CRESTEREA SI DEZVOLTAREA MACROECONOMICA

1. Crestere, dezvoltare si progres economic

2. Factorii cresterii si dezvoltarii economice

3. Costuri si efecte ale cresterii economice

4. Teorii cu privire la cresterea economica

5. Dezvoltarea economica durabila

1. Crestere, dezvoltare si progres economic

Asa cum a rezultat si din capitolele anterioare, economia, la toate nivele sale se caracterizeaza printr-un dinamism accentuat, se afla intr-o continua miscare, schimbare, transformare. De cele mai multe ori sensul miscarii este de la simplu la complex, de la crestere la dezvoltare si progres economic.

Imprumutat din biologie, termenul de crestere a fost introdus in stiinta economica pentru a caracteriza evolutia sistemului economic ca fiind analoaga cu cea a fiintelor vii, ordonata, avand un anumit scop - maturitatea, trecerea facandu-se de la o stare (dimensiune) mica (slaba) asemanatoare nasterii la una puternica, ce caracterizeaza omul adult (matur).

Exista si opinii conform carora notiunea de crestere este inadaptabila pentru descrierea vietii economice deoarece nu prezinta tipurile istorice si nu poate prezenta o evolutie completa: nastere, tinerete, adolescenta, maturitate, imbatranirea si terminand cu stadiul muribund, poate si din considerentul ca ultimele doua stadii nu trebuie si nu pot fi asociate unei economii sanatoase, chiar daca evolutia ciclica este acceptata in economie.

In acceptiunea sa economica, cresterea economica desemneaza ceva favorabil omului si omenirii deoarece duce la o stare ulterioara mai buna, mai puternica si mai durabila decat starea prezenta. Ea semnifica evolutia ascendenta a unor marimi economice agregate intr-un anumit cadru spatial si temporal. In sens restrans, cresterea economica este vazuta ca o forma de manifestare a evolutiei economice pe termen lung ce isi gaseste expresia in primul rand, in acumularea de bunuri si in sporirea fortei de munca destinata augmentarii productiei in termeni reali sau in termeni monetari.

Pentru Fr. Perroux , conceptul si procesul de crestere macroeconomica includ urmatoarele:

a) cresterea dimensiunii unei unitati, care poate fi exprimata cu numerosi indicatori (de exemplu PGB)

b) schimbari structurale, a proportiilor si legaturilor care caracterizeaza un ansamblu economic. Schimbarile pot fi evidentiate cu ajutorul coeficientilor structurali (de exemplu raportul dintre produsul industrial si produsul total; raportul dintre produsul agricol si produsul total; raportul dintre profit si incasarile totale, etc.)

c) schimbari ale sistemelor si elementelor acestora (schimbari la nivelul institutiilor care asigura indeplinirea functiilor economice fundamentale)

d) progresele realizate, evidentiate cu ajutorul indicatorilor de volum si structura.

Deoarece dinamica macroeconomica este corelata cu dinamica demografica, pentru masurarea cresterii economice se raporteaza variatia indicatorilor macroeconomici la variatia populatiei totale, rezultand PIB/ PNB/ VN pe locuitor.

Se apreciaza ca o economie nationala inregistreaza crestere economica daca exista tendinta dominanta a unei cresteri pozitive reale pe termen suficient de lung pentru a inlatura efectele conjuncturale ale ciclului de afaceri.

Concomitent cu conceptul de crestere economica se mai folosesc si conceptele: crestere economica zero si crestere economica negativa.

Vorbim de crestere economica zero in situatia in care rezultatele economice absolute si populatia totala sporesc in acelasi ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor ramanand constant. Sustinatorii acestui tip de crestere economica apreciaza ca aceasta are valente sociale rationale fata de caracterul tot mai restrictiv al resurselor naturale.

Conceptul de crestere economica negativa exprima situatia in care rezultatele macroeconomice pe locuitor inregistreaza o scadere, fiind sinonim cu descrestere economica, declin economic, scadere economica.

Ca proces macroeconomic, cresterea economica nu surprinde modificarile calitative ale economiei nationale, ce pot fi reflectate in structura economiei si nivelul de trai, acestea fiind surprinse de conceptul de dezvoltare economica.

Dezvoltarea economica poate fi definita ca una din formele principale de manifestare ale miscarii economice intr-un orizont de timp determinat, un proces complex, multilateral de inaintare de la vechi spre nou, care cuprinde un ansamblu de schimbari cantitative si de transformari calitative inclusiv structurale ale economiei si elementelor ei componente, ca si ale legaturilor dintre ele.

Dezvoltarea economica este un proces mai complex si mai cuprinzator decat cresterea. Multi economisti considera ca raportul dintre ele este de la parte la intreg, dezvoltarea cuprinzand in continutul ei si cresterea economica.

Alaturi de cele doua concepte, in teoria si practica economica se utilizeaza si conceptul de progres economic. Acesta provine din limba latina - progredi - insemnand a face un pas inainte. Prin progres se intelege o dezvoltare ascendenta, un proces de innoire continua, o succesiune de schimbari calitative de la inferior la superior. Daca dezvoltarea se refera la ansamblul de schimbari calitative, indiferent de tendintele negative ale acestora in raport cu criteriul necesitatii, progresul surprinde doar acele aspecte ale dezvoltarii care se inscriu in miscarea generala ca etape calitativ superioare.

Pentru aprecierea si masurarea progresului economic, stiinta economica se foloseste de criterii sistemice, energetice si informationale, care permit sa se aprecieze gradul de rationalitate a sistemului economic, rigurozitatea acestuia, capacitatea de functionare, de incorporare rapida si fara costuri prea mari a factorilor de progres si de contracarare a influentei negativa a factorilor perturbatori, capacitatea sa de autofunctionare si autodezvoltare, masurata prin performantele economice.

2. Factorii cresterii si dezvoltarii economice

Cresterea si dezvoltarea economica sunt conditionate de numerosi factori cu o influenta mai mare sau mai mica, directa sau indirecta asupra dimensiunilor acestui proces. Stiinta economica a inregistrat progrese insemnate in identificarea, clasificarea si examinarea aportului diferitilor factori la cresterea si dezvoltarea economica.

Dintre factorii directi care determina cresterea economica amintim:

a)      resursele umane (oferta de munca, educatie, disciplina, motivatie);

b)      resursele naturale (pamant, resurse ale subsolului, combustibili, conditii climatice etc.)

c)      stocul de capital tehnic (masini, echipamente, cladiri, cai de transport etc.)

d)     tehnologia (stiinta, inginerie, organizare, management, antreprenoriat, inovare).

Acesti factori apar in fiecare tara, intr-o masura mai mare sau mai mica, combinandu-se in diverse proportii si asigurand cresterea economica.

Pe langa factorii directi, stiinta economica a "contabilizat" si actiunea unor factori indirecti, ce pot avea o actiune imediata asupra cresterii: dimensiunea cererii agregate (capacitatea de absorbtie a pietei interne); eficienta sistemului financiar-bancar (in principal modul de orientare a activitatii economice prin intermediul creditului); rata economiilor si rata investitiilor; mediul international; competitivitatea produselor; migratia fortei de munca si a capitalului; politica bugetara si fiscala a statului, etc. poate fin influentata

In afara de factorii economici, cresterea poate fi influentata de factori extraeconomici: juridici si sociali (economia functioneaza mai bine atunci cand societatea are un statut al muncii libere, un statut juridic corespunzator al proprietatii si o legislatie adecvata cu privire la organizarea si functionarea activitatii economice, etc.); factori politici (sistemul democratiei politice, grupurile de presiune, relatiile dintre grupurile sociale, etc.); factori culturali (sistemul de valori existent, societatile aflate in crestere si progres fiind asezate cu fata spre viitor, refuzand trecutul, traditia si conservatorismul).

Cresterea economica pe termen lung se poate datora:

- cresterii cantitative a factorilor (cresterea capitalului si a resurselor de munca, a cantitatii de materii prime si energie consumate, a suprafetelor de teren cultivate, etc.)

- cresterii calitatii factorilor si a eficientei utilizarii lor, in conditiile unui mediu economic si institutional favorabil (acestea vor conduce la cresterea productivittii nationale, a eficientei investitiilor, la scaderea consumului specific de materii prime, etc.)

Astfel, putem vorbi de dimensiunea cantitativa a cresterii economice sau de dimensiunea calitativa a acesteia. Modul cum se imbina cele doua laturi si aportul lor la cresterea rezultatelor macroeconomice depind insa de dimensiunea structurala a economiei nationale. Intre latura cantitativa si cea calitativa a cresterii exista o interactiune compensatorie, mediata de latura structurala.[8] De exemplu reducerea cantitatii consumate dintr-un factor poate fi compensata de cresterea eficientei utilizarii acestuia, realizandu-se cel putin mentinerea nivelului productiei. Aceasta compensare depinde insa de rigiditatea proportiilor in care se combina factorii, de tehnologia utilizata.

Pentru masurarea contributiei fiecarui factor la cresterea economica se foloseste functia de productie ca instrument de analiza, aceasta stabilind legatura dintre volumul productiei realizate intr-o economie si intrarile de factori de productie la un anumit nivel tehnologic:

Y = f(L, K, A) , unde Y - volumul productiei

L - munca

K - capitalul

A - progresul tehnic

Dependenta ratei de crestere a productiei fata de ratele de crestere a factorilor si structura in care se combina acestia la un moment dat poate fi redata de ecuatia:

ΔY/Y = ΦΔL/L + (1 - Φ)ΔK/K + ΔA/A

unde:

ΔY/Y - ritmul de crestere a productiei

ΔL/L - ritmul de crestere a volumului de munca

ΔK/K - ritmul de crestere a volumului capitalului

Φ si (1-Φ) - ponderea muncii, respectiv a capitalului, egala cu contributia relativa a fiecarui factor la obtinerea venitului din vanzarea productiei.

Ritmul progresului tehnic se concretizeaza de fapt in cresterea productivitatii totale a factorilor de productie, masurata prin cantitatea cu care creste productia ca urmare a unei mai bune combinari a factorilor de productie.

Actiunea factorilor cresterii economice, cu posibilitatile lor de combinare diferite se pot materializa in urmatoarele tipuri de crestere economica:

- crestere economica extensiva - caracterizata prin contributia predominanta a dimensiunii (laturii) cantitative a factorilor directi la sporirea PIB sau PNB. Acest tip de crestere este specific unor economii aflate in perioade de acumulari sustinute, bazate pe efort investitional ridicat, orientat mai ales catre cresterea capacitatii de productie in anumite ramuri. Istoria demonstreaza ca acest tip de crestere a avut un caracter materialofag si energofag, generand o atitudine consumptivo-distructiva a omului fata de natura.

- crestere economica intensiva - caracterizata prin contributia predominanta a laturilor calitative ale factorilor directi la sporirea PIB sau PNB. Un asemenea tip de crestere este propriu economiilor avansate, cu o structura diversificata, complexa, capabila nu numai sa absoarba progresul tehnic, ci si sa-l genereze permanent.

Pe langa cele doua tipuri mari de crestere economica pe care le consemneaza teoria economica amintim si cresterea economica endogena, legata in mod organic de progresul stiintei, in ultimele doua decenii inregistrandu-se unele modificari in mecanismul cresterii economice, care constau in augmentarea rolului factorilor interni. Aceasta a imprimat cresterii economice un caracter autointretinut, endogen. Cunostintele acumulate si transformarea productiei intr-un proces de aplicare tehnologica a stiintei, transformarea conducerii si organizarii intr-un proces de aplicare a cunostintelor stiintifice, personoficarea stiintei in forta de munca au devenit surse autentice ale cresterii economice endogene.

Indicatorul cel mai frecvent utilizat pentru analiza tendintei rezultatelor macroeconomice este produsul intern brut. Cei mai multi specialisti sustin, si pe buna dreptate, ca unitatea de masura cea mai potrivita este nu volumul total al productiei sau al venitului, ci productia si venitul pe locuitor: PIB pe locuitor, PIN pe locuitor, PNB si PNN pe locuitor, VN pe locuitor. Cu ajutorul acestor indicatori masuram nivelul cresterii si dezvoltarii economice intr-un moment sau altul. Viteza cresterii si dezvoltarii macroeconomice ne-o indica rata (ritmul) cresterii valorii indicatorilor de volum (nivel) mentionati in decursul unei perioade determinate de timp.

Costuri si efecte ale cresterii economice

Deoarece resursele de care dispune fiecare societate sunt limitate se pune problema modului de alocare a acestora pentru consum si pentru investitii. Fara investitii nu se poate vorbi de crestere economica sustinuta. Pentru a ne face o imagine asupra cresterii si posibilitatii de productie ni se pare sugestiv urmatorul grafic[10]:

Fig. nr. 1. Cresterea si posibilitatile de productie

a) investitii nete b) investitii nete

A₃ B₃

P₂

A₂ B₂

P₁

A₁ B₁

0 consumul prezent 0 consumul viitor

O tara poate produce bunuri pentru consumul prezent sau bunuri de capital. In situatia ilustrata de primul grafic a), tara poate alege intre trei posibilitati de productie: A₁ - se produc bunuri pentru consumul prezent, facandu-se investitii doar pentru inlocuirea capitalului consumat; A₂ - o parte din resurse sunt alocate si pentru investitii nete, diminuandu-se cu aceasta consumul prezent; A₃ - se aloca o parte mai mare decat in A₂ pentru investitii nete. In urmatoarea perioada (graficul b), se produc efectele investitiilor nete initiale. Daca nu se efectueaza investitii nete, consumul nu se modifica, B₁ = A₁. Pentru variantele A₂ si A₃, curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta, adica avem crestere economica; B₂ si B₃ indica mentinerea si in viitor a unei ponderi inalte a investitiilor nete, care asigura in timp o crestere continua a consumului.

Se poate astfel aduce in discutie costul de oportunitate al cresterii economice, care nu este altceva decat consumul curent sacrificat. Cresterea economica care rezulta ca urmare a investitiilor efectuate este dependenta de eficienta acestora si de capacitatea economiei si a populatiei de a asimila schimbarile inerente unui asemenea proces. O rata a cresterii inalta va necesita ajustari mai mari si costuri personale ale celor care sunt afectati in mod negativ (somaj, poluarea mediului, dislocari sociale etc.).

Costurile trebuie judecate in raport cu beneficiile pe care le poate aduce cresterea economica pe termen lung. Daca cresterea PIB este insotita de cresterea productivitatii muncii si a salariilor, vom asista simultan si la o crestere a standardului de trai.

Cresterea economica este o conditie necesara dar nu suficienta pentru cresterea veniturilor populatiei sarace, deoarece efectele cresterii sunt inegal distribuite. Pentru reducerea saraciei, cresterea economica trebuie sa aiba ca efect cresterea gradului de ocupare si a salariilor populatiei sarace, iar resursele publice trebuie utilizate in directia dezvoltarii umane. In caz contrar, cresterea poate adanci inegalitatile dintre venituri si poate conduce chiar la o reducere a veniturilor celor defavorizati. Dar, fara indoiala, redistribuirea veniturilor este mai usor de realizat intr-o economie in crestere, decat intr-o economie aflata in declin.

4. Teorii cu privire la cresterea economica

Principalele teorii cu privire la cresterea economica pe care stiinta economica le consemneaza, se pot grupa in:

- teorii clasice

- teoria keynesista si postkeynesista

- teoria neoclasica

- noua teorie a cresterii.

Daca exista un consens asupra necesitatii cresterii economice, teoriile si modelele cresterii pun in evidenta diferite modalitati prin care activitatea prezenta o influenteaza pe cea viitoare si identifica sursele care pot conduce la o crestere continua.

Teoriile (modelele) clasice de crestere sunt legate de numele lui A. Smith, Th. Malthus si D. Ricardo, care au legat cresterea economica de faptul ca pamantul este limitat si populatia este in crestere. Daca in viziunea lui Malthus, echilibrul se atinge atunci cand salariul scade la nivelul de subzistenta, sub care oferta de munca nu se mai reproduce, economia mentinandu-se intr-o stare stationara, pentru Ricardo pamantul nu era obiect al acumularii, ci doar o sursa de renta pentru proprietari.

Teoria keynesista si postkeynesista

Modelul keynesist de crestere este un model macroeconomic, conform caruia venitul national creste ca raspuns la cresterea cererii agregate. Modelul lui Keynes va fi imbunatatit de R.F. Harrod si E. Domar dar analiza intreprinsa este doar pe termen scurt. Modelul Harrod-Domar evidentiaza trei mari probleme: posibilitatea unei cresteri sustinute; probabilitatea unei cresteri sustinute in conditii de ocupare deplina si existenta sau nu a stabilitatii ratei garantate de crestere. Cadrul general al modelului incorporeaza si progresul tehnic. Acest model defineste rata garantata a cresterii, rata naturala a cresterii si rata asteptata a cresterii astfel:

- rata garantata a cresterii (Gw): Gw _{_}= s/v , unde s - ponderea economiilor in venitul real (constanta), v - coeficientul asteptat al capitalului (constant, ca urmare a unei rate a dobanzii presupusa constanta pe termen lung)

- rata naturala a cresterii (G_n): G_n = n + λ , unde n - rata de crestere a fortei de munca (determinata exogen), λ - rata de crestere a productivitatii muncii ce poate fi sporita efectiv prin progresul tehnic

- rata asteptata a cresterii (G): G = ΔY/Y

Daca G_w = G_n se poate vorbi de o crestere sustinuta, in conditii de ocupare deplina (rata somajului este zero) sau de rata a somajului constanta. Economia se afla la echilibru daca G_w = G, iar daca G_w ≠G, modelul indica devierea venitului de la traiectoria cresterii garantate prin tendinta de boom (G>G_w) sau cea de recesiune (G<G_w).

Teoria neoclasica - explica modul in care acumularea de capital si schimbarile tehnologice influenteaza economia. Economistul Robert Solow a fost laureat al Premiului Nobel pentru contributiile sale la teoria cresterii economice. El a publicat in 1956 lucrarea A Contribution to the Theory of Economic Growth, unde prezinta un model de crestere stabila inspirat din modelele lui Harrod si Domar.

Teoria neoclasica a adus numeroase idei importante, ce au stat si la baza unor recomandari de politica economica. Privite in ansamblul lor, ipotezele neoclasice au in vedere ca pietele sunt competitive si ca mecanismele pietei asupra carora nu se intervine permit atingerea nivelului optim al productiei si alocarii resurselor.

Noua teorie a cresterii - a aparut pe la mijlocul anilor '80, fiind promovata de Paul Romer si Robert Lucas pe linia modelului de crestere neoclasic traditional. Premisa acestei teorii este ca o acumulare de capital se asociaza de regula cu o acumulare de cunostinte. Noua teorie considera ca productivitatea unei activitati este mai ridicata atunci cand se desfasoara in cadrul sau alaturi de alte activitati. Astfel, randamentul social este superior randamentului privat, ceea ce explica aparitia unor externalitati tehnologice pozitive, concretizate in cresterea productivitatii.

5. Dezvoltarea economica durabila

In ultimele decenii s-a conturat o noua viziune asupra dezvoltarii, care a pornit de la necesitatea egalitatii sanselor generatiilor umane care coexista si se succed la viata pe planeta Pamant. Astfel, s-a conturat termenul de dezvoltare durabila care, imbina cresterea economica sustinuta, pastrarea si ameliorarea sanatatii natural-umane, justitia sociala si asigurarea ambiantei democratice in viata sociala.

Criza natural umana a dezvoltarii pe planeta Pamant poate fi interpretata ca un proces complex, profund, de accentuare, la scara globala, a incompatibilitatii mediului creat de om cu exigentele mediului natural, a profitului, in sens monetar, cu cel social-uman, ce pune in pericol echilibrele stabilitatii dinamice dintre eficienta, in sens strict economic, justitia sociala si egalitatea sanselor generatiilor care coexista si se succed la viata.

Consecintele grave ale acestei crize au mobilizat oamenii de stiinta, oamenii politici si societatea civila pentru a schimba actualul mod de a produce si consuma bunurile in societate, la nivelul managementelor nationale, regionale si mondiale, trecandu-se la o dezvoltare de tip durabil.

Pana in prezent economia consemneaza doua modele de dezvoltare: cel al economiei concurentiale de piata si cel al economiei planificate centralizat, doar primul dintre ele dovedindu-si viabilitatea in timp.

Din pacate dezvoltarea subordonata profitului banesc a degenerat in actuala criza natural-umana a dezvoltarii, principalele argumente aduse in sprijinul acestei afirmatii fiind[13]:

a) cresterea continua a productiei economice prin mecanismele pietei libere a dus la accelerarea prabusirii capacitatilor de regenerare a mediului inconjurator si a structurii sociale, concomitent cu pierderea ireversibila, de catre tarile sarace, a competitiei pentru resurse cu tarile bogate

b) mutarea treptata a puterii si responsabilitatii sociale, democratice din mainile guvernelor nationale in zona marilor corporatii si institutii financiar-monetare

c) ruperea celor care suporta costurile crizei natural-umane ale dezvoltarii de cei care iau deciziile importante cu privire la viata economica si mentinerea lor

d) piata libera si concurenta se transforma in instrumente ale unei tiranii de piata care cuprinde economia globala si in care castiga intotdeauna cel mai puternic

In conditiile globalizarii vietii economice, exista pericolul de a deveni dependenti de marile corporatii, situate in afara controlului democratic, ceea ce poate marca un pas important in directia esecului economiilor de piata.

Astfel, s-a conturat o prima strategie ce avea in vedere sporirea capacitatii tarilor in curs de dezvoltare de a-si concentra eforturile asupra sectoarelor care sa le intareasca autonomia in dezvoltare, contribuind la reducerea cererii de valuta, fata de organismele financiare internationale. O a doua strategie vizeaza crearea unei industrii care sa produca cu prioritate pentru export, nu neaparat bunuri de inalta competitivitate, din punctul de vedere al valorii adaugate, ci bunuri ale sectoarelor primare sau ale sectoarelor cu inalt grad de poluare pentru tara care le produce. Prima strategie este agreata de nationalistii dezvoltarii, iar cea de-a doua de transnationalistii dezvoltarii, adeptii globalizari.

Problema tranzitiei spre un alt model de dezvoltare, in cadrul caruia oamenii sa fie mijlocul pentru a-si realiza propriul interes de a trai normal, aduce in prim plan alternativa dezvoltarii durabile, care pune in mijlocul ei omul in armonie cu natura. Ignorarea omului din strategia cresterii economice este clar exprimata prin indicatorii cu care aceasta este masurata, ceea ce demonstreaza inexistenta finalitatii social-umane a cresterii economice si a componentei sale ecologice, aparitia celor trei consecinte suprapuse ale crizei natural-umane a modelului de dezvoltare, si anume: saracia crescanda, deteriorarea mediului inconjurator si dezintegrarea sociala.

Tendinta care exista astazi de a lasa totul pe seama pietei se intampla nu din credinta ca piata poate rezolva cu succes problemele, ci pentru ca in acest fel nu trebuie sa mai poarte nimeni responsabilitatea pentru esecurile care se produc. Apare o eroare de comportament, legata de recunoasterea exacta a unor esecuri, care insa sunt trecute anormal in responsabilitatea pietei, cand, de fapt, adevaratele lor cauze tin de natura umana, de modul in care oamenii inteleg sa actioneze pentru a-si promova si apara propriile interese.[14]

Principalele elemente[15] care definesc noul concept de dezvoltare durabila sunt:

- compatibilitatea permanenta si sigura a mediului creat de om cu mediul natural

- egalitatea sanselor generatiilor care coexista si se succed in timp si spatiu

- introducerea compatibilitatii strategiilor nationale de dezvoltare ca urmare a interdependentelor tot mai puternice in plan geoeconomic si ecologic

- mutarea centrului de greutate in asigurarea bunastarii generale, de la cantitatea si intensitatea cresterii economice la calitatea acesteia

- capitalul ecologic (natural) se afla in interdependenta si se integreaza organic cu capitalul creat de om, cu capitalul uman (cultural), in cadrul unei categorii globale ce isi redefineste obiectivele economice si sociale si-si extinde orizontul de cuprindere in timp si spatiu

- trecerea la o noua strategie cu caracter natural-uman, in care obiectivele dezvoltarii economice si sociale sa fie subordonate deopotriva insanatosirii omului si mediului natural in timp si spatiu.

Masurarea progresului economic si social in viziunea dezvoltarii durabile presupune un set de criterii si indicatori care sa tina seama de faptul ca PIB/locuitor nu va mai putea exprima singur bunastarea umana. Astfel, s-au accentuat preocuparile de construire a unor indici sintetici de masurare a aspectelor calitative ale dezvoltarii, pe baza unui set limitat de indicatori. Aceasta tendinta a fost promovata, incepand din 1990, in rapoartele asupra dezvoltarii umane publicate de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Indicele dezvoltarii umane (HDI- human development index ) este un indice agregat ce se bazeaza pe trei indicatori:

-longevitatea, masurata prin speranta medie de viata la nastere;

-nivelul educational, masurat prin combinarea ratei alfabetizarii ( proportia populatiei de 12 ani si peste stiutoare de carte) si a ratei de scolaritate (gradul de cuprindere in invatamant a populatiei de varsta scolara);

-standardul de viata, masurat prin PIB pe locuitor, calculat la paritatea puterii de cumparare, in echivalent dolari SUA.

Potrivit metodologiei folosite, HDI pentru o tara poate lua valori cuprinse intre 0,200 si 1,00. Fiecare dintre cei trei indicatori luati in calcul la determinarea HDI are limite minime si maxime intre care poate sa evolueze. 

Atunci cand sunt disponibile informatii dezagregate pe sexe, indicele dezvoltarii umane se poate calcula luand in considerare discrepantele existente intre acestea (gender-related development index-GDI).Acest indice utilizeaza aceleasi variabile ca si HDI, diferenta constand in faptul ca GDI este influentat de disparitatile efective existente intre persoanele de sex masculin si feminin, in ceea ce priveste speranta medie de viata, nivelul educational si venitul mediu.

Utilizand o tehnica de calcul asemanatoare cu cea prezentata anterior se mai pot construi - in functie de datele disponibile- o serie de alti indici care exprima aspecte specifice ale dezvoltarii umane.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

crestere; crestere economica; masurarea cresterii economice; crestere economica zero; crestere economica negativa; dezvoltare economica; progres economic

factori directi ai cresterii economice; factori indirecti ai cresterii economice; factori extraeconomici ai cresterii economice; dimensiunea cantitativa si calitativa a cresterii economice; functia de productie; crestere economica intensiva; crestere economica extensiva; crestere economica endogena; nivelul cresterii si dezvoltarii economice

costul de oportunitate al cresterii economice; costuri si beneficii ale cresterii economice

teorii (modele) clasice de crestere ; teorii keynesiste si postkeynesiste ale cresterii; teoria neoclasica a cresterii; noua teorie a cresterii

dezvoltarea durabila; criza natural-umana a dezvoltarii; elemente ale dezvoltarii durabile; indicele dezvoltarii umane