MIJLOACE SI FONDURI

IN AFACERI

Caracterizare generala

Afacerile sunt interesate de entitati si institutii juridice care servesc drept mijloace si fonduri pentru ele: capital social, fond de comert, patrimoniu, bunuri, drepturi reale si de creanta, instrumente juridice (acte juridice, conventii, contracte). De acestea trebuie, in mod necesar, sa se ocupe un om sau o firma de afaceri.

A)     Capitalul social.

Intre capitalul social, fondul de comert si patrimoniul oricarei firme de afaceri exista o comunicatie si un element comun - bunurile. Comunicatia este evidenta pentru ca embrionul patrimoniului este capitalul social. El este patrimoniul din secunda unu a societatii. Apoi, societatea poate spori, reduce patrimoniul, poate dobandi drepturi, poate angaja obligatii in legatura cu elementele sale.

Cat priveste bunurile si relatia dintre acestea si capitalul social, trebuie precizat ca acesta din urma se formeaza din aporturile asociatilor. Relativ la aporturi, acestea pot fi : numerar, in natura, in creante.

Numerarul acopera ca notiune un bun generic, consumptibil - banii.

Aporturile in natura sunt bunuri de orice gen (mobile, imobile, frugifere, nefrugifere, generice sau individual determinate).

Creantele au natura unor bunuri, daca au identitatea unor titluri comerciale de valoare.

B)     Patrimoniul.

Acesta are in compunerea sa bunuri, active, fonduri fixe, fonduri circulante.

Capitalul social se constituie din aporturile asociatilor, cu exceptia S.R.L., care nu poate functiona pana cand capitalul social nu a fost in intregime varsat. La celelate forme de societate, in limitele legii si ale actului constitutiv, societatea va putea functiona cu un capital social subscris (scriptic) si cu un capital social partial varsat, aportat. Daca el este in numerar sau in creante, din momentul in care incepe sa functioneze, acesta devine un post de pasiv si o abstractie juridica. El poate fi consumat din prima secunda de functionare a societatii. Creantele trebuie prezervate pana se incaseaza. Ele vor deveni numerar.

Aceasta abstractie juridica mentine o fictiune patrimoniala. Societatea nu va mai avea niciodata capital cu numerar sau creante originar pentru ca este obligata sa le consume. Din momentul in care societatea se autofinanteaza sau atrage surse de finantare, ea dobandeste un patrimoniu veritabil, in care se articuleaza drepturi si obligatii, creante si datorii.

Ca abstractie juridica, identificam in functionarea capitalului social trei functii:

Este element constitutiv al societatii; nu se concepe societate comerciala sau persoana juridica fara capital social si fara dezvoltarea acestuia ca patrimoniu.

El repartizeaza participarea asociatilor la rezultatele societatii (beneficii si pierderi). Participatia la capitalul social, care inseamna un procent din acesta, un numar de fractiuni din acesta, determina proportional participarea la rezultatele societatii si la distribuirea activului net dupa lichidare.

Capitalul social are rolul de a amenaja raporturile de putere in societate, pentru ca tot participatia la capitalul social dimensioneaza si drepturile nepatrimoniale atasate calitatii de asociat: dreptul de vot, dreptul de control asupra gestionarii societatii.

Raporturile capitalului social cu celelalte entitati patrimoniale.

Capitalul social este patrimoniul originar al societatii comerciale. Societatile rezultate din transformarea intreprinderilor de stat au fost inzestrate, prin efectul Legii nr. 15/1990, cu bunurile si activele pe care le aveau pentru a-si forma capitalul social.

Capitalul social nu poate varia decat in puterea legii si a vointei asociatilor. Modificarile lui au caracter formal, solemn. Variatiile lui sunt controlate. Pierderile din aporturile in natura suspenda orice distribuire si repartizare din beneficii pana cand societatea hotaraste fie reantregirea, fie reducerea capitalului social.

Capitalul social nu este susceptibil de operatiuni juridice decat daca furnizeaza elemente corporale fondului de comert si numai cu titlu de fond de comert.

C)    Fondul de comert.

Este deci o grupare de elemente corporale si necorporale pe care comerciantul persoana fizica, ca om sau firma de afaceri le mobilizeaza si le afecteaza operatiunile care fac parte din obiectul de activitate al comerciantului respectiv.

Sunt elemente corporale: bunurile mobile si imobile (ex. cladiri, instalatii, materiale, birotica, fonduri financiare).

Sunt elemente necorporale: firma, emblema, dreptul de proprietate intelectuala, vadul, clientela.

Firma este numele comercial al societatii, da natura sa dea identitatea intre comercianti si este obligatorie. Este aleasa in mod liber de catre comerciant, cu observarea insa a catorva reguli: sa fie conceputa in limba romana, sa indice forma juridica a societatii, iar pentru unele forme de societate, sa includa si alte elemente (numele unuia dintre asociati sau un element care sa sugereze obiectul de activitate, dupa caz).

Emblema este semnul distinctiv al societatii, are natura facultativa.

Intrucat aceasta este o reprezentare pentru bunurile produse de societate, pentru serviciile ei, se spune ca emblema este a magazinului iar firma a societatii.

Drepturile de proprietate intelectuala.

Sunt incluse aici: dreptul la remuneratie pentru exploatarea proprietatii intelectuale, dreptul de licenta, care rezulta din dreptul de brevet, dreptul privind exclusivitatea exploatarii creatiei intelectuale, modelele si desenele industriale, procedeele de fabricatie, tehnologia de fabricatie.

Vadul si clientela..

Vadul - reprezinta ansamblul de factori de ordin topografic, metric, geografic, cu elemente privind tehnica de comert, vitrine, expunerea marfii, pregatirea personalului, reclama, de natura sa influenteze clientela.

Clientela - reprezinta grupa de consumatori interesata de produsele, bunurile, serviciile firmei, pe care le leaga afinitatile pentru acestea.

Vadul si clientela, desi analizate, de regula, impreuna, sunt elemente distincte in compozitia fondului de comert.

Fondul de comert este o universalitate de fapt, el nu cuprinde creantele si datoriile societatii, spre deosebire de patrimoniu, care este o universalitate de drept. El poate curpinde insa aportul la capitalul social, face parte din patrimoniu[1] si este susceptibil de operatiuni comerciale (vanzare, locatiune, gaj, aport la formarea capitalului social al altei societati, franciza).

Circulatia juridica nu antreneaza subiectivitatea lui juridica, chiar daca intregul fond e vandut; comerciantul nu-si pierde astfel identitatea. Numai divizarea, fuziunea sau adjudecarea intregii participatii aduc pierderi sau modificari ale subiectivitatii juridice[2].

Patrimoniul.

Patrimoniul este o universalitate juridica pentru ca in el sunt legate, interconditionate, intr-o continua comunicatie, drepturi si obligatii.

Nu exista om sau firma de afaceri fara patrimoniu. In cazul comerciantului persoana fizica, elementele active ale fondului de comert corespund fondului de comert. Nu exista persoana si nici oameni/firme de afaceri cu patrimoniu identic.

In raport cu capitalul social, patrimoniul se caracterizeaza prin variatii naturale: el scade, creste, elementele sale se modifica in raport cu operatiunile societatii. Acestea sunt datorate unor raporturi juridice. Dar, spre deosebire de capitalul social, numai in mod exceptional se cere manifestarea vointei asociatilor.

La S.A. acestea nu pot fi decise decat de adunarea generala extraordinara sau de consiliul de administratie, iar hotararile adunarii trebuie publicate in Monitorul Oficial.

Relativ la operatiunile juridice de care e susceptibil patrimoniul, trebuie precizat ca, din patrimoniu fac parte si obligatiile societatii. Ca atare, patrimoniul este susceptibil cu asumarea de operatiuni juridice. Este compatibil cu operatiunea de "factoring" (cesiunea de facturi), cu contractul de credit.

Asupra unui patrimoniu poarta drepturi reale si drepturi de creanta.

Drepturi reale sunt acelea care poarta asupra unui bun sau lucru .

Drepturi de creanta sunt cele carora le corespunde indatorirea unei persoane de a realiza a anumita prestatie[3].

Drepturile de creanta se mai numesc drepturi personale pentru ca in privinta lor se obliga o persoana.

Intre aceste doua categorii de drepturi care compun patrimoniul exista deosebiri de regim juridic.

Astfel, relativ la numarul lor:

drepturile reale - sunt creatia legii si sunt limitate de aceasta. Pentru ordinea sociala, pentru randamentul social, conservarea lor, drepturile reale nu pot fi lasate nici in privinta lor numarului lor sau continutul dreptului la libera creatie a subiectului de drept.

drepturile de creanta - sunt creatia subiectelor de drept, al faptelor si actelor lor juridice. Acestea sunt infinite.

In raport de opozabilitatea lor:

drepturile reale sunt opozabile oricui, trebuie respectate de oricine;

drepturile de creanta sunt opozabile numai partilor, ele sunt relative.

In raport de prerogativele pe care le confera:

drepturile de creanta confera prerogativa de a obtine indeplinirea exacta a prestatiei corespunzatoare lor de la debitor;

drepturile reale confera doua prerogative speciale :

a)    prerogativa de preferinta - titularul unui drept real este preferat inaintea oricarui creditor al aceluiasi debitor. Astfel, creditorul care are un gaj va fi platit din valorificarea bunurilor asupra carora poarta gajul sau ipoteca.

b)    prerogativa de urmarire - drepturile reale poarta asupra bunului respectiv indiferent unde circula acesta. Daca un bun gajat este instrainat, dreptul de gaj ramane atasat lui.

BUNURI, ACTIVE SI FONDURI

DIN AFACERI

Notiunile de "bun" si de "fond" sunt comune dreptului civil si sunt traditionale. Juristii vad in realitatea inconjuratoare numai bunuri si persoane. Pentru gandirea si perceptia juridica, in aceasta realitate inconjuratoare si in mediul subiectiv juridic, numai aceste entitati au semnificatie.

Bunurile.

Prin definitie, bunul este o entitate, in principiu cu reprezentare fizica, materiala, care are o valoare economica si de a carui apropriere persoanele sau subiectele de drept sunt interesate. Aproprierea inseamna o insusire, o asumare de ordin juridic a bunului.

Sunt bunuri fara o reprezentare fizica, in relief (ex. titlurile comerciale de valoare); ele sunt socotite bunuri mobile necorporale. Ca reprezentare materiala, acestea au o valoare neansemnata, insa reala lor valoare sta in dreptul pe care il confera inscrisul constatator. Tocmai de aceea, o data pierdute, distruse, extrase, acestea pot fi refacute. Bunul corporal insa, nu poate fi refacut astfel.

"Fond/fonduri" sunt notiuni care au in dreptul civil si comercial mai multe semnificatii; una este echivalenta cu cea a bunului.

O alta acceptiune este aceea de "bun" sau "complex de bunuri" afectate unei anumite activitati, unei exploatatii sau propriu-zis valorificarii . In acest sens, functioneaza notiunea de fond de comert, care este legata de aceea de intreprindere.

O alta semnificatie este aceea de " avutie", de "potential" in functiune, exploatat intr-o anumita ocupatie, cu o anumita destinatie (ex. fondul cinegetic, fondul piscicol).

Un alt sens si cel care intereseaza de fapt dreptul afacerilor este acela de "valoare" de care dispune un comerciant (om sau firma de afaceri), constituind astfel o parte a fondului de comert[4]. In dreptul afacerilor, notiunea de fond este utilizata si pentru unele entitati care opereaza pe piata valorilor mobliliare, pe piata financiara, a titlurilor de valoare (fonduri mutuale, fonduri de plasament).

Active

Notiunea de "activ" a fost introdusa de legislatia privatizarii. Prima reglementare care a utilizat-o a fost H.G. nr. 1228/1991 privind contractele de locatie a gestiunii si de comision. Aceasta reglementare a introdus notiunea de "activ" cu sensul de "parte a unui fond de comert", cu sensul de "fond de comert al unei intreprinderi".

Au fost astfel considerate active: ateliere, sectii si alte unitati de productie din cadrul unei societati comerciale cu capital majoritar de stat. Ulterior, legea privatizarii a redus notiunea de activ la aceea de bun imobil care se vinde in vederea privatizarii unei societati comerciale tot dintre cele cu capital majoritar de stat. Revenind la bunuri, Codul civil iar ulterior si doctrina, ca de altfel si jurisprudenta, face, respectiv dezvolta, clasificari ale bunurilor in raport de care se trag anumite consecinte si semnificatii juridice.

I.       O prima clasificare, cu importanta si pentru gestiunea financiara si pentru contabilitatea de gestiune distinge intre:

a)      bunuri mobile;

b)      bunuri imobile

Bunurile imobile sunt cele care au o asezare fixa, de regula, prin natura lor, de care depinde insasi functionalitatea acestora. Imobilele sunt intotdeauna corporale. Sunt insa si bunuri compatibile in exploatarea lor cu deplasari, dar care au functionalitate doar in mediul in care fac aceste deplasari (ex. navele maritime, fluviale), fiind astfel asimilate imobilelor.

Bunurile mobile sunt cele care se pot deplasa in spatiu fara a-si pierde functionalitatea.

Imobilele sunt intotdeauna corporale, cele mobile pot fi insa si necorporale.

Importanta acestei clasificari rezida in aceea ca:

pe de o parte, bunurile imobile au un regim de circulatie juridica sever controlat, mai ales prin conditii de forma (ex. terenurile nu pot fi transmise decat prin act autentic); cele mobile insa, de regula, nu au acest regim.

pe de alta parte, in privinta bunurilor imobile exista un regim special de evidenta si publicitate (ex. cadastrul si cartea funciara)[6]. Relativ la garantiile care pot fi constituite asupra lor, pentru bunurile mobile, garantia se numeste gaj, iar pentru cele imobile, garantia se numeste ipoteca.

II. Clasificarea bunurilor in:

a)      individual determinate (certe);

b)      generice.

Bunurile individual determinate se caracterizeaza prin anumite trasaturi si care nu pot fi inlocuite. Executarea obligatiei cu privire la ele este dependenta de pastrarea identitatii bunului; o inlocuire in executarea obligatiei nu se poate face decat printr-un nou acord juridic (o novatie cu privire la obiect).

Bunurile generice sunt acelea desemnate printr-o cantitate dintr-un anumit gen de bunuri. Acestea se individualizeaza prin masurare, numarare, cantarire.

Plasarea acestora intr-o categorie sau alta este uneori o chestiune care tine de conventie.

Cat priveste importanta clasificarii, aceasta are in vedere faptul ca proprietarul asupra bunurilor certe, ca si riscurile, se transmit, in principiu, de la data facerii conventiei translative; riscul pentru pieirea fortuita a bunului este, in acest caz, al cumparatorului. Bunurile generice se transmit de la data individualizarii. In acest caz, de la data conventiei pana la data individualizarii, riscul este al transmitatorului.

III. Clasificarea bunurilor in:

a)      frugifere;

b)      nefrugifere.

Primele sunt acelea care produc fructe, fructe categorisite astfel:

naturale, cele care se produc fara interventia omului;

industriale, cele care se produc datorita interventiei actiunii umane;

civile, cel care sunt produse de exploatatia juridica a unor bunuri (ex. chirii, arenzi, dobanzi).

Deosebirea dintre aceste tipuri de fructe consta in doua aspecte: se culeg pe masura perceperii lor, nefiind nevoie de vreo formalitate si se dobandesc pe masura curgerii timpului.

Semnificatia clasificarii rezida in posibilitatea posesorului, in dreptul acestuia de a culege fructele.

IV. Clasificarea bunurilor in :

a)      consumptibile;

b)      neconsumptibile

Primele se consuma prin faptul intrebuintarii lor; sunt, de regula, bunuri generice.

Cele din cea de-a doua categorie, sunt bunuri care se consuma dar nu prin prima lor intrebuintare (de regula, sunt bunuri certe).

Importanta clasificarii priveste faptul ca, potrivit cu natura lor, aceste categorii de bunuri se preteaza la anumite acte juridice (ex. imprumutul de consumatie nu poate avea ca obiect decat bunuri consumptibile, imprumutul de folosinta nu se poate referi decat la bunuri neconsumptibile).

V. Clasificarea bunurilor in :

a)      principale;

b)      accesorii.

Cele principale isi realizeaza functionalitatea in mod autonom. Bunurile accesorii insa, au valoare economica doar in raport cu un bun principal. Regula care se aplica, relativ la corelatia dintre acestea, este aceea ca, daca nu se prevede contrariul, accesoriul urmeaza soarta principalului[7].

VI. Clasificarea bunurilor in:

a)      corporale;

b)      necorporale

Primele sunt cele care au reprezentare fizica; valoarea rezida in continutul lor. Cele necorporale sunt reprezentate doar prin titlul lor, o consemnare, de regula, a existentei lor. Se spune chiar ca titlul lor este constitutiv. Acestea din urma sunt, in general, bunuri necorporale, titluri comerciale de valoare.

Importanta clasificarii rezida in aceea ca bunurile corporale se transmit, de regula, prin simpla traditiune. Cele necorporale insa doar cu indeplinirea formalitatilor specifice identitatii lor.