Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » familie » asistenta sociala
Asistenta sociala a persoanelor delincvente

Asistenta sociala a persoanelor delincvente



Asistenta sociala a persoanelor delincvente

Asistenta sociala-  definitie

        „un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificultate care, datorita unor motive de natura economica, socio-culturala, biologica sau psihologica nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod normal, decent de viata. Obiectivul interventiei asistentei sociale este de a sprijini pe cei aflati in dificultate sa obtina conditiile necesare unei vieti decente, ajutandu-i sa-si dezvolte propriile capacitati si competente pentru o functionare sociala corespunzatoare ”(Zamfir, 1995, p. 100),


Conceptul de devianta

        Contractul social – JJ Rousseau (1950)

        Norma sociala

        Devianta este “orice conduita si orice act social care sunt diferite de comportamentele si actiunile generale ale membrilor unei societati si care risca, prin aceasta diferenta, sa provoace reactii ostile sau sanctiuni din partea colectivitatii” (Radulescu, 1999, p. 4)

        Element esential – diferenta

        “Comportament care violeaza asteptarile institutionalizate (legitime)” (Cohen, apud. Merton, 1959, p.461).

        Diversitate eterogena de violari sau transgresiuni ale normelor sau ale “normalului”.

        O alta caracteristica – dincolo de limitele tolerantei (cercul limitelor normative-prescrise/permise).

Exemple

        Infractiunile,

        Sinuciderea,

        Toxicomania,

        Aberatiile sexuale,

        Devianta religioasa,

        Devianta politica,

        Handicapul etc.

Criminalitate, delincventa, infractionalitate

- ansamblul formelor de devianta sociala ce presupun un grad sporit de gravitate sociala si care afecteaza si incalca principalele valori si relatii sociale protejate prin legea penala  - Banciu, 2005.

-        Criminaliatatea reprezinta o devianta cu caracter penal

-        “Infractiunea este fapta ce prezinta pericol social, savartita cu vinovatie si prevazuta de legea penala” Codul penal al Romaniei (art. 17)

Diferenta intre crime si delicte,intre infractiuni si contraventii

Elemente de criminologie

Tipuri de teorii 1. Sociologice

             2.Psihologice

Selectia teoriilor  : Dupa criteriul relevantei si aplicabilitatii in asistenta sociala a delincventilor

Principalele teorii sociologice

1. Teoriile anomiei

2. Teoriile comportamentului delincvent la produs al invatarii.

3. Teoriile culturaliste

4. Teoriile reactiei sociale

5. Teoriile controlului social

1. Teoriile anomiei      Durkheim (1893) intelegea prin anomie situatia in care nu mai exista mecanismele sociale de reglare a sistemului de aspiratii.

 In opinia sa, o societate perfecta este cea care prescrie clar indivizilor, in functie de statusul lor social, la ce pot aspira in mod legitim

Merton (1938) propunea o noua acceptiune asupra conceptului de anomie, intelegandu-se prin acesta inexistenta mijloacelor legitime de atingere a scopurilor sociale stabilite.

-        Bunuri rare fara mijloace de achizitionare = delincventa

-        Discrepanta dintre scopuri sociale si mijloace dezvolta cinci modalitati personale prin care indivizii isi adapteaza comportamentul – modele de adaptare

Merton – modele de adaptare

n     Conformistul – cel care accepta standardul de succes dar si mijloacele legitime. Aceasta nu inseamna ca intotdeauna si realizeaza aceste obiective, dar “lupta ” sa este in cadrul sistemului. Conformismul reprezinta garantia continuitatii si stabilitatii societatii. EXEMPLE ?

n     Inovatorul – cel care accepta standardele sociale, dar gaseste alternative ( de obicei, ilegitime ) cu privire la mijloace. Un astfel de caz este furtul. In acest caz, individul a internalizat scopurile, dar nu si mijloacele legitime de atingere a acestora. Asa cum remarca Merton, in cazul in care canalele sociale spre succes sunt blocate sau prea inguste, indivizilor ambitiosi nu le raman decat caile aternative. Astfel, una din virtutile americane – ambitia – determina si unul dintre viciile americane – devianta.

n     Ritualistul – este tipul birocratului care “uita ” scopurile sociale, dar este atent la mijloace. Este un model care are sanse mici de succes social. Ritualistul este considerat totusi deviant deoarece refuza standardele de succes prescrise de societate. De vreme de statusul social al individului este determinat de realizarile si succesele sale, iar ritualistul nu se indreapta spre acestea, este de asteptat ca ritualistul sa nu se afle printre indivizii de succes. El este cel care prefera securitatea si rutina in dauna riscurilor si pericolelor presupuse de libera initiativa. Presiunea asupra acestora este exercitata in sensul conformarii la mijloace, de vreme ce succesul este un obiectiv greu de atins.

n     Evazionistul – este cel care respinge atat scopurile , cat si mijloacele. Exemplele tipice de conduita evazionista sunt alcoolismul, vagabondajul si consumul de droguri. Desi, aparent fac parte din societate, acesti indivizi sunt membri ai societatii in mod fictiv, ei neparticipand nici la atingerea scopurilor, nici la realizarea mijloacelor institutionale. Merton vorbeste despre defetism, chietism (pasivitatea ca ideal in viata) si resemnare (asumarea sortii) ca fiind principalele mecanisme de retragere. Evazionistii, desi sunt cei mai putin numerosi, sunt cei mai vanati de catre societate deoarece nici o societate nu admite sa-i fie respinse atat scopurile, cat si mijloacele institutionalizate.

n     Razvratitul – este cel care propune inlocuirea scopurilor si mijoacelor legitime cu altele noi, promovand, prin urmare, o societate noua. Spre deosebire de resemnare, care semnifica o anumita stare de pasivitate, razvratitul se evidentiaza si printr-o atitudine activa in denuntarea socitatii actuale. De cele mai multeori, spune Merton, revolutionarii fac parte din clasele favorizate si catalizeaza sentimetele de ura si revolta ale unor grupuri din societate.

2. Teoriile comportamentului delincvent la produs al invatarii.

-        Aceste teorii sustin ca toate comportamentele – dezirabile sau indezirabile – sunt invatate in cadrul intercatiunilor sociale de zi cu zi.

-        Tehnici, atitudini, valori

-        Teoria invatarii sociale a lui Bandura (1969) care a observat ca invatarea umana se produce nu numai ca urmare a reflexului conditionat sau a conditionarii operante, ci si ca urmare a observatiei. Comportamentul uman se invata si observand acel comportament la alti oameni, precum si consecintele acestuia. In concluzie, pentru a invata nu este nevoie doar de experinta proprie, directa, ci se poate invata si observand pe altii.

II. Tarde (1924) – teoria imitatiei – care considera comportamentul uman ca fiind rezultatul imitatiei. Imitatia se propaga conform cu doua legi pe care le-a enuntat autorul. Prima lege arata ca imitatia se produce in functie de cat de strans este contactul dintre oameni. Asa se explica de ce la oras imitatia este foarte frecventa, fiind aproape ca o moda. A doua regula a imitatiei este ca aceasta se produce de la  superor la inferior. Primul care are un anumit comportament este conducatorul, dupa care cei inferiori imita.

Sutherland      Teoria asociatiilor diferentiale.

Principiul de baza al acestei teorii se bazeaza pe faptul ca oamenii vin in contact cu definitii favorabile incalcarii legii si cu definitii nefavorabile incalcarii legii. Raportul dintre cele doua tipuri de definitii configureaza comportamentul uman.

 In dezvoltarea teoriei sale, Sutherland avanseaza noua principii importante :

  1. comportamentul infractional este invatat,
  2. comportamentul infractional este invatat prin interactiunea cu ceilalti prin procesul de comunicare,
  3. partile cele mai importante ale comportamentului infractional se invata in mediul intim al persoanei (familie, priteni),
  4. atunci cad se invata comportamentul infractional, se invata si : tehnicile de comitere, directia motivelor impulsurilor, rationalizarile si atitudinile ce stau la baza acelui comportament,
  5. comportamentul infractional poate sa ia nastere si ca urmare a definirii legii ca fiind ceva ce poate fi incalcat,
  6. un individ devine infractor deoarece a fost expus unui exces de definitii favorabile incalcarii legii,
  7. asociatiile diferentiale pot diferi ca frecventa, durata, prioritate si intensitate,
  8. procesul invatarii comportamentului infractional respecta aceleasi mecanisme ca si in cazul comportamentului conventional,
  9. nevoile si valorile care stau la baza comportamentului infractional pot fi uneori aceleasi ca cele ale comportamentului conventional.

3. Teoriile culturaliste

n     teorii care explica comportamentul infractional ca dezvoltandu-se in special in randul clasei de jos ca raspuns la anumite probleme pe care nu le experimenteaza clasa dominanta

n     ofera o explicatie a modului in care grupuri de oameni isi creaza propriile valori care reflecta circumstantele acestora si, in acelasi timp, le influenteaza propriile comportamente

Cloward si Ohlin (1960)

n     Teoria oportunitatilor diferentiale.

n     Ideea principala a acestei teorii este ca tinerii din clasa muncitoare aleg in general conduite ilegitime de ajustare in functie de sistemul de oportunitati al acelei comunitati.

n     Ca si in cazul activitatilor conventionale, oportunitatile ilegitime nu sunt distribuite unifort sau echitabil. Nu este suficient sa vrei sa faci parte dintr-un grup de spargatori de locuinte.

n     Aceste oportunitati apar in functie de vecinatatea, de prietenii pe care individul ii are in preajma.

n     Autorii mai sus amintiti subliniaza ca, uneori, chiar si oportunitatile ilegitime sunt limitate.

n     Comunitatile sau vecinatatea creaza diverse subculturi, pe care Cloward si Ohlin le imparte in trei categorii:

n     criminale,

n     de conflict si

n     evazioniste.

            Subcultura criminala apare acolo unde exista o stabilitate si unde oportunitatile ilegitime sunt disponibile. In astfel de subculturi furtul si talharia sunt mijloace obisnuite de atingere a scopurilor de bunastare.

                        Acolo unde nu exista o stabilitate, ci o continua mobilitate a populatiei sau migratie, se instaleaza subcultura conflictuala care neaga atat scopurile, cat si sursele de acces la statut. Aici se intalnesc mai multe culturi si conduite aflate in competitie spre ….nicaieri.

                        Subculturile evazioniste sunt privite de autori ca fiind atinse de un dublu esec: pe de o parte nu reusesc in plan social nici utilizand oportunitatile ilegitime iar, pe de alta parte, nu accepta scopurile sociale si mijloacele legitime, ci pur si simplu abandoneaza …. evadeaza. Aceste subculturi au uneori scopuri revolutionare, de schimbare a societatii.

n     Albert Cohen ( 1955 )       Teoria reactiei clasei de jos

n     Considera ca delincventa ( in special, cea juvenila ) este o reactie a clasei de jos la valorile clasei de mijloc.

n     Teoria porneste de la constatarea faptului ca cele mai multe infractiuni comise nu au o finalitate economica. Vandalismul, huliganismul etc. nu aduc beneficii economice delincventilor. Prin urmare, Cohen considera ca singura explicatie a acestor acte consta in deprivarea de status. Subcultura delincventa a celor din clasa de jos este o reactie de rezistenta la sistemul de valori ale clasei de mijloc, dominante in societate si care, involuntar, ii discrimineaza si ii trateaza cu superioritate.

n     Exemplu de agent de discriminare

Miller (1958)     delincventa si, in special, delincventa juvenia nu isi are originea in conflictul dintre sistemul de valori al clasei de jos si cel al clasei de mijloc. Clasa de jos are propriile sale norme si valori dezvoltate mai cu seama datorita locuirii in zone sau vecinatati aglomerate.

n     Miller identifica sase valori specifice barbatilor din clasa de jos care predispun la delincventa: cautarea de probleme (implicarea in batai de strada, consumul de alcool etc.), barbatia (atitudine macho, negarea sentimentelor si afisarea puterii fizice), istetimea (preocuparea de a pacali pe cei din jur), cautarea de senzatii tari (jocuri periculoase, consumul de droguri etc.), noroc sau soarta si autonomie (dorinta de libertate absoluta).

Park (1952)      realiza o comparatie intre sistemul organic – biologic si cel social.

n     Park este si initiatorul teoriei “lupta pentru centru”, adica a luptei pentru aria de rezidenta din interiorul orasului. Cei care aveau succes social ocupau de obicei zonele de centru, de vreme ce cei mai saraci isi stabileau domiciliul la periferie.

n     Intr-o analiza a orasului Chicago apareau astfel 5 cercuri concentrice, reprezentand 5 zone de rezidenta.

n     Cea mai vulnerabila din punctul de vedere al infractionalitatii era considerata zona a II a deoarece aceasta zona se afla in centrul procesului de migratie, aici ciocnindu-se mai multe modele culturale.

Shaw si McKay

n     Teoria dezorganizarii sociale

n     infractionalitatea se afla in coreletie cu dezorganizarea sociala si cu un mediu social patologic.

n     In studiile lor, Shaw si McKay realizau harti ale infractionalitatii, in special, ale delincventei juvenile.

n     Coroborand observatiile lor cu cele ale lui Park, ei au ajuns la concluzia ca zonele unde se intalnesc populatii apatinand unor etnii si culturi diferite predispun la infractiune.

Matza si Sykes ( 1964 )

n     Intr-o societate pluralista cum este cea din SUA exista mai multe modele culturale si mai multe sisteme de valori. Societatea conventionala incearca sa controleze exprimarea acestor valori. Daca sunt conforme cu cele ale majoritatii, valorile pot fi exprimate in spatiul public. Valorile particulare, specifice unei culturi, pot fi exprimate insa in spatii private si numai in anumite imprejurari. Sub motivul moralitatii, societatea catalogheza ca fiind subterane o serie de valori si activitati cum ar fi consumul de alcool, anumite practici sexuale etc. care pot fi practicate doar in imprejurari intime. Delincventii sunt cei care nu recunosc aceste activitati ca fiind subterane si le practica in contexte oficiale ( teoria valorilor subterane ).

n     Aceiasi autori au studiat si rationalizarile pe care si le elaboreaza infractorii pentru comportamentul lor. Aceste rationalizari ( scuze ) au fost grupate in 5 categorii de tehnici de neutralizare:

n     Negarea responsabilitatii – “nu am putut altfel !”,

n     Negarea pagubelor – „nu am luat mare lucru …

n     Negarea victimei – “si el, probabil, a furat de la altcineva”.

n     Condamnarea acuzatorilor – “ si tu ai fi procedat la fel!”.

n     Apel la o etica superioara – infractiunea era necesara. “Nu puteam sa-l abandonez acolo singur cu cinci pe el”.

4. Teoriile reactiei sociale

n     scoala interactionismului simbolic care se „revolta” impotriva teoriilor pozitiviste ce au o viziune statica asupra societatii.

n     In opinia reprezentantilor interactionismului simbolic (Cooley, Mead, Cressey etc.), nu exista o societate obiectiva, ci oamenii creaza societatea prin interactiune. In aceasta interactiune, oamenii vin cu propriile perceptii, semnificatii si simboluri. Acestea din urma sunt semne carora oamenii le ataseaza intelesuri diferite si la care raspund in mod personal.

n     Chiar si perceptia de sine este determinata in interactiunea cu ceilalti. Mead vorbeste chiar despre sine ca fiind o constructie sociala. Din reactiile celor din jur noi putem sa ne formam propria imagine despre sine.

Becker (1963)    Teoria etichetarii

Principalele trasaturi ale teoriei etichetarii pot fi sintetizate astfel:

n     Nici un act nu este criminal per se.

n     Definitiile actului infractional sunt oferite de catre clasa aflata la putere.

n     Un individ  devine infractor nu comitand un anumit act, ci dupa ce este definit astfel de catre autoritati.

n     Momentul identificarii faptuitorului unui anume act este inceputul procesului de etichetare.

n     Decizia autoritatilor judecatoresti este determinata de varsta, clasa socio-economica si rasa celui adus in fata instantei.

n     Sistemul judecatoresc se bazeaza doar pe presupunerea liberului arbitru si nu recunoaste determinismul social.

n     Procesul de etichetare poate conduce la identificarea individului cu imaginea devianta sau cu o anumita subcultura.

Edwin Lemert ( 1967 )    introduce in teoria eticetarii doua noi concepte: devianta primara si devianta secundara.

-        Devianta primara se refera la actul deviant initial, de vreme ce devianta secundara se refera la reorganizarea experientei individului ca urmare a faptului ca a fost identificat si etichetat ca fiind infractor.

-        Odata stigma atribuita, individului ii va fi aproape imposibil sa se elibereze de aceasta eticheta si isi va asuma acest rol deviant.

Procesul de etichetare poate fi ilustrat dupa cum urmeaza:

  1. Situatia initiala – perceptia individului: sunt ca toti ceilalti.
  2. Dupa aplicarea etichetei – perceptia individului: De ce ma trateaza asa ?
  3. Raspunsul individului la eticheta – perceptia individului: Nu par sa fiu ca ceilalti, poate sunt altfel.
  4. Reactia poate fi:

Conformism si anularea       etichetei

Incapabil sa neutralizeze eticheta si debut in cariera infractionala.

dupa Moore (1991).

Georg Simmel (1908)

n     Teoria conflictului.

n     Se poate face o distinctie intre modelul consensual (care considera legea ca un acord al majoritatii) si cel conflictual (care subliniaza conflictul care exista intre diverse grupuri si intre grupul dominant si celelalte in procesul de elaborare a sistemului de legi ).

5. Teoriile controlului social

n     Aceste abordari studiaza in principal modul in care societatea obtine conformitatea membrilor sai sau produce devianta. Manierele in care societatea obtine conformitatea sunt corelate cu procesul de invatare sociala si cel de socializare.

Reckless (1961)

n     Indivizii au o serie de cenzuri sociale (factori inhibitori), care ii sprijina sa reziste la presiunea de a comite infractiuni.

n     Elementele esentiale ale teoriei lui Reckless sunt:

Presiunea de a comite infractiuni se concretizeaza prin:

        Presiuni exterioare – saracie, conditii de locuire improprii, marginalizare etc.

        Elemente de atractie spre o cariera infractionala – apartenenta la o subcultura devianta, anturajul, influentele mass-mediei etc.

        Presiuni interne – trasaturi de personalitate, un anumit profil psihologic, unele conflicte interioare, complexe de inferioritate, un anumit stil cognitiv etc.

Obstacole in calea comportamentului infractional.

        Obstacole interne – o buna internalizare a valorilor conventionale, caracteristici de personalitate care conduc la rezistanta la presiune, respect de sine, rezistenta la frustrare etc.

        Obstacole externe – o familie suportiva, o retea de solidaritate dezvoltata, o situatie materiala decenta etc.

Potrivit autorului, o persoana devine delincventa daca factorii predispozanti la infractiune depasesc factorii de rezistenta ( obstacolele ).

Travis Hirschi (1969)

n     teoria atasamentului social,

n     sustine ca delincventa apare cand relatiile de atasament ale individului fata de societate sunt slabite sau intrerupte ceea ce conduce la reducerea conformitatii. In general, indivizii aleg conformitatea pentru a nu distruge relatiile lor ( lose face ) cu familia, prietenii, vecinii, locul de munca, scoala etc.

n     Aceasta relatie de atasament se fundamenteaza pe patru elemente: atasament, angajament, implicare si credinte.

  1. Atasamentul se refera la calitatea relatiilor cu familia, grupul de prieteni si cu institutiile semnificative ca scoala, biserica etc. Un slab atasament fata de parinti si familie poate conduce la o dezvoltare neadaptata a personalitatii.
  2. Angajamentul presupune gradul in care individul manifesta interes fata de sistemul social si economic. Daca individul are de pierdut mult (statut, loc de munca etc.) atunci probabilitatea de a deveni delincvent este mica. Acesta este motivul pentru care adultii sunt mai „angajati” decat copiii.
  3. Implicarea se refera la participarea individului la activitati sociale sau recreationale legitime ceea ce diminueaza volumul de timp ce ar putea fi utilizat in scopuri ilegitime.
  4. Convingerile se refera la atasamentul individului  fata de valorile si normele conventionale.

Principalele teorii psihologice

. Capacitatile intelectuale

b. Structura personalitatii

c. Dezvoltarea personalitatii

d. Studii recente asupra carierei infractionale

a. Capacitatea intelectuala

n     Goddard (1912) a intuit ca comportamentul este o consecinta a nivelului de inteligenta si ca o inteligenta joasa combinata cu un mediu impropriu poate sa conduca la instalarea unui comportament infractional.

n     In opinia sa, inteligenta este ereditara si nemodificabila.

n     Pentru a-si sustine teoria, Goddard a realizat un studiu de caz al unui soldat pe nume Martin Kallikak. Martin a avut un fiu ilegitim cu o barmanita cu deficiente mentale si unul cu sotia sa. Descendentul baramanitei s-a dovedit a avea multiple probleme mentale, de orientare sexuala, probleme legate de consumul de alcool si …. a devenit si un infractor notoriu. Copilul rezultat din “casatoria buna” a avut un comportament conventional si nu a fost cunoscut ca fiind infractor. Concluzia lui Goddard a fost ca barmanita cu retard a generat o multitudine de probleme sociale.

n     Acesta a fost inceputul studiilor de acest tip. Ele au continuat sa sublinieze ca un rol important in producerea comportamentului infractional il are inteligenta.

n     Un deficit de inteligenta poate sa conduca la incapacitatea de a anticipa consecintele anumitor acte, la ingustarea optiunilor de actiune si la insusirea unui stil cognitiv stereotip si rigid. Acestea pot fi, in anumite circumstante, premise ale comportamentului inadecvat.

b. Structura personalitatii

n     Concluziile testului Rorschach, care interpreteaza petele de cerneala, administrat de catre Glueck, au evidentiat diferente dintre delincventi si non-delincventi. Primii pareau sa fie mai extravertiti, impulsivi, impotriva autoritatii, agresivi si ostili decat non-delincventii (Hathaway, 1953). Aplicarea testului MMPI de catre Hathaway si Monachesi nu a evidentiat diferente semnificative dintre profilul psihologic al delincventilor si al non-delincventilor.

n     In concluzie, unele teste pot fi utilizate pentru izolarea unor trasaturi de personalitate specifice delincventilor, dar nici un test de personalitate nu va reusi sa prezinte un profil de personalitate coerent, tipic infractorilor. De fapt, nici un test psihologic nu este capabil sa determine daca un comportament antisocial conduce la un anumit profil psihologic sau daca un anumit profil de personalitate conduce la un comportament antisocial.

n     Modelul psihanalitic utilizeaza ca metoda studiul de caz si porneste de la premisa ca individul are o structura de personalitate unica ( sinele, egoul, superegoul si interrelatiile dintre aceste elemente ) si o experienta trecuta distincta ce trebuie explorata. Comportamentul antisocial se poate naste fie din tensiunea dintre aceste elemente, fie din jocul de putere dintre Eros si Tanatos.

c. Dezvoltarea personalitatii

n     Exista teorii psihologice care subliniaza dinamica dezvoltarii personalitatii. Odata cu trecerea de la un stadiu la altul, persoana devine mai responsabila moral si mai constienta de consecintele posibile ale comportamentului sau.

n     Piajet a propus o succesiune de stadii de dezvoltare pana la aprecierea judecatilor morale.

n     Sullivan si Grant au realizat un studiu pornind de la aceasta teorie a dezvoltarii progresive a personalitatii. Concluzia lor a fost ca, pana la maturitate, individul parcurge un numar de 7 stadii. La trecerea de la un stadiu la altul superior apar crize si  probleme interpersonale. Trecerea de la un stadiu la altul este posibila numai dupa ce individul si-a integrat experienta specifica acestui stadiu si si-a ajustat comportamentul “prescris”. Potrivit acestei teorii, infractorii sunt cei care nu au reusit sa ajunga la nivelul superior de maturitate. Din acest motiv, ei nu sunt capabili sa inteleaga regulile sociale si sa-si controleze comportamentul.

d. Studii recente asupra carierei infractionale

n     Farrington (1997), „Cambridge Study in Delinquent Development” a descris rezultatele unei cercetari longitudinale asupra a 400 de barbati din Londra, de la varsta de 8 ani, pana la 32 de ani. Concluziile acestui studiu cuprind si o serie de factori de risc care influenteaza cariera infractionala a tinerilor. Factorii de risc au fost identificati ca urmare a corelatiilor semnificative ce s-au stabilit intre comportamentul infractional si anumite variabile de la nivelul individual (ex. impulsivitate, inteligenta scazuta), de la nivelul familial (ex. parinti cu antecedente penale, tehnici de educatie a copilului ineficiente), precum si de la nivelul social si situational.

n     impulsivitatea – in studiul lui Farrington (op. cit.) se arata ca baietii nominalizati de profesori ca avand dificultati de concentrare sau care au iesit impulsivi sau hiperactivi la testele de personalitate au tendinta de a deveni delincventi.

n     coeficient de inteligenta scazut. Un studiu realizat in Stockholm asupra a 120 de barbati a demonstrat ca o inteligenta scazuta inregistrata la varsta de 3 ani anticipeaza o conduita infractionala pana la varsta de 30 ani.

n     metode de educare, disciplinare inadecvate sau chiar abuz – McCord (citat de Farrington, 1997) a observat ca supravegherea deficitara a copiilor de catre parinti este cel mai bun predictor pentru infractorii violenti sau care comit infractiuni patrimoniale.

n     familii destramate si conflicte familiale – o multitudine de studii a demonstrat ca divortul sau separarea parintilor au anticipat condamnarea copiilor la maturitate. Alte studii au aratat ca destramarea familiei si pierderea tatalui natural au condus la comiterea de fapte violente.

n     parinti condamnati – chiar si cercetari mai vechi (Robins apud. Farrington, 1997) au aratat ca cei care au parinti alcoolici sau cu comportament antisocial au tendinta sa devina delincventi. Una din concluziile lui Farrington exprimate in Cambridge Study a fost ca mai putin de 6% din toate familiile cuprinse in studiu (400) erau responsabile pentru mai mult de jumatate dintre condamnarile inregistrate.



n     Deprivarea socio-economica - este aproape unanim recunoscut ca saracia, direct sau indirect, afecteaza comportamentul uman in sensul orientarii sale spre activitati anti-sociale. Sunt multe teoriile criminologice care sustin ca cei mai multi infractori provin din clasele sociale de jos. De obicei, saracia se asociaza cu venitul mic pe membru de familie, cu conditiile precare de locuit si cu o talie larga a familiei, ceea ce formeaza un complex  de premise ce favorizeaza dezvoltarea unui comportament infractional.

n     Factorii educationali-scolari – sunt alti factori des citati ca o cauza posibila a delincventei juvenile. Pe de o parte, subiectii care nu au beneficiat de o educatie adecvata, au sanse reduse de obtinere a unui loc de munca bine remunerat si, implicit, de a obtine venituri suficiente in vederea unui trai decent. Pe de alta parte, abandonul scolar sau esecul scolar aseaza copilul intr-un cerc vicios format din nevoia de resurse financiare si existenta in exces a timpului liber.

Teorii ale interventiei

Este nevoie de teorie pentru ca:   - Fara teorie metodele si tehnicile aplicate de catre asistentii sociali pierd din vedere finalitatea si, implicit, coerenta (ex. t. atasamentului si t. dezvoltarii umane)

-        Toate teoriile pornesc de o intelegere anume asupra lumii, asupra problemelor si prescriu un anumit mod de a proceda.

Cum alegem teoria potrivita?

n     Afinitatea asistentului social,

n     Abilitatile asistentului social,

n     Politica institutiei,

n     In functie de problemele identificate.

n     Abordare pluralista !!!

Cum aplicam?

n     Daca rigid sau artificial      nu empatie, nu respect, nu autenticitate

n     Minuchin (1981) – teoriile si metodele trebuie invatate pentru ca mai apoi sa fie uitate.

Selectia

n     Subiectiv

n     Dintr-un studiu privind profilul ocupational al asistentului social

n     Din alte studii

  1. Teoriile cognitiv comportamentaliste
  2. Teoriile interventiei centrate pe sarcina
  3. Teoriile rezolvarii de probleme
  4. Empowerment si Advocacy

Teoriile cognitiv comportamentaliste

n     Atat teoriile comportamentaliste, cat si cele cognitiviste isi au originea in teoriile invatarii

n     Din psihologia clinica

n     Teoriile comportamentaliste pornesc de la o separare clara dintre minte si comportament.

n     Cei mai multi promotori ai acestor teorii (Skinner, 1958; Sheldon, 1995; Gambrill, 1995 etc. ) sustin ca nu putem cunoaste ceea ce se afla in mintea celor din jurul nostru. Prin urmare, ar trebui sa ne concentram asupra comportamentelor explicite.

n     Potrivit comportamentalistilor, comportamentul este invatat fie ca urmare a formarii unui reflex conditionat (Pavlov, 1960), fie ca urmare a conditionarii operante (Skinner, 1958), fie ca urmare a invatarii sociale (Bandura, 1969).

Skinner      Conditionarea operanta a lui Skinner ofera, insa, un astfel de mijloc prin modelul ABC ce sta la baza acestei teorii. In cateva cuvinte, modelul ABC sintetizeaza ideia conform careia comportamentul problematic trebuie studiat in interiorul ciclului: A-antecedente, B- behavior (comportamentul propriu-zis) si C – consecintele acestuia. Antecedentele comportamentului sunt acei stimuli care declanseaza comportamentul. Spre exemplu, consumul de alcool poate sa conduca la declansarea unui comportament violent. In modelul ABC un rol important ocupa consecintele. In opinia lui Skinner, acestea sunt de natura sa intareasca sau sa diminueze comportamentul subsecvent. Daca un comportament primeste un raspuns incurajator, acesta tinde sa se perpetueze. Daca acel comportament declanseaza consecinte neplacute, probabilitatea de a se repeta scade

n     Este de notat aici ca aceste consecinte nu au aceeasi valoare pentru toti oamenii. Ceea ce pentru unii poate reprezenta o consecinta pozitiva, o recompensa, pentru altii poate reprezenta o consecinta neplacuta, inhibitoare. De aceea, atunci cand se trece la identificarea pedepselor sau a recompenselor, trebuie urmat principiul lui Sheldon – „clientul stie cel mai bine”.

n     In ceea ce priveste evaluarea comportamentului, aceasta trebuie sa fie foarte detaliata si sa raspunda la intrebari, cum ar fi: care comportament anume este suparator ? care sunt componentele acelui comportament? Cine este deranjat de acest comportament? etc.

n     Dupa definirea exacta a comportamentului indezirabil, dupa identificarea antecedentelor si a consecintelor acestuia, se trece la modificarea comportamentala, care ar trebui sa urmeze urmatoarele principii (Gambrill, apud Payne, 1997):

  1. sa se concentreze pe un comportament specific ce ingrijoreaza clientul sau pe altii.
  2. sa se bazeze pe principiile comportamentaliste si pe teoria invatarii.
  3. asistentul social sa realizeze, pe baza observatiei, o analiza clara si o descriere a problemelor.
  4. sa identifice factorii ce influenteaza comportamentul prin experiemnte.
  5. sa utilizeze abilitatile clientului.
  6. sa implice persoanele semnificative din viata clientului.
  7. sa utilizeze metode validate de cercetare ca fiind eficiente.
  8. sa urmareasca obiective dorite de client.
  9. sa ajute clientul sa exerseze noul comportament in cat mai diverse situatii.

n     Sarcina asistentului social care aplica aceste teorii este de a identifica comportamentul indezirabil si de a-l inlocui cu unul dezirabil prin utilizarea recompenselor si a strategiei pasilor marunti.

n     Un alt principiu important al comportamentalismului este ca un comportament indezirabil nu poate fi indepartat decat daca este inlocuit cu altul nou, dezirabil (de preferat !). Noul comportament de invatat trebuie sa fie descompus in mai multe elemente sau trebuie sa fie aplicat in practica gradual. Chiar si dupa insusirea noului comportament este posibila revenirea la vechiul comportament. In acest caz trebuie reluat exercitiul pentru a consolida comportamentul nou sau trebuie schimbate recompensele .

Milner si OByrne (2002) propun urmatoarea succesiune a interventiei comportamentaliste:

n     „care este comportamentul dezirabil,

n     care sunt antecedentele care lipsesc ,

n     ce considera clientul ca recompensa,

n     ce recompense sunt disponibile,

n     deorece este important ca recompensele sa fie acordate imediat, cine este disponibil sa faca asta,

n     noul comportament poate fi insusit prin modelare ? daca da, exista un model disponibil ? ” (p. 106).

Bandura

n     Teoria invatarii sociale

n     De altfel, teoria invatarii sociale mai poarta si denumirea de teorie a invatarii prin modelare.

n     Teoria invatarii sociale afirma ca oamenii invata observand-i si imitandu-i pe altii.

n     Comportamentul observat este mai cu seama invatat daca consecintele acestuia sunt pozitive.

n     Probabilitatea de a invata un comportament nou creste daca modelul seamana cu subiectul, ceea ce ajuta la identificare, sau daca modelul este o vedeta sau are un statut social ridicat (sindromul „as vrea sa fiu”) (Milner si O’Byrne, 2002).

n     O alta conditie importanta in insusirea noului comportament este daca subiectul poate practica noul comportament si obtine imediat o gratificatie.

Teoriile cognitiviste

n     ca o extensie a teoriilor comportamentaliste in care chiar si cognitia este privita ca un comportament

n     definesc comportamentul ca fiind afectat de perceptiile si interpretarile pe care oamenii le atribuie mediului sau sinelui. Prin urmare, comportamentul indezirabil este produsul unor perceptii sau interpretari gresite ale realitatii.

n     Comportamentul este mediat de procesul de gandire.

n     Principalele dimensiuni ale gandirii ce intereseaza sub aspectul acestei teorii se refera la cum este perceputa si interpretata lumea inconjuratoare, precum si la cum gandurile irationale sau interpretarile gresite pot sa ne conduca la o viziune gresita asupra lumii.

Ellis (1962)

n     a constat existenta unor mesaje sau propozitii internalizate pe care oamenii le folosesc uneori impotriva propriilor lor persoane („self verbalization”).

n     Aceste mesaje sau ganduri irationale pot cauza sau mentine anumite comportamente sau stari psihologice nedorite.

n     Dupa ce a studiat anxietatea si depresia, Ellis a dezvoltat un model ABC alternativ in care: A reprezenta factorul declansator (activating event), B insemna setul de convingeri si credinte (belifs) si C fiind consecinta emotionala. Ceea ce a observat Ellis a fost ca, de multe ori, oamenii condamna A pentru a explica C, dupa exemplul: ma simt deprimat pentru ca am luat nota mica la examen. Ceea ce nu inteleg acesti oameni este ca raspunsul emotional nu vine din evenimentul declansator, ci din setul de credinte si convingeri, dupa modelul: ma simt deprimat pentru ca ma consider o nulitate

Ellis (1962)

n     a constat existenta unor mesaje sau propozitii internalizate pe care oamenii le folosesc uneori impotriva propriilor lor persoane („self verbalization”).

n     Aceste mesaje sau ganduri irationale pot cauza sau mentine anumite comportamente sau stari psihologice nedorite.

n     Dupa ce a studiat anxietatea si depresia, Ellis a dezvoltat un model ABC alternativ in care: A reprezenta factorul declansator (activating event), B insemna setul de convingeri si credinte (belifs) si C fiind consecinta emotionala. Ceea ce a observat Ellis a fost ca, de multe ori, oamenii condamna A pentru a explica C, dupa exemplul: ma simt deprimat pentru ca am luat nota mica la examen. Ceea ce nu inteleg acesti oameni este ca raspunsul emotional nu vine din evenimentul declansator, ci din setul de credinte si convingeri, dupa modelul: ma simt deprimat pentru ca ma consider o nulitate

Ellis a identificat mai multe distorsiuni cognitive in care locul de cinste il ocupa „trebuie sa” in toate combinatiile posibile: „trebuie sa am”, „trebuie sa devin ” etc. Presiunea lui „trebuie sa ” determina multi oameni sa se simta neimpliniti si nefericiti.

Burns (1992) identifica si alte distorsiuni cognitive importante pentru activitatea asistentului social, cum ar fi:

n     suprageneralizarile: un esec devine emblema intregii vieti („nimic nu-mi merge bine !”);

n     filtrul mental: selectarea aspectelor negative din viata sau excluderea unor factori importanti di rationament („era ora 10 p.m., era singura in bar si era imbracata provocator. Ce credeti ca-si dorea ?”);

n     gandirea reductionista de tipul totul sau nimic: ceea ce nu este perfect, este un esec;

n     descalificarea aspectelor pozitive: respingerea sau desconsiderarea aspectelor pozitive din viata;

n     concluzionarea pripita: fabricarea judecatilor negative sau concluzinarea fara a avea toate informatiile necesare;

n     exagerarea sau minimizarea: de obicei exagerea aspectelor negative si minimizarea aspectelor pozitive;

n     abordarea afectiva a gandirii: „asa simt, deci trebuie sa fie adevarat”;

n     etichetarea: „sunt un ratat”;

n     personalizarea: credinta ca persoana sa este cauza tuturor relelor.

n     In privinta acestor ganduri irationale sau stereotipii mentale, Ellis recomanda o singura solutie: provocarea, dezbaterea si confruntarea lor.

n     Odata identificate aceste distorsiuni, urmeaza inlocuirea lor cu ganduri rationale.

n     Se impune aici mare atentie la momentul ales pentru aceste procedee delicate. Este de dorit ca aceste tehnci sa fie utilizate numai dupa ce intre asistentul social si detinut exista o relatie de incredere, iar abordarea sa fie una suportiva si nu provocatoare.

Ross si Fabiano (1985)

Ipoteza unei gandiri infractionale caracterizata prin:

n     impulsivitate,

n     gandire necritica sau cu distorsiuni,

n     gandire simplista, ingusta si ilogica,

n     nu intelege complexitatea relatiilor sociale,

n     gandire inflexibila si inadaptata,

n     gandire egocentrica – nu face distinctie intre propriile sentimente, ganduri si cele ale altora,

n     perceptii superficiale sau eronate,

n     trairea in prezent – aici si acum etc.

Din punctul de vedere al abordarii cognitiv – comportamentaliste, prima etapa importanta este cea de evaluare a capacitatii cognitive. Aceasta evaluare trebuie sa urmareasca:

n     Capacitatea si continutul gandirii (cum si ce gandeste).

n     Cercetarile au aratat ca infractorii au probleme cu abilitatea de a gandi si nu cu continutul gandirii. De aceea nu este suficient sa-i ajutam pe clienti sa gandeasca despre o anumita problema, ci si cum sa gaseasca cele mai bune solutii, cum sa anticipeze consecintele etc.

n     Abilitate si aplicabilitate (ce gandeste si cum pune in practica )

n     A avea capacitatea de a gandi critic nu inseamna ca si pune in practica aceasta gandire in viata cotidiana.

n     Cercetarile au aratat ca infractorii au probleme in special cu abilitatile cognitive corespunzatoare sferei interpersonale. In acest caz se impune masurarea cognitiei sociale.

n     Nivelurile cognitiei. Dupa cum se stie din psihologie, exista mai multe niveluri ale cognitiei: de la senzatii, perceptii, invatare, memorie pana la ratiune, logica, rezolvarea de probleme complexe.Este necesar uneori sa evaluam toate aceste niveluri pentru a identifica natura unor ganduri eronate. Acestea se pot datora unei perceptii distorsionate sau unor rationamente interne false etc.

Milner si O’Byrne (2002) considera utile urmatoarele intrebari pentru faza de evaluare a cognitiei:

n     ce distorsiuni cognitive pot fi identificate in povestea clientului ?

n     ce ganduri automate invadeaza mintea cientului cand lucrurile nu merg cum trebuie ?

n     in ce fel se autoblameaza clientul ?

n     cum pot fi schimbate aceste convingeri irationale ?

n     cum pot fi dezvoltate convingeri rationale ?

Cum evaluam cognitia ?

Evaluarea indirecta presupune administrarea unei baterii de teste psihometrice sau proiective, ceea ce presupune calificare speciala si abilitare din partea autorilor acestora de aceea nu vom insista asupra lor.

Evaluarea directa a capacitatilor cognitive se poate rezuma la cateva modalitati mai importante:

n     intrebari directe ( de ex. ce ai gandit inainte de a comite fapte, in timp ce o savarseai sau dupa ?),

n      imageria ( de ex. imagineazati ca un prieten iti cere sa furi impreuna cu el un capac de canal …. Ce crezi despre asta ? la ce te gandesti ? etc. ),

n     chestionarele ( de ex. ce ati face daca prietenii v-ar cere sa acostati un tanar si sa-i luati banii ? ),

n     propozitiile neterminate ( de ex. imi vine sa lovesc pe cineva atunci cand ………).

Aceste mijloace de evaluare pot fi dezvoltate de catre asistentii sociali sau pot fi standardizate.

n     Din cele de mai sus si din cercetarile efectuate rezulta ca cele mai eficiente programe cognitiv - comportamentale sunt cele care se adreseaza abilitatilor de rezolvare a problemelor, de construire a relatiilor interpersonale, de negociere si comunicare si de rezolvare a conflictelor interpersonale, insa acestea trebuie sa fie individualizate in functie de nevoile identificate.

Ce trebuie sa faca asistentul social?

n     Sa motiveze participantii la program,

n     Sa manifeste empatie pentru acestia,

n     Sa fie un bun model pro-social,

n     Sa fie capabil sa conduca interventii eclectice,

n     Sa fie sensibil la discrepantele, erorile si distorsiunile cognitive pe care apoi sa le discute intr-o maniera suportiva.

Abilitatile interpersonale sau de negociere pot fi dezvoltate cu ajutorul altor tehnici, cum ar fi: jocul de rol, antrenarea, prezentarea unor modele pro-sociale etc.

n     Dupa cum se poate observa, toate aceste tehnici presupun implicarea efectiva a clientului in exercitiu. Aceasta deoarece s-a constatat ca infractorii invata mai usor „ facand „ decat „ vorbind despre „.

n     Impactul acestor tehnici este mai mare daca sunt utilizate in cadrul unor grupuri dar ele pot fi folosite si in lucrul individual.

1. Jocul de rol consta in imaginarea si „jucarea ” unor situatii cat mai apropiate de realitate. Aceste scenarii se pot referi chiar la deficientele pe care consilierul le-a identificat impreuna cu clientul in faza de evaluare.De remarcat ca in cadrul jocului de rol sunt evidentiate nu numai abilitati sau strategii personale de rezolvare a problemelor dar si emotiile asociate acestora.

2. Antrenarea este o alta varianta a jocului de rol cu deosebirea ca presupune si existenta unor antrenori / consilieri care pot sfatui protagonistii in diversele situatii. Antrenarea se refera, de asemenea, si la repetarea diverselor exercitii pana cand abilitatile vizate vor fi bine insusite.

3. Oferirea unor modele pro-sociale se realizeaza cu prioritate prin persoana asistentului social sau alte persoane cu autoritate (ex. judecatori).

4. De asemenea, pot fi utilizate alte mijloace cum ar fi: filmul, personalitati care pot fi invitate sa discute cu membrii grupului etc.

5. Fabiano si Ross ( 1985 ) au identificat si alte modalitati specifice interventiei cognitiv comportamentaliste. Una dintre acestea porneste de la observatia ca uneori oamenii invata mult mai repede daca sunt pusi in situatia de a-i invata pe altii. (ex. SUA, 6,6 % recidiva)

Teoria interventiei centrate pe sarcina

n     Este una dintre cele mai populare teorii din domeniul asistentei sociale, poate si pentru ca este printre putinele teorii proprii de asistenta sociala.

n      Alaturi de interventia in criza, teoria interventiei centrate pe sarcina presupune o interventie de scurta durata asupra problemelor cu care se confrunta clientul.

n     Sub acest aspect, problemele clientului sunt fie referite” (adica, atribuite de catre altcineva), fie recunoscute de catre acesta.

n     Autorii acestei teorii precum si continuatorii acestora (Reid, 1978; Epstein, 1972; Doel, 1992) recomanda utilizarea acestui demers teoretic in special in cazul in care clientul recunoaste ca are o problema si dispune de o motivatie minima de schimbare.

n     Dezvoltarea motivatiei de schimbare sau transformarea unui client involuntar intr-unul voluntar se poate face prin tehnici de angajare ce exploreaza motivele pentru care ceilalti considera un anumit comportament ca fiind o problema, cum sunt ceilalti afectati de acel comportament, cum se vede clientul afectat de catre respectivul client, ce ar putea schimba pentru a nu mai fi afectat de acel comportament etc. (pentru mai multe detalii, a se vedea Interviul motivational).    

Din perspectiva acestei teorii, scopul asistentului social este de a-l sprijini pe client sa isi rezolve problemele.

Milner si OByrne sintetizeaza principiile acestui demers:

n     pentru a rezolva o problema trebuie sa faci ceva;

n     actiunea este ghidata de convingeri referitoare la lume si la sine;

n     multe probleme psihosociale reflecta doar o incapacitate temporara de a face fata;

n     termenele limita motiveaza clientii spre succes;

n     o problema rezolvata ajuta la rezolvarea altora;

n     viata consta intr-o succesiune de dificultati. O dificultate devine problema atunci cand clientul este blocat si nu mai poate actiona;

n     sentimentele sunt determinate de comportamente;

n     sentimentele pot fi vazute ca si convingeri despre ceea ce ne dorim.

n     Fiind o teorie de sorginte americana ce presupune un tratament de scurta durata si o abordare pragmatica, interventia centrata pe sarcina presupune o succesiune de etape.

  1. Etapa - asistentul social determina daca are in fata un client voluntar sau nu. Clientul recunoaste ca are o problema ? Este dispus sa faca ceva pentru a schimba situata ? In cazul in care raspunsul la aceste intrebari este negativ, asistentul social trebuie sa foloseasca alte metode sau sa renunte.
  2. Etapa - are loc ceea ce Reid (op. cit.) numeste specificarea problemei. De obicei, clientii nu pot sa isi defineasca problema foarte bine sau vin cu o multitudine de probleme in acelasi timp. In aceasta etapa asistentul social clarifica, ierarhizeaza si defineste impreuna cu clientul problemele pe care acesta le are. Doel (op. cit.) sugereaza in acesta faza utilizarea metaforei ziarului. Ca si in cazul primei pagini de ziar, care prezinta titlurile si scurte prezentari ale principalelor stiri, asa si clientul poate sa realizeze o prezentare sumara a tuturor problemelor sale, urmand ca, apoi, pe rand, sa fie discutata si clasificata fiecare dintre ele.

Reid clasifica problemele dupa cum urmeaza:

n     conflicte interpersonale sau probleme de interrelationare;

n     nemultumiri in legatura cu abilitatile sociale;

n     probleme cu institutii;

n     dificultati in exercitarea rolurilor (de tata, sot etc.);

n     probleme de luare a deciziilor;

n     probleme emotionale (depresii, anxietati etc.);

n     resurse insuficiente (bani, locuinta etc.);

n     altele (consumul de droguri, tulburari de comportament etc. ).



n     In evaluarea acestor probleme este important de vazut daca acestea nu sunt interconectate. De multe ori consumul de alcool poate sa conduca la pierderea locului de munca, la violenta domestica sau la absenta banilor.

n     Un alt aspect important este identificarea cauzelor. Interventia centrata pe sarcina nu este preocupata in gasirea cauzelor indepartate, ca in cazul psihanalizei, ci intentioneaza sa identifice doar cauzele imediate, aici si acum. Ceea ce intereseaza este ce cauzeaza mentinerea problemei si nu cauzele primordiale.

Cauze sau obstacole in calea rezolvarii problemelor pot fi:

n     sistemul social – familia, comunitatea, societatea;

n     convingerile sau imaginea despre lume, despre sine si despre problema;

n     emotiile – cele care exprima convingeri despre ceea ce se doreste a schimba;

n     incercari esuate – acele incercari care au inrautatit situatia.

n     Inainte de a trece la urmatoarea etapa, asistentul social impreuna cu clientul va trebui sa defineasca foarte clar nu numai problema, ci si care este rezultatul concret asteptat de catre client. De asemenea, va fi incheiat un acord de parteneriat in vederea rezolvarii acelei probleme. Acest acord poate fi scris sau oral. Unii autori insista ca acordul sa fie scris pentru a exprima si mai bine dorinta si angajamentul clientului de a se schimba sau a rezolva acea problema. In cazul in care detinutul este insa suspicios cu privire la semnarea unui astfel de document, se poate considera doar un acord oral.

III Etapa - are loc planificarea sarcinilor. Desigur ca sarcinile vor fi acele etape intermediare ce duc la rezolvarea problemei. Printre caracteristicile importante ale sarcinilor trebuie sa fie: sa fie clare, sa fie simple, sa fie practice si realiste, sa aiba indicatori de realizare si, mai ales, sa aiba un calendar precis de realizare. Sarcinile pot fi individuale (doar pentru client), pot fi reciproce (daca clientul face ceva si asistentul social trebuie sa faca ceva) sau pot fi impartite cu o terta persoana importanta pentru client. Un aspect esential este cel al atasarii unei recompense pentru fiecare sarcina indeplinita.

n     In planificarea sarcinilor este, de asemenea, util sa fie explorate toate optiunile alternative si sa fie identificate posibile obstacole in atingerea lor.

IV Etapa - are loc implementarea sarcinilor in care rolul asistentului social este de incuraja clientul sa realizeze sarcinile stabilite. Este posibil ca in implementarea sarcinilor, clientul sa intampine dificultati sau sa aiba nevoie de informatii sau chiar de abilitati suplimentare. Reid (op. cit.) vorbeste despre sesiuni destinate implementarii sarcinilor in care asistentul social il ajuta pe client sa isi dezvolte anumite abilitati prin simulare sau practica ghidata.

V Etapa - are loc evaluarea modului de indeplinire a sarcinilor in care asistentul social impreuna cu clientul revad toate sarcinile si evalueaza modul de indeplinire. In cazul realizarii acestora, este util ca asistentul social sa il sprijine pe client sa vada si alte situatii in care ar putea aplica cele invatate. In cazul neindeplinirii acestora, asistentul social va pune in discutie cauzele ce au determinat aceasta situatie si va incerca o redefinire sau o reprogramare a acestora. Este important ca aceasta evaluare sa aiba loc intr-o maniera suportiva si sa aiba in vedere anxietatile si convingerile clientului care au determinat intarzierea in realizarea sarcinilor. Incurajarea si optimismul sunt esentiale in acest proces de antrenare – invatare.

n     Interventia centrata pe sarcina pare a fi eficienta in lucrul cu persoanele rationale si care au probleme concrete sau practice.

n     Fiind o interventie de scurta durata, este preferata de multi practicieni si este incurajata de multe institutii care vor sa vada rezultate imediate si masurabile. Este de vazut daca aceste rezultate sunt sustenabile si ajuta clientii pe termen lung.

Teoria centrata pe rezolvarea de probleme

n     Cei mai multi detinuti ajung in penitenciar cu o multitudine de probleme personale si sociale care, de obicei, se amplifica pe durata detentiei. O parte dintre acestea pot fi solutionate chiar daca persoana se afla in detentie, insa o alta parte trebuie sa astepte liberarea detinutului. Si intr-un sens si in celalalt, detinutii au nevoie de abilitati de rezolvare a problemelor, abilitati ce pot fi dezvoltate cu ajutorul asistentului social.

n     In sensul acestei teorii, problema este definita ca fiind o dificultate temporara ce depaseste capacitatile si resursele clientului.

n     Teoria centrata pe rezolvarea de probleme, sau modelul rezolutiv, cum se mai numeste aceasta teorie, este o alta teorie specifica asistentei sociale ce se bucura de un real succes.

n     Principalul motiv pentru care este apreciata ca fiind o teorie eficienta in practica este acela ca presupune „un algoritm, o succesiune de faze, care-l apropie pe individ de rezolvarea problemei sale” (Poledna, 2001, p. 241).

n     Rezolvarea de probleme reprezinta o trecere a problemei de la faza initiala la starea propusa (Mayer, 1994).

n     Prin acesta, rezolvarea de probleme reprezinta un demers oarecum comun fiecaruia dintre noi si are o finalitate duala: pe de o parte, cu ajutorul acestui model, detinutul poate fi asistat sa isi rezolve problemele, iar, pe de alta parte, detinutul poate fi ajutat sa isi insuseasca deprinderile necesare in vederea rezolvarii eventualelor probleme viitoare

n     Un aspect foarte important al acestui model teoretic ce face ca teoria sa fie si mai apreciata de asistentii sociali este implicarea activa a clientului in identificarea problemelor, a resurselor si a solutiilor posibile.

Prin urmare, aceasta abordare este recomandata cu clientii care au abilitati minime de comunicare si care isi doresc rezolvarea problemei lor.

Intr-o acceptiune mai generala, teoria centrata pe rezolvarea de probleme propune o matrice logica de evaluare a problemei, de generare si analiza a solutiilor alternative si de elaborare a unui plan de interventie.

Etapele specifice acestui model sunt:

n     recunoasterea, identificarea si definirea problemei;

n     stabilirea obiectivelor;

n     culegerea informatiilor despre problema;

n     generarea solutiilor si analiza acestora dupa modelul avantaje/dezavantaje;

n     alegerea solutiei potrivite;

n     intocmirea planului de interventie;

n     implementarea planului de interventie;

n     evaluarea si inchiderea cazului.

Teoria punctelor tari

n     Daca teoriile prezentate pana acum se focalizeaza pe sarcina sau pe problema, teoria punctelor tari schimba accentul spre resursele si punctele tari ale clientului.

n     Nu este vorba doar de un nou set de metode si tehnici, ci chiar de un nou mod de a percepe si aborda clientul.

n     Caracteristicile principale ale asistentului social sunt optimism, incredere si abordare pozitiva a clientului si a capacitatilor sale de schimbare. Toata aceasta energie poate sa conduca la cresterea increderii in sine a clientului si, in final, la schimbare.

n     Este stiut faptul ca un client optimist, increzator si cu o stima de sine ridicata este mai motivat si mai eficient in abordarea schimbarilor necesare. Wall si altii (apud. Krogsrud si altii, 2006) considera ca abordarea clientilor din perspectiva punctelor tari ii orienteaza pe acestia spre schimbare, insuflandu-le sperante si descoperindu-le abilitati si resurse de care ei nu erau constienti.

n     Abordarea centrata pe punctele tari porneste de la o constatare simpla si anume aceea ca noi toti avem anumite trasaturi sau resurse pozitive cu ajutorul carora obtinem succesul (deprinderi, aptitudini, cunostinte, talente, comportamente etc. ).

n     Mai mult decat atat, noi toti avem resurse sau puncte tari localizate la nivelul personal, dar si la nivelul familiei, grupului, comunitatii sau societatii din care facem parte.

n     Principiul de baza al interventiei centrate pe punctele tari este ca, indiferent daca suntem sau nu constienti  de punctele tari ale noastre, acestea reprezinta germenii pentru elaborarea solutiilor problemelor noastre.

n     Prin urmare, ceea ce li se cere asistentilor sociali care practica acest tip de interventie este sa aiba un bun simt al observatiei pentru a putea surprinde punctele tari ale clientilor.

n     Asa cum aratam mai sus, punctele tari pot exista atat la nivelul individului, cat si la nivelul sistemului din care acesta face parte. Sub acest aspect este important ca asistentul social sa poata aborda practica dintr-o perspectiva multiculturala. Spre exemplu, este util de stiut ca in familiile de romi exista o solidaritate puternica nu numai la nivelul familiei restranse, dar si la nivelul familiei extinse sau, in anumite cazuri, chiar la nivelul neamului din care clientul face parte.

n     Un alt aspect important este acela ca punctele tari sunt relative, adica au un caracter contextual (Krogsrud si altii, 2006) si nu pot fi izolate de situatia in care sunt exprimate. Spre exemplu, ceea ce poate fi un punct tare pentru un client cu dizabilitati poate fi un dezavantaj pentru un client fara dizabilitati.

n     Punctele tari pot fi personale (trasaturi fizice, cognitive, afective, culturale, spirituale) dar si interpersonale, adica abilitatea de a construi relatii sociale, de a mentine relatii de familie de lunga durata etc.

Aplicarea in practica a acestui demers urmeaza urmatorul algoritm:

n     ascultarea „povestii” clientului - care este problema, cum este ea perceputa, ce a intreprins clientul in rezolvarea acelei probleme, recunoasterea complexitatii problemei etc.

n     sumarizarea si clarificarea afirmatiilor lansate de catre client – dialogul focalizat pe solutii (ce solutii au dat rezultate chiar si pe termen scurt, ce a invatat din situatia respectiva, cum era inainte de aparitia problemei, cautarea exceptiilor, detectarea etapelor de evolutie etc.). Expresia „cautarea exceptiilor” pune in evidenta faptul ca detinutii nu au avut intotdeauna acele probleme, ci acestea au aparut la un moment dat si, chiar si dupa aparitia lor, acestea nu s-au manifestat permanent. Solutiile la probleme pot veni din diferentele in care au existat probleme si cele in care nu au existat probleme. Detectarea etapelor de evolutie sugereaza ca, desi nu pot sa depaseasca in totalitate dificultatile, clientii dispund de resurse sau de moduri de operare care atenueaza dificultatile sau chiar le solutioneaza pentru moment.

n     redirectionarea discutiilor spre o directie pozitiva – identificarea punctelor tari din discursul clientului, adica a acelor resurse, calitati, abilitati etc., ce pot fi utilizate in solutionarea dificultatilor pe care le intampina clientul. Odata cu identificarea punctelor tari este important ca asistentul social sa identifice si sa valideze si ingrijorarile clientului. Altfel, clientul va avea impresia ca asistentul social nu recunoaste ca el are o problema serioasa.

n     alcatuirea unui plan de interventie bazat pe punctele tari

n     Punctele tari sunt relevante in toate fazele solutionarii problemei cu care se confrunta clientul: de la evaluare, pana la incheierea interventiei.

In toate aceste etape, asistentul social identifica si evidentiaza punctele tari ale clientului, ceea ce contribuie la realizarea unei atmosfere de entuziasm in procesul de solutionare a problemelor clientului.

Teoria sistemelor

n     Daca teoriile descrise mai sus abordeaza clientul ca individ sau clientul intr-o situatie anume, teoria sistemelor il ancoreaza pe acesta intr-o constelatie de relatii cu alte subsisteme.

n     Teoria generala a sistemelor isi afla originea teoria sistemelor a lui von Bertalanffy (1971) din biologie, care sustine ca toate organismele sunt sisteme compuse din subsisteme care impreuna dau un alt efect decat fiecare luat izolat.

n     Prin urmare, teoria sistemelor in asistenta sociala ajuta la intelegerea clientilor ca subsisteme, parte a unor sisteme mai mari: familial, comunitar sau societal

Pincus si Minahan (1973) au aplicat printre primii aceasta teorie in asistenta sociala, pornind de la observatia conform careia oamenii depind de sisteme aflate in mediul lor pentru a obtine o viata satisfacatoare.

Pentru a imbunatati functionarea sociala a clientilor, asistentul social trebuie sa intervina nu numai la nivelul clientului insusi, dar si la nivelul susbsistemelor cu care acesta interactioneaza.

Dupa opinia celor doi cercetatori, exista trei sisteme care pot contribui la solutionarea problemelor:

n     sistemele naturale sau informale – familia, prietenii, colegii etc.

n     sistemele formale – comunitatea, sindicatele etc.,

n     sistemele societale –  de exemplu: agentiile de ocupare si formare a fortei de munca, spitalele etc.

Motivele pentru care clientii nu pot accesa aceste subsisteme de ajutor pot fi:

n     aceste sisteme nu exista in viata clientului sau nu au resursele necesare pentru a solutiona acea problema;

n     clientii nu stiu despre existenta lor sau nu doresc sa beneficieze de aceste resurse;

n     subsistemele se pot afla in conflict intre ele.

n     In aceasta abordare, una din sarcinile asistentului social este de a urmari felul in care se desfasoara interactiunea intre client si celelalte subsisteme sociale. Problema nu este neaparat la client sau la fiecare dintre aceste subsisteme, ci poate exista la nivelul interactiunii dintre client si aceste subsisteme.

n     O alta sarcina a asistentului sociale este de a conecta clientul la sistemele de resurse (servicii sociale, agentii de ocupare si formare a fortei de munca etc. ).

n     De asemenea, clientul poate fi ajutat sa-si imbunatateasca interactiunea cu subsistemele cu care vine in contact, atfel incat pe viitor sa se poata bucura de sustinerea acestora.

Intr-o alta viziune mai ilustrativa, a lui Bronfenbrenner (apud. Buzducea, 2006), lumea clientului poate fi vazuta intr-o suita de cercuri concentrice ce reprezinta sistemele si subsistemele, in mijloc fiind clientul:

n     microsistemele – familia, scoala etc.,

n     mezosistemele – prietenii, colegii etc.,

n     macrosistemele – institutiile statului.

In aceasta constelatie poate fi explicata problema de comportament a unui detinut, pornind de la factorii individuali (impulsivitate, cognitie, abilitati de rezolvare a problemei etc.), ajungand la nivelul microsistemelor (ex. parinti cu istorie infractionala), ca, mai apoi, problema sa fie privita din perspectiva mezosistemelor (ex. grup de prieteni cu antecedente penale) si a macrosistemului societal (lipsa locurilor de munca, degradare sociala etc.).

Meritul acestei teorii este ca priveste clientul in raporturile sale cu familia, comunitatea si societatea, subsisteme ce pot constitui resurse importante in reintegrarea sociala a detinutului.

n     Daca teoriile interventiei expuse mai sus au ca scop ajustarea individului la structurile sociale, conceptele de empowerment si advocacy vizeaza exact contrariul si anume cum individul poate sa influenteze structurile sociale pentru ca acestea sa raspunda la nevoile sale.

n     Probabil ca nu intamplator conceptul de empowerment a fost utilizat pentru prima data in contextul sustinerii drepturilor populatiei de origine afro-caraibiana in SUA.

n     Atat empowerment, cat si advocacy sunt concepte cheie in dezvoltarea practicii anti-discriminatorii si anti-opresive.

n     Empowerment reprezinta acel demers prin care clientii sunt sprijiniti sa ia decizii si sa intreprinda actiuni care sa duca la indepartarea blocajelor din viata lor.

Solomon (1976), autorul teoriei empowerment-ului, sugereaza ca, in evolutia lor, oamenii parcurg trei nivele de dezvoltare:

n     experienta pozitiva din timpul copilariei – in care copii se dezvolta armonios si capata incredere in sine;

n     exersarea abilitatilor de a interactiona eficient in raport cu altii sau cu institutii sociale (gradinite, scoli etc.);

n     practicarea cu succes a rolurilor sociale valoroase.

Solomon apreciaza ca blocaje ale puterii pot sa apara in oricare din cele trei nivele de dezvoltare. Un mediu social dezavantajos sau o familie nesuportiva pot duce la o stima de sine joasa, ceea ce va determina o neincredere a individului in interactiunea cu ceilalti.

n     Rolul asistentului social este de a-i ajuta pe clienti sa isi gaseasca propriile rezolvari, sa priveasca asistentul social ca resursa si sa abordeze structurile de putere ca fiind partial flexibile.

n     Prin realizarea acestor obiective, asistentul social contribuie la ceea ce Rees (1991) numea justitie sociala in care oamenii se pot bucura de securitate ridicata si de egalitate sociala si politica.

Advocacy

n     Conceptul de advocacy reprezinta acel proces de reprezentare a intereselor celor fara putere in fata celor cu putere sau in fata structurilor sociale.

n     In literatura, se face o distinctie utila intre advocacy de caz (demersul unui profesionist in interesul cazului sau) si un advocacy de cauza (un demers care are in vedere obtinerea unei schimbari sociale favorabile unui grup de persoane aflate in mod nejustificat intr-o pozitie dezavantajoasa, fara putere)

n     Ca o concuzie generala asupra teoriilor interventiei as dori sa subliniez ca acestea nu trebuie utilizate izolat si fragmentat. In functie de problemele clientilor, de situatia in care acestia se afla, de resursele disponibile la toate nivelurile, interventia sa aiba un caracter eclectic si adaptat si, mai ales, sa se desfasoare intr-un climat de incredere si optimism.

Lucrul cu grupul -  Originea

    In anii ’50 in cadrul miscarii “human potential movement” din psihologie.

    Initial, grupurile terapeutice aveau ca membri doar alcoolici si nevrotici insa, ulterior, aria problemelor carora li se putea adresa aceasta metoda a fost semnificativ largita.

Avantajele metodei

    grupul ofera suport mutual persoanelor cu nevoi si experiente asemanatoare – sentimentul ca nu este singur in acea situatie,

    ofera posibilitatea fiecarui participant sa – si exprime punctul de vedere si sa-si exerseze abilitatile de comunicare,

    participantii invata sa ofere feedback pozitiv,

    fiecare membru al grupului invata despre sine si despre ceilalti,

    se creeaza cadrul schimbarii atitudinale prin intermediul schimbului de idei si opinii, S-a constatat ca, de obicei, schimbarea atitudinilor se produce in sensul valorilor si atitudinilor majoritare si a celor care sunt incurajate de lider ( asistentul social ).

    grupul are o dinamica care poate incuraja sau facilita schimbarea comportamentala, prin observarea, asimilarea si exersarea unor noi comportamente,

    grupul contribuie la cresterea stimei de sine a participantilor,

    in grup, fiecare membru este un potential terapeut,

    potrivit celor mai multor opinii, grupul este cea mai eficienta metoda de a lucra pentru rezolvarea de probleme,

    grupul poate oferi un sentiment de apartenenta si poate construi o retea sociala de suport,

    lucrul in grup poate sa consolideze abilitatile participantilor de a lucra in echipa,

    in termeni de costuri si timp, grupul este, in general, o metoda eficienta, cuprinzand in acelasi timp mai multi clienti.

Dezavantejele metodei

    grupul poate produce o conformare contraproductiva la autoritate sau comportament anti-social,

    atitudinile de discriminare pot fi consolidate,

    unii  membri se pot simti  exclusi sau ignorati,

    membrii grupului primesc mai putina atentie in exclusivitate,

    confidentialitatea nu poate fi garantata in totalitate.

Dezavantajele prezentate mai sus pot sa apara in cazul in care grupul nu este bine condus sau au fost comise greseli in procesul de selectie a membrilor.

Tipuri de grupuri

Grupurile pot fi clasificate in functie de scopurile lor in :

    grupuri de remediu – sau de promovare a schimbarii,

    grupuri de intalnire – cu scopul de a oferi membrilor un cadru optim pentru a-si exprima sentimentele si gandurile. Un astfel de grup este cel intalnit in centrele de zi pentru persoanele de varsta a treia.

    grupuri cu scop social – cele care se constituie pentru rezolvarea unei probleme comune. Un exemplu de astfel de grup este asociatia de proprietari a unui bloc.

Dinamica grupului

    scopul grupului,

    interactiunea dintre membri,

    modul de conducere a grupului,

    caracteristicile si numarul participantilor – personalitati, abilitati, motivatii, pozitii in grup etc.

    stilul de invatare al participantilor,

    caracteristicile grupului -  coeziune, valori, marime, structura.

    calitatea relatiilor dintre membri

    structura psihologica a grupului – relatii de putere, roluri, norme, libertatea alegerii etc.

Stiluri de invatare in grup

Kolb ( 1997 ) considera ca stilurile de invatare pot fi clasificate in patru categorii:

    Activistul – este o persoana caruia ii place sa fie activ. Este motivat in special de experientele imediate si se poate plictisi in activitati care solicita planificare si etape multiple. Aceste persoane pot fi descrise ca spontane si orientate “ aici si acum “.

    Reflexivul – prefera sa planifice activitatile inainte de a trece la actiune. De obicei, culeg informatii si le analizeaza inainte de a trage concluziile.

    Teoreticianul – este o persoana care nu va actiona decat dupa ce a inteles pe deplin situatia. Poate fi descris ca “ analitic”, “ logic “ etc.

    Pragmaticul – este motivat de rezultat. Ii place sa actioneze si poate chiar sa faca compromisuri in slujba scopului. Este descris ca “realist “.

Aceasta tipologie prezinta ideal-tipuri, ele neexistand izolat. Nu exista o persoana care sa fie doar reflexiva sau doar pragmatica. Exista totusi o dominanta, o strategie preferata de a invata sau de a rezolva problemele.

Criterii de selectie

In 1954, L. Wolberg constata ca unele categorii de clienti nu trebuie incluse in grup pentru ca atitudinile lor nu sunt de natura sa promoveze lucrul in comun. Astfel de categorii de clienti pot fi:

    cei cu personalitati psihopatice,

    cei cu depresii acute,

    cei cu halucinatii,

    cei cu comportamente necontrolate,

    cei cu tendinte paranoide si

    cei cu inteligenta scazuta.

    Bach ( 1988 ) sugera ca cei cu un slab contact cu realitatea si cei din subculturile puternic deviante nu trebuie inclusi in terapii de grup.

    Hobbs ( 1988 ) excludea din grupuri clientii cu personalitati ostile sau agresive si pe cei psihotici pe motiv ca acestia nu vor contribui la construirea unei atmosfere de acceptare si siguranta necesara grupului.

Compatibilitatea de grup

    Problema omogenitatii sau a eterogenitatii grupului a fost o alta provocare pentru practicieni. Atat prima optiune, aceea de a forma grupuri omogene din punct de vedere al caracteristicilor individuale ( varsta, sex, clasa sociala etc. ), cat si promovarea principiului eterogenitatii grupurilor ca premisa a dinamismului in grup, aduc cu sine o serie de avantaje si dezavantaje.

    Acest fapt a condus la un nou concept, cel al                    compatibilitatii de grup“. Acest nou concept incorporeaza doua elemente principale: cooperare si interactiune. In selectarea membrilor unui grup, asistentul social va trebui sa anticipeze modul in care acestia vor interactiona unii cu ceilalti.

Exemplu   

    Pentru aceasta cel mai util este ca inainte de a incepe de fapt selectarea participantilor, asistentul social sa imagineze un profil ideal al participantului. De exemplu, profilul ideal pentru un grup pentru victimile violentei domestice ar fi:

    suficient de recuperata de la ultimul atac,

    interesata si motivata sa gaseasca solutii la problema sa,

    capabila sa aiba intalniri saptamanale.

Selectia in functie de stadiul schimbarii

Prochaska si Di Clemente ( 1984 ) au dezvoltat un model al schimbarii in patru stadii:

    Precontemplare – in care clientul nu considera ca a comite infractiuni este o problema si ca nu este nevoie de schimbare.

    Contemplare – incepe sa inteleaga ca are o problema si constientizeaza nevoia de schimbare.

    Determinarea sau decizia– este stadiul in care clientul dispune de motivatia necesara adoptarii deciziei de schimbare.

    Actiune – in care clientul incearca sa schimbe comportamentul indezirabil.

    Mentinerea – in care clientul conserva schimbarea produsa. Este o etapa in care riscul de reiterare a comportamentului nedorit este mare. In ceea ce priveste comportamentul infractional pentru mentinerea schimbarii este necesara si modificarea stilului de viata ( crime – free lifestyle ).



    Reiterarea sau recaderea– faza in care clientul recidiveaza. In acest caz, ciclul schimbarii trebuie reluat pana cand recidiva nu se va produce.

Principiu         :-   asistentul social va trebui sa tina seama de stadiul in care se afla clientul si abia apoi, dupa ce toti clientii au fost pregatiti in sesiuni individuale, astfel incat toti sa fie in acelasi stadiu.

    Un singur client aflat in faza de precontamplare poate vicia atmosfera din grup.

Tipul de leadership

    parabola prajirii unui peste: prea putina atentie din partea coordonatorului grupului si pestele se va lipi de tigaie, prea multa atentie si pestele va fi strivit.

1. Coordonatorul directiv controleaza si isi asuma intreaga responsabilitate pentru atingerea obiectivelor grupului. Principalele “ instrumente ' ale coordonatorului directiv sunt: sfaturile, sugestiile si instructiunile.

2.   Coordonatorul non-directiv este mai preocupat de modul in care procesul de invatare se deruleaza si nu de gasirea “raspunsurilor corecte “. Accentul cade mai mult pe experienta pe care o are fiecare participant, iar rolul coordonatorului seamana cu un arbitru, asigurandu-se ca regulile grupului sunt respectate, ca activitatile grupului sunt orientate spre atingerea rezultatelor etc.

Fazele grupului

     Tuckman si Jenson ( 1998 ) au identificat cinci stadii de dezvoltare ale unui grup:

    Formarea – este primul stadiu in care membrii grupului sunt preocupati in principal de ideea de a fi acceptati si de a-i cunoaste pe ceilalti. Este caracterizata de politete si de comportamente inhibate. In aceasta faza rolul liderului este deosebit de important, el fiind cel aflat in centrul atentiei. (joc 10 min.)

    Furtuna – odata cu cresterea maturitatii grupului apar primele preocupari cu privire la relatiile de putere. Aceasta faza este caracterizata prin competitie, ostilitate si confruntare.

    Faza normativa – in care se stabileste un consens cu privire la roluri norme si proceduri. In aceasta etapa creste coeziunea grupului. (Durkheim- aplicare fara echivoc)

    Faza centrata pe activitati – in care preocuparile legate de structura grupului se diminueaza iar membrii grupului se concentreaza asupra activitatilor. 

    Faza finala – in care membrii grupului se pregatesc sa se desparta unii de ceilalti. Scopul grupului a fost atins sau a fost abandonat. Rolul consilierului de probatiune este de a pregati aceasta despartire si de a facilita recapitularea celor realizate de grup.

Aceste stadii sunt prezentate liniar din considerente didactice insa este important de mentionat ca un grup poate sa progreseze, dar sa si involueze. De asemenea, nu toate grupurile trebuie sa treaca prin toate aceste stadii.

Hartford ( 1998 ), referindu-se si la rolul celui care va conduce grupul, a propus urmatoarea evolutie a grupului:

    Faza de planificare

    Faza de mijloc

    Faza finala.

In faza de planificare, asistentul social va contacta fiecare membru al viitorului grup si ii va pregati pentru experienta de grup. In aceasta faza vor fi schitate scopul si obiectivele grupului si vor fi identificate spatiile si toate cele necesare pentru functionarea optima a grupului.

In faza de mijloc, are loc integrarea membrilor in grup pana la momentul in care grupul se simte ca …. grup. Este faza in care membrii grupului sunt centrati pe sarcini si activitati. Rolul asistetului social este de a facilita activitatile grupului pentru a atinge scopurile propuse.

Ultima faza este marcata de iminenta separare a participantilor. Asistentul social trebuie sa pregateasca aceasta faza astfel incat participantii sa nu simta ca un soc aceasta “ pierdere “.

Mecanismele grupului

Lucrul in grup este o metoda eficienta in atingerea a unor obiective de terapie comportamentala in masura in care in interiorul grupului functioneaza optim o serie de mecanisme:

    Acceptare. Acest mecanism poate fi descris ca sentiment al apartenentei la grup in care fiecare participant se simte egalul celorlalti si ca inseamna ceva pentru ceilalti. Ca sinonimi pot fi utilizati termenii: identificare cu ceilalti, mediu prietenos, unitatea grupului etc.

    Ventilare. Ventilarea este descrisa ca eliberare emotionala a participantilor de tensiuni nervoase constiente sau inconstiente. Aceste defulari sunt posibile prin intermediul verbalizarilor si a comunicarii eficiente. Acest aspect al lucrului in grup este in primul rand pregatitor al unei activitati si nu un instrument terapeutic in sine.

    Testarea realitatii. In cadrul grupului se pot recapitula experiente de interactiune in familie sau situatii conflictuale rezolvate gresit. Toate aceste reevaluari pot functiona ca un feedback al realitatii. Hill spunea ca problema multor subculturi este ca “ ele nu au contact cu elemente ale culturii dominante “ si, deci, au aceasta nevoie de a testa realitatea si din alte puncte de vedere.

    Transferul. Este un fenomen care se produce ca un atasament puternic dintre terapeut si client. Efectull terapeutic al transferului deriva din faptul ca el promoveaza relatii de incredere intre cei implicati.

    Intelectualizarea. Este un mecanism prin care membrii grupului constientizeaza o serie de conflicte sau rezistente prin reevaluarea “ simptomelor “ sau interpretare. Unii terapeuti numesc acest mecanism “ insight “.

    Interactiunea. Este un alt mecanism prin care participantii interactioneaza unii cu ceilalti sau cu liderul grupului. Prin intermediul acestui mecanism se realizeaza contagiunea membrilor grupului in sens constructiv.

    Universalizarea. Este procesul prin care participantii constientizeaza ca nu sunt singuri intr-o anumita situatie  ( sentimentul de “ a fi in aceeasi barca “).

    Altruism. Este un alt mecanism care exprima posibilitatea ca fiecare participant sa fie terapeut si sa-i ajute pe ceilalti fie si numai cu un sfat. Acest proces al oferirii de ajutor are o functie terapeutica deoarece conduce la consolidarea increderii de sine a membrilor grupului.

    Terapia spectacolului – asa cum o numea Moreno, reprezinta o modalitate de participare pasiva  a clientului la experienta celorlalti. Prin observarea celorlalti si interpretarea sau evaluarea unor actiuni fara a se teme de consecinte, clientul poate sa-si explice multe din dificultatile din trecut.

    Stilul liderului. Prin stilul liderului se intelege modalitatea prin care liderul abordeaza relatia cu participantii la grup. Dupa cum anticipam mai sus, acesta poate varia de-a lungul unui continuum de la autoritar la stilul lasair-fair si nu este intotdeauna acelasi: in momente diferite liderul poate adopta stiluri diferite

Posibile dificultati

Cateodata se poate intampla ca in cadrul grupului sa apara probleme. Ele pot fi fie legate fie de participarea prea activa a unor membri – monopolizarea discutiei, impunerea unor puncte de vedere etc. – fie de retragerea unor membri din “ viata “ grupului, deci o participare redusa a unor membri.

Aceste dificultati pot fi concretizate in urmatoarele situatii:

    unul sau mai multi participanti sunt tacuti sau retrasi,

    in grup sunt vorbareti compulsivi – carora le place sunetul propriei voci,

    manifestari agresive intre membrii grupului,

    contestarea coordonatorului de grup,

    preluarea rolului de leader de catre un participant,

    cearta in grup etc.

Cateva solutii

In cazul unor conflicte:

    nu te panica. De cele mai multe ori acestea se rezolva de la sine

    lasa grupul sa rezolve aceste situatii. Presiunea grupului asupra partilor “ beligerante“ poate sa linisteasca atmosfera.

    discuta in particular cu fiecare parte implicata.

    daca nu se poate remedia situatia amiabil, poti cere unuia dintre “ beligeranti “ sa paraseasca grupul pentru o vreme sau pentru totdeauna ( Priesley & McGuire, 1983 ) .

    aproape intotdeauna dispozitia grupului este mai buna la intalnirea urmatoare. Daca totusi problema persista, inseamna ca ceva chiar nu este in regula si atunci trebuie ca aceasta sa fie discutata cu grupul. Poate ca a aparut plictiseala si atunci trebuie sa “pui mai multa sare si piper “. Poate unele jocuri sau exercitii pot inviora atmosfera !!

Asistentul social din penitenciar  -Un profil ocupational

Introducere

n     Studiul de fata a fost prilejuit de pregatirea suportului de curs la disciplina Asistenta sociala penitenciara.

Structura studiului   : Studiul are doua parti:

n     prima parte in care este determinata pozitia asistentului social in acest moment

n     a doua parte in care aceasta pozitie este ameliorata prin raportare la reglementari legale nationale si la standarde si reguli penitenciare europene

Va fi prezentata doar prima parte a studiului!!

Strategia de cercetare  : intrebarea de baza:

cum se pozitioneaza ocupational asistentului social in context penitenciar?

n     Prin pozitionare am inteles: rolul, atributiile, abilitatile, cunostintele si mijloacele de evaluare a activitatii asistentului social din penitenciar, asa cum sunt acestea percepute de catre acesta.

Abordare

n     Pentru a raspunde la aceasta intrebare am optat pentru o abordare specifica interactionismului simbolic in care actorii sociali isi definesc rolurile ca urmare a unei dramarturgii a intalnirii interindividuale (Bourdieu, 1979 apud Chopart, 2002).

n     Aceasta abordare a facilitat determinarea unui profil ocupational prin pozitionarea relativa a acestuia in raport cu profesiile proxime din context penitenciar (educator si psiholog).

Metode culegere a datelor

n     ancheta sociologica prin administrarea unui chestionar

n     interviul.

Chestionarul

n     Chestionarul a fost autoadministrat de catre asistentii sociali din sistemul penitenciar angajati inainte de anul 2007 (27 subiecti).

n     Rata de raspuns a fost de cca. 85 %. (27 din 30 de asistenti sociali)

Chestionarul a fost transmis prin sistemul de circuit inchis al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, insa au fost insotite de doua mesaje de sustinere a raspunsurilor sincere: unul din partea cercetatorului, si unul din partea Directiei de interventii psihosociale din ANP. Raspunsurile primite ne pot indreptati sa consideram ca acestea au fost cat se poate de sincere si animate de dorinta de a „face lumina” in determinarea profilului ociupational al asistentului social.

n     Scopul chestionarului a fost de a determina modul in care asistentul social se pozitioneaza in raport

n     cu functiile penitenciarului,

n     cu activitatea educatorului si cu cea a psihologului. Acesti doi specialisti, impreuna cu asistentul social formeaza serviciul de interventie psihosociala al fiecarui penitenciar.

Interviul

n     Interviul a fost utilizat cu doi asistenti sociali pentru a detalia si aprofunda anumite teme exprimate in cadrul chestionarului. (focus group)

n     interviul a mai fost utilizat cu doi directori de penitenciar pentru a surprinde modul in care asistentul social este pozitionat in economia rolurilor din penitenciar de catre angajator.

Prelucarea si intepretarea datelor
 Asistentul social. Un profil demografic
*

n     Cei mai multi asistenti sociali din penitenciarele romanesti sunt de sex feminin (81%) si cu varsta cuprinsa intre 30 si 40 ani.

n     Clasa de varsta imediat urmatoare este cea cuprinsa intre 25 si 30 ani.

n     Peste 70 % dintre asistentii sociali au fost recrutati dupa anul 2004, cu doua varfuri: 2004 si 2006.

* la 1 aprilie 2007 au mai fost angajati 10 asistenti sociali, insa acestia nu au fost cuprinsi in studiu.

Filosofie si valori

n     Toti asistentii sociali care au completat chestionarul transmis au indicat ca valori esentiale ale asistentului social in penitenciar: nediscriminarea, increderea, confidentialitatea, onestitatea, acceptarea si deschiderea.

n     Ca un element ce, probabil, indica specificul asistentei sociale in penitenciar, 45 % dintre subiecti au aratat ca valori specifice si cel putin una din urmatoarele variante de raspuns: schimbarea, prevenirea, justitia si controlul.

n     Trebuie mentionat, totusi, ca cea din urma valoare nu a fost indicata decat de doi asistenti sociali.

Functia penitenciarului

n     functia penitenciarului la care raspunde asistentul social, raspunsurile subiectilor s-au polarizat asupra conceptelor de reabilitare si tratament („corectarea deficitelor de socializare”, „prevenirea recidivei prin participarea la programe”etc. ).

n     Ca o sinteza a tuturor raspunsurilor se poate afirma ca rolul asistentului social in penitenciar este de a sustine detinutul sa isi refaca „functionalitatea sociala” (un subiect).

Rol si atributii

n     Diversitate de raspunsuri:

n     cele mai multe optiuni de raspuns se concentreaza asupra rolului asistentului social in refacerea, mentinerea sau consolidarea relatiilor detinutului cu familia si asupra rezolvarii problemelor sociale detinutilor. Discutie !

n      Un alt rol important al asistentului social se refera la reabilitarea comportamentala a detinutului. Discutie !

n     Un alt rol ce se regaseste in multe dintre raspunsurile subiectilor este cel de pregatire pentru liberare a detinutului si de relationare a asistentului social cu alte institutii, ONG-uri etc. in scopul preluarii detinutului dupa momentul liberarii. Din acest punct de vedere, capacitatea de advocacy a asistentului social este cruciala pentru reintoarcerea cu succes a detinutului in comunitate

Observatie

n     Pe langa aceste roluri exprimate de catre marea majoritatea a subiectilor, au mai fost prezentate ca roluri ale asistentului social in penitenciar si: organizarea unor evenimente culturale sau educative, facilitarea participarii detinutilor la cursuri de calificare etc.

n     Aceste abateri de la media raspunsurilor pot fi interpretate ca fiind semnalul unei identitati profesionale inca confuze a asistentului social.

n     Aceasta ipoteza este confirmata si de cateva raspunsuri, cum ar fi: „rolul asistentului social este pluralist” sau „asistentul social face de toate”.  Mai mult decat atat, diferentele intre rolul si atributiile asistentului social in acest moment si rolul si atributiile acestuia, asa cum „ar trebui” acestea sa fie in viziunea subiectilor sunt uneori mari.

n     In cateva cazuri subiectii au sugerat ca mijloacele necesare pentru indeplinirea atributiilor sa fie explicit formulate. Nu este inca clar daca asistentul social are sau nu dreptul de a lua legatura cu familia la vizite sau la domiciliul acesteia. Prin urmare, atributia referitoare la refacerea, mentinerea si consolidarea relatiilor detinutului cu familia este lipsita de mijloacele instrumentale necesare.

Autoplasarea rolului asistentului social in raport cu psihologul si educatorul

n     Rolul si atributiile asistentului social au fost si mai bine developate prin raportare la rolul si atributiile psihologului si educatorului (ceilalti doi specialisti ai sectorului de tratament si interventie psihosociala)

Autoplasarea in raport cu rolul psihologului

n     rolul psihologului in penitenciar a fost cantonat de catre cei mai multi subiecti la tulburarile mintale (ex. depresii, suicid, violenta excesiva etc.). Psihologul este privit ca intervenind „punctual” , „in situatii de criza” sau pentru a „imbunatati statutul psiho-somatic al detinutului”.

n     Daca psihologul are rolul de a lucra cu detinutul in raport cu el insusi, asistentul social are rolul de a facilita legatura detinutului cu exteriorul penitenciarul – cu sistemul de suport al detinutului

Autoplasarea in raport cu rolul educatorului

n     Educatorul este specialistul care organizeaza si desfasoara programe cultural-educative si de timp liber. Tot educatorul este cel care mentine legatura cu cadrele didactice si cu cele care organizeaza cursurile de calificare. Ca si in cazul psihologului, educatorul isi concentreaza atentia asupra dezvoltarii capacitatilor detinutului pe durata executarii pedepsei.

n     Eforturile asistentului social vizeaza cu prioritate reintegrarea sociala a detinutului dupa momentul liberarii. In acest sens, asistentul social asigura legatura detinutului cu serviciile de probatiune si cu alte institutii care pot contribui la o intoarcere cu succes a detinutului in comunitate.

Carantina

Executarea pedepsei

Faza premergatoare liberarii

Rolul si atributiile asistentului social

- Evaluare socio-familiala – identificarea eventualelor „probleme sociale”.

- Reluarea sau mentinerea legaturii cu familia.

- Sprijin in adaptare institutionala – informare, consiliere.

- Intocmirea evaluarii pentru comisia de individualizare a executarii pedepsei.

- Asigura legatura detinutului cu familia si alte elemente ale sistemului de suport.

- Reprezinta detinutul in raporturile acestuia cu alte autoritati in vederea obtinerii sau exercitarii anumitor drepturi.

- Organizeaza si desfasoara programe de dezvoltare a abilitatilor sociale (ex. rezolvarea de probleme, comunicare asertiva, rezolvarea conflictelor, luarea deciziilor)

- Organizeaza si desfasoara programe de pregatire pentru liberare (intensiv).

- Reprezinta detinutul in raport cu institutii, organizatii care pot contribui la reintegrarea sociala a detinutului.

- Asigura contactul detinutului cu serviciul de probatiune.

Abilitatile si cunostintele necesare asistentului social din penitenciar

n     abilitatea de comunicare ca fiind cea mai importanta, urmata de abilitatea de a relationa si de a rezolva probleme. Izolat, au mai fost prezentate ca abilitati importante capacitatea de negociere, de formare a echipei si de lucru in parteneriat.

n     cunostintele necesare exercitarii profesiei de asistent social in penitenciar: cunostintele juridice specifice mediului penitenciar si sistemului de protectie sociala ca fiind cunostinte esentiale. Urmatoarele cunostinte necesare au fost indicate in ordine cele de asistenta sociala, de psihologie comportamentala si de criminologie.

Evaluarea activitatii asistentului social

n     Cei mai multi subiecti au sugerat ca indicatori de performanta in activitatea asistentului social: numarul de „probleme sociale” rezolvate, numarul de subiecti cuprinsi in programe, precum si calitatea acestora.

n     Un alt mijloc de evaluare frecvent intalnit in raspunsurile subiectilor a fost masura in care asistentul social respecta standardele de practica si codul deontologic.

Interviul cu asistentii sociali (2)

n     ca metoda de colectare a informatiilor, a fost utilizat, in cazul asistentilor sociali, din doua motive principale:

n     In primul rand, pentru a explora si dezvolta anumite aspecte ce au rezultat din analiza raspunsurilor la chestionar.

n     In al doilea rand, interviul a fost folosit pentru a compensa o tendinta naturala a subiectilor de a oferi raspunsuri asteptate sau dezirabile in scris si de a nu raspunde complet la anumite intrebari.

Cei doi asistenti sociali intervievati au fost angajati in sistemul penitenciar in 1996 si isi desfasoara activitatea in doua penitenciare diferite.

n     Ghidul de interviu a urmat structura chestionarului, referindu-se la rolul si atributiile asistentului social si la raportarea acestora la rolurile si atributiile psihologului si educatorului.

n     La solicitarea subiectilor, raspunsurile au fost notate pe hartie in timpul interviului.

n     Raspunsurile oferite de catre cei doi subiecti au intarit in mare parte concluziile rezultate in urma analizei chestionarelor si au evidentiat cateva dificultati in definirea clara a profilului ocupational al asistentului social.

n     In primul rand, subiectii nu au fost incurajati sa isi contureze profilul ocupational sau aria de expertiza, ci au fost indrumati sa adopte principiul activitatii in echipa. Nimic eronat pana aici, insa lucrul in echipa se bazeaza pe complementaritatea rolurilor si nu pe suprapunerea lor, cum s-a constat ca se intampla in cazul de fata. Din descrierile realizate de catre subiecti, rezulta ca in practica se aplica principiul lucrului in devalmasie si nu a lucrului in echipa. In acesta devalmasie, rolul psihologului pare mai structurat, insa cele ale asistentului social si educatorului par a fi juxtapuse. Oricare dintre ei se poate ocupa de calificarea detinutului, asa cum oricare dintre ei poate facilita relatia detinutului cu exteriorul penitenciarului.

n     O a doua dificultate majora evidentiata in cadrul interviului a fost modul in care relatia detinutului cu familia poate fi mentinuta sau dezvoltata cu ajutorul asistentului social. Ambii subiecti au subliniat ca mijloacele instrumentale de realizare a acestei atributii sunt neclare si, uneori, contradictorii.

n     Ambele dificultati evidentiate in timpul interviurilor vor fi reluate in cadrul focus-grupurilor ce urmeaza a fi realizate cu asistentii sociali si cu reprezentantii Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

n     Scopul interviurilor a fost de a determina cum sunt pozitionati asistentii sociali de catre angajatori, adica de catre directorii de penitenciare.

n     Cele doua interviuri au fost inregistrate audio si apoi transcrise pe hartie.

n     Subiectii celor doua interviuri au fost doi directori de penitenciar: unul de penitenciar de barbati si femei si unul de penitenciar de femei. Motivul pentru care a fost intervievat un director de penitenciar de femei a pornit de la ipoteza ca intr-un penitenciar de femei asistentul social are alte atributii decat intr-un penitenciar de barbati. Aceasta ipoteza a fost confirmata partial: asistentul social intr-un penitencar de femei nu are neaparat alte atributii, ci alte prioritati. In continuare, asistentul social faciliteaza relatia detinutului cu exteriorul penitenciarului, insa, in cazul penitenciarului de femei, exteriorul este reprezentat cu preponderenta de copiii femeilor detinute. Mentinerea relatiei detinutelor cu copiii are ca finalitate nu reintegrarea sociala a condamnatelor, ci diminuarea suferintelor incarcerarii (Sykes, 1958).

n     Tot in privinta copiilor detinutelor, asistentul social este cel care sesizeaza directiile de asistenta sociala si protectie a drepturilor copilului in cazul in care constata ca un copil a ramas fara ingrijire ca urmare a incarcerarii mamei. In acest sens, asistentul social initiaza un demers cu scopul protectiei „orfanilor justitiei” victime ale asa numitului „abuz institutional asupra copilului” (Shaw, 1987 apud Liebling si Maruna, 2005)

n     Un alt aspect ridicat de catre unul dintre cei doi subiecti intervievati a fost acela ca asistentul social ar avea un rol si in schitarea strategiilor de calificare a detinutilor in functie de vocatia acestora si nevoile de pe piata fortei de munca. In acest sens, asistentul social ar putea propune conducerii penitenciarului ce cursuri de calificare sa organizeze astfel incat sansele de ocupare a unui loc de munca dupa liberare sa creasca. Ambii subiecti au insistat ca asistentul social sa motiveze si sa dezvolte capacitatea detinutului de a munci, de a duce o „viata morala” si de „a-si insusi rolurile de mama, tata, cetatean etc”.

n     Avand in vedere faptul ca asistentul social actioneaza pe toata durata detentiei si face legatura penitenciarului cu exteriorul, ambii directori de penitenciar percep asistentul social ca jucand un rol cheie – de manager de caz – care sa coordoneze toate inputurile celorlalti specialisti din sectorul de interventie psihosociala.  

n     O potentiala sursa de dileme etice este determinata de dorinta directorilor de penitenciar de a aseza nevoile penitenciarului inaintea nevoilor detinutilor in activitatea asistentului social. Unul dintre subiecti chiar a subliniat explicit ca: „asistentii sociali trebuie sa se situeza corect in spatiul institutiei (organizatiei) penitenciare pentru a contribui vizibil la realizarea sarcinilor majore ale unitatii si abia in al doilea rand la rezolvarea problemelor detinutilor !” Este posibil ca aceasta asteptare din partea angajatorului sa creeze un conflict de valori in activitatea asistentului social.

Concluzii preliminarii

n     Chiar daca profilul ocupational al asistentului social in penitenciar nu este delimitat in detaliu, sunt deja cunoscute principalele dimensiuni ale rolului si locului acestuia in contextul carceral.

n     Principalele atributii ale asistentului social din penitenciar par a fi legate de dezvoltarea capacitatilor individuale si a oportunitatilor comunitare de natura sa faciliteze reintegrarea sociala a persoanelor condamnate.

n     Pe durata detentiei, asistentul social are ca scop diminuarea efectelor negative ale custodiei asupra captivilor si dezvoltarea resurselelor prosociale personale si familiale ale subiectilor.

n     Spre sfarsitul perioadei de detentie, asistentul social intensifica demersurile in vederea pregatirii pentru reintoarcerea in comunitate si preluarea clientului de catre agentii din sfera serviciilor sociale sau de probatiune.

n     De observat este ca angajatorii intervievati valorizeaza mai ridicat rolul asistentului social decat o fac ei insisi. Dincolo de atributiile asistentului social in raport cu detinutii, directorii penitenciarelor asteapta din partea acestora o contributie mai importanta la dezvoltarea institutionala a penitenciarului si la coordonarea participarii penitenciarului la viata comunitatii.

Cateva observatii finale

n     Claude Dubar (2002) : „ lucratorii sociali formeaza un grup profesional bazat pe punerea in act al politicilor sociale. Acest grup este segmentat si are frontiere nedecise. Au loc aici lupte de clasare si jocuri de putere si de limbaj ” ( p. 42).

n     Rolul asistentului social din penitenciar este, deci, fara indoiala, rezultatul unei interactiuni dintre mai multi factori structurali sau functionali, printre care as aminti: profilul general al asistentului social, functiile manifeste si latente ale penitenciarului, nevoile beneficiarilor, legi si regulamente ce reglementeaza activitatea penitenciara etc.

n     Prin urmare, acest profil poate prezenta un nucleu dur, format din roluri stabile, dar si o componenta flexibila, conjuncturala, dictata de conditiile socio-juridice existente la un moment dat in societatea romanesca.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Conflicutul intre persoanele de varsta a III-a,ca efect al mediului institutional din Centrul de Ingrijire si Asistenta
WORKAHOLISM-UL – FENOMEN DEZADAPTATIV IN RANDUL ASISTENTILOR SOCIALI DIN TIMISOARA?
ASISTENTA SOCIALA DIN ROMANIA IN SPATIUL COMUNITATII EUROPENE
Procedura adoptiei interne
ACTIVITATEA DE EVALUARE SI INTERVENTIE SOCIALA
INFRACTIONALITEA INTRE CLISEE SI REALITATE
Legislatia privind plasamentul familial
CONSECINTE ALE DECLINULUI COMUNITATILOR RURALE


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu