Fotografia
si arta cinematografica
In sec. XX, au aparut aparate de
fotografiat, calculatoare si programe de grafica, toate la
preturi accesibile. In felul acesta, foarte multi oameni si-au
schimbat statutul, pe langa receptori de mesaje vizuale au devenit si
imitatori de asemenea mesaje. Putem spune ca ne aflam in fata
unui fenomen de masa ce va determina, probabil, mutatii importante
atat la nivelul diferitelor limbaje imagistice, cat si prezenta lor
in plan social. Tot un rol negativ l-a jucat si studierea cu predilectie
a imaginilor artistice. A fost vazuta doar opera,
constructia finala, si mai putin componentele prin care
fiinta. Tehnologii si limbaje specifice, precum fotografia sau
filmul au fost privite indeosebi ca arta fotografica sau ca arta
cinematografica, ignorandu-se celelalte aplicatii ale lor. Putem
considera din aceasta perspectiva ca filmul chiar si cel
mai urat, prost sau banal este intotdeauna opera de arta prin
statutul sau social, chiar daca nu este si un obiect estetic. Michel
Dufrenne afirma ca obiectele estetice (precum marea, padurea sau un
ogar) nu sunt obiecte de arta, dupa cum multe opere de arta (de
calitate indoielnica) nu sunt obiecte estetice. Pornind de aici, unii
autori considera ca filmul este opera de arta prin intentia
sa, destinat sa placa, "lipsit de utilitate practica
imediata" si prin felul in care este consumat: spectatorii
apreciaza un film sau altul drept "reusit" sau "nereusit",
"original" sau "banal" etc. Cinema-ul este o arta deoarece el
functioneaza socialmente astfel, chiar daca, in cultura
noastra, nu se bucura de aceeasi recunoastere si
legitimitate ca artele frumoase traditionale. Aceasta pozitie
exprima foarte bine un punct de vedere destul de raspandit, dar care
ignora un fapt devenit astazi evident: exista numeroase filme ce
nu isi propun sa fie nici opere de arta, nici obiecte estetice,
ci sa transmita, in chip mai mult sau mai putin riguros, o
informatie de natura stiintifica, tehnica, de
interes general etc. Cu alte cuvinte, nu isi propun sa placa, ci
sa fie utile. In aceasta din urma situatie, filmul este un
mesaj, un "text" in care elementele artistice nu au decat un rol secundar.
Asa cum limbajul verbal este, sa zicem, folosit la redactarea
poemelor, dar si a tratatelor stiintifice, tot asa si
filmul nu are nimic artistic prin el insusi, aceasta calitate
fiindu-i data doar de un anumit mod de utilizare a limbajului
cinematografic. Iata doua exemple: "sexualitate, animalitate,
cunoastere, viciu, inactivitate, blasfemie, libertinaj, acesti
compozanti istorici ai imaginii dementialitatii
formeaza astfel complexe semnificante dupa un fel de sintaxa
care variaza odata cu epocile" - s.m.;
in al doilea exemplu, termenul de "imagine" desemneaza doua
reconstructii teoretice ale fizicii moderne. Unele experiente ne
furnizeaza o anumita imagine a <obiectului> microscopic
avut in vedere, iar altele ne dau o imagine a lui cu totul
diferita. De pilda, conditii experimentale specifice ne
determina sa descriem atomul ca pe un mic sistem planetar, cu un
nucleu in centru si cu electroni de forma corpusculara gravitand
in jurul lui, iar altele ne pun in situatia de a ni-l reprezenta ca fiind
alcatuit dintr-un nucleu inconjurat de electroni care iau forma unor unde
statice. Aceste imagini, ale electronului se exclud reciproc.
.com