Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » afaceri » economie
Corelatia biblioteconomie-documentare si implicatiile ei contemporane

Corelatia biblioteconomie-documentare si implicatiile ei contemporane



Corelatia biblioteconomie-documentare si implicatiile ei contemporane

Cadru general

Documentele grafice constituie in prezent si vor constitui, probabil, si in viitor atat principala sursa de informare cat si principalul mijloc de transmitere a informatiilor, in timp si in spatiu.

Lumea contemporana nu poate fi conceputa fara o comunicare efectiva si, pentru ca noi traim intr-o lume a ordinii, in care milioane de oameni si distante vaste sunt implicate, se impune ca tot mai multa comunicare sa fie inregistrata.

Comunicarea este atat de importanta in procesul de dezvoltare a societatii umane, incat ar fi imposibil sa concepem orice forma a ordinii sociale fara un mecanism sau o tehnica pentru transferul” acesteia de la un om la altul.



Organizarea oamenilor chiar in societatea primitiva ar fi fost imposibila fara inventia limbajului, dar potentialitatea comunicarii in acel moment era dependenta de o forma de transmitere orala prin „mesager”. „Mesagerul” - persoana care poseda notiuni si le transmite prin viu grai - a fost totodeauna si este si astazi cel mai important transmitator individual al cunostintelor.

„Mesagerul” zilelor noastre, cunoscut sub numele de „expert” sau „specialist” in diverse domenii, transmite grafic infinit mai mult decat o face in mod direct, prin viu grai.

Instrumentele mecanice de inregistrare a comunicarii - penita, presa tipografica, masina de scris, filmul, discul si banda magnetica - nu numai ca au extins potentialitatea sociala a „mesagerului”, dar au contribuit la dezvoltarea capacitatii de cuprindere a insusi sistemului de comunicare, largind granitele temporale si spatiale ale umanitatii spre „o lume” de maine.

Sistemul comunicarii sociale - in toate elementele sale - este instrumentul realizarii scopurilor societatii umane.

Progresul se intemeiaza pe un rafinament al relatiilor dintre oameni si depinde de o mai buna ordonare a liniilor de comunicatie. Astazi, radioul si televiziunea au eliminat aproape distantele, introducand o noua varsta a vietii oratorice.

Biblioteconomia este stiinta care s-a ocupat intotdeauna cu „inregistrarea civilizatiei” si, de aceea, este firesc ca si astazi bibliotecarii sa fie implicati direct in una din problemele cele mai arzatoare ale contemporaneitatii - controlul literaturii publicate in lume.

Rolul bibliotecilor zilelor noastre nu se rezuma la pastrarea cartilor si documentelor; biblioteca contribuie intens si la raspandirea informatiilor cuprinse in publicatii. Pentru aceasta se cere luarea initiativei pentru crearea si multiplicarea canalelor de-a lungul carora informatiile sa treaca cu usurinta din biblioteca spre cititor.

Cu un secol in urma, bibliotecarul american Melvil Dewey, prin celebra sa clasificare zecimala, oferea un sistem durabil pentru clasificarea publicatiilor in functie de continutul acestora.

In prima jumatate a secolului XX, cercetatori ca Henry Evelyn Bliss [1], Charles Martel si J.C. Hanson [2] de la Library of Congress sau Jesse H. Shera [3] si S. R. Ranganathan, ultimii doi personalitati binecunoscute in lumea biblioteconomiei, au continuat munca in domeniul clasificarii. Rezultatele, desi interesante, nu au fost intotdeauna pe masura asteptarilor.

Este un fapt indeobste recunoscut ca teoria biblioteconomica, tehnicile de baza ale prelucrarii documentelor si serviciile de biblioteca s-au dezvoltat din relatia intre cititor si biblioteca.

Aceasta relatie s-a perfectionat de-a lungul anilor, biblioteca incercand sa raspunda cat mai deplin nevoilor de informare ale cititorilor. Realizari stiintifice importante, care au contribuit la mai buna organizare a activitatii din biblioteca au reprezentat subiecte de interes major pentru bibliotecari. In urma cu cateva decenii, marele bibliolog indian S.R. Ranganathan, expunandu-si crezul sau stiintific in Prolegomena to library classification [4], lucrare care urmeaza Principia Mathematica a lui Whithead si Russel, subliniaza importanta cu totul deosebita a stiintelor matematice pentru progresul biblioteconomiei.

In acest sens, specialistii de la British Classification Research Group au intocmit un numar de scheme de clasificare pe subiecte specializate utilizand teoriile algebrice ale matematicii moderne, iar Eric de Grolier si Jean-Claude Gardin au aplicat teoria generalizatoare a structurii sistemelor codificate.

Convingerea multora dintre cercetatorii din biblioteci este ca renumita Clasificare zecimala universala (CZU), cu toate imbunatatirile aduse, nu mai poate supravietui prea multa vreme [5]. Este un fapt, in general, cunoscut ca din punct de vedere al structurii, CZU deriva din principiile logice ale secolului al XIX-lea care, la randul lor, au ca baza gandirea lui Aristotel [6].

„Omenirea nu stie ceea ce de fapt cunoaste” - spunea cu cateva decenii in urma vicepresedintele Federatiei Internationale de Informare si Documentare (FID), profesorul Helmuth Arntz, cuvinte care dezvaluie un fapt, pe cat de paradoxal pe atat de autentic.

Traim o epoca de intense prefaceri in toate domeniile cunoasterii umane. Asa-numita explozie informationala, declansata de progresul ultrarapid al stiintei si tehnicii, care a avut loc pe plan mondial in ultimele decenii, a devansat posibilitatile noastre de memorizare rapida si eficienta a tuturor datelor emise de creierul uman.

Statisticile releva o crestere vertiginoasa a publicatiilor periodice.

Daca din 1665, data care marcheaza aparitia primei reviste stiintifice, Journal des Savants, si pana in 1800 s-au publicat numai 100 de titluri de reviste stiintifice, in 1850 se ajunge deja la 1000 de titluri, in 1900 la 10.000, iar in 1970 la aproximativ 130.000 (cuprinzand aproximativ 3 milioane de lucrari stiintifice).

Impresionanta crestere a numarului titlurilor de reviste stiintifice ilustreaza amplul proces de proliferare a materialelor de informare.

Pe langa numarul mare de articole din reviste, aratat mai sus, se fac cunoscute public in intreaga lume aproximativ 150.000 de comunicari ale congreselor, conferintelor, simpozioanelor si seminariilor internationale, la care se adauga mii de teze de doctorat, rapoarte tehnice etc.

Ritmul de crestere al publicatiilor referative este de-a dreptul coplesitor. In 1955, Chemical Abstract a publicat 32.281 de referate, in 1958 numarul lor ajunge aproape de 150000 iar in 1970 la peste 400 000.

In general, cunostintele de specialitate se dubleaza la o perioada de aproximativ 10 ani, iar in anumite discipline chiar mai repede: pentru chimie la 8 ani, pentru electrotehnica la 5 ani, pentru cercetari aerospatiale la 3 ani etc.

Studii intreprinse de diferite institute specializate atesta ca un om de stiinta cerceteaza in original numai 1 la suta din literatura mondiala a domeniului sau si inca 4 la suta sub forma de rezumate, despre restul de 95 la suta nu cunoaste nimic. Se vorbeste astazi tot mai frecvent despre o „criza a informarii”, care se adanceste pe masura trecerii anilor.

Aceasta stare de lucruri este explicata de unii specialisti ca un fenomen bipolar.

La un pol se afla un mare numar de lucratori din domeniile stiintei pure si aplicate (generatori de informatii) - savanti, cercetatori, economisti, ingineri - care produc mari cantitati de informatii, in diferite limbi [7] si in diferite locuri, fixate sub forma de documente scrise, fara sa banuiasca cand, unde, daca, cine le va utiliza.

La celalalt pol se afla un numar la fel de mare de savanti, cercetatori, economisti, ingineri, tehnicieni (consumatori de informatii) care nu stiu cand, unde, daca, cine a generat informatia de care au nevoie.

Exista deci o separare intre generatori si utilizatori atat in spatiu, timp, limba cat si in privinta cunoasterii cu certitudine a simplului fapt ca in cutare domeniu s-a scris „ceva” de catre „cineva”.

Prin urmare, utilizatorii trebuie sa-si depisteze singuri documentele necesare, sa-si asigure accesul la ele, sa le studieze si sa-si extraga informatiile utile. Pentru aceasta insa le-ar fi necesar un timp aproape nelimitat si ar trebui sa cunoasca foarte multe limbi - lucruri, practic, irealizabile.

Explozia informationala, sporirea numarului de cercetatori si savanti (in prezent in lume activeaza aproximativ doua milioane de savanti - nouazeci la suta din savantii care i-a dat omenirea in aproape patru milenii ne sunt contemporani), precum si a institutelor special constituite pentru cercetare, accesul spre invatamantul superior a mii si mii de oameni - toate acestea creeaza serioase dificultati acelora care raspandesc informatia tiparita sau documentele.

In procesul de adaptare la cerintele epocii noastre, bibliotecile, institutii prin traditie conservatoare, intampina si ele mari dificultati. Acumularea intr-un ritm rapid a publicatiilor in biblioteci a rupt echilibrul traditional intre carte si bibliotecar. Acesta din urma nu mai poate cunoaste decat un numar neinsemnat din cartile bibliotecii sale, fiind, de fapt, dominat de ele. Unii specialisti vorbesc chiar despre un proces de alienare pe care l-ar trai bibliotecarul contemporan.

Epoca moderna a generat insa un nou tip de bibliotecar, care-si propune sa cunoasca, nu toate publicatiile, ci doar un numar bine delimitat dintre acestea - documentaristul. Asadar, de cateva decenii, alaturi de bibliotecar, vorbim de documentarist, iar alaturi de biblioteconomie, de documentare.

Activitatea desfasurata de documentarist cuprinde in esenta prelucrarea, inmagazinarea, regasirea si difuzarea informatiilor din documente, depunandu-se eforturi ca toate aceste operatii sa se desfasoare intr-un timp record si cu o maxima eficienta. De aici necesitatea introducerii masinilor, in special a calculatoarelor electronice, care sporesc randamentul inteligentei umane, avand o capacitate de memorizare aproape nelimitata. Pe langa masini, s-a dezvoltat un numeros personal stiintific de inalta calificare format din programatori, informaticieni, analisti etc., capabil a organiza si conduce cu competenta activitatea de informare.

Informarea documentara reprezinta o problema de mare actualitate, intrucat schimbul de informatii intre cei care le produc si cei care le folosesc constituie un element esential al progresului.

In cele ce urmeaza, ne propunem sa urmarim din cateva puncte de vedere, raportul intre biblioteconomie si documentare.

Context istoric

Mai multi specialisti, intre care Herman Liebaers [8] si profesorul Jesse H.Shera [9] fixeaza anul 1895 - momentul infiintarii Institutului International de Bibliografie de catre Paul Otlet si Henri Lafontaine - ca data de nastere a documentarii. Institutul International de Bibliografie, subventionat de guvernul belgian, era un organism de o vasta federatie de asezaminte, de asociatii stiintifice si de servicii publice, destinat a fi sediul redactarii unui repertoriu pe fise a tot ceea ce fusese imprimat din secolul al XV-lea pe toate meridianele si in toate tarile. Inregistrarile urmau a fi facute dupa principiile catalogului alfabetic si sistematic. Aceasta creatie - in spiritul promotorilor - urma sa repuna pe baze solide ideea unei bibliografii internationale, care sa se realizeze in mod practic [10]. Intocmirea bibliografiei universale privind totalitatea cunostintelor inregistrate nu se putea infaptui decat folosind tehnica bibliografica.

Otlet si Lafontaine isi incep munca utilizand traditionalele cataloage de biblioteca: pe langa inregistrare, isi propuneau sa supuna continutul materialelor bibliografiate unor analize mai profunde decat acelea pe care le intreprindeau bibliotecarii pana atunci. Pentru a distinge activitatea pe care o desfasurau ei de cea specifica biblioteconomiei, cei doi ii vor da numele de documentare.

Documentarea s-a nascut deci in sanul biblioteconomiei, intre cele doua discipline statornicindu-se o stransa comuniune. Inca de la primele reuniuni, Federatia Internationala a Asociatiilor de Bibliotecari (IFLA) a stabilit legaturi cu Institutul International de Bibliografie. Delegatul Asociatiei Bibliotecarilor Belgieni la sesiunile anuale ale IFLA era totodata si reprezentantul lui P.Otlet pe langa federatie. La una din reuniunile IFLA, un participant observa ca institutiile de la care Otlet obtinea informatii par sa fie mai specializate decat cele ce utilizau in mod curent clasificarea zecimala. Colaborarea se va intensifica. In 1935, cele doua „tipuri de bibliotecari” hotarasc sa faca schimb de delegatii, pentru a studia cu forte unite probleme de interes colectiv [11]. Uniformizarea regulilor de catalogare - chestiune a carei solutionare abia astazi se apropie de sfarsit - a stat la baza primei activitati comune. Schimburile de delegatii au capatat un caracter de regularitate si, adeseori, reuniunile anuale s-au desfasurat in aceleasi locuri.

In Statele Unite, in primul deceniu al secolului nostru, John Cotton Dana depunea eforturi staruitoare pentru a atrage atentia opiniei publice si, indeosebi, oamenilor de afaceri asupra serviciilor deosebite pe care bibliotecile le pot aduce intreprinderilor comerciale si industriale. J. C. Dana vorbea in presa despre crearea unei sectii comerciale (business branch) de biblioteconomie pe langa biblioteca publica din Newark (New Jersey), care primea comenzi de informare din partea intreprinderilor comerciale si industriale. Ideea incepe sa prinda roade. Tot mai multi bibliotecari se aduna in jurul lui J.C.Dana, care, in 1909, paraseste American Library Association (ALA), infiintand Special Libraries Association. „In lipsa unui termen mai adecvat, el va da domeniului de activitate al noii asociatii numele de biblioteconomie specializata” [12]. Asociatia Bibliotecarilor Americani se straduieste zadarnic sa reintegreze in sanul sau gruparea separatista; dimpotriva, spre sfarsitul anului 1930, se produce o noua sciziune in sanul unitatii bibliotecilor americane, prin crearea Institutului American de Documentare, conceput initial ca o grupare a reprezentantilor diferitelor societati savante ale tarii, avand drept tinta facilitarea activitatilor de cercetare ale oamenilor de stiinta, prin realizarea de bibliografii de specialitate. Dat fiind faptul ca cei mai multi dintre membrii acestui institut se aratau deosebit de interesati de noile metode de reproducere fotografica, in special de microfilme, se ajunge repede la unirea notiunii de documentare cu cea de microfotografie, asa cum in Europa era privita in legatura cu generalizarea utilizarii clasificarii zecimale universale.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial si in anii imediat urmatori, activitatea de documentare desfasurata in cadrul si in afara bibliotecilor nu inregistreaza succese deosebite. Abia incepand cu deceniul al saselea, ea a luat avant. Special Libraries Association isi creeaza o sectie de documentare (documentation division); American Chemical Society, preocupata de solutionarea problemei proliferarii publicatiilor din chimie, infiinteaza Chemical Literature Division; specialistii in microfilme se constituie intr-o grupare independenta, National Microfilm Association, care reuneste si numeroase intreprinderi producatoare de material de microfilmare. In 1958, American Association for Advancement of Science a creat Information Science and Automation Division. Acesta este, pe scurt, drumul parcurs de „noua biblioteconomie” - cum a fost adesea denumita documentarea in Statele Unite.

Europa urmeaza in general, aceleasi tendinte, diferind doar cadrul si amploarea actiunilor.

La origine, cele mai multe centre europene de documentare depindeau de organizatii stiintifice particulare; erau organizate intr-un spirit realist si inzestrate cu tehnica adecvata, dispunand, in acelasi timp, de resurse financiare importante. Toate acestea fac ca bibliografia traditionala sa fie privita cu neincredere si chiar cu dispret [13]. Abia create, centrele de documentare se grupeaza in asociatii si uniuni atat pe plan national (Uniunea Franceza a Organismelor de Documentare, in Franta, 1932), cat si pe plan international (Federatia Internationala de Documentare (FID), la Haga, 1938, dupa modelul oferit de Special Libraries Association). Avansul dobandit dupa 1939 de aceste organisme fata de institutiile bibliografice imprastiate si lipsite de mijloace financiare este atat de evident, incat sustinatorii bibliografiei sunt pusi in situatia sa actioneze cu fermitate pentru redobandirea terenului pierdut.

In aproape toate tarile din Europa, unde cel de-al doilea razboi mondial a facut sa dispara importante bibliografii curente, dupa razboi se constata un reviriment in activitatea bibliografica nationala [14]. Dezvoltarea bibliografica este in stransa legatura cu organizarea stiintifica a muncii. S-au creat institutii, centre nationale de cercetari stiintifice, laboratoare bazate in exclusivitate pe o analiza temeinica a datelor documentare.

Nevoile informationale ale fiecarui domeniu devin stringente, iar rolul bibliografiei se reactualizeaza.

Institutiile specializate din diferite tari in mari federatii internationale cautand in comun cele mai adecvate solutii in informarea curenta.

Incepand din 1955, Organizatia Natiunilor Unite si toate institutiile sale specializate (Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura - FAO, la Roma; Organizatia Mondiala a Sanatatii - OMS, la Geneva; Organizatia Meteorologica Mondiala - OMM, la Geneva; Organizatia Internationala a Muncii - OIT, la Geneva; Organizatia Aviatiei Civile Internationale - OACI, la Montreal; Uniunea Internationala de Telecomunicatii - UIT, la Geneva; Uniunea Postala Universala - UPU, la Berna) produc bibliografii specializate curente.

Dar institutia internationala a carei activitate bibliografica este extrem de diversificata ramane, fara indoiala, Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO) [15].

Privita astazi, in corelatie cu actualele functii intrunite de bibliografie, activitatea de documentare nu reprezinta altceva decat o prelungire fireasca a activitatii bibliografice.

De altfel, insasi evolutia cadrului organizatoric atesta acest lucru: Institutul International de Bibliografie (1895) devine in 1931 Institutul International de Documentare si in 1938 Federatia Internationala de Documentare.

In tara noastra, inceputul documentarii „se confunda in parte cu istoria cartii si tiparului la noi, a circulatiei cartii straine pe teritoriul tarii noastre, a bibliotecilor si bibliografiei romanesti„ [16]. Savantul de reputatie mondiala Emil Racovita, intemeietorul biospeologiei, se inscrie in randul precursorilor documentarii stiintifice romanesti [17]. In fata cresterii rapide a numarului de materiale tiparite si a dificultatii din ce in ce mai mari a institutelor sau laboratoarelor de a-si procura toata documentatia necesara, Emil Racovita recomanda cooperarea in documentare. In colaborare cu bibliotecarii si cercetatorii clujeni, Racovita intocmeste un repertoriu colectiv al revistelor stiintifice existente in bibliotecile din Cluj (Catalogul revistelor stiintifice si medicale din Cluj / Catalogue des revues scientifiques et médicales de Cluj, alcatuit sub directia lui E. Racovita, de catre A.Valentiny, Cluj, 1926, XXIV + 455 p.). In prefata acestei lucrari, Racovita isi expune punctul sau de vedere despre documentarea moderna [18].

Un inceput de activitate sistematica in domeniul documentarii il reprezinta infiintarea Centrului Roman de Documentatie (CRD), in 1940. CRD a avut ca obiectiv stimularea colaborarii pe plan national intre institutii si persoane, in scopul organizarii activitatii de documentare. A editat publicatia Buletin de studii si informatii documentare, continuata sub titlul Buletinul CRD (1940-1944). Infiintat din initiativa particulara si supravietuind cu greu in timpul razboiului, CRD isi inceteaza activitatea in 1944, dupa aparitia volumului V al Buletinului CRD.

Activitatea sa este reluata la 1 ianuarie 1949 cand ia fiinta Institutul de Documentare, Bibliografie si Editura Tehnica (IDT) in subordinea Ministerului Industriei. Prin infiintarea Editurii Tehnice, la 11 februarie 1950, editarea de carte tehnica trece in obligatiile acesteia. In consecinta, in 1953, IDT devine Institutul Central de Documentare Tehnica si are ca organ ierarhic superior Comitetul de Stat al Planificarii iar din 1957 Directia Generala pentru Metrologie, Standarde si Inventii. In 1962 trece in subordinea Consiliului National pentru Stiinta si Tehnologie schimbandu-si denumirea in Institutul National de Informare si Documentare Stiintifica si Tehnica. In urma Decretului nr.138 si HCM nr.1598 din anul 1974, care reformuleaza intreaga activitate de informare si documentare din tara, ia nastere actualul Institut National de Informare si Documentare (INID). Principala sa sarcina a fost coordonarea retelei tuturor unitatilor de informare documentara, ca prima etapa in crearea Sistemului National de Informare si Documentare [19].

In 1949, institutul a fost gandit ca un organism menit sa sustina transformarile economice prin care trecea tara. Informarea si documentarea erau supuse unei conceptii centralizatoare, specifice acelor vremuri, iar institutul era organismul care trebuie sa raspunda concret acestei conceptii.

INID se ocupa atat de activitatea de cercetare teoretica cat si de cea practica, intre care activitati legate de productie si management. Utilizatorii proveneau atat din mediul guvernamental cat si din cel strict al productiei.

In perioada 1941-1957, perioada de trista amintire a istoriei noastre nationale in care sovietizarea era impusa pe toate planurile, activitatea institutului a fost orientata spre prelucrarea fara discernamant a literaturii stiintifice din URSS.

Anii 1958-1974 au reprezentat etapa de maxima dezvoltare a IDT. In acei ani s-a produs apropierea de literatura occidentala fapt care a avut un efect benefic asupra intregii activitati a institutului. Fondul sau documentar s-a imbogatit cu un numar impresionant de reviste din Vest, de cea mai mare valoare stiintifica, care, prin sinteze documentare, bogate si variate raspundea solicitarilor, tot mai numeroase, ale specialistilor romani din stiinta si tehnologie. Institutul a devenit din ce in ce mai cunoscut in randul inginerilor din toate ramurile economiei nationale [20].

Se cuvine sa precizam ca in intreaga sa activitate, IDT, apoi INID, a cooperat activ cu bibliotecile si nu a manifestat vreodata dezinteres pentru tehnicile de biblioteca. Cele mai importante dintre proiectele de anvergura ale INID au fost facute cu sprijinul bibliotecarilor, cum a fost, de exemplu, tezaurul din domeniul documentarii si biblioteconomiei, realizat in 1965. De asemenea, bibliotecarii sunt colaboratori importanti ai celor doua prestigioase publicatii ale INID: Probleme de informare si documentare si Informarea documentara in teorie si in practica (Fasc. I: Studii si comunicari).

Ne-am oprit mai mult asupra activitatii INID, deoarece la noi, activitati de informare de nivel superior, comparabile cu cele din Occident, s-au desfasurat in primul rand in aceasta institutie.

In incheierea aspectelor istorice, trebuie sa subliniem ca atat Federatia Internationala de Informare si Documentare cat si Federatia Internationala a Asociatiilor de Bibliotecari si Biblioteci [21], la care sunt afiliate asociatiile nationale ale documentaristilor si bibliotecarilor se afla intr-o permanenta cautare pentru aflarea celor mai adecvate principii si metode ale unei rodnice cooperari internationale privind realizarea controlului asupra continutului publicatiilor de orice natura, pentru o actiune comuna a tuturor institutiilor angajate in activitatea de informare.

Problema definirii

In general, asupra definirii biblioteconomiei [22] nu exista puncte de vedere foarte diferite - in sensul general al termenului ea fiind stiinta care se ocupa cu organizarea, gestionarea si legislatia de biblioteca. Documentarea [23], in schimb, este vazuta in deosebite moduri: in momente diferite si, in cadrul aceluiasi moment, de personalitati diferite [24]. Pe la 1910, prin documentare [25] se intelege controlul bibliografic al productiei grafice din toate tarile si din toate domeniile de activitate; 10 ani mai tarziu, intelesul notiunii se modifica: nu se refera la controlul bibliografic general, ci la modalitatile de intrebuintare a literaturii sectoarelor stiintifice. Este, evident, o restrangere a sferei de cuprindere a documentarii, determinata de faptul ca la inceputul secolului al XX-lea au luat fiinta numeroase biblioteci specializate in domenii stiintifice tot mai inguste.

In conceptia lui Paul Otlet, documentarea reprezinta un proces permanent de adunare, clasificare si difuzare a documentelor, indiferent de natura lor, privind totalitatea sectoarelor de activitate umana [26].

In 1936, la deschiderea Sesiunii anuale a IFLA, presedintele de atunci al federatiei, M. Godet, referindu-se la relatia dintre biblioteca si documentare, dupa ce face ample referiri la fenomenul numit „invazia cartii in miscare”, intelegand prin „carti” publicatii periodice, defineste documentarea prin urmatoarele elemente: specializarea, actualitatea, utilitarismul si mecanizarea [27]. Este o viziune apropiata modului in care punem noi astazi problema sferei de preocupari a documentarii.

Institutul International de Cooperare Intelectuala (organism de cultura al Societatii Natiunilor), in 1937, da o definitie mai larga: documentarea inseamna totodata stabilirea, cautarea, reunirea si utilizarea documentelor (document semnifica orice baza de cunoastere fixata material si susceptibila sa fie utilizata pentru consultare, studiu sau proba) [28].

Dupa anul 1950, sensul documentarii se adanceste. Documentul este substituit cu informatia provenita din el; elementele notionale ale informatiei se includ notiunii de documentare. Noile definitii date documentarii exclud activitatile de colectare si pastrare a documentelor primare (considerate ca preocupari ale biblioteconomiei).

La Conferinta despre utilizarea practica a cunostintelor inregistrate, care a avut loc la Westeren Rezerve University (Cleveland-Ohio), in 1956, documentarea a fost definita ca „ansamblul tehnicilor necesare pentru prezentarea coordonata, organizarea si comunicarea cunostintelor specializate inregistrate, cu scopul de a da maximum de acces si utilitate informatiei continute in ele” [29].

In lucrarea Qu’est que la documentation, Suzanne Briet da o larga acceptie termenului de documentare; autoarea enumera, in randul documentelor, chiar animalele inregistrate ale unei gradini zoologice [30].

Englezul Bradford considera ca documentarea - destinata in exclusivitate cercetatorilor - este o arta, nu o stiinta, „arta de a reuni, de a clasifica si de a face usor accesibile documentele privind toate ramurile activitatii umane; astfel, un specialist poate lua cunostinta de diferite publicatii relative la subiectul intrat in zona sa de investigatie, informandu-se relativ usor de rezultatele cercetarilor intreprinse de alti specialisti, pentru a-si cruta resursele sale intelectuale, refacand o munca dusa deja la capat” [31].

„Documentarea este elementul organizarii bibliografice care raspunde nevoilor oamenilor de stiinta si are functia accelerarii informatiilor inregistrate in cadrul unuia sau mai multor grupuri de specialisti; ea nu vizeaza a usura circulatia informatiilor la nivelul marelui public, a nespecialistilor sau a omului obisnuit” [32], scria profesorul american Jesse H.Shera in 1953. Acest punct de vedere il rectifica cativa ani mai tarziu, socotind ca „de vreme ce documentarea este un sistem sau o metoda de aplicare a biblioteconomiei, ea poate fi utilizata in egala masura atat in domeniul cartilor pentru copii, cat si in cel al monografiilor asupra fizicii moleculare” [33].

Acelasi Jesse H. Shera, intr-un scurt eseu aparut in 1971 [34], considera documentarea extinderea biblioteconomiei din lumea cartilor in lumea informatiei, fara a face alte precizari.

Louise-Noëlle Malclès, in lucrarile sale de bibliografie, analizeaza si fenomenul aparitiei si dezvoltarii documentarii, „care - in viziunea autoarei - nu este altceva decat bibliografia mai extinsa in obiectul sau de analiza (toate documentele, nu numai cele imprimate) si mai rapida in actiune” [35].

Punctul de vedere francez exprimat la cea de-a 32-a sesiune a I.F.L.A. de catre Paul Poindron are in vedere beneficiarul: „Documentarea este ansamblul mijloacelor folosite in vederea transmiterii informatiei beneficiarului” [36].

Ultimul punct de vedere ISO precizeaza ca documentarea este un ansamblu de tehnici privind adunarea si prelucrarea permanenta si organizata a informatiilor specializate aflate in seriale, rapoarte, alte documente in vederea stocarii, regasirii si diseminarii lor in sprijinul utilizatorilor.



Facand o sinteza a punctelor de vedere cele mai autorizate, putem conchide ca documentarea sau informarea documentara este stiinta care se ocupa cu studiul proceselor, metodelor si legilor legate de prelucrarea, inmagazinarea, regasirea si transmiterea informatiilor cuprinse in documente [37]. In 1970 profesorul A. I. Mihailov spunea ca aceasta disciplina se afla inca in stadiul de constituire, in faza de elaborare a legilor si principiilor, in faza de creare a unei teorii [38] si de elaborare a notiunilor de baza.

In unele tari avansate stiintific si tehnic, cum sunt SUA, unde documentarea si informarea stiintifica se realizeaza intr-un mod atat de diversificat, termenul de documentare, anacronic, a devenit un impediment in denumirea diferitelor grupari si institute care se ocupa de informare, precum si a insasi profesiunii de documentarist. Acesta este unul din motivele pentru care Interdivisional Committe on Documentation din cadrul ALA., a devenit Information Science and Automation Division.

La Conferinta asupra pregatirii specialistilor din stiinta informarii, din 1962, gazduita de Georgia Institute of Technology, de exemplu, s-a hotarat evitarea utilizarii pe viitor a termenilor de documentare si documentarist, inlaturandu-se astfel confuzia cauzata de multiplele sensuri ale acestor cuvinte. Se propune inlocuirea notiunii de documentarist prin urmatoarele categorii: bibliotecar, bibliotecar specializat, bibliotecar stiintific, analist al publicatiilor tehnice si specialist al stiintei informarii.

Si in unele lucrari ale specialistilor romani [39], termenul de documentare are numeroase sensuri.

Rusii au propus inlocuirea termenului documentare cu stiinta informarii.

Este din ce in ce mai dificil, deci, a opera o distinctie intre biblioteconomie si documentare, datorita intrepatrunderii si suprapunerii uneori pana la identitate a multor activitati desfasurate de bibliotecar si documentarist. Astazi acest fapt este recunscut si de catre unii experti in documentare, cum este profesorul Helmut Arntz, care arata ca activitatea de documentare este unica, indiferent de cine este savarsita: „Munca de documentare este in mare masura aceeasi atat pentru bibliotecari cat si pentru documentaristi. Activitatea de informare, care consta in identificarea si achizitionarea publicatiilor, in intocmirea listelor de titluri, a bibliografiilor, precum si a rezumatelor analitice, este o activitate fireasca a documentaristilor si bibliotecarilor” [40].

Natura activitatii

Atat biblioteconomia cat si documentarea au acelasi scop: utilizarea tuturor metodelor si proceselor posibile privind accesul deplin al beneficiarilor la toate tipurile de informatii. Pentru cercetator, este mai simplu sa identifice si sa descrie punctele comune ale activitatii acestor doua domenii, decat sa gaseasca adevaratele elemente care le diferentiaza, in teorie si in practica.

„O biblioteca moderna - scria I.P. Kondakov intr-un articol publicat in Libri - este un complex, unde documentarea e numai o parte a multiplelor ei activitati. Pentru biblioteci (ale caror activitati sunt legate de informare) si pentru centre speciale de informare (sau centre de documentare), asa cum ele continua sa fie denumite in ciuda faptului ca acest termen este mai ingust ca informarea), unitatea scopurilor si sarcinilor, unitatea surselor de informare si, in sfarsit, unitatea principiilor si drumurilor mecanizarii si regasirii informatiei sunt atat de caracteristice, incat adesea este dificil sa trasezi o linie precisa intre ele” [41].

Comparand bibliotecile cu centrele de documentare, nu putem vorbi, deci, despre intreaga activitate a bibliotecii, ci doar despre acele parti care coincid cu activitatea organelor de informare. Sfera de activitate a bibliotecilor este mai vasta decat a centrelor de informare, ea incepe cu problemele pedagogice ale activitatii cu cei mai tineri cititori si se incheie cu acumularea surselor de informare necesare dezvoltarii social-economice si tehnico-stiintifice a societatii.

Bibliotecile scot in evidenta continutul fondurilor lor de publicatii, in mod obisnuit, prin intermediul cataloagelor. Acest mod de evidentiere consta in descrierea unei singure surse de informare, facandu-se adica o macroanaliza. Acceptand acest punct de vedere, spre deosebire de ilustrarea continutului documentelor prin metode biblioteconomice, evidentierea documentara poate fi definita ca fiind factografica, constituind o microanaliza [42].

Pana in momentul de fata, principalul izvor de informatie al bibliotecii si al centrului de documentare este cuvantul tiparit, cu toata dezvoltarea procedeelor moderne de difuzare a informatiilor. Tot mai frecvent se vehiculeaza ideea ca biblioteca viitorului ar fi o biblioteca fara carti, caci va fi o masina-biblioteca ce se va ocupa de stocarea si regasirea informatiilor [43].

Sarcina de baza a institutului sau a centrului de documentare este analiza succinta a surselor de informare, aducand raspuns concret intrebarilor oamenilor de stiinta si tuturor specialistilor interesati de o problema teoretica sau practica. O alta sarcina este realizarea a noi surse secundare de informare (buletine de informare, reviste de referate, lucrari de cercetare pe o tema sau alta etc.), bazate nu numai pe analiza colectiilor de materiale tiparite in lume, dar si pe aceea a diferitelor documente nepublicate (rapoarte, bevete, acte de stat etc.) [44].

In zilele noastre, nu mai este posibil sa fragmentezi realitatea in doua parti - de o parte bibliotecile si de cealalta centrele de documentare. De altfel, multe biblioteci sunt numite institute de documentare si informare. Au luat fiinta biblioteci din ce in ce mai specializate. Dezvoltarea activitatilor de informare in cadrul bibliotecilor este o tendinta fireasca a maturizarii lor, izvorata din necesitatea de „a face lumina” in multimea datelor. Chiar inainte de aparitia documentarii, bibliotecile elaborau, pe masura imbogatirii colectiilor proprii, numeroase lucrari de informare bibliografica, lucrari care stau la baza muncii de documentare [45].

Doctorul H. Borka de la Institutul american de documentare socoteste ca poate exista cooperare intre biblioteca si grupurile documentare in urmatoarele probleme: teoria comunicarii, clasificare (teoretica, universala, pe subiecte specializate), automatizarea si mecanizarea infomatiei, comunicarea orala, indexarea automatizata a rezumatelor, probleme de traducere, sisteme de informare, elemente privind reteaua, pregatirea profesionala, teoria calculatoarelor, reprografia, literatura de specialitate, publicarea si distribuirea initiala a informatiei.

Deosebirea fundamental intre biblioteconomie si documentare nu este, prin urmare, de conceptie ori stuctura (s-a vazut felul in care domeniile de activitate se suprapun), ci de dotare. Multe centre de documentare dispun de masini extrem de perfectionate privind pelucrarea surselor pimare si de un personal specializat in diverse operatii tehnice ale prelucrarii informatiei cu ajutorul masinilor; or, din acest punct de vedere, numeroase biblioteci sunt deficitare. Se face inca multa risipa de munca umana in operatii biblioteconomice elementare.

O noua optica se cere a fi urmata - adaptarea permanenta a bibliotecii la ritmul vietii moderne. Unele biblioteci au facut deja pasi importanti pe calea automatizarii: Deutsche Bibliographie, precum si Current Catalog si Index Medicus ale Bibliotecii Nationale de Medicina din Statele Unite, spre a ne opri doar la aceste exemple, sunt produse pe calculator.

Activitati de documentare din ce in ce mai diversificate se desfasoara in bibliotecile contemporane.

Dezvoltarea functiei documentare a bibliotecii are in vedere nu numai adunarea si depozitarea literaturii pe specialitati, pentru a o face disponiblia la cerere, ci si raspandirea informatiei in folosul diferitilor oameni cuprinsi in munca de cercetare. Pentru a putea oferi cercetatorului ceea ce, pana atunci, el insusi isi procura, biblioteca a trebuit sa-si imbunatateasca metodele de lucru. Vechile discipline, catalogarea si clasificarea au fost supuse unor serioase reexaminari. Principii, metode si tehnici consacrate de generatii au fost reevaluate. Pe de alta parte, noile teorii si tehnici privind mecanizarea si informatizarea informatiei constituie subiecte de stricta actualitate pentru biblioteci.

Inca din 1958, la International Conference on Scientific Information tinuta la Washington, la care au participat peste 1000 de persoane, bibliotecarii si-au prezentat punctul lor de vedere in privinta introducerii mecanizarii si automatizarii in biblioteca.

In 1966, la o conferinta tinuta la Oxford, sub presedintia lui Frank Francis - in acea perioada presedinte al IFLA - care reunea experti in biblioteca si calculatoare, se facea demonstratia practica ca o fisa de catalog, oricat ar fi de elaborata, poate fi produsa pe calculator.

Un an mai tarziu, la Roma, aceleasi probleme se aflau in centrul atentiei celor peste 500 de participanti din 30 de tari ale lumii, prezenti la Conference on Mechanized Storage, Retrieval and Dissemination of Information.

In ultimii ani, noi scheme de clasificare, pe subiecte din ce in ce mai restranse, au fost puse la punct, astfel incat materialele de informare produse de biblioteca sa satisfaca cerintele cele mai variate ale utilizatorilor.

Atat mesajul, cat si forma materiala sub care el este transmis si conservat prezinta interes. Rolul bibliotecii, ca pastratoare a cunostintelor trecutului si prezentului, nu numai ca nu s-a diminuat, ci a capatat sensuri noi. A te limita doar la acest rol inseamna sa nu tii seama de cerintele sociale, sa ignori inovatiile tehnologice, care pot aduce servicii importante activitatii bibliotecare, mai ales in ce priveste transmiterea informatiei.

Pe de alta parte, informatia nu exista sub forma abstracta, ci numai fixata undeva - de aceea, chiar cei care urmaresc doar informatia nu trebuie sa piarda din atentie documentul in care o gasesc. Acesta trebuie pastrat si facut accesibil oricand.

Este un imperativ pentru bibloteci de a face un efort constient si a intelege natura informatiei, procesele care o genereaza, limitele pana la care ea poate intra in biblioteca, formalizata si furnizata de catre calculatoare. Mecanizarea si automatizarea sunt probleme actuale ale activitatii bibliotecilor. O ancheta intreprinsa inca din 1968 de catre Creative Reaserch Services din New York in randul bibliotecilor si centrelor de documentare americane si canadiene dezvaluie un fapt imbucurator: din cele 1.130 de unitati chestionate, mai mult de jumatate au declarat ca au introdus, in diferite moduri, automatizarea.

Indiferent de opiniile unor bibliotecari, informarea documentara a devenit astazi o parte integranta a educatiei de biblioteca, a profesiunii de bibliotecar si a teoriei fundamentale a biblioteconomiei [46].

Profesiunea

In evolutia sa, biblioteconomia a fost preocupata, pe de o parte, de a organiza cat mai bine publicatiile bibliotecii, iar pe de alta, de a dezvalui, pe cat posibil, continutul acestora. De aici deriva cele doua orientari ale profesiunii de bibliotecar.

La origine, bibliotecarii au fost niste eruditi: faceau adesea parte din randul savantilor. Bibliotecarul erudit si bibliofilul au dominat profesiunea pana in primele decenii ale secolului al XIX-lea, cand incep sa apara primele biblioteci publice. Acum se largeste sfera notiunii de bibliotecar, recunoscandu-se importanta relatiilor cu un public tot mai numeros, dornic a patrunde in universul miraculos al cartii. Au loc importante mutatii pe plan social. Populatia incepe sa creasca numeric, iar sistemul de educatie publica raspandeste larg cititul. Dezvoltarea stiintei si a tehnologiei, sporirea numarului de documente au determinat pe bibliotecari sa inventeze noi procedee privind inmagazinarea publicatiilor si tinerea lor la zi in instrumente specifice.

Prin inmultirea numarului autorilor, se ajunge la un moment dat in situatia ca bibliotecarul sa nu mai cunoasca numele tuturor acelora care au scris despre un anumit subiect si sa se dovedeasca „incompetent” in ochii cititorului deprins pana atunci sa primeasca indicatii precise privitoare la autorul, titlul si valoarea cartii. Abia odata cu dezvoltarea bibliotecilor specializate, prestigiul sau incepe din nou sa creasca.

Asa cum arata John D.Fosket [47], din achizitor si pastrator al publicatiilor, bibliotecarul din biblioteca specializata devine un membru activ al echipei de cercetare, cu sarcina urmaririi literaturii de specialitate, in numele colegilor sai, cercetatorii, pe care ii informeaza asupra lucrarilor noi din domeniul preocuparii lor. Intrucat aceasta operatie impune o buna pregatire de specialitate, unele organizatii stiintifice isi orienteaza o parte a personalului spre munca de biblioteca. Treptat, „activitatile de informare” capata amploare devenind niste foarte active „servicii de informare”. S-a ajuns la concluzia ca este nerentabil pentru cercetator sa faca, deopotriva, munca de investigare pentru descoperirea surselor de informare, precum si activitate de cercetare. Pe de alta parte, s-a constatat ca oamenii de stiinta pot da un randament mai mare, daca cea mai mare parte a timpului cerceteaza, avand documentatia pe masa de lucru sau in biblioteca laboratorului.

Bibliotecarul-cercetator (sau documentaristul) actioneaza cu devotament in numele intregii echipe (un fel de „watch-dog”): foloseste multiple cai pentru a afla ce se publica in lume in domeniul respectiv, achizitioneaza noi publicatii si examineaza fiecare document intrat in biblioteca, pentru a vedea in ce masura acesta este folositor muncii vreunuia din colegii sai [48].

Dezvoltarea bibliotecilor specializate a facilitat patrunderea in biblioteci a unui numar important de tehnologi, ale caror relatii cu bibliotecarii au fost nu o data incordate din pricina viziunii diferite asupra tratamentului publicatiilor. Cineva a spus in gluma un adevar incontestabil: in timp ce unii vad „litera”, ceilalti - doar „cifra”.

„Diviziunea mereu mai profunda a biblioteconomiei - scrie Jesse H.Shera - este insotita nu numai de o complexitate institutionala in continua crestere, dar si de o serioasa punere in discutie a obiectivelor bibliotecilor de catre „intrusii” nebibliotecari, precum si de un dispret fata de insasi biblioteconomia. Ei resping tehnica biblioteconomica, socotind ca ei insisi au inventat metodele care, de fapt, fusesera practicate cu mult inainte de bibliotecari” [49]. Cu timpul, acest conflict s-a intensificat in asa masura, incat a devenit unul dintre elementele de disputa din cadrul intrunirilor internationale. Documentaristul se socotea „om de stiinta”, in timp ce bibliotecarul nu era decat „un literat ratat”.

Documentaristii, in dorinta lor expresa de a nu avea nimic comun cu bibliotecarii, si de a crea impresia ca se ocupa de o disciplina complet noua, au modificat terminologia biblioteconomica, cu toate ca practica ramanea aceeasi. Numele de „descriptori„, de exemplu, conferea un caracter stiintific „vedetelor pe materii„. „In domeniul terminologiei, in special, familiaritatea provoca dispret” [50].

Pe de alta parte, bibliotecarii din marile biblioteci nu considerau drept „bibliotecari adevarati„ pe colegii lor din bibliotecile specializate, intrucat efectuau numai anumite activitati si ca urmare li se parea firesc ca documentarea sa fie subordonata biblioteconomiei.

Cu vremea, lucrurile au inceput sa se limpezeasca, iar conflictele au disparut. In fapt, preocuparea bibliotecarului de a desfasura munca de informare a fost componenta esentiala a activitatii sale de totdeauna. Ponderea acestei munci difera insa de la o epoca la alta.

Marii bibliotecari nu si-au rezumat activitatea numai la organizarea biliotecilor, au fost si sunt niste pasionati cautatori ai celor mai adecvate mijloace pentru a dezvalui, intr-o forma sau alta, continutul publicatiilor. De exemplu, bibliotecarul Scott Adams, presedinte al Asociatiei Bibliotecilor de Medicina din S.U.A., a fost unul din membrii fondatori ai Institutului American de Documentare, si chiar conducatorul lui, intr-o anumita perioada. La fel, profesorul J.H.Shera, pe langa activitatea remarcabila de bibliotecar, conduce cu competenta Sectia de stiinta informarii si automatizarii din cadrul ALA., asociatie care grupeaza alaturi de bibliotecari, documentaristi, specialisti in stiinta informarii etc. La randul lor, documentaristii sunt la curent cu evolutia metodelor bibliografiei generale. Totodata, fiind „bibliografi specializati„, trebuie sa cunoasca bine nevoile domeniului propriu de activitate, pentru a alege, fara sovaire, in masa de informatii de care dispun, acele elemente care prezinta interes major pentru tema de cercetat. Dintr-o mie de titluri care trateaza o anumita problema, de exemplu, urmeaza, pe baza unei riguroase selectii, sa se opreasca doar asupra catorva zeci.

In aproape toate tarile unde invatamantul superior biblioteconomic este dezvoltat, educatia documentaristilor se face in scoli de bibliotecari, ale caror cursuri de documentare si biblioteconomie se realizeaza complementar - subiect asupra caruia vom reveni in continuare.

Pregatirea profesionala

Pregatirea profesionala a bibliotecarilor si documentaristilor a fost, este si va ramane una din problemele fundamentale ale celor care se ocupa cu achizitionarea, prelucrarea si difuzarea documentelor si a informatiilor extrase din ele.

In cele ce urmeaza vom urmari modul in care au inceput sa se dezvolte programele de pregatire a documentaristilor pe langa cele ale bibliotecarilor, de regula, in aceleasi scoli.

La numeroase intalniri internationale din domeniile informarii documentare si biblioteconomie, unul din importantele subiecte de discutie a fost pregatirea bibliotecarilor si documentaristilor. Aproape cu regularitate s-a evidentiat necesitatea ridicarii calificarii personalului care lucreaza in biblioteci si centre de informare si s-a observat, in mod critic, ca, intr-o epoca de rapide schimbari, multe din programele de invatamant ale scolilor de bibliotecari si documentaristi continua sa aiba o orientare traditionalista.

De altfel, bibliotecarii si documentaristii insisi si-au dat seama de necesitatea cresterii eficientei activitatii lor determinata intre altele si de faptul ca in biblioteci au patruns masiv documente pe un alt suport in afara hartiei, documente care presupun o alta stiinta a prelucrarii si exploatarii lor.

Intrucat in prima jumatate a secolului nostru, formarea documentaristilor se facea la intamplare, in 1964, Adunarea generala a FID cerea statelor membre sa organizeze pregatirea documentaristilor prin catedre speciale de documentare si informare stiintifica, care urmeaza sa fie create in invatamantul superior, in interiorul sau in afara scolilor de biblioteconomie.

S-a subliniat ideea ca aceste catedre pot deveni si centre active de cercetare in informarea documentara.

Cele mai controversate probleme ale programelor de formare se refera la:

recunoasterea lor oficiala,

lipsa unor norme de calitate pentru programele unor scoli,

verificarea nivelului cunostintelor

standardele de admitere.

In mod obisnuit, viitorii lucratori in informare documentara erau formati pana in deceniul al saptelea, in scolile de bibliotecari. Putine erau statele care aveau institutii de invatamant numai pentru pregatirea documentaristilor.

De altfel situatia invatamantului difera de la o tara la alta in functie de gradul de dezvoltare al biblioteconomiei si a stiintei informarii. In general, invatamantul in domeniul documentarii s-a desprins din cel biblioteconomic.

Profesorul H. Marloth facea cunoscut, la o sedinta a comitetului FID, in aprilie 1970, ca in RFG au inceput sa apara programe distincte de pregatire a documentaristilor [51].

In aceeasi perioada un alt expert, profesorul american M. Borko considera necesare urmatoarele niveluri de pregatire pentru lucratorii din informare, indiferent daca acestia lucreaza in biblioteci sau in centre de informare si documentare:

bibliotecar-custode (studii medii)

bibliotecar-specialist (studii superioare)

tehnician de informare (studii medii)

specialist in informare (studii superioare)

cercetator in informare (titlu de doctor)

Aceste niveluri presupun:

planuri de invatamant pentru biblioteconomie;

planuri de invatamant pentru tehnica de calcul;

planuri de invatamant pentru sisteme de informare;

planuri de invatamant pentru stiinta informarii.

a.        Planurile de invatamant pentru biblioteconomie sunt localizate in scolile de bibliotecari. Pentru a raspunde cerintelor informationale ale societatii contemporane, va trebui sa se puna accent pe folosirea caluculatoarelor in biblioteci, automatizarea bibliotecilor, mecanizarea circulatiei, cataloage on-line. De asemenea, sunt neceare cursuri de regasire a informatiilor, de indexare si rezumare automata

b.       Planurile de invatamant pentru tehnica de calcul au in vedere in principal calculatoarele. Studiile incep cu matematica si logica. Accentul in aplicatii se pune pe organizarea bazelor de date si regasirea informatiei.

c.        Planurile de invatamant pentru sistemele de informare urmaresc metodologia analizei si proiectarii sistemelor infomationale. Se acorda atentie retelelor de calculatore, regasirii informatiilor, conducerii si teoriei deciziilor.

d.       Planurile de invatamant pentru stiinta informarii pornesc de la ideea ca stiinta informarii este o disciplina distincta cu propria ei metodologie. Scolile cu aceasta orientare trebuie sa puna accentul pe cursurile teoretice derivate din discipline ca matematica, logica si lingvistica.

Centrul de Informare Stiintifica si Tehnica al Consiliului National pentru Cercetare si Dezvoltare din Israel, in colaborare cu Institul Weizmann a elaborat tot in anii saptezeci, un interesant plan pentru pregatirea specialistilor din stiinta informarii [52].


Planul prevedea 560 de ore de instruire, repartizate pe patru domenii principale si sase saptamani de „studiu special” efectuat individual de fiecare student.

Structura planului este urmatoarea:

Surse de informare (143 ore): surse generale de informare in stiinta si tehnologie: carti, periodice, referate, brevete, standarde, comunicari, cataloage, asociatii profesionale (43 ore); surse de informare orientate: stiinte biologice, stiinte geologice, stiinte exacte, tehnologie (70 ore).

Prelucrarea informatiei (152 ore): catalogare: tipuri de cataloage, fisiere informatizate (22 ore); clasificari: Dewey, Library of Congress, CZU (34 ore); teoria regasirii informatiilor, teoria clasificarii automatizate, organizarea fisierelor, procedee de selectie (44 ore), teoria comuicatiilor (52 ore).

Automatizarea prelucrarii informatiilor (145 ore): reprografie, metode, echipamente, materiale, procese si costuri (18 ore); calculatoare: hardware, software, flowcharting, limbaje conventionale (75 ore); aplicatiile calculatoarelor in biblioteca si informare, sisteme de regasire a informatiilor: MEDLARS, DDE, EURATOM, AEC, NASA, MARC, CODATA, SDI (52 ore).

Management (104 ore): retele nationale si internationale de informare (14 ore); introducere in statistica si tehnica de supraveghere (36 ore); organizare (14 ore); conducerea centrelor de informare (40 ore).

Diverse (14 ore): introducere in cibernetica, prognoza.

In general sunt cunoscute actiunile UNESCO in directia pregatirii personalului de biblioteca. Vom prezenta pe cele mai importante dintre acestea.

In 1967, UNESCO incheia un acord cu Universitatea din Buenos Aires, care prevedea organizarea in cadrul scolii de biblioteconomie a acestei universitati a unui curs complet - bazat pe tehnica audio-vizuala - urmarind pregatirea la un nivel superior a bibliotecarilor si documentaristilor din America de Sud. Rezultatele acestui experiment au fost dintre cele mai bune si se preconiza infiintarea unor cursuri similare si in alte regiuni ale globului.

Dintre toate statele europene, Marea Britanie are cel mai avansat sistem de pregatire a specialistilor in informarea documentara. In aceasta tara, informarea documentara a inceput a fi studiata intr-un curs seral de doi ani, bazat pe un program complet, la Universitatea din Londra, in 1961. In anul 1964, cursul seral a fost inlocuit cu un curs fara frecventa de doi ani (o zi pe saptamana). Totodata, in 1963, a fost introdus un curs de un an pentru obtinerea unei diplome de colegiu. Aceste cursuri au urmarit sa combine instruirea practica cu abordarea teoretica la cel mai inalt nivel. Cursurile disting stiinta informarii de biblioteconomie, cu toate ca ambele sunt privite ca parti ale unui intreg.

La Universitatea din Sheffield, incepand cu anul 1964, stiinta informarii a devenit o optiune pentru diploma de bibliotecar, patru ani mai tarziu aparea ca disciplina distincta, cu toate ca era privita ca o extindere a biblioteconomiei.

Tot in Marea Britanie, Biblioteca Nationala de Imprumut pentru Stiinta si Tehnologie a organizat, inca din 1962, cursuri pentru lucratorii din cercetare - principalii beneficiarii ai activitatii de informare - ale caror consecinte au fost analizate de dr. D. J. Urquhart in revista Nature [53].

Unul dintre cele mai interesante lucruri relatate de Urquhart se refera la faptul ca, la fiecare curs, cel putin unul dintre cercetatori constata ca repeta o lucrare care se mai facuse undeva. Un cursant a aflat astfel ca cercetarea pe care o intreprindea fusese deja efectuata cu cativa ani inainte in Statele Unite, iar rezultatele erau deja brevetate.

Intrucat solicitarile din partea utilizatorilor au devenit din ce in ce mai numeroase, biblioteca a hotarat sa-si instruiasca personalul in tehnicile de documentare.

Avand succes, cursurile au fost perfectionte, s-au adaugat lucrari practice, s-a inclus literatura pentru stiintele sociale etc. Cursuri asemanatoare s-au organizat ulterior pentru personalul catedrelor universitare, pentru bibliotecarii publici si pentru bibliotecarii din institutele tehnice.

In ultimii ani, datorita faptului ca Biblioteca Nationala de Imprumut coopereaza in cadul sistemului MEDLARS s-au organizat cursuri scurte (2-5 zile) pentru bibliotecari universitari, bibliotecari medicali, studenti, cadre didactice universitare si alte categorii.

Pentru valorificarea cunostintelor dobandite la aceste cursuri, cei care le-au frecventat, reveniti la locul lor de munca, au organizat, la randul lor, seminarii si prelegeri in folosul colegilor lor.

In Franta, singurele cursuri de documentare de nivel superior sunt organizate de Union Française des Institutions de Documentation de la Université Paris VII.

In celelalte tari europene se fac experimente ale caror rezultate sunt mai mult sau mai putin fructuoase.

In SUA, in comparatie cu tarile europene, lucrurile par sa aiba o evolutie mult mai sinuoasa. Scolile si universitatile americane de biblioteconomie accepta mai greu in programele lor cursuri complete de informare documentara.

Primul curs de un an, a inceput in 1963, la Geogia Institute of Technology fiind multa vreme singurul curs cu un program comparabil cu cele din Marea Britanie. In general, cursurile legate de regasirea informatiilor au ca obiecte de studii discipline ca: tehnica de calcul, automatica, lingvistica, semiotica, matematica, cibernetica, proiectarea sistemelor etc.

Recunoasterea necesitatii perfectionarii a bibliotecarilor americani, de aplicare a metodelor moderne in activitatea biblioteconomica si de folosire mai eficineta a personalului din munca de informare a determinat luarea unei decizii, in 1967, de catre Ministerul Invatamantului din SUA, impreuna cu Army Technical Library Improvement Studies (ATLIS), privind punerea la punct a unui plan de pregatire la locul de munca.

Acest plan a fost intocmit de System Development Corporation in perioada iunie 1967 - mai 1969 si avea in vedere:

identificarea comportamentului si aptitudinilor speciale necesare in activitatea de biblioteca;

determinarea acelor aptitudini, care necesita in mai mare masura o pregatire suplimentara si care pot constitui obiectul unei serii de lectii experimentale.

Ca planul sa aiba eficacitate, trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele:

Continutul lectiilor din toate programele sa fie acelasi pentru a se asigura continuitatea temelor, ceea ce va permite cursantilor sa treaca cu usurinsa de la o lectie la alta si de la un program la altul.

Cunostintele care trebuie insusite sa fie consolidate in mai multe feluri si in momente diferite, in functie de necesitati.

Lectiile unui program sa fie proiectate sub forma modulara, pentru a se putea alege lectiile de care are cea mai mare nevoie cursantul.

Ori de cate ori este posibil, fara cheltuieli suplimentare, informatiile sa fie prezentate prin mai multe mijloace.

Participarea activa a cursantilor.

Folosirea rationala a timpului, personalului si echipamentului.

Programele sa fie astfel organizate incat sa poata fi folosite in cadrul orelor normale de lucru.

Utilizarea programelor definitive sa necesite o interventie minima din partea conducatorilor de cursuri,   dupa ce personalul a fost instruit cu privire la folosirea lor.

Programele definitivate sa contina materiale si referinte care il vor stimula pe cursant, in vederea desavarsirii pregatirii sale, sa utilizeze si alte surse, dupa insusirea materialului din aceste programe.

Ne-am oprit mai mult asupra modalitatilor de pregatire si perfectionare a lucratorilor din biblioteca si informare, pentru ca aici se afla unele din problemele fundamentale ale profesiunii noastre. De felul in care sunt formati oamenii pentru aceasta munca, depinde rezultatul activitatii de transmitere a informatiilor, in general, si a celor cuprinse in documente, in special, iar de modul in care ajunge informatia optima intr-un timp optim la utilizatori depinde, in ultima instanta, progresul societatii noastre.

In pregatirea bibliotecarului contemporan se impun, astazi, mai mult decat oricand, modificari esentiale de atitudine.

Instruirea viitoare a bibliotecarului va cuprinde, fara indoiala, si temeinice cunostinte din domeniul informarii documentare, indispensabile momentului, realizarea sistemelor si subsistemlor nationale de informare, in care biblioteca va avea de jucat unul din rolurile importante.

In biblioteca viitorului, cand automatizarea va capata o pondere insemnata, coordonarea activitatilor de biblioteca va fi facuta de bibliotecar, analist si programator, fiecare avand o misiune precisa. Bibliotecarul trebuie sa-si insuseasca principiile care stau la baza functionarii calculatoarelor si sa colaboreze cu analistul si programatorul; la randul sau, analistul are sarcina de a cunoaste modul de functionare a computerelor. Alaturi de programator, el va fi angrenat in actiunile de proiectare si coordonare a sistemelor.

Perspective

Fie ca intra in preocuparile bibliotecilor, centrelor de informare sau documentare, fie a altor institute specializate, documentarea este o „sursa de energie intelectuala” indispensabila societatii noastre. Mii de specialisti muncesc in aceasta noua „stiinta a stiintei”, care cuprinde problemele informarii. Se poate vorbi de documentare la toate nivelurile, de la stadiul elementar al consultarii unei opere de referinta pana la sistemul complex al recuperarii informatiei prin ordinator. Faptul ca se cheltuiesc in lumea intreaga sume uriase in acest domeniu releva importanta deosebita acordata muncii de informare. Se pune din ce in ce mai frecvent problema realizarii unui sistem de cooperare prin participarea bibliotecarilor, documentaristilor si oamenilor de stiinta din toate domeniile de activitate [54].

Nu pot fi ignorate sau subestimate noile procedee tehnologice care faciliteaza circulatia informatiei, fie ca este vorba de reprografie, benzi magnetice sau document mecanic. Posibilitatea reproducerii in cateva minute a documentelor in folosul unui numar important de utilizatori, comunicand simultan tuturor celor interesati stirea, care abia a aparut, prezinta o importanta capitala pentru stiinta, administratie si economie.

Un sistem national de informare trebuie sa dispuna, in primul rand, de un control bibliografic riguros si operativ al literaturii existente in cuprinsul tarii, in asa fel incat oricine sa poata identifica relativ usor publicatia care ii este necesara, indiferent de locul unde aceasta se afla, precum si de un sistem de transmitere rapida a documentului, in original sau sub forma de copie. Un asemenea sistem, cunoscut sub numele de National Program for Acquisitions and Cataloguing (NPAC), a inceput sa functioneze in SUA din initiativa si sub controlul Bibliotecii Congresului.

Realizarea UNISIST (intreprindere comuna a UNESCO si a Consiliului International al Uniunii Stiintifice - CIUS) sistem mondial de informare stiintifica - va da un avant nebanuit circulatiei informatiilor. Sistemul prevede un schimb liber de informatii si de documente stiintifice intre oamenii de stiinta din toate tarile, dezvoltarea acordurilor de cooperare intre sisteme, norme tehnice destinate facilitarii schimburilor, pregatirea generatiilor actuale si viitoare pentru munca de informare, reducerea obstacolelor administrative si juridice privind circulatia informatiei stiintifice intre popoare, constituirea de inventare permanente ale resurselor documentare, norme internationale pentru descrierile bibliografice, standardizarea glosarelor si tezaurelor, rationalizarea si formalizarea limbajului natural etc.

Prin crearea sistemelor nationale de informare, in cazul diversificarii tot mai pronuntate a stiintelor, a unei specializari extreme, diferenta intre biblioteca si centrul de informare documentara va fi de cu totul alta natura, fiecare va avea de solutionat o problema precisa de informare, iar colaborarea intre ele va fi chezasia retelei de informare.

In conditiile intensificarii eforturilor pentru realizarea controlului tuturor surselor de informare, vor disparea, probabil, denumirile de biblioteconomie si documentare, luandu-le locul un singur termen - numele unei discipline cu un orizont mult mai larg.

Lista de abrevieri utilizate in lucrare

AEC Asociatia Comitetelor din Educatie (Marea Britanie)

AIBM Asociatia Internationala a Bibliotecilor Muzicale

ALA Asociatia Bibliotecarilor Americani

ATLIS Biblioteca de Studii Tehnice a Armatei (SUA)

CIA Consiliul International al Arhivelor

CIDSS Comitetul International de Documentare in Stiinte Sociale

CIPSH Comitetul International de Filosofie si Stiinte Umane

CIUS Consiliul International al Uniunilor Stiintifice

CODATA Comitetul de Date din Stiinta si Tehnologie (organ al CIUS)

CONLIS Comitetul de Informare al Bibliotecii Nationale (SUA)

COSATI Comitetul de Informare Stiintifica si Tehnica (SUA)

CRD Centrul Roman de Documentatie

CZU Clasificarea zecimala universala

EURATOM Comunitatea Europeana de Energie Atomica

FAO Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura

FID Federatia Internationala de Informare si Documentare

IDT Institutul de Documentare, Bibliografie si Editura Tehnica / Institutul Central de Documentare Tehnica

IFLA Federatia Internationala a Asociatiilor de Bibliotecari si Biblioteci

INID Institutul National de Informare si Documentare (Romania)

MEDLARS Sistemul de Analiza si Regasire a Literaturii Medicale (SUA)

NACOL Comisia Nationala Consultativa de Biblioteci (SUA)

NASA Administratia Nationala Spatiala si Aeronautica (SUA)

NATIS Sistem National de Informare

NPAC Programul National de Achizitii si Catalogare

OACI Organizatia Asociatiei Civile Internationale

OIT Organizatia Internationala a Muncii

OMM Organizatia Meteorologica Internationala

OMS Organizatia Mondiala a Sanatatii

SDI Difuzarea Selectiva a Informatiei

SNID Sistemul National de Informare si Documentare

UIT Uniunea Internationala de Telecomunicatii

UNESCO Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura

UNISIST Sistemul Mondial de Informare Stiintifica

UPU Uniunea Postala Universala

Note si bibliografie

BLISS, H. F. A Bibliographic Classification. Vol. I-IV. New York: Wilson, 1940-1953.

U. S. Library of Congress. Dewey Decimal Classification. 16th edition. Bassex County, N. Y. Forest Press, Inc., Lake Placid Club, 1958, 2 vol.

SHERA, Jesse H. Libraries and the Organization of Knowledge. Edited and with an Introduction by D. J. Foskett, M.A.F.L.A. Librarian. University of London. Institute of Education. London: Crosby Lockwood, 1965. 224p.

RANGANATHAN, S. R. Prolegomena to Library Classification. Second edition. London: Library Association, Chauser House, Malet Place, 1957.

MEETHAM, Roger. Information Retrieval: The essential technology. The modern library and the death of the Dewey decimal system. Garden City Doubledoy, 1970. 192p.

Munca curenta in Anglia, ca urmare a cresterii numarului de publicatii, are ca obiectiv constituirea unui nou model al clasificarii generale, care sa nu fie utilizat numai in organizarea publicatiilor bibliotecilor si in intocmirea bibliografiilor; acest model urmeaza sa aiba o asemenea structura si flexibilitate incat, prin combinarea termenilor, sa se permita a da raspuns si la cererile utilizatorilor. Legat de aceleasi probleme, intr-o conferinta tinuta la Universitatea de Tehnologie din Londra, John Adalbert face urmatoarea relatie intre informatie si utilizator: Cand cantitatea informatiei trece in milioane de „biti„, iar numarul celor interesati in fiecare „bit„ poate fi de sute, chiar de mii, noi am intrat in epoca productiei de masa, iar „conversatia personala„ se apropie de sfarsit, eforturile individuale devin ineficiente.

Daca in anii 1909-1910, un procent de peste 98% din lucrarile originale erau scrise in limba engleza, franceza si germana si numai 2,7% in rusa, japoneza si italiana, in deceniul al saptelea s-a ajuns la o proportie de 53% pentru primele trei limbi, 32% pentru urmatoarele trei si 15% pentru alte limbi.

LIEBAERS, Herman. Les bibliothèques et la documentation. In: Libri: International library review and I.F.L.A. - comunications - F.I.A.B., 16, nr.3, 1966, p.205-210.

SHERA, Jesse H. Bibliothéconomie, documentation et science de l’information. In: Bulletin de l’Unesco à l’intention des bibliothèques, 22, nr.2, mars-avril, 1968, p.62-70.

In 1895, insa, teoria bibliografica nu este inca foarte avansata; tehnicile de lucru se deosebeau mult de la o tara la alta, conceptele de standardizare raman destul de vagi, iar principiile de clasificare foarte discutabile. S-ar fi cerut un lung si dificil efort in vederea apropierii si confruntarii experientelor, pentru a se ajunge la niste concluzii comune, acceptate si adoptate pretutindeni. Paul Otlet supraestimand posibilitatile epocii si fara a fi asigurat cu mijloace materiale suficiente realizarii unui proiect de asemenea anvergura, trece la actiune, si intr-un interval de timp destul de restrans (1895-1900), concentreaza la Institutul International de Bibliografie circa 17 milioane de fise obtinute prin decuparea bibliografiilor si   cataloagelor imprimate sau primite de la diferite biblioteci Otlet si Lafontaine preiau si dezvolta clasificarea bibliotecarului american Melvil Dewey (1876), propunand clasificarea zecimala universala (C.Z.U.); fac primii pasi spre standardizarea regulilor de catalogare prin incheierea unui acord, in 1907, cu tarile anglo-saxone. Tot ceea ce planuieste si realizeaza Paul Otlet este de tinuta mondiala: in 1908, lanseaza ideea unei biblioteci centrale internationale; organizeaza, in 1910, primul congres mondial de bibliografie, care a dat nastere uniunii asociatiilor internationale; se pronunta, in 1914, asupra necesitatii unei societati a natiunilor, impreuna cu Le Corbusier, fondeaza in 1928 „Mundaneum” - centru intelectual mondial. Otlet se ciocneste de mari obstacole: conceptiile sale sunt judecate ca utopice de Institutul de Cooperare Intelectuala, dar care se va inspira din ele; ii este cu neputinta sa intretina un personal stiintific numeros si de inalta calificare pentru conducerea „monstruosului organism” pe care l-a creat el insusi si pe care il privea clatinandu-se. Martori oculari noteaza ca era intr-adevar dificil sa te descurci in „labirintul” cataloagelor de la institut. A afirma insa astazi ca repertoriul mondial, stabilit pe baza intelegerii tuturor statelor, era himeric inseamna sa nu apreciem corect situatia, deoarece tehnicile de reproducere ale epocii trebuia sa-l faca realizabil; dificultatile care s-au ivit par sa fi fost mai degraba de ordin moral decat material.



Fara indoiala, intreprinderea lui Otlet a fost prea timpurie. Nu se gaseau inca raspunsuri satisfacatoare la intrebarile: care ar fi fost aportul unui catalog mondial? unde va fi acesta plasat definitiv? va fi unic? cum vor fi reproduse exemplarele pentru a fi depozitate in marile centre nationale? Punerea lui in functiune, subordonata alegerii unui personal administrativ si stiintific numeros, precum si cheltuielile antrenate vor fi ele justificate? Cf. Louise-Noëlle Malclès. La bibliographie. Troisième édition corrigée. Paris: Presses Universitaire de France, 1957.

IFLA a luat nastere in 1928, cu zece ani inaintea Federatiei Internationale de Documentare (F.I.D.).

SHERA, Jesse H. op.cit., p.62.

MALCLÈS, Louise-Noëlle. La bibliographie. Troisième édition corrigée. Paris, Presses univesitaires de France, 1967, p.120.

Daca inainte de 1914, se publicau bibliografii cuprinzand subiecte vaste si perioade de timp mari, dupa aceasta data, acest gen de lucrari apare din ce in ce mai rar.

Formulei traditionale: cercetare exhaustiva fara discriminare, efectuata de o singura persona si dupa metode rudimentare, ii urmeaza deviza inversa: diviziunea muncii intre specialisti capabili sa elimine lucrarile de interes secundar sau de valoare redusa ca, de pilda, renuntarea la publicatiile mai vechi, daca acestea erau deja analizate. Se constituie peste tot grupuri de specialisti indrumati de savanti care distribuie si coordoneaza executia proiectelor. Se elaboreaza in fiecare domeniu al stiintei sinteze coletive insotite de un aparat bibliografic enorm. Sute de eruditi din intreaga lume sunt folositi acum pentru selectii riguroase substituindu-se definitiv individului incapabil sa rivalizeze cu grupul, indiferent de energia si capacitatea sa.

In Germania se aplica mai intai, la inceputul secolului XX, metoda de lucru colectiva, larg utilizata azi in toate tarile.

Autorii acestor bibliografii au astazi o dubla calitate: specialist intr-un domeniu al stiintei si bibliograf specializat (in unele tari poarta numele de „analist al publicatiilor stiintifice”, in altele de „documentarist”).

Dupa primul razboi mondial, extinderea cercetarilor, abundenta scrierilor si cresterea constanta a pretului imprimarii fac tot mai dificila sarcina parcurgerii sutelor de reviste pentru a le analiza continutul. Unele repertorii de periodice acuza mari intarzieri, altele isi inceteaza aparitia.

Aceasta situatie a stat la baza crearii si dezvoltarii, aproape concomitent in multe tari europene, in jurul anilor 1930, a centrelor de documentare, care cunosc numaidecat un succes rasunator. Cf. Louise-Noëlle Malclès. Op. cit, passim.

UNESCO, infiintata in 1946, pune in programul sau studiul problemelor fundamentale ale bibliografiei: tehnica, standardizare, servicii bibliografice in toate tarile lumii - ameliorarea si extinderea lor. In calitate de consilieri au fost chemati mari specialisti in domeniul transmiterii informatiei (Julian Cain, Louise-Noëlle Malclès - Franta; Frank Francis, P. H. Sevell, Frank M. Gardner - Marea Britanie; Werner Clapp - Statele Unite; L. Brummel - Olanda; Paul Avicenne, Pierre Bourgeois - Belgia; Anine Rud - Danemarca; H. V. Bonny - Australia; D. R. Kalia - India etc.); exista un departament al bibliotecilor si documentarii. UNESCO isi foloseste o parte din resursele sale financiare pentru subventionarea bibliografiilor internationale.

In domeniul stiintelor umaniste si prin intermediul Consiliului International de Filosofie si Stiinte Umane (CIPSH), creat in 1949; in domeniul stiintelor sociale, prin indermediul CIUS, care dateaza din 1952, UNESCO sprijina aparitia a treizeci de bibliografii internationale curente.

Daca tinem seama ca organizatii guvernamentale (Organizatia Statelor Americane, Consiliul Europei, Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, Biroul International de Educatie) si neguvernamentale - acestea in numar de peste 600, in 1953 (FID, Organizatia Internationala de Standardizare - ISO, CIA, Asociatia Internationala a Bibliotecilor Muzicale - AIBM etc.) au in domeniul bibliografiei o activitate majora si publica fiecare unul sau mai multe buletine documentare, daca tinem seama, in sfarsit, ca in toate tarile, centrele nationale fac lucruri similare, tragem concluzia ca astazi rolul bibliografiei este cu totul altul decat acum 50 de ani si ca aceasta este de acum inainte integrata cercetarii stiintifice.

AVRAMESCU, Aurel si CANDEA, Virgil. Introducere in documentarea stiintifica. Bucuresti, Editura Academiei Republicii Populare Romane, 1960, p.60.

Ibidem.

Contributia lui Racovita la organizarea documentarii a mers pana la probleme de detaliu: lui i se datoreaza introducerea unui sistem de montaj, conservare si clasare verticala a preparatelor biologice, a documentelor sub forma de foi si a fotografiilor.

In perioada 1974 - 1990, in conditiile recesiunii economice de la noi din tara, activitatea INID a fost destul de redusa. Prin Decretul Lege nr. 141 din anul 1990, INID trece in subordinea Guvernului Romaniei si este reglementat rolul sau in elaborarea politicii nationale in domeniul informarii documentare si totodata pozitia acestuia in Sistemul National de Informare si Documentare. In acelasi an, prin Hotararea Guvernului nr.1077, INID ajunge in subordinea Ministerului Invatamantului si Stiintei, activitatea sa fiind direct coordonata de Secretariatul de Stat al acestui minister. In sfarsit, din 1992, INID trece in subordinea Ministerului Cercetarii si Tehnologiei.

Inceputul declinului comunismului a avut urmari grave asupra activitatii institutului. Prin Decretul nr. 138 din 1974, personalul institutului se reducea la circa o treime, prin pastrarea pozitiei arbitrare de o persoana cu studii superioare la trei persoane cu studii medii. Sub lozinca noii calitati, a trecerii de la dezvoltarea extensiva la una de tip intensiv, se reduc si fondurile alocate pentru literatura tehnica si pentru modernizarea institutului. Au fost aproape complet suprimate fondurile valutare pentru achizitia de publicatii seriale din tarile vestice. Singura posibilitate de a ajunge la literatura tehnica occidentala a fost schimbul interbibliotecar. Dar era greu sa obtii publicatii valoroase in schimbul unor reviste romanesti ai caror colaboratori nu aveau posibilitatea sa se documenteze temeinic asupra a ceea ce era mai valoros in domeniul lor de activitate. Prin aceste acte normative care au constituit un regres in activitatea nationala de informare si documentare, s-au desfiintat toate centrele de informare din subordinea ministerelor, unele cu o activitate extrem de interesanta, fiind inlocuite cu oficii de informare si documentare, lipsite de autonomie si resurse financiare. De la sute de salariati, acestea ajung la doar 15 persoane.

Prin Decretul Lege nr. 141/1990, INID este desemnat ca organism central de aplicare a politicii guvernamentale in stiinta si tehnologie. Acest document preconizeaza instituirea Sistemului National de Informare si Documentare (SNID) al carui element central urma sa fie INID. Din SNID trebuiau sa faca parte toti furnizorii nationali de informatii stiintifice si tehnice ca : Institul Roman de Standardizare, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, Arhivele Statului, Biblioteca Nationala a Romaniei, Biblioteca Academiei Romane, Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti, Muzeul National, dar si furnizori locali, precum centre si oficii de informare si documentare din ministere, biblioteci si arhive, muzee si unitati de cercetare stiintifica, unitati de invatamant, unitati economice si culturale. Dificultati de ordin material au impiedicat realizarea acestui proiect a carui eficienta in conditiile intarzierii relansarii economice ar fi fost totusi scazuta.

Anul 1994 marcheaza implicarea INID in Proiectul PHARE 9305 - Restructurarea Sistemului Stiinta si Tehnologie in Romania. Proiectul prevede ca INID sa aiba rolul de organism central al Sistemul National de Informare si Documentare si, deopotriva, ca furnizor al serviciului de informare. Totodata, in pregatirea acestei politici nationale, INID si-a propus sa faca inventarul colectiei nationale de publicatii in stiinta si tehnologie, sa elaboreze o metodologie in politica de achizitii pentru schimbul si imprumutul interbibliotecar etc.

In 1995, FID si IFLA au avut o conferinta la Bruxelles, la care s-au discutat viitoarele programe de activitate ale celor doua organizatii. Necesitatea extinderii rapide a serviciilor si centrelor de documentare din tarile industrializate, precum si din cele in curs de dezvoltare; colaborarea mai stransa cu organizatii internationale influente, ca ONU si UNESCO - au fost problemele asupra carora s-a insistat.

Termenul de biblioteconomie nu are o vechime prea mare - incepe sa circule la inceputul secolului al XIX-lea. Aceasta explica, in parte, faptul ca multe enciclopedii nu il inregistreaza (La grande encyclopédie, Enciclopedia Americana, Enciclopaedia Britannica, Chambers’ Encyclopaedia) in timp ce altele dau date sumare sau inexacte (Enciclopedia Universal Ilustrada Europeo-Americana, 70, in volumul 9 se defineste biblioteconomia „arta de a conserva, ordona si administra o biblioteca”; iar Enciclopedia italiana Di science, lettere ed arti noteaza: „biblioteconomia = vezi bibliografia, bibliologia, biblioteca”).

Pana la sfarsitul secolului trecut, documentarea era definita drept actiunea de a proba afirmatiile pe baza de documente (obiecte, acte, probe, titluri) sau totalitatea acestor documente, precum si tehnica ce urmeaza a fi aplicata in acest scop, termenul fiind utilizat la inceput in domeniile istoriei si dreptului.

GODET, M. Documentation, bibliothèques et bibliographie. In: IID Communications, 5, nr. 1, 1938, p.88-89.

Temenul de documentare - cu cateva decenii inainte se intrebuinta cu acelasi inteles documentatie, inlocuit mai ales din cauza confuziei create cu documentatie care, in limbajul tehnicienilor insemna document de baza pentru executie - deriva din document care are la origine latinescul doceo (invat pe cineva) si patrunde in limbile europene in prima jumatate a secolului al XVII-lea.

OTLET, Paul. Traité de documentation: le livre sur le livre, théorie et pratique. Bruxelles: Editiones Mundaneum, Palais Mondial, 1934, p.6-8.

LIEBAERS, Herman, op.cit., p. 96.

DRAGULANESCU, D. In problema terminologiei documentatiei. In: Studii si cercetari de documentare si bibliografie, 16, nr.1, mar.1967, p.59-66.

MACK, J.D. ; TAYLOR, R.S. A system of Documentation Terminology. In: Documentation in action. New York: Reinhold, 1956, p. 76-83.

BRIET, Suzanne. Qu’est que la documentation. Paris: Edit. P.U.F., 1951, p.7.

BRADFORD, S.C. Fifty Years of Documentation. London: Crosby Lockwood, 1953, p.11.

SHERA, Jesse H. Documentation, its Scop and Limitations. In: Library quartely, 5, nr.21, 1953, p.13-14.

Idem. Bibliothéconomie, documentation et science de l’information. In: Bulletin de l'Unesco à l'intention des bibliothèques, 22, nr. 2, mars-avril 1968, p.62-70

Idem. The Complet Librarian and Other Essays. Selections from the Columns published in the „Wilson Library Bulletin” under the title „Without Reserve”. Cleveland and London: The Press of Case Western Reserve University, 1971, p.139.

MALCLÈS, Louise-Noëlle, op.cit., p.122.

POINDRON, Paul. (Discutii la tema: Biblioteca-documentare). In: Actes du Conseil géneral/Proccedings of the General Council. 32e Session La Haye/The Hague, 1966, September 11-17/ 11-17 septembre. La Haye, Martinus Nijhoff, 1966, p.87.

National Science Foundation din Statele Unite considera ca in preocuparile documentarii intra:

cererea si utilizarea informatiei - studiul si analiza nevoilor de informatii ale oamenilor de stiinta, utilizarea informatiilor stiintifice si tehnice; probleme de comunicare a informatiei in stiinta si tehnica.

Inmagazinarea si regasirea informatiei - studiul metodelor si sitemelor de analiza, de clasificare, de codificare si de cautare a informatiei tematice, inclusiv studiile de teoria inmagazinarii si a regasirii.

Traducerea automanta – cercetari in problema perfectionarii traducerii automate dintr-o limba naturala in alta.

Utilajul material - constructia de aparate pentru procesele de informare stiintifica: citirea, stocarea, cautarea, transmiterea, traducerea.

Cercetari teoretice si aplicate - posibilitatile de dezvoltare ale documentarii stiintifice in probleme ca programarea automata, recunoasterea modelului, analiza si sinteza vorbirii, inteligenta artificiala etc.

MIHAILOV, A.I.; CIORNI, A.I. si GHILIAREVSKI, R.S. Informatica documentara. Bucuresti: Editura Stiintifica, 1970. 516p.

LAZARESCU, Georgeta. Introducere in indexarea coordonata. Editia a II-a revazuta si adaugita, Bucuresti: Academia Republicii Socialiste Romania. Centrul de documentare stiintifica, 1969, 197p.

ARNTZ, Helmut. Le rôle de la documentation dans les pays en voie de développement. In: Bulletin de l’Unesco..., 25, nr.1, janvier-février, 1971, p.2-13.

KONDAKOV, I.P. The Library and Documentation. In: Libri: International library review and IFLA - Communications - IFLA, 26, nr.3, 1966, p.216-220.

KUNZE, Horst. Bibliotečnoe delo i informacija. In: Bibliotekovedenie i bibliografija za rubezom, nr.27, 1968, p.5-10.

M. Mc Luhan in lucrarea Understanding Media: the Extentions of Man arata ca „era electronicii„ a determinat schimbari structurale foarte mari in viziunea omului comaparabile trecerii de la manuscris la cartea tiparita in a doua jumatate a secolului al XV-lea, iar imaginea si cuvantul tiparit ar domina acum civilizatia noastra mai mult decat pagina tiparita; dr. A.Gordon, intr-o conferinta tinuta la ALA, spunea ca, chiar daca vedem cartea „dominand inca civilizatia contemporana”, trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca ea nu va ocupa multa vreme locul intai in randul mijloacelor de informare.

Legat de centru de informare, a intrat in limbajul specialistilor notiunea de sistem de informare. Sistemul de informare reprezinta un tip de intermediar modern utilizat in reteaua transferului de informatii sursa-utilizator, aparut in cadrul institutelor de informare si cercetare.

Astfel, revistele de referate si sintezele de literatura care acopera toate publicatiile stiintifice sunt extinderi moderne ale bibliografiei adnotate - unealta a bibliotecilor din Antichitate.

Cooperarea intre biblioteca si centrul de informare a devenit si la noi o necesitate. Constatam un inceput de colaborare intre marile biblioteci si centre de documentare nationale prin publicarea buletinului republican de informare cu privire la cartile straine intrate in tara, Carti straine intrate in bibliotecile din R.S. Romania, care apare din 1968, in 21 de serii pe baza fiselor primite din partea tuturor categoriilor de unitati din intreaga tara.

FOSKETT, D.J. Libraries in the Service of Education. A lecture delivered at the University of London. Institute of Education, 15 March 1959. London: University of London, Institute of Education, 1961. 25p. (Studies in Education).

Ibidem

SHERA, Jesse H. Bibliothéconomie, documentation et science de l’information. In: Bulletin de l’UNESCO…., 22, nr. 2, mars-avril 1968, p. 68.

Ibidem

MARLOT, H. Education and Training of Information Specialist in the Federal Republic of Germany. Comunicare prezentata la sesiunea Comitetului FID/TC, Frankfurt am Main, apr. 1970.

VILENTCHUK, L. Training in Librarianship and Information Science in Israel. Comunicare prezentata la Conferinta internationala pentru Stiinta Informarii. Tel Aviv, sept. 1971

URQUHART, DR. D. J. Use of Scientific Literature by Research Students. In: Nature: A Weekly Journal of Science, vol. 202, nr.4934, 16 may, p.732.

„Bibliotecile, centrele de documentare si alti producatori de informatii ai unei tari trebuie pusi in contact unii cu altii, precum si cu beneficiarii publici sau particulari, in asa fel, incat sa constituie un sistem global, ale carui diverse elemente sa fie coordonate” (Helmut Artz, op.cit., p.13).





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Analiza costului pe unitatea de produs in functie de gradul de utilizare a capacitatii de productie
ANALIZA INDICATORILOR DIN CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE
PROIECT OSPATAR (CHELNER, VANZATOR IN ALIMENTATIE) - ASIGURAREA CONFORTULUI IN SPATIILE DE SERVIRE
Organizarea sistemului bursier din Romania
Organizatiile intensiv-cognitive
STABILIREA PRETULUI IN INTREPRINDERE
ECONOMIA JUDETULUI ALBA
APARITIA, DEZVOLTAREA COMPANIILOR TRANSNATIONALE SI ROLUL LOR INTR-O ORDINE GLOBALA




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu