Impactul produs de esecurile guvernantei corporative

IMPACTUL PRODUS DE ESECURILE GUVERNANTEI CORPORATIVE

Din cauza ignorarii principiilor guvernantei corporative, in ultimele decenii au aparut o serie de scandaluri financiare faimoase[1], dintre care mentionam:

Esecurile si scandalurile financiare din Marea Britanie

(1). Guinness – 1986

Managementul de conducere al firmei si consilierii sai financiari au fost condamnati, printre altele, de falsificarea evidentelor contabile si incalcarile prevederilor Legii companiei. Conducerea a incercat sa manipuleze actiunile firmei in timpul unei preluari dificile a unei alte companii de bauturi – Distilllers, ce apartinea companiei Argyll. Activitatile ilegale ale Guinness au fost aduse la suprafata dupa arestarea unei figuri cunoscute in lumea financiara, Ivan Boesky. Manipularea actiunilor a fost realizata la nivelul inalt al firmei si implica persoane importante din afara companiei precum Sir Gerald Ronson de la Heron Corporation, agentul de bursa Anthony Parnes si Sir Jack Lyons. Oliver Roux, directorul financiar de la Guinness a fost ajutat de managerul firmei de consultanta Bain, implicat, de asemenea, in managementul Guinness.

(2). Polly Peck International – 1989

PPI a fost un conglomerat care s-a dezvoltat rapid in anii ΄80 sub conducerea lui Asil Nadir. La acel moment, valoarea estimativa a companiei era de circa 2 miliarde $. In toamna lui 1989, valoarea actiunilor la bursa londoneza a scazut brusc, fortand scoaterea actiunilor de la bursa. Dupa faliment, s-a raportat ca existau dovezi ale unei conspiratii interne, o falsa declaratie a pozitiei financiare a firmei si o supraestimare a valorii companiei. Nadir a fost acuzat de falsificarea contabilitatii si de furt, dupa descoperirea unei discrepante de 400 milioane $ in conturile PPI.

(3). Maxwell – 1991

Imperiul de presa „Maxwell” a fost victima fraudelor masive comise de fondatorul si directorul executiv al firmei, Robert Maxwell. Pentru ascunderea pierderilor inregistrate in unele domenii ale companiei, fondurile au fost manipulate pentru a se crea falsa impresie de viabilitate. Desi, este, in general, acceptat faptul ca fraudele au fost comise de insusi Maxwell, printre personalul implicat in managementul companiei se numarau si fosti politicieni sau oameni de afaceri. Auditul extern al firmei era asigurat de firma Coopers si Lybrand (azi, parte a companiei PricewaterhouseCoopers). Intr-un raport despre scandal, raport mult intarziat, Departamentul de Comert si Industrie (DTI) ii critica aspru pe auditorii externi, consilierii financiari ai lui Maxwell, precum si alte firme renumite in domeniu precum Goldman Sachs.

(4). BCCI (Banca de Credit si Comert International) – 1991

BCCI, vazuta ca una dintre cele mai mari fraude din lume, a facut ca operatiunile bancare din peste 60 de tari, si, se presupune, in valoare de peste 20 de miliarde £, sa devina fara valoare. Banca a falimentat in 1991 cu datorii de peste 31 de miliarde de £.

(5). Barings Futures (Singapore) – 1995

BFS a fost fondat in 1996 ca un mijloc pentru Grupul Barings de realizare a comertului la Bursa Internationala de Bunuri si Valori din Singapore (SIMEX). Barings era un grup cu un management eficient si o indelungata stabilitate. Persoana desemnata sa conduca operatiunile firmei in Singapore a fost Nick Leeson, un angajat neexperimentat care nu s-a putut inregistra ca intermediar in Marea Britanie din cauza falsei declaratii date Securities and Futures Authority (SFA), organismul de control al intermediarilor financiari. In ciuda acestui fapt, Leeson a ramas in acel post. Aproape imediat, el a deschis un cont neautorizat pe care il folosea pentru ascunderea pierderilor inregistrate in comert. In ciuda activitatii auditorilor interni si externi si a unor manageri de conducere carora le raporta, aceste activitati au fost descoperite mult prea tarziu si Barings s-a prabusit.

(6). Metropolitan Police – 1995

Anthony Williams, director adjunct al finantelor pentru Politia Metropolitana a fost dezvaluit ca fiind un escroc. El a furat peste cinci milioane £, intre 1986 si 1994, dintr-un cont bancar secret, stabilit ca parte a unei operatiuni impotriva terorismului.

(7). Railtrack – 2001

Railtrack s-a format in 1994, ca rezultat al privatizarii unei singure companii nationale de cale ferata in mai mult de 100 de companii separate. Operatiunile-cheie ale companiei constau in mentinerea infrastructurii, veniturile sale venind din taxele platite de companiile operatoare. Dupa o serie de accidente fatale si managementul ineficient, compania avea, in 2001, datorii de milioane de ₤. Desi decizia de mentinere a companiei era simpatizata, aducerea unui management de conducere dar fara cunostinte solide in domeniul de activitate a dus la divizarea companiei. Actionarii au fost compensati pentru pierderile lor, dar suma era mult sub nivelul initial.

(8). Inland Revenue (Garda Financiara) – 1997

Michael Allcock era seful de grup al Oficiului Special nr. 2 al Inland Revenue (Garda Financiara) si investiga taxele oamenilor de afaceri straini intre anii 1987 si 1992, pana cand a fost suspendat din functie fiind acuzat de frauda, luare de mita, petrecerea unei vacante impreuna cu familia platita de anumiti oameni de afaceri precum si de utilizarea serviciilor unei prostituate in schimbul oferirii de informatii referitoare la anumite cazuri. Allcock a fost inchis in 1997.

(9). Sellafield – 2000

Muncitorii din anumite procese au fost invinuiti pentru scandalul care a lovit centrala nucleara Sellafield care au dus la anularea comenzilor si la destituirea directorului executiv. Acestia au falsificat inregistrarile referitoare la loturile de pelete de combustibil realizate din plutoniu si uraniu reprocesat. Inspectorii de siguranta au oferit doua luni pentru prezentarea unui plan de actiune pentru indreptarea greselilor.

(10). Alder Hey - 2001

Politia a intreprins o ancheta asupra profesorului olandez de patologie Dick van Velzen care a lucrat la spitalul Alder Hey din Liverpool intre anii 1988 si 1995. Scandalul a iesit la lumina cand o mama a descoperit ca atunci cand copilul ei, care murise la varsta de trei luni si a fost inmormantat in 1991, nu avea organele intacte. Opt ani mai tarziu, organele copilului au fost descoperite la spitalul Alder Hey. Ofiterul guvernamental medicul-sef profesor Liam Donaldson a dezvaluit faptul ca peste 10.000 de inimi, creiere si alte organe erau detinute la spitale din intreaga Marea Britanie si ca mii de familii nu stiau ca celor dragi li se luasera organele fara consimtamantul lor.

Esecurile si scandalurile financiare din  SUA

(11). Enron – 2001

Enron, o companie multinationala, in domeniul energetic, cu sediul in Houston, Texas, s-a prabusit cand firme de evaluare a datoriilor, precum Moody’s, planuiau sa evalueze adevaratele datorii ale firmei, astfel, fortand compania sa-si plateasca creditele de la banci, credite luate in baza valorii actiunilor. In cateva zile, Enron a ajuns dintr-o companie care valoara circa 60 miliarde $ la o companie falimentara.

Pe scurt, motivele colapsului sunt misterioasele complexitati ale activitatilor sale de comert, cuplate cu manipularea cifrelor financiare. In timp ce, initial, o companie de energie, formata in 1985 prin fuziunea a doua conducte de gaz, Enron a evoluat intr-o organizatie cu activitati complexe, in care venitul era generat de vanzarea si cumpararea de energie si alte utilitati la preturile viitoare, iar aceste activitati erau inregistrate ca profit. Aceasta activitate a fost descrisa ca un „curierat al banilor” intre doi clienti si inregistrata ca valoare a companiei, cand de fapt era detinuta temporar in interesul altor parti.

(12). Allied Irish Bank (AIB) – 2002

AIB, filiala a Allfirst Financial, avea sediul in Baltimore, Maryland, SUA. La inceputul anului 2002, AIB a raportat ca unul dintre intermediarii sai financiari, John Rusnak, efectuase o serie de tranzactii neautorizate care prejudiciasera compania cu 700 milioane $. In aproape acelasi mod ca in cazul Barings, lipsa unui management eficient si practica inadecvata de audit, i-au permis lui Rusnak sa efectueze aceste tranzactii in decursul a cinci ani. AIB nu si-a controlat riguros activitatile din Maryland, iar mare parte din vina o purta trezorierul Allfirst care era responsabil pentru contabilizarea profiturilor inregistrate din comert, dar si pentru controlul acestora.

(13). WorldCom – 2002

Aceasta companie s-a dezvoltat rapid, prin preluari, ajungand de la o companie locala de servicii de retea la unul dintre marii jucatori ai industriei de telecomunicatii. In 2002, dupa schimbarea managementului de conducere, auditul intern a efectuat o verificare a anumitor tranzactii. Astfel, s-a descoperit ca, in contrast cu practica generala a contabilitatii, cheltuielile corporatiei erau tratate ca investitii de capital. Aceasta insemna ca aceste tranzactii, in loc sa fie descarcate imediat, erau esalonate pe un timp mult mai indelungat. Astfel, se supraestimau profiturile si crestea valoarea actiunilor. WorldCom, o companie estimata la o valoare de aproape 180 miliarde $, in 1999, si-a pierdut, practic peste noapte, aproape intreaga valoare. Precum in cazul Enron, auditul extern era asigurat de firma Andersen.

O interesanta continuare a povestii WorldCom consta in alcatuirea unui raport de catre Curtea Americana de Faliment din New York, in 2003, prin care era acuzat managementul precar, lipsa guvernantei corporative si se exprima ingrijorarea asupra integritatii companiei din punct de vedere al raportarii financiare si al contabilitatii.

Tinand seama ca anterior acestui scandal, functia de audit intern era privita ca o functie de calitate superioara, acest raport concluziona ca auditul intern al companiei era serios deteriorat si a fost criticat pentru concentrarea asupra maximizarii profitului, reducerea costurilor si imbunatatirea operativitatii. Grupul a efectuat audieri si proiecte care erau privite mai degraba ca o crestere a valorii companiei, decat pentru monitorizarea si adecvarea controlului intern in reducerea riscurilor. In ciuda liniei duale a acestui raport, auditul intern a raportat si a   raspuns in fata managementului de conducere, dar, controlorul financiar-sef si directorul executiv erau implicati in frauda. Managementul a atribuit proiecte speciale, in care s-au folosit resurse neprogramate, si departamentul de audit intern nu si-a realizat obiectivele, in mare parte, din cauza timpului si resurselor alocate acestor proiecte. Departamentul de audit intern al WorldCom a fost acuzat de utilizarea necorespunzatoare a resurselor si de nerespectarea prevederilor standardelor Institutului Auditorilor Interni.

(14). Merrill Lynch – 2002

Banca de investitii a fost amendata de procurorul general al New York-ului Eliot Spitzer cu zece milioane $ in 2002. Analistii bancii erau suspectati ca ar fi oferit sfaturi investitorilor in vederea cumpararii unor stocuri fara valoare astfel incat banca sa-si poata proteja investitiile bancare din afacerile respective. Intelegerea impusa de Spitzer nu-i cerea bancii sa se recunoasca vinovata de actiunile sale.

(15). Xerox – 2002

Aceasta companie, candva de succes, a raportat pierderea a 38   miliarde $ din averea actionarilor in decursul a doi ani. Cea mai mare parte a vinei o purtau esecurile managementului, dar si manipularea contabilitatii filialei din Mexic, actiuni ce au contribuit la declinul companiei. Comisia Instrumentelor Financiare Transferabile si a Valorilor Mobiliare (SEC), principalul organism reglementator al SUA, a descoperit ca Xerox, prin ceea ce managementul companiei numea „oportunitati si actiuni contabile”, si-a marit veniturile la trei miliarde $.

Esecurile si scandalurile financiare din Europa, mai putin din Marea Britanie

(16). Comisia Europeana – 1999/2002

In 1999, toti cei 15 membri ai Comisiei Europene si-au dat demisia ca raspuns la acuzatiile formulate de cei cinci experti independenti numiti de Parlamentul European. Expertii au descoperit fraude si un management gresit la scara larga tolerate de comisarii europeni, si, de aceea, toti membrii au fost facuti responsabili. Un al doilea raport a atacat oficialii Comisiei pentru nesustinerea auditului intern si pe Paul van Buitenen, care a dat semnalul de alarma in acest caz, pentru incercarea dezvaluirii neajunsurilor din departamentul de control financiar.

Raportul a descoperit urmatoarele:

Increderea prea mare in consilierii externi pentru aspectele administrative si tehnice, care au condus la „aberatii ingrijoratoare”;

Controlul insuficient asupra utilizarii fondurilor pentru agricultura regionala – fonduri care alcatuiau 80% din bugetul Uniunii Europene si a caror complexitate le faceau „vulnerabile la frauda”;

Politica de personal care incuraja favorizarea preferintelor nationale si ezitarea disciplinarii performantelor slabe.

Martha Andreasen a fost numita pentru reformarea sistemului de contabilitate al Uniunii Europene, in ianuarie 2002, dar propunerile ei au fost respinse. In august 2002, a fost suspendata din functia de contabil-sef, dupa declaratiile catre mass-media, declaratii prin care incerca sa demonstreze ca, in Comisia Europeana, conturile erau incorecte si supuse fraudei si abuzului. Teoriile ei au fost sustinute atunci cand Eurostat, organismul Uniunii Europene insarcinat cu statisticile oficiale, a fost banuit de mentinerea unor conturi secrete in Luxemburg, Bruxelles si Madrid. Oficiul European Antifrauda (OLAF) a investigat aceasta chestiune ca o conspiratie criminala si suspiciune de frauda. Printre altele, un antreprenor al Eurostat a oferit informatii secrete unor companii si clienti privati. Astfel, 10% din venituri ajungeau la acest antreprenor, pentru costurile sale administrative, si 40% la bugetul Uniunii Europene; restul de 50% erau pusi in conturi secrete. Acesti bani erau folositi pentru mituirea companiilor pentru semnarea de contracte cu acel antreprenor.

(17). Parmalat - 2003/2004

SEC descria scandalul Parmalat ca „una dintre cele mai mari si nerusinate fraude din istoria financiara”. Parmalat era firma italiana numarul 1 in industria de lactate a tarii. Fondata in 1961, compania numara peste 36.000 angajati, iar vanzarile ajunsesera, in 2002, la peste 7,6 miliarde €. In 2003, investitiile si valoarea neta de 3,9 miliarde € a unitatii financiare Bonlat din Insulele Cayman s-au dovedit a fi nereale. Inregistrarile bancare au fost falsificate, iar auditorii externi nu au verificat, independent, existenta lor. Ambele firme implicate, Grant Thornton si Deloitte, au pretins ca erorile tineau de managementul de conducere si nu de neglijenta auditorilor. Proportiile acestui scandal nu au fost, inca, dezvaluite, dar se pare ca implica pierderi mai mari decat in cazul Enron.

(18). Andersen

Pana in 2001, firma internationala de contabilitate Andersen avea o reputatie solida, numarandu-se printre primele cinci firme din domeniu. In ciuda faptului ca parteneriatul cu fostul consultant (azi, Accenture) s-a incheiat, firma a continuat sa asigure auditul pentru multe companii internationale de succes. Din pacate, colapsul Enron a avut consecinte grave pentru reputatia firmei. In afara faptului ca birourile din Houston intretineau legaturi de afaceri cu managementul de la Enron, conducerea firmei a fost adusa in fata instantei pentru distrugerea evidentelor. Enron nu a fost, insa, singura sursa de probleme pentru aceasta firma. La inceputul anului 2002, Andersen avea circa 40 de procese in SUA, cu pierderi de aproximativ 40 miliarde $ pentru actionari. Tot atunci se ivea un alt scandal fara precendent, in care reguli de baza ale contabilitatii fusesera incalcate – WorldCom, un alt client al firmei Andersen. De aceasta data, daunele aduse reputatiei au fost terminale si ireversibile.

Prezentarea esecurilor marilor corporatii internationale din ultimii 20 de ani a creat o perspectiva infricosatoare asupra numeroaselor probleme cu care se confrunta organizatiile si care pot lua oricand o turnura periculoasa. Toate aceste aspecte au produs valuri imense de nemultumire din partea actionarilor/mandatarilor implicati in conducerea si functionarea organizatiilor, a personalului operational si chiar a mass-mediei, care asteapta solutii viabile.