Analiza productiei fizice

Analiza productiei fizice

Spre deosebire de analiza economica a productiei in expresie valorica - care se refera la intreaga activitate productiva a firmei, analiza economica a productiei in expresie fizica isi restrange sfera investigarii la nivelul diverselor produse, vizand pe de o parte productia obtinuta, iar pe de alta parte, productia vanduta. In ambele ipostaze intereseaza indeplinirea programului de productie, dinamica productiei fata de anul anterior sau pe o perioada de cativa ani, respectiv corelatia comerciala " cerere - oferta ". Astfel este necesar sa se urmareasca, in mod corelat volumul productiei (la nivelul anului si pe diviziuni de timp), structura productiei (pe ansamblul productiei fizice) si calitatea productiei.

Analiza economica a productiei fizice (obtinuta si vanduta) din punct de vedere al volumului se efectueaza pe fiecare produs atat la nivelul intregului an, cat si la nivelul unor diviziuni de timp ale anului, productia fiind exprimata in unitati naturale si conventionale, dupa caz. Se impune precizarea ca productia exprimata in unitati conventionale reprezinta cel mai concludent indicator al productiei fizice ca efect economic util, fapt justificat de luarea in considerare a calitatii productiei, respectiv a valorii ei de intrebuintare.

Productia fizica reprezinta totalitatea valorilor de intrebuintare rezultate dintr-o activitate tehnico-productiva si care pot fi puse in circuitul economic.

In sistemul de analiza economico-financiara productia fizica este necesara in urmarirea modului in care o firma isi realizeaza contractele incheiate cu beneficiarii si cum se asigura concordanta intre cerere si oferta. De asemenea pe baza productiei fizice se poate stabili gradul de valorificare a unor categorii de resurse materiale, si productia fizica sta la baza calcularii si determinarii indicatorilor valorici ai productiei.

Pentru a caracteriza indeplinirea programului de fabricatie, deci a productiei fizice, se pot utiliza urmatoarele modalitati:

1. indicii individuali de indeplinire a programului de productie;
2. coeficientul mediu de sortiment (K_s);
3. coeficientul de nomenclatura (K_n).

Fiecare din aceste modalitati permit evidentierea aspectelor esentiale ale indeplinirii productiei fizice.

Utilizarea indicilor individuali permite atestarea unei anumite situatii date, adica daca s-a realizat programul de fabricatie la toate sortimentele si care este proportia de realizare.

Aceasta modalitate nu poate da o imagine de ansamblu sintetica privind gradul de realizare al programului de fabricatie, acest lucru putandu-se realiza insa cu ajutorul coeficientului mediu de sortiment (K_s) pentru ca nu admite principiul compensarilor intre depasirile realizate la unele sortimente cu nerealizarile la alte sortimente. Ca urmare a acestui principiu al necompensarilor, marimea coeficientului mediu de sortiment este maxim 1 sau 100%.

Coeficientului mediu de sortiment este maxim 1 sau 100% in urmatoarele situatii:

a)     cand programul de fabricatie s-a realizat la toate sortimentele in

proportie de 100%

A: 100

B: 100

C: 100

TOTAL K_s=1

b)     cand programul de fabricatie a fost depasit la toate sortimentele in

aceeasi proportie

A: 104

B: 104

C: 104

TOTAL K_s=1 (nu se iau in calcul depasirile)

c)     cand programul de fabricatie a fost depasit la toate sortimentele

dar in proportii diferite

A: 104

B: 110

C: 125

TOTAL K_s=1 (depasirile constituie alte negocieri)

Daca coeficientul de sortiment (K_s<1 sau 100%), in conditiile in care programul de fabricatie s-a realizat, s-a depasit sau nu s-a realizat pe total, dar la cel putin un sortiment nu s-a respectat obligatia contractuala incheiata cu beneficiarii.

De exemplu:

A: 97

B: 97

C: 97

TOTAL K_s<1

sau

A: 104

B: 110

C: 97

TOTAL K_s< 1

Structura productiei reprezinta ponderea pe care o detine un sortiment in totalul productiei. Ea poate fi caracterizata cu ajutorul coeficientului mediu de structura sau asortiment (K_a). Si in cazul coeficientului mediu de structura nu se admite principiul compensarii, si ca urmare valoarea maxima a acestuia este 1 sau 100%.

Coeficientul mediu de sortiment este obligatoriu pentru toate societatile comerciale, intrucat el reda respectarea obligatorie a sarcinilor contractuale cu beneficiarii.

Respectarea structurii productiei nu este obligatorie, ea putandu-se modifica dar in anumite conditii:

intreprinderea sa-si realizeze productia fizica pe total si pe sortimente (sa-si onoreze obligatiile contractate cu beneficiarii);

modificarea structurii productiei sa fie solicitata de cerintele pietei.

K_a=1 in urmatoarele situatii:

a)       cand programul de fabricatie s-a realizat la toate sortimentele in

proportie de 100%;

b)      cand programul de fabricatie a fost depasit la toate sortimentele in aceeasi proportie;

c)       cand programul de fabricatie nu a fost realizat la toate sortimentele dar in aceeasi proportie.

A: 97

B: 97

C: 97

TOTAL K_s<1 dar K_a=1

Daca K_a<1 (100) in conditiile in care programul de productie a fost depasit sau nedepasit in proportii diferite

A: 97

B: 95

C: 90

TOTAL K_a<1

Coeficientul mediu de sortiment K_s se determina dupa urmatoarele relatii:

1. K_s=·100
2. K_s= (1- )·100

K_s=+

unde:

- reprezinta structura prevazuta a sortimentelor la care nu s-a realizat programul de productie;

- indicele de nerealizare a sortimentelor respective;

- ponderea sortimentelor la care s-a realizat sau depasit programul de productie.

Coeficientul mediu de structura (asortiment) K_a se poate determina dupa relatia:

K_a=(Productia executata in contul structurii prevazute/Productia efectiva la structura prevazuta)·100