Evidenta empirica

EVIDENTA EMPIRICA

Diversele teorii ale cererii de bani pot avea implicatii foarte diferite asupra modului in care percepem rolul banilor in economie. Care dintre ele reprezinta descrierea realitatii este o intrebare foarte importanta, motiv pentru care economistii au acordat o atentie deosebita studierii datelor empirice. Pentru o mai buna cunoastere a efectelor actiunilor de politica monetara, doua aspecte sunt esentiale: (i) este cererea de bani elastica in raport cu ratele dobanzilor si (ii) este cererea de bani stabila in timp ?

1 Ratele dobanzii si cererea de bani

In sectiunile anterioare am vazut ca, in cazul in care nivelul dobanzilor nu afecteaza cererea de bani, viteza de rotatie este constanta (sau cel putin predictibila) astfel incat concluzia teoriei cantitative referitoare la faptul ca cererea agregata este determinata de cantitatea de bani din economie este foarte probabil sa fie adevarata.

Totusi, cu cat cererea de bani este mai senzitiva fata de rata dobanzii, cu atat viteza de rotatie este mai putin predictibila, iar relatia dintre cererea de bani si consumul agregat este mai putin clara.

Un caz extrem al senzitivitatii cererii de bani fata de dobanda il constituie capcana lichiditatii, situatie in care politica monetara nu poate influenta cererea agregata pentru ca oferta de bani nu are nici un efect asupra ratelor dobanzilor. (Daca cererea de bani prezinta o elasticitate infinita vis-à-vis de dobanzi, atunci o schimbare extrem de mica in nivelul acestora determina o modificare uriasa a cererii de bani, ceea ce echivaleaza, practic, cu o curba orizontala a cererii de bani (Figura 3)).

James Tobin a fost cel care a realizat unul din primele studii asupra relatiei dintre ratele dobanzilor si cererea de bani in SUA. Concluzia sa - aceea ca cererea de bani este elastica in raport cu dobanda - a fost ulterior sustinuta si de alti cercetatori, insa nici unul nu a gasit suficiente dovezi pentru a afirma ca situatia extrema a capcanei lichiditatii ar fi existat vreodata - nici macar in timpul Marii Crize. In articolul intitulat "Predicting Velocity: Implications for Theory and Policy" (1963), Karl Brunner si Allan Meltzer au pus in discutie faptul ca admiterea existentei unei capcane a lichiditatii in anii '30 (respectiv o accentuare a senzitivitatii cererii de bani fata de dobanda) implica faptul ca o functie a cererii de bani estimata pentru aceasta perioada nu poate oferi rezultate bune in perioade normale. Rezultatul analizei lor a fost acela ca o astfel de functie, construita in principal cu date din anii 30', a prognozat foarte bine cererea de bani din anii '50, lucru care infirma existenta unei capcane a lichiditatii in timpul Marii Crize.

La aceeasi concluzie a ajuns si David Laidler in studiul "Some Evidence on the Demand for Money" (1966), printr-o abordare diferita. El a cautat sa descopere daca senzitivitatea cererii de bani fata de dobanda a fost diferita de la o perioada la alta, in special in tmpul recesiunii puternice de la inceputul deceniului trei, cand dobanzile erau foarte scazute. Cercetarea nu a pus in evidenta nici o tendinta de crestere a senzitivitatii o data cu scaderea dobanzilor - de fapt, elasticitatea cererii de bani in raport cu dobanda a ramas neschimbata in intervalul analizat.

(Desi capcana lichiditatii a fost multi ani privita de economisti ca o posibilitate teoretica, situatia Japoniei ar putea reprezenta un astfel de caz.)

2 Stabilitatea cererii de bani

Raspunsul la intrebarea "Este cererea de bani stabila ?" este deosebit de important pentru decidentii de politica monetara, acesta fiind unul din criteriile in functie de care banca centrala isi stabileste strategia monetara.

Studiul realizat de Brunner and Meltzer, citat anterior, demonstreaza nu numai faptul ca in timpul Marii Crize nu a existat o capcana a lichiditatii, dar si faptul ca functia cererii de bani a fost stabila pe o perioada lunga de timp. De asemenea, dovezile referitoare la stabilitatea senzitivitatii cererii de bani fata de dobanda sugereaza stabilitatea functiei.

Pana la inceputul anilor '70 datele referitoare la perioada postbelica demonstreaza stabilitatea functiei cererii de bani atunci cand M1 este folosit ca definitie a ofertei de bani, aceasta devenind functia conventionala utilizata de economisti.

Din 1974 insa, functia bazata pe M1 a devenit instabila, prognozele obtinute fiind, in mod sistematic, mai mari decat realizarile (fenomenul a fost denumit "cazul banilor lipsa"). Avand in vedere implicatiile instabilitatii functiei cererii de bani pentru conducerea politicii monetare, acest lucru a determinat o intensa activitate de cercetare.

O explicatie furnizata a fost aceea ca aparitia inovatiilor financiare a facut ca M1 sa nu mai corespunda ca definitie a banilor, sustinatorii acestei idei sugerand ca utilizarea unui agregat mai larg ar putea reface stabilitatea functiei cererii de bani.

Cea de-a doua directie de actiune a fost aceea a identificarii unor noi variabile care sa fie introduse in functia cererii de bani astfel incat aceasta sa redevina stabila. Aceste incercari de a produce o functie stabila au fost criticate din perspectiva justificarii teoretice - variabilele respective nu reprezinta masuri precise ale costului oportunitatii detinerii banilor, deci includerea lor in model este discutabila.