciun si Daniela Craciun-Costin, aparuta la Editura ,,Portile Orientului” din Iasi. Dictionarul ilustrat insumeaza 550 de pagini, in cuprinsul caruia sunt prezentati 1.500 de autori romani clasici si contemporani, la care se adauga si cele 1.700 de imagini alb/negru si color. ,,Lucrarea si-a propus sa aduca la indemana cititorului informatii si imagini despre viata si opea scriitorilor. Sunt inclusi cu prioritate autorii clasici si contemporani studiati in scoala si in facultatile de profil, la care am adaugat un numar impresionant de alti creatori literari, incepand de acum cinci secole si pana in zilelel noastre”, au precizat editorii. ,,Poezia lui Alexandru Dumitru este un refugiu din jungla pe care a cercetat-o ani de-a randul cu Codul Penal in mana, este o poezie despre care criticul iesean Constantin Dram scrie: <<Fata de precedentele volume,

remarcam o notabila crestere valorica, demna de a-l aseza pe autorul Poemelor de Zestre, in randul poetilor cu adevarat meritorii ai momentului>>”, mentioneaza autorii in pagina dictionarului in care figureaza poetul slanicean. ,,Multumesc lui Dumnezeu care mi-a  dat harul poziei, bucuria de a trai cu intensitate fiecare clipa a vietii si puterea de a transmite prin versurile mele, iubirea pe care trebuie sa o purtam celor din jurul nostru, semenilor nostri”, a spus Alexandru Dumitru, ,,poetul cu metafora in suflet”.

 Cu ani in urma, cand aflasem de pasiunea poetului si de primele doua volume de versuri ale sale, m-am intrebat pe buna dreptate, cum se potriveste meseria de politist, pe care a si exercitat-o dealtfel, timp de 30 de ani, cu vocatia de poet care presupune in primul rand, o sensibiltate aparte, o imaginatie debordanta si multa daruire interioara, de care - sa fiu sincer, nu credeam ca poate fi in stare un om imbracat atata vreme in straie de politist. ,,Explicatia este simpla. Poezia, cea care a dat un sens vietii mele, m-a preocupat si m-a atras inca din frageda copilarie si asta, cu mult timp inainte de a ma decide in vreun fel asupra viitorului, care-mi batea cu insistenta la usa. Este adevarat ca, ani de zile am cochetat mai prin launtrul sufletului meu cu poezia si cred ca de aceea, se poate vorbi de o dubla identitate pe care am avut-o in cariera mea si anume, una de ofiter de politie, iar cealalta de poet, cea din urma, fiind si cea mai apropiata sufletului meu. Si totusi, nici una dintre cele doua nu s-au suprapus, nu s-au amestecat, ci s-au derulat oarecum paralel, ceea ce mi-a oferit o cu totul alta viziune asupra lumii inconjuratoare, asupra oamenilor in primul rand”, spunea la o serata literara, poetul. Oamenii care scriu pentru ca au nevoie sa scrie, precum Alexandru Dumitru, nu umbla in cautarile lor dupa intortocheli si constructii savante, ci asa cum fac si adevaratii creatori lirici, ei merg direct la esenta lucrurilor, la adevarurile elementare, rostite prin idei si sentimente simple: iubire, tristete, nadejde, neliniste, aspiratii catre puritate, catre frumusete, aspecte parca tot mai ignorate si mai uitate intr-o lume tot mai bolnava spiritual. Poezia sa, poate fi asemuita cu muzica, acea muzica discreta, misterioasa pe alocuri, care te invaluie nu stiu cum si nu stiu de unde, intr-un ritm lent, ca ametelile dulci-amarui provocate de un vin spumant. In poeziile sale, te regasesti oricand si destul de usor, pentru ca totul porneste de la el, dintr-un interior plin de o uimitoare simplitate, frumusete si naturalete, calitati izvorate din cautarile sale nesfarsite, dar, si din intelegerea sensurilor vietii, care capata prin versurile sale formele cele mai profunde, uneori reale, alteori cosmice. ,,Atata credinta in lumina degaja poezia lui Alexandru Dumitru – incat nu se poate ca mesajul sau sa fie acela al unui fals profet. Noi credem in el - si indraznim sa ne bucuram (inca, in taina - dar curand, pe fata si fara teama”, scria intr-o recenzie, poetul si eseistul Adrian Botez. Pentru exemplificare, iata si cateva dintre versurile sale sublime: ,,Fiorii au cadenta sangelui, /Furnica renasterea unor tensiuni/ De rugaciune si liniste./ Ma rog la Iisus cu toata / Puterea mea interioara/ Sa fie asa cum hotaraste Dumnezeu,/ Pace deschisa tuturor semenilor/ Pe care-i ascultam cu sfiala / Si-i intelegem cu inima si sufletul./Asa sa ne ajute ziua de ieri/ De azi si de maine. (Alexandru Dumitru, ,,La inviere”, volumul ,,Matricea de onoare”)

 8. Atractiile Slanicului

  Despre statiunea de la poalele Nemirei, s-a scris de-a lungul timpului cu multa

admiratie si apreciere, ca fata de un loc harazit de Dumnezeu pentru odihna si tamaduire.

„Natura l-a inzestrat cu tot ce e mai frumos, mai pitoresc, mai variat si atragator. Par’ca

Dumnezeu a voit ca aceasta localitate sa intruneasca in sine pe langa frumusetile naturii, nu numai o bogatie de isvoare de ape minerale, datatoare de sanatate si tamaduitoare a atator boale, dar si un climat dulce, ferit de curenti de aer rece, facand o statiune climaterica admirabila, neantrecuta; iar vrednicia oamenilor de bine, sa-i desavarseasca calitatile si puterile ei de actiune, daruite de natura, punandu-i-le in functiune spre folosul si binele obstesc. Slanicul e o podoaba nestemata a tarii noastre, e o perla a ei, un izvor de bogatie, de frumusete si de sanatate. Cine ar putea nesocoti aceasta apreciere justa asupra acestui nepretuit giuvaier al Moldovei?”, scria Cleopatra Tautu in cartea ,,Slanicul Moldovei. Monografie scrisa in anii 1930-1934”. Observatiile si aprecierile sunt facute de autoarea acestei importante lucrari, pe parcursul a patru ani, intr-o perioada de refacere si profunde transformari petrecute in viata statiunii. Atractia irezistibila a locurilor dainuie si astazi, iar asta o spun toti cei care o data intrati in statiune, au impresia ca au patruns intr-un taram de liniste si odihna, unde frumusetilor naturale li se adauga cele create de mana omului, de nu stiu de care sa se minuneze mai intai: muntii falnici acoperiti cu paduri la poalele carora iti taie drum printre stanci paraul de clestar, vilele de munte cu arhitectura lor traditionala si viu colorate, randuite de o parte si de alta a cursului de apa, sau tacerea codrului de brad cu miros puternic de rasina unde linistea nu-i tulburata decat de susurul vreunui izvor sau al unei caderi de apa? Parca si valea ingusta a paraului Slanic s-a largit deodata, facind o cotitura; apa se abate la dreapta, pe sub poalele muntelui, lasand in stanga un spatiu larg deschis, in forma de terase, de amfiteatru, pe care s-a dezvoltat statiunea. Exista si aici atractii turistice deosebite, precum cele cateva obiective istorice si culturale, care din pacate, nu au fost promovate si valorificate indeajuns pentru a fi redate circuitului turistic intern si mai ales international, astfel incat statiunea sa devina una dintre locatiile cautate pe hartile turistice. Iar lipsa unei solide baze de agrement care sa multumeasca orice categorie de turisti, fie ei tineri sau mai varstnici, face ca localitatea sa nu fie foarte asaltata de vizitatori, ceea ce duce implicit, la lipsa resurselor financiare necesare dezvoltarii si modernizarii statiunii. Perspectivele materializarii unor proiecte pe care autoritatile locale le-au demarat in ultima perioada, renasc insa sperantele localnicilor, dar si a turistilor ademeniti de farmecul Slanicului. Plimbarea noastra incepe prin parcul statiunii, care adaposteste printre altele, o adevarata bijuterie arhitectonica, respectiv cladirea Cazinoului, care dateaza de la 1894, monument istoric asupra caruia vom reveni. Prin intindere si asezare, prin dispozitia terenului si a felului cum a fost pus in valoare, ca si prin gustul si varietatea cu care a fost ornamentat - cu mici exceptii de incadrare in peisagistica locului - parcul, constituie o mandrie a Slanicului, fiind principalul loc de promenada si relaxare, dar in acelasi timp si un minunat loc de reflectie si desfatare spirituala, intrucat in mijlocul acestuia se afla si biserica Sfantul Ilie, ce aminteste vizitatorului ziua de 20 iulie 1801, cand a fost descoperit primul izvor de apa minerala de catre serdarul Mihalache Spiridon. Plimbarea noastra continua prin parcul statiunii, loc de recreere si odihna, care ocupa o buna parte din centrul statiunii, adica o suprafata de 12 ha si are aspectul unui amfiteatru cu trepte lungi si late. O alee larga care porneste din principala artera a orasului, il traverseaza de-a curmezisul si suie pe o treapta superioara printr-o frumoasa scara cu trepte late, grupate pe trei nivele si marginite de brazi care urca pe terasa de sus, in fata Cazinoului. Din aleea centrala se desprind din rondul de mijloc alte alei in forma de raze, care impart parcul in mai multe zone cu peluze, ronduri, flori, arbusti, brazi si frasini, care umbresc bancile raspandite in tot parcul. Intr-un cadru de gazon ca un arc de cerc, sunt scrise din flori si plante pitice, anul, luna si ziua curenta, ca si numele statiunii. Pe aleea terasa a parcului, mai pot fi intalnite si cateva exemplare de zada (Larix Decidua sup.Carpatica), numita si larice, larita, crin sau cadriu, o specie de brad cu caracter alpin, care toamna isi scutura frunzele ca niste ace lungi, pentru ca primavara sa recapete altele noi. Numita in termeni populari ,,valul” sau ,,voalul miresei”, aceasta specie, este una dintre cele mai interesante si mai rare rasinoase din tara noastra, declarata planta ocrotita. Pe alei sunt amplasate fantani arteziene si mici cascade, care dau un efect aparte peisagisticii parcului, precum si busturile unor mari personalitati ale culturii romanesti, care reamintesc vizitatorilor ca statiunea a insemnat pentru acesti inaintasi nu numai un loc de agrement sau odihna, ci si un cadru propice de intalniri si discutii politice, poetice sau artistice. In mijlocul parcului se afla celebrul Chiosc de muzica in stil ,,Art Nouveau”, unde pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, canta o fanfara dirijata de capel-maistrul Cavaler Petro Rewotty. Acesta a compus si o parte din muzica operetei „Baile de la Slanic”- considerata una dintre putinele compozitii din lume dedicate unei statiuni, pe versurile publicistului bacauan Costache Radu. Aici, la nici noua ani, marele nostru compozitor George Enescu, isi facea debutul scenic, concertand in fata unui numeros public adunat sa-l vada ca pe o minune lumeasca. Mult timp, in perioada sezonului estival, din acest chiosc au razbatut acordurile de fanfara ale cadrelor militare din Bacau, tineri absolventi ai Scolii Militare de Muzica din Bucuresti - scoala unica in tara si a doua din Europa, care au incantat auditoriul cu muzica de promenada, prelucrari folclorice, muzica clasica (arii din opere si operete) si chiar muzica usoara.

Printre edificiile construite in parcul statiunii, se afla, pe langa Biserica ,,Sf.Ilie” pe  care am prezentat-o in episodul trecut, si cladirea Cazinoului, constructie monumentala in stil baroc, cu elemente de stil vechi romanesc, ridicata in 1894 dupa planurile arhitectilor H.Rick si George Sterian din Iasi, din initiativa arhitectului N.Ghica-Budesti, pe atunci efor al Epitropiei ,,Sf. Spiridon” din Iasi. Cladirea, cu doua nivele, este prevazuta lateral cu doua turnuri zvelte si pavilioane-terasa, cu ornamente de mare rafinament, sculptate in lemn. ,,Cazinoul e cladirea, in care pulseaza mai mult viata statiunii de dimineata si pana noaptea tarziu, acesta fiind unul dintre locurile de distractie ale vizitatorilor. Aici, pe langa restaurantul cel mai bun si mai mare ce-l are Slanicul, Cazinoul are si o frumoasa sala de cinematograf in care e si un piano, are sala in care se dau concerte, serate, festivaluri, sala de biblioteca pentru lectura, cofetarie. Tot la Cazinou, sunt sali unde se joaca carti si unde sunt instalate mesele pentru jocurile de noroc: sah, table, biliard, bacara, ruleta si unde foarte multa lume venita in statiune, petrece ore intregi, unii incercandu-si norocul, altii privind numai de curiozitate. Astfel incat Cazinoul, inaltat intre cele doua sosele si alei, ce se intind bine intretinute in fata si pe la spatele lui, cu pozitia lui frumoasa, cu stilul lui plin de eleganta, cu privelistile-i admirabile ce ti le ofera, si cu distractiile ce le are vizitatorul in el, nu poate fi decat o podoaba a Slanicului si o atractie irezistibila pentru amatorii ce viziteaza statiunea, dandu-i o animatie deosebita”, relata Cleopatra Tautu in a sa carte monografica despre Slanic. Din pacate, nici acest obiectiv de maxima importanta pentru oferta turistica a statiunii, nu a fost repus in circuit, cu exceptia salii de spectacole, unde sporadic se mai desfasoara unele activitati artistice.

Unul dinte cele mai importante obiective istorice ale statiunii, ramane fara indoiala, Hotelul Racovita, cladire monumentala, care imbina in mod fericit stilul baroc cu elemente de veche arhitectura moldoveneasca, hotel care pe langa cele 100 de camere ale sale, era dotat cu instalatii de bai, sala de aer comprimat, sala de teatru, cabinet de lectura, precum si terenuri de tenis, croquet si fotbal proprii. In timpul razboiului din 1916-1918, Slanicul este transformat intr-o ruina. Inca din primele luni, s-au dat lupte inversunate in zona statiunii. Trupele austro-ungare si germane  incercau sa-si deschida drum pe linia Targu Ocna-Adjud-Marasesti, spre inima Moldovei. Pentru a pune stapanire pe statiune, ele dadeau repetate atacuri peste muntii Cerbu si Pufu, tirul artileriei distrugand unele dupa altele, frumoasele lui hoteluri si vile, printre care si hotelul Racovita, locatie aleasa drept comndament al trupelor germane in timpul retragerii. Ruinele hotelului s-au pastrat pana prin 1933, cand hotelul este refacuta si redat circuitului turistic si de tratament. Inhalatorul, cladirea legata printr-un tunel de hotel, adapostea cele mai moderne instalatii de pulverizatii pentru tratamentul cailor respiratorii, fiind si el distrus de bombardamentele inamicului. Acesta a fost refacut in intregime dupa razboi, de catre Epitropia Casei Spitalului ,,Sf. Spiridon” din Iasi, instalatiile fiind executate de catre Casa Hossle din Munchen, astfel incat la acea data, Inhalatorul era, dupa cum scria Cleopatra Tautu, ,,cea mai completa instalatie din tara si neantrecuta de nici una dintre instalatiile similare din Europa”. In cladirea hotelului, exista pana nu demult, un tablou reprezentand ruinele hotelului dupa razboiul din 1916, tablou ce facea parte din Colectia Sion de la Universitatea din Cluj Napoca. Astazi, dupa ce a trecut prin mana Petrom-ului si a unei societati de turism din Sinaia, hotelul Racovita este in asteptarea investitorilor care sa ii redea frumusetea si functionalitatea de odinioara.

O plimbare la izvoare nu poate fi decat o placuta desfatare, o completa relaxare si un puternic stimulent pentru mentinerea sau refacerea sanatatii. Drumul pana la izvoare este o adevarata incantare pentru ochi si pentru suflet. Aici, natura este de o maretie salbatica: padurea coboara pana la malurile paraului Slanic, iar stancile muntelui, pe alocuri dezgolite, inainteaza spre albia lui, intruchipand forme dintre cele mai ciudate. Uneori, ai impresia ca unele dintre ele, suspendate deasupra capului, stau gata sa se pravale dintr-o clipa in alta, atat de uimitoare le este pozitia. Umbra si racoarea care invaluie ca o perdea aleea izvoarelor, singuratatea si linistea pe care n-o tulbura decat zgomotul uneori abia perceptibil al paraului, dau celui care strabate zona, un sentiment de beatitudine, de echilibru interior. La capatul parcului, urcand cateva trepte lungi de piatra, pe malul inalt de cativa metri al Slanicului, se desfasoara un platou larg, asfaltat, incadrat vara de peluze cu gazon si flori. De aici, se infatiseaza ochiului, aleea lunga de aproape doi kilometri care serpuieste printre izvoarele care te imbie sa le savurezi licoarea. Alaturi de primul

pavilion al apelor minerale, se ridica inalta si colturoasa, stanca golasa a muntelui. Eforia Spitalelor Civile din Iasi, a fixat in anul 1922 pe aceasta stanca, o placa de marmura alba, care se vede si astazi, intru amintirea serdarului Mihalache Spiridon, ,,cel care pentru prima data a taiat cu securea codrii de nepatruns de pe valea Slanicului si a descoperit primul izvor datator de sanatate”. Era o binemeritata cinstire a celui care descoperise acea minune de izvor, in salbaticiunea padurii, izvor care s-a numit mult timp- ,,Izvorul lui Mihail” si al carui nume pana la Wilhelm de Kotzebue, in 1856, nu-l insemnase nicaieri. Istoria nu spune daca zelul serdarului s-a aprins mai mult vindecandu-si cu descoperirea sa vreo boala oarecare; cert este ca Mihalache Spiridon, fara indemnul nimanui, mai descopera intre anii 1804-1807 izvoarele nr.3, 4 si 5 si izbuti prin taierea padurii si spargerea stincilor, sa faca un fel de drum pe care oamenii sa poata merge la izvoare cel putin calare. Originea izvoarelor din valea Slanicului este legata mai intai de toate, de adancile prefaceri din trecutul geologic al acestei regiuni. Intreaga vale a Slanicului este taiata in depozite tertiare vechi. De la gura paraului si pana dincolo de statiune, gresia de Kliwa sau Tisesti (formata din  cimentarea nisipurilor de plaje marine ale marii care, in vremurile tertiare vechi, se afla in necontenita retragere), alterneaza cu sisturile disodilice, straturi subtiri, impregnate cu bogate substante organice, diverse saruri si alte elemnte precum sulful etc, in care se pastreaza urme de pesti fosili, in special schelete si solzi. Bogate in substante bituminoase, ele au provenit din maluri sapropelice de la tarmul marii, transformate apoi prin presiunea si caldura la care au fost supuse, in conditiile miscarilor din scoarta terestra. Ambele formatii apartin oligocenului, bogat in izvoare saline si feruginoase. Spre izvoarele Slanicului, intalnim o alta formatiune mai veche, reprezentand ca varsta, eocenul: gresia de Uzu sau de Tarcau, in straturi groase si dure, alcatuind mai ales masivul Sandru Mare (1.639 m). Statiunea Slanic Moldova, este asezata in intregime pe sisturi disodilice. Apele ploilor si cele provenite din topirea zapezilor, se scurg in valea Slanicului, circuland printre starturile de gresie si sisturi si aduc in disolutie o mare varietate si bogatie de saruri. Ele se imbogatesc in acelasi timp cu bioxidul de carbon care emana prin crapaturile scoartei, ca o rasuflare indepartata a mofetelor din zona lantului eruptiv al Carpatilor Rasariteni, dizolvand in mersul lor sarurile minerale aflate in roci.

Coborand dinspre hotelul Perla in stanga, cateva trepte si trecand Slanicul peste un pod, ne aflam in fata unui izvor care izbucneste din piciorul muntelui, descoperit in 1832 si cunocut sub numele de ,,Izvorul 300 de scari”, deoarece din acest punct pornesc 300 de trepte care suie pe muntele Dobru. Acest izvor, folosit pentru tratarea proceselor inflamatorii cronice ale cailor urinare si in diferite afectiuni metabolice, nu mai are astazi calitatile terapeutice care i-au adus faima si aceasta, din cauza viiturilor paraului Slanic si colmatarilor care s-au produs de-a lungul anilor. Pentru acest motiv, izvorul cu pricina, nu a mai fost omologat de  catre Inspectoratul zonal Bacau al Agentiei Nationale a Resurselor Minerale, inca din anul 2000, drept pentru care nu i s-a mai eliberat licenta de exploatare. Daca inaintam pe aleea izvoarelor, vom intalni pe partea dreapta Izvorul nr.6, descoperit in anul 1844. In apropiere, pe aceeasi alee, se afla prima mofeta a statiunii

infiintata experimental in 1976, adica o cabina de tratament cu emanatii naturale de gaze- in cea mai mare parte bioxid de carbon asociat cu azot si hidrogen si ale carei rezultate prevad extinderea acestei terapii naturale prin construirea de noi, moderne si spatioase cabine. Ceva mai departe, pe partea stanga a aleii, se afla pavilionul de distribuire a apei prin buvete. Este o constructie in stilul modern al anilor '70, cu acoperis din planuri de piatra, dispuse asimetric, intr-un original joc de linii. La o buveta au fost grupate izvoarele nr.1 si nr.8 (descoperit in 1882); izvoarele nr.1 bis (descoperit in 1874) si nr.10 au fost grupate la o a doua buveta, unde a fost captat si izvorul nr.3 (descoperit tot de serdarul Spiridon in 1804-1807). In spatele pavilionului de ape, in coasta dezgolita a muntelui la picioarele caruia se zbate intr-o curgere continua apa Slanicului, se observa tufuri calcaroase, straturi poroase de culoare galben-bruna, formate prin precipitarea carbonului de calciu din apele izvoarelor minerale, pe tulpini de plante sau muschi, ceea ce reprezinta un punct geologic de interes turistic. Din fata pavilionului, aleea face o cotitura la dreapta si trece peste un pod, apa Slanicului. Scari late, cu parapete si ornamente solide in piatra, urca in stanga, spre padure. Acolo, intr-un luminis, in locul unde a fost pavilionul de cura distrus in timpul razboiului de la 1916, este o adevarata terasa de popas si odihna pentru cei ce prefera linistea padurii si umbra racoroasa in care

predomina valea paraului, oferind o priveliste superba. Coborarea se poate face si pe partea opusa, unde exista scari asemanatoare celor de acces in acest luminis.

Pe vremuri, muzica militara canta in zona izvoarelor, dis de dimineata, la ora cand multimea de pacienti isi faceau cura de ape minerale, unii plimbandu-se prin fata salonului de cura, altii luand drumul spre padure si band cate un pic din apa tamaduitoare. ,,Pe fetele tuturor citesti placerea momentelor pline de speranta insanatosirii, a inviorarii fortelor, a dorului de a se folosi cat mai mult de tot ce e frumos si bun: izvor, aer, frumuseti ale naturii”, scria Cleopatra Tautu in amintirile sale de prin anii '30, cuprinse in cartea ,,Monografia Slanicului”.

In plimbarea noastra pe aleea izvoarelor, ajungem intr-un punct in care valea paraului se

ingusteaza. „Stancile cele fioroase”, cum le numea povestitorul Nicu Gane, care stateau atarnate deasupra capetelor calatorilor, par gata sa se pravale din inaltimi. In aceste enorme blocuri colturoase pe care vegetatia nu le-a putut imbraca si care iau forme dintre cele mai curioase, poate fi usor recunoscuta, in starturi dispuse neregulat si incalecate unele peste altele, gresia de Kliwa. Punctele fosilifere reprezinta o atractie turistica ce amintesc de structura geologica a statiunii. Chiar daca izvoarele minerale- principala bogatie a Slanicului, nu au intrat inca in astepatul proces de reabilitare, recaptare si modernizare, ele au fost de curand incluse intr-o arie de protectie hidrologica si sanitara speciala. Aceasta masura a fost determinata de o serie de factori precum cei naturali, respectiv inundatiile si procesele de alunecare si eroziune, cei economici diversi, dar si turismul, care au participat la degradarea si poluarea mediului inconjurator. Pentru protejarea zonei, autoritatile locale au elaborat si mediatizat un program concret de masuri, care interzice printre altele: modificarea conditiilor naturale de zacamant, executarea de lucrari geologice de exploatare fara avizarea Agentiei Nationale pentru

Resurse Minerale (ANRM), executarea de lucrari care pot afecta calitatile de factori naturali terapeutici, extractia apelor minerale la nivele superioare debitelor omologate, amplasarea unor obiective in zona cu risc de poluare, precum si altele. Zona de protectie, cuprinde izvoarele 1, 1 bis, 3, 5, 6, 8, 10, 14, 15, precum si sondele 2 si 3. Izvorul 300 de scari nu a mai fost inclus in acest perimetru, deoarece nu mai este omolgat de ANRM. In strategia locala de dezvoltare durabila a statiunii pentru perioada 2007-2013, una dintre prioritati o constituie renovarea completa si modernizarea instalatiilor de distribuire a apelor minerale.

O frumoasa descriere a izvoarelor minerale a fost publicata in ziarul ,,Universul” din august 1930, de catre ziaristul iesean M.Miereanu:  ,,Izvor generos, mantuitor, bine

cuvantat de chinurile unei boale crude, nemiloase, neanduratoare. Cata speranta nu imparte el, cu marinimia larga a unui sfant iubitor de oameni, alinator si tamaduitor de dureri! In alte vremuri, se faceau pelerinagii la izvoare de acestea daruitoare de viata regeneratoare, astazi stiinta si-a pus stapanire asupra lor, le-a analizat, le-a masurat si le-a marginit puterea; alta data, faceai din maini cupa de baut si sorbeai cristalul izvorului cu lacomia omului dornic de viata, gandindu-te la puterea nemarginita, eterna si neanteleasa a lui Dumnezeu. Azi, beai din <<izvorul tamaduirii>> in pahare de toate formele, de toate culorile si de toate marimile, gandindu-te sa nu depasesti prescriptiile severe ale medicului. Alta data, n'auzeai in preajma-ti decat murmurul Slanicului, sopotul dulce si clar al izvorului, sunetul plin, larg, misterios al buciumului in departarile muntilor. Azi, fanfara se lupta sa invinga vuietul paraului prin acordurile aspre ale unei partitiuni wagneriene. Totusi, daca civilizatia a rapit farmecul credintii poetice si mistice de alta data, a lasat insa o trasatura caracteristica tuturor timpurilor - si poate si mai accentuata astazi - nicaieri mai bine decat aici, nu se releveaza fratia, umanitatea. Oamenii sunt frati si solidari in durere: saracul iti intinde paharul la izvor alaturea cu cel bogat, streinul alaturea cu Romanul si'n ochii amandorura scantee dorinta suprema de viata, mila si compatimire pentru suferintele altuia, speranta unor zile mai bune, mai multumitoare, mai fericite”.

Sunt si alte locuri minunate ce merita cu prisosinta a fi vazute aici, la Slanic, dar va las dumneavoastra, dragi cititori, bucuria de a le descoperi. Si poate ca, eu, sau oricare altul, va continua povestea acestui colt de rai lasat in grija noastra, de bunul Dumnezeu.

Glosar



[1] Alexandru Vlahuta -  ,,Romania pitoreasca”, 1901, pag.214

[2] Dr.Romulus Busnea - ,,Un climat cu valente curative inegalabile”- Comunicare stiintifica, Slanic Moldova, 20 sept. 1978

[3] Yolanda Nicoara, dr.Romulus Busnea - ,,Mic indreptar turistic- Slanic Moldova”, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1981

[4] ,,Baile si apele minerale”- Revista de hidrologie nr.1 si 2 bis din anul 1922

[5] Dr. Dorel Raape -  ,,Slanic Moldova- Un dar al izvoarelor minerale”- revista ,,Noul Curier de Slanic Moldova”, Anul I, nr.1, 17 septembrie 2001- Saptamanal de informatie, educatie, cultura si sanatate   

[6] Daniela Carlea Sontica - ,,Moartea la Iasi- Spiridonia, cel mai mare spital din Moldova purtand numele de Sfantul Spiridon, s-a nascut in urma unei epidemii de ciuma”- articol publicat in ,,Jurnalul National”- 2006

[7] Wilhelm de Kotzebue (scriitor si publicist german, consul al Rusiei la Iasi si Bucuresti) - ,,Din Moldova. Descrieri si schite”- traducere din limba germana, Bucuresti, 1884, VII + 187, pag. 82-83

[8] Cleopatra Tautu - ,,Slanicul Moldovei-Monografie scrisa in anii 1930-1934”, Tipografia ziarului ,,Universul”, str. Brezoianu nr. 23-25, Bucuresti     

[9] Dana Fodor Mateescu – Fragment din reportajul  ,,Operatiunea <<Demolatorul>>. Casele istorice, cumparate pentru terenuri de bloc”, publicat in ziarul ,,Puterea” din 16.05.2010  

[10] George Baronzi (1828-1896) – ziarist, poet, prozator si  traducator, autor  a peste 45 de volume, printre care si celebra trilogie ,,Misterele Bucurestilor” (1862-1864), considerat si unul dintre pionerii romanului romanesc.

[11] Vasile Pascu - ,,Istoria moderna a romanilor (1821-1918), Bucuresti, 1996, pag.229

[12] Nicolae Grebenea - ,,Amintiri din intuneric”-editia a III-a, Editura Scara, Nucuresti, 2005

[13] Prof.univ.dr. Ottmar Trasca- ,,23 August1944. Sfarsitul <<camaraderiei de arme romano-germana>>

[14] Ibidem, p.223-224

[15]  Fragment din declaratia gen. Aurel Aldea publicata in revista national-istorica online ,,Foaie nationala”

[16] Citat preluat din ,,22”- Revista Grupului Pentru Dialog Social, primul saptamanal independent postdecembrist

[17] Mihail Albisteanu- ,,Altfel despre 23 august”, revista ,,Rost”, nr.18, august 2004

[18] Manea Mihai; Teodorescu Bogdan-  ,,Istoria romanilor. De la 1821 la 1989. Manual pentru clasa a XII-a”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1996

[19] Fragment dintr-un interviu aparut in articolul ,,Eforturi sustinute pentru ca pacientii si turistii sa se simta cat mai bine”, publicat in ziarul ,,Steagul rosu”, joi 2 august, 1973

[20] Ancheta realizata de D.Vlasceanu, articolul ,,La Slanic Moldova ar fi necesara o cura… de control obstesc” publicat  in ziarul ,,Steagul rosu”, 19.04.1970

[21] Viorel Saavin- ,,Subiectiv, despre acesti oameni”, articol publicat in ,,Curierul Slanicului”, editie speciala a ziarului ,,Steagul Rosu”, Bacau, septembrie 1976

[22] Ioan Enache- ,,Viorel Savin – 60, biobibliografie, Editura Studion, Bacau, 2001

[23] Tudor Calin Zarojanu-  ,,Varsta de aur a artei studentesti”, Ziarul Financiar, 11.10.2002

[24] Revista Contemporanul- Ideea Europeana, 3-10 ianuarie 2002, pag.3- ,,Colocviul romanului romanesc, editia a III-a, Slanic Moldova, noiembrie 2001”

[25] Cezar Ivanescu, Stela Covaci - ,,Timpul asasinilor- Documente si marturii despre viata, moartea si transfigurarea lui Nicolae Labis”, Editura Libra, Bucuresti, 1997.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Pe urmele lui Emil Racovita - descoperirea misterelor din pesteri
Definirea ecoturismului
Povestea unui colt de rai - slanic moldova
Ecoturismul si valorificarea durabila a resurselor turistice
PROGRAMA ANALITICA POLITICI MACROECONOMICE IN TURISMUL INTERNATIONAL
DIVERSITATEA FORMELOR DE TURISM
PERSPECTIVELE DEZVOLTARII AGROTURISMULUI IN ROMANIA
ORGANIZAREA SI DESFASURAREA UNEI EXCURSII TIP IN TURISMUL INTERNATIONAL


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu