Obiectivele si instrumentele politicii valutare

Obiectivele si instrumentele politicii valutare

Analiza politicii valutare comporta anumite nuantari, in functie de raporturile sale cu celelalte componente ale politicii economice, sfera sa de cuprindere, precum si de obiectivele si instrumentele sale specifice. Unii autori considera ca 'politica valutara este complet subordonata politicii monetare si neautonoma in cadrul acesteia' (Gh. Manolescu, Politici economice, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, p. 215).

Conceptul de politica valutara desemneaza ansamblul de masuri intreprinse de puterile publice in domeniul cursurilor de schimb, in scopul asigurarii echilibrului extern si al mentinerii inflatiei in limite dezirabile.

Parte integranta a politicii economice, politica valutara se afla in stransa interdependenta cu politica monetara interna, reflectand raporturile existente intre piata monetara interna si piata internationala.

Politica valutara pune in evidenta, in primul rand, interventia autoritatilor monetare asupra evolutiei cursului. Continutul sau este determinat, inainte de toate, de caracteristicile organizarii monetare pe plan intemational (in special regimul in vigoare al cursurilor de schimb) si de obiectivele de politica economica ale tarii respective. Totodata, impactul politicii valutare este, in aceeasi masura, conditionat de instrumentele utilizate de autoritatile monetare. In acest context, cursul de schimb devine un important instrument al politicii economice.

In afara obiectivelor generate ale politicii economice, politica valutara urmareste asigurarea stabilitatii monedei nationale si intarirea puterii sale de cumparare, controlul inflatiei si consolidarea echilibrului balantei externe. Pentru realizarea acestor obiective, politica valutara dispune de instrumente adecvate:

1)   Reglementarea schimburilor valutare

In principal, aceste reglementari au ca scop limitarea operatiunilor susceptibile sa determine presiuni asupra cursurilor.

Desi se manifesta tot mai accentuat tendinta de liberalizare a operatiunilor financiare internationale, nu sunt excluse anumite reglementari. Sistemele de control anterioare promovate in domeniul valutar sunt inlocuite cu noi reglementari, in special reguli prudentiale pentru banci in scopul de a le proteja impotriva riscurilor ratelor dobanzii si cursurilor de schimb.

2)   Modificarea paritatilor

Reprezinta un instrument de politica valutara utilizat pentru a actiona asupra balantei de plati.

Modificarile de paritate sunt calificate ca devalorizari-revalorizari - in sistemul cursurilor fixe - si deprecieri-aprecieri, pentru cursurile fluctuante.

Devalorizarea reprezinta o decizie oficiala a autoritatilor monetare care consta in diminuarea valorii monedei nationale in raport cu un etalon de referinta (aur, o alta moneda etc.). Devalorizarea (sau optiunea inversa, care este revalorizarea) nu este posibila decat intr-un sistem de cursuri fixe, in care paritatile monedelor cuprind cursuri oficiale si stabilite in raport cu un etalon.

Deprecierea unei monede (pe plan extern) trebuie deosebita de devalorizare. Intr-un sistem monetar in care bancile centrale nu sunt obligate sa asigure stabilitatea monedelor nationale in raport cu alte devize, cursurile fluctueaza liber pe piata valutara. In aceste conditii, deprecierea inseamna diminuarea valorii unei monede in raport cu una sau mai multe devize.

Daca la un paragraf anterior am analizat implicatiile soldului comercial asupra evolutiei cursurilor, acum vom avea in vedere efectele variatiilor cursurilor asupra balantei comerciale si de plati.

Efectele devalorizarii (deprecierii) se manifesta pe doua planuri: pe de o parte, asupra preturilor de import si export (efectul-pret); pe de alta parte, asupra volumului importurilor si exporturilor (efectul-volum). Cele doua efecte ale devalorizarii nu sunt simultane: efectul-pret, degradarea termenului de schimb apare imediat; efectul-volum, reactia importurilor si exporturilor, se manifesta ulterior. De fapt, in aprecierea implicatiilor devalorizarii este necesara luarea in considerare a celor doua tipuri de efecte si a decalajului de timp in care se manifesta. Astfel, pe termen scurt (sub un an), se inregistreaza o tendinta de agravare a deficitului comercial, deoarece pretul importurilor exprimat in moneda nationala creste rapid, in timp ce preturile exporturilor raman constante. Are loc degradarea termenului de schimb, definit ca raport intre preturile exportului si preturile importului.

Pe termen mediu (intre unu si patru ani), se manifesta consecinte pozitive asupra balantei comerciale: importurile scad, deoarece devin tot mai costisitoare si sporesc exporturile, ale caror preturi exprimate in moneda straina au scazut.

Pe termen lung, efectele devalorizarii se atenueaza progresiv, beneficiul initial de competitivitate fiind redus de propagarea inflatiei importate, in urma cresterii preturilor importurilor.

Aceasta inlantuire de efecte-pret negative si efecte-volum pozitive poate fi reprezentata prin 'curba in J' (fig. nr. 1).

Timpul (anii)   Soldul balantei de plati

Fig. nr. 1: Efectul deprecierii monedei asupra balantei comerciale

Aceasta curba descrie traiectoria soldului comercial ca urmare a devalorizarii. In primul rand, se evidentiaza ca balanta comerciala tinde sa se deterioreze sub influenta degradarii termenului de schimb, ulterior competitivitatea ameliorandu-se.

In cazul aprecierii monedei nationale, se petrece un proces invers, numit 'curba in cros'.

Succesul politicii de devalorizare este conditionat de capacitatea politicii economice de a tempera tensiunile inflationiste si de a limita pe termen scurt partea de jos a 'curbei in J'.

3) Interventiile publice asupra cursurilor

Pentru a influenta evolutia cursului, bancile centrale intervin pe piata schimburilor valutare si pe piata monetara. In buna masura, aceste interventii au loc la vedere si au ca scop asigurarea echilibrului pietei prin vanzarea sau cumpararea de devize.

Bancile centrale ale tarilor cu moneda slaba cumpara moneda nationala contra devize pentru a sustine cursul acesteia. Daca aceste interventii sunt ineficace, cu alte cuvinte moneda nu isi conserva cursul sau paritatea dorita, bancile centrale inregistreaza pierderi. De fapt, tarile cu moneda mai slaba isi vor diminua stocul de devize, iar valoarea in devize a datoriei externe se va mari.

O tara cu moneda puternica, care trebuie sa sustina o alta moneda pentru a putea evita aprecierea propriei monede, va spori volumul rezervelor sale in devize devalorizate. Aceste efecte ridica problema costurilor ocazionate de interventiile autoritatilor monetare pe piata valutara. Aceste interventii influenteaza lichiditatea economiei nationale. Cand banca centrala cumpara propria moneda pentru a apara cursul acesteia, are loc contractia masei monetare aflate in circulatie, ceea ce exercita o presiune deflationista asupra economiei. Tarile cu monede puternice pot frana presiunea inflationista prin contractia creditelor acordate economiei.

Paralel cu interventia pe piata schimburilor, bancile centrale pot sa actioneze asupra ratelor dobanzii in scopul atingerii obiectivelor din domeniul valutar. Eficacitatea interventiei pe pietele valutare constituie obiectul a numeroase si controversate dezbateri.

Datorita efectelor sale macroeconomice, cursul valutar este considerat o variabila economica strategica referitoare la capacitatea economica si financiara a unei natiuni.

Cursul de schimb intervine in determinarea echilibrului macroeconomic. Repercusiunile variatiilor sale asupra economiei, prin intermediul balantei de plati, au fost surprinse in diferite modele economice. Mundell si Fleming au introdus balanta de plati in modelele neokeynesiste de tip IS-LM, care constituie un instrument de baza al analizei macroeconomice. Aceste modele isi propun sa compare eficacitatea politicilor monetare si fiscale asupra balantei de plati si a venitului real.

Teme pentru dezbatere

a)     Tipuri de cursuri valutare.

b)     Implicatiile aprecierii si deprecierii monedei.

c)      Caracteristicile politicii valutare in  Romania.

Bibliografie

1. Gh. CETOIU, V. CORNESCU, I. BUCUR, op. cit, pp 311 – 326.
2. I. BUCUR, op.cit., pp. 228 – 231.