CONCURENTA SI STRUCTURILE DE PIATA

CONCURENTA SI STRUCTURILE DE PIATA

1. Conceptul de concurenta

Liberul exercitiu al concurentei in relatiile comerciale este o consecinta logica a principiului fundamental al libertatii de comert si de industrie. Sub aspectul sau economic, concurenta apare ca un mecanism care permite, pe o piata determinata, formarea preturilor prin jocul liber al ofertei si al cererii. Concurenta reprezinta caracteristica esentiala a pietei libere, fiind necesara pentru buna functionare a economiei de piata. Ea favorizeaza intreprinderile mai dinamice si mai bine administrate, in conditiile in care inovatiile de produs sunt cel putin la fel de importante ca cele din domeniul tehnologiilor de fabricatie, iar piata este deosebit de mobila. Totodata ea favorizeaza pe consumatorii interesati in permanenta de perfectionarea lor profesionala[1].

Concurenta este, pe de o parte, o competitie intre producatori, intre consumatori, intre vanzatori si cumparatori, iar pe de alta parte, o confruntare, o lupta (uneori deosebit de apriga) intre diversi competitori. Competitia stimuleaza astfel competitivitatea produselor si eficienta utilizarii factorilor, competenta profesionala si rationalitatea comportamentala.

In sensul obisnuit al notiunii, termenul de concurenta are sensul de competitorii cu care se confrunta un agent economic. Piata si concurenta constituie mediul economic al firmei; fiecare intreprindere intervine simultan pe un mare numar de piete: piata input-urilor si piata output-urilor, piata bunurilor si pietele specifice (piata muncii, piata monetara si valutara, piata financiara). Firmele sunt antrenate astfel in complexitatea tranzactiilor economice, in sistemul general de interdependente economice, in cadrul fluxului circular al activitatii economice. Pietele au un rol covarsitor in alocarea resurselor, lucrand prin fortele cererii si ofertei.

Analiza concurentei intreprinderilor impune in primul rand luarea in considerare a concurentilor directi adica a firmelor care ofera bunuri echivalente pe piata bunurilor si serviciilor (sau piata in aval). Analiza structurii pietei pe care firma isi vinde productia (analiza clientelei, a comportamentului de consum al acesteia, a firmelor concurente, a evolutiei produsului) este esentiala si conditioneaza strategia adoptata in materie de concurenta.

Piata intrarilor (piata in amonte) este formata din piata muncii si piata bunurilor de productie (materii prime, energie, combustibili, echipamente.). Pietele de intermediere (piata monetara si piata financiara) permit intreprinderilor sa-si procure resursele financiare de care ele au nevoie, iar piata inovatiei presupune confruntarea intre intreprinderile care au creat inovatiile, sau care, pentru ameliorarea eficientei lor, doresc sa aplice o noua tehnologie, sau sa experimenteze o noua forma de organizare.

Structurile de piata

Structura de piata (situatie concurentiala) descrie comportamentul si performanta cumparatorilor si vanzatorilor ce se confrunta in cadrul pietei. Ea descrie gradul de interdependenta intre concurenti, care suscita comportamente concurentiale caracteristice, si permite:

pe de o parte, analiza modului in care pretul si volumul productiei sunt determinate la nivelul ramurii (pietei) si,

pe de alta parte, modul cum aceasta analiza este influentata de dimensiunea si numarul de intreprinderi din cadrul unei ramuri.

O ramura, sau industrie, se compune din toate firmele care fabrica un produs bine definit sau o serie de produse strans inrudite. Productia unei ramuri este formata din productia intreprinderilor componente. Comportamentul concurential exprima tocmai gradul in care firmele individuale intra in competitie activa unele cu altele. Acest grad este dependent de puterea lor de a influenta variabila pret .

Cele doua cazuri extreme de tipuri de piata sunt concurenta pura si perfecta, pe de o parte, si monopolul pur, pe de alta parte. Intre aceste doua cazuri se situeaza celelalte tipuri de piata cu o concurenta imperfecta. Astfel, teoria economica se concentreaza asupra a patru structuri teoretice care acopera marea majoritate a situatiilor reale de piata: concurenta perfecta, monopolul, oligopolul si concurenta monopolistica, potrivit schemei din fig.

Concurenta pura si perfecta este definita de cinci trasaturi (conditii): atomicitatea, omogenitatea, libera intrare, transparenta, mobilitatea.

Atomicitatea participantilor la piata presupune ca vanzatorii si cumparatorii sa fie suficient de numerosi pentru ca nici unul sa nu dispuna de o putere de piata care sa-i poata permite sa exercite in mod individual vreo anumita influenta asupra pretului produsului.

Omogenitatea produselor ar insemna identitatea lor calitativa astfel incat cumparatorilor sa le fie indiferent de la ce vanzator obtin produsul.

Intrarea/iesirea libere presupune ca fiecare producator sau cumparator sa fie liber sa intre sau sa iasa de pe piata, fara nici o restrictie economica, tehnologica, juridica sau politica; altfel spus, intrarea si iesirea trebuie sa se faca exclusiv pe principii de eficienta (costuri minime sub nivelul preturilor).

Transparenta pietelor exprima faptul ca fiecare participant trebuie sa aiba cunostinta de tot ceea ce ar putea sa-i influenteze optiunea. Informatia trebuie sa fie perfecta, oportuna si gratuita.

Perfecta mobilitate a bunurilor si a factorilor de productie astfel incat acestea sa fie elemente perfect adaptabile la cerintele in schimbare ale pietei   si fiecare intreprinzator sa gaseasca in mod liber si nelimitat capitalul si mana de lucru de care are nevoie.

Primele trei conditii garanteaza ca piata este pura de orice element de monopol; urmatoarele doua asigura ca mecanismele concurentei pot sa functioneze perfect. In conditii concurentiale pretul se formeaza absolut in mod liber pe piata prin jocul cererii si ofertei, neputand sa fie influentat in nici un fel de catre participantii la piata (producatori sau consumatori) in mod individual. Concurenta pura si perfecta presupune ca toate firmele sa fie capabile sa vanda toata productia pe care o au la pretul pietei, fara a-l influenta intr-un fel, iar toti cumparatorii sa cumpere la pretul pietei atat cat doresc, fara a-l afecta.

Aceasta este situatia ideala de piata. Atunci cand una sau mai multe, sau toate conditiile concurentei perfecte nu sunt indeplinite concurenta este imperfecta. De aceea se poate spune ca piata cu concurenta perfecta este o abstractie stiintifica, este un model teoretic de piata, dar un model de referinta.

Concurenta imperfecta desemneaza situatia de piata caracterizata prin faptul ca atat producatorii (vanzatorii) cat si consumatorii (cumparatorii) pot exercita, in mod individual, presiuni asupra pretului. Desi studiul modelului concurentei pure si perfecte constituie un punct de trecere obligatoriu al analizei economice, pietele reale se indeparteaza mai mult sau mai putin de acest model idealizat (vei caseta 1). Situatiile de monopol, oligopol si concurenta monopolistica, prezinta o caracteristica comuna.

In regim de concurenta pura si perfecta, intreprinderea nu poate influenta decat unul din termenii cuplului cantitate - pret, avand un comportament de adaptare prin cantitati.

Caseta 1. Caracteristicile principalelor tipuri de piata

In situatiile de monopol, monopson si (partial) de concurenta monopolistica are loc o fixare (alegere) simultana a pretului si a cantitatii produse (firma fiind un fixator de pret: price - searcher).